15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/1

1.

Impunerea respectării normelor comunitare de protecție civilă tuturor statelor membre, prin intermediul unui instrument legislativ corespunzător.

2.

Dotarea mecanismului comunitar cu următoarele instrumente:

3.

Adoptarea unor norme de responsabilitate civilă și penală europene care să permită urmărirea în justiție și pedepsirea celor responsabili de aceste catastrofe.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/2

1.1

Prin Cartea verde care face obiectul prezentului aviz, ca urmare a unei serii de inițiative care au ca scop crearea unui spațiu juridic european, Comisia lansează o consultare privind posibilitatea creării unui instrument legislativ comunitar care să crească eficiența recuperării creanțelor financiare, asigurând înghețarea în prealabil a unor sume de bani existente în conturile bancare ale debitorului, în orice stat membru.

1.2

Din Cartea verde menționată, care nu poate fi luată în considerare independent de lectura și analiza documentului de lucru care îi este anexat (1), sau de studiul solicitat care îi servește drept bază, în ciuda incoerenței conceptuale a definiției domeniului de aplicare obiectivă și subiectivă a măsurii și a traducerilor cu deficiențe în anumite limbi, rezultă că obiectivul stabilit de Comisie este prezentarea unei propuneri de regulament, cu caracter opțional, care să definească regimul juridic al unei măsuri asigurătorii europene cu caracterul unei popriri preventive a conturilor bancare, independent de tipul de datorie și de calitatea părților în cauză.

1.3

În absența totală a unor studii de impact cu privire la o măsură de acest fel și având în vedere că studiile de drept comparat pe care se bazează iau în considerare doar 15 din cele 27 de state membre ale UE, Comitetul, cu toate că împărtășește preocupările Comisiei, nu consideră demonstrată în mod corespunzător necesitatea acestei măsuri prin prisma principiilor subsidiarității și proporționalității și este de părere că un asemenea rezultat ar putea fi obținut în mod satisfăcător doar prin intermediul simplei modificări punctuale a două dispoziții din Regulamentul Bruxelles I.

1.4

În afară de aceasta, Comitetul nu găsește o justificare logică pentru limitarea domeniului de aplicare a unei astfel de inițiative, în cazul în care aceasta ar trebui adoptată, la poprirea asigurătorie pe depozitele bancare și sugerează extinderea domeniului de aplicare și la alte bunuri mobiliare ale debitorului și, cu adaptările de rigoare, la poprirea ulterioară obținerii titlului executoriu. În afară de aceasta, consideră că este indispensabil ca această inițiativă să fie însoțită, în același timp, de o inițiativă privind transparența conturilor bancare, obligația de informare și regulile privind confidențialitatea și protecția datelor, care sunt esențiale.

1.5

În cazul în care se consideră demonstrat caracterul indispensabil al introducerii unei astfel de măsuri, Comitetul este de acord cu Comisia că instrumentul adecvat ar fi regulamentul cu caracter opțional privind înghețarea conturilor bancare ale debitorului existente în alte state membre decât cel în se află locul de reședință sau sediul creditorului.

1.6

În acest caz, Comitetul formulează o serie de recomandări cu caracter tehnico-juridic privind definirea regimului pe care îl consideră cel mai adecvat pentru inițiativă, în special în ceea ce privește jurisdicția instanțelor, condițiile de dispunere a măsurii, limitele sumelor care urmează a fi blocate și exceptările, garanțiile pentru protecția debitorului și a terților titulari de conturi comune sau solidare, recursurile și termenele, reglementările privind cheltuielile de judecată, obligațiile și responsabilitățile băncilor la care au fost deschise conturile în cauză și normele de drept intern sau internațional privat aplicabile în mod complementar, pentru a răspunde pe deplin cererii de aviz a Comisiei.

2.1

Prin Cartea verde care face obiectul prezentului aviz, Comisia lansează o consultare a părților interesate privind modalitatea de îmbunătățire a recuperării creanțelor financiare și sugerează eventuala creare a unui sistem european de „poprire asigurătorie a conturilor bancare”.

2.2

Comisia începe prin identificarea dificultăților existente în materie de executare în cadrul procedurilor civile în „spațiul juridic european” din cauza caracterului fragmentar al reglementărilor naționale în această materie, recunoscând că Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (Bruxelles I) (2)„nu asigură recunoașterea și aplicarea unei măsuri asigurătorii, și anume poprirea asigurătorie a conturilor bancare, obținută ex parte într-un stat membru diferit de acela în care a fost dispusă”.

2.3

Comisia consideră că această lacună ar putea denatura concurența între întreprinderi, în funcție de gradul de eficacitate al sistemelor juridice ale țărilor în care își desfășoară activitatea, și ar putea constitui astfel un obstacol în calea bunei funcționări a pieței interne, care necesită eficiență și rapiditate uniformă în toate statele membre în recuperarea creanțelor, în special a celor de natură financiară.

2.4

În consecință, Comisia lansează ideea creării unui „ordin european de poprire asigurătorie a conturilor bancare, care să permită garantarea pentru creditor a sumei care i se datorează sau pe care o revendică, împiedicând retragerea sau transferul acesteia de către debitor într-unul sau mai multe conturi bancare deschise pe teritoriul Uniunii Europene” și examinează în detaliu contextul posibilului său regim juridic, ai cărui parametri sunt enunțați în 23 de puncte.

3.1

Această inițiativă se încadrează, pe bună dreptate, într-o serie amplă de măsuri adoptate de Comisie cu intenția lăudabilă de a crea un spațiu juridic european care să furnizeze asistență juridică pentru realizarea pieței unice (3), în special ca urmare a transformării Convenției de la Bruxelles în regulament comunitar (4) și în regulamentul privind titlul executoriu european (5).

3.2

Având în vedere justețea observațiilor empirice ale Comisiei privind dificultățile de executare a hotărârilor judecătorești în diversele țări europene și diferențele de regim juridic la care acestea sunt supuse din cauza lipsei armonizării procedurii de executare la nivelul Uniunii, cu consecințele subliniate de aceasta (6), care n-au putut decât să se agraveze după recenta aderare a 12 noi state membre, trebuie constatat că în Cartea verde care face obiectul prezentului aviz, Comisia nu supune inițiativa sa unei examinări indispensabile prin prisma principiilor subsidiarității și proporționalității.

3.3

Nu s-a dovedit faptul că același rezultat, sau un rezultat cu un efect asemănător, nu ar putea fi obținut prin simpla modificare a câtorva principii din Regulamentul Bruxelles I, în special din articolele 31 și 47 (7), extinzându-le domeniul de aplicare și menținând întregul sistem instituit, cu evidente câștiguri în domeniul simplificării.

3.4

Pe de altă parte, evaluarea impactului preliminar al acestei măsuri, pe care Comisia încă nu a început să o realizeze și care ar trebui să ia în considerare nu numai cele 15 state membre a căror situație a fost analizată în studiul pe care se bazează Cartea verde (8), ci toate statele din care este alcătuită în prezent Uniunea Europeană, va trebui să fie însoțită de analiza corespunzătoare a măsurilor menite să asigure un grad înalt de transparență a bunurilor debitorilor și accesul indispensabil la informații privind conturile bancare ale acestora, fără a aduce atingere protecției necesare a secretului bancar, deoarece o evaluare corectă a (a) necesității, (b) domeniului de aplicare și (c) justificării inițiativei se va putea face numai pe baza unei aprecieri în ansamblu a acestei măsuri.

4.1

În observațiile la inițiativa propusă, CESE face distincție între:

4.2.1

Având în vedere faptul că este vorba despre o Carte verde care precede eventuala adoptare a unui instrument juridic, foarte probabil un regulament comunitar, termenii utilizați pentru definirea conceptelor care, la rândul lor, vor defini natura măsurii cu caracter procedural care urmează a fi elaborată trebuie să respecte criteriile de înaltă rigoare și precizie tehnico-juridică în toate limbile comunitare.

4.2.2

În prezent, în cel puțin cinci versiuni lingvistice (9), terminologia folosită de Comisie pentru desemnarea măsurii asigurătorii pe care o are în vedere nu este univocă, nici echivalentă și poate da naștere unor confuzii cu caracter tehnic sau juridic în ceea ce privește natura juridică a acesteia. Având în vedere natura juridică a măsurii, Comisia trebuie să ia de îndată măsuri pentru asigurarea corectitudinii traducerilor, pentru a evita incertitudinile bazate doar pe o terminologie inadecvată utilizată (10).

4.2.3

Din analiza regimului juridic pe care-l sugerează (necesitatea de a dovedi fumus boni iuris și periculum in mora) și a scopului acestuia (înghețarea sau blocarea unor sume depozitate în conturi bancare până la sentința finală și la executarea acesteia în cadrul unei proceduri civile pentru recuperarea creanțelor financiare, bineînțeles a celor de natură civilă sau comercială și nu a celor generate de proceduri penale), se poate conchide, în mod just, că este vorba despre o măsură asigurătorie de natura unei popriri asigurătorii.

4.3.1

Pe de altă parte, Comitetul abordează problema limitării domeniului de aplicare a măsurii asigurătorii la „conturile bancare”.

4.3.2

În cadrul recuperării creanțelor financiare, cu caracter în mod obligatoriu universal, ar trebui luate în calcul toate bunurile debitorului până la atingerea sumei solicitate. O măsură asigurătorie precum cea anunțată ar putea avea drept obiect alte bunuri ale debitorului susceptibile de a fi puse sub sechestru, inclusiv titlurile de creanță, acțiunile, obligațiunile și „alte drepturi și credite față de terți”, și nu numai sumele depozitate în anumite conturi bancare sau în alte instituții financiare. Extinderea domeniului de aplicare a acesteia, cel puțin la bunurile mobiliare care nu necesită înregistrare și la drepturile de creditor ale debitorului (inclusiv acțiuni, obligațiuni, chirii, credite acordate unor terțe părți etc.), adică bunurile mobiliare legate în mod direct de un cont bancar, nu poate fi considerată excesiv de complicată.

4.3.3

Comitetul adaugă că nu pare să se justifice limitarea domeniului de aplicare a instrumentului comunitar exclusiv la sechestrul asigurător pe conturile bancare, acesta putând să se extindă în mod profitabil, cu adaptările necesare, la punerea sub sechestru a bunurilor ulterior obținerii unui titlu executoriu, având în vedere că același tip de dificultăți în ceea ce privește sechestrarea și dispariția bunurilor (care justifică măsura propusă) se verifică și în acest caz.

4.3.4

În consecință, Comisia ar trebui să evalueze în mod corespunzător și să justifice utilitatea și costul unei măsuri de acest tip, exclusiv limitată la sechestrul asigurător pe sume din conturile bancare ale debitorului.

4.4.1

Problema momentului solicitării măsurii asigurătorii în cauză se rezolvă de la sine prin natura definită anterior a acesteia. În conformitate cu bunele practici în materie juridică, o măsură asigurătorie de această natură trebuie să poată fi solicitată în orice moment al procedurii judiciare din care face parte, în special înainte de începutul acțiunii judiciare principale, ca procedură pregătitoare și asigurătorie, acesta fiind momentul în care utilitatea practică a acesteia este cea mai mare.

4.4.2

Desigur, este necesar să se țină seama de caracteristicile evidente ale regimului juridic, depinzând dacă procedura asigurătorie intervine anterior hotărârii în acțiunea principală sau ulterior obținerii hotărârii prin care se stabilește dreptul, înaintea sau în cursul unei proceduri executorii, sau dacă s-a atacat cu recurs la o instanță superioară sentința pronunțată în primă instanță sau, în cele din urmă, dacă titlul executoriu nu are caracterul unei sentințe (cambie, bilet la ordin, cec sau alt titlu executoriu).

4.5.1

Într-o anumită măsură, problema determinării instanței competente pentru aprecierea și dispunerea măsurii asigurătorii este considerată rezolvată prin cele menționate anterior. Competența aparține, în mod evident, instanței competente în fond, începând din momentul în care acțiunea a fost introdusă și executarea inițiată.

4.5.2

Cu toate acestea, instanța din locul în care se află conturile bancare ar trebui, de asemenea, să fie competentă, în cazul în care măsura a fost solicitată înaintea introducerii acțiunii și a inițierii executării. În acest caz, va trebui să se prevadă ca, de îndată ce este introdusă acțiunea și este inițiată executarea în cadrul procedurii judiciare principale, procedura asigurătorie deja dispusă să fie transferată instanței competente în fond, care, chiar dacă ține de altă jurisdicție națională, va trebui să o accepte ca atare, fără nici o procedură de recunoaștere (12).

4.6.1

Natura măsurii determină necesitatea asigurării condițiilor pe care Comisia le identifică cu justețe la punctul 3.2. al Cărții verzi, fumus boni iuris și periculum in mora. Cu toate acestea, în cazul în care există deja o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu, va trebui să se dovedească doar periculum in mora, cu alte cuvinte necesitatea urgentă de a pune în aplicare măsura popririi.

4.6.2

Este recomandabil să se prevadă, ca o condiție a admiterii cererii de dispunere a măsurii, dovedirea faptului că creditorul a depus eforturi rezonabile în sensul recuperării pe cale amiabilă a creanței, inclusiv prin mijloace extrajudiciare.

4.6.3

Lipsa necesității unei audieri prealabile a debitorului este condiția fundamentală a eficacității măsurii. Aceasta însă poate fi însoțită de constituirea unei garanții stabilite de judecător, suficientă pentru acoperirea prejudiciilor rezultate din eventuala anulare a măsurii în acțiunea principală sau în recurs (dacă aceasta nu are efect suspensiv), în cazul în care aceasta este dispusă înaintea pronunțării sentinței definitive.

4.7.1

Suma garantată prin această măsură trebuie să se limiteze la valoarea creanței care trebuie recuperată și care a rămas neachitată, plus dobânda de întârziere (contractuală sau legală) scadentă până la momentul prezentării solicitării de aplicare a măsurii asigurătorii.

4.7.2

CESE nu consideră legitimă, în cadrul procedurilor asigurătorii, care sunt în mod necesar provizorii, și având în vedere consecințele grave pe care le poate avea măsura de înghețare a depozitelor bancare, includerea nici unei alte sume, în special pentru a achita dobânzile datorate, onorariile avocaților, cheltuielile de judecată, comisioanele bancare și altele.

4.7.3

CESE este conștient că aplicarea unui sistem ca cel prezent poate antrena costuri suplimentare pentru bănci. Cu toate acestea, nu consideră legitimă imputarea acestor costuri din sumele care urmează a fi înghețate în conturile bancare ale debitorului. Va reveni legislației naționale sarcina stabilirii regimului juridic al comisioanelor bancare și al încasării lor de la creditorii care utilizează această procedură. Aceste cheltuieli se vor încadra în regimul aplicabil cheltuielilor de judecată, care se va stabili la sfârșitul procesului.

4.7.4

Va trebui, de asemenea, să se stabilească, în cadrul unui instrument comunitar, parametrii de definire a limitelor exceptării sumelor pe care urmează a se pune sechestru, pentru ca debitorul, în cazul în care este vorba despre o persoană fizică, să poată satisface necesitățile de bază ale sale și ale familiei sale, care pot fi periclitate de dispunerea măsurii.

4.7.5

Banca va trebui să informeze instanța, după executarea măsurii, cu privire la limitele aplicabile executării ordinului de poprire, în funcție de natura contului debitorului (cont curent, cont de economii, cont aferent creditului ipotecar), natura veniturilor și câștigurilor care îl alimentează (salarii, onorarii provenite din exercitarea unei profesii liberale, chirii, pensii și anuități, plăți în favoarea asigurărilor sociale etc.) și natura cheltuielilor asociate acestora (credite ipotecare, leasing auto, chirii, credite de consum, pensii de întreținere pentru membri ai familie etc.), în conformitate cu legislația țării pe teritoriul căreia este deschis contul bancar și în măsura în care are cunoștință despre natura acestor venituri și cheltuieli.

4.8.1

În mod similar, nu se consideră legitimă extinderea domeniului de aplicare a măsurii asigurătorii la conturile unor terți. În cazul în care nu se poate identifica în mod riguros procentul din sumă care aparține debitorului, trebuie să se plece de la presupunerea că procentele deținute de titulari sunt egale.

4.8.2

De asemenea, este inacceptabil ca, pentru aceeași sumă, să figureze mai multe conturi, cu toate că se recunoaște dificultatea rezolvării problemei în cazul în care, fiind vorba despre conturi deschise în țări diferite, se solicită dispunerea măsurii tuturor instanțelor competente, fără a se cunoaște dacă aceeași măsură a fost solicitată în altă parte, până în momentul în care toate procedurile sunt centralizate de instanța competentă în fond.

4.8.3

De aceea. ar fi logic ca, simultan cu această inițiativă, să se instituie obligații de informare clare privind solicitantul măsurii și băncile cărora li se solicită măsura, precum și obligații de cooperare și colaborare între băncile și instanțele diverselor state membre, respectând pe deplin principiul confidențialității și al protecției datelor, după cum se arată cu justețe în studiul menționat anterior, pe care se bazează Cartea verde examinată.

4.8.4

Se va putea stabili astfel reducerea ex post a sumelor poprite, imediat după obținerea informațiilor de la diferitele bănci, în cazul în care există mai multe, într-un termen scurt, care urmează să fie definit.

4.9.1

Asigurarea protecției debitorului este esențială, aceasta furnizându-i mijloace de contestare a deciziei de măsură asigurătorie într-un termen rezonabil, care, în opinia Comitetului, nu ar trebui să fie mai mic de 20 de zile calendaristice, în scopul de a demonstra:

4.9.2

În acest scop, trebuie să se prevadă ca debitorul să fie notificat de instanța competentă de îndată ce s-a verificat dacă au fost blocate fonduri suficiente pentru achitarea datoriei sau până la concurența sumei, ca urmare a transmiterii către bancă a ordinului de poprire a contului bancar. Banca în cauză trebuie să furnizeze debitorului aceleași informații imediat după înghețarea contului, în condițiile stabilite de instanță.

4.9.3

De asemenea, instrumentul comunitar ar trebui să prevadă mijloacele de apărare și temeiul sau motivele contestației/recursului, armonizându-le la nivel comunitar, pentru a asigura egalitatea în ceea ce privește aprecierea situației în cazul oricărei jurisdicții competente și existența unor mijloace de apărare identice. O problemă importantă va fi determinarea efectului recursului (suspensiv sau nu) și a instanței competente, în cazul în care dispunerea măsurii și pronunțarea hotărârii judecătorești cu privire la fondul cauzei nu intră sub jurisdicție națională.

4.9.4

De asemenea, este importantă definirea unui termen, calculat începând din ziua în care a fost înștiințat creditorul cu privire la executarea măsurii, pentru introducerea acțiunii principale sau pentru cererea de exequatur. Comitetul consideră că un termen de 60 de zile calendaristice ar fi rezonabil, independent de hotărârea de adoptare a măsurii asigurătorii.

4.10.1

În Cartea verde, Comisia nu se exprimă cu claritate cu privire la instrumentul legal pe care îl are în vedere pentru realizarea inițiativei sale. Având în vedere obiectivele stabilite și ca o modalitate de garantare a tratamentului egal în diferitele state membre și similar cu alte instrumente de același tip din cadrul spațiului de justiție european, CESE consideră că acest instrument ar trebui să adopte forma unui regulament.

4.10.2

O problemă diferită, dar strâns legată de aceasta, este aceea a domeniului de aplicare. Dacă măsura este considerată necesară, Comisia ar putea decide, în același mod ca și în cazul altor instrumente identice, ca procedura în cauză să fie aplicată exclusiv chestiunilor transfrontaliere și să aibă caracter opțional („regimul 28”), lăsând la latitudinea creditorilor alegerea instrumentului comunitar armonizat sau, ca o alternativă, calea existentă și posibilă a dispozițiilor de drept internațional privat aplicabile.

5.1

În ceea ce privește chestiunile de natură pur formală, CESE consideră că procedura exequatur trebuie eliminată din hotărârea judecătorească prin care se dispune măsura asigurătorie, indiferent de instanța competentă.

5.2

CESE consideră, de asemenea, că este necesar ca sistemul de notificare a băncii și a presupusului debitor de către instanță să fie despovărat de formalități inutile, atâta vreme cât garantează autenticitatea actului și identitatea debitorului și apreciază că dispozițiile existente în Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 sunt suficiente în acest sens (14). Datele de identificare a conturilor care urmează a fi puse sub sechestru ar trebui să fie cât mai complete posibil pentru evitarea unui ordin de sechestru general.

5.3

CESE consideră, de asemenea, că ordinul instanței competente va trebui executat de bancă în termenii în care a fost emis, fără a aduce însă atingere tranzacțiilor legitime deja în curs, și anume angajamentele anterioare garantate prin cambie, bilet la ordin sau cec, precum și obligațiile față de creditorii privilegiați precum statul, organismele de asigurări sociale și salariații. În orice caz, banca trebuie să răspundă pentru soldul existent la data primirii ordinului de sechestru și trebuie să se organizeze în așa fel încât, în momentul primirii acestui ordin, chiar și în afara orelor de lucru, pe cale electronică, înghețarea contului să aibă loc ipso facto, banca fiind răspunzătoare pentru orice neglijență în cazul dispariției sumelor transferate ulterior.

5.4

CESE consideră că băncile trebuie să informeze imediat instanța prin orice mijloc de comunicare, inclusiv electronic, de modul în care a fost executată hotărârea.

5.5

Legislația comunitară nu ar trebui să stabilească reguli specifice pentru cazul în care mai mulți creditori concurează pentru același cont bancar. În acest caz, CESE este de părere că trebuie să se aplice legile naționale.

5.6

În ceea ce privește problema transformării măsurii asigurătorii în măsură executorie, CESE consideră că aceasta ar trebui să se supună legislației țării competente pentru executare, în conformitate cu normele generale aplicabile în cazul litigiilor

5.7

În cele din urmă, CESE atrage în mod deosebit atenția Comisiei asupra necesității de a prevedea un mecanism de traducere a documentelor legate de funcționarea prezentei măsuri, similar celui prevăzut la articolul 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 din 12 decembrie 2006.

—

Comunicarea Comisiei „Planul de acțiune privind accesul consumatorilor la justiție și la rezolvarea litigiilor în materie de consum pe piața internă”, 14.2.1996 [COM(96) 13 final].

—

Comunicarea Comisiei „Spre o creștere a eficienței în obținerea și executarea hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană” [COM(97) 609 final, JO C 33, 31.1.1998].

—

Cartea verde privind accesul consumatorilor la justiție și la rezolvarea litigiilor în materie de consum pe piața unică [COM(93) 576 final].

—

Cartea verde privind modurile alternative de rezolvarea a litigiilor în materie civilă și comercială [COM(2002) 196 final din 19.4.2002].

—

Recomandarea Comisiei din 12 mai 1995 privind termenele de plată în tranzacțiile comerciale și comunicarea Comisiei pe această temă, JO L 127, 10.6.1995 și JO C 144, 10.6.1995.

—

Directiva 98/27/CE din 19 mai 1998 privind acțiunile în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor, JO L 166, 11.6.1998.

—

Directiva 2000/35/CE din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale, JO L 200, 8.8.2000.

—

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului, din 22 decembrie 2000 privind competența juridică, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Bruxelles I), JO L 12, 16.1.2001. Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Malosse (CES 233/2000, 1.3.2000, JO C 117, 26.4.2000).

—

Regulamentul (CE) nr. 805/2004 din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate, JO L 143, 30.4.2004. Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Malosse (CES 1348/2002, 11.12.2002), JO C 85, 8.4.2003.

—

Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, JO L 174, 27.6.2001. Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Malosse (CES 228/2001, 28.2.2001), JO C 139, 11.5.2001.

—

Programul de măsuri destinate aplicării principiului de recunoaștere reciprocă a hotărârilor în materie civilă și comercială, JO C 12, 15.1.2001.

—

Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, JO L 160, 30.6.2000. Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Malosse (CES 79/2001, 26.3.2001), JO C 75, 15.3.2000.

—

Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia responsabilității parentale față de copiii comuni, idem. Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Malosse (CES 940/1999, 20.10.1999), JO C 368, 20.12.1999.

—

Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială, idem. Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Malosse (CES 947/1999, 21.10.1999), JO C 368, 20.12.1999.

—

Decizia Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei rețele judiciare în materie civilă și comercială, JO L 174, 27.6.2001. Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Malosse (CESE 227/2001, 28.2.2001), JO C 139, 11.5.2001.

—

Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 din 12 decembrie 2006 (JO L 399, 30.12.2006) de instituire a unei proceduri europene de somație de plată. Avizul CESE privind propunerea de regulament (COM(2004) 173 final, 19.3.2004) a fost redactat de dl Jorge Pegado Liz (CESE 133/2005, 22.2.2005, JO C 221, 8.9.2005).

—

Propunerea de regulament de creare a unei proceduri europene pentru daunele de mică valoare (COM(2005)87 final, 15.3.2005). Avizul CESE pe această temă a fost redactat de dl Pegado Liz (CESE 243/2006, 14.2.2006).

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/8

1.1

Industria mecanică europeană este o industrie de vârf și de importanță strategică pentru economia europeană. În 2006, cifra de afaceri a peste 130 000 de întreprinderi, care exportă o treime din producție, s-a ridicat la câteva sute de miliarde EUR. În industria mecanică și electromecanică din Uniune sunt angajați peste 4 milioane de lucrători cu un înalt nivel de calificare și se obține o valoare adăugată importantă.

1.2

Industria mecanică și electromecanică poate contribui mai mult decât orice alt sector la îndeplinirea obiectivelor Agendei Lisabona, prin dezvoltarea formării continue, schimbul de experiență și bune practici, menținerea la cel mai înalt nivel a capacității sale competitive, ca și posibilitatea de pătrundere pe piețele mondiale.

1.3

Comitetul susține inițiativele Comisiei, inițiative care vizează întărirea competitivității sectorului și îmbunătățirea cadrului juridic de referință, prin intermediul celei mai bune și mai eficiente reglementări, care ține cont de realitatea din sector, caracterizată prin existența a zeci de mii de întreprinderi mici și mijlocii. Cel puțin în privința acestui sector, o mai bună legiferare nu înseamnă absența legiferării, ci crearea unui cadru de stabilitate, de claritate și ușurință în aplicarea normelor și care să implice costuri administrative cât mai reduse.

1.4

Comitetul salută faptul că i s-a încredințat de către Comisie sarcina delicată de a identifica, cu cel mai larg consens posibil, domeniile în care se impune simplificarea legislației comunitare în vigoare, ca urmare a activităților ce au determinat organele legislative să creeze o legislație mai bună și mai simplă.

1.5

Comitetul ia notă de faptul că sunt în curs mai multe inițiative legislative care privesc acest sector. Se impune deci concilierea diferitelor interese economice, sociale și de mediu aflate în joc. Finalizarea pieței interne nu trebuie să afecteze alte aspecte care merită o atenție deosebită în contextul obiectivelor Agendei Lisabona, cum ar fi sănătatea și securitatea lucrătorilor, protecția consumatorilor și a mediului. Din perspectiva Comitetului, este necesară o strategie care să integreze și să coordoneze diferitele inițiative.

1.6

Comitetul apreciază favorabil propunerile formulate de Comisie în comunicarea sa din 17 februarie 2007, care au în vedere modificarea noii abordări și consolidarea rolului activităților statelor membre în supravegherea pieței, state membre care nu alocă întotdeauna resurse suficiente pentru atingerea acestui obiectiv. Comitetul dorește o creștere a numărului de personal al Comisiei însărcinat cu coordonarea și supravegherea și, în anumite cazuri, chiar și cu controlul gestionării procedurilor de acreditare, activităților organismelor de notificare și calității certificărilor acestora. Trebuie susținută crearea unei „platforme de comunicare” între operatori și statele membre. Acestea din urmă trebuie să acționeze de o manieră proporțională și în concordanță cu obiectivele directivelor și politicilor comunitare, în scopul realizării unei convergențe progresive a sistemelor și modelelor de supraveghere a piețelor.

1.7

Comitetul solicită ca toate părțile interesate din domeniul standardizării să poată participa ex-ante la definirea standardelor, fie prin creșterea nivelului de participare la comitetele tehnice, mai ales la nivel local, fie prin consolidarea rolului evaluării de impact, fără a se face apel în exces la consultarea telematică, ce reprezintă un instrument util, dar care nu poate fi considerată, mai ales în acest sector, unica modalitate de consultare a actorilor implicați.

1.8

În ceea ce privește standardizarea armonizată, Comitetul consideră că aceasta trebuie să fie disponibilă gratuit sau, în cel mai rău caz, la un preț simbolic, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii. Comitetul atrage atenția asupra diferențelor în tratamentul acordat întreprinderilor din țările în limbile cărora sunt publicate normele (engleză, franceză și, câteodată, germană) și întreprinderile din alte țări, care uneori trebuie să suporte cheltuieli de traducere foarte ridicate.

1.9

Comitetul subliniază faptul că trebuie eliminate toate costurile administrative nejustificate, reducând astfel semnificativ costurile care grevează sistemul de producție.

1.10

Comitetul speră că necesitatea de promovare a unei standardizări stabile va fi luată în mod serios în considerare de către Comisie, care ar trebui să accepte și sugestiile care provin de la operatori și de la principalii actori implicați. În privința cadrului juridic și a bazei juridice de referință, Comitetul recomandă Comisiei ca, înainte de elaborarea unui act normativ, să aprecieze dacă aceleași obiective nu pot fi atinse și prin alte mijloace, cum ar fi autoreglementarea sau coreglementarea (cu condiția de a garanta un nivel maxim de transparență și de participare a tuturor părților interesate), și să ia în considerare întotdeauna obiectul principal și conținutul legislației respective drept o referință indispensabilă în alegerea diferitelor articole din tratat ca temei juridic.

1.11

Comitetul solicită eliminarea barierelor tehnice în calea finalizării pieței interne. Reglementările naționale și locale nejustificate reprezintă obstacole reale și insurmontabile în calea liberei circulații a mărfurilor.

1.12

Comitetul recomandă ca legislația viitoare să fie mereu precedată în mod adecvat de o atentă analiză de impact ex-ante, ținând seama de gradul de proporționalitate, dar să facă și obiectul unei verificări ex-post foarte stricte, în vederea eliminării unor deficiențe care altfel s-ar putea dovedi ireparabile pentru viitorul întreprinderilor din sector.

1.13

Dialogului social sectorial european îi revine un rol esențial în identificarea tuturor inițiativelor comune ce vizează sprijinirea dezvoltării pieței forței de muncă și a competitivității sectorului, cu respectarea principiului esențial al securității lucrătorilor, cetățenilor și a mediului. Practicile care țin de responsabilitatea socială a întreprinderilor pot facilita dialogul constant între acestea și actorii implicați, în scopul prevenirii utilizărilor improprii, îmbunătățirii conștientizării și formării continue și stabilirii unei relații pozitive cu regiunile de referință și cu consumatorii finali.

2.1

La inițiativa vicepreședinților Wallström și Verheugen, Comisia Europeană a solicitat Comitetului Economic și Social European elaborarea unui aviz exploratoriu pentru analizarea coerenței generale a cadrului de reglementare al unui sector industrial, în speță cel al utilajelor, în scopul identificării posibilităților de simplificare. Pe lângă analizarea legislației sectoriale specifice, este necesar să se analizeze și ansamblul cadrului de reglementare privind sectorul utilajelor.

2.2

În scopul participării părților interesate la procesul de simplificare, în special în vederea identificării regulilor care pun probleme de gestionare, Comisia recunoaște că, având în vedere vasta experiență și componența realmente pluralistă a Comitetului, acesta reprezintă forul ideal pentru a reprezenta și sintetiza punctele de vedere ale operatorilor economici, ale lucrătorilor și ale societății civile din Europa.

2.3

Ținând seama de experiența acumulată de Comitet în cursul elaborării a numeroase avize cu privire la îmbunătățirea și simplificarea (1) legislației, și de prevederile articolului 8 din Protocolul de colaborare dintre Comisia Europeană și CESE, Comisia a hotărât să încredințeze Comitetului această importantă sarcină. Comisia a anunțat că, în cazul în care lucrările Comitetului se dovedesc fructuoase și pozitive, există posibilitatea de face din nou apel la acesta în ce privește numeroase alte domenii importante pentru activitățile sale și cele ale CESE, pe tema „O mai bună legiferare”.

2.4

Ulterior, Comisia și-a clarificat mai bine punctul de vedere, precizând că îmbunătățirea legislației nu înseamnă în mod necesar reducerea acesteia, și că, dimpotrivă, este necesară menținerea acesteia cel puțin la nivelul actual de protecție a lucrătorilor, consumatorilor și mediului, în scopul asigurării unui cadru de reglementare care să permită creșterea competitivității.

3.1

În primul rând, Comitetul se declară extrem de interesat de sarcina încredințată, ce constă în efectuarea unei sinteze a diferitelor interese aflate în joc, în scopul prezentării unei propuneri privind îmbunătățirea și simplificarea cadrului de reglementare și legislativ existent. Cea mai valoroasă caracteristică a Comitetului este capacitatea sa de a influența procesul decizional prin obținerea consensului maxim între reprezentanții societății civile, care au interese diferite. Fidelitatea sa față de principiile și valorile UE și avizele sale echilibrate, inovatoare și de calitate fac din Comitet un interlocutor important și eficace pentru instituțiile comunitare. Solicitarea Comisiei reprezintă un stimulent, aproape o provocare, pentru toate componentele Comitetului, care trebuie să profite de această ocazie pentru a promova rolul societății civile organizate, astfel cum a fost stabilit prin tratate, ca forum de întâlnire, de discuție și de confruntare a opiniilor.

3.2

Ocazia oferită Comitetului de a semnala în prealabil domeniile specifice în care poate fi îmbunătățit cadrul de reglementare de referință deschide calea către o nouă metodă de cooperare între instituțiile europene. Este evident că fiecare dintre părțile interesate a comunicat deja Comisiei exigențele și preferințele proprii. Producătorii, utilizatorii, lucrătorii, consumatorii, organismele de standardizare și autoritățile publice au indicat deja care sunt îmbunătățirile pe care ar dori să le aducă legislației existente. Cu toate acestea, metodele de consultare utilizate până în prezent nu au permis elaborarea unei sinteze care să reflecte diferitele interese, dând astfel senzația uneia sau alteia dintre părți că părerile ei nu au fost suficient luate în considerare.

3.3

Cu toate acestea, Comitetul este în măsură să obțină această sinteză datorită, pe de o parte, experienței sale variate și prețioase și, pe de altă parte, datorită importantei rețele de contacte la care membrii săi pot face apel pentru a obține informații relevante. Comitetul și-a exprimat deja parțial opinia pe această temă, în Avizul său din proprie inițiativă privind mutațiile industriale în sectorul ingineriei mecanice (2).

3.4

Comitetul constată că au fost lansate sau au fost anunțate diferite inițiative cu privire la reglementarea comunitară în domeniul producției industriale și, în special, în subsectorul utilajelor. Aceste inițiative ridică o serie de probleme complexe și de natură diferită. Este necesar ca acestea să fie examinate luând în considerare diferitele interese protejate de legislația comunitară, de exemplu libera circulație a mărfurilor, sănătatea și siguranța lucrătorilor, protecția consumatorilor, protecția mediului, precum și obiectivele economice și sociale ale Strategiei Lisabona. Aceste reglementări sunt rezultatul diferitelor instrumente legislative, până acum nefiind efectuat nici un studiu de acest tip. Comitetul consideră că a sosit momentul unei examinări globale și structurate a întregii chestiuni.

3.5

În sectorul producției și comercializării materialelor industriale, legislația comunitară a fost elaborată progresiv. Aceasta a permis, de o manieră generală, o armonizare legislativă care a simplificat considerabil cadrul de reglementare în care operează întreprinderile, deși trebuie subliniat că acest proces nu s-a încheiat încă.

3.6

Reglementarea comunitară, adoptată începând cu a doua jumătate a anilor '80, se bazează pe două mari corpusuri reglementare, unul cu privire la piață și celălalt cu privire la locul de muncă. Aplicarea eficientă a acestei reglementări presupune participarea unui număr important de actori: organisme de standardizare și de notificare, proiectanți și fabricanți, importatori și responsabili cu comercializarea, asamblori și instalatori, organisme publice de control și sancțiune (inclusiv vămile și puterea judecătorească), întreprinzători, lucrători, sindicate etc. Organizațiile consumatorilor și-au exprimat interesul deosebit față de o eventuală implicare concretă și activă a lor în acest proces, această implicare fiind considerată până în prezent insuficientă. Colaborarea între toți acești actori este esențială, așa cum este și colaborarea între autoritățile publice la nivelul național și european.

3.7

Deși aplicarea acestor reguli nu pare să creeze dificultăți majore, această evaluare preponderent pozitivă nu trebuie să treacă cu vederea existența unui anumit număr de dificultăți concrete.

4.1

În fiecare an, în UE, accidentele la locul de muncă fac între 6 000 și 8 000 de morți (dintre care 40 % sub 35 de ani) și duc la sute de mii de cazuri de invaliditate. O parte dintre aceste accidente sunt provocate de uneltele de lucru. În anumite cazuri pot fi de vină și echipamentele de protecție individuală deficitare sau o instruire inadecvată. Aproximativ un sfert din lucrătorii UE declară că sunt obligați să utilizeze echipamente de protecție individuală pentru a fi în siguranță și a-și proteja sănătatea. Principalii agenți fizici care constituie factori de risc la locul de muncă sunt în general asociați cu uneltele de lucru: zgomote, vibrații, radiații ionizante și neionizante. Factorii ergonomici joacă un rol esențial în materie de sănătate și siguranță la locul de muncă. În unele cazuri, uneltele de lucru pot cauza o expunere semnificativă la substanțe chimice, eficiența echipamentului de protecție individual dovedindu-se uneori crucială.

4.2

Trebuie acordată o atenție deosebită produselor de larg consum, destinate unui public nediferențiat și mai ales care nu este avertizat în privința riscurilor potențiale asociate utilajelor cumpărate sau închiriate. Datorită unei utilizări improprii a acestora, se înregistrează din păcate nenumărate accidente în rândul consumatorilor, accidente care nu sunt luate în calcul în statistici.

5.1

Se constată că colaborarea între diferiții actori de pe piața unică întâmpină reale dificultăți și că apar și reticențe puternice atunci când este vorba de a acționa în mod absolut transparent. În cazul sectorului privat, aceasta se datorează intenției de apărare împotriva concurenței sau a eventualelor sancțiuni, iar în cazul sectorului public intervine inerția birocratică, ce se dovedește uneori extrem de rezistentă. De exemplu, este evidentă necesitatea intensificării colaborării dintre producători și utilizatori sau necesitatea creșterii transparenței privind modul în care organismele de standardizare, autoritățile de supraveghere, organismele de notificare și consultanții însărcinați cu asistența tehnică pentru întreprinzători interpretează exigențele fundamentale ale directivelor Noii Abordări.

5.2

Această problemă a reprezentat una din preocupările-cheie ale Comisiei în momentul elaborării inițiativei sale recente de revizuire a Noii Abordări, anunțată la 14 februarie 2007 și intitulată „Noul pachet de măsuri pentru circulația produselor pe piața internă”. Acesta constă dintr-o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a cerințelor de acreditare și supraveghere a pieței privind comercializarea produselor (COM(2007) 37 final) (3) și o propunere de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru comun pentru comercializarea produselor (COM(2007)53 final) (4). Acest pachet de măsuri își propune să „întărească structurile de supraveghere a pieței în scopul excluderii produselor nesigure, prin retragerea acestora de pe întreaga piață comunitară, și să lupte împotriva întreprinderilor care se fac vinovate de acțiuni frauduloase. Organismele de verificare, certificare și control implicate în testarea produselor vor fi supuse unor controale mai severe în cadrul procedurii de acreditare, în vederea asigurării unui nivel comun de reglementare atât pentru întreprinderi, cât și pentru organismele de control”. (La ora actuală există aproximativ 1 800 de organisme de notificare în UE, în special laboratoare și centre de inspecție și de certificare care sunt entități private și care sunt acreditate de autoritățile publice în vederea desfășurării activității). Merită constatat că printre aceste organisme „independente” operează entități care au fost înființate de către unele asociații ale întreprinderilor de construcții, situație care poate da naștere unui conflict de interese! De exemplu, într-un stat membru, doar în sectorul ascensoarelor au fost acreditate mai mult de 80 de organisme de notificare.

5.2.1

La 22 de ani de la adoptarea Rezoluției Consiliului din 7 mai 1985, care introduce principiile noii abordări, Comisia propune o actualizare și o întărire a supravegherii piețelor, în vederea creșterii încrederii în marcajul CE. Comitetul consideră că metoda noii abordări, care privește 25 de directive, dintre care 21 prevăd specificații pentru acordarea marcajului, iar celelalte 4 nu, a dat rezultate bune, favorizând dezvoltarea pieței interne. În același timp, Comitetul consideră că revizuirea propusă este utilă. Puterile și responsabilitățile statelor membre vor trebui sporite, ca și cele ale Comisiei, aceasta urmând să mărească numărul personalului pentru a putea realiza o monitorizare continuă a activităților de supraveghere a piețelor, ale modalităților de acreditare a organismelor de notificare și, în anumite cazuri, chiar și a activităților acestor organisme. În cadrul studiului întreprins de Comisie, organizațiile sectoriale s-au pronunțat în mare majoritate pentru o astfel de sporire a autorității naționale și, în consecință, a celei europene.

5.3

Comitetul aprobă această inițiativă, care limitează aprecierea discreționară și erorile de evaluare care împiedică dezvoltarea pieței unice și care reprezintă de asemenea cauza unor dezavantaje concurențiale pentru acei operatori care respectă reglementările. Distorsionările provocate concurenței de o supraveghere superficială reprezintă o problemă de primă mărime, care scoate în evidență una dintre limitele în aplicarea noii abordări. De altfel, este esențial să se asigure un cadru normativ simplu și clar, în special pentru IMM-uri și să se întărească cooperarea între autoritățile de supraveghere a piețelor, atât în zona UE/SEE, cât și pe plan internațional. Trebuie susținută crearea unei „platforme de comunicare” între operatori și statele membre. Acestea din urmă trebuie să acționeze de o manieră proporțională și în concordanță cu obiectivele directivelor și politicilor comunitare, în scopul realizării unei convergențe progresive a sistemelor și modelelor de supraveghere a piețelor. Implicarea autorităților vamale în aceste activități este de o importanță fundamentală.

5.4

La nivel european, ar fi necesară o mai mare cooperare între toate Direcțiile Generale implicate (de ex. Întreprinderi, Mediu, Ocuparea Forței de Muncă, Sănătate și Protecția Consumatorilor), care ar putea colabora în vederea elaborării unor ghiduri privind punerea în aplicare a directivelor actuale. Acestea nu ar urma să se substituie normelor existente, ci ar urma să reprezinte o contribuție eficace la înțelegerea acestora, fără a se face apel la servicii inutile de consultanță, constituind astfel o sursă importantă de economii.

5.5

În cazul produselor sezoniere, cum ar fi aparatele pentru grădinărit, trebuie prevăzute proceduri simplificate și accelerate, pentru a se evita pierderile oportunităților pe care le oferă piața. În acest scop, Comitetul sugerează crearea unui institut de mediere, la care se va putea face apel pentru a putea fi îndeplinite unele cerințe specifice și justificate, garantându-se în același timp o aplicare riguroasă a întregii legislații, în special a celei privind siguranța.

6.1

O altă prioritate anunțată de Comisie se referă la reducerea obligațiilor administrative inutile, care dăunează considerabil competitivității. Comitetul urmărește cu interes eforturile Comisiei în acest domeniu, concretizate în programul de acțiune prezentat la 24 ianuarie 2007, al cărui obiectiv este reducerea cu un sfert a obligațiilor administrative ale întreprinderilor până în 2012.

6.2

Comisia ar putea contribui la soluționarea anumitor probleme care apar la punerea în aplicare a directivelor, de exemplu printr-o centralizare a tuturor comunicărilor care în prezent trebuie transmise diferitelor state membre, ceea ce creează mari dificultăți, numai și pentru găsirea adresei exacte a destinatarului. Acesta este cazul Directivei 2000/14/CE privind zgomotul emis, care prevede transmiterea unei declarații de conformitate către un stat membru și către Comisie, sau al Directivei 97/68/CE privind emisiile motoarelor echipamentelor mobile fără destinație rutieră, conform căreia, în cazul în care fac apel la opțiunea de flexibilitate, întreprinderile ar trebui să notifice autorităților relevante din fiecare stat membru aprobarea primită și să raporteze acestora din șase în șase luni.

6.3

Punerea în aplicare a directivelor privind protecția lucrătorilor împotriva agenților fizici provoacă multe dificultăți întreprinderilor. Pentru IMM-uri sunt problematice în special Directiva 2002/44/CE privind vibrațiile sau Directiva 2006/25/CE privind riscurile de expunere la radiații optice artificiale. Astfel de probleme ar putea fi întâlnite și în urma aplicării viitoarei directive privind radiațiile optice artificiale. Este necesară elaborarea unor orientări pentru punerea în aplicare a acestor directive, altfel există riscul ca acestea să nu-și atingă obiectivele fixate. Este evident că în cazul în care este imposibilă punerea lor efectivă în aplicare, vor trebui aduse urgent modificările necesare pentru a permite întreprinderilor să-și respecte obligațiile legale.

6.4

În domeniul producției industriale, în special în sectorul utilajelor, este necesar să se țină seama de diferitele cerințe ce trebuie respectate atunci când este abordată chestiunea obligațiilor administrative. Trasabilitatea intervențiilor diferiților actori este un element esențial atât pentru siguranța fizică a utilizatorilor, cât și pentru certitudinea juridică a raporturilor contractuale stabilite pe piață. De aceea este necesară aplicarea unor soluții echilibrate, care să respecte cerințele de transparență și trasabilitate, fără a mări inutil costurile administrative.

7.1

Standardizarea tehnică joacă un rol important în funcționarea regulilor comunitare și permite concretizarea exigențelor esențiale ale legislației în domeniul securității. Respectarea acestor standarde conferă o prezumție de conformitate cu directivele relevante. Certificarea de către organismele de notificare acreditate, atunci când este necesară, este inseparabilă de existența cadrului normativ constituit din reguli.

7.2

În ansamblu, organismele europene de standardizare au efectuat o activitate foarte utilă pe baza mandatelor primite din partea Comisiei. În general, elaborarea de standarde ar trebui să se facă conform unei proceduri care asociază mai mult părțile interesate, în scopul facilitării comparațiilor ulterioare, fiind bine cunoscut faptul că, în prezent, aceasta rămâne apanajul unui număr restrâns de actori. Majoritatea utilizatorilor industriali nu au mijloacele sau resursele necesare pentru a desfășura în mod regulat această activitate. Participarea lucrătorilor și a consumatorilor este și mai redusă. Având în vedere această situație, este dificil să se țină seama de experiența acumulată. Un anumit număr de standarde nu satisfac ansamblul preocupărilor constatate pe teren. Comitetul dorește o consolidare a participării la comitetele tehnice a actorilor implicați, mai ales la nivel local, în acest domeniu în care puterea de decizie aparține efectiv unui număr restrâns de persoane. Comitetul constată cu îngrijorare faptul că mărirea costurilor standardizării poate deveni o frână pentru competitivitate și chiar pentru siguranță, acolo unde se acceptă, de exemplu, riscul utilizării improprii a unor utilaje, cu nerespectarea standardelor. Unele IMM-uri din Europa de Est au tendința de a acționa „la nimereală” sau de a face apel la artificii.

7.3

Comitetul aprobă inițiativele anunțate la 15 martie 2007 în Planul de acțiune pentru o standardizare europeană, în contextul cărora fiecare stat membru este invitat să raporteze asupra stadiului de punere în aplicare la nivel național a măsurilor luate pentru sprijinirea participării tuturor părților interesate la elaborarea de standarde europene și internaționale. În ceea ce o privește, Comisia ar trebui să integreze în procesul de elaborare a standardelor europene observațiile formulate. Este esențial ca IMM-urile să participe la procedurile de standardizare atât la nivel european, cât și la nivel național, și este necesar ca acestea să poată contribui în mod eficace și concret la viitoarele procese de standardizare.

7.4

În anumite cazuri, ar putea fi dificilă respectarea de către întreprinzători a tuturor obligațiilor legislative în materie de sănătate și securitate. Într-adevăr, de îndată ce se utilizează un utilaj, evaluarea riscurilor implică în mod obligatoriu o complementaritate între producător și întreprinderea utilizatoare. În cazul în care standardele nu prevăd furnizarea de informații adecvate privind riscurile reziduale pe care întreprinderea trebuie să le ia în considerare, pot apărea probleme. Dacă întreprinzătorii nu sunt informați corect despre riscurile asociate utilajului pe care îl achiziționează, vor avea dificultăți în a se conforma obligației de evaluare a riscurilor prevăzută de Directiva-cadru 83/391/CEE și de cele 19 directive specifice complementare în materie de protecție activă și pasivă a lucrătorilor.

7.5

Diseminarea standardelor în rândul IMM-urilor poate reprezenta o problemă, datorită costului ridicat de achiziție al acestora. În cazurile în care standardizarea duce la proceduri de certificare, costurile administrative sunt în general mult mai mari decât cele care rezultă direct din legislație.

7.6

Analiza riscurilor furnizată de către specialiștii CEN (Comitetul European de Standardizare) este extrem de importantă pentru întreprinzătorii care trebuie să o combine cu o analiză specifică a condițiilor de muncă în care funcționează utilajul. Costul acestor standarde armonizate este ridicat, în special pentru IMM-uri. Comitetul recomandă examinarea propunerii ca standardele armonizate elaborate în urma mandatului conferit CEN de către Comisie să fie puse gratuit la dispoziția utilizatorilor de utilaje, sau pentru un preț simbolic, astfel încât aceștia să își poată respecta obligațiile legale. De altfel, diseminarea gratuită pe Internet s-a făcut deja cu succes în sectorul telecomunicațiilor, unde anumite standarde ETSI (Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicații) sunt prezentate direct pe web.

8.1

Comitetul subliniază că nu este întotdeauna necesar să se modifice directive care au avut și continuă să aibă succes. Fără îndoială, chiar dacă lucrările și concluziile care au dus la ameliorarea globală a Directivei de bază 98/37/CE, cunoscută ca „directiva utilaje”, au fost extrem de complexe, în final s-a ajuns la un echilibru perfect între diferitele interese. În alte cazuri însă, ar trebui poate să fie evitate „îmbunătățirile” excesive, ca, de exemplu, cu ocazia modificării Directivei 73/23/CEE privind anumite limite de tensiune sau, așa cum a subliniat asociația producătorilor de utilaje în scrisoarea sa din 5 noiembrie 2004, în cazul propunerii inadecvate a Comisiei privind fuzionarea Directivei 87/404/CEE cu Directiva 97/23/CE privind echipamentele sub presiune (directiva PED).

8.2

Situația pieței indică nevoia unui cadru normativ stabil și clar, în vederea unei planificări relaxate a investițiilor și respectării unor reguli explicite, care să nu fie schimbate prea des. Pe de altă parte, există riscul real ca simplificarea să ducă la creșterea costurilor administrative și a celor presupuse de proceduri mai complexe de evaluare a conformității.

8.3

Mai mult, în ceea ce privește posibilitatea recursului la articolul 95 din Tratat, deși Comitetul înțelege nevoile întreprinderilor producătoare, el subliniază că, în procesul de adoptare a directivelor, cadrul juridic de referință trebuie să respecte principiile fundamentale ale tratatelor, în special în ceea ce privește baza juridică a diferitelor standarde. Este limpede că punerea accentului pe obiectivele și conținutul actului normativ trebuie să reprezinte criteriul obiectiv de referință în aplicarea diferitelor standarde. Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat și ea recent într-un număr de cauze cu privire la această problemă, prin excluderea posibilității existenței unui temei juridic mixt, atunci când trimiterile normative sunt contradictorii sau când cumulul acestora este de natură să limiteze drepturile Parlamentului. În cazul designului produselor, atunci când un alt obiectiv prevalează, tendința întreprinderilor de a invoca articolul 95, alineatul 3 din Tratat, care după cum se știe limitează puterile statelor membre și întărește normele comunitare (așa cum se prevede de exemplu la articolul 137 sau 175 (5)), nu este realizabilă. Într-adevăr, întreprinderile subliniază existența costurilor suplimentare (care se răsfrâng asupra utilizatorului final) pe care le presupun modificările necesare concepției și producerii utilajelor, în funcție de solicitările fiecărui stat membru. Vor trebui elaborate modele legislative complementare care să nu se suprapună, dar să limiteze la minimum posibilitățile statelor membre de a adopta măsuri separate și diferite, care vor trebui în același timp să fie rezonabile și proporționale.

8.4

Recenta directivă „Reach” reprezintă un punct de cotitură în activitatea de protecție a consumatorilor și a lucrătorilor. Comitetul s-a arătat de acord cu soluțiile tehnice aprobate și cu perspectiva flexibilității pe care o presupune simplificarea, dar semnalează cu o reală îngrijorare faptul că întreprinderile mici și mijlocii ar putea întâlni dificultăți, mai ales în cazul în care controlul importurilor nu ar fi atât de riguros pe cât prevede această directivă fundamentală. Astfel, Comitetul solicită Comisiei să monitorizeze cu atenție modalitățile statelor membre de supraveghere a pieței, care au arătat în trecut că au dificultăți în a-și îndeplini eficient sarcinile în acest sector, aceasta și datorită faptului că organismele de supraveghere desemnate au fost dotate cu mijloace insuficiente. În acest sens, s-ar putea prevedea, pe baza principiului priorităților de producție în statele membre, o împărțire a sarcinilor între autoritățile de supraveghere, în funcție de sectorul produsului, de exemplu (robinete, dispozitive pentru ridicarea și deplasarea mărfurilor, pompe și compresoare, utilaje pentru industria manufacturieră etc.).

8.5

În ciuda contribuției esențiale a sectorului industriei mecanice la economia europeană, există sentimentul că statele membre investesc prea puțin în activitățile instituționale care le revin. În această privință, Comisia ar putea solicita date care ar trebui comparate cu rezultatele practice obținute. Calitatea și cantitatea controlului este adesea lăsată pe seama capacității sau voinței individuale, dar foarte multe lucruri depind de resursele disponibile.

9.1

În cadrul legislațiilor naționale continuă să existe o serie de obstacole tehnice care ridică probleme serioase întreprinderilor. De exemplu, unul dintre sectoarele afectate este cel al utilajelor mobile nerutiere atunci când acestea trebuie să se deplaseze pe drumurile publice. Dat fiind că unele state membre dispun de reglementări mai stricte decât altele, este necesar ca firmele să se doteze cu utilaje diferite. Există confuzii chiar și în terminologie, spre exemplu între „societăți comerciale” și „întreprinderi”. Obligațiile de revizie prevăzute de unele state membre implică costuri suplimentare care se repetă deseori în fiecare țară în care este prevăzută o inspecție efectuată de un organism specific, fie în faza de dezvoltare, de testare sau de transport. Comitetul speră să se ajungă la o armonizare rapidă a legislației, în special în ceea ce privește măsurile de siguranță. Spre exemplu, în ceea ce privește tractoarele, pe lângă prevederile actuale în materie de oglinzi retrovizoare și limitări de viteză, trebuie emise specificații tehnice pentru farurile față și spate, dar mai ales pentru spațiul de frânare. În prezent, pe drumurile europene pot fi întâlnite tractoare vechi de 40 de ani. O reînnoire progresivă a parcului auto ar asigura un nivel mult mai bun de siguranță activă și pasivă.

9.2

Pentru reglementarea utilizării utilajelor de muncă pe drumurile publice, Comitetul recomandă următoarele:

10.1

Având în vedere necesitatea stabilirii unei interacțiuni între toți actorii implicați, Comitetul solicită ca în viitor să existe o cooperare mai strânsă între părțile interesate și autoritățile de reglementare în ceea ce privește viitoarele politici de reglementare, prin intermediul unui adevărat dialog și prin evitarea apelului excesiv la consultările pe cale electronică. În opinia Comitetului, o consultare constantă și frecventă pe anumite teme previne apariția problemelor, garantându-se astfel o mai bună calitate a legislației și o mai mare eficiență a standardelor.

10.2

Comitetul apreciază că este esențială elaborarea, pentru diferitele opțiuni, a unei metode de analiză a impactului comună instituțiilor europene — Parlamentul, Consiliul și Comisia — însoțită de un sistem adecvat de control al calității.

10.3

Comisia va trebui totuși să verifice dacă obiectivele fixate necesită cu adevărat un cadru de reglementare sau dacă este suficientă autoreglementarea sau coreglementarea. Comitetul consideră că, dintre mai multe opțiuni, trebuie aleasă aceea care poate garanta îndeplinirea acelorași obiective cu mai puține cheltuieli și cu sarcini administrative reduse, și care oferă cea mai mare transparență și cel mai înalt grad de participare părților interesate.

10.4

Dialogului sectorial între părți îi revine un rol esențial. Interesele comune se pot concretiza în inițiative destinate pregătirii specifice, în special în domeniul siguranței în muncă, dar și în inițiative ce vizează pregătirea continuă, care permite nu numai creșterea competenței, ci și a conștientizării diferitelor probleme legate de administrare și organizare, pe care le presupune folosirea mai eficientă și în mai mare siguranță a utilajelor. Responsabilitatea socială a întreprinderii, concretizată printr-un dialog extins cu reprezentanții societății civile și cu autoritățile locale, poate avea un efect benefic asupra dezvoltării unei culturi corporatiste sigure și productive, în special în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii, unde managementul riscului este evident mai dificil.

10.5

Comitetul consideră că este utilă o trecere în revistă care să permită tuturor părților interesate să efectueze un bilanț al rezultatelor și al limitelor reglementărilor comunitare. Un astfel de bilanț ar permite adoptarea unei abordări comune astfel încât diferitele inițiative în curs să nu dea naștere la soluții parțiale sau contradictorii. Decizia Comisiei de a analiza noua directivă privind utilajele împreună cu toate părțile interesate se înscrie în această tendință corectă. Sunt necesare mai multe inițiative de acest tip. În special, Comitetul invită Comisia să clarifice legăturile care există între diferitele inițiative, ca de exemplu, cele din cadrul programelor de acțiune în vederea reducerii birocrației inutile și noua abordare (la 14 februarie 2007, Comisia a adoptat, pe baza unei consultări publice privind viitorul pieței unice, o propunere de regulament precum și o decizie a Consiliului și a Parlamentului European privind un cadru de revizuire a noii abordări). Comitetul este convins că o bună articulare și coordonare a acestor inițiative este în măsură să îmbunătățească efectiv atât reglementările existente, cât și punerea uniformă în aplicare a acestora în cele 27 de state membre.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/15

1.1

CESE se bucură că, „în vederea unei mai bune reglementări”, Comisia Europeană „urmărește să promoveze o interacțiune coerentă între diferitele domenii politice, să asigure previzibilitatea și să protejeze interesul public (de exemplu, mediul și siguranța), încercând să reducă în același timp obligațiile de natură reglementară care revin industriei”. Comitetul salută voința manifestată de a dezvolta o abordare globală și de a integra, în același timp, diferitele dimensiuni ale dezvoltării industriei și ale competitivității sale și diferitele părți interesate.

1.2

La un nivel mai general, demersul de ansamblu reprezentat de inițiativa CARS 21 corespunde unei voințe de coordonare a responsabililor cu politicile publice între ei și cu diferitele părți interesate implicate în viața industriei, coordonare care, în opinia CESE, merită a fi sprijinită pe deplin. Avizul Comisiei, care subliniază munca de reglementare deja realizată și definește măsurile care trebuie luate în viitor în acest cadru, ilustrează importanța acestui demers și, în același timp, dificultățile cu care se confruntă acesta.

1.3

Principalele beneficii ale demersului constau într-o clarificare, pentru ansamblul părților interesate, a orientărilor politicilor europene privind sectorul auto. În fiecare dintre domeniile principale, previzibilitatea politicilor UE este ameliorată, iar obligațiile de natură reglementară care revin industriei sunt, de asemenea, diminuate.

1.4

Din această perspectivă, reducerea sarcinilor administrative pe care o va permite înlocuirea celor 38 de directive comunitare cu regulamentele corespunzătoare CEE-ONU reprezintă un beneficiu direct al acestui demers. În mod identic, progresele realizate în domeniile mediului și siguranței rutiere arată că demersul integrat este posibil și conferă mai multă legitimitate cadrului de reglementare în fața tuturor părților interesate, făcându-l, în același timp, mai previzibil pentru actorii industriali. Un asemenea demers dă astfel naștere unui consens pe care fiecare parte interesată îl poate utiliza ca bază pentru acțiunile sale.

1.5

Trebuie totuși subliniate și dificultățile punerii în aplicare a acestui demers. Acestea sunt de trei tipuri:

1.6

Lista celor 39 de măsuri sau angajamente menționate în comunicarea Comisiei este foarte lungă și fiecare dintre acestea, luate separat, par că pot fi susținute. Integrarea ansamblului celor 39 de puncte pare însă mai problematică, ridicând probleme nerezolvate de compatibilitate și de calendar. Astfel, deși chestiunile de mediu și chestiunile de siguranță sunt tratate pe baza unei abordări integrate, cele două chestiuni, luate individual, nu sunt abordate într-un mod integrat. Ridicarea problemei prețurilor produselor care satisfac toate cerințele propuse, menționată în raportul grupului la nivel înalt, ar fi permis fără îndoială această integrare, dar ar fi condus, de asemenea, cu siguranță, la evidențierea necesității de a face anumite alegeri. În același mod, grupul la nivel înalt insistase ca o foaie de parcurs valabilă pentru toți cei responsabili cu elaborarea politicilor publice să fie atașată la concluziile sale. Acest document reprezenta concretizarea demersului integrat pe care Comisia dorea să îl vadă promovat de CARS 21. CESE nu poate decât să regrete că o asemenea foaie de parcurs nu a fost propusă în comunicarea Comisiei, fie și într-o formă modificată.

1.7

Grupul la nivel înalt și-a sprijinit o mare parte a analizei pe punctul de vedere al constructorilor de automobile. A rezultat impresia că, în majoritate, chestiunile care trebuie reglementate sunt legate de produse și de tehnologii. CESE subliniază că, dacă ar fi fost mai sensibil la interesele utilizatorilor de automobile, același exercițiu ar fi condus la un punct de vedere diferit. În concluzie, este necesar ca pe viitor să fie posibilă revizuirea, pe măsura efectuării evaluărilor și reevaluărilor, a listei relevante a părților interesate.

1.8

O abordare integrată sau globală este expusă riscului ca fiecare dintre părțile interesate să susțină că sarcina ajustării îi revine celeilalte. Astfel, în materie de siguranță rutieră sau de mediu, actorii industriali ar putea considera că responsabilii cu infrastructurile sau consumatorii sunt cei care dezvoltă comportamente care nu permit deplina finalizare a eforturilor — tehnologice în special — pe care actorii industriali le depun.

1.9

Toate aceste elemente indică faptul că problema politicilor publice în materie de automobile și a alegerilor cu care acestea se confruntă nu poate fi epuizată în comunicarea Comisiei. CESE susține demersul din această perspectivă: este importantă păstrarea deschisă a dezbaterii publice privind politicile în sectorul auto pentru totalitatea partenerilor sociali și, pe o scară mai cuprinzătoare, pentru toate părțile interesate; este de asemenea important ca mai degrabă să se precizeze cu claritate ce alegeri trebuie făcute în anumite momente, în loc să se stabilească o listă definitivă a tuturor căilor de evoluție care ar putea fi urmate, lăsând pe seama experților și actorilor industriali posibilitatea de a alege între acestea.

1.10

Comisia își încheie comunicarea afirmând că „există o ocazie unică de a dezvolta o cultură diferită de elaborare a politicilor în domeniul politicii industriale. Comisia consideră că unele principii, cum ar fi calitatea legislației, simplificarea, evaluarea impactului, consultarea părților interesate, termenele de execuție și alegerea instrumentelor, ar trebui să se situeze în centrul procesului de elaborare a propunerilor legislative”.

CESE susține acest demers și dorește, prin prezentul aviz, să ajute Comisia să îl pună în practică în totalitate.

Din această perspectivă, CESE recomandă:

2.1.1

În cadrul politicii sale care urmărește îmbunătățirea calității activității legislative, precum și dezvoltarea capacității de a face față provocărilor unei concurențe mondiale mai generalizate, Comisia a invitat în 2004 grupul la nivel înalt CARS 21, care cuprinde principalele părți interesate (state membre, sectorul industrial, ONG-uri și membri ai Parlamentului European), dar și pe cei trei principali comisari responsabili cu acest dosar (și anume, comisarii pentru întreprinderi și industrie, mediu și transport) să formuleze recomandări privind politicile de urmat.

2.1.2

Mai exact, caietul de sarcini primit de grupul la nivel înalt care a fost constituit specifica următoarele: grupul era mandatat să facă recomandări pentru politicile publice și cadrul de reglementare privind industria europeană a automobilelor, pe termen scurt, mediu și lung, care să permită îmbunătățirea competitivității globale, păstrarea locurilor de muncă și asigurarea urmăririi progreselor performanțelor vehiculelor în termeni de siguranță și de mediu, la prețuri care să rămână suficient de scăzute pentru ca familiile să și le poată permite.

2.1.3

Astfel, Comisia dorea să facă din sectorul auto un exemplu de modernizare a intervențiilor sale de politică industrială, înscriindu-le în mod explicit în Agenda Lisabona: pentru a asigura o dezvoltare durabilă a activităților productive, care să poată fi susținută economic și să fie în același timp responsabilă din punct de vedere social și ecologic, Comisia dorește ca intervențiile sale să fie precedate de un amplu proces de concertare între părțile interesate, care să permită atât clarificarea situației prezente și viitoare, cât și obținerea unui larg consens asupra a ceea ce trebuie făcut. În acest caz, părțile interesate reprezentate în grupul la nivel înalt au fost constructorii de autovehicule, producătorii de petrol, de echipamente, distribuitorii de autovehicule, atelierele de reparații auto, automobiliștii, autoritățile publice naționale și cele trei Direcții Generale principale interesate (Mediu, Transport și Energie, Întreprinderi și Industrie). DG Întreprinderi și Industrie a fost cea care a coordonat lucrările organizate pe toată durata anului 2005. În aprilie 2005, s-a organizat o audiere publică. Raportul a fost adoptat de grupul de lucru în decembrie 2005. Concluziile sale au fost supuse unei largi consultări publice în 2006. Comunicarea Comisiei se bazează, în același timp, pe raportul CARS 21 și pe cele 34 de contribuții primite în 2006.

2.1.4

Raportul CARS 21 reprezintă un efort foarte lăudabil al Comisiei de a evita proliferarea inițiativelor de reglementare necoordonate și, prin urmare, nu întotdeauna compatibile între ele.

2.1.5

În acest scop, după cum afirmă raportul în mai multe rânduri, grupul de lucru militează pentru o perspectivă pe care o numește holistă și care constă în determinarea interacțiunii diferitelor dimensiuni. Membrii grupului la nivel înalt intenționează astfel să facă regulamentul mai lizibil și mai previzibil și să evite ca diferitele Direcții Generale ale Comisiei să ia măsuri ale căror consecințe sunt neclare și a căror compatibilitate nu este controlată.

2.1.6

În raportul său final, grupul de lucru a alcătuit o listă cu 18 recomandări organizate în 7 capitole: mai buna legiferare, mediul, siguranța rutieră, comerțul, cercetarea și dezvoltarea, impozitele și stimulentele fiscale, proprietatea intelectuală. De asemenea, a propus la final responsabililor cu politicile publice și cu legislația cu impact asupra industriei auto, o „foaie de parcurs” pentru următorii 10 ani. În deplină concordanță cu obiectivele stabilite de Comisie, foaia de parcurs intenționa să ofere politicilor europene în sectorul auto coerența și previzibilitatea de care investitorii privați au nevoie pentru asigurarea competitivității sectorului. Prin delimitarea parcursului de reglementare pentru următorii ani, foaia de parcurs își propunea să asigure această previzibilitate.

2.1.7

Comunicarea constituie răspunsul Comisiei la raportul prezentat de grupul CARS 21. Aceasta integrează simultan evaluarea de către Comisie a recomandărilor și reacțiile pe care raportul CARS 21 le-a suscitat în cadrul consultării organizate în anul 2006. Comunicarea indică direcția în care Comisia își propune să orienteze viitoarea politică în domeniul auto. Principalele linii de acțiune sunt următoarele:

3.1.1

CESE susține propunerea de a extinde pe viitor directiva-cadru privind omologarea vehiculelor cu motor la toate categoriile de vehicule. CESE subliniază în special importanța acestei directive în ceea ce privește marcarea pieselor de schimb.

3.1.2

CESE susține voința exprimată de Comisie de simplificare și de internaționalizare a cadrului de reglementare, dar ar dori, în același timp, ca voința de armonizare să nu fie o prioritate absolută, care să primeze asupra oricăror altor considerații.

3.1.3

Din această perspectivă, deși este de acord cu Comisia că, în principiu, angajamentele multilaterale trebuie să aibă prioritate, CESE susține pe deplin Comisia atunci când aceasta afirmă că este „conștientă de necesitatea de a menține posibilitatea de legiferare independentă a UE față de sistemul CEE-ONU, atunci când este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor UE în ceea ce privește sănătatea, mediul și alte obiective politice”. Dat fiind potențialul caracter critic al unor asemenea dispoziții în materie de comerț internațional și de acces la piețe, este necesară menținerea unei astfel de rezerve, pentru ca actorii industriali europeni să poată dispune de mijloace pentru a reacționa la dispozițiile adoptate în alte regiuni din lume și care le-ar putea afecta competitivitatea.

3.2.1

CESE salută calitatea măsurilor adoptate și prevăzute pentru a face durabile transporturile rutiere din perspectiva mediului. În prelungirea angajamentelor Comisiei, care își subliniază voința de a proceda la „o analiză atentă a impactului viitoarelor reglementări asupra locurilor de muncă și concurenței”, CESE dorește să atragă atenția Comisiei asupra necesității ca actorilor industriali să li se acorde răgazul de a pune la punct tehnologiile necesare pentru a putea face față unor cerințe mai stricte, fără ca aceasta să ducă la o scumpire semnificativă a produselor și, în cele din urmă, la reducerea vitezei de înnoire a parcurilor. Această chestiune, a cărei importanță era subliniată în raportul CARS 21, pare să fie relativ neglijată în comunicarea Comisiei.

3.2.2

Din aceeași perspectivă, CESE observă cu interes voința Comisiei de a acorda în viitor mai multă atenție comportamentului real al vehiculelor în materie de emisii (punctul 8) și regretă că Comisia nu ține seama de implicațiile acestei deschideri în materie de control, de întreținere și de reparabilitate a vehiculelor.

3.2.3

CESE subliniază că demersul integrat susținut de Comisie se traduce printr-o focalizare asupra emisiilor poluante, în special asupra emisiilor de CO2 ale vehiculelor noi care vor fi vândute în Europa în anii următori. Comisia este interesată, de fapt, numai de soluțiile tehnologice (biocombustibili, hidrogen, vehicule și sisteme de transport inteligente) sau economice (includerea posibilă a sectorului transportului rutier) pe care intenționează să le promoveze. CESE regretă că Comisia nu explorează suficient posibilitățile oferite de o abordare holistică mai atentă la locul ocupat de automobil și de transporturile rutiere în societățile europene.

3.2.4

CESE subliniază aici faptul că raportul CARS 21 se preocupa, de exemplu, în mod explicit, de viteza de înnoire a parcurilor auto, pe care o prezenta drept variabilă-cheie. La fel, acesta insista asupra importanței ambuteiajelor. CESE dorește ca aceste modalități de promovare a unui automobil mai ecologic, împreună cu altele, cum ar fi promovarea noilor forme de acces la automobile, să fie examinate pe viitor în aceeași măsură ca și soluțiile tehnologice.

3.2.5

CESE dorește să sublinieze faptul că oferta și cererea de autovehicule „mai curate” merită a fi stimulate. Este, așadar, necesară elaborarea de către Comisie a unor stimulente fiscale coordonate, neutre din punct de vedere tehnic și cât se poate de armonizate, în favoarea anumitor autovehicule și carburanți, spre exemplu în funcție de volumul emisiilor de CO2, ceea ce ar contribui la reducerea cantității de CO2 emise de autovehicule, cu consecințe asupra consumatorilor și cererii.

3.3.1

CESE susține abordarea globală a chestiunilor de siguranță rutieră, abordare susținută de Comisie și care se bazează pe „interacțiunea dintre îmbunătățirile în ceea ce privește tehnologia vehiculelor, infrastructura rutieră, conduita șoferilor și aplicarea legii”.

3.3.2

Revin aici aceleași probleme care sunt ridicate cu privire la chestiunea ecologică. Astfel, una dintre exprimările-cheie din raportul CARS 21, care arăta de ce sunt necesare uneori compromisuri în detrimentul performanțelor vehiculelor din punctul de vedere al mediului și al siguranței, era exprimarea „at a price affordable to the consumer” (la un preț accesibil consumatorului). Această exprimare nu este reluată în comunicare.

3.3.3

Astfel, în ceea ce privește siguranța rutieră, lista propunerilor din comunicarea Comisiei este următoarea (2):

3.3.4

Preocupat ca aceste propuneri să nu ducă la o creștere exagerată a prețului autovehiculelor noi, CESE susține o abordare mai clar focalizată pe prețurile autovehiculelor și pe impactul pe care acestea îl au asupra vitezei de înnoire a parcurilor auto și, în consecință, asupra siguranței rutiere. CESE atrage atenția asupra întârzierii înregistrate în cea de-a doua fază a proiectului de directivă privind protecția pietonilor, ceea ce se traduce printr-o reducere a perioadei necesare pentru punerea sa în aplicare de către constructorii de autovehicule și complică procesul de planificare a măsurilor ce trebuie adoptate. CESE subliniază, de asemenea, faptul că trebuie repede pus la punct calendarul de aplicare a directivei și trebuie specificate cerințele cărora constructorii de autovehicule trebuie să li se conformeze. Comitetul îndeamnă Comisia să țină seama de faptul că siguranța rutieră implică și ca parcul auto să fie întreținut de către consumatori, chiar și atunci când este vechi. CESE susține o evaluare și un clasament al măsurilor avute în vedere, în funcție de raportul dintre costuri și beneficii care rezultă atunci când se compară costurile pentru utilizator ale unei măsuri cu efectele preconizate asupra numărului de accidente și asupra consecințelor acestora în termeni de morbiditate și de sechele în rândul participanților la trafic. În același sens, CESE solicită Comisiei să nu ia în considerare doar tehnologiile existente la bordul vehiculelor, ci să integreze într-un mod mai explicit și ansamblul prevederilor prin intermediul cărora se poate acționa asupra conduitei participanților la trafic (instruire, prevenire, semnalizare etc.). Din această perspectivă, CESE subliniază faptul că va trebui acordată o atenție deosebită pe viitor consecințelor pe care evoluțiile demografice și creșterea proporției de conducători auto vârstnici sau foarte vârstnici printre utilizatorii de autovehicule și de drumuri le vor avea asupra acestor chestiuni.

3.3.5

Din aceeași perspectivă și în conformitate cu ceea ce susținea raportul CARS 21, CESE subliniază importanța stimulentelor fiscale destinate favorizării cererii de vehicule mai sigure. Cererea de vehicule mai sigure trebuie să fie stimulată.

3.8.1

CESE salută modul în care Comisia Europeană dorește să îmbunătățească reglementarea și „urmărește să promoveze o interacțiune coerentă între diferitele domenii politice, să confere previzibilitate și să protejeze interesul public (de exemplu, mediul și siguranța), încercând să reducă în același timp obligațiile de natură reglementară care revin industriei”. Comitetul salută voința manifestată de a dezvolta o abordare globală și de a integra în același timp diferitele dimensiuni ale dezvoltării industriei și ale competitivității sale și diferitele părți interesate.

3.8.2

În ceea ce privește aspectele sociale și industriale, așa cum sunt abordate în primele pagini ale raportului, CESE consideră, la fel ca și Comisia, că cele două sunt legate între ele, din moment ce ocuparea forței de muncă este direct legată de competitivitatea industriei europene, pe de o parte, și de diferitele sale locații, pe de altă parte. Din acest punct de vedere, CESE este complet de acord cu analiza situației industriei autovehiculelor în Europa, așa cum a fost prezentată.

3.8.3

Comitetul salută opinia Comisiei conform căreia „este probabil ca asamblarea autovehiculelor destinate pieței europene să se realizeze în mare măsură în Europa”, deși consideră, ca și Comisia, că, probabil, aceasta nu este sinonimă cu stabilitatea locului de muncă.

3.8.4

CESE îndeamnă Comisia să stimuleze dialogul între partenerii sociali, pentru ca mișcările de delocalizare și relocalizare a locurilor de muncă în interiorul și în afara Uniunii (astfel cum sunt descrise în raportul CARS 21) să poată fi anticipate și gestionate. Din aceeași perspectivă, CESE solicită Comisiei efectuarea unei analize privind impactul pe care evoluțiile din sector îl au asupra subcontractanților de la al doilea nivel și de la nivelurile următoare, a căror poziție este în mod special afectată de tendințele actuale.

3.8.5

În același sens, mijloacele de sprijin propuse în comunicare și ideea organizării unui forum de restructurare pentru „a aborda provocările și pentru a anticipa și a se adapta mai bine la schimbări” se bucură de întreaga susținere a CESE. CESE îndeamnă Comisia să profite de această ocazie pentru a avea în vedere, în cursul lucrărilor și în eventualele mijloace de sprijin propuse, ansamblul sectorului autovehiculelor, în special părțile care acționează în post-producție. Asemenea inițiative se încadrează într-adevăr într-o logică a concertărilor sau a evaluărilor strategice comune în interiorul sectorului, de care au nevoie diferiții actori. CESE subliniază faptul că este chemat să joace un rol major în aceste activități și dezbateri și să permită o reprezentare mai clară a tuturor partenerilor sociali și, în general, a tuturor părților interesate.

3.8.6

De exemplu, necesitățile de formare sunt mai mari și adesea mai puțin bine acoperite în cazul IMM-urilor și microîntreprinderilor, iar Fondurile Structurale și alte instrumente de susținere a restructurărilor ar trebui să se adreseze și acestor actori ai sectorului.

3.8.7

Comisia își încheie comunicarea afirmând că:

„Există o ocazie unică de a dezvolta o cultură diferită de elaborare a politicilor în domeniul politicii industriale . Comisia consideră că unele principii, cum ar fi calitatea legislației, simplificarea, evaluarea impactului, consultarea părților interesate, termenele de execuție și alegerea instrumentelor, ar trebui să se situeze în centrul procesului de elaborare a propunerilor legislative”.

3.8.8

CESE susține acest demers și dorește, prin prezentul aviz, să ajute Comisia să îl pună în practică în totalitate. CESE atrage atenția Comisiei asupra caracterului uneori incomplet al abordării elaborate. Mai precis, chiar dacă nu au fost uitate, analizele realizate în raportul CARS 21, precum și concluziile Comisiei par caracterizate de o sub-reprezentare a consumatorilor și a actorilor din faza de post-producție în cadrul dezbaterii. Drept rezultat, CESE consideră că abordarea automobilelor în general și a chestiunilor de mediu și de siguranță în special nu este suficient de holistică: viziunea asupra industriei este prea centrată pe produs și pe tehnologii și nu integrează suficient chestiunea parcurilor auto și a utilizărilor automobilelor.

3.8.9

În consecință, în opinia CESE, bilanțul care urmează a fi realizat în 2009 trebuie să țină seama de prezentul aviz și să integreze mai bine decât până acum punctul de vedere al actorilor din faza de post-producție și al utilizatorilor. Pentru aceasta, trebuie menținută deschisă opțiunea „consultării părților interesate”, iar aceasta trebuie organizată mai bine, pentru ca sectorul automobilelor supus analizei să nu fie doar cel al constructorilor de autovehicule și pentru ca „analizele de impact” să poată fi concepute dintr-o perspectivă nouă. În ceea ce privește analizele de impact, calitatea acestora ar trebui îmbunătățită. Ele trebuie să fie obiective și neutre și să se înscrie într-un demers global, bazat pe date verificate. Nu este potrivit ca un serviciu al Comisiei însărcinat cu elaborarea unui aviz politic privind o anumită problematică să realizeze el însuși analiza de impact referitoare la aceasta. CESE aprobă propunerea de instituire a unui comitet pentru evaluări de impact și invită Comisia să convoace acele părți interesate care sunt prea adesea uitate de către „arhitecții” privați din sectorul auto care trebuie reglementat.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/21

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/21

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/22

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/22

1.1

Comitetul Economic și Social European salută și sprijină măsurile propuse de Comisia Europeană. Eficiența energetică reprezintă primul și cel mai important domeniu, dacă se dorește îndeplinirea obiectivelor expuse în cadrul politicii energetice pentru Europa (PEE). Aceste obiective sunt: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce va combate, de asemenea, încălzirea globală, reducerea dependenței energetice de țări din afara UE și protejarea competitivității sistemului european, menținându-se în același timp o alimentare cu energie la prețuri rezonabile.

1.2

Având în vedere, între altele, raportul recent al Grupului interguvernamental de experți privind schimbările climatice, CESE consideră acest obiectiv ca fiind realist, deși apreciază că trebuie întreprinse toate eforturile posibile pentru a reduce consumul energetic și pentru a face posibile din punct de vedere tehnic economii de peste 20 %. Acest obiectiv trebuie urmărit în paralel cu planurile de acțiune naționale diferențiate în funcție de condițiile financiare și tehnice inițiale, în vederea asigurării unei distribuții echitabile a obiectivelor între statele membre, în funcție de potențialul fiecăruia. Va fi, de asemenea, necesar să se stabilească obiective intermediare, de exemplu până în 2012 și 2016, în scopul luării de măsuri suplimentare în cazul în care se constată întârzieri semnificative.

1.3

CESE sugerează Comisiei deschiderea unei dezbateri specifice privind stilurile de viață și „calitatea vieții”. CESE întreabă Comisia dacă aceasta consideră într-adevăr posibilă menținerea aceluiași stil de viață pentru generațiile viitoare, în contextul creșterii concomitente a consumului și a emisiilor. Conștientizarea faptului că acest lucru nu este posibil implică o provocare căreia nu i se poate răspunde decât printr-o acțiune hotărâtă, curajoasă și rapidă. De asemenea, trebuie să se admită ideea că economiile de energie, dacă sunt însoțite de o creștere imediată a puterii de cumpărare a populației, nu trebuie utilizate pentru finanțarea altor consumuri prin efectul de bumerang.

1.4

Comitetul propune adăugarea unei acțiuni prioritare suplimentare: introducerea de rețele de termoficare pentru încălzire și răcire, ceea ce va permite evitarea pierderii a 33 % din energia primară în faza de transformare.

1.5

CESE recomandă să se adopte inițiative prioritare, precum crearea și dezvoltarea de noi tipuri de locuri de muncă asociate sectorului eficienței energetice, difuzarea de servicii noi, integrate, valorificarea sectorului de cercetare-dezvoltare, extinderea reciclării și a tratării deșeurilor solide urbane, care au numeroase utilizări posibile, precum și promovarea acțiunilor de responsabilitate socială a întreprinderilor. În cadrul învățământului superior și universitar, dezvoltarea studiilor pe filiera științelor energiei are o foarte mare importanță.

1.6

Realizarea celor 75 de inițiative prevăzute de planul de acțiune, monitorizarea și evaluarea eficacității ansamblului instrumentelor propuse fac necesară întărirea efectivelor Comisiei care vor trebui să monitorizeze dezvoltarea acestor activități. CESE recomandă realizarea unei analize aprofundate a nevoilor și atribuirea de resurse umane și financiare suficiente.

1.7

CESE consideră că, în ceea ce privește eficiența energetică, UE trebuie să-și consolideze capacitatea de a se exprima cu o singură voce în relațiile internaționale. În acest sens, Comitetul recomandă Comisiei să estimeze dacă tratatele nu trebuie modificate pentru a permite o reprezentare externă comună mai puternică, lăsând însă la latitudinea statelor membre să aleagă mixul energetic cel mai bine adaptat cerințelor proprii.

1.8

În ceea ce privește politicile fiscale care susțin investițiile destinate îndeplinirii obiectivelor planului de acțiune, CESE recomandă ca acestea să ia în considerare cele mai vulnerabile categorii sociale, șomerii, pensionarii și lucrătorii. Aceste categorii sociale ar trebui protejate în cazul introducerii de taxe pe energie sau de stimulente fiscale.

1.9

CESE deplânge absența unei coordonări adecvate între politicile energetice și cele privind transporturile, care răspund unei logici și unor problematici tehnice și industriale complementare prin natura lor, precum și cu politicile industriale și de mediu. CESE își exprimă pe bună dreptate îngrijorarea față de faptul că, din cauza acestei lipse de coordonare, documentul Comisiei și-ar putea pierde în mare parte eficiența.

1.10

Clădirile rezidențiale reprezintă principala prioritate. Potențialul de economii energetice este foarte ridicat, cu condiția abordării clare a mai multor puncte esențiale, precum reducerea drastică a sarcinilor fiscale, cu titlu de intervenții în scopul îmbunătățirii eficienței energetice, eliminarea birocrației (autorizații, permise) și finanțarea publică pentru dezvoltarea cunoștințelor și mai buna formare a operatorilor. Clădirile rezidențiale care au primit un certificat de performanță energetică ar trebui să beneficieze de un regim fiscal preferențial sau, în cazul în care proprietarul nu deține un venit impozabil, de o primă de energie, care să fie utilizată la plata energiei. Este necesar să se asigure tarife preferențiale în cazul în care consumul anual nu depășește un anumit nivel. Industria construcțiilor și toți cei care lucrează în acest sector ar trebui să beneficieze de formare profesională în domeniul măsurilor care pot fi luate în vederea obținerii unor niveluri mai ridicate de eficiență energetică în clădirile rezidențiale și de noi stimulente pentru a atinge aceste niveluri.

1.11

CESE consideră că finanțarea investițiilor necesare trebuie împărțită între sectorul public și cel privat. Având în vedere succesul unor planuri de acțiune deja existente în unele state membre, se poate extinde introducerea fondurilor speciale, prin utilizarea unei mici părți din profiturile întreprinderilor din acest sector, luând totodată măsuri prin care să se evite ca această metodă să genereze creșterea prețurilor pentru utilizatorii finali sau diminuarea investițiilor masive necesare în domeniul producției.

1.12

CESE consideră că este esențială implicarea societății civile și a organizațiilor patronale, a sindicatelor și a organizațiilor de protecție a mediului în această provocare de proporții. Numai printr-o schimbare în comportamentul colectiv la nivelul tuturor cetățenilor și o creștere semnificativă a gradului de cunoaștere și de conștientizare a publicului se vor putea obține rezultate palpabile, dat fiind că utilizatorii finali reprezintă de fapt principalii consumatori de energie. Consumul energetic din clădirile rezidențiale, din transporturile private și din activități productive depinde în mod direct de indivizi. Educarea în spiritul „utilizării responsabile a energiei” este esențială încă din primii ani de școală. Întreaga societate trebuie să se dedice acestui efort, care este și trebuie să devină un simbol al unei noi civilizații. Fiecare european trebuie să simtă că participă la această cursă a economiei de energie, astfel încât și viitoarele generații să se poată bucura de patrimoniul natural, care este în prezent grav amenințat de poluare și de schimbările climatice legate de aceasta.

1.13

CESE subliniază succesele înregistrate de industria aparatelor de uz casnic prin intermediul etichetării. Economii de până la 70 %, în cazul frigiderelor, și 60 %, în cazul mașinilor de spălat, dovedesc eficiența acestei metode. CESE solicită ca exemplul eco-proiectării să fie extins la clădirile publice, la cele rezidențiale și, de asemenea, la sectorul public și privat, și anume la acele sectoare cu consum de energie foarte ridicat (peste 70 % din consumul total de energie).

1.14

Comitetul recomandă să se acorde o mare atenție lipsei de eficiență în domeniile producției, transportului și distribuției. Mai mult de o treime din totalul energiei se pierde, ceea ce reprezintă 480 Mtep. Un sector care cu siguranță poate fi dezvoltat este reprezentat de liniile moderne de transport de înaltă tensiune și în curent continuu, în care pierderile de energie se reduc de la 10 % la 3 % pentru fiecare 1 000 kilometri de rețea. Acest tip de transport prezintă de altfel avantaje în ceea ce privește expunerea populației la câmpurile electrice și magnetice și elimină emisiile de unde electromagnetice de frecvență extrem de joasă (Extremely Low Frequency — ELF) care sunt generate de transportul în curent alternativ.

1.15

Date fiind rezultatele excelente obținute în sectorul conversiei termodinamice a energiei solare, CESE solicită Comisiei și Consiliului să încurajeze și să susțină dezvoltarea acestei tehnologii.

1.16

CESE susține obiectivul Comisiei de intensificare a dezvoltării instalațiilor de cogenerare, deși consideră că trebuie urgentată adoptarea de reglementări standard pentru evaluarea eficienței acestor instalații. CESE consideră că ar fi util să se investească în programe de difuzare a trigenerării, care ar putea fi alimentate cu biomasă. Ar trebui încurajată producția de unități de microgenerare (Directiva 2004/8/CE — unități cu o capacitate instalată mai mică de 50 kWe): acestea ar trebui incluse în programe care acordă stimulente pentru economisirea energiei și reducerea impactului asupra mediului și integrate cu mai multă ușurință în sistemele electrice naționale, ca parte a dezvoltării unui sistem distribuit de generare a energiei. Cu toate acestea, trebuie acordat sprijin întreprinderilor pentru a acoperi costurile mai ridicate generate de acest sistem în privința adaptării rețelelor actuale de transport de energie.

1.17

Piața gazului și cea a electricității nu au fost încă liberalizate complet. Trebuie să se facă diferențierea din punct de vedere juridic între întreprinderile care controlează monopoluri tehnice și cele care funcționează într-un sistem de liberă concurență.

1.18

CESE consideră că introducerea contoarelor electronice ar putea fi benefică, în sensul asigurării unui sistem de administrare a distribuției de energie la distanță și a optimizării gestionării rețelei de transport. Aceste contoare sunt recunoscute ca instrumente apte și conforme condițiilor impuse de directivele europene în materie de eficiență energetică.

1.19

Sectorul transporturilor a depus eforturi susținute pentru a reduce consumul de energie și emisiile poluante. Cu toate acestea, creșterea constantă a emisiilor de CO2, în special din cauza extinderii transporturilor private, dar și a transporturilor în general, impune un efort suplimentar (emisiile de CO2 produse de transporturile rutiere au crescut cu 26 % între 1990 și 2004). Comisia analizează cu atenție studiul de impact referitor la adoptarea legislației privind procedurile de atingere a valorii-țintă de 120 g de CO2/km. CESE recomandă adoptarea tuturor măsurilor necesare în vederea atingerii valorii-țintă adoptate, luându-se totodată măsuri pentru ca acestea să fie rezonabile și realizabile, atât în termeni tehnici, cât și de producție.

1.20

CESE subliniază că înlocuirea pe scară largă a combustibililor fosili cu biocarburanți va atrage totuși riscul de plasare a producției de combustibili în concurență cu producția alimentară în ceea ce privește alocarea de terenuri fertile. În consecință, prețul alimentelor ar putea crește, aliniindu-se la prețul energiei, dependent la rândul său de prețul combustibililor fosili, punând astfel în concurență (1) automobiliștii din zonele nordice cu populația din sud, săracă și care suferă de foame.

1.21

CESE sprijină pe deplin stimulentele și strategiile fiscale și de finanțare propuse de Comisie, în special pe cele care implică BEI și BERD, dar și eforturile de sensibilizare a sectorului bancar european în privința necesității de a furniza asistență financiară pentru punerea în aplicare a planurilor energetice naționale. CESE solicită organizarea unei conferințe dedicate finanțării eficienței energetice, care să sensibilizeze părțile interesate și să încurajeze sectorul bancar european să participe la un proiect major de modernizare a economiei europene.

1.22

CESE sprijină crearea „pactului primarilor”, dar consideră că obiectivul de a aduce împreună cele mai importante douăzeci de orașe europene este foarte modest. Obiectivul ar trebui să fie mult mai ambițios, iar experiența locală pusă mai mult în valoare. O metodă excelentă de asociere a administratorilor locali responsabili de politica transportului urban cu administratorii responsabili de activitățile de proximitate, cu un impact direct asupra publicului, ar fi crearea unui portal Internet specializat sau a altor forme de comunicare pentru schimbul de experiență dintre orașele UE, mari, mijlocii și mici, în care trăiește peste 80 % din populația Uniunii Europene.

1.23

CESE regretă că planul de acțiune trece cu vederea rolul major pe care trebuie să-l joace partenerii sociali și dialogul social la toate nivelurile în evaluarea, promovarea și dezvoltarea de politici de economie energetică. CESE solicită Comisiei să acționeze în direcția încurajării includerii problemelor de durabilitate a mediului la diversele niveluri ale structurilor existente ale dialogului social, în special în dialogul sectorial și în comitetele europene de întreprindere. Sindicatelor le revine un rol-cheie în îmbunătățirea gradului de cunoaștere și de conștientizare atât la nivel european, cât și național, contribuind astfel la difuzarea de bune practici.

1.24

Este important ca tema economiei de energie să se asocieze cu bunele practici colective de responsabilitate socială a întreprinderilor, în special în companiile multinaționale, ceea ce necesită un dialog social mai intens pentru a aborda toate chestiunile legate de eficiența energetică.

1.25

Dimensiunea internațională a îmbunătățirii intensității energetice este subliniată cu fermitate de Comisie. CESE sprijină propunerile de parteneriat și elaborarea unui acord-cadru internațional. În ceea ce privește conferința internațională planificată privind eficiența energetică, CESE avertizează asupra subestimării necesității de a implica țările din programele ACP (Africa, Caraibe și Pacific), din zona euro-mediteraneană (EuroMed) și țările incluse în politica europeană de vecinătate (PEV). Cooperarea internațională este esențială pentru a face față provocării dezvoltării durabile și este necesar să se intensifice eforturile diplomatice pentru adoptarea până în 2009 a unui nou protocol internațional post-Kyoto, începând cu conferința care va avea loc anul acesta la Bali.

2.1

Comisia a elaborat comunicarea intitulată „Planul de acțiune privind eficiența energetică: realizarea potențialului” în temeiul mandatului acordat de Consiliul European de primăvară 2006, care a aprobat indicațiile din Cartea verde privind o strategie europeană pentru o energie sigură, competitivă și durabilă.

2.2

Pe scurt, scopul propunerilor din comunicare este de a realiza economii energetice de peste 20 % până în 2020 în raport cu consumul prevăzut, plecând de la ipoteza unei rate fixe de creștere a PIB-ului și fără intervenții suplimentare. Dacă este pus în aplicare, planul ar trebui să conducă la economii de energie de până la 390 Mtep pe an și să reducă emisiile de CO2 cu 780 Mt pe an. În termeni de consum absolut, măsurile propuse ar urma să asigure o reducere de 1 % a consumului total, presupunând că rata de creștere a PIB este de 2,3 %, ceea ce, pe de altă parte, dacă nu există alte intervenții, ar atrage după sine o creștere a consumului de 0,5 % pe an. Valoarea investițiilor ar urma să fie depășită de valoarea economiilor anuale de energie cu aproximativ 100 de miliarde EUR.

2.3

Dezbaterea care a urmat publicării Cărții verzi privind eficiența energetică sau „Cum să facem mai mult cu mai puține mijloace” a generat propuneri care alcătuiesc un pachet complex și coerent de 75 de măsuri, care acoperă toate domeniile cu potențial de economisire a energiei. Prioritare sunt sectoarele construcțiilor și transporturilor, care au cel mai mare consum de produse petroliere, deși tot atâta atenție ar trebui acordată economiilor care se pot realiza în sectorul producției, transportului și transformării energiei și în sectorul industrial.

2.4

Planul Comisiei stabilește acțiuni imediate și acțiuni pe termen mai lung, care pot fi realizate într-o perioadă de șase ani. Va fi necesar un alt plan de acțiune pentru a realiza obiectivul unor economii de 20 % până în 2020.

2.5

Luând în considerare potențialul de economii energetice, sunt posibile economii avantajoase în sectoarele consumatorilor finali, inclusiv 25 % în industria prelucrătoare, în care echipamentele periferice cum sunt motoarele, ventilatoarele și sistemele de iluminat oferă cel mai mare potențial de economisire; 26 % pentru transport, consolidând comodalitatea și o trecere la alte moduri de transport, identificate în Cartea albă privind transporturile; 27 % în sectorul clădirilor rezidențiale, prin izolarea pereților și a acoperișurilor, sisteme de iluminat îmbunătățite și aparate de uz casnic mai eficiente; iar în cazul clădirilor comerciale, o îmbunătățire globală în sistemele de gestionare a energiei ar putea genera economii de până la 30 %.

2.6

Datorită schimbărilor structurale, efectelor strategiilor anterioare și introducerii de noi tehnologii, sunt așteptate îmbunătățiri în intensitatea energetică de 1,8 % (470 Mtep) pe an; ceea ce înseamnă că reducerea totală în intensitatea energetică, inclusiv cele 20 % prevăzute în urma noilor măsuri propuse (1,5 %, adică 390 Mtep pe an pentru perioada 2005-2020) ar trebui să fie de 3,3 % pe an. La o rată de creștere a PIB-ului estimată la 2,3 % pe an, economia energetică totală va fi în consecință de 1 % pe an.

2.7

Planul de acțiune va aduce beneficii în termeni de protecție a mediului, de reducere a importurilor de combustibili fosili, reprezentând mai puțină dependență de țări terțe, și de creștere a competitivității și rentabilității industriei UE datorită, nu în ultimul rând, inovării tehnologice stimulate prin procesele lansate, cu efecte pozitive asupra ocupării forței de muncă.

2.8

Planul de acțiune identifică zece acțiuni prioritare urgente. Comisia invită statele membre, autoritățile locale și regionale și toate părțile interesate să pună în aplicare măsuri suplimentare pentru a obține un rezultat și mai bun. Sunt prevăzute atât măsuri sectoriale, cât și măsuri orizontale.

2.9

Măsurile se concentrează printre altele pe nevoia de stabilire a unor cerințe dinamice de performanță energetică pentru diverse produse și servicii, de îmbunătățire, în sectorul de transformare a energiei, a eficienței capacităților existente și noi de producție a energiei secundare și de reducere drastică a pierderilor din transport și distribuție; și, în cele din urmă, de adoptare a unei abordări integrate pentru sectorul transporturilor, care să se adreseze tuturor actorilor implicați.

2.10

Planul strategic pentru tehnologii energetice, care urmează să fie adoptat în 2007, va contribui în continuare la îmbunătățirea eficienței energetice.

2.11

Va trebui acordată o mare atenție semnalelor emise prin prețuri, deoarece acestea contribuie la creșterea gradului de conștientizare a publicului. Mai mult, este esențială lansarea, la toate nivelurile, a unor instrumente de finanțare adecvate, pe lângă strategiile fiscale și cele privind alte stimulente pentru producători și consumatori.

2.12

Problemele de eficiență energetică trebuie să fie abordate la nivel global și, în consecință, acordurile și parteneriatele internaționale sunt esențiale.

2.13

Aplicarea riguroasă a directivelor și regulamentelor existente, precum recenta directivă privind eficiența energetică la utilizatorii finali și serviciile energetice, directiva privind etichetarea și cele opt directive ale sale de punere în aplicare, directiva privind performanța energetică a clădirilor, directiva privind eco-proiectarea și regulamentul Energy Star, va facilita atingerea obiectivelor prevăzute.

2.14.1

Etichetarea aparatelor și echipamentelor de uz casnic și standardele minime de performanță energetică. Actualizarea Directivei-cadru 92/75/CE pentru a cuprinde standarde noi și dinamice pentru aparatele de uz casnic. Se va acorda o atenție deosebită pierderilor de energie în regimul „stand-by”. Inițial vor fi vizate 14 grupuri de produse prioritare. Se urmărește ca, până în 2010, majoritatea produselor care au o cotă considerabilă în consumul total de energie să fie reglementate de standardele minime prevăzute în directiva privind eco-proiectarea sau în sistemele de evaluare a etichetării.

2.14.2

Construirea de clădiri cu consum foarte redus de energie („locuințe pasive”) și cerințele de performanță aplicabile construcțiilor. Extinderea domeniului de aplicare a directivei privind performanța energetică a clădirilor (aplicabilă în prezent suprafețelor de peste 1 000 m2) și elaborarea în 2009 a unei noi directive de stabilire a cerințelor minime de performanță ale UE pentru clădirile noi și renovate (în kWh/m2). Vor fi elaborate strategii cu orientare precisă în sectorul construcțiilor, pentru clădirile cu un consum foarte redus de energie.

2.14.3

Creșterea eficienței producerii și distribuției de energie. Sectorul de transformare a energiei utilizează aproximativ o treime din întreaga energie primară, cu o eficiență de transformare de 40 %. Noile capacități de producție ar trebui să facă posibilă atingerea nivelului de 60 %. Pierderile din transportul și distribuția de electricitate — uneori de până la 10 % — pot fi, de asemenea, reduse considerabil. Se vor stabili cerințe minime de performanță pentru noile capacități de producție de electricitate, de încălzire și de răcire sub 20 MW. Se prevede ca punerea în aplicare a Directivei privind promovarea cogenerării (2004/8/CE) să conducă la noi progrese. În ultimul rând, vor fi introduse reguli și cerințe minime de performanță pentru termoficare.

2.14.4

Îmbunătățirea eficienței consumului de combustibil al automobilelor. În scopul reducerii emisiilor de CO2, Comisia va propune în 2007, după caz, măsuri legislative care să asigure atingerea valorii-țintă de 120 g CO2/km în 2012. În prezent, este evaluată opțiunea de utilizare a instrumentelor fiscale privind emisiile de CO2. Și sectorul anvelopelor poate contribui la eficiența energetică (cu până la 5 %) atât prin intermediul unor standarde de rezistență la rulare, cât și printr-o presiune corectă în pneuri. Comisia urmează să publice o Carte verde privind transportul urban, pentru a încuraja utilizarea transportului public și a introduce alte măsuri, mai severe, de abordare a problemei, în special în zonele aglomerate.

2.14.5

Facilitarea finanțării adecvate a investițiilor în eficiența energetică pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru companiile de servicii energetice. Comisia va solicita sectorului bancar să ofere pachete de finanțare destinate economisirii de energie. Sursele de finanțare ale Comunității, cum sunt fondurile de investiții „ecologice” și Programul-cadru pentru inovare și competitivitate, vor sprijini în special IMM-urile pentru a promova eco-inovările.

2.14.6

Stimularea eficienței energetice în noile state membre. Comisia va solicita utilizarea mai intensă a fondurilor prevăzute pentru politica de coeziune, în scopul punerii în aplicare a proiectelor majore de eficiență energetică.

2.14.7

O utilizare coerentă a impozitării. În viitoarea Carte verde privind impozitarea indirectă și în directiva, revizuită în consecință, privind impozitarea energiei se va prevedea integrarea considerațiilor de eficiență energetică și a aspectelor legate de protecția mediului. Vor fi evaluate avantajele utilizării creditelor fiscale ca stimulente atât pentru întreprinderile, cât și pentru consumatorii care folosesc aparate și echipamente cu eficiență energetică mare.

2.14.8

Sensibilizarea publicului cu privire la importanța eficienței energetice. Vor fi încurajate dezvoltarea aptitudinilor, formarea și informarea persoanelor responsabile de gestionarea energiei în industrie și în întreprinderile furnizoare de utilități. Școlile vor primi materiale didactice.

2.14.9

Eficiența energetică în aglomerările urbane. Comisia va crea în 2007 un „pact al primarilor”, care să cuprindă primarii primelor douăzeci de orașe europene ca mărime și în materie de eficiență energetică, pentru a face schimb de bune practici.

2.14.10

Promovarea eficienței energetice la nivel mondial. Se urmărește încheierea unui acord-cadru cu principalii parteneri comerciali și cu organizațiile internaționale, cu privire la ameliorarea eficienței energetice în sectoarele produselor de utilizare finală și în transformarea energiei.

3.1

Planul de acțiune al Comisiei oferă o abordare globală a cadrului inițiativelor necesare atingerii obiectivului ambițios stabilit în propunere, de realizare a unei economii de energie de 20 % și, în consecință, de reducere a emisiilor de CO2 cu 780 Mtep pe an până în 2020. Având în vedere, între altele, raportul recent al Grupului interguvernamental de experți privind schimbările climatice, CESE consideră acest obiectiv ca fiind realist, deși apreciază că trebuie întreprinse toate eforturile posibile pentru a reduce consumul energetic și pentru a face posibile din punct de vedere tehnic economii de peste 20 %. Acest obiectiv trebuie să fie urmărit în paralel cu planurile de acțiune naționale diferențiate în funcție de condițiile financiare și tehnice inițiale, în vederea asigurării unei distribuții echitabile a obiectivelor între statele membre în funcție de potențialul fiecăruia.

3.2

Va fi necesar să se stabilească obiective intermediare, de exemplu până în 2012 și 2016, în scopul luării de măsuri suplimentare în cazul în care se constată întârzieri semnificative. Revizia din 2009 pare prea apropiată pentru a permite o apreciere nuanțată. De asemenea, Comitetul recomandă să se prevadă o opțiune pentru un obiectiv pe termen lung (2040/2050) pentru a continua efortul de realizare a obiectivelor de economie de energie. În câțiva ani, investițiile realizate în sectorul producției energetice pe bază de carburanți fosili, măsurabili în miliarde de euro, vor fi învechite. Este necesar să se înlocuiască aceste instalații într-un mod cât mai eficace și cât mai rapid cu putință. Va fi vorba despre o provocare uriașă, contrară tendințelor actuale, de exemplu, de realizare a unor coloși de sticlă care pot să atingă înălțimi de până la 120 de etaje și care sunt iluminați zi și noapte sau de utilizare a terenurilor pentru infrastructurile de transport. Este necesar ca autoritățile publice să conștientizeze foarte repede problema enormă pe care o reprezintă înlocuirea surselor energetice.

3.3

Planul Comisiei ar trebui să reducă consumul de energie și, în același timp, să păstreze aceeași calitate a vieții. Pe baza acestui obiectiv, se planifică reducerea intensității energetice cu 3,3 % până în 2020, adică, luându-se în considerare creșterea constantă a PIB-ului de 2,3 %, realizarea unei reduceri reale în consumul de energie de 1 % pe an, echivalentul unei scăderi totale a consumului de 14 % între 2005 și 2020. CESE sugerează Comisiei deschiderea unei dezbateri specifice privind stilurile de viață și „calitatea vieții”. Îmbunătățirea calității vieții este măsurată de mulți prin numărul de aparate de uz casnic, telefoane mobile sau mașini pe persoană, în timp ce de alții este măsurată în termeni de emisii de CO2, particule și pulbere, ambuteiaje, timp de deplasare și calitatea serviciilor publice. Evident, strict în ceea ce privește eficiența energetică și economia de energie, o schimbare chiar foarte limitată în direcția „stilurilor de viață” mai ecologice, va accelera realizarea obiectivelor. CESE întreabă Comisia dacă aceasta consideră într-adevăr posibilă menținerea aceluiași stil de viață pentru generațiile viitoare, în contextul creșterii concomitente a consumului de energie și a emisiilor. Problema care se pune este necesitatea de a opri efectul de bumerang, prin care utilizarea economiilor de energie finanțează un consum suplimentar. În consecință, reorganizarea sistemului economic trebuie să fie planificată în timp util, încurajând crearea unei infrastructuri adecvate și propunând noilor generații un set de principii adecvate, de exemplu (2):

3.3.1

Responsabilitatea în ceea ce privește eficiența energetică trebuie să fie promovată la toate nivelurile și trebuie create planuri de acțiune regionale și locale, pe lângă planurile naționale. Autoritățile regionale trebuie să fie implicate în această provocare majoră. Amploarea și importanța acestui proiect constituie o reală provocare. Unele aspecte legate de stilurile de viață asociate progresului secolului XX vor trebui să fie abandonate și conceptul însuși de estetică va trebui să includă o apreciere etică a acceptabilității în termeni de eficiență energetică, așa cum este deja cazul pentru blănurile speciilor rare de animale sau pentru obiectele realizate în fildeș; astfel, un zgârie-nori acoperit de suprafețe de sticlă sau un vehicul de tip „SUV” (vehicule utilitare de sport — Sport Utility Vehicles) nu va putea fi considerat ca acceptabil. O asemenea schimbare în profunzime a sistemului de valori dominant necesită și colaborarea întreprinderilor private, care vor trebui să profite de ocazie și să se convertească anticipat la valorizarea eficienței energetice pentru a obține un beneficiu la nivel mondial, printr-o utilizare a acestor valori noi și în mesajele publicitare în loc de a transmite, așa cum este deseori cazul, mesaje contradictorii care laudă masa și puterea — inutilă — ca „simboluri ale statutului social”.

3.4

Planul de acțiune identifică zece acțiuni prioritare, în patru sectoare prioritare: conversia, transportul și distribuția de energie; clădirile de uz rezidențial, comercial și profesional; transporturile; utilizarea energiei în industrie și agricultură. Aceste sectoare acoperă peste 90 % din consumul de energie. Vor fi luate și alte măsuri în domeniul acordurilor internaționale, în scopul formării de parteneriate pentru elaborarea de standarde; în domeniul informării, formării profesionale și comunicării, pentru a crea convergențe și a responsabiliza toate părțile interesate, în cel mai înalt grad posibil.

3.5

CESE propune adăugarea unei noi acțiuni prioritare, pentru a introduce măsuri de reducere a combustibililor fosili destinați încălzirii și răcirii și observă că propunerea nu analizează posibilitatea de introducere a unor rețele de încălzire și răcire, care ar evita pierderea a 33 % din energia primară în faza de transformare. Acest potențial ar putea fi dublat dacă ar fi asociat cu utilizarea de energii regenerabile sau cu sisteme de eliminare a pierderilor, conducând la economii de până la 50,7 Mtep pe an. CESE sugerează ca, pe lângă acțiunile prioritare, să fie adoptate inițiative prioritare noi, tangibile, care să faciliteze crearea și dezvoltarea de noi tipuri de locuri de muncă în domeniul eficienței energetice, difuzarea de servicii energetice noi, integrate, promovarea de produse noi, cu consum energetic redus și care provoacă mai puțină poluare, promovarea cercetării și a dezvoltării la nivel atât național, cât și european, cu o creștere considerabilă a bugetelor alocate și exploatarea resurselor tehnologice deja disponibile. Domenii suplimentare de acțiune ar putea fi dezvoltarea reciclării și eliminării deșeurilor urbane, care are multe aplicații posibile, promovarea inițiativelor de responsabilitate socială a întreprinderilor și a acordurilor voluntare în întreprinderi, implicând în mod activ lucrătorii și utilizând proceduri proprii programelor de asistență pentru gestionarea energiei (EMAS).

3.6

Propunerea Comisiei anunță multe măsuri legislative, precum directive și regulamente noi, și revizuirea actelor legislative existente, pentru a face standardele mai riguroase (declarația din 7 februarie 2007 privind plafonul emisiilor de CO2 în industria automobilelor). CESE ia notă de propunerile Comisiei și de deciziile Consiliului de primăvară din martie, dar semnalează că, în urma valurilor de extindere UE din mai 2004 și ianuarie 2007, un număr uriaș de mașini uzate au fost aduse în țările în cauză. Asistăm la un aflux continuu și chiar intensificat. CESE consideră că vor trece mulți ani până la înlocuirea integrală a parcului de automobile din aceste state membre și că este de neimaginat ca aceasta să fie determinată de un standard obligatoriu aplicabil parcului existent.

3.7

Documentul nu ia în considerare nevoia de consolidare a responsabilităților și competențelor comunitare în vederea asigurării atingerii valorilor-țintă și a comunicării pe o singură voce în relațiile cu partenerii internaționali. CESE aprobă dispozițiile documentului Consiliului European și adoptarea PEE (politicii energetice pentru Europa), care privește politica energetică ca pe una din prioritățile viitorului UE și consolidează cooperarea și politica externă a UE. Constrângerile juridice din tratatele în vigoare, care rezervă statelor membre luarea de decizii privind politica energetică, sunt compensate într-o anumită măsură de o reală creștere a puterilor de reprezentare în raport cu țările terțe, deși articolul 174 alineatul (4) prevede competența partajată și un rol specific în cooperarea cu organizațiile internaționale. Evident, cu cât este mai bună coordonarea politicilor, cu atât este mai mare capacitatea de negociere a UE. CESE invită Parlamentul European, Consiliul și Comisia să aibă în vedere, după caz, posibilitatea de modificare a tratatelor, pentru a da Comunității competențe mai extinse cu privire la partenerii externi, în vederea unei reprezentări unificate.

3.8

Directiva 2006/32/CE privind eficiența energetică la utilizatorii finali și serviciile energetice menționează o strategie bazată pe o mai largă aplicare a „certificatelor albe” și pe planuri de acțiune naționale care trebuie să fie evaluate de Comisie. Planul de acțiune în sine prevede dezvoltarea semnificativă a activității Comisiei atât în domeniul inițiativelor legislative și de reglementare, cât și pentru activitățile de verificare. Însuși planul de acțiune va implica o creștere considerabilă a volumului de muncă al Comisiei, atât în termeni de inițiative de reglementare și legislative, cât și de monitorizare. CESE consideră că experiența de până acum este încurajatoare, deși s-au înregistrat mai multe dificultăți în lansarea pieței de certificate albe, între altele din cauza discrepanțelor dintre regulamentele statelor membre. Comisia estimează că sunt necesare aproximativ 20 de unități noi. Comitetul recomandă să se efectueze o evaluare riguroasă a resurselor necesare și dorește întărirea efectivelor actuale.

3.9

CESE recomandă realizarea unei estimări detaliate a resurselor necesare și speră că acestea vor fi asigurate. Punerea în aplicare a măsurilor propuse va genera economii care vor duce la o scădere a veniturilor obținute din TVA, ceea ce va modifica bugetul comunitar, scăderea fiind compensată parțial de creșterea numărului de activități noi asociate politicii privind eficiența energetică. CESE invită Comisia să analizeze și acest scenariu, deoarece acesta nu este luat în considerare în analiza de impact. CESE consideră că resursele actuale ale UE sunt cu totul insuficiente pentru a acoperi toate programele comunitare, supuse în mod constant reducerilor de fonduri destinate proiectelor extrem de avantajoase, în special în vederea economisirii de energie. Dacă se introduce o „taxă pe energie”, aceasta ar trebui să fie inclusă într-o politică fiscală care are în vedere categoriile sociale vulnerabile și să nu aibă nici un impact negativ asupra nivelurilor actuale ale securității sociale și serviciilor publice.

3.10

Planul de acțiune este afectat de dificultăți în atingerea obiectivelor stabilite în Cartea albă privind transporturile. În evaluarea sa intermediară, Comisia ia notă de faptul că obstacolele și rezistența întâlnite până în prezent au împiedicat consolidarea transporturilor feroviare și maritime, care ar putea conduce la economii energetice importante. Această consolidare trebuie să fie tratată ca o prioritate absolută, luându-se în considerare timpul necesar atât pentru construirea infrastructurii, cât și pentru schimbarea obiceiurilor oamenilor. Este necesar un accent mai ferm pe îmbunătățirea transportului pentru lucrători, care suferă în prezent din cauza unei politici îndreptate mai mult spre nevoia de câștig financiar imediat decât spre satisfacerea cerințelor din transportul public, de exemplu prioritizarea investițiilor în legăturile de mare viteză. Facilitarea călătoriilor către locul de muncă va reduce consumul de energie, dar în același timp va îmbunătăți și calitatea vieții. Investițiile publice necesare consolidării sistemelor de transport public s-au confruntat inevitabil, printre altele, cu o criză economică dificilă, de cinci ani, care a afectat finanțele publice în multe state membre. Eșecul construirii infrastructurii esențiale, reducerea finanțării comunitare pentru planurile strategice, cum sunt coridoarele rețelei transeuropene (de la 20 mil. EUR la 7,5 mil. EUR), și strategiile solidei industrii europene a automobilelor au făcut planul irealizabil. CESE este pe punctul de a adopta un aviz important privind transporturile în zonele urbane, care subliniază o diminuare în utilizarea rețelelor de transport public și propune soluții de reducere a numărului de vehicule private (3) de pe străzi. CESE deplânge absența unei coordonări adecvate între politicile energetice și cele privind transporturile, care răspund unei logici și unor problematici tehnice complementare prin natura lor, precum și între politicile industriale și de mediu. CESE este preocupat în mod justificat de faptul că din cauza acestei lipse de coordonare, documentul Comisiei nu va fi nici pe departe la fel de eficient cum ar fi putut fi.

3.11

Aceste probleme afectează activitatea legislativă, comunicările și recomandările Comisiei. Aceleași dificultăți sunt vizibile și la Bruxelles, și la nivel național, iar situația este agravată de faptul că politicile naționale ar trebui să fie coordonate la nivelul Uniunii Europene (și nu invers!).

3.12

O politică energetică europeană trebuie să poate fi susținută de toate categoriile sociale, astfel încât toți să fie tratați în mod egal în ceea ce privește serviciile oferite de furnizorii de energie, cumpărarea de aparatură de uz casnic și închirierea de apartamente eficiente din punct de vedere energetic. Această acțiune ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă, ceea ce va fi cu siguranță posibil în viitorul apropiat în sectorul imobiliar. Pentru fiecare tip de inițiativă care vizează întărirea eficienței energetice, diminuările acordate vor trebui să urmărească evidențierea interesului pe care îl reprezintă pentru utilizator, astfel încât termenele de amortizare a costurilor să fie limitate în mod rezonabil și să poată fi calculate cu ușurință.

3.13

Fondurile nu trebuie să provină exclusiv din finanțele publice: date fiind beneficiile foarte importante pe care le produc în prezent industriile sectorului energiei și electricității, s-ar putea crea un fond prin utilizarea unui mic procent din aceste beneficii, metodă care, de altfel, a fost deja utilizată de unele state membre. Totuși, acest obiectiv nu trebuie să conducă la cheltuieli mai mari pentru consumatorii finali și la reducerea investițiilor strategice ale întreprinderilor. Trebuie ținut cont bineînțeles de investițiile importante pe care trebuie să le facă industria producătoare pentru a satisface creșterea cererii, în condițiile unor costuri din ce în ce mai ridicate, în timp ce pentru alte resurse fosile prețul depinde de variația cursului petrolului, costurile cercetării fiind mult mai scăzute, așa cum este cazul în industriile de distribuție. În consecință, contribuțiile la acest fond ar trebui să țină seama de diferențele importante la nivelul costurilor de cercetare care trebuie suportate. Se pot prevedea diferențe între statele membre, având în vedere diferențele dintre legislațiile în vigoare privind cerințele impuse industriilor energetice în materie de investiții în cercetarea legată de eficiența energetică și în controlul prețurilor. Această soluție ar putea permite micilor proprietari fără resurse financiare să crească eficiența energetică în propriile locuințe, punând în mișcare un cerc virtuos care va crea noi locuri de muncă.

3.14

Orice reducere de impozit, instrument care trebuie utilizat cu extremă prudență, ar trebui să fie pusă în aplicare ținându-se cont de categoriile sociale cu cele mai mici venituri care, deoarece nu plătesc impozite, ar trebui să fie excluse de la măsurile menite să faciliteze o politică a eficienței energetice. Ar putea fi asigurate „prime de eficiență energetică” celor care nu sunt supuși impozitării directe, deoarece veniturile lor sunt prea reduse.

3.15

CESE consideră că este esențială dezvoltarea unor campanii de creștere a gradului de conștientizare a publicului la nivel european, național, local și regional, de fiecare dată pe o anumită temă (de exemplu, în Europa, timp de o lună, se poate pune accentul pe becuri, în altă lună — pe dezvoltarea transportului public, în altă lună — pe sisteme încălzire/răcire noi, eficiente și ecologice etc.). Pot fi lansate campanii în scopul difuzării de idei și sugestii, care să facă în permanență din ce în ce mai mulți cetățeni conștienți de necesitatea fundamentală a economisirii energiei. Doar prin creșterea gradului de conștientizare pe scară largă se vor putea obține rezultate tangibile. Dezbaterea democratică, implicarea tuturor reprezentanților diverselor părți interesate și rolul guvernelor vor fi cruciale pentru gestionarea eficientă a acțiunilor planificate. Statele membre care dispun de mai mulți specialiști în domeniul eficienței energetice ar trebui să supravegheze formarea profesională a specialiștilor din celelalte state membre UE, în vederea unei difuzări uniforme a cunoștințelor necesare reușitei planului de acțiune. În statele membre, este necesar să se dezvolte, la universitate și în învățământul superior, studii în filiera energiei, prin favorizarea cooperării interregionale. Comisia ar putea juca un rol de coordonare eficient.

3.16

Trebuie să se acorde o atenție deosebită obținerii echilibrului dintre, pe de o parte, nevoia de a asigura toate îmbunătățirile posibile și, pe de altă parte, capacitatea sistemelor economic și de producție de a se confrunta cu schimbări bruște. Există un pericol real ca, în cazul în care industriile de mare intensitate energetică se confruntă cu costuri prea ridicate, acestea să se relocalizeze în regiuni cu mai puține „constrângeri”. Ritmul schimbării trebuie să fie strict legat de potențialul de adaptare și de absorbție a costurilor. Ar trebui să se aibă în vedere măsuri care să permită semnarea de contracte pe termen lung, garantând prețuri ale energiei stabile pe termen lung, în schimbul unor angajamente de investiții în inovare, tehnologii și infrastructură în domeniile de producție, transport și distribuție a energiei. Investițiile ar trebui să fie evaluate din punct de vedere al eficienței energetice. Utilizarea de acorduri voluntare trebuie apreciată pozitiv, dar necesită, de asemenea, o capacitate reală și rapidă de control a organismelor regionale, precum și dorința de a le înlocui prin angajamente obligatorii de îndată ce se li s-ar constata ineficacitatea.

3.17

Măsurile identificate trebuie să ia întotdeauna în considerare starea pieței, care devine din ce în ce mai globalizată. Posibila creștere a prețurilor la energie ar putea cauza probleme grave sectoarelor mari consumatoare, cum sunt industria aluminiului sau a cimentului. Obiectivele Strategiei Lisabona trebuie să fie luate în calcul în permanență, iar competitivitatea sistemului european trebuie să fie sistematic garantată; acesta trebuie să se poată baza mereu pe prețuri la energie aliniate la sistemul economic global. Mai mult, Europa nu trebuie să tolereze amenințările constante de delocalizare pe care unele sectoare și activități economice continuă să le emită. Întreprinderile care își delocalizează activitatea în unicul scop de a-și crește partea de profit ar trebui să fie sancționate, deoarece, pe lângă problemele sociale (uneori extreme) pe care le cauzează inevitabil și care se răsfrâng și asupra comunității, acestea denaturează concurența pe piața internă, prin introducerea pe piață a unor bunuri produse în alte țări, mai tolerante, care nu impun aceleași limitări.

4.1

Din motive evidente, CESE nu discută fiecare acțiune individuală propusă (circa 75), dar consideră că este necesar să explice cele mai importante măsuri și propuneri prevăzute în prezentul document și în anexe. O audiere a avut loc la sediul CESE, iar cei care au luat cuvântul au comunicat alte informații utile care au contribuit la îmbogățirea cunoștințelor și au alimentat într-un mod semnificativ reflecțiile Comitetului.

4.2

În primul rând, măsurile adoptate până în prezent privind cerințele dinamice de performanță energetică pentru produse consumatoare de energie, clădiri și servicii energetice au obținut rezultate bune. Producătorii și consumatorii s-au interesat în mod deosebit de extinderea furnizării și cererii de produse noi, din ce în ce mai eficiente, și s-au dovedit foarte dornici să acționeze în sensul economisirii. Confirmarea imediată a economiilor realizabile, educarea pe scară largă și creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice cu privire la problemele legate de mediu sugerează că aceste strategii sunt aplicabile în viitorul imediat și că pot atinge rezultatele așteptate. Eco-proiectarea a fost bine primită de public, care este din ce în ce mai atent la caracteristicile produselor de pe piață. Este necesar să se promoveze tendința, vizibilă deja la unii producători, de a pune accentul pe eficiența energetică și de a oferi consumatorilor instrucțiuni detaliate privind consumul eficient de energie al produselor lor. Și modelul american merită atenție, deoarece a alocat stimulente specifice acelor activități economice care utilizează eco-proiectarea, cu rezultate foarte încurajatoare. CESE consideră că susținerea rețelelor de întreprinderi prin acordarea de credite fiscale întreprinderilor care creează și fabrică produse cu un înalt nivel de eficiență energetică va avea rezultate încununate de succes, cu condiția ca acest sistem să fie asociat cu o supraveghere substanțială, eficientă a pieței și a produselor, similară aceleia din sectorul de mașini. Această activitate de supraveghere trebuie percepută ca o garanție pentru producătorii „virtuoși” că nu își vor vedea investițiile din domeniul eficienței energetice distruse și trebuie recomandată autorităților regionale cărora le este încredințată.

4.2.1

Standardele de etichetare reprezintă un instrument excelent care trebuie încurajat și dezvoltat pentru cât mai multe produse posibil, precum și extins neîntârziat la sectoarele de automobile și de construcții. CESE susține propunerea și îndeamnă Comisia să supună cele 14 produse menționate unor standarde minime de performanță energetică, acordând o atenție deosebită segmentelor pieței, în scopul evitării unui nou sistem de reglementare care să denatureze concurența. Este recomandabil să fie identificate și alte produse destinate utilizatorilor finali care trebuie să fie supuse standardelor minime. CESE susține prioritatea acordată reducerii consumului de energie în modurile „stand-by” și „sleep” și consideră această acțiune ca fiind foarte importantă, deoarece ar putea contribui la reducerea cu până la 70 % a consumului în aceste moduri, prin eliminarea progresivă a aparatelor casnice în uz. CESE consideră că programul Energy Star ar trebui să instituie și în UE (cum este de altfel deja cazul în SUA) înregistrarea obligatorie a licitațiilor deschise în vederea achiziționării echipamentului de birou și „așteaptă ca însăși Comisia să dea un exemplu” (4). Un acord de acest tip ar trebui să fie negociat și cu marii producători din Asia de Est, care reprezintă un segment important din piața de aparatură electrocasnică.

4.2.2

În domeniul aparaturii de uz casnic, din cauza lipsei de proceduri rapide de verificare a exactității etichetelor și de pedepsire a abuzurilor, există pericolul ca întreprinderile bine intenționate care investesc în eficiența energetică să fie sancționate și să fie permisă intrarea produselor neconforme pe piață. Ar trebui încurajată înlocuirea aparatelor electrocasnice mai vechi (în Europa sunt folosite aproximativ 200 milioane de aparate cu o vechime mai mare de 10 ani), care să producă economii mai mari; ar trebui să se evite și în țările în curs de dezvoltare intrarea pe piața produselor la mâna a doua a aparatelor electrocasnice depășite, care nu oferă eficiență energetică. Este recomandabil să se ia, de asemenea, măsuri pentru ca inițiativele prin care se finanțează achiziționarea de aparatură electrocasnică să fie rezervate doar produselor economice.

4.2.2.1

În acest sens, este important de subliniat că, deși refuză să respecte codul de autoreglementare voluntar, industria aparaturii electrocasnice declară necesitatea unor măsuri obligatorii pentru a reglementa piața. Absența sancțiunilor pentru producătorii și importatorii fără scrupule care clasifică în clasa A produse care nu respectă măsurile prevăzute pentru economia de energie a facilitat practic circulația pe piață a unor false aparate electrocasnice de consum redus. Neajunsurile condamnate de întreprinderile europene, care cer „reguli”, invită la reflecție cu privire la eficiența acordurilor voluntare.

4.2.3

Economiile care pot fi realizate în sectorul construcțiilor sunt foarte importante: în prezent sunt deja disponibile materiale, metode de construcție și sisteme alternative de încălzire, cum sunt boilerele cu condensare care produc o economie de combustibil de 6 %-11 % prin reutilizarea căldurii latente care, în mod normal, este dispersată. Consumul de energie în cazul aerului condiționat ar putea fi redus prin instalarea de ecrane solare în exteriorul clădirilor, deoarece ecranele solare interioare oferă un scut împotriva luminii, însă păstrează mult din energia termică. În primul rând, trebuie încurajată dezvoltarea a ceea ce se numește „case pasive” (case cu un consum foarte mic de energie): de exemplu casele cu un consum anual sub 15 kWh/m2 (iarnă-vară), în ceea ce privește consumul de bază, necesar răcirii și încălzirii spațiului, fac parte din această categorie. Ar trebui, de asemenea, să se indice consumul total (suficiența) și limita consumului de bază, calculat ca un întreg (iluminat, aparate electrocasnice, inclusiv uscarea rufelor, considerând că, pentru uscarea unui kilogram de haine, consumul de energie poate fi de 3-4 ori mai mare decât pentru un ciclu de spălare). Dacă se consideră că, datorită acestor dispozitive, consumul ar putea fi redus de la o medie anuală de 180 kWh/m2 la aproximativ 15 kWh/m2, s-ar putea obține o economie (eficiență + suficiență) de până la 90 %! (Să luăm exemplul satului de case pasive Wiesbaden care are 22 de case: consum mediu anual de 13,4 kWh/m2; sau satul Kronsberg care are 32 de case pasive: consum mediu anual de 14,9 kWh/m2). Trebuie să fie încurajată lansarea unei piețe europene pentru acest tip de produse, pentru ca aceste tehnologii să devină disponibile la prețuri rezonabile.

4.2.4

CESE consideră oportun să reamintească necesitatea de investiții publice în eficiența energetică în clădirile sociale și publice, precum și a utilizării de surse regenerabile, în special în noile state membre, unde există un potențial de obținere a unor rezultate substanțiale în economisirea energiei. Pe lângă programe menite să armonizeze legislația și să dezvolte formarea profesională a tehnicienilor specializați, CESE solicită ca o parte din fondurile structurale să fie rezervate acestui obiectiv și ca instituțiile financiare europene să fie îndemnate să încurajeze investițiile în modernizarea eficienței energetice a clădirilor.

4.2.4.1

Casele pasive în accepțiunea corectă a termenului trebuie să aibă anumite caracteristici de construcție (izolare optimă a pereților și a acoperișului, conducte de pre-ventilație pentru aerul curat care intră în casă pe dedesubt), ceea ce îngreunează și face costisitoare adaptarea totală a clădirilor la acest standard. Prin urmare, cea mai bună soluție ar consta în concentrarea eforturilor pentru ca un număr cât mai mare de clădiri noi (în special clădiri publice) — pentru care ar trebui să se introducă treptat norme obligatorii — să respecte standardul de casă pasivă. Pe lângă aceasta, este extrem de important să se adopte cât mai multe din soluțiile de eficiență energetică ale caselor pasive în cazul reparațiilor și al întreținerii clădirilor private, care ar putea fi susținută prin fonduri de rulment cu rate ale dobânzii foarte scăzute. Trebuie să se țină seama de faptul că majoritatea clădirilor care vor fi utilizate în 2020 există și acum. În ceea ce privește proprietățile de închiriat, problema care trebuie abordată privește modul de realizare a unor investiții la scară largă în economisirea energiei în clădiri rezidențiale viabile din punct de vedere financiar pentru proprietari, având în vedere că locatarii sunt cei care obțin de obicei beneficiile directe.

4.2.4.2

În studiul de impact asupra mediului SEC(2006) 1175, Comisia consideră că se poate realiza o economie de 140 Mtep prin modificarea Directivei 2002/91/CE privind performanța energetică a clădirilor, coborând pragul actual (1 000 m2) căruia i se aplică cerințele minime (care devin mai stricte pentru clădirile publice) și generalizând sistemul de „certificate albe”. CESE este preocupat de faptul că obiectivul ar putea fi prea ambițios pe termen scurt (5). CESE consideră că statele membre ar trebui să adopte acte uniforme pentru a evalua impactul reglementărilor (de exemplu, calitatea izolației termice) și că ar trebui să fie obligatorie adoptarea de către acestea a unor măsuri de monitorizare adecvate. (A se vedea discrepanțele dintre, de exemplu, Franța, cu o slabă monitorizare, și regiunea flamandă, cu o monitorizare foarte riguroasă). Consiliul și Parlamentul ar trebui să evalueze existența bazei legale de autorizare a Comisiei pentru a emite un regulament pe această temă în locul unei noi directive, prin simpla abrogare a Directivei 2002/91 după 2009.

4.2.4.3

O teză recent publicată (6) subliniază că:

4.2.4.4

Imaginea rezultată din această analiză este că izolația de o grosime suficientă (cel puțin peste 16 cm) va permite întotdeauna economii care să justifice investițiile făcute pentru a atinge valoarea consumului de tip casă pasivă, în special comparativ cu clădirile convenționale. Din punct de vedere funcțional, izolarea termică a întregii anvelope a clădirii este mai importantă decât alte măsuri, iar o analiză globală a măsurilor permite optimizarea valorii actuale nete (NPV) a investiției.

4.2.5

În ceea ce privește „certificatele albe”, experiența pozitivă, deși limitată, a țărilor care le-au introdus a fost temperată de întârzieri în inovarea industrială în unele țări UE. Într-adevăr, un sistem eficient de certificate albe necesită obiective realiste privind potențialul tehnic și economic, o gamă largă de opțiuni pentru îndeplinirea acestor obiective (sectoare, proiecte, actori, costuri), o funcționare adecvată garantată a pieței (structura cererii și ofertei, condiții-cadru), reguli clare, transparente, care să simplifice și să nu fie discriminatorii (condiții de acces pe piață, reguli ale pieței) și care să prevadă sancțiuni credibile. Sunt prezente aceste condiții pe potențiala piață europeană a certificatelor de eficiență energetică? Posibila difuzare a acestei experiențe trebuie deci efectuată cu prudența necesară.

4.3

Pierderile în faza de transformare a energiei sunt echivalente cu consumul total de energie de bază în clădirile de locuințe și în industrie (33 %, adică peste 580 Mtep). Din acest motiv, CESE consideră că acest aspect ar trebui să constituie, în mod evident, un domeniu de acțiune prioritar. Un factor important îl constituie pierderile în timpul transportului la mare distanță. Un sector care cu siguranță poate fi dezvoltat îl constituie liniile moderne de transport de înaltă tensiune și în curent continuu, în care doar 3 % din energie se poate pierde la fiecare 1 000 km de rețea. Pe lângă economiile considerabile, această tehnologie elimină efectele electromagnetice ale transportului în curent alternativ, cum este emisia de unde electromagnetice de frecvență extrem de joasă (Extremely Low Frequency — ELF) generate de transportul în curent alternativ. Tehnologiile actuale rentabilizează deja acest tip de transport pe distanțe lungi (ele sunt utilizate de decenii în Suedia, Statele Unite și sunt pe cale de a fi instalate în întreaga lume), în timp ce pentru distanțe scurte trebuie luat în considerare costul încă ridicat al sistemelor de conversie a curentului alternativ de tensiune joasă pentru utilizarea locală. Proiecte de cercetare specifice trebuie să încurajeze eforturile de reducere a acestor costuri (7).

4.3.1

Un alt sector de acțiune îl constituie sprijinirea tehnologiei de conversie termodinamică a energiei solare, care ar putea fi introdusă în parteneriat cu țările EuroMed, ale căror mari porțiuni de deșert beneficiază constant de o intensă expunere la soare. Un raport recent comandat de ministrul mediului din Republica Federală Germania subliniază rolul major al acestei tehnologii dezvoltate de italianul Carlo Rubbia, laureat al Premiului Nobel, aflată în prezent în fază pilot în Granada. Compania italiană Enel, în asociație cu institutul Enea (Institutul pentru noile tehnologii, energie și mediu), a lansat recent un proiect care permite realizarea, pentru prima dată în lume, a integrării unui ciclu combinat pe gaz și a unei instalații termodinamice solare. Prin utilizarea unei tehnologii inovatoare și unice, pusă la punct de institutul Enea, proiectul Arhimede produce energie electrică de la soare în mod constant. Acest proiect se poate lăuda și cu alte caracteristici unice în lume, în asemenea măsură încât exploatează cinci brevete noi, de exemplu pentru fluidele încălzite, acele lichide care, atunci când sunt încălzite, emit căldura din care se produce energie. Lichidele utilizate până în prezent puteau fi încălzite până la 300 de grade. Cele utilizate în cadrul proiectului Arhimede pot atinge o temperatură de 550 grade, aceeași ca și cea a vaporilor de apă produși de un combustibil fosil și permit astfel să fie integrate în centralele tradiționale și să contribuie în acest mod la stabilitatea sistemului energetic.

4.3.2

CESE recomandă instituțiilor europene să întreprindă eforturi considerabile în această direcție, prin adoptarea unor măsuri specifice care să sprijine dezvoltarea conversiei termodinamice a energiei solare.

4.3.3

Cogenerarea căldurii și electricității, atât când utilizează pentru încălzit căldura reziduală provenită din producția de electricitate, cât și când utilizează căldura reziduală (de exemplu în cuptoarele industriale) pentru a produce electricitate, poate produce o creștere uriașă a eficienței utilizării combustibililor, de la aproximativ 35 % la 70 %. Ar trebui să fie avute în vedere costurile suplimentare pentru administratorii de rețele, care sunt cauzate de generarea distribuită și de distribuția activă de energie, și să fie încurajate investițiile necesare, în funcție și de diversele condiții inițiale din statele membre. CESE susține dorința Comisiei de a construi instalații de cogenerare cu un randament ridicat, chiar dacă standardizarea metodelor de calcul a fost amânată până în 2010 și se emit garanții de origine a căror conformitate cu cerințele minime nu este întotdeauna verificabilă. CESE se întreabă dacă ar fi posibilă reducerea termenelor de armonizare a metodelor de calcul, pentru a permite dezvoltarea unei piețe interne a instalațiilor de cogenerare, blocată în prezent de legislațiile diferite din statele membre. Fiecare stat membru are în prezent posibilitatea de a adopta propriile metode de calcul pentru a evalua eficiența energetică a instalațiilor și de a le alinia la sistemul comunitar, care ar trebui să corespundă dispozițiilor directivei. Totuși, aceasta nu se întâmplă și în practică, iar rezultatele în cazul instalațiilor variază considerabil atunci când sunt supuse metodelor de calcul din alte state membre. Armonizarea este un instrument eficient și în combaterea fraudei. UE ar trebui să-și intensifice eforturile, dat fiind că rezultatele primului control, din 21 februarie 2007, nu sunt în conformitate cu obiectivele strategice, fapt vizibil în rapoartele de evaluare înaintate de statele membre privind progresele realizate în dezvoltarea cogenerării, în scopul creșterii proporției de electricitate produsă prin această metodă.

4.3.4

CESE solicită Comisiei și Consiliului să sprijine mai mult programele de trigenerare, care folosesc căldură reziduală și pentru răcire. Coeficienții de performanță (COP), adică raportul dintre energia de răcire produsă și energia termică consumată, sunt remarcabili în cazul acestor instalații. În comparație cu un coeficient de performanță de 2,0 pentru unități convenționale, aceste instalații ating un coeficient de performanță de 0,7-1,3, în funcție de căldura utilizată (8). Regeneratoarele pe bază de deșeuri din lemn sunt deja pe piață: acestea pot folosi fructe (sâmburii, coaja) și produse agricole procesate (resturi de măsline, știuleți de porumb), cherestea și alte deșeuri rezultate din procesarea lemnului, crengi uscate, scoarță de copac, coji de cafea, resturi de palmieri, deșeuri industriale și ambalajele aruncate. 100 kg din aceste deșeuri produc 70 kW de energie electrică continuă (maxim 80 kW) și 130 kW de încălzire și răcire. O tonă de deșeuri din lemn care costă 70 EUR poate înlocui 160 de litri de motorină care costă 175 EUR.

4.3.5

Comitetul recomandă lansarea unei campanii și instituirea de măsuri în vederea limitării utilizării de materiale pentru ambalaje pentru produse, care trebuie să poată fi reciclate. Consumul de energie necesar fabricării și, ulterior, eliminării, acestora este excesiv, având în vedere că majoritatea ambalajelor nu sunt biodegradabile și constituie factorii declanșatori ai unei poluări grave.

4.4.1

În prezent, piața energiei nu exploatează tot potențialul său de eficiență și se simte nevoia unei mai mari transparențe privind eficiența reală a centralelor electrice și pierderile din rețeaua de transport. Piața gazului și cea a energiei electrice nu sunt încă liberalizate complet. În unele cazuri, lipsa de transparență privind stabilirea prețurilor și însuși procesul de liberalizare sunt un obstacol în calea unei reale politici de eficiență energetică. În acest sens, ar fi adecvat să se consolideze conceptul de separare juridică între activitățile economice care controlează monopoluri tehnice și cele care funcționează într-un sistem de liberă concurență, așa cum este prevăzut în directivele privind liberalizarea pieței energiei electrice și a pieței gazelor naturale (Directiva 2003/54/CE și Directiva 2003/55/CE), cu ajutorul conceptului mai restrictiv de separare a proprietății.

4.4.2

Politica de prețuri din acest sector ar trebui să promoveze economisirea și eficiența energetică, în special în ceea ce privește combustibilii fosili, și să încurajeze sursele de energie regenerabile. Trebuie acordată o atenție deosebită consumatorilor care aparțin păturilor defavorizate ale populației, conform principiului că este necesar să li se asigure o disponibilitate energetică pentru satisfacerea consumului de bază, menținând în același timp interesul lor economic pentru realizarea de economii de energie: de exemplu, ar putea fi util să se garanteze tarife sociale pentru păturile cele mai defavorizate, însă numai până la o anumită limită de consum, sau să se acorde un sprijin economic familiilor din această categorie.

4.4.3

Un sistem util în stimularea economiei de energie îl constituie introducerea contoarelor electronice, care asigură un sistem de gestionare a distribuției de energie de la distanță și optimizează gestionarea încărcării rețelelor. Potrivit întreprinderii Enel (cel mai mare furnizor de electricitate italian), care a distribuit gratuit contoare electronice celor 30 de milioane de clienți ai săi, organizarea sistematică a consumului de energie, determinată nu în ultimul rând de o politică de prețuri orientată în acest sens, conduce la o exploatare mai eficientă a producției, în special în orele cu un consum redus de energie. Contoarele electronice contribuie la conștientizarea, de către utilizatorul final, a consumului propriu, încurajând o utilizare mai rațională a resurselor. Acestea au fost recunoscute ca instrumente de eficiență energetică, conform directivelor privind serviciile energetice și securitatea aprovizionării.

4.4.4

Modelul de generare distribuită (adică în care sunt mai mulți producători, unii chiar foarte mici) comportă o serie de problematici noi privind procedurile pentru operarea rețelelor de medie și de joasă tensiune, care sunt proiectate doar pentru circulație unidirecțională. Sunt necesare investiții uriașe pentru a alinia rețelele la noile metode de producție. Este evident că o producție descentralizată determină mai puține pierderi în cursul fazei de transmitere, dar investițiile necesare sunt foarte mari și, de altfel, se constată că în zonele respective există reticențe foarte mari în a accepta centrale electrice, chiar și de mici dimensiuni.

4.5

Sectorul transporturilor a depus mari eforturi pentru a reduce consumul de energie și emisiile poluante, însă este just să i se solicite un efort suplimentar, dat fiind că acest sector cunoaște cea mai rapidă dezvoltare în termeni de consum de energie și reprezintă sursa cea mai importantă de emisii de gaze cu efect de seră: emisiile de CO2 din transportul rutier au crescut cu 26 % între 1990 și 2004. Dependența industriei europene de țările terțe în ceea ce privește carburanții (din care 98 % sunt combustibili fosili) crește responsabilitatea acesteia în sensul unei contribuții-cheie la eficiența energetică, reducerea emisiilor și diminuarea importurilor de gaz și produse petroliere.

4.5.1

Comisia a transmis pieței un semnal puternic prin decizia sa recentă de a defini pe cale legislativă punerea în aplicare a obiectivului de 120g de CO2/km, etichetarea pentru cauciucurile cu limite maxime de rezistență la rostogolire și modificările aduse cerințelor care reglementează combustibilii, precum și introducerea de amestecuri de carburanți cu un nivel ridicat de etanol, biocarburanți, carburanți cu un conținut redus de carbon și motorine cu un conținut de sulf foarte scăzut. Între 2011 și 2020, furnizorii europeni de combustibili vor trebui să reducă cu 10 % emisiile de gaze cu efect de seră produse de carburanții lor în fazele de rafinare, transport și utilizare. Până în 2020, reducerea va conduce la o economie de 500 de milioane de tone de emisii de CO2. Motivul acestei decizii l-a constituit faptul că, în perioada 1995-2004, emisiile au scăzut de la 186 g CO2/km la 163 g CO2/km, și anume cu doar 12,4 %, fiind însoțite de o creștere semnificativă a puterii medii a autovehiculelor, în cazul cărora reducerea emisiilor nocive este mai dificilă. Această lipsă de coerență pledează în favoarea utilității creșterii taxelor pe vehiculele de lux care nu sunt eficiente din punct de vedere energetic, așa cum au făcut deja unele state membre. Comisia estimează că emisiile de CO2 se vor reduce cu încă 400 de milioane de tone până în 2020.

ACEA, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, a solicitat amânarea termenului de aplicare din 2012 până cel puțin în 2015 și implicarea tuturor actorilor, așa cum a recomandat Grupul la nivel înalt „Cars 21”. Producătorii europeni consideră că, dacă nu sunt însoțite de o planificare pe termen lung pentru a adapta modelele, măsurile în cauză vor genera costuri de nesuportat pentru întreprinderile europene.

4.5.2

CESE subliniază că înlocuirea pe scară largă a combustibililor fosili cu biocarburanți va atrage totuși riscul de plasare a producției de combustibili în concurență cu producția alimentară în ceea ce privește alocarea de terenuri fertile. În consecință, prețul alimentelor ar putea crește, aliniindu-se la prețul energiei, dependent la rândul său de prețul combustibililor fosili, punând astfel în concurență (9) automobiliștii din zonele nordice cu populația din sud, săracă și care suferă de foame. Se pune în mod obiectiv problema etică a utilizării drept combustibil în țări din emisfera nordică a unor resurse agricole care ar putea salva milioane de vieți în țările subdezvoltate din emisfera sudică. Întreaga recoltă de porumb a statului Iowa ar putea fi folosită în scopul producerii de etanol. Dacă se consideră că, pentru a umple rezervorul unui autovehicul de teren de tip SUV cu o capacitate de 25 de galoane, adică 94,5 litri, se consumă echivalentul rației alimentare a unei persoane pentru un an, problema devine concretă și necesită un răspuns. CESE este pe punctul de a elabora un aviz specific pe această temă (10).

4.5.3

CESE constată că, pe de-o parte, Comisia încurajează acordurile voluntare și că, pe de altă parte, anunță măsuri obligatorii. Comisia recunoaște rolul major al autoreglementării, care permite îndeplinirea obiectivelor mai rapid și mai rentabil decât obligațiile legale, și avantajele mai mari aduse de acordurile voluntare în comparație cu reglementarea. Acestea pot fi puse în aplicare în mod accelerat și rentabil și generează, în consecință, progrese rapide. Permit adaptări flexibile și coerente cu opțiunile tehnologice și cu tendințele pieței. CESE solicită Comisiei să analizeze cu atenție motivele rezultatelor slabe în materie de limitare a emisiilor de CO2 din industria europeană de automobile, care deține un loc de frunte în ceea ce privește investițiile în cercetare-dezvoltare. CESE este de acord cu afirmația Comisiei că o legislație obligatorie nu permite întotdeauna dezvoltarea integrală a potențialului de cercetare sau progrese în adoptarea unor soluții.

4.5.4

Industria construcțiilor joacă un rol esențial în realizarea eficienței energetice, atât în ceea ce privește construcția clădirilor noi, cât și în adaptarea clădirilor existente. Cu toate acestea, în mai multe țări, industria s-a adaptat lent unor metode mai eficiente și a opus rezistență aplicării unor standarde mai ridicate. Trebuie realizat un efort major pentru sensibilizarea tuturor celor implicați în industria construcțiilor în legătură cu necesitatea și fezabilitatea unor standarde mai ridicate, în scopul de a-i convinge să se afle în permanență printre cei care promovează primii standardele energetice mai stricte, în loc să opună rezistență schimbării. Proiectanții, managerii și toți cei care lucrează în sectoarele construcției trebuie să beneficieze de o formare profesională adaptată în ceea ce privește măsurile care se pot realiza în materie de eficiență energetică și de noi stimulente pentru a obține aceste niveluri.

4.6

CESE susține pe deplin stimulentele și strategiile fiscale și de finanțare propuse de Comisie, în special implicarea BEI și BERD, dar și eforturile de conștientizare a sectorului bancar european în privința necesității de a furniza asistență financiară pentru punerea în aplicare a planurilor energetice naționale. În acest scop, este esențială eliminarea definitivă a obstacolelor încă existente în calea securității juridice a întreprinderilor care oferă soluții pentru îmbunătățirea eficienței energetice (denumite „societăți de servicii energetice” — ESCO).

4.6.1

CESE solicită organizarea unei conferințe dedicate finanțării eficienței energetice, care să sensibilizeze părțile interesate și să încurajeze sectorul bancar european să participe la un proiect major de modernizare a economiei europene. Băncile ar putea participa la un fel de „provocare a mileniului”, cu recompense acordate celor care au adoptat cele mai bune soluții pentru a finanța eficiența energetică.

4.7

În opinia CESE, campaniile de creștere a gradului de conștientizare în rândul publicului larg sunt esențiale; acestea ar putea fi pregătite de autoritățile naționale și locale, de producătorii și furnizorii de energie. Ar trebui subliniat rolul autorităților regionale în calitate de furnizor „imparțial” de informații, în serviciul publicului. Rezultatele bune ale inițiativelor de economisire a energiei ar trebui făcute cunoscute pe scară largă. Publicitatea ar trebui să promoveze eficiența energetică și respectul pentru mediu ca factori determinanți pentru produse, pentru a încuraja o reprezentare mai adecvată a conceptului de „simbol al statutului social”, acesta din urmă fiind în prezent asociat prea des și explicit cu produse care nu sunt eficiente energetic în raport cu utilizarea lor reală. CESE sprijină crearea „pactului primarilor”, dar consideră că obiectivul de a aduce împreună cele mai importante douăzeci de orașe europene este foarte modest. Obiectivul ar trebui să fie mult mai ambițios, iar experiența locală — pusă mai mult în valoare. Un instrument foarte util de asociere a administratorilor locali responsabili de politica transportului urban cu administratorii însărcinați cu activități de vecinătate, cu un impact direct asupra publicului, ar fi crearea unui portal Internet specializat pentru schimbul de experiență dintre orașele din UE, mari, mijlocii și mici, în care trăiește peste 80 % din populația Uniunii Europene. Acordarea unor certificate de „Localitate cu mare eficiență energetică” (primul certificat a fost acordat unei mici localități italiene, Varese Ligure) este, fără îndoială, un stimulent puternic pentru autoritățile locale de a adopta politici de eficiență energetică. Comisia ar putea, de asemenea, lansa un „concurs european de eficiență energetică” între școlile europene, cu premii pentru școala ale cărei soluții combină cel mai eficient economiile și calitatea.

4.7.1

CESE regretă că planul de acțiune trece cu vederea rolul major pe care îl pot juca partenerii sociali și dialogul social la toate nivelurile în evaluarea, promovarea și dezvoltarea de politici de economie energetică. CESE solicită Comisiei să acționeze în direcția încurajării includerii problemelor de durabilitate a mediului la diversele niveluri ale structurilor existente ale dialogului social, în special în dialogul sectorial și în comitetele europene de întreprindere. O abordare asociată locului de muncă, îmbunătățirea calității informațiilor furnizate lucrătorilor, precum și consultarea și participarea acestora ar putea aduce beneficii mari din perspectiva eficienței energetice, date fiind noile procese și tehnologii, problemele de mobilitate a lucrătorilor, reciclarea și lucrul la distanță (teleworking), pentru a le aminti pe cele mai importante. Din acest motiv, este absolut esențială implicarea reprezentanților salariaților în strategiile de eficiență energetică. O potențială temă de discuție pentru partenerii sociali o reprezintă acordurile colective care, pe baza unor parteneriate reale, distribuie lucrătorilor o parte din economiile realizate într-o anumită activitate economică. Sindicatelor le revine un rol-cheie în îmbunătățirea gradului de cunoaștere și de conștientizare la nivel atât european, cât și național, contribuind astfel la diseminarea de bune practici.

4.7.2

Este important ca tema economisirii energiei să se asocieze bunelor practici colective de responsabilitate socială a întreprinderilor, în special în companiile multinaționale. Această chestiune necesită un dialog social mai intens pentru a aborda ansamblul problemelor legate de eficiența energetică, pentru a contribui la definirea unei strategii europene de consum moderat de carbon, luând în considerare toate efectele toxice pentru sănătate, cum ar fi prafurile fine, care reprezintă în prezent un pericol în numeroase orașe europene. Diseminarea de bune practici, ca, de exemplu, eliminarea din imprimante a compușilor carbonului sau alte inițiative, contribuie la întărirea conștientizării și determină atitudini pozitive față de politicile durabile.

4.8

Dimensiunea internațională a îmbunătățirii intensității energetice este subliniată cu fermitate de Comisie. CESE sprijină propunerile de parteneriat și elaborarea unui acord-cadru internațional. În ceea ce privește conferința internațională planificată privind eficiența energetică, CESE avertizează asupra subestimării necesității de a implica țările din programele ACP (Africa, Caraibe și Pacific), din zona euro-mediteraneană (EuroMed) și țările incluse în politica europeană de vecinătate (PEV). Cooperarea internațională este esențială pentru a face față provocării dezvoltării durabile și este necesar să se intensifice eforturile diplomatice pentru adoptarea până în 2009 a unui nou protocol internațional post-Kyoto, începând cu conferința care va avea loc anul acesta la Bali.

4.9

Industria europeană, care creează tehnologii importante de economisire a energiei, poate oferi altor țări o asistență considerabilă, prin intermediul cooperărilor industriale, în îmbunătățirea calității producției de electricitate și diminuarea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră, contribuind astfel la reducerea consumului global.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/35

1.1

Comisia ar trebui să stabilească criterii de proiectare pentru diverse tipuri de aeroporturi pentru a se asigura că acestea sunt practice, funcționale și că se pot justifica din punct de vedere comercial.

1.2

Statul ar trebui să subvenționeze taxele legate de asigurarea securității în aeroporturi. Acest subiect este o problemă de securitate națională.

1.3

Ar trebui încurajată construcția și exploatarea aeroporturilor regionale. Acestea joacă un rol esențial în dezvoltarea economică regională. Ele reduc, de asemenea, aglomerările de trafic din marile aeroporturi și aduc adeseori un ajutor prețios operațiunilor de căutare și salvare.

1.4

Aeroporturile trebuie să fie considerate ca bunuri de utilitate publică care nu aduc neapărat profit și care pot necesita asistență financiară, în funcție de circumstanțe. Acordarea de asistență este o procedură curentă în domeniul transporturilor publice.

1.5

Comisia ar trebui să stabilească criterii de proiectare pentru operațiunile aeroportuare și să analizeze apoi consecințele pe care le-ar avea o modificare a legislației asupra dinamicii acestor operațiuni esențiale și impactul unei astfel de modificări asupra nivelului de resurse și de costuri ale operatorilor, astfel încât criteriile de timp de rotație ale companiilor aeriene să fie în continuare respectate.

1.6

Comisia ar trebui să ia în considerare nivelul taxelor de aeroport necesare pentru a garanta conformitatea cu legislația chiar și în cazul aeroporturilor mici, al căror volum de pasageri ar putea să nu fie suficient pentru ca activitatea acestora să fie profitabilă.

1.7

Aeroporturile trebuie să fie în conformitate cu un minim de cerințe de reglementare specifice. Având în vedere costurile legate de aducerea în conformitate a aeroporturilor cu aceste reglementări, nu se poate ține seama întotdeauna de presiunile transportatorilor aerieni „low-cost”, care solicită servicii la un nivel mai scăzut și, în consecință, taxe de aeroport mai scăzute. Prin urmare, aeroporturile ar trebui să aibă dreptul să transpună și să includă costurile de aeroport în structura lor de taxe, indiferent de nivelul de servicii solicitat de transportatorii aerieni.

1.8

Acordarea unor subvenții publice importante de capital poate denatura concurența.

1.9

Se recomandă asigurarea de instalații corespunzătoare pentru transportul mărfurilor.

1.10

Ar trebui introduse dispozitive de securitate biometrică pentru a le permite călătorilor frecvenți să se înregistreze în mod rapid. Dacă este necesar, aceste dispozitive ar putea fi supuse unei taxe.

1.11

Aeroporturile trebuie să se asigure că instalațiile și serviciile sunt adaptate necesităților speciale ale pasagerilor cu handicap și infirmități, în conformitate cu legislația europeană din acest domeniu.

2.1

Principala sarcină și activitate comercială a aeroporturilor este să asigure manipularea aeronavelor, de la aterizare și până la decolare, precum și a pasagerilor și a mărfurilor, pentru a le permite transportatorilor aerieni să-și ofere serviciile de transport aerian. În acest scop, aeroporturile oferă anumite instalații și servicii pentru exploatarea aeronavelor și pentru operațiunile privind pasagerii și mărfurile, ale căror costuri le acoperă prin perceperea taxelor de aeroport.

2.2

Este necesar să se stabilească un cadru comun de reglementare a elementelor esențiale ale taxelor de aeroport, precum și a modalității de stabilire a acestora, deoarece, în absența acestui cadru, este posibil ca cerințele de bază ale relației dintre organismele de gestionare aeroportuară și furnizorii de servicii aeroportuare (ca de exemplu, transportatorii aerieni, agenții de handling și alți furnizori de servicii) să nu fie respectate.

2.3

Prezenta directivă ar trebui să se aplice aeroporturilor situate pe teritoriul comunitar care transportă mai mult de 1 milion de pasageri pe an.

2.4

Taxele de aeroport trebuie să fie nediscriminatorii. Acest principiu se aplică atât serviciilor, cât și furnizorilor.

2.5

Ar trebui instituită o autoritate independentă de reglementare în fiecare stat membru, în scopul asigurării imparțialității deciziilor acesteia, precum și a aplicării corespunzătoare și eficiente a directivei. Este foarte important ca utilizatorii aeroporturilor să fie informați de către organismele de gestionare a aeroportului, în mod regulat și transparent, cu privire la modul în care sunt calculate taxele de aeroport.

2.6

Aeroporturile trebuie să informeze furnizorii de servicii aeroportuare cu privire la proiectele majore de infrastructură deoarece acestea au un impact semnificativ asupra nivelului taxelor de aeroport.

2.7

Datorită apariției transportatorilor aerieni care prestează servicii aeriene la prețuri mici, ar trebui să li se permită aeroporturilor deservite de acești transportatori să aplice taxe corespunzătoare infrastructurii și/sau nivelului serviciilor furnizate, dat fiind că transportatorii aerieni au un interes legitim să solicite aeroportului servicii care să corespundă raportului preț/calitate. Cu toate acestea, accesul la acest nivel redus de infrastructură sau de servicii trebuie să fie deschis tuturor transportatorilor care doresc să beneficieze de acestea, fără discriminare.

2.8

Datorită faptului că metodele de stabilire și de percepere a sumelor datorate pentru acoperirea costurilor de securitate diferă pe teritoriul comunitar, este necesară armonizarea regimului de aplicare a costurilor de securitate în aeroporturile comunitare, care se reflectă în taxele de aeroport.

2.9

Furnizorii de servicii aeroportuare trebuie să beneficieze de un nivel minim de servicii în schimbul taxelor plătite. În acest scop, nivelul serviciului trebuie să facă obiectul unui acord încheiat în mod periodic între organismul de gestionare a aeroportului și asociația (asociațiile) care reprezintă furnizorii de servicii aeroportuare în aeroport.

2.10

Obiectivele acțiunii întreprinse nu pot fi realizate în măsură suficientă de către statele membre și, prin urmare, datorită amplorii și efectelor acțiunii, ele se pot realiza mai bine la nivel comunitar.

2.11

Statele membre se asigură că organismul de gestionare a aeroportului organizează consultări cu furnizorii de servicii aeroportuare înainte de finalizarea planurilor privind proiecte de infrastructură noi.

2.12

În vederea asigurării bunei funcționări a operațiunilor aeroportuare, statele membre garantează că organismul de gestionare a aeroportului și asociația sau asociațiile reprezentând furnizorii de servicii aeroportuare în aeroport participă la negocieri în vederea încheierii unui acord privind nivelul de calitate a serviciilor furnizate în terminalul sau terminalele aeroportului. Acest acord trebuie încheiat cel puțin o dată la doi ani și comunicat autorității independente de reglementare din fiecare stat membru.

2.13

Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite organismului de gestionare a aeroportului să varieze calitatea și caracteristicile anumitor servicii aeroportuare, terminale sau părți din terminale, în scopul de a furniza servicii specifice sau de a pune la dispoziție un anumit terminal sau parte dintr-un terminal cu o destinație specifică. Nivelul taxelor de aeroport poate fi diferențiat în funcție de calitatea și caracteristicile acestor servicii.

2.14

Statele membre numesc sau înființează un organism independent în calitate de autoritate națională independentă de reglementare, în vederea asigurării aplicării corecte a măsurilor luate în conformitate cu prezenta directivă.

2.15

Statele membre garantează independența autorității independente de reglementare asigurându-se că este, din punct de vedere juridic, distinctă și, din punct de vedere funcțional, independentă de orice organism de gestionare a aeroporturilor și de orice transportator aerian.

3.1

Intenția Comisiei de a stabili norme și criterii de bază pentru gestionarea și exploatarea aeroporturilor pe teritoriul comunitar este salutară.

3.2

Este important să se asigure claritatea și transparența taxelor de aeroport, având în vedere că, în multe cazuri, este vorba despre situații de monopol.

3.3

Alocarea sloturilor de parcare a aeronavelor la terminale trebuie să se facă într-un mod rațional și nediscriminatoriu, pentru ca toți transportatorii aerieni să beneficieze de condiții egale. Neutilizarea unor sloturi valoroase de parcare în terminale de-a lungul unei perioade lungi de timp ar trebui să conducă la pierderea drepturilor de a beneficia de acestea.

3.4

Gestionarea ineficientă repetată a sloturilor de parcare, precum și întârzierile frecvente ale transportatorilor aerieni, care pot duce cu timpul la perturbări grave ale traficului din aeroport, ar trebui sancționate cu amenzi și penalizări.

3.5

Ar trebui eliminate drepturile dobândite în principalele aeroporturi, iar sloturile orare corespunzătoare ar trebui reatribuite prin licitații organizate periodic, la un număr determinat de ani.

3.6

Toate aeroporturile de pe teritoriul Uniunii Europene ar trebui să utilizeze, în măsura posibilului, aceeași formulă de calcul pentru taxele de aterizare, taxele de staționare etc. Taxele de aterizare ar trebui să reflecte întotdeauna sloturile orare cele mai solicitate pentru a încuraja o utilizare cât mai echilibrată a instalațiilor aeroportuare.

3.7

Aeroporturile ar trebui încurajate să se doteze cu instalațiile cele mai moderne de navigație, pentru a accelera traficul și a-și crește capacitatea operațională. Obiectivul capacității pistelor care ar trebui urmărit este o aterizare sau o decolare la fiecare 35 de secunde. În acest mod, creșterea eficienței utilizării pistelor va reduce timpul de așteptare în intervalele de vârf și va avea astfel un impact pozitiv asupra emisiilor.

3.8

Comisia ar trebui să supravegheze și să controleze autoritățile de reglementare naționale în domeniul aviației pentru a se asigura că acestea își exercită funcțiile într-un mod riguros și imparțial.

3.9

Costurile implicate de aducerea în conformitate cu normele de securitate și alte costuri care decurg din acestea ar trebui subvenționate de stat, după modelul altor sectoare, cum ar fi transporturile feroviare. Aceste costuri ar trebui supravegheate îndeaproape, întrucât instalarea de echipamente sofisticate se poate dovedi scumpă pentru aeroporturile mici și medii. Instalarea unor astfel de echipamente poate să nu se justifice din punct de vedere economic.

3.10

Autoritatea de reglementare ar trebui să se asigure că prețurile practicate de magazinele din aeroporturi sunt comparabile cu cele din orașele vecine.

3.11

Va fi greu de stabilit cadrul comun de reglementare a caracteristicilor esențiale ale taxelor de aeroport și modul în care acestea sunt stabilite. Va fi, de asemenea, greu de determinat un cadru comun, având în vedere diferența între costurile de angajare a personalului, de construcție și de infrastructură de la un stat la altul.

3.12

Acolo unde se sugerează că directiva ar trebui să se aplice aeroporturilor locale situate pe teritoriul comunitar care sunt superioare unei dimensiuni minime, termenul „dimensiune minimă” trebuie definit.

3.13

Ar trebui ca aeroporturilor să li se permită să impună taxe din care să obțină suficient profit pentru a putea reinvesti în infrastructură și în alte instalații.

3.14

Cheltuielile legate de punerea în conformitate, securitatea, etc. ale aeroportului vor fi greu de acoperit dacă unii transportatori care prestează servicii aeriene la prețuri mici sunt recalcitranți și nu acceptă să plătească nici o taxă de aeroport.

3.15

Pentru a asigura buna funcționare și eficiența unui aeroport, ar trebui să li se ceară transportatorilor aerieni să semneze un acord cu aeroportul privind nivelul serviciilor, pentru a garanta calitatea serviciilor furnizate în aeroport.

3.16

Aeroportul are un număr de transportatori aerieni ca potențiali clienți, și nu toți aceștia sunt companii „low-cost”. În anumite cazuri, este important ca aeroportul să combine cele două categorii de clienți, pentru a-și menține veniturile financiare, care pot varia în funcție de profilul pasagerilor. În cazul aeroporturilor mici, aceste fluxuri de venituri sunt puse în pericol dacă un transportator care prestează servicii aeriene la prețuri mici domină activitatea.

3.17

Echipamentele de securitate utilizate pentru controalele de securitate ar trebui definite și standardizate. Altfel, publicul își va pierde încrederea în sistemul de securitate. Într-adevăr, un același obiect poate trece de controlul de securitate în unele aeroporturi, în timp ce în altele declanșează sistemul de alarmă. Există o întreprindere care operează un program de înregistrare a pasagerilor într-un număr din ce în ce mai mare de aeroporturi americane. Contra unei taxe anuale de 99,95 USD, această întreprindere emite o carte de identitate biometrică pentru pasagerii care se supun controalelor guvernamentale; această carte permite titularului său să traverseze rapid controalele de securitate. Acesta este un exemplu al modului în care evoluția tehnologică poate reprezenta un avantaj pentru pasageri, reducând timpul de așteptare în aeroporturi.

3.18

Având în vedere valoarea lor comercială, terenurile situate în jurul sau în apropierea aeroporturilor ar trebui demarcate astfel încât să descurajeze speculațiile imobiliare.

3.19

În pofida faptului că măsurile de securitate din aeroporturi par stricte, pasagerii se confruntă încă cu furturi din bagaje. Această problemă ar trebui soluționată cât mai urgent.

3.20

Conceptul de produse scutite de taxe („tax free” și „duty free”) din magazinele din aeroporturi ar trebui definit clar și afișat în mod vizibil, astfel încât clienții să fie conștienți de costurile implicate de acestea.

3.21

Comisia ar trebui să creeze un site web care să indice clar taxele corespunzătoare care se aplică în fiecare aeroport, cum ar fi taxele de aterizare etc., care sunt indicate pe bilete și care sunt în sarcina pasagerilor, pentru protecția acestora.

4.1

Aeroporturile ar trebui să fie ușor de utilizat și ar trebui să fie proiectate în urma unei consultări cu utilizatorii acestora, respectiv transportatorii aerieni și pasagerii.

4.2

Comisia ar trebui să stabilească criterii privind spațiul care va fi alocat recuperării bagajelor, operațiunilor legate de securitate și controlului pașapoartelor.

4.3

Proiectarea ar trebui să fie realizată în așa fel încât să asigure, pe de o parte, o circulație fluentă a pasagerilor care sosesc și care pleacă din aeroport, și, pe de altă parte, o utilizare cât mai ușoară a acestuia.

4.4

Este salutară ideea de a propune instalații mai sofisticate acelor transportatori aerieni care doresc să dispună de ele și care sunt dispuși să le plătească.

4.5

Cu toate că semnalizarea reprezintă un element de importanță majoră, în multe aeroporturi europene, aceasta nu este clară. În măsura posibilului, semnalizarea ar trebui standardizată.

4.6

Ar trebui puse la dispoziția pasagerilor scaune și zone de așteptare adecvate. Accesul la terminale ar trebui să fie cât mai ușor posibil, în special pentru pasagerii cu handicap și necesități specifice, ca și pentru pasagerii cu copii mici.

4.7

Proiectarea terminalelor de aeroport se bazează pe orarul traficului de pasageri; în consecință, ar trebui investigate și publicate criteriile de stabilire a orarelor pentru operațiunile fundamentale, cum ar fi înregistrarea pasagerilor și controlul de securitate, în scopul de a oferi un punct de referință industriei.

4.8

Criteriile minime de operare ar trebui consolidate pentru a fi conforme cu standardele de proiectare corespunzătoare. Se recomandă evitarea situațiilor în care transportatorii aerieni care utilizează aeroportul adoptă drept criterii minime cerințe care depășesc normele de proiectare.

4.9

Aeroporturile trebuie să se asigure că instalațiile și serviciile lor, de care sunt responsabile singure sau în cooperare cu transportatori aerieni, sunt adaptate necesităților speciale ale pasagerilor cu handicap și infirmități. Pe baza comentariilor pe care le-a prezentat deja anterior (TEN/215 „Drepturile pasagerilor aerieni cu mobilitate redusă”), CESE este de părere că aeroporturile își îndeplinesc această obligație, în măsura în care se conformează cerințelor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1107/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului, în special la articolul 9 și anexa 1 la regulament.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/39

1.1

CESE salută propunerea Comisiei și se declară de acord cu analiza și descrierea prezentate în comunicare. Gestionarea eficientă a riscurilor asociate schimbărilor climatice globale în paralel cu satisfacerea în continuare a unor nevoi energetice considerabile reprezintă o provocare internațională majoră.

1.2

Emisiile de CO2 generate de centralele energetice alimentate cu cărbune din UE reprezintă 24 % din emisiile totale de CO2. Astfel, aceste centrale se pretează cel mai bine la instalarea echipamentelor CSC (adică la aplicarea sistemelor de captare și stocare permanentă a CO2).

1.3

În deceniile care vor urma, cărbunele va continua foarte probabil să aibă locul său în combinația de surse de energie. Caracteristicile speciale ale cărbunelui (faptul că se găsește în cantitate suficientă și că este convenabil din punct de vedere financiar, precum și rolul pe care îl joacă în stabilizarea piețelor de energie) vor continua să facă din el unul dintre principalii combustibili folosiți la producția rentabilă de energie electrică. Distribuția rezervelor de cărbune în UE și în lume este inegală. Tehnologia bazată pe cărbune prezintă un potențial important de reducere a emisiilor de CO2  (1). Pe termen scurt și mediu, aceasta presupune un cadru economic și unul de reglementare, care să încurajeze investițiile în cele mai recente tehnologii, în vederea creșterii eficienței centralelor energetice alimentate cu cărbune și a reducerii emisiilor specifice de CO2.

1.4

În prezent, nu există mijloace de eliminare sau separare a emisiilor de CO2 ce provin de la centralele pe bază de cărbune, care să se fi dovedit avantajoase în ceea ce privește raportul preț-calitate. Este vorba încă despre o tehnologie în stadiu incipient. Cu toate acestea, perspectivele de dezvoltare și comercializare în următoarele două decenii a unor asemenea tehnologii de reducere a emisiilor centralelor pe cărbune până aproape de zero (tehnologiile ZET — Zero Emission Technologies) sunt promițătoare.

1.5

CESE își confirmă opinia conform căreia miza de reducere a emisiilor este atât de importantă, încât toate tehnologiile și sursele de energie potențial viabile trebuie dezvoltate la un maximum de capacitate practică și comercială. Tranziția către o energie durabilă rezervă un rol esențial atât cărbunelui și altor combustibili fosili, cât și energiei nucleare, energiilor regenerabile și conservării energiei. Fiecare dintre aceste elemente își va aduce contribuția pe rând și într-o măsură specifică, care depinde de fezabilitatea tehnică și financiară.

1.6

CESE consideră că pe termen lung, după 2020, captarea și stocarea de CO2 va fi în măsură să reducă aproape de zero emisiile de CO2 ale centralelor energetice bazate pe cărbune. Este nevoie de o creștere a capacităților de producție a energiei electrice pe bază de cărbune cu aproximativ 350 GW până în 2020 și cu aproximativ 500 GW până în 2030, iar costurile investiției pot fi estimate la 600-800 miliarde EUR. Pentru ca acest lucru să devină posibil, este nevoie încă de pe acum de o acțiune coordonată în materie de cercetare, dezvoltare și demonstrație.

1.7

Printr-o creștere constantă a eficienței în sectorul centralelor energetice și prin dezvoltarea tehnologiilor de emisie aproape de zero, cărbunele va contribui la respectarea cerințelor de protecție preventivă a climatului. Cu toate acestea, experiențele promițătoare în materie de tehnologie CSC nu trebuie să conducă încă de pe acum la adoptarea, în cadrul strategiilor și obiectivelor politicii energetice, de măsuri obligatorii, pe baza faptului că tehnologiile CSC sunt larg răspândite.

1.8

Pentru reducerea cât mai mult posibil a timpului de finalizare a proiectelor de construcție, fără a se face rabat de la respectarea celor mai ridicate standarde de siguranță, este necesară simplificarea procedurilor de autorizare și armonizarea lor treptată, prin intermediul cooperării între autoritățile naționale de reglementare.

1.9

CESE atrage atenția și asupra faptului că, deși cărbunele reprezintă combustibilul cel mai important pentru producția de energie electrică și o componentă esențială pentru producția de oțel și pentru alte procese industriale, acesta va avea un rol major de jucat în acoperirea nevoilor viitoare de energie, aducându-și contribuția la tranziția către economia bazată pe hidrogen. Lichefierea cărbunelui permite utilizarea acestuia ca înlocuitor pentru petrolul brut. Gazul sintetic poate fi și el produs din cărbune.

1.10

Un cadru politic și economic adecvat pentru extragerea lignitului și antracitului din zăcămintele propri, se dovedește absolut necesar. Activitățile de extracție și procesare pot contribui substanțial la prosperitatea și creșterea numărului de locuri de muncă pe plan local. Este, de asemenea, foarte importantă menținerea la nivelul actual a procentului energiei produse pe bază de combustibili fosili (cărbune), având în vedere situația socială din noile state membre: industria extractivă a cărbunelui din noile state membre folosește 212 100 din cei 286 500 de muncitori europeni din sector. O îmbunătățire substanțială a condițiilor de lucru extrem de grele ale minerilor, a competențelor acestora, a siguranței muncii și a condițiilor de lucru trebuie să fie o prioritate a operatorilor minieri din industria cărbunelui din UE.

1.11

CESE este, de asemenea, de părere că, în ceea ce privește propunerea și calendarul asociat acesteia, Comisia se arată optimistă cu privire la termenele de dezvoltare și de punere în aplicare a tehnologiilor CSC. Comisia ar trebui să se concentreze acum asupra măsurilor necesare pentru a face posibilă funcționarea până în 2015 a 10-12 centrale-pilot și asupra elaborării unui cadru privind CSC, care să acopere principalele riscuri pe care această tehnologie le presupune, să fie sigur și, în același timp, nu prea restrictiv. Este de preferat o creștere graduală a eficienței în producerea de energie electrică, orice grabă exagerată și orice cadru de reglementare prea restrictiv putând să dăuneze grav acestui concept important pe plan global.

1.12

CESE invită, de asemenea, la intensificarea cercetării și dezvoltării în domeniul surselor de energie regenerabile și alternative, care să contribuie la o combinație sigură de surse de energie. În același timp, ar trebui ca piața integrată de energie a UE să fie creată fără întârzieri semnificative.

2.1

Comitetul a tratat deja chestiunea combustibililor fosili în mai multe alte avize, dintre care cel mai recent este avizul exploratoriu intitulat „Aprovizionarea cu energie a UE — Strategie de obținere a unei combinații optime de surse de energie” (2). În acesta, Comitetul a declarat că UE ar trebui să se angajeze serios în favoarea tehnologiilor bazate pe cărbune curat, prin îmbunătățirea eficienței centralelor energetice și dezvoltarea unor aplicații comerciale ale captării și stocării de CO2. Utilizarea gazului a crescut și continuă să crească și în funcție de factorul politic. În prezent este evident că dacă această tendință continuă, ea va da naștere unor probleme. Gazul nu poate continua să înlocuiască cu succes cărbunele, așa cum nu se poate substitui nici energiei nucleare, din rațiuni de emisie de gaze cu efect de seră, fiind cunoscut faptul că acesta reprezintă o materie primă prețioasă în utilizările industriale cu valoare adăugată mare, la fel ca și petrolul.

2.2

Comisia a publicat propunerea privind producerea de energie durabilă din combustibili fosili la 10 ianuarie 2007, în contextul pachetului energie și mediu intitulat „O politică energetică pentru Europa — necesitatea de a acționa”.

2.3

Celelalte componente ale pachetului constau, în primul rând, într-o propunere care stabilește câteva obiective referitoare la schimbarea climatică, și anume reducerea cu 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru țările dezvoltate sau, în orice caz, cu 20 % doar pentru UE. Pachetul tratează apoi chestiunea pieței interne a gazului și energiei electrice, interconexiunile rețelelor electrice și de gaz, rolul pe care energia nucleară îl va juca în comunicarea intitulată „Programul nuclear cu caracter informativ”. Pachetul mai conține o foaie de parcurs pentru promovarea energiilor regenerabile, în special a biocombustibililor pentru transport, ca și un viitor Plan european strategic privind tehnologiile energetice. Consiliul European din 9 martie 2007 a susținut obiectivele și conținutul esențial al politicii prezentate în acest pachet.

2.4

Această comunicare oferă o perspectivă generală asupra acțiunilor necesare pentru a menține rolul combustibililor fosili, în special al cărbunelui, în asigurarea și diversificarea alimentării cu energie în Europa și în lumea întreagă, într-un mod compatibil cu obiectivele strategiei de dezvoltare durabilă și cele ale politicii privind schimbările climatice. Comunicarea ia în considerare eforturile depuse și opiniile înregistrate pe parcursul anului 2006 în cadrul celui de-al doilea Program european privind schimbările climatice (ECCPII), în cadrul Grupului la nivel înalt privind competitivitatea, energia și mediul (HLG), în cursul pregătirilor pentru cel de-al șaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare, în contextul Platformei tehnologice pentru centrale energetice pe bază de combustibili fosili cu emisie zero.

3.1

Documentul Comisiei analizează poziția pe care combustibilii fosili o ocupă în producția de energie și afirmă că aceștia constituie un element important pentru combinația de surse de energie folosită în Uniunea Europeană, ca și în multe alte economii. Combustibilii fosili sunt deosebit de importanți pentru producerea de electricitate. Peste 50 % din electricitatea UE provine în prezent din combustibili fosili (mai ales din cărbune și gaze naturale), iar în unele țări această proporție crește până la 80 % (Polonia și Grecia). Cărbunele este și va rămâne un element-cheie prin contribuția sa la securitatea aprovizionării cu energie a UE. Cărbunele reprezintă, de departe, combustibilul fosil cu cele mai mari și cele mai larg răspândite zăcăminte la nivel mondial, despre care se estimează că vor mai putea dura timp de circa 130 de ani în cazul lignitului și 200 de ani în ceea ce privește antracitul.

3.2

Cu toate acestea, cărbunele nu își poate menține contribuția valoroasă la asigurarea aprovizionării cu energie a economiei UE și a celei mondiale decât prin intermediul tehnologiilor care permit o reducere drastică a coeficientului de dioxid de carbon emis prin combustia sa. Dacă astfel de tehnologii sunt dezvoltate pe scară suficientă, ele pot, de asemenea, furniza soluții pentru procesele de combustie care utilizează alți combustibili fosili, inclusiv pentru producerea de energie din gaze naturale. Așadar, UE trebuie să dezvolte soluții tehnologice pentru utilizarea durabilă a cărbunelui, nu numai pentru a menține cărbunele în combinația europeană de surse de energie, ci și pentru a se asigura că, în ciuda creșterii globale a utilizării cărbunelui, nu se vor înregistra daune ireversibile asupra climatului pe glob.

3.3

Au fost dezvoltate așa-numitele tehnologii pentru „cărbune curat”, care în prezent sunt folosite pe scară largă în sectorul producerii de energie, reducând considerabil emisiile de SO2, NOx, pulberile în suspensie și praful generate de centralele energetice alimentate cu cărbune. Tehnologiile pentru cărbune curat au condus, de asemenea, la creșterea constantă a eficienței energetice a procesului de conversie a cărbunelui în energie electrică. Astfel de realizări constituie temelia progreselor viitoare către soluții tehnologice novatoare (denumite în continuare tehnologii „ale cărbunelui durabil”) care încorporează conceptele de captare și stocare a CO2 (CSC) în producerea de energie pe bază de cărbune.

3.4

Comisia consideră că există într-adevăr șanse ca în următorii 10-15 ani tehnologiile cărbunelui durabil să devină viabile din punct de vedere comercial. Un astfel de obiectiv va necesita totuși investiții industriale curajoase într-o serie de centrale pilot, atât pe teritoriul UE, cât și în afara acestuia, precum și inițiative în domeniul politicii energetice susținute de-a lungul unei perioade relativ îndelungate, începând, practic, de acum și care să dureze poate până în anul 2020 sau chiar mai mult.

3.5

Pentru a facilita această evoluție, Comisia va spori în mod substanțial fondurile destinate cercetării și dezvoltării în domeniul energetic, făcând din demonstrațiile consacrate tehnologiilor combustibililor fosili durabili una dintre prioritățile UE pentru perioada 2007-2013. Un Plan strategic european privind tehnologia energetică va furniza instrumentul adecvat pentru coordonarea globală a acestor eforturi de cercetare, dezvoltare și demonstrație, precum și pentru maximizarea sinergiilor, atât la nivel comunitar, cât și la nivel național. Comisia va stabili, pe baza rezultatelor pozitive ale proiectelor de cercetare-dezvoltare, cel mai potrivit mod de a sprijini conceperea, construirea și punerea în exploatare până în anul 2015 a până la 12 centrale-pilot la scară mare, care să aplice tehnologiile combustibililor fosili durabili la producerea de energie în scopuri comerciale.

3.6

Comisia va stabili, pe baza investițiilor recente și a celor planificate, dacă noile centrale energetice pe bază de combustibili fosili care au fost construite și care urmează a fi construite în UE folosesc cele mai eficiente tehnologii disponibile și dacă, în cazul în care nu sunt deja echipate cu CSC, noile instalații pe bază de cărbune și gaze naturale sunt pregătite pentru introducerea ulterioară a tehnologiilor CSC (adică sunt „pregătite pentru captare”). În cazul în care lucrurile stau altfel, după o evaluare atentă a impactului, Comisia va examina posibilitatea de a propune, cât mai curând posibil, instrumente obligatorii din punct de vedere legal.

3.7

În anul 2007, Comisia va evalua riscurile potențiale asociate cu CSC și va enunța cerințele pentru acordarea de licențe pentru activitățile CSC și pentru gestionarea adecvată a riscurilor și a efectelor identificate. Odată ce va fi dezvoltat un cadru de gestionare solid, acesta poate fi combinat cu modificări ale cadrului existent de reglementare în ceea ce privește mediul la nivelul UE, pentru a elimina orice obstacole nejustificate din calea tehnologiilor CSC. Comisia va decide, de asemenea, dacă să amendeze instrumentele existente (ca de pildă Directiva privind evaluarea efectelor asupra mediului sau Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării) sau dacă să propună un cadru de reglementare de sine stătător. Ea va evalua care aspecte ale cadrului de reglementare este preferabil să fie abordate la nivel comunitar și care la nivel național.

3.8

Comisia consideră că un cadru clar și previzibil pe termen lung este necesar pentru a facilita o tranziție lină și rapidă către generarea de electricitate din cărbune în condițiile echipării cu CSC. Acest cadru este necesar pentru a încuraja societățile energetice să își asume investițiile necesare în instalații și în programe de cercetare, cu convingerea fermă că și concurenții lor vor urma un parcurs asemănător. Pe baza informațiilor disponibile în momentul de față, Comisia are convingerea că, începând din 2020, toate noile centrale energetice pe bază de cărbune ar trebui construite cu dotări CSC. În concluzie, centralele existente ar trebui să se alinieze progresiv la aceeași abordare. Comisia va evalua care este calendarul optim de recondiționare pentru centralele energetice pe bază de combustibili fosili, imediat ce va fi demonstrată viabilitatea comercială a tehnologiilor cărbunelui durabil.

3.9

Costurile estimate pentru captarea CO2 emis la producerea de energie și costurile estimate pentru stocarea ulterioară ating până la 70 EUR pe tona de CO2, făcând ca folosirea pe scară largă a acestor tehnologii să fie mult prea costisitoare pentru moment. Modelele și studiile disponibile cu perspective pe termen mediu și lung estimează că, până în anul 2020, costurile CSC vor atinge aproximativ 20-30 EUR/t CO2. Aceasta se traduce în modelele respective prin aceea că, în condițiile dotării cu CSC, costurile producerii de energie pe bază de cărbune până în anul 2020 sau curând după aceea vor depăși abia cu 10 % nivelurile înregistrate în prezent sau vor fi chiar egale cu acestea.

3.10

Posibilele efecte negative asupra mediului, ca urmare a utilizării susținute a combustibililor fosili și a aplicării CSC, rezultă în principal din posibilitatea apariției unor scăpări de CO2 din zonele de stocare. Impactul acestor scurgeri poate fi atât local (asupra biosferei locale), cât și global (asupra climatului). Totuși, raportul publicat asupra acestei chestiuni de Comitetul interguvernamental privind schimbările climatice concluzionează pe baza experienței acumulate până în prezent că este foarte probabil ca proporția de CO2 care va rămâne reținută în zonele de stocare atent selecționate și administrate să depășească 99 % pe o perioadă de 100 de ani. Factorii-cheie pentru minimizarea riscurilor sunt selectarea și administrarea atentă a locațiilor destinate stocării CO2. Analiza de evaluare a impactului efectuată de Comisie pentru a fundamenta cadrul juridic va identifica toate riscurile potențiale și va propune o serie de mecanisme adecvate de siguranță.

3.11

Se prevede că tehnologiile combustibililor fosili durabili, mai ales tehnologiile CSC, vor produce rezultate pozitive semnificative. Aceste tehnologii sunt capabile să contribuie cu succes la eliminarea a până la 90 % din emisiile de CO2 ale centralelor energetice pe bază de combustibili fosili. Aceasta s-ar putea traduce până în anul 2030 printr-o reducere globală cu 25-30 % față de anul 2000 a emisiilor de CO2 în cadrul UE-27. Implicarea timpurie a țărilor terțe în dezvoltarea și punerea în aplicare de tehnologii ale cărbunelui durabil, în special a componentei CSC, este esențială pentru dezvoltarea economică durabilă a planetei și pentru confruntarea cu problemele ridicate de schimbările climatice, în situația unei creșteri continue a utilizării resurselor de cărbune la nivel mondial. Succesul cărbunelui durabil mai ales comercializarea CSC pe scară largă, vor oferi, de asemenea, un acces mai bun la energie în regiunile sărace ale lumii, încă lipsite de posibilitatea folosirii acestor resurse.

4.1

CESE salută propunerea Comisiei și se declară de acord cu analiza și descrierea prezentate în comunicare. Gestionarea eficientă a riscurilor asociate schimbărilor climatice globale, în paralel cu satisfacerea în continuare a nevoilor energetice considerabile ale economiilor dezvoltate și a cererilor în continuă creștere din partea țărilor în curs de dezvoltare, reprezintă o provocare internațională majoră.

4.2

Emisiile de CO2 generate de centralele energetice alimentate cu cărbune din UE reprezintă 24 % din emisiile totale de CO2. Emisiile de CO2 generate de centralele energetice pe bază de combustibili fosili sunt foarte concentrate ca urmare a consumului important de combustibili în unități mari de combustie, ceea ce face ca aceste centrale să se preteze cel mai bine la instalarea echipamentelor CSC (adică la aplicarea sistemelor de captare și stocare permanentă a CO2). Punerea în aplicare a acestui tip de sistem constă în trei etape oarecum independente:

4.3

În deceniile care vor urma, cărbunele va continua, foarte probabil, să aibă locul său în combinația de surse de energie. Caracteristicile speciale ale cărbunelui (faptul că se găsește în cantitate suficientă și că este convenabil din punct de vedere financiar, precum și rolul pe care îl joacă în stabilizarea piețelor de energie) vor continua să facă din el unul dintre principalii combustibili folosiți la producția rentabilă de energie electrică. Distribuția rezervelor de cărbune în UE și în lume este inegală. La nivel global, este încurajator faptul că cele mai mari rezerve de cărbune se găsesc în țările avansate din punct de vedere economic și stabile din punct de vedere politic. În țările dezvoltate, aceste rezerve au fost drastic reduse printr-o exploatare minieră îndelungată în perioada recentă, mai multe state membre optând pentru reducerea treptată și chiar încetarea extracției de cărbune.

4.4

Doar o treime din țările UE se poate baza pe zăcămintele proprii de cărbune, celelalte două treimi depinzând în principal de importuri. În UE, producția de antracit s-a ridicat în 2006 la 161,6 milioane tone, iar importurile la 235,3 milioane tone. În același an, consumul de lignit a atins 373,8 milioane tone, fiind acoperit în întregime în resursele interne. Iată de ce trebuie dezvoltate și adoptate pe scară largă măsuri viabile de reducere a emisiilor specifice de CO2 la producerea de energie pe bază de cărbune.

4.5

Tehnologiile bazate pe cărbune prezintă un potențial de reducere semnificativă a emisiilor de CO2  (3). Pe termen scurt și mediu, aceasta presupune un cadru economic și unul de reglementare, care să încurajeze investițiile în cele mai recente tehnologii, în vederea creșterii eficienței centralelor energetice alimentate cu cărbune și a reducerii emisiilor specifice de CO2. Aceasta mai pretinde și o acțiune concertată a Comisiei, guvernelor statelor membre și industriei, care să încurajeze o coordonare la nivel mondial a cercetării, dezvoltării și demonstrațiilor consacrate tehnologiilor pentru cărbune curat, cum ar fi captarea și stocarea CO2, ceea ce va conduce pe termen lung la reducerea până aproape de zero a emisiilor de CO2 ca urmare a combustiei cărbunelui.

4.6

În prezent, nu există mijloace de eliminare sau separare a emisiilor de CO2 ce provin de la centralele pe bază de cărbune, care să se fi dovedit avantajoase în ceea ce privește raportul preț-calitate. Este vorba încă despre o tehnologie în stadiu incipient. Cu toate acestea, perspectivele de dezvoltare și comercializare în următoarele două decenii a unor asemenea tehnologii de reducere a emisiilor centralelor pe cărbune până aproape de zero (tehnologiile ZET — Zero Emission Technologies) sunt promițătoare. Se presupune că instalațiile CSC din centralele energetice vor reduce eficiența producției de energie, din cauza consumului intrinsec de energie. Eficiența globală diferă în funcție de tehnologia folosită. Spre exemplu, tehnologia OXYFUEL necesită între 8 și 10 % din energia electrică produsă de centrală, în timp ce alte tehnologii consumă chiar și mai mult. Aceasta înseamnă că producția unui MWh va cere mai mult combustibil și că este necesară creșterea eficienței în procesul de producție. În ceea ce privește echiparea ulterioară cu CSC, aceasta va pretinde un consum și mai mare de energie, pentru utilizarea acestei tehnologii.

4.7

Între timp, creșterea eficienței centralelor pe bază de cărbune existente și a celor recent construite este un mijloc rentabil de limitare a creșterii emisiilor de CO2. Responsabilii cu planificarea ar trebui să aibă ca prioritate dotarea unei mari părți dintre centralele pe cărbune care urmează a fi construite pe termen scurt cu cea mai bună tehnologie disponibilă pe piață. Dacă acest lucru se dovedește realizabil, este foarte preferabil ca aceste centrale să fie concepute astfel încât să permită introducerea ulterioară a tehnologiei CSC, atunci când aceasta va deveni disponibilă pentru aplicații comerciale.

4.8

CESE își confirmă opinia conform căreia miza de reducere a emisiilor este atât de importantă, încât toate tehnologiile și sursele de energie potențial viabile trebuie dezvoltate la un maximum de capacitate practică și comercială. Tranziția către o energie durabilă rezervă un rol esențial atât cărbunelui și altor combustibili fosili, cât și energiei nucleare, energiilor regenerabile și conservării energiei. Fiecare dintre aceste elemente își va aduce contribuția pe rând și într-o măsură specifică, care depinde de fezabilitatea tehnică și financiară.

4.9

Oricât de promițătoare ar fi așteptările rezonabile în materie de tehnologie CSC, acestea nu trebuie să conducă încă de pe acum la adoptarea, în cadrul strategiilor și obiectivelor politicii energetice, de măsuri obligatorii, pe baza faptului că tehnologiile CSC sunt larg răspândite.

5.1

Cărbunele joacă un rol foarte important în producția de electricitate în UE, dar 70 % din producția pe bază de cărbune este realizată în centrale mai vechi de 20 de ani. Ținând cont de faptul că se înregistrează o ușoară creștere a consumului și că o mare parte a centralelor existente va atinge sfârșitul ciclului de existență tehnică/economică, va fi nevoie de o creștere a capacităților de producție cu aproximativ 350 GW până în 2020 și cu aproximativ 500 GW până în 2030. Calculul costurilor centralelor energetice din UE alimentate cu cărbune și dotate cu tehnologie CSC se bazează pe o evaluare optimistă a costurilor pe care le presupune o centrală nouă, cu o capacitate de 300 MW (costurile s-ar ridica la 500 milioane EUR, adică aproximativ 1,7 milioane EUR pe MW instalat). Echiparea ulterioară a unei centrale moderne, construite între momentul prezent și 2020, va necesita între 0,5 și 0,7 milioane EUR pe MW instalat, în timp ce costul echipării centralelor deja existente va atinge un nivel și mai ridicat, de 1 milion EUR pe MW instalat. Dacă până în 2030 o capacitate de producție de 500 GW va trebui dotată cu ultima tehnologie CSC, investiția necesară poate fi estimată la 600-800 miliarde EUR.

5.2

CESE consideră că pe termen lung, după 2020, captarea și stocarea de CO2 va fi în măsură să reducă aproape de zero emisiile de CO2 ale centralelor energetice bazate pe cărbune. Pentru ca acest lucru să devină posibil, este nevoie încă de pe acum de o acțiune coordonată în materie de cercetare, dezvoltare și demonstrație.

5.2.1

În cursul deceniului următor, creșterea eficienței combustiei de cărbune prin folosirea pe scară mai largă a tehnologiilor de vârf în sectorul centralelor energetice pe cărbune va putea permite o reducere a emisiilor de CO2 care să fie rentabilă.

5.2.2

Aceste strategii se bazează, în mod complementar, pe soluții tehnice care trebuie încă verificate: răspândirea pe termen scurt și mediu a tehnologiilor moderne și eficiente de producere a electricității pe bază de cărbune va putea permite pe termen lung captarea CO2 la un preț mai mic, cu condiția ca centralele respective să fie concepute astfel încât să permită dotarea ulterioară, la un preț avantajos, cu tehnologie de captare a CO2, atunci când aceasta va deveni disponibilă pentru aplicații comerciale.

5.2.3

Al șaptelea Program-cadru prevede că o transformare radicală a sistemului energetic într-unul cu emisii reduse sau fără emisii de CO2, fiabil, competitiv și durabil, presupune noi tehnologii și materiale asociate unor riscuri prea ridicate și unor beneficii prea nesigure pentru ca firmele private să efectueze investițiile cerute de cercetare, dezvoltare, demonstrație și aplicare. Tehnologia CSC și cea a cărbunelui curat sunt prevăzute în bugetul pentru energie al celui de-al șaptelea Program-cadru, care se ridică la 2 350 EUR pentru perioada 2007-2013.

5.2.4

Conceptul de „pregătit pentru captare” trebuie să fie bine definit. O punere în aplicare cu succes necesită colaborarea autorităților de reglementare cu operatorii din industrie, deoarece piețele comerciale nu vor înregistra rezultate bune în lipsa cadrului furnizat de o politică stabilă și adecvată.

5.2.5

CESE consideră că este urgent nevoie de o creștere a capacității de producție a centralelor și de modernizarea acestora. Luând în considerare o prognoză de creștere a dependenței de importurile de energie de până la 69 % până în 2030, din rațiuni de siguranță a aprovizionării cu energie este indispensabilă existența unei combinații de surse de energie extrem de diversificată. O utilizare în proporție stabilă a cărbunelui în procesul de producție a energiei electrice poate contribui substanțial la asigurarea furnizării de energie în UE.

5.2.6

Printr-o creștere constantă a eficienței în sectorul centralelor energetice și dezvoltării tehnologiilor de emisie aproape de zero, cărbunele va contribui la respectarea cerințelor de protecție preventivă a climatului. La stabilirea regulilor de comercializare a cotelor de emisie în fiecare stat membru, accentul va trebui pus pe creșterea eficienței, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

5.2.7

Pentru reducerea cât mai mult posibil a timpului de finalizare a proiectelor de construcție, fără a se face rabat de la respectarea celor mai ridicate standarde de siguranță, este necesară simplificarea procedurilor de autorizare și armonizarea lor treptată, prin intermediul cooperării între autoritățile naționale de reglementare.

5.3

CESE atrage atenția și asupra faptului că, deși cărbunele reprezintă combustibilul cel mai important pentru producția de energie electrică și o componentă esențială pentru producția de oțel și pentru alte procese industriale, acesta va avea un rol major de jucat în acoperirea nevoilor viitoare de energie, aducându-și contribuția la tranziția către economia bazată pe hidrogen. Lichefierea cărbunelui permite utilizarea acestuia ca înlocuitor pentru petrolul brut. Gazul sintetic poate fi și el produs din cărbune. Astfel de tehnologii și aplicații vor putea, de asemenea, juca în final un rol esențial în combinația de surse de energie durabilă. Propunerea Comisiei nu acoperă aceste aspecte importante referitoare la utilizarea actuală și viitoare a cărbunelui.

5.4

Actuala dezbatere aprinsă pe marginea potențialului de utilizare a cărbunelui în deceniile viitoare a făcut ca problemele privitoare la extragerea cărbunelui să fie lăsate pe planul secund. Cu toate acestea, un cadru politic și economic adecvat pentru extragerea lignitului și antracitului din zăcămintele proprii, se dovedește absolut necesar. Activitățile de extracție și procesare pot contribui substanțial la prosperitatea și creșterea numărului de locuri de muncă pe plan local. În cazul arderii cărbunelui din zăcămintele proprii, valoarea adăugată a extracției, procesării și distribuirii rămâne în interiorul UE, pe când în cazul în care se utilizează petrol sau gaz, aproximativ 75 % din preț servește la acoperirea costurilor de import.

5.5

Este, de asemenea, foarte importantă menținerea la nivelul actual a procentului energiei produse pe bază de combustibili fosili (cărbune), având în vedere situația socială din noile state membre: industria extractivă a cărbunelui din noile state membre folosește 212 100 din cei 286 500 de muncitori europeni din sector. În ceea ce privește condițiile de lucru extrem de grele ale minerilor din UE, trebuie adoptată a atitudine foarte responsabilă

5.6

Reducerea numărului de exploatări miniere de cărbune în contextul planificării regionale, precum și o reglementare foarte restrictivă privind protecția mediului, au condus adesea în trecut la întârzieri inutile și la sarcini suplimentare pentru exploatările miniere. În comparație cu alte sectoare industriale, industria minieră se confruntă cu provocări specifice, legate de localizarea rezervelor și mobilitatea activității miniere pe care o presupune extracția materiilor prime. Această situație specială trebuie luată în considerare mai ales cu ocazia elaborării cadrului legal în materie de mediu, spre exemplu în cazul legislației privind deșeurile, protecția solului și apele.

5.7

CESE este, de asemenea, de părere că, în ceea ce privește propunerea și calendarul asociat acesteia, Comisia se arată optimistă cu privire la termenele de dezvoltare și de punere în aplicare a tehnologiilor CSC. Deși principiile sunt cunoscute, elaborarea unei soluții tehnice necesită mult mai mult timp și nu se prevede nici o descoperire revoluționară care să poată înlocui munca tenace și intensă pe care o presupune punerea în aplicare a conceptului CSC. Comisia ar trebui să se concentreze acum asupra măsurilor necesare pentru a face posibilă funcționarea până în 2015 a 10-12 centrale-pilot și asupra elaborării unui cadru privind CSC, care să acopere principalele riscuri pe care această tehnologie le presupune, să fie sigur și, în același timp, nu prea restrictiv. Este de preferat o creștere graduală a eficienței în producerea de energie electrică, orice grabă exagerată și orice cadru de reglementare prea restrictiv putând să dăuneze grav acestui concept important.

5.8

CESE invită, de asemenea, la intensificarea cercetării și dezvoltării în domeniul surselor de energie regenerabile și alternative, care să contribuie la o combinație sigură de surse de energie. În același timp, ar trebui ca piața integrată de energie a UE să fie creată fără întârzieri semnificative.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/44

1.1

Comitetul salută noul regulament propus. Adoptarea acestei propuneri va duce la abrogarea Regulamentelor nr. 684/92 și nr. 12/98.

1.2

Siguranța călătorilor trebuie să reprezinte prioritatea absolută și în cazul serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul. Toate celelalte aspecte trebuie considerate de mai mică importanță.

1.3

Noul regulament ar trebui să contribuie la siguranța rutieră printr-o monitorizare mai strictă a serviciilor de transport internațional cu autobuzul și autocarul care operează în mai multe state membre.

1.4

Comitetul susține această propunere, deoarece se încadrează în programul „O mai bună legiferare” și este în conformitate cu angajamentul de a simplifica și actualiza acquis-ul.

1.5

CESE recomandă următoarele:

1.5.1

Să se clarifice mai bine formularea „încălcări grave sau încălcări minore repetate ale legislației comunitare în materie de transporturi rutiere”. Ce anume constituie o încălcare minoră? Pentru câte încălcări minore se va aplica o sancțiune administrativă?

1.5.2

De asemenea, este necesar să se întocmească o listă a situațiilor care constituie încălcări grave.

1.5.3

Principiul subsidiarității nu trebuie utilizat ca mijloc de discriminare a transportatorilor nerezidenți, iar această propunere ar trebui să includă mai multe măsuri de protecție în acest sens.

1.5.4

Crearea unei baze de date europene trebuie să fie o prioritate, pentru a permite verificarea detaliilor legate de licențe și a informațiilor conexe și pentru a facilita schimbul de informații.

1.5.5

În conformitate cu articolul 23 alineatul (3), ar trebui să se pună la dispoziția transportatorilor un sistem de recurs special, în cazul în care un stat membru gazdă impune o sancțiune administrativă în timpul unei operațiuni de cabotaj. Acest lucru nu aduce atingere acțiunilor de urmărire penală.

2.1

Directiva 96/26/CE privind accesul la ocupația de operator de transport rutier de marfă și operator de transport rutier de călători, precum și Regulamentele (CEE) nr. 684/92 și (CE) nr. 12/98 privind accesul la piața serviciilor de transport cu autocarul sau autobuzul au constituit inițial componenta esențială a pieței interne a serviciilor de transport rutier internațional de călători.

2.2

Directiva a introdus standarde minime de calitate care trebuie respectate pentru a avea acces la profesie, în timp ce cele două regulamente au liberalizat serviciile ocazionale de transport internațional de călători, au stabilit o procedură specială de autorizare pentru serviciile regulate de transport internațional de călători și au permis prestarea serviciilor de cabotaj în cadrul acestor servicii internaționale.

2.3

Aceste norme ar trebui să fie acum în conformitate cu noul cadru juridic rezultat din reglementarea serviciilor publice de transport feroviar și rutier de călători, care este pe punctul de a fi adoptat de Parlament și Consiliu. Este, de asemenea, necesar ca aceste norme să fie clarificate și, în anumite cazuri, simplificate, deoarece experiența a dovedit că anumite dispoziții legale determină costuri administrative inutile.

2.4

Transportatorii care efectuează transport internațional de călători cu autocarul și autobuzul trebuie să fie în posesia unei licențe de transport rutier internațional de călători, eliberată de autoritatea competentă a statului membru în care este stabilit transportatorul, cu unele excepții.

2.5

Regulamentul nr. 684/92 deschide accesul la piața serviciilor de transport internațional de călători cu autocarul și autobuzul, în timp ce Regulamentul nr. 12/98 stabilește condițiile de admitere a transportatorilor nerezidenți la serviciile de transport ale unui stat membru.

3.1

Propunerea are ca obiectiv revizuirea și consolidarea Regulamentelor nr. 684/92 și nr. 12/98 privind accesul la piața serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul. Aceasta clarifică dispozițiile legale existente și le modifică în anumite privințe pentru a îmbunătăți coerența globală și a reduce costurile administrative.

3.2

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

3.2.1

Serviciile regulate sunt acele servicii care asigură transportul călătorilor, la anumite intervale și pe trasee stabilite, călătorii fiind îmbarcați și debarcați la puncte de oprire prestabilite. Acest serviciu trebuie prestat pe baza unei autorizații din statul membru de origine în care este stabilit transportatorul și în care este (sunt) înmatriculat(e) vehiculul (vehiculele). Autorizațiile conferă titularului (titularilor) dreptul de a presta servicii regulate pe teritoriul tuturor statelor membre traversate de traseu.

3.2.2

Serviciile regulate speciale sunt acele servicii regulate care asigură transportul anumitor categorii precizate de călători, cu excluderea altor călători. Acestea includ:

Nu este necesară nici o autorizație (licență de traseu) pentru aceste servicii, în cazul în care acestea fac obiectul unui contract încheiat între organizator și transportator.

3.2.3

Serviciile ocazionale sunt acele servicii cărora nu li se aplică definiția serviciilor regulate, nici cea a serviciilor regulate speciale și a căror principală caracteristică este că transportă grupuri de călători constituite la inițiativa clientului sau a transportatorului însuși. Acest serviciu nu necesită autorizație (licență de traseu).

3.2.4

Operațiunile de transport în nume propriu sunt acelea efectuate de o întreprindere pentru proprii angajați sau de un organism non-profit pentru transportul membrilor săi în cadrul activităților sale sociale, cu condiția ca:

Aceste servicii sunt exceptate de la aplicarea oricărui sistem de autorizare, dar fac obiectul unui sistem de certificate eliberate de autoritățile competente ale statelor membre în care este înmatriculat vehiculul.

3.2.5

Cabotajul este operațiunea cu caracter temporar de prestare a unor servicii de transport rutier național de către un transportator nerezident.

3.2.6

Operațiunile de cabotaj sunt autorizate pentru următoarele servicii:

Actele cu putere de lege naționale se aplică de către statele membre transportatorilor nerezidenți în aceleași condiții ca și cele impuse propriilor resortisanți.

4.1

Articolul 8 simplifică procedura de obținere a autorizației (licenței de traseu). În ceea ce privește accesul la piață, există un singur motiv de refuz, și anume acela că serviciul pentru care se depune cererea de autorizare ar afecta grav viabilitatea unui serviciu comparabil prestat în cadrul unei obligații de serviciu public pe traseele directe respective. Acest motiv nu este lipsit de logică.

4.2

Țările de tranzit din care nu sunt îmbarcați și în care nu sunt debarcați călători nu vor fi consultate, dar vor fi informate după autorizarea serviciului. Acest lucru va îmbunătăți eficiența sistemului.

4.3

Se aplică principiul subsidiarității, deoarece propunerea nu este de competența exclusivă a Comunității. Cu toate acestea, sunt esențiale măsuri de protecție pentru a garanta că transportatorii nerezidenți nu sunt discriminați.

4.4

Sunt necesare clarificări cu privire la articolul 18 alineatul (2), care face referire la biletele de transport.

4.5

Operatorul trebuie să pună la dispoziție bilete de transport, fie individual, fie colectiv. În cazul în care, la controlul efectuat de un agent de control autorizat (biletele fiind emise anterior de operator), există călători care nu pot prezenta un bilet valabil, operatorul nu poate fi considerat responsabil pentru această situație. După emiterea biletelor, călătorii sunt cei cărora le revine responsabilitatea prezentării acestora unui agent de control autorizat.

5.1

În linii generale, această propunere răspunde obiectivelor stabilite de Comisie.

5.2

Trebuie clarificate în continuare aspectele legate de încălcări, atât grave, cât și minore, precum și de sancțiunile administrative care se pot aplica. Este necesar să se definească natura și tipul încălcărilor care se împart în diverse categorii și să se asigure coerența acestora în întreaga Comunitate.

5.3

În cazul unor încălcări grave sau al unor încălcări minore repetate, statul membru gazdă poate solicita statului membru care a eliberat licența de transport internațional să impună sancțiuni administrative titularului licenței (cum ar fi retragerea temporară sau permanentă a unora sau a tuturor copiilor legalizate ale licenței sau retragerea temporară sau permanentă a licenței). Acest lucru nu aduce atingere nici unei acțiuni de urmărire penală în statul membru gazdă.

5.4

Deși se face referire la un sistem de recurs în cazul în care se impun sancțiuni sau se refuză eliberarea autorizațiilor, este necesar ca aceste căi de recurs să fie considerate satisfăcătoare și nediscriminatorii de către toate părțile.

5.5

Trebuie creată o bază de date europeană pentru a facilita schimbul rapid și eficient de informații între statele membre în ceea ce privește operațiunile de transport cu autocarul și autobuzul. De asemenea, atunci când un vehicul este inspectat de un agent de control autorizat, ar trebui să fie posibilă introducerea numărului licenței de transport internațional (licenței comunitare) și obținerea imediată a tuturor informațiilor corespunzătoare pentru a verifica valabilitatea licenței.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/47

1.1

Comitetul salută din nou faptul că infracțiunile grave împotriva mediului ar putea face obiectul unor sancțiuni penale. Comitetul reiterează că, în opinia sa, Comisia ar trebui să dispună de competențe pentru a obliga statele membre să aplice sancțiuni penale proporționale și disuasive atunci când este necesar, pentru asigurarea aplicării politicilor comunitare, în special în domeniul protecției mediului, împotriva unor abateri grave, întrucât aceste sancțiuni trebuie să fie aplicate în cadrul sistemului penal din fiecare stat membru. În sfârșit, Comisia trebuie să dispună de putere de control asupra eficacității dreptului penal aplicat în domeniul respectiv și să exercite în mod activ această putere.

1.2

Propunerea de directivă vizează în special infracțiunile comise în cadrul organizațiilor criminale (ceea ce se consideră circumstanță agravantă); Comitetul este de acord că acest tip de comportament trebuie să facă obiectul unor sancțiuni, inclusiv al unei apropieri între reglementările de drept penal ale statelor membre, dar tratatul și jurisprudența sunt clare în ceea ce privește pedepsirea acțiunilor comise în cadrul organizațiilor criminale: apropierea reglementărilor de drept penal ale statelor membre nu se poate realiza, în principiu, decât în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, astfel cum este prevăzută în titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană și nu în cadrul Tratatului CE, așa cum propune Comisia.

1.3

Comitetul se întreabă, de asemenea, dacă faptul de a sancționa unele infracțiuni cu pedepse privative de libertate nu depășește competențele cuprinse în primul pilon, dat fiind că implică o ingerință în alegerea sancțiunilor, care ar trebui să fie în continuare de competența statelor membre.

1.4

În opinia Comitetului, competențele comunitare trebuie să se limiteze la definirea obligațiilor care trebuie respectate și la stabilirea sancțiunilor penale corespunzătoare. Pentru a merge mai departe și a stabili regimul de sancțiuni, ar trebui să se recurgă la o decizie-cadru bazată pe titlul VI din Tratatul privind UE.

1.5

În aceeași ordine de idei, Comitetul se întreabă, de asemenea, dacă dreptul comunitar poate impune un plafon maxim de sancționare.

1.6

Comitetul dorește ca aspectele politice evidente ridicate de distribuția competențelor și rolul pe care ar dori ca Parlamentul să-l joace în toată legislația care include un dispozitiv penal să poată face obiectul unei jurisprudențe mai precise a Curții de Justiție, al unui acord interinstituțional sau al unei reforme, care să poată fi integrate în reforma Tratatelor de către CIG în curs; Comitetul preferă această ultimă posibilitate, dată fiind urgența adoptării de sancțiuni eficace pentru protecția mediului.

2.1

În 1998, Consiliul Europei a propus semnarea unei convenții privind protecția mediului prin dreptul penal. Aceasta a reprezentat un progres important, în măsura în care această convenție a fost prima convenție internațională care a declarat infracțiuni acțiunile care aduc sau pot aduce prejudicii mediului. Cu toate acestea, Germania, urmată de Franța și Regatul Unit s-au arătat reticente în ceea ce privește ratificarea convenției. Prin urmare, Danemarca și Comisia au prezentat inițiative separate de protecție a mediului în cadrul dreptului penal.

2.2

Decizia-cadru a Consiliului, adoptată la propunerea Danemarcei de către Consiliu și contrară opiniei și propunerilor Comisiei, identifica un anumit număr de infracțiuni împotriva mediului, pentru care statele membre erau invitate să prevadă sancțiuni cu caracter penal. Dispozițiile acesteia se bazau în mare măsură pe cele ale Convenției Consiliului Europei privind protecția mediului prin dreptul penal din 4 noiembrie 1998, semnată, la acea dată, de zece state membre.

2.3

Comisia s-a pronunțat în fața diferitelor grupări ale Consiliului împotriva temeiului juridic ales. Aceasta considera că temeiul juridic corect în acest caz era articolul 175 alineatul (1) din Tratatul CE și a prezentat, la 15 martie 2001, o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția mediului prin dreptul penal, bazată pe acest articol (1), deși articolul 174 din TCE nu prevede nici o competență a Comunității în materie penală.

2.4

La 9 aprilie 2002, Parlamentul European s-a pronunțat, în același timp, asupra propunerii de directivă și asupra proiectului de decizie-cadru. Parlamentul a împărtășit abordarea susținută în acel moment de Comisie (directivă și directivă-cadru).

2.5

Cu toate acestea, Consiliul nu a aprobat directiva și directiva-cadru propuse de Comisie, ci proiectul respectiv de decizie-cadru modificată, în temeiul articolului 34 din Tratatul privind UE, întrucât îl considera un instrument adecvat pentru a impune statelor membre obligația de a prevedea sancțiuni penale și a atras atenția asupra faptului că majoritatea statelor membre erau împotriva recunoașterii competențelor penale ale Comunității și considerau că aceste chestiuni țin de cooperarea polițienească și judiciară în materie penală prevăzută în titlul VI din TUE.

2.6

Cauza a fost înaintată Curții de Justiție, care și-a pronunțat hotărârea la 13 septembrie 2005 (2).

2.7

Parlamentul, precum și Curtea de Justiție și Avocatul General consideră că nu există o competență generală comunitară pentru armonizarea dreptului penal, dar, în unele domenii bine determinate, cum ar fi, în acest caz, protecția mediului, Comunitatea ar putea impune statelor membre obligația de a stabili sancțiuni penale.

În ceea ce o privește, Comisia a dat o interpretare foarte largă hotărârii, acordându-și competențe foarte extinse în numeroase domenii de politică comunitară, altele decât mediul.

2.8

În urma hotărârii CJCE, Comisia a prezentat o nouă propunere de directivă, dată fiind anularea deciziei-cadru de către Curtea de Justiție. Într-adevăr, Curtea a considerat că, deși în principiu legislația penală și reglementările de procedură penală nu sunt de competența Comunității, aceasta nu ar putea împiedica legiuitorul comunitar „să adopte măsuri legate de dreptul penal” al statelor membre, pe care le consideră necesare pentru asigurarea deplinei eficiențe a legislației comunitare în materie de protecție a mediului, atunci când aplicarea de către autoritățile naționale competente de sancțiuni penale efective, echilibrate și disuasive reprezintă o măsură indispensabilă în vederea combaterii acțiunilor care periclitează mediul (3). Comitetul reamintește că CJCE a insistat ca Comunitatea să nu dispună, în principiu, de competențe în materie penală, acesta fiind considerat un domeniu de suveranitate al statelor membre, în conformitate cu Tratatul UE. Formularea citată anterior, „să adopte măsuri legate de dreptul penal”, este suficient de vagă pentru a da naștere la interpretări diferite, adesea contradictorii.

2.9

Pe baza acestei hotărâri, Comisia a prezentat o propunere modificată de directivă (4) care prevede incriminări și sancțiuni penale, întrucât se consideră că sancțiunile strict administrative sau anumite sancțiuni penale prevăzute în unele țări sunt prea disparate sau prea ușoare pentru a avea un caracter suficient de disuasiv, în special în ceea ce privește crima organizată, și că este necesară, prin urmare, o minimă armonizare a dreptului penal aplicabil delictelor grave împotriva mediului, atunci când au fost săvârșite cu intenții infracționale sau criminale sau din neglijență gravă.

2.10

Într-un aviz anterior (5), Comitetul sprijinea prima propunere de directivă a Comisiei și proiectul de decizie-cadru al acesteia, care prevedea ca statele membre să adopte sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive pentru combaterea infracțiunilor împotriva mediului. Recursul în anulare introdus de Comisie, cu susținerea Parlamentului, împotriva deciziei-cadru a Consiliului se bucura, de asemenea, de sprijinul Comitetului, deși Curtea de Justiție a exclus intervenția acestuia printr-o decizie preliminară de procedură.

2.11

Prin urmare, trebuie examinate următoarele:

2.12

Cu toate acestea, Comitetul (6) va trebui să ia în considerare ampla dezbatere inițiată la nivel politic și în cadrul doctrinei juridice privind „constituționalitatea” sau lipsa acesteia în ceea ce privește extinderea competențelor Comunității în materie penală pentru punerea în aplicare a politicilor comunitare, precum și cea privind preeminența TCE asupra TUE în aceste domenii, în cadrul revizuirii preconizate de Comisie a numeroase propuneri legislative, cum a fost cazul recentei revizuiri a legislației în materia proprietății intelectuale (7).

2.13

Numeroase state membre contestă într-adevăr interpretarea puțin prea extensivă dată de Comisie hotărârii, atât în ceea ce privește conținutul noilor propuneri în materie de mediu, cât și în ceea ce privește introducerea unui element penal „de bază” la punerea în aplicare efectivă a tuturor politicilor comunitare (și nu numai a unei politici clar transversale, cum este cea privind mediul), dat fiind că, în orice caz, nu există nimic prevăzut în mod expres în acest sens în TCE. Potrivit acestor state membre, utilizarea jurisprudenței Curții trebuie să se limiteze la politica de mediu, date fiind natura transversală și transnațională a acestuia, precum și conținutul hotărârii pronunțate, nu să fie înțeleasă ca o semnătură în alb acordată Comisiei pentru toate politicile comunitare.

2.14

În acest caz concret, Comitetul nu se va pronunța decât asupra propunerilor în materie de protecție a mediului, întrucât acesta este singurul domeniu vizat în mod expres de hotărârea Curții de Justiție.

2.15

Pe scurt, Comisia a hotărât să propună o serie de incriminări și sancțiuni penale, sub formă de cuantum minim al pedepselor, în cazul „delictelor împotriva mediului” împotriva oricărei persoane fizice sau juridice care comite, participă în calitate de complice sau incită la săvârșirea de infracțiuni grave împotriva mediului, precum și împotriva oricărei persoane care comite aceste fapte din neglijență gravă. Sunt prevăzute pedepse privative de libertate și/sau pedepse cu amendă, precum și pedepse complementare (articolul 5), iar acestea pot fi extinse sau completate cu incriminări și sancțiuni suplimentare prevăzute de dreptul național.

3.1

Comitetul își exprimă decepția în legătură cu faptul că sancțiunile penale în materia mediului, al căror principiu și nivel se bucură de sprijinul său (așa cum s-a întâmplat și cu ocazia propunerii de directivă și a propunerii de decizie-cadru ale Comisiei în 2005), sunt amânate de ani de zile și vor mai fi probabil timp de multă vreme, din cauza unui dezacord între instituții privind distribuția competențelor stabilite de TCE și TUE; Comitetul speră să fie găsită rapid o soluție politică între instituții, inclusiv cu participarea Parlamentului, și ca tratatele să poată fi interpretate clar, fie de către CIG care și-a început recent lucrările, fie de către Curte în jurisprudențe ulterioare.

3.2

Calificarea drept „degradare substanțială” a infracțiunilor împotriva mediului pasibile de sancțiuni penale rămâne a fi interpretată în momentul transpunerii în dreptul intern și în jurisprudența penală a diferitelor state membre.

3.3

Comitetul semnalează că directiva vizează cu prioritate „infracțiunile grave”, în special cele săvârșite de organizațiile criminale sau pe scară largă de persoane juridice și că obiectivul acesteia este armonizarea sancțiunilor la nivel comunitar, pentru a se evita vidul juridic de care profită delincvenții. Însă problemele legate de crima organizată țin de titlul VI din Tratatul UE privind cooperarea polițienească și judiciară în materie penală și, din acest considerent, trebuie să facă obiectul unui instrument juridic adecvat, cum ar fi decizia-cadru.

3.4

Caracterul amplu al inculpării a făcut un ziar britanic să se întrebe dacă simplul fapt de a culege flori sălbatice poate duce la încarcerarea unor persoane private, în cazul în care în buchet se află specii protejate. Trebuie menționat faptul că sancțiunile penale nu sunt prevăzute decât pentru cazurile „grave” și acestea trebuie să rămână efective, proporționale și disuasive. Atribuția de apreciere a judecătorului național în materie penală însărcinat cu aplicarea trebuie să rămână deplină, pentru a estima gravitatea infracțiunii și pentru a stabili o pedeapsă pentru fiecare caz în parte, în scopul respectării independenței puterii judecătorești.

3.5

La rândul său, Comitetul este satisfăcut de faptul că propunerea de directivă (articolul 3) expune în mod detaliat faptele ilicite vizate, ceea ce corespunde principiului general de drept „Nulla poena sine lege” (8), principiu general de drept care impune ca legislația penală să fie clară și precisă, pentru ca persoanele interesate să-și cunoască în mod clar drepturile și obligațiile care decurg din acesta; cu alte cuvinte, nici o sancțiune fără un temei legal precis.

3.6

Este clar că sistemul de sancțiuni penale propus de Comisie cuprinde încălcările oricărei legislații privind mediul, fie ele naționale, comunitare sau internaționale. Acest domeniu de aplicare deosebit de amplu ar putea ridica o dificultate juridică în raport cu fundamentul național de drept comun sau cu instrumentele autonome de control ce țin de dreptul internațional. „Infracțiunile grave” vizate sunt cele săvârșite atât la nivel național, cât și transfrontalier. Comitetul aprobă acest domeniu material și teritorial de aplicare, care derivă din natura însăși a protecției mediului, întrucât infracțiunile afectează de cele mai multe ori mediul în ansamblul său, indiferent de frontierele naționale.

3.7

Pentru persoanele juridice se prevăd sancțiuni penale și nu numai, dar nu se precizează clar posibilitatea de a impune sancțiuni penale persoanelor fizice, de exemplu directorilor întreprinderilor sau societăților în cauză. Sancțiunile nu vizează decât persoanele care fac parte din persoana juridică în sine și care sunt autori sau instigatori direcți ai faptelor denunțate. Comitetul consideră că directiva trebuie să-i ia în considerare pe directorii care, din neglijență, nu au controlat acțiunile subordonaților lor, chiar și numai prin impunerea unor sancțiuni complementare.

3.7.1

Comitetul ia notă de faptul că articolul 7 al propunerii stabilește un cuantum minim al amenzilor maxime, dar statele membre pot prevedea pedepse mai severe după caz, recurgând la transpunere. Deși dispoziția se limitează la garantarea unui minim comun, aceasta riscă să dea naștere unor sisteme penale naționale divergente. Comitetul își exprimă preferința pentru o politică mai fermă de armonizare în materie penală, pentru evitarea oricărei tentații spre căutarea celui mai avantajos organ jurisdicțional („forum shopping”), chiar dacă prin aceasta ar crește cuantumul minim al amenzilor maxime.

3.8

În același timp, potrivit studiului de impact al Comisiei, statele membre vor dispune de o mai mare libertate în ceea ce privește punerea în aplicare. În opinia Comitetului, dat fiind că divergențele în ceea ce privește transpunerea pot împiedica o apropiere eficientă a dreptului penal în domeniul mediului, este necesară asigurarea unei monitorizări periodice a practicilor naționale. Marja normală de apreciere a statelor membre ar trebui să împiedice, în general, crearea unor zone de poluare „mai ieftine”. În acest sens, Comitetul este de acord cu temeiul juridic propus (articolul 175 din TCE).

3.9

În ceea ce privește pedeapsa privativă de libertate, Comitetul semnalează faptul că se propunere o apropiere la trei niveluri, în conformitate cu concluziile Consiliului pentru justiție și afaceri interne din 25 și 26 aprilie 2002. Pe de altă parte, se prevăd sancțiuni alternative, cum ar fi suspendarea autorizației de funcționare, pe lângă repararea prejudiciilor cauzate. Totuși, majoritatea infracțiunilor grave comise împotriva mediului sunt deja incluse în domeniul de aplicare al Deciziei-cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor care au legătură cu infracțiunea sau delictul.

3.10

De altfel, stabilirea unei pedepse maxime cuprinse între doi și cinci ani este o opțiune ciudată; ar fi preferabilă alegerea unui singur nivel minim pentru sancțiunea maximă, pentru o mai bună armonizare, ținând seama de faptul că acest lucru nu afectează oricum marja de apreciere pe care o are la dispoziție judecătorul.

3.11

Cu toate acestea, Comisia consideră că limitarea marjei de apreciere a statelor membre în cadrul transpunerii este contrară obiectivului directivei. În acest sens, apare un conflict între logica penală pe care o preferă Comitetul și cea a Comisiei. Dată fiind realitatea aplicării, va trebui probabil să se insiste pe o logică mai mult decât pe alta, pentru a se atinge obiectivele propunerii.

3.12

CESE este conștient de faptul că, în această perioadă a procesului de integrare comunitară, este imposibilă adoptarea unui regulament în acest domeniu. În schimb, două domenii suscită preocupări deosebite: 1) necesitatea unei delimitări clare între sancțiune administrativă și delict și 2) necesitatea ca transpunerea să nu ducă la divergențe majore între legislațiile statelor membre; într-adevăr, ar fi ilogic ca un comportament să fie pasibil de pedeapsă într-un stat membru, iar în altul nu.

3.13

În ceea ce privește raportul de evaluare al directivei, CESE trebuie, de asemenea, informat (cf. articolului 8).

3.14

Este necesar să se țină seamă de punctele de vedere exprimate deja de CESE (9) privind, în special:

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/51

1.1

Comitetul Economic și Social European ia act de dispozițiile adoptate de Comisia Europeană.

1.2

Comitetul dorește ca orice substanță farmacologică destinată animalelor de la care se obțin produse alimentare să fie supusă spre examinare Agenției Europene pentru Medicamente (EMEA), iar limitele maxime ale reziduurilor (LMR) să fie evaluate de Comitetul pentru medicamente de uz veterinar (CVMP).

1.3

Orice întreprindere care oferă produse farmacologice destinate animalelor va trebui să fie autorizată de EMEA și să obțină o evaluare pozitivă a LMR din partea CVMP.

1.4

Pentru a evita orice obstacol în calea circulației produselor în cadrul Comunității Europene, aceste autorizații vor fi valabile pe toate teritoriile statelor membre ale UE.

1.5

Procedura de introducere pe piață va trebui simplificată, păstrându-se, în același timp, un nivel înalt de protecție a consumatorului.

1.6

Ar fi în avantajul tuturor cetățenilor ca documentele europene să fie mai simple și mai lizibile. Accesul la aceste documente ar permite tuturor cunoașterea și înțelegerea contribuției Europei la viața cotidiană.

2.1

Obiectivul este de a continua să se limiteze expunerea consumatorului la substanțele farmacologic active.

2.2

Menținând, în același timp, un nivel înalt de protecție a consumatorilor, propunerea trebuie să prevadă totodată simplificarea legislației.

2.3

Pentru ca scopul propus să fie atins, trebuie să se țină seama de următoarele obiective specifice:

3.1

Cadrul juridic actual pentru LMR a condus la probleme specifice:

4.1

Principalele noutăți propuse sunt următoarele:

4.2

Comisia a avut grijă să consulte părțile interesate, pentru a evalua modificările necesare.

5.1

Comitetul Economic și Social European ia act de dispozițiile adoptate de Comisia Europeană.

5.2

Comitetul dorește ca orice substanță farmacologică destinată animalelor de la care se obțin produse alimentare să fie supusă spre examinare Agenției Europene pentru Medicamente (EMEA), iar limitele maxime ale reziduurilor (LMR) să fie evaluate de Comitetul pentru medicamente de uz veterinar (CVMP).

5.3

Orice întreprindere care oferă produse farmacologice destinate animalelor va trebui să fie autorizată de EMEA și să obțină o evaluare pozitivă a LMR din partea CVMP.

5.4

Pentru a evita orice obstacol din calea circulației produselor în cadrul Comunității Europene, aceste autorizații vor fi valabile pe toate teritoriile statelor membre ale UE.

5.5

Procedura de introducere pe piață va trebui simplificată, păstrându-se un nivel înalt de protecție a consumatorului.

5.6

Evoluția cunoștințelor științifice va permite să se determine lipsa de nocivitate a produselor, precum și timpul de așteptare între administrarea produsului medicamentos animalului și sacrificarea acestuia în vederea consumului.

5.7

Evoluția cunoștințelor științifice ar trebui să-i permită Consiliului să stabilească o limită maximă a reziduurilor.

5.8

Solicitare de proceduri: actuala procedură și-a demonstrat eficacitatea, astfel că gestionarea solicitărilor de autorizare ar trebui menținută în continuare în cadrul ei.

5.9

Clasificarea substanțelor farmacologic active va trebui să țină seama de următoarele:

5.10

EMEA va trebui să consulte laboratoarele de referință și să determine procedura pentru analiza reziduurilor.

5.11

Circulația alimentelor de origine animală nu trebuie împiedicată în cadrul Uniunii Europene.

5.12

Ar fi în avantajul tuturor cetățenilor ca documentele europene să fie mai simple și mai lizibile. Accesul la aceste documente ar permite tuturor cunoașterea și înțelegerea contribuției Europei la viața cotidiană.

5.13

Va trebui ca produsele din carne extracomunitare pentru care se utilizează medicamente neautorizate la nivel european să facă obiectul unui studiu științific care să demonstreze lipsa de nocivitate a acestor produse, supus spre examinare EMEA, iar LMR să fie validate de către Comitet, pentru a se asigura protecția totală a consumatorilor.

5.14

Comisia va trebui să analizeze problema disponibilității produselor medicamentoase pentru anumite specii (capre, iepuri etc.), care, nefiind rentabile, nu sunt dezvoltate de laboratoare.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/53

1.1

În ansamblu, Comitetul salută propunerea de regulament.

1.2

CESE se îndoiește într-o oarecare măsură că propunerea de regulament va implica o „simplificare” reală față de regulamentul aflat în vigoare în prezent și o reducere a sarcinilor administrative, atât pentru statele membre, cât și pentru subiecții procesului de administrare.

1.3

Comitetul consideră că definiția dată de Comisia Europeană „utilizatorilor finali” este vagă, deoarece, conform acesteia, orice persoană poate fi considerată ca utilizator final. În consecință, Comitetul sugerează Comisiei să modifice această definiție, făcând-o mult mai precisă.

1.4

În opinia CESE, colectarea informațiilor despre mediu ar trebui realizată, în principal, prin intermediul studiilor pe mare efectuate de statele membre în cadrul campaniilor științifice în domeniul pescuitului.

1.5

În opinia Comitetului, Comisia ar trebui să clarifice mai bine situațiile de nerespectare care duc la sancționarea unui stat membru și să moduleze corecțiile financiare.

1.6

CESE solicită Comisiei să elimine referirea la liberul acces al prelevatorilor de eșantioane la sediile societăților pentru a colecta date economice, întrucât aceasta poate genera probleme de ordin juridic.

1.7

În opinia CESE, Comisia ar trebui să prevadă în mod expres finanțarea prin intermediul statelor membre a programelor pentru observatori pe mare, precum și reducerea la minimum necesar a programelor de autoeșantionare realizate de echipajele vaselor, pentru a se evita supraîncărcarea acestora.

1.8

În ceea ce privește evaluarea impactului pescuitului asupra mediului, Comitetul consideră oportună identificarea clară de către Comisia Europeană a datelor necesare și a furnizorilor acestor date.

1.9

Comitetul consideră dificilă punerea în aplicare a colectării de date pentru evaluarea gradului de interacțiune dintre specii și, în consecință, sugerează eliminarea acesteia.

1.10

În ceea ce privește gestiunea și utilizarea datelor primare colectate, Comitetul dorește să sublinieze importanța respectării confidențialității acestora de către toți cei care au acces la ele, în conformitate cu propunerea de regulament.

1.11

Comitetul consideră practic imposibilă inițierea programelor comunitare și naționale în anul 2008 și, în consecință, recomandă Comisiei punerea lor în aplicare începând cu anul 2009.

2.1

Colectarea sistematică de date de bază fiabile privind pescuitul este esențială pentru evaluarea stocurilor de pește și pentru consultanța științifică și, în consecință, prezintă o importanță crucială pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP).

2.2

Comisia a reexaminat sistemul actual de colectare de date (1) la câțiva ani după punerea în aplicare a acestuia și a considerat că acesta trebuie revizuit pentru a se putea ține seama în mod corespunzător de o abordare axată pe flote a gestionării pescuitului, de necesitatea elaborării unei abordări ecosistemice, de necesitatea de a îmbunătăți calitatea, caracterul exhaustiv și accesul general la datele privind sectorul pescuitului, de necesitatea unui sprijin mai eficace pentru furnizarea de consultanță științifică și pentru promovarea cooperării dintre statele membre.

2.3

Din acest motiv, Comisia prezintă propunerea de regulament al Consiliului „privind instituirea unui cadru comunitar pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului” (2) care face obiectul prezentului aviz. Scopul acestei propuneri este de a crea programe regionale de eșantionare bine integrate și pe termen lung, care să cuprindă date biologice, economice, de mediu și sociale și care să răspundă noilor cerințe generate de necesitatea de a evolua spre o gestionare a pescuitului, precum și spre o abordare ecosistemică a gestionării pescuitului.

2.4

Această propunere urmărește ca noul sistem pentru colectarea de date să cuprindă întregul proces, de la colectarea de date pe mare până la aplicarea lor de către utilizatorii finali. De asemenea, propunerea aduce unele noutăți, cum ar fi includerea colectării de date privind mediul în scopul de a monitoriza impactul activității de pescuit asupra ecosistemului marin, introducerea unor sancțiuni financiare aplicabile statelor membre care nu respectă aceste norme, îmbunătățirea accesului la date și a utilizării acestora și reducerea sarcinii administrative pentru toate părțile implicate (simplificare).

3.1

În scopul de a îmbunătăți consultanța științifică, propunerea de regulament stabilește norme privind colectarea și gestionarea, în cadrul programelor multianuale, de date biologice, economice, de mediu și sociale privind sectorul pescuitului și utilizarea acestor date în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului (PCP).

3.2

Aceste date de bază din sectorul pescuitului trebuie să permită evaluarea activității diverselor flote de pescuit, pregătirea de sinteze pe baza datelor colectate conform celorlalte dispoziții comunitare legate de PCP, calcularea volumelor totale de capturi și de capturi aruncate înapoi în mare pe stocuri halieutice și pe grupuri de vase de pescuit, clasificarea capturilor pe zone geografice și pe perioade de timp, estimarea abundenței și a repartiției stocurilor, evaluarea impactului activităților de pescuit asupra mediului, evaluarea situației socioeconomice a sectorului pescuitului, monitorizarea prețurilor încărcăturilor vaselor comunitare și prețurilor importurilor și evaluarea situației economice și sociale a industriei.

3.3

Finanțarea acestor activități este prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 861/2006 al Consiliului, din 22 mai 2006, prin care se stabilesc măsurile financiare comunitare de punere în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului și în domeniul dreptului mării (3), asupra cărora CESE și-a emis deja avizul corespunzător (4).

3.4

Propunerea de regulament acordă o importanță deosebită controlului calității și validării datelor colectate, subordonând contribuția financiară a Comunității controlului calității și respectării normelor de calitate stabilite.

3.5

De asemenea, există o altă serie de regulamente comunitare în domeniul colectării și gestionării datelor din sectorul pescuitului care cuprind dispoziții cu privire la colectarea și gestionarea datelor privind vasele de pescuit, activitățile și capturile acestora, precum și monitorizarea prețurilor, capturile accidentale de cetacee și condițiile aplicabile pescuitului la mare adâncime. În vederea stabilirii unui sistem de colectare de date exhaustiv și coerent, propunerea de regulament ar trebui să ia în considerare și aceste regulamente.

3.6

În ansamblu, Comitetul salută propunerea de regulament. Cu toate acestea, Comitetul este preocupat de creșterea constantă a numărului reglementărilor comunitare, ceea ce duce la o creștere a activităților administrative. În cazul de față, CESE are unele îndoieli că propunerea de regulament va implica o simplificare reală, care să reducă sarcinile administrative, atât pentru statele membre, cât și pentru subiecții procesului de administrare.

3.7

De asemenea, CESE apreciază faptul că propunerea se concentrează asupra aspectelor legate de mediu ale activităților de pescuit și că aceasta poate furniza informațiile necesare în vederea aplicării abordării ecosistemice în gestionarea pescuitului.

4.1

Propunerea de regulament începe prin a defini câteva concepte-cheie, cum ar fi: sectorul pescuitului, pescuit recreativ, regiuni marine, date primare, date detaliate, date agregate, eșantionare axată pe flote, navă de pescuit comunitară și utilizatori finali. CESE consideră că definiția acestui ultim termen, și anume „persoane fizice sau juridice ori organizații interesate de analiza științifică a datelor privind sectorul pescuitului”, este vagă. În opinia Comitetului, conform acestei definiții, oricine ar putea fi un utilizator final. De aceea, sugerează Comisiei Europene să modifice această definiție pentru a identifica adevărații utilizatori finali.

4.2

Comisia definește un program comunitar multianual pentru colectarea de date privind:

4.3

Statele membre trebuie să elaboreze programe naționale de colectare de date stabilite în conformitate cu programul comunitar, care să includă procedurile și metodele care vor fi utilizate pentru colectarea și analizarea datelor și pentru estimarea acurateței și preciziei acestora. Programele naționale includ, în special:

4.4

Comisia prevede în propunerea sa ca programele comunitare și programele naționale să fie elaborate pentru o perioadă de trei ani. Primele programe acoperă perioada 2008-2010, inclusiv. Comitetul consideră practic imposibilă inițierea programelor comunitare și naționale în 2008 și, în consecință, recomandă Comisiei punerea lor în aplicare în anul 2009.

4.5

Statele membre vor trebui să își coordoneze propriile programe naționale cu cele ale altor state membre din aceeași regiune marină și să depună eforturi pentru a-și coordona activitățile cu cele ale țărilor terțe sub a căror suveranitate sau jurisdicție se află apele din aceeași regiune marină, conform practicii din cadrul organizațiilor regionale de pescuit.

4.6

Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) evaluează programele naționale, eventualele modificări ale acestora și relevanța științifică a datelor ce urmează a fi colectate. Comisia aprobă programele naționale pe baza evaluării realizate de către CSTEP.

4.7

Comitetul își exprimă acordul privind planul de colectare și gestionare de date în cadrul programelor multianuale. Cu toate acestea, dorește să semnaleze Comisiei că din propunerea de regulament prezentată, nu rezultă impactul colectării de date din sectorul pescuitului asupra activității normale a unui vas și, în special, a acelor date necesare evaluării efectului activităților din sectorul pescuitului asupra mediului. În acest sens, CESE consideră că această colectare de date legate de mediu ar trebui realizată în principal prin intermediul studiilor pe mare efectuate de către statele membre în cadrul campaniilor științifice în domeniul pescuitului.

4.8

Un aspect inovator al propunerii de regulament este că, în cazul nerespectării normelor stabilite, Comisia va putea sancționa statele membre, reducând și chiar suspendând asistența financiară acordată programelor naționale. Comitetul consideră această propunere binevenită și își exprimă încrederea în capacitatea statelor membre de a respecta obligațiile care le revin, pentru a evita astfel de sancțiuni. Totuși, în opinia Comitetului, Comisia ar trebui să clarifice mai bine situațiile de nerespectare care duc la sancționarea unui stat membru și să moduleze corecțiile financiare.

4.9

Conform indicațiilor de la punctul 4.3, programele naționale multianuale de eșantionare includ:

4.10

Comitetul își reiterează opinia exprimată în avizul său privind Regulamentul (CE) nr. 861/2006, în care considera că pentru îmbunătățirea consultanței științifice, ar trebui ca, prin intermediul statelor membre, să fie posibilă finanțarea costurilor asumate de către sectorul pescuitului comunitar pentru realizarea de studii în vederea evaluării impactului activităților de pescuit asupra mediului și a evaluării situației socioeconomice a acestui sector.

4.11

Comisia prevede ca statele membre să se asigure că, în vederea îndeplinirii atribuțiilor, prelevatorii de eșantioane au acces:

4.12

CESE dorește să semnaleze Comisiei că asigurarea liberului acces al prelevatorilor la sediile societăților pentru a colecta date economice creează unele dificultăți de ordin juridic. De aceea, CESE solicită Comisiei să elimine această dispoziție.

4.13

În sfârșit, colectarea datelor din sectorul pescuitului în cadrul programelor naționale prevede, pe de o parte, îmbarcarea observatorilor pe mare, atunci când este necesar pentru colectarea de date, și pe de altă parte, efectuarea studiilor științifice pe mare pentru a evalua abundența și repartiția stocurilor, separat de datele provenite din pescuitul comercial și pentru a evalua impactul activității de pescuit asupra mediului.

4.14

CESE consideră că ambele sisteme sunt necesare pentru a completa cadrul de colectare a datelor din sectorul pescuitului. În opinia sa, Comisia ar trebui să prevadă în mod specific finanțarea, prin intermediul statelor membre, a programelor de observatori pe mare. Comitetul dorește să semnaleze Comisiei faptul că, în cazul în care observatorii nu pot fi îmbarcați la bordul navelor de pescuit, dintr-o lipsă evidentă de spațiu pe vas sau din motive de siguranță, programele de autoeșantionare pe care trebuie să le realizeze echipajele vaselor ar putea supraîncărca sarcinile acestora.

4.15

În ceea ce privește evaluare impactului activității de pescuit asupra mediului, Comitetul consideră necesară identificarea clară de către Comisia Europeană a datelor necesare și a furnizorilor acestor date.

4.16

Propunerea de regulament atribuie statelor membre responsabilitatea de a se asigura că datele primare colectate sunt stocate în siguranță în baze de date computerizate, precum și de a asigura confidențialitatea acestor date. Statele membre sunt, de asemenea, responsabile de calitatea și exhaustivitatea datelor primare colectate și a datelor detaliate și agregate derivate din acestea.

4.17

Comitetul consideră oportună atribuirea acestor responsabilități statelor membre, întrucât confidențialitatea este un element esențial pentru întreprinderile pescărești.

4.18

Confidențialitatea datelor este un element esențial, întrucât bazele de date computerizate naționale conțin toate datele primare colectate în conformitate cu:

precum și datele prevăzute în prezenta propunere de regulament, privind:

4.19

În ceea ce privește datele pentru evaluarea gradului de interacțiune dintre specii, Comitetul consideră că, având în vedere ambiguitatea și lipsa de precizie a acestora, nu se poate realiza o astfel de evaluare și sugerează, în consecință, eliminarea acesteia.

4.20

Statele membre vor prelucra datele primare într-o serie de date detaliate sau agregate în conformitate cu standardele internaționale aplicabile și cu protocoalele încheiate la nivel regional și, prin intermediul unor acorduri stabilite cu Comisia, le vor pune la dispoziția acesteia și a organizațiilor științifice corespunzătoare.

4.21

Statele membre transmit datele detaliate și agregate în format electronic securizat.

4.22

Statele membre pot refuza să transmită date detaliate și agregate relevante numai în cazul în care există riscul ca persoanele fizice și/sau juridice să fie identificate sau în cazul în care utilizatorii finali nu își îndeplinesc obligațiile impuse de propunerea de regulament.

4.23

În ceea ce privește gestionarea și utilizarea datelor colectate, Comitetul dorește să insiste asupra importanței confidențialității datelor primare colectate, și în special a acelora privind activitatea navelor, pe baza informațiilor obținute în urma monitorizării prin satelit. În consecință, CESE solicită Comisiei să prevadă un tratament diferențiat al acestor date.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/57

1.1

Comitetul Economic și Social European ia act de măsurile propuse de Comisia Europeană.

1.2

CESE aprobă simplificarea și clarificarea legislației aplicabile atât cetățenilor, cât și întreprinderilor care oferă produse farmaceutice destinate animalelor.

1.3

Propunerea de directivă respectă principiul proporționalității, având în vedere că aceasta nu prevede decât schimbări limitate, care decurg din cele mai recente date științifice și avize ale experților.

1.4

Importurile din țări terțe de specii de animale de la care se obțin produse alimentare intră, de asemenea, în domeniul de aplicare a propunerii de directivă.

1.5

Propunerea de directivă nu este contrară angajamentelor luate în cadrul OMC.

1.6

Indisponibilitatea, în viitor, a estradiolului 17ß și a derivaților esterificați ai acestuia va avea un impact neglijabil asupra agricultorilor și a bunăstării animalelor.

1.7

Nu este necesar să se stabilească conținuturi maxime de reziduuri.

1.8

Repercusiunile asupra întreprinderilor mici și mijlocii vor fi, de asemenea, aproape inexistente.

2.1

Propunerea examinată are ca obiect modificarea Directivei 96/22/CE din 29 aprilie 1996, modificată de Directiva 2003/74/CE. Propunerea de directivă interzice introducerea pe piață a anumitor substanțe în vederea administrării lor animalelor a căror carne sau ale căror produse din carne sunt destinate consumului uman, în alte scopuri decât cele prevăzute la articolul 4 punctul 2.

Lista substanțelor interzise:

Lista A:

Lista B:

2.2

Modificările propuse sunt următoarele:

2.3

Comisia propune să fie aduse doar unele modificări minore, necesare pentru a se evita în viitor provocarea de suferințe animalelor de companie din cauza lipsei unui tratament adecvat și pentru a ține seama de recomandările științifice și de cele ale experților privind estradiolul 17ß (1).

3.1

La articolul 2 litera (a) din Directiva 96/22/CE a Consiliului se interzice în mod specific introducerea pe piață a substanțelor enumerate în anexa II în vederea administrării lor la animalele „de toate speciile”.

3.2

Compararea prețurilor produselor cu efect tireostatic arată că, din punct de vedere economic, folosirea acestora nu este avantajoasă în ceea ce privește animalele de la care se obțin produse alimentare.

3.3

Utilizarea ilegală a substanțelor este mai curând legată de producerea sau importul ilegal al acestor substanțe. În ultimii cinci ani, nu a fost constatată nici o utilizare ilegală de stilbene, derivați de stilbene, săruri și esteri ai acestora.

3.4

Directiva menționată anterior nu permite acordarea de autorizații de introducere pe piață a produselor care conțin substanțe destinate tratării hipertiroidiei la animalele de companie.

3.5

În 1981, prin Directiva 81/602/CEE, UE a interzis utilizarea substanțelor cu efect hormonal pentru stimularea creșterii animalelor de fermă, inclusiv a estradiolului 17ß.

3.6

Deși Directiva 96/22/CE viza inițial interzicerea utilizării în orice scop a estradiolului 17ß și a derivaților esterificați ai acestuia, în cele din urmă, nu a făcut decât să reducă numărul situațiilor în care estradiolul 17ß poate fi administrat în alte scopuri decât pentru stimularea creșterii. Această substanță este total cancerigenă, având ca efecte formarea și activarea de tumori.

3.7

Potrivit concluziilor raportului prezentat Parlamentului European și Consiliului la 11 octombrie 2005, deoarece utilizarea unor substanțe alternative, precum prostaglandinul, este răspândită, se poate abandona treptat folosirea substanței menționate anterior în cazul animalelor de la care se obțin produse alimentare.

3.8

Animalele de companie afectate de hipertiroidie suferă deseori din cauza indisponibilității permanente a unui tratament adecvat.

4.1

Comitetul Economic și Social European ia act de măsurile propuse de Comisia Europeană.

4.2

Modificările propuse cu privire la estradiol 17ß sunt consecința directă a activităților prevăzute la articolul 11 litera (a) din Directiva 2003/74/CE.

4.3

Modificările propuse sunt minore și necesare pentru a evita în viitor provocarea de suferințe animalelor de companie din cauza lipsei unui tratament adecvat.

4.4

Propunerea examinată afectează proprietarii de animale, medicii veterinari, industria farmaceutică veterinară și agențiile de autorizare din statele membre.

4.5

Această propunere va contribui la asigurarea unui nivel înalt de protecție în domeniul sănătății umane.

4.6

Cu toate acestea, orice autorizare nouă va trebui să țină seama de eventualitatea unei utilizări abuzive. Prin urmare, produsele susceptibile de a da naștere unor abuzuri vor putea fi respinse.

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/58

15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/59

1.1

Schimbările din domeniul comerțului și integrarea sporită a economiilor naționale în sistemul comercial mondial sunt impulsionate de o multitudine de factori. Unul dintre factorii cruciali îl reprezintă în acest sens dezvoltarea unei diviziuni internaționale a producției, care a dus la comercializarea unui număr din ce în ce mai mare de produse intermediare (bunuri și servicii), în diversele faze ale procesului de producție. Comerțul cu produse intermediare constituie unul dintre impulsurile principale ale mutațiilor industriale și reprezintă o formă specială de diviziune internațională a muncii.

1.2

Externalizarea se măsoară, în acest context, în funcție de fluxurile comerciale externe cu produse intermediare, ceea ce deviază de la definiția curentă și se suprapune în anumite privințe cu așa-numitul offshoring („delocalizare”); de aceea, pentru a putea face diferența, se poate vorbi de „externalizare offshore”.

1.3

Această „externalizare offshore” se explică printr-o serie de cauze. Costurile mai scăzute ale muncii (salarii mai mici și/sau protecție socială redusă) au cea mai mare importanță în acest context. Pe lângă acestea, mai joacă un rol esențial și prețurile materiilor prime sau apropierea de noile piețe emergente. Externalizarea offshore poate fi însă impulsionată și prin avantaje la nivelul costurilor, care rezultă dintr-o legislație de mediu mai puțin strictă sau din avantaje fiscale.

1.3.1

Fenomenul externalizării offshore nu este o noutate, ci este sinonim cu organizarea producției bazată pe diviziunea muncii, în cadrul căreia întreprinderile se specializează pe ceea ce pot produce mai bine și mai rentabil. Tehnologia informației și comunicarea ieftină accelerează această evoluție, facilitând comerțul internațional în multe domenii noi și în special în sectorul serviciilor.

1.3.2

O condiție de bază pentru externalizarea offshore o reprezintă un sistem de transport rentabil și eficient.

1.4

Volumul bunurilor care sunt comercializate astăzi la nivel mondial este de 15 ori mai mare decât în 1950, iar cota sa din PIB-ul mondial s-a triplat. Între timp, comerțul mondial cu servicii a atins rate de creștere asemănătoare celui cu bunuri și crește mai repede decât PIB-ul. Serviciile reprezintă aproape 20 % din comerțul internațional.

1.5

În perioada 1992-2003, s-a înregistrat o creștere a cotei de produse intermediare (de la 52,9 % la 54,1 %) și de bunuri de capital (de la 14,9 % la 16,6 %) din importurile totale, în timp ce cota bunurilor de consum a scăzut ușor. La produsele intermediare, s-a produs o mutație clară către categoria piese de schimb și componente.

1.6

Tendințele variază putenic și la nivel regional. În timp ce cota produselor intermediare în cadrul importurilor UE-15, Japoniei și SUA a scăzut, aceasta a crescut în China, Asia de Sud-Est și în noile state membre (UE-10).

1.7

Creșterea rapidă a comerțului cu servicii s-a produs în primul rând la categoria „alte servicii”. Această categorie include servicii apropiate de economie. În acest sens, serviciile financiare, informatice și de informație sunt caracterizate de un puternic dinamism. Marii câștigători ai externalizării serviciilor sunt SUA, UE-15 și India, aceasta din urmă profitând cel mai mult, în termeni relativi.

1.8

Pe ansamblu, UE și-a menținut cu succes poziția de lider în comerțul mondial, atât în sectorul bunurilor, cât și în cel al serviciilor. Economia europeană este lider de piață într-un domeniu extins de industrii cu un nivel tehnologic mediu și cu investiții mari de capital. Deficitul comercial în creștere cu Asia și o performanță destul de slabă a UE în domeniul TIC constituie o sursă de îngrijorare.

1.9

Prin externalizarea offshore crește comerțul, ceea ce duce, în linii generale, la creșterea bunăstării. Comitetul este însă conștient și de faptul că, în acest proces, există nu doar câștigători, ci și perdanți, aceștia din urmă fiind în cele mai multe cazuri mai ușor de identificat, deoarece sunt direct afectați (de exemplu, lucrătorii care își pierd locul de muncă).

1.10

Din perspectiva unei evoluții pe ansamblu pozitive pentru UE în privința comerțului cu produse intermediare, trebuie susținută o atitudine pozitivă și activă a UE față de un comerț mondial liber, dar echitabil, precum și adoptarea unei strategii active privind globalizarea. În cadrul UE, cea mai mare atenție trebuie să se acorde repartizării avantajelor care decurg de aici.

1.11

UE trebuie să depună eforturi pentru asigurarea unor condiții echitabile și a unei dezvoltări durabile (din punct de vedere economic, social și ecologic) în comerțul mondial.

1.12