|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/1811 |
27.7.2026 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1811 AL COMISIEI
din 24 iulie 2026
privind autorizarea eugenolului și a trans-anetolului ca aditivi pentru hrana păsărilor de curte și a păsărilor ornamentale, reînnoirea autorizației trans-anetolului produs prin sinteză chimică ca aditiv pentru hrana păsărilor ornamentale și modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1452
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unei astfel de autorizații. |
|
(2) |
Eugenolul produs prin sinteză chimică sau prin extracție din cuișoare sau din ulei de cuișoare și 1-metoxi-4-[prop-1(trans)-enil] benzenul, care este un sinonim pentru trans-anetol, produs prin sinteză chimică sau prin extracție din ulei de pin, au fost autorizate pentru o perioadă de 10 ani ca aditivi în hrana tuturor speciilor de animale, cu excepția păsărilor de curte și a peștilor, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452 al Comisiei (2). |
|
(3) |
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a eugenolului produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare și de autorizare a trans-anetolului produs prin sinteză chimică și prin extracție din frunze sau fructe de anason stelat. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(4) |
Cererea vizează autorizarea eugenolului produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare și a trans-anetolului produs prin sinteză chimică și prin extracție din frunze sau fructe de anason stelat ca aditivi pentru hrana păsărilor de curte și a păsărilor ornamentale, solicitându-se ca aditivii respectivi să fie clasificați în categoria „aditivi senzoriali” și în grupa funcțională „compuși aromatizanți”. |
|
(5) |
Totuși, Comisia consideră că este necesar ca cererea de autorizare a trans-anetolului produs prin sinteză chimică pentru păsările ornamentale să fie tratată ca o cerere de reînnoire a autorizației acordate prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452, deoarece autorizația respectivă viza același aditiv și includea utilizarea pentru păsările ornamentale. În plus, Comisia consideră că este necesar ca trans-anetolul produs din ulei de pin autorizat pentru păsări ornamentale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452 fie autorizat cu un conținut maxim, deoarece are aceleași specificații în ceea ce privește compoziția ca trans-anetolul produs prin sinteză chimică, care urmează să fie reînnoit cu un conținut maxim din cauza efectelor zootehnice ale acestui aditiv pentru speciile respective. Conținutul maxim va preveni o creștere a efectelor zootehnice suplimentare față de efectul aromatizant dorit și urmărit prin prezenta autorizare. |
|
(6) |
În avizul ei din 19 martie 2025 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, eugenolul produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare și trans-anetolul produs prin sinteză chimică și prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat sunt sigure pentru speciile de păsări de curte pentru îngrășare (pui și curcani) la concentrația de 25 mg/kg de hrană completă pentru animale și este foarte puțin probabil ca substanțele respective să inducă efecte adverse la păsările cu viață lungă și de reproducere (păsări de curte crescute pentru ouat/reproducere, găini ouătoare/de reproducere și păsări ornamentale) la concentrații de până la 25 mg/kg de hrană completă pentru animale. Aceste concluzii pot fi extrapolate la speciile minore înrudite fiziologic. Autoritatea a concluzionat, în plus, că eugenolul și trans-anetolul sunt sigure pentru consumatori și pentru mediu. Autoritatea a mai concluzionat că, în cursul manipulării eugenolului produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare și a trans-anetolului produs prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat, poate să existe expunere a utilizatorilor neprotejați la metileugenol și, respectiv, la estragol și că, prin urmare, pentru a reduce riscul, este necesar ca expunerea utilizatorilor să fie redusă la minimum. Suplimentar, autoritatea a concluzionat că eugenolul produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare și trans-anetolul produs prin sinteză chimică și prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat nu sunt iritante pentru piele, dar sunt sensibilizante pentru piele și pentru căile respiratorii, că eugenolul produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare este iritant pentru ochi și că trans-anetolul produs prin sinteză chimică și prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat nu este iritant pentru ochi, precum și că orice expunere la acești aditivi este considerată un risc. Autoritatea a concluzionat inclusiv faptul că, întrucât eugenolul produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare și trans-anetolul produs prin sinteză chimică și prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat sunt utilizate în produse alimentare ca substanțe aromatizante, iar funcția lor în hrana pentru animale este în esență aceeași ca în cazul produselor alimentare, nu este necesară o demonstrare suplimentară a eficacității. Autoritatea a considerat că nu sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizare ulterioară introducerii pe piață. |
|
(7) |
Laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările la care s-a ajuns în cadrul unei evaluări anterioare cu privire la o altă cerere de autorizare a acelorași aditivi și care au fost verificate de autoritate în avizul ei din 15 noiembrie 2011 (4) sunt valabile și aplicabile cererii actuale. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (5), nu a fost necesar un raport de evaluare din partea laboratorului de referință. |
|
(8) |
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că eugenolul produs prin extracție din frunze de cuișoare uscate sau din ulei din frunze de cuișoare și trans-anetolul produs prin sinteză chimică și prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea eugenolului produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare să fie autorizată pentru păsările de curte și păsările ornamentale, ca utilizarea trans-anetolului produs prin sinteză chimică să fie autorizată pentru păsările de curte și reînnoită pentru păsările ornamentale și ca utilizarea trans-anetolului produs prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat să fie autorizată pentru păsările de curte și păsările ornamentale. |
|
(9) |
Eugenolul și trans-anetolul sunt substanțe deja autorizate ca aditivi zootehnici prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/898 al Comisiei (6) și, respectiv, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/420 al Comisiei (7), pentru a produce efecte zootehnice la păsările de curte la niveluri de utilizare de 5 mg/kg pentru eugenol și de 7,5 mg/kg pentru trans-anetol. Întrucât păsările ornamentale sunt specii înrudite fiziologic cu păsările de curte, se estimează că în cazul lor efectele sunt aceleași. Pentru a preveni utilizarea aditivilor la păsările de curte și la păsările ornamentale la niveluri mai mari care ar putea amplifica efectele zootehnice dincolo de efectul aromatizant dorit și urmărit prin prezenta autorizare, este necesar să se stabilească un conținut maxim de aditivi în hrana completă pentru animale. În plus, Comisia consideră că prezența metileugenolului în eugenolul produs prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare și a estragolului în trans-anetolul produs prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat necesită stabilirea unui conținut maxim în hrana completă pentru animale și că utilizarea simultană a eugenolului sau trans-anetolului cu alți aditivi este permisă în condițiile în care conținutul de metileugenol sau estragol în materiile prime destinate hranei animale și în hrana combinată pentru animale să rămână sub cel care ar rezulta din utilizarea aditivului cu cel mai mare conținut de metileugenol sau estragol, dintre toți aditivii autorizați pentru hrana animalelor, la conținutul lor maxim sau recomandat pentru specia sau categoria de animale relevantă. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului. |
|
(10) |
În ceea ce privește trans-anetolul, caracterizarea substanței active diferă între aditivul produs prin sinteză chimică și aditivul produs prin extracție din frunze sau din fructe de anason stelat, fiind posibil ca cel din urmă să conțină estragol. Prin urmare, este adecvat să se realizeze o distincție între termenii autorizațiilor corespunzătoare. În plus, din motive de claritate și de coerență, este adecvat să se reflecte diferențierea similară în autorizația existentă pentru trans-anetol între aditivul produs prin extracție din ulei de pin și aditivul produs prin sinteză chimică. Este necesar ca această diferențiere să permită, în plus, eliminarea utilizării la păsările ornamentale în ceea ce privește trans-anetolul produs prin sinteză chimică ca urmare a reînnoirii autorizației aditivului pentru păsările ornamentale și stabilirea unui conținut maxim pentru păsările ornamentale în ceea ce privește trans-anetolul produs din ulei de pin. Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452 să fie modificat în consecință. |
|
(11) |
În plus, pentru a simplifica etichetarea trans-anetolului și a hranei animale care îl conține, Comisia consideră adecvată utilizarea denumirii aditivului „trans-anetol” în locul sinonimului „1-metoxi-4-[prop-1(trans)-enil] benzen”, care a fost menționată în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452. Prin urmare, este necesar ca regulamentul de punere în aplicare respectiv să fie modificat în consecință. |
|
(12) |
Întrucât nu există motive din sfera siguranței care să impună aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a trans-anetolului, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din modificările respective. |
|
(13) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Autorizare
Substanțele specificate în anexa I, aparținând categoriei „aditivi senzoriali” și grupei funcționale „compuși aromatizanți”, se autorizează pentru a fi utilizate ca aditivi în nutriția animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.
Articolul 2
Reînnoirea autorizației
Autorizația substanței specificate în anexa II, aparținând categoriei „aditivi senzoriali” și grupei funcționale „compuși aromatizanți” se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor din anexa respectivă.
Articolul 3
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1452
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452 se modifică în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.
Articolul 4
Măsuri tranzitorii
(1) Aditivul destinat hranei animale 1-metoxi-4-[prop-1(trans)-enil] benzen (sinonim trans-anetol), astfel cum a fost autorizat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452, și preamestecurile care conțin aditivul respectiv, care sunt produse și etichetate înainte de 16 februarie 2027 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 august 2026, pot fi în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor în cauză.
(2) Hrana animală combinată și materiile prime destinate hranei animale care conțin aditivul destinat hranei animale menționat la alineatul (1), care au fost produse și etichetate înainte de 16 august 2027, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 august 2026, pot fi introduse în continuare pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor respective, în cazul în care sunt destinate animalelor de la care se obțin alimente.
(3) Hrana animală combinată și materiile prime destinate hranei animale care conțin aditivul destinat hranei animale menționat la alineatul (1), care au fost produse și etichetate înainte de 16 august 2028, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 august 2026, pot fi introduse în continuare pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor respective, în cazul în care sunt destinate animalelor de la care nu se obțin alimente.
Articolul 5
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 24 iulie 2026.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 268, 18.10.2003, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452 al Comisiei din 1 septembrie 2022 privind autorizarea substanțelor 3-etilciclopentan-1,2-dionă, 4-hidroxi-2,5-dimetilfuran-3(2H)-onă, 4,5-dihidro-2-metilfuran-3(2H)-onă, eugenol, 1-metoxi-4-[prop-1 (trans)-enil]benzen, α-pentilcinamaldehidă, α-hexilcinamaldehidă și 2-acetilpiridină ca aditivi pentru hrana anumitor specii de animale (JO L 228, 2.9.2022, p. 17, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/1452/oj).
(3) EFSA Journal. 2025;23:e9367 https://doi.org/10.2903/j.efsa.2025.9367.
(4) EFSA Journal 2011;9(12):2440 https://doi.org/10.2903/j.efsa.2011.2440.
(5) Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei din 4 martie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind funcțiile și atribuțiile laboratorului comunitar de referință cu privire la cererile de autorizare a unor aditivi pentru hrana animalelor (JO L 59, 5.3.2005, p. 8, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/378/oj).
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/898 al Comisiei din 29 mai 2019 privind autorizarea preparatului de eugenol ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare (titularul autorizației: Lidervet SL) (JO L 144, 3.6.2019, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/898/oj).
(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/420 al Comisiei din 9 martie 2017 privind autorizarea unui preparat de ulei de cimbru, ulei de anason stelat sintetic și pudră din scoarța arborelui quillaja ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare, a puicuțelor pentru ouat și a speciilor aviare minore pentru îngrășare și pentru ouat (titularul autorizației: Delacon Biotechnik GmbH) (JO L 64, 10.3.2017, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/420/oj).
ANEXA I
|
Numărul de identificare al aditivului |
Denumirea aditivului |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||||||
|
mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale cu un conținut de umiditate de 12 % |
||||||||||||||||||
|
Categorie: aditivi senzoriali. Grupa funcțională: compuși aromatizanți |
||||||||||||||||||
|
2b04003i |
Eugenol |
Compoziția aditivului Eugenol Caracterizarea substanței active Eugenol Produsă prin extracție din frunze uscate de cuișoare sau din ulei din frunze de cuișoare (Eugenia caryophyllata Thunberg) prin distilare cu vapori. Puritate: > 98 % Formulă chimică: C10H12O2 Număr CAS: 97-53-0 Nr. FLAVIS: 04.003 Metileugenol ≤ 0,02 % Metodă analitică (1) Pentru identificarea eugenolului în aditivul destinat hranei animale și în preamestecurile aromatizante destinate hranei animale: Cromatografie în mediu gazos cuplată cu spectrometrie de masă, cu blocarea timpului de retenție (GC-MS-RTL) |
Păsări de curte și păsări ornamentale |
— |
— |
25 |
|
16 august 2036 |
||||||||||
|
(1) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en?prefLang=ro. |
||||||||||||||||||
|
Numărul de identificare al aditivului |
Denumirea aditivului |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||
|
mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale cu un conținut de umiditate de 12 % |
||||||||||||||
|
Categorie: aditivi senzoriali. Grupa funcțională: compuși aromatizanți |
||||||||||||||
|
2b04010 |
Trans-anetol |
Compoziția aditivului Trans-anetol (2) Caracterizarea substanței active Trans-anetol Produsă prin sinteză chimică Puritate: > 99 % Formulă chimică: C10H12O Număr CAS: 4180-23-8 Nr. FLAVIS: 04.010 Metodă analitică (3) Pentru identificarea trans-anetolului în aditivul destinat hranei animale și în preamestecurile aromatizante destinate hranei animale: Cromatografie în mediu gazos cuplată cu spectrometrie de masă, cu blocarea timpului de retenție (GC-MS-RTL) |
Păsări de curte |
— |
— |
25 |
|
16 august 2036 |
||||||
|
(2) Sinonim: 1-metoxi-4-(prop-1-(trans)-enil)benzen. (3) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en?prefLang=ro. |
||||||||||||||
|
Numărul de identificare al aditivului |
Denumirea aditivului |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||||
|
mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale cu un conținut de umiditate de 12 % |
||||||||||||||||
|
Categorie: aditivi senzoriali. Grupa funcțională: compuși aromatizanți |
||||||||||||||||
|
2b04010i |
Trans-anetol |
Compoziția aditivului Trans-anetol (4) Caracterizarea substanței active Trans-anetol Produsă prin extracție din frunze sau fructe de anason stelat (Illicium verum Hook.f) prin distilare cu vapori. Puritate: > 99 % Formulă chimică: C10H12O Număr CAS: 4180-23-8 Nr. FLAVIS: 04.010 Estragol ≤ 0,08 % Metodă analitică (5) Pentru identificarea trans-anetolului în aditivul destinat hranei animale și în preamestecurile aromatizante destinate hranei animale: Cromatografie în mediu gazos cuplată cu spectrometrie de masă, cu blocarea timpului de retenție (GC-MS-RTL) |
Păsări de curte și păsări ornamentale |
— |
— |
25 |
|
16 august 2036 |
||||||||
|
(4) Sinonim: 1-metoxi-4-(prop-1-(trans)-enil)benzen. (5) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en?prefLang=ro. |
||||||||||||||||
ANEXA II
|
Numărul de identificare al aditivului |
Denumirea aditivului |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||
|
mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale cu un conținut de umiditate de 12 % |
||||||||||||||
|
Categorie: aditivi senzoriali. Grupa funcțională: compuși aromatizanți |
||||||||||||||
|
2b04010 |
Trans-anetol |
Compoziția aditivului Trans-anetol (1) Caracterizarea substanței active Trans-anetol Produsă prin sinteză chimică Puritate: > 99 % Formulă chimică: C10H12O Număr CAS: 4180-23-8 Nr. FLAVIS: 04.010 Metodă analitică (2) Pentru identificarea trans-anetolului în aditivul destinat hranei animale și în preamestecurile aromatizante destinate hranei animale: Cromatografie în mediu gazos cuplată cu spectrometrie de masă, cu blocarea timpului de retenție (GC-MS-RTL) |
Păsări ornamentale |
— |
|
25 |
|
16 august 2036 |
||||||
|
(1) Sinonim: 1-metoxi-4-(prop-1-(trans)-enil)benzen. (2) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en?prefLang=ro. |
||||||||||||||
ANEXA III
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452, rubrica referitoare la aditivul cu numărul de identificare 2b04010 se înlocuiește cu următorul text:
|
Numărul de identificare al aditivului |
Denumirea aditivului |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||||||||
|
mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale cu un conținut de umiditate de 12 % |
||||||||||||||||||||
|
Categorie: aditivi senzoriali. Grupa funcțională: compuși aromatizanți |
||||||||||||||||||||
|
„2b04010 |
Trans-anetol |
Compoziția aditivului Trans-anetol (1) Caracterizarea substanței active Trans-anetol Produsă prin extracție din ulei de pin Puritate: > 99 % Formulă chimică: C10H12O Număr CAS: 4180-23-8 Nr. FLAVIS: 04.010 Metodă analitică (2) Pentru identificarea trans-anetolului în aditivul destinat hranei animale și în preamestecurile aromatizante destinate hranei animale: Cromatografie în mediu gazos cuplată cu spectrometrie de masă, cu blocarea timpului de retenție (GC-MS-RTL) |
Toate speciile animale, cu excepția păsărilor de curte, a păsărilor ornamentale și a peștilor |
— |
— |
— |
|
22 septembrie 2032 |
||||||||||||
|
Păsări ornamentale |
— |
— |
25 |
|||||||||||||||||
|
(1) Sinonim: 1-metoxi-4-(prop-1-(trans)-enil)benzen. (2) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en?prefLang=ro. |
||||||||||||||||||||
|
Numărul de identificare al aditivului |
Denumirea aditivului |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||||||||
|
mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale cu un conținut de umiditate de 12 % |
||||||||||||||||||||
|
Categorie: aditivi senzoriali. Grupa funcțională: compuși aromatizanți |
||||||||||||||||||||
|
2b04010 |
Trans-anetol |
Compoziția aditivului Trans-anetol (3) Caracterizarea substanței active Trans-anetol Produsă prin sinteză chimică Puritate: > 99 % Formulă chimică: C10H12O Număr CAS: 4180-23-8 Nr. FLAVIS: 04.010 Metodă analitică (4) Pentru identificarea trans-anetolului în aditivul destinat hranei animale și în preamestecurile aromatizante destinate hranei animale: Cromatografie în mediu gazos cuplată cu spectrometrie de masă, cu blocarea timpului de retenție (GC-MS-RTL) |
Toate speciile animale, cu excepția păsărilor de curte, a păsărilor ornamentale și a peștilor |
— |
— |
— |
|
22 septembrie 2032 |
||||||||||||
|
(3) Sinonim: 1-metoxi-4-(prop-1-(trans)-enil)benzen. (4) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en?prefLang=ro.” |
||||||||||||||||||||
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/1811/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)