European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1870

27.7.2026

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1870 A COMISIEI

din 17 iulie 2026

privind cererea de înregistrare, în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului, a inițiativei cetățenești europene intitulate „La unison – Pentru dreptul nostru la cetățenie fără frontiere”

[notificată cu numărul C(2026) 4639]

(Numai textul în limba engleză este autentic)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind inițiativa cetățenească europeană (1), în special articolul 6 alineatul (3),

întrucât:

(1)

La 26 mai 2026, Comisiei i-a fost prezentată o cerere de înregistrare a unei inițiative cetățenești europene intitulate „La unison – Pentru dreptul nostru la cetățenie fără frontiere”.

(2)

Scopul inițiativei, astfel cum a fost exprimat de organizatori, este de a solicita Uniunii „să elimine decalajul dintre propriul obiectiv – «Uniunea respectă principiul egalității cetățenilor săi, care beneficiază de o atenție egală […]» (articolul 9 din TUE) – și realitatea că se adresează doar unei minorități privilegiate de cetățeni europeni, fapt care alimentează extremismul anti-UE”. Organizatorii susțin că inițiativa lor „necesită o abordare la nivelul întregii societăți pentru o Europă democratică, bazată pe educație și vot universal”. Ei consideră că „fiecare cetățean și rezident legal al UE ar trebui să aibă”: „dreptul de a primi o educație despre drepturile și valorile europene și despre participarea civică în UE, pe lângă educația civică națională”; „dreptul de a putea participa o dată în viață la un program european de schimb”; „dreptul de a i se recunoaște și valida rezultatele obținute în țara de origine peste tot în UE, prin tratarea egală a calificărilor academice, tehnice, profesionale și transversale”. O anexă la inițiativă oferă detalii suplimentare cu privire la contextul, tema și obiectivele sale. Ca parte a cererii lor de înregistrare, organizatorii au prezentat și un proiect de regulament de „instituire a dreptului de a învăța despre avantajele care decurg din deținerea cetățeniei Uniunii și de a le valorifica și beneficia de acestea”, în temeiul articolului 25 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(3)

Comisia consideră că ar putea propune instituirea dreptului cetățenilor Uniunii de a învăța despre avantajele care decurg din deținerea cetățeniei Uniunii și de a le valorifica și beneficia de acestea, în temeiul articolului 25 din TFUE. Totuși, dispozițiile relevante nu pot defini conținutul exact al programei de învățământ și nici nu pot afecta organizarea sistemelor educaționale și diversitatea lor culturală și lingvistică, astfel cum se prevede la articolul 165 alineatul (1) din TFUE. În plus, aceste drepturi nu pot fi conferite rezidenților legali care nu sunt cetățeni ai Uniunii, deoarece temeiul juridic de la articolul 25 din TFUE poate fi utilizat numai pentru a adăuga drepturi la cele enumerate la articolul 20 alineatul (2) din TFUE, care pot fi conferite numai cetățenilor Uniunii.

(4)

Din acest motiv, Comisia consideră că niciuna dintre părțile inițiativei nu depășește în mod vădit competența Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.

(5)

Această concluzie nu afectează efectuarea unei evaluări pentru a se stabili dacă, în acest caz, sunt îndeplinite condițiile concrete de fond necesare pentru o acțiune din partea Comisiei, inclusiv respectarea principiilor proporționalității, subsidiarității și compatibilității cu drepturile fundamentale.

(6)

Grupul de organizatori a furnizat documente adecvate pentru a dovedi că îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2019/788 și a desemnat persoanele de contact în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul respectiv.

(7)

Inițiativa propusă nu este vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, sau drepturilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(8)

Prin urmare, inițiativa intitulată „La unison – Pentru dreptul nostru la cetățenie fără frontiere” ar trebui înregistrată.

(9)

Concluzia conform căreia sunt îndeplinite condițiile de înregistrare prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/788 nu presupune confirmarea în vreun fel de către Comisie a faptului că, prin conținutul său, inițiativa prezintă cu exactitate situația de fapt, acest lucru fiind responsabilitatea exclusivă a grupului de organizatori ai inițiativei. Conținutul inițiativei exprimă doar punctele de vedere ale grupului de organizatori și nu se poate considera, în niciun caz, că reflectă punctele de vedere ale Comisiei,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se înregistrează inițiativa cetățenească europeană intitulată „La unison – Pentru dreptul nostru la cetățenie fără frontiere”.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează grupului de organizatori ai inițiativei cetățenești intitulate „La unison – Pentru dreptul nostru la cetățenie fără frontiere”, reprezentat de Suzana CARP și Jana SPROUL, care acționează în calitate de persoane de contact.

Adoptată la Bruxelles, 17 iulie 2026.

Pentru Comisie

Maroš ŠEFČOVIČ

Membru al Comisiei


(1)   JO L 130, 17.5.2019, p. 55, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/788/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2026/1870/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)