|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/1878 |
30.7.2026 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1878 AL CONSILIULUI
din 30 iulie 2026
privind punerea în aplicare a articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (1), în special articolul 7,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 26 februarie 2026, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2026/456 (2). |
|
(2) |
În urma unei reexaminări de către Consiliu, o listă actualizată a persoanelor fizice sau juridice, a grupurilor sau a entităților care comit sau încearcă să comită acte de terorism sau care participă la comiterea de acte de terorism ori facilitează comiterea acestora a fost inclusă în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 (denumită în continuare „lista”). |
|
(3) |
Consiliul a comunicat, în măsura posibilului, tuturor persoanelor fizice sau juridice, grupurilor sau entităților expunerile de motive care explică de ce au fost incluse pe listă. |
|
(4) |
Prin intermediul unui aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Consiliul a informat persoanele fizice sau juridice, grupurile sau entitățile care figurează pe listă cu privire la faptul că a decis menținerea lor pe listă. De asemenea, Consiliul a informat persoanele fizice sau juridice, grupurile sau entitățile cu privire la posibilitatea de a solicita Consiliului o expunere de motive pentru includerea lor pe listă, în cazul în care nu le fusese deja comunicată o astfel de expunere de motive. |
|
(5) |
Consiliul a reexaminat lista în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001. La efectuarea reexaminării respective, Consiliul a ținut seama de observațiile transmise de cei vizați, precum și de informațiile actualizate primite din partea autorităților naționale competente privind statutul la nivel național al persoanelor fizice și juridice, al grupurilor și al entităților care figurează pe listă. |
|
(6) |
Consiliul a verificat dacă autoritățile competente menționate la articolul 2 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 au adoptat decizii referitoare la toate persoanele fizice sau juridice, grupurile sau entitățile care figurează pe listă în sensul că au fost implicate în acte de terorism în înțelesul articolului 1 literele (i) și (j) din regulamentul respectiv. Consiliul a concluzionat că măsurile de la articolul 2 alineatele (1) și (2) din respectivul regulament ar trebui să se aplice în continuare persoanelor fizice sau juridice, grupurilor sau entităților respective. |
|
(7) |
Prin urmare, este necesar să se păstreze în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 numele persoanelor fizice și denumirile persoanelor juridice, ale grupurilor sau ale entităților care figurează pe listă, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Lista persoanelor fizice sau juridice, a grupurilor sau a entităților din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 este prevăzută în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 30 iulie 2026.
Pentru Consiliu
Președintele
T. BYRNE
(1) JO L 344, 28.12.2001, p. 70, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2001/2580/oj.
(2) Regulamentul (UE) 2026/456 al Consiliului din 26 februarie 2026 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1578 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2026/420 (JO L, 2026/456, 26.2.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/456/oj).
ANEXĂ
Lista persoanelor fizice sau juridice, a grupurilor sau a entităților menționate la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001
A. Persoane fizice
|
1. |
ABDOLLAHI Hamed (alias Mustafa Abdullahi), născut la 11.8.1960 în Iran. Numărul pașaportului: D9004878. |
|
2. |
AL-DIN Hasan Izz (alias Garbaya Ahmed, alias Sa’id, alias Salwwan Samir), Liban, născut în 1963 în Liban, cetățean libanez. |
|
3. |
AL-NASSER Abdelkarim Hussein Mohamed, născut la Al Ihsa (Arabia Saudită), cetățean saudit. |
|
4. |
AL-YACOUB Ibrahim Salih Mohammed, născut la 16.10.1966 la Tarut (Arabia Saudită), cetățean saudit. |
|
5. |
ARBABSIAR Manssor (alias Mansour Arbabsiar), născut la 6.3.1955 sau la 15.3.1955 în Iran. Cetățean iranian și cetățean al SUA, numărul pașaportului: C2002515 (iranian); numărul pașaportului: 477845448 (SUA). Numărul cărții de identitate naționale: 07442833, data expirării: 15.3.2016 (permis de conducere eliberat în SUA). |
|
6. |
ASSADI Assadollah (alias Assadollah Asadi), născut la 22.12.1971 la Teheran (Iran), cetățean iranian. Numărul pașaportului diplomatic iranian: D9016657. |
|
7. |
BOUYERI Mohammed (alias Abu Zubair, alias Sobiar, alias Abu Zoubair), născut la 8.3.1978 la Amsterdam (Țările de Jos). |
|
8. |
HASHEMI MOGHADAM Saeid, născut la 6.8.1962 la Teheran (Iran), cetățean iranian. Numărul pașaportului: D9016290, valabil până la 4.2.2019. |
|
9. |
HASSAN EL HAJJ Hassan, născut la 22.3.1988 la Zaghdraiya, Sidon, Liban, cetățean canadian. Numărul pașaportului: JX446643 (Canada). |
|
10. |
MELIAD Farah, născut la 5.11.1980 la Sydney (Australia), cetățean australian. Numărul pașaportului: M2719127 (Australia). |
|
11. |
MOHAMMED Khalid Sheikh (alias Ali Salem, alias Bin Khalid Fahd Bin Abdallah, alias Henin Ashraf Refaat Nabith, alias Wadood Khalid Abdul), născut la 14.4.1965 sau la 1.3.1964 în Pakistan, numărul pașaportului: 488555. |
|
12. |
SHAHLAI Abdul Reza (alias Abdol Reza Shala’i, alias Abd-al Reza Shalai, alias Abdorreza Shahlai, alias Abdolreza Shahla’i, alias Abdul-Reza Shahlaee, alias Hajj Yusef, alias Haji Yusif, alias Hajji Yasir, alias Hajji Yusif, alias Yusuf Abu-al-Karkh), născut aproximativ în 1957 în Iran. Adrese: (1) Kermanshah, Iran; (2) Baza militară Mehran, provincia Ilam, Iran. |
|
13. |
SHAKURI Ali Gholam, născut aproximativ în 1965 la Teheran, Iran. |
B. Persoane juridice, grupuri și entități
|
1. |
„Abu Nidal Organisation” („Organizația Abu Nidal”) – „ANO” [alias „Fatah Revolutionary Council” („Consiliul Revoluționar Fatah”), alias „Arab Revolutionary Brigades” („Brigăzile Revoluționare Arabe”), alias „Black September” („Septembrie Negru”), alias „Revolutionary Organisation of Socialist Muslims” („Organizația Revoluționară a Musulmanilor Socialiști”)]. |
|
2. |
„Al-Aqsa Martyrs’ Brigade” („Brigada Martirilor Al-Aqsa”). |
|
3. |
„Al-Aqsa e.V.” |
|
4. |
„Babbar Khalsa”. |
|
5. |
„Communist Party of the Philippines” („Partidul Comunist din Filipine”), inclusiv „New People’s Army” („Noua Armată Populară”) – „NPA”, Filipine. |
|
6. |
Directorate for Internal Security of the Iranian Ministry for Intelligence and Security (Direcția pentru securitate internă a Ministerului iranian pentru Informații și Securitate). |
|
7. |
„Gama’a al-Islamiyya” (alias „Al-Gama’a al-Islamiyya”) [„Islamic Group” („Grupul Islamic”) – „IG” („GI”)]. |
|
8. |
„İslami Büyük Doğu Akıncılar Cephesi” – „IBDA-C” [„Great Islamic Eastern Warriors Front” („Marele Front de Est Islamic al Războinicilor”)]. |
|
9. |
„Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC)”. |
|
10. |
„Hamas”, inclusiv „Hamas-Izz al-Din al-Qassem”. |
|
11. |
„Hizballah Military Wing” („Aripa militară a Hezbollahului”) [alias „Hezbollah Military Wing”, alias „Hizbullah Military Wing”, alias „Hizbollah Military Wing”, alias „Hezballah Military Wing”, alias „Hisbollah Military Wing”, alias „Hizbu’llah Military Wing”, alias „Hizb Allah Military Wing”, alias „Jihad Council” („Consiliul Jihadului”) (și toate unitățile subordonate acesteia, inclusiv Organizația pentru Securitate Externă)]. |
|
12. |
„Hizbul Mujahideen” – „HM”. |
|
13. |
„Khalistan Zindabad Force” („Forța din Khalistan Zindabad”) – „KZF”. |
|
14. |
„Kurdistan Workers’ Party” („Partidul Muncitoresc din Kurdistan”) – „PKK” (alias „KADEK”, alias „KONGRA-GEL”). |
|
15. |
„Liberation Tigers of Tamil Eelam” („Tigrii Eliberării din Tamil Eelam”) – „LTTE”. |
|
16. |
„Ejército de Liberación Nacional” („Armata de Eliberare Națională”). |
|
17. |
„Palestinian Islamic Jihad” („Jihadul Islamic Palestinian”) – „PIJ” („JIP”). |
|
18. |
„Popular Front for the Liberation of Palestine” („Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei”) – „PFLP” („FPEP”). |
|
19. |
„Popular Front for the Liberation of Palestine – General Command” („Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Comandamentul General”) [alias „PFLP – General Command” („FPEP – Comandamentul General”)]. |
|
20. |
„Devrimci Halk Kurtuluș Partisi-Cephesi” – „DHKP-C” [alias „Devrimci Sol” („Stânga Revoluționară”), alias „Dev Sol”] („Armata/Frontul/Partidul de Eliberare Revoluționară Populară”). |
|
21. |
„Sendero Luminoso” („Calea Luminoasă”) – „SL”. |
|
22. |
„Teyrbazen Azadiya Kurdistan” – „TAK” [alias „Kurdistan Freedom Falcons” („Șoimii Eliberării din Kurdistan”), alias „Kurdistan Freedom Hawks” („Vulturii Eliberării din Kurdistan”)]. |
|
23. |
„The Base” („Baza”). |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/1878/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)