|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/1852 |
30.7.2026 |
DECIZIA (UE) 2026/1852 A COMISIEI
din 28 iulie 2026
de aprobare, în numele Uniunii Europene, a unei modificări a anexei XVIII la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte
[notificată cu numărul C(2026) 5236]
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Decizia (UE) 2024/1156 a Consiliului din 12 aprilie 2024 privind încheierea Acordului de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (1), în special articolul 3,
întrucât:
|
(1) |
Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (2), semnat la Tegucigalpa la 29 iunie 2012, a intrat în vigoare la 1 mai 2024. |
|
(2) |
Articolul 247 din acord prevede posibilitatea de a adăuga noi indicații geografice în anexa XVIII („Indicații geografice protejate”) la acord după ce acestea au fost examinate cu succes de către autoritățile naționale sau regionale competente, în conformitate cu normele și procedurile relevante ale Consiliului de asociere. |
|
(3) |
La 29 octombrie 2024, Costa Rica a prezentat Uniunii o cerere de adăugare a unei noi indicații geografice în partea B din anexa XVIII la acord. Comisia a finalizat procedura de opoziție după examinarea cu succes a indicației geografice noi respective. |
|
(4) |
În temeiul articolelor 6 și 247 din acord, Consiliul de asociere instituit în temeiul articolului 4 din acord are competența de a modifica lista indicațiilor geografice prevăzută în anexa XVIII la acord. |
|
(5) |
Articolul 274 din acord instituie Subcomitetul pentru proprietatea intelectuală, care poate recomanda, spre aprobare de către Consiliul de asociere, modificări ale listei indicațiilor geografice prevăzute în anexa XVIII la acord. |
|
(6) |
La 3 iunie 2026, Subcomitetul pentru proprietatea intelectuală a hotărât, în urma evaluării prealabile a informațiilor furnizate referitoare la indicația geografică nouă prezentată de Costa Rica, să completeze printr-o procedură scrisă recomandarea adresată Consiliului de asociere de a modifica în consecință lista indicațiilor geografice prevăzută în anexa XVIII la acord. |
|
(7) |
Prin urmare, partea B din anexa XVIII la acord trebuie modificată în consecință, iar modificarea trebuie aprobată în numele Uniunii, |
DECIDE:
Articolul 1
Se aprobă, în numele Uniunii, modificarea adusă părții B din anexa XVIII la acord, prevăzută în proiectul de decizie a Consiliului de asociere.
Proiectul de decizie a Consiliului de asociere se anexează la prezenta decizie.
Articolul 2
Reprezentantul Uniunii în cadrul Consiliului de asociere este autorizat să aprobe decizia Consiliului de asociere în numele Uniunii.
Articolul 3
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
După adoptarea sa, decizia Consiliului de asociere se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 28 iulie 2026.
Pentru Comisie
Christophe HANSEN
Membru al Comisiei
(1) JO L, 2024/1156, 17.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1156/oj.
(2) JO L 346, 15.12.2012, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2012/734/oj.
ANEXĂ
PROIECT DE DECIZIE nr. […]/2026 A CONSILIULUI DE ASOCIERE UE-AMERICA CENTRALĂ
din XXX
de modificare a anexei XVIII („Indicații geografice protejate”) la Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte
CONSILIUL DE ASOCIERE UE-AMERICA CENTRALĂ,
având în vedere Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolele 6 și 247,
întrucât:
|
(1) |
Articolul 274 din acord instituie un subcomitet pentru proprietatea intelectuală, care poate recomanda, spre aprobare de către Consiliul de asociere, modificări ale listei indicațiilor geografice prevăzută în anexa XVIII la acord. |
|
(2) |
La 29 octombrie 2024, Costa Rica a prezentat Uniunii cererea sa de a adăuga o nouă indicație geografică în anexa XVIII (Indicații geografice protejate) la acord, în temeiul articolului 247 din acord. Comisia a finalizat examinarea și procedura de opoziție a noii indicații geografice prezentate de Costa Rica. |
|
(3) |
La 3 iunie 2026, în temeiul articolului 274 alineatul (2) din acord, Subcomitetul pentru proprietatea intelectuală, în cadrul unei reuniuni comune între Uniunea Europeană și părțile din America Centrală, a hotărât, în urma evaluării prealabile a informațiilor furnizate în legătură cu noua indicație geografică prezentată de Costa Rica, să completeze printr-o procedură scrisă recomandarea adresată Consiliului de asociere de a modifica în consecință lista indicațiilor geografice protejate prevăzută în anexa XVIII la acord. |
|
(4) |
Consiliul de asociere are competența de a lua decizia de comun acord, în conformitate cu articolul 11 din regulamentul său de procedură. |
|
(5) |
Prin urmare, anexa XVIII la acord trebuie modificată, |
DECIDE:
Articolul 1
Rubrica din anexa la prezenta decizie se adaugă în tabelul din partea B a anexei XVIII „Indicații geografice protejate” la acord, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr. 5/2014 a Consiliului de asociere UE-America Centrală (2).
Articolul 2
Prezenta decizie, întocmită în două exemplare, este semnată de reprezentanții Consiliului de asociere UE-America Centrală autorizați să acționeze în numele părților în scopul modificării acordului.
Prezenta decizie produce efecte începând cu data ultimei semnături.
Adoptată la
Pentru partea UE,
Pentru Consiliul de asociere
Pentru partea AC,
(fiecare țară AC semnează decizia)
(1) ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2012/734/2023-12-26.
(2) Decizia nr. 5/2014 a Consiliului de asociere UE-America Centrală din 7 noiembrie 2014 privind indicațiile geografice care trebuie incluse în anexa XVIII la acord (JO L 196, 24.7.2015, p. 59).
ANEXĂ
|
Țara |
Denumire |
Produse |
|
Costa Rica |
Queso Turrialba |
Brânză |
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/1852/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)