European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1560

21.9.2026

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2026/1560 AL COMISIEI

din 3 iulie 2026

de completare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului prin stabilirea unor standarde de raportare voluntară privind durabilitatea pentru întreprinderile protejate de plafonul lanțului valoric

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 29ca alineatul (1),

întrucât:

(1)

Directiva (UE) 2026/470 a Parlamentului European și a Consiliului (2) a modificat Directiva 2013/34/UE, printre altele, prin reducerea numărului de întreprinderi care trebuie să raporteze informații privind durabilitatea în temeiul articolelor 19a și 29a din directiva respectivă și prin simplificarea cerințelor de raportare privind durabilitatea.

(2)

Pentru a facilita raportarea voluntară a informațiilor privind durabilitatea de către întreprinderile care nu fac obiectul cerințelor obligatorii de raportare privind durabilitatea în temeiul Directivei 2013/34/UE, astfel cum a fost modificată de Directiva (UE) 2026/470, această directivă impune Comisiei să adopte un standard de raportare voluntară privind durabilitatea. Standardul respectiv ar trebui, de asemenea, să acționeze ca un „plafon al lanțului valoric”, interzicând entităților care raportează informații privind durabilitatea în temeiul articolelor 19a și 29a din Directiva 2013/34/UE să solicite informații care depășesc limitele prevăzute de standard de la întreprinderile din lanțul lor valoric care nu depășesc numărul mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar precedent.

(3)

Standardul de utilizare voluntară adoptat în prezentul regulament se bazează pe standardul adoptat în temeiul Recomandării (UE) 2025/1710 a Comisiei (3) și își menține structura modulară constând într-un modul de bază și un modul cuprinzător. Standardul de raportare voluntară conține diferite tipuri de puncte de date, inclusiv puncte de date esențiale pe care o întreprindere trebuie să le raporteze atunci când aplică standardul, puncte de date care sunt necesare numai în anumite circumstanțe specificate, puncte de date care sunt voluntare și puncte de date care trebuie luate în considerare numai atunci când se raportează informații sectoriale specifice. În plus, pentru a se asigura că standardul este proporțional pentru întreprinderile de dimensiuni diferite, anumite puncte de date ar trebui să fie voluntare pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați, chiar dacă sunt puncte de date esențiale pentru alte întreprinderi care aplică standardul.

(4)

Este necesar să se stabilească modul în care ar trebui să funcționeze plafonul lanțului valoric, având în vedere diferitele tipuri de puncte de date prevăzute de standard. De asemenea, este necesar să se asigure un echilibru adecvat între protejarea întreprinderilor din lanțul valoric împotriva cererilor excesive de informații și asigurarea faptului că aplicarea plafonului lanțului valoric nu implică o sarcină suplimentară inutilă pentru întreprinderile care fac obiectul cerințelor obligatorii de raportare privind durabilitatea. Prin urmare, numai punctele de date esențiale ar trebui să fie acoperite de plafonul lanțului valoric. Pentru a spori claritatea, prezentările de informații care fac obiectul plafonului lanțului valoric ar trebui să fie stabilite într-o listă specifică, ce ar trebui să facă distincție între prezentările de informații care constituie plafonul pentru întreprinderile cu peste 10 angajați și cele care constituie plafonul pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați. Este important ca întreprinderile cărora li se aplică cerințele obligatorii de raportare privind durabilitatea prevăzute în Directiva 2013/34/UE să solicite informații de la întreprinderile din lanțul lor valoric numai în măsura în care au nevoie de informațiile respective și să solicite mai puține informații decât cele specificate în standardul de raportare voluntară dacă nu au nevoie de toate informațiile din standardul respectiv. Plafonul lanțului valoric se aplică numai colectării de informații efectuate în scopul raportării informațiilor privind durabilitatea în temeiul dreptului intern care transpune Directiva 2013/34/UE și, prin urmare, nu ar trebui să afecteze cererile de informații necesare pentru respectarea obligațiilor care decurg din alte acte legislative ale Uniunii sau naționale, în condițiile prevăzute în acestea.

(5)

De la data intrării în vigoare a prezentului regulament, ar trebui să se considere că Recomandarea (UE) 2025/1710 nu mai produce efecte juridice. Cu toate acestea, instituțiile financiare, participanții la piața financiară, întreprinderile de asigurare și instituțiile de credit sunt în continuare încurajate să își limiteze pe cât posibil cererile de informații privind durabilitatea din partea întreprinderilor cu cel mult 1 000 de angajați pentru alte scopuri decât raportarea privind durabilitatea în temeiul Directivei 2013/34/UE, la informațiile specificate în anexa I la prezentul regulament. De asemenea, statele membre sunt încurajate să sensibilizeze întreprinderile cu cel mult 1 000 de angajați cu privire la beneficiile raportării voluntare a informațiilor privind durabilitatea în conformitate cu anexa I la prezentul regulament și să ia măsuri adecvate la nivel național pentru a promova punerea în aplicare și acceptarea standardului, precum și pentru a sprijini digitalizarea automată a raportării voluntare privind durabilitatea pe baza standardului. Pentru a reduce la minimum costurile de asigurare a conformității, întreprinderile care aplică acest standard nu sunt obligate să solicite asigurări cu privire la informațiile pe care le raportează.

(6)

Pentru a oferi întreprinderilor care fac obiectul cerințelor obligatorii de raportare privind durabilitatea prevăzute în Directiva 2013/34/UE suficient timp pentru a se pregăti în vederea aplicării noilor cerințe, prezentul standard de raportare voluntară privind durabilitatea ar trebui să se aplice exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2027 sau ulterior acestei date.

(7)

Pentru a le permite întreprinderilor care nu fac obiectul cerințelor obligatorii de raportare privind durabilitatea prevăzute de Directiva 2013/34/UE să beneficieze de acest standard de raportare voluntară privind durabilitatea cât mai curând posibil, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(8)

În conformitate cu articolul 49 alineatul (3a) din Directiva 2013/34/UE, anterior adoptării prezentului regulament, Comisia a organizat consultări cu experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (4),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Definiție

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarea definiție:

1.

„plafon al lanțului valoric” înseamnă limita superioară a informațiilor privind durabilitatea pe care întreprinderile care fac obiectul articolelor 19a și 29a din Directiva 2013/34/UE le pot solicita întreprinderilor din lanțul lor valoric care nu depășesc, la data bilanțului, un număr mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar precedent.

Articolul 2

Raportare voluntară

(1)   Întreprinderile care nu fac obiectul cerințelor de raportare obligatorie prevăzute la articolele 19a și 29a din Directiva 2013/34/UE pot prezenta informații privind durabilitatea în mod voluntar, în conformitate cu standardul de raportare voluntară privind durabilitatea prevăzut în anexa I la prezentul regulament („standardul voluntar”).

(2)   Întreprinderile care raportează informații privind durabilitatea în mod voluntar în conformitate cu standardul voluntar pot utiliza, de asemenea, orientările practice furnizate de EFRAG.

Articolul 3

Plafonul lanțului valoric

(1)   Standardul voluntar stabilește plafonul lanțului valoric pentru întreprinderile care fac obiectul cerințelor de raportare obligatorie în temeiul articolelor 19a și 29a din Directiva 2013/34/UE.

(2)   Plafonul lanțului valoric cuprinde numai punctele de date specificate în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 4

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3 se aplică exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2027 sau ulterior acestei date.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 iulie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 182, 29.6.2013, p. 19, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/34/oj.

(2)  Directiva (UE) 2026/470 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 februarie 2026 de modificare a Directivelor 2006/43/CE, 2013/34/UE, (UE) 2022/2464 și (UE) 2024/1760 în ceea ce privește anumite cerințe de raportare privind durabilitatea de către întreprinderi și anumite cerințe privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (JO L, 2026/470, 26.2.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2026/470/oj) (Directiva Omnibus I).

(3)  Recomandarea (UE) 2025/1710 a Comisiei din 30 iulie 2025 referitoare la un standard de raportare voluntară privind durabilitatea pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO L, 2025/1710, 5.8.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2025/1710/oj).

(4)  Acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare (JO L 123, 12.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_interinstit/2016/512/oj).


ANEXA I

CUPRINS

Obiectivul prezentului standard și întreprinderile cărora li se aplică 6
Structura prezentului standard 6
Principii pentru întocmirea raportului privind durabilitatea (modulul de bază și modulul cuprinzător) 7
Modulul de bază 9
Modulul de bază – Informații generale 6

B1 –

Bazele întocmirii 9

B2 –

Practici, politici și inițiative viitoare pentru tranziția către o economie mai durabilă 10
Modulul de bază – Indicatori de mediu 7

B3 –

Energia și emisiile de gaze cu efect de seră 10

B4 –

Poluarea aerului, a apei și a solului 11

B5 –

Biodiversitatea 11

B6 –

Apa 11

B7 –

Utilizarea resurselor, economia circulară și gestionarea deșeurilor 11
Modulul de bază – Indicatori sociali 11

B8 –

Forța de muncă – Caracteristici generale 11

B9 –

Forța de muncă – Sănătate și siguranță 12

B10 –

Forța de muncă – Remunerație, negocieri colective și formare 12
Modulul de bază – Indicatori de guvernanță 12

B11 –

Condamnări și amenzi pentru corupție și mită 12
Modulul cuprinzător 12
Modulul cuprinzător – Informații generale 12

C1 –

Strategie: Modelul de afaceri și durabilitatea – Inițiative conexe 12

C2 –

Descrierea practicilor, a politicilor și a inițiativelor viitoare pentru tranziția către o economie mai durabilă 13
Modulul cuprinzător – Indicatori de mediu 13
Luarea în considerare a indicatorilor de mediu în contextul raportării emisiilor de GES în cadrul secțiunii B3 (modulul de bază) 13

C3 –

Țintele de reducere a GES și tranziția climatică 13

C4 –

Riscuri climatice 14
Modulul cuprinzător – Indicatori sociali 11

C5 –

Caracteristici suplimentare (generale) ale forței de muncă 14

C6 –

Informații suplimentare privind forța de muncă proprie – Politici și procese în domeniul drepturilor omului 14

C7 –

Evenimente privind drepturile omului 15
Modulul cuprinzător – Indicatori de guvernanță 15

C8 –

Venituri din anumite activități 15

C9 –

Raportul diversității de gen în cadrul organismului de guvernanță 16

Apendicele A:

Termeni definiți 17

Apendicele B:

Lista posibilelor aspecte legate de durabilitate 24

Apendicele C:

Informații generale pentru participanții la piața financiară care sunt utilizatori ai informațiilor elaborate utilizând prezentul standard (reconciliere cu alte reglementări ale UE) 26

Obiectivul prezentului standard și întreprinderile cărora li se aplică

1.

Obiectivul prezentului standard de raportare voluntară privind durabilitatea (denumit în continuare „standardul voluntar”) este de a sprijini întreprinderile care nu fac obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea cu privire la toate aspectele următoare:

(a)

furnizarea de informații care vor contribui la satisfacerea nevoilor în materie de date ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor de raportare obligatorie în temeiul Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) (Directiva contabilă) și care solicită informații privind durabilitatea de la întreprinderile din lanțurile lor valorice;

(b)

furnizarea de informații care vor contribui la satisfacerea nevoilor de date ale băncilor și ale investitorilor, ajutând astfel întreprinderile să aibă acces la finanțare;

(c)

îmbunătățirea gestionării aspectelor legate de durabilitate cu care se confruntă, și anume provocările sociale și de mediu, cum ar fi poluarea, sănătatea și siguranța forței de muncă. Acest lucru va sprijini creșterea lor competitivă și le va spori reziliența pe termen scurt, mediu și lung;

(d)

contribuția la o economie mai durabilă și mai favorabilă incluziunii.

2.

Prezentul standard este voluntar. Acesta este destinat întreprinderilor (2) care, la data bilanțului, nu depășesc un număr mediu de 1 000 de angajați în cursul exercițiului financiar precedent.

3.

Prezentul standard acoperă aceleași aspecte legate de durabilitate precum Standardele europene de raportare privind durabilitatea (ESRS) (3). Cu toate acestea, standardul este proporțional și, prin urmare, ia în considerare capacitățile și caracteristicile fundamentale ale unităților cărora le este destinat, inclusiv ale microîntreprinderilor.

4.

Coerența cu ESRS a fost luată în considerare cu atenție în elaborarea prezentului standard, definindu-se în același timp cerințe proporționale. Spre deosebire de ESRS, prezentul standard nu impune obligații legale de raportare.

5.

Întreprinderile pot accesa informații practice cu privire la aplicarea prezentului standard voluntar pe site-ul EFRAG și pe Centrul de cunoștințe. Aceste resurse oferă orientări și sprijin, inclusiv modele relevante, cu privire la prezentul standard de raportare privind durabilitatea.

Structura prezentului standard

6.

Prezentul standard este compus din două module pe care întreprinderea le poate utiliza pentru a-și pregăti raportul privind durabilitatea:

(a)

Modulul de bază: prezentările de informații B1 și B2 și indicatorii de bază (B3-B11). Acest modul reprezintă abordarea-țintă pentru microîntreprinderi și constituie o cerință minimă pentru alte întreprinderi; și

(b)

Modulul cuprinzător: acest modul stabilește puncte de date în plus față de prezentările de informații B1-B11, care ar putea fi solicitate de bănci, investitori și clienți corporativi ai întreprinderii respective în plus față de modulul de bază.

Punctul 27 de mai jos ilustrează opțiunile disponibile pentru întocmirea unui raport privind durabilitatea utilizând prezentul standard prin adoptarea a unuia sau a ambelor module.

7.

Aplicarea modulului de bază este o condiție prealabilă pentru aplicarea modulului cuprinzător.

8.

Prezentul standard conține diferite tipuri de puncte de date, inclusiv puncte de date esențiale pe care o întreprindere trebuie să le raporteze atunci când aplică standardul, puncte de date care sunt necesare numai în anumite circumstanțe specificate, sub rezerva principiului „dacă este cazul” descris la punctul 15, puncte de date care sunt voluntare și puncte de date care trebuie luate în considerare numai atunci când se raportează informații sectoriale specifice. Pentru a se asigura că standardul este proporțional pentru întreprinderile de dimensiuni diferite, unele puncte de date sunt voluntare pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați, chiar dacă sunt puncte de date esențiale pentru alte întreprinderi care aplică standardul. Standardul utilizează text între paranteze pătrate pentru a identifica astfel de cazuri.

9.

Apendicele A Termenii definiți include definițiile termenilor utilizați în prezentul standard. În cadrul standardului voluntar, termenii definiți în glosarul definițiilor (apendicele A) sunt indicați cu caractere aldine cursive , cu excepția cazului în care un termen definit este utilizat de mai multe ori în același paragraf.

Principii pentru întocmirea raportului privind durabilitatea (modulul de bază și modulul cuprinzător)

Respectarea prezentului standard

10.

Prezentul standard stabilește cerințe care permit întreprinderii să furnizeze informații relevante cu privire la următoarele:

(a)

modul în care a avut și poate să aibă un impact pozitiv sau negativ asupra oamenilor sau asupra mediului pe termen scurt, mediu sau lung;

(b)

modul în care aspectele de mediu și sociale au afectat sau pot afecta poziția financiară, performanța și fluxurile de trezorerie ale acesteia pe termen scurt, mediu sau lung.

11.

Întreprinderea trebuie să raporteze informații relevante, exacte, comparabile, ușor de înțeles și verificabile.

12.

În funcție de tipul de activități desfășurate de întreprinderea în cauză, includerea de informații suplimentare (indicatori și/sau prezentări de informații descriptive) care nu sunt reglementate de prezentul standard este adecvată pentru a prezenta informații privind durabilitatea referitoare la aspecte care sunt comune în sectorul întreprinderii (și anume cu care se confruntă de obicei întreprinderile sau entitățile care își desfășoară activitatea într-o anumită industrie sau într-un anumit domeniu) sau care sunt specifice întreprinderii, deoarece acest lucru sprijină elaborarea de informații relevante, exacte, comparabile, ușor de înțeles și verificabile. Aceasta include luarea în considerare a informațiilor privind emisiile de GES de categoria 3 (a se vedea punctele 49-52 din prezentul standard). Apendicele B oferă o listă a posibilelor aspecte legate de durabilitate.

13.

Întreprinderea poate completa indicatorii din modulul de bază și modulul cuprinzător cu informații calitative și/sau cantitative suplimentare, după caz, în conformitate cu punctul 12 de mai sus.

Informații comparative

14.

Începând cu al doilea an de raportare întreprinderea trebuie să raporteze informații comparative în raport cu anul precedent, cu excepția indicatorilor prezentați pentru prima dată.

Principiul aplicabilității selective

15.

Anumite prezentări de informații se aplică numai unor circumstanțe specifice (4). În special, instrucțiunile furnizate în fiecare prezentare de informații precizează aceste circumstanțe și informațiile care trebuie raportate numai dacă întreprinderea consideră că ele sunt „aplicabile”. Atunci când se omite una dintre aceste prezentări de informații, se presupune că aceasta nu se aplică.

Includerea filialelor în datele raportate

16.

Dacă întreprinderea este o întreprindere-mamă a unui grup, se recomandă ca aceasta să își întocmească raportul privind durabilitatea pe bază consolidată, cu includerea de informații de la filialele sale.

17.

Dacă întreprinderea-mamă și-a întocmit raportul privind durabilitatea pe bază consolidată, cu includerea de informații de la filialele sale, filialele sunt exceptate de la raportare.

Frecvența și locul de întocmire a raportului privind durabilitatea

18.

Dacă se întocmește un raport privind durabilitatea pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor mari sau ale băncilor care impun o actualizare anuală, raportul se întocmește anual. Dacă întreprinderea întocmește situații financiare, raportul privind durabilitatea se întocmește cu referire la un interval de timp coerent cu întocmirea situațiilor financiare. Dacă punctele de date specifice nu s-au modificat față de anul de raportare precedent, întreprinderea poate indica faptul că nu a avut loc nicio modificare și poate face trimitere la informațiile furnizate pentru respectivul punct de date specific în raportul din anul precedent.

19.

În cazul în care întreprinderea întocmește o declarație de mediu în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) (EMAS), aceasta poate prezenta informațiile prevăzute de EMAS și de prezentul standard voluntar într-un singur raport. În acest caz, prezentările de informații care sunt comune EMAS și standardului voluntar trebuie să fie prezentate o singură dată.

20.

Funcția principală a acestui raport este de a informa contrapărțile comerciale reale sau potențiale. Întreprinderea poate decide să pună la dispoziția publicului raportul său privind durabilitatea. În acest caz, întreprinderea își poate prezenta raportul privind durabilitatea într-o secțiune separată a raportului administratorilor, dacă aceasta întocmește un astfel de raport. În caz contrar, întreprinderea își poate prezenta raportul privind durabilitatea ca document separat.

21.

Pentru a evita publicarea acelorași informații de două ori, întreprinderea poate face trimitere în raportul său privind durabilitatea la informațiile publicate în alte documente care pot fi accesate în același timp cu raportul privind durabilitatea și din același set de documente (6).

Omiterea de informații

22.

Atunci când prezintă informații în temeiul prezentului standard, întreprinderea poate omite următoarele informații:

(a)

în cazuri excepționale, informații a căror divulgare ar aduce prejudicii grave poziției comerciale a întreprinderii;

(b)

informații care corespund capitalului intelectual, proprietății intelectuale, know-how-ului, informațiilor tehnologice sau rezultatelor inovării, care se califică drept secrete comerciale ;

(c)

informații clasificate ;

(d)

alte informații care trebuie să fie protejate împotriva accesului sau divulgării neautorizate, pe baza obligațiilor prevăzute în alte acte juridice ale Uniunii sau în dreptul intern, sau pentru a proteja confidențialitatea sau siguranța unei persoane fizice sau securitatea unei persoane juridice.

Întreprinderea poate omite informațiile prevăzute la primul paragraf numai dacă îndeplinește toate condițiile următoare:

(i)

pentru fiecare punct de date omis, întreprinderea prezintă faptul că a utilizat această scutire [în conformitate cu prezentarea de informații B1 punctul 27 litera (b)]; și

(ii)

întreprinderea reevaluează la fiecare dată de raportare dacă informațiile pot fi omise din nou.

Coerența și legăturile cu prezentările de informații din situațiile financiare

23.

Dacă întreprinderea întocmește, de asemenea, situații financiare, informațiile furnizate în raportul său privind durabilitatea în conformitate cu prezentul standard trebuie:

(a)

să fie în concordanță cu ceea ce se raportează în situațiile financiare pentru aceeași perioadă;

(b)

să fie prezentate într-un mod care să faciliteze înțelegerea legăturilor existente cu informațiile raportate în situațiile financiare, de exemplu, prin utilizarea trimiterilor încrucișate corespunzătoare.

Modulul de bază

24.

Întreprinderea trebuie să raporteze cu privire la aspectele de mediu, sociale și legate de conduita profesională (denumite împreună „aspecte legate de durabilitate”) utilizând prezentările de informații B1-B11 de mai jos.

25.

În cazul în care întreprinderea dorește să furnizeze informații mai cuprinzătoare după finalizarea prezentărilor de informații prevăzute la B1-B11, aceasta poate raporta, în plus, cu privire la prezentările de informații selectate din modulul cuprinzător.

26.

Orientări suplimentare privind prezentările de informații B1-B11 sunt disponibile pe site-ul EFRAG și pe Centrul de cunoștințe.

Modulul de bază – Informații generale

B1 –   Bazele întocmirii

27.

Întreprinderea trebuie să precizeze:

(a)

pe care dintre următoarele opțiuni le-a selectat și face o declarație explicită de conformitate cu prezentul standard voluntar utilizând opțiunea selectată:

(i)

OPȚIUNEA A: modulul de bază (exclusiv);

(ii)

OPȚIUNEA B: Modulul de bază și modulul cuprinzător.

Un modul trebuie să fie respectat în întregime. Cu toate acestea, un element de prezentare de informații conform principiului aplicabilității selective „dacă este cazul” trebuie raportat numai dacă circumstanțele specificate în prezentarea de informații sunt considerate aplicabile întreprinderii. Prin urmare, dacă se omite un element al prezentării de informații conform principiului aplicabilității selective, se presupune că elementul respectiv nu este aplicabil societății (punctul 15);

(b)

dacă întreprinderea a omis o prezentare de informații în conformitate cu punctul 22 privind omiterea de informații, întreprinderea indică prezentările de informații pe care le-a omis;

(c)

modul în care a fost întocmit raportul privind durabilitatea, respectiv pe bază individuală (și anume raportul se limitează doar la informațiile întreprinderii) sau pe bază consolidată (și anume raportul include informații despre întreprindere și filialele sale);

(d)

în cazul unui raport consolidat privind durabilitatea, lista filialelor, inclusiv sediul social al acestora (7), care fac obiectul raportului; și

(e)

următoarele informații:

(i)

forma juridică a întreprinderii;

(ii)

codul (codurile) NACE de clasificare a sectoarelor;

(iii)

dimensiunea bilanțului (totalul activelor în unități monetare);

(iv)

cifra de afaceri (în unități monetare);

(v)

numărul de angajați exprimat ca număr de persoane sau ca echivalent normă întreagă;

(vi)

țara în care se desfășoară operațiunile principale și locul în care se află activul (activele) semnificativ (semnificative); și

(vii)

geolocalizarea amplasamentelor deținute, închiriate sau administrate.

28.

Dacă întreprinderea a obținut o certificare sau o etichetă legată de durabilitate, aceasta trebuie să furnizeze o scurtă descriere a acestora (inclusiv, după caz, emitenții certificării sau etichetei, data și punctajul de rating).

B2 –   Practici, politici și inițiative viitoare pentru tranziția către o economie mai durabilă

29.

Dacă întreprinderea a instituit practici , politici sau inițiative viitoare specifice pentru tranziția către o economie mai durabilă, ea trebuie să declare acest lucru. În astfel de cazuri, întreprinderea trebuie să precizeze dacă dispune de:

(a)

practici care, în acest context, pot include, de exemplu, eforturi de reducere a consumului de apă și de energie electrică al întreprinderii, de reducere a emisiilor de GES sau de prevenire a poluării, precum și inițiative de îmbunătățire a siguranței produselor și inițiative curente de îmbunătățire a condițiilor de muncă și a egalității de tratament la locul de muncă și parteneriate legate de proiecte care vizează durabilitatea;

(b)

politici privind aspectele legate de durabilitate, indiferent dacă sunt puse la dispoziția publicului, precum și orice politici separate de mediu, sociale sau de guvernanță pentru abordarea aspectelor legate de durabilitate;

(c)

orice inițiative viitoare sau planuri prospective care sunt puse în aplicare cu privire la aspecte legate de durabilitate; și

(d)

obiective de monitorizare a punerii în aplicare a politicilor.

30.

Astfel de practici, politici și inițiative viitoare includ acțiunile întreprinse de întreprindere pentru a-și reduce efectele negative și pentru a-și spori efectele pozitive asupra oamenilor și a mediului cu scopul de a contribui la o economie mai durabilă. Apendicele B oferă o listă a posibilelor aspecte legate de durabilitate care ar putea fi abordate în această prezentare de informații.

31.

Dacă întreprinderea raportează și cu privire la modulul cuprinzător, aceasta trebuie să completeze informațiile furnizate în secțiunea B2 cu punctele de date din secțiunea C2.

Modulul de bază – Indicatori de mediu

B3 –   Energia și emisiile de gaze cu efect de seră

32.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Întreprinderea își prezintă consumul total de energie în MWh. Dacă poate obține informațiile necesare pentru a furniza o astfel de defalcare, întreprinderea prezintă, de asemenea, o defalcare în conformitate cu tabelul de mai jos:

 

Energie din surse regenerabile

Energie din surse neregenerabile

Total

Energie electrică (astfel cum este reflectată în facturile la utilități)

 

 

 

Combustibili

 

 

 

33.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Întreprinderea trebuie să prezinte estimarea emisiilor sale brute absolute de gaze cu efect de seră (GES) generate în cursul perioadei de raportare în tone metrice de echivalent CO2 (tCO2 echivalent), având în vedere conținutul Standardului de contabilitate și raportare pentru întreprinderi al Protocolului privind GES (2004), inclusiv:

(a)

emisiile de GES de categoria 1 în tCO2 echivalent (din surse deținute sau controlate); și

(b)

emisiile de categoria 2 bazate pe amplasament , exprimate în tCO2 echivalent (și anume emisiile provenite din producerea de energie achiziționată, cum ar fi energia electrică, aburul, căldura sau răcirea).

B4 –   Poluarea aerului, a apei și a solului

34.

Întreprinderea trebuie să prezinte emisiile de poluanți în aer, apă și sol din propriile operațiuni pe care este obligată să le raporteze autorităților competente în temeiul dreptului UE sau al dreptului intern sau pe care le raportează în mod voluntar în conformitate cu un sistem de management de mediu. Dacă aceste informații sunt deja disponibile publicului, în mod alternativ, întreprinderea poate să facă trimitere la documentul în care sunt raportate, de exemplu, prin furnizarea linkului URL relevant sau prin includerea unui hyperlink.

B5 –   Biodiversitatea

35.

În cazul în care întreprinderea are amplasamente sau locuri într-o zonă sensibilă din punctul de vedere al biodiversității sau în apropierea acesteia (biodiversity-sensitive area – BSA), aceasta le prezintă, împreună cu denumirea BSA.

B6 –   Apa

36.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] întreprinderea trebuie să își prezinte prelevarea totală de apă , și anume cantitatea de apă introdusă în limitele organizației (sau ale instalației).

37.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Dacă întreprinderea are procese de producție care consumă în mod semnificativ apă (de exemplu, procese de producere a energiei termice, cum ar fi uscarea sau producția de energie electrică, producția de bunuri, irigații agricole etc.), aceasta trebuie să își prezinte consumul de apă calculat ca diferența dintre prelevarea de apă și deversarea apei din procesele sale de producție. [Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] În plus, întreprinderea trebuie să prezinte separat cantitatea de apă consumată la amplasamentele situate în zone cu stres hidric.

B7 –   Utilizarea resurselor, economia circulară și gestionarea deșeurilor

38.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Întreprinderea trebuie să precizeze dacă aplică principiile economiei circulare și, în caz afirmativ, modul în care aplică aceste principii.

39.

Întreprinderea trebuie să precizeze:

(a)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] greutatea totală a deșeurilor generate, cu o defalcare pe deșeuri periculoase și nepericuloase;

(b)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] proporția de deșeuri redirecționate către reciclare sau pregătire în vederea reutilizării;

(c)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] în cazul în care întreprinderea își desfășoară activitatea într-un sector care utilizează fluxuri semnificative de materiale (de exemplu, industria prelucrătoare, construcții, activități de ambalare sau altele), fluxul masic anual al materialelor relevante utilizate.

Modulul de bază – Indicatori sociali

B8 –   Forța de muncă – Caracteristici generale

40.

Întreprinderea trebuie să prezinte numărul de angajați exprimat ca număr de persoane sau ca echivalent normă întreagă pentru următorii indicatori:

(a)

tipul contractului de muncă (temporar sau permanent);

(b)

sexul;

(c)

țara contractului de muncă, dacă întreprinderea își desfășoară activitatea în mai multe țări.

B9 –   Forța de muncă – Sănătate și siguranță

41.

Întreprinderea trebuie să prezinte următoarele informații privind angajații săi:

(a)

numărul și rata accidentelor de muncă care pot fi înregistrate;

(b)

sub rezerva restricțiilor legale, suma deceselor ca urmare a accidentelor de muncă ce pot fi înregistrate și a bolilor profesionale care pot fi înregistrate .

B10 –   Forța de muncă – Remunerație, negocieri colective și formare

42.

Întreprinderea trebuie să prezinte:

(a)

dacă angajații primesc o remunerație egală cu sau mai mare decât salariul minim aplicabil pentru țara cu privire la care raportează, stabilit direct de legislația națională privind salariul minim sau prin intermediul unui contract colectiv de muncă ;

(b)

dacă întreprinderea are deja obligația, în temeiul dreptului UE (8) sau al altor reglementări naționale, să raporteze diferența procentuală de remunerare dintre angajații de sex feminin și cei de sex masculin, aceasta trebuie să o prezinte:

(c)

procentul salariaților săi care fac obiectul unor contracte colective de muncă;

(d)

numărul mediu de ore de formare anuală per angajat.

Modulul de bază – Indicatori de guvernanță

B11 –   Condamnări și amenzi pentru corupție și mită

43.

În cazul condamnărilor și al amenzilor din perioada de raportare, întreprinderea trebuie să prezinte numărul de condamnări și cuantumul total al amenzilor aplicate pentru încălcarea legislației privind combaterea corupției și a dării sau luării de mită .

Modulul cuprinzător

44.

Acest modul oferă informații pentru a aborda în mod cuprinzător nevoile de informații ale partenerilor de afaceri ai întreprinderii, cum ar fi investitorii, băncile și clienții corporativi, în plus față de cele incluse în modulul de bază. Prezentările de informații din acest modul reflectă obligațiile participanților la piața financiară și ale clienților corporativi în temeiul actelor cu putere de lege și al normelor administrative relevante. Ele reflectă, de asemenea, informațiile de care au nevoie partenerii de afaceri pentru a evalua profilul de risc în materie de durabilitate al întreprinderii, de exemplu, în calitate de furnizor (potențial) sau de debitor (potențial).

45.

Orientări suplimentare privind prezentările de informații C1-C9 sunt disponibile pe site-ul EFRAG și pe Centrul de cunoștințe.

Modulul cuprinzător – Informații generale

C1 –   Strategie: Modelul de afaceri și durabilitatea – Inițiative conexe

46.

Întreprinderea trebuie să prezinte elementele-cheie ale modelului său de afaceri și ale strategiei sale, inclusiv:

(a)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] o descriere a grupurilor semnificative de produse și/sau servicii oferite;

(b)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] o descriere a pieței (piețelor) semnificative pe care își desfășoară activitatea întreprinderea (cum ar fi B2B, cu ridicata, cu amănuntul, țările deservite);

(c)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] o descriere a principalelor relații de afaceri (cum ar fi principalii furnizori, clienții, canalele de distribuție); și

(d)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] dacă strategia include elemente-cheie care se referă la aspecte legate de durabilitate sau afectează aceste aspecte, o scurtă descriere a acestor elemente-cheie.

C2 –   Descrierea practicilor, a politicilor și a inițiativelor viitoare pentru tranziția către o economie mai durabilă

47.

Dacă întreprinderea a instituit practici , politici sau inițiative viitoare specifice pentru tranziția către o economie mai durabilă, pe care le-a raportat deja în contextul prezentării de informații B2 din modulul de bază, aceasta trebuie să le descrie pe scurt. În cazul în care practica, politica sau inițiativa viitoare se referă la furnizori sau clienți, întreprinderea trebuie să menționeze acest lucru. În plus, în cazul în care întreprinderea a identificat ținte pentru monitorizarea punerii în aplicare a politicilor în B2, aceasta trebuie să le descrie pe scurt.

48.

Întreprinderea poate indica cel mai înalt nivel din întreprindere (și anume o persoană sau un organism) care este responsabil pentru punerea în aplicare a practicilor, politicilor și inițiativelor viitoare respective, atunci când acest lucru a fost stabilit de întreprindere.

Modulul cuprinzător – Indicatori de mediu

Luarea în considerare a indicatorilor de mediu în contextul raportării emisiilor de GES în cadrul secțiunii B3 (modulul de bază)

49.

În funcție de tipul de activități desfășurate de întreprindere, prezentarea unei cuantificări a emisiilor sale de GES de categoria 3 poate fi adecvată (a se vedea punctul 12 din prezentul standard) pentru a furniza informații relevante privind efectele lanțului valoric al întreprinderii asupra schimbărilor climatice. Este probabil ca întreprinderile care utilizează procese de producție, procese legate de produse agroalimentare și construcții imobiliare, precum și procese de ambalare să aibă clase semnificative de categoria 3, care pot fi considerate relevante pentru raportare în sectorul întreprinderii.

50.

Emisiile de categoria 3 sunt emisii indirecte de GES (altele decât cele de categoria 2) care provin din lanțul valoric al unei întreprinderi. Ele includ activitățile care se desfășoară în amonte față de operațiunile întreprinderii (de exemplu, bunurile și serviciile achiziționate, bunurile de capital achiziționate, transportul bunurilor achiziționate etc.) și activitățile care se desfășoară în aval față de operațiunile întreprinderii (de exemplu, transportul și distribuția produselor întreprinderii, utilizarea produselor vândute, investițiile etc.).

51.

În cazul în care întreprinderea decide să furnizeze acest indicator, aceasta ar trebui să se refere la cele 15 tipuri de emisii de GES de categoria 3 identificate în Standardul pentru întreprinderi al Protocolului privind GES și detaliate în Standardul contabil și de raportare privind lanțul valoric al întreprinderilor (categoria 3) din cadrul Protocolului privind GES. Atunci când raportează cu privire la emisiile de GES de categoria 3, întreprinderea trebuie să includă clase semnificative de categoria 3 [conform Standardului contabil și de raportare privind lanțul valoric al întreprinderilor (categoria 3)] pe baza propriei evaluări a claselor relevante de categoria 3. Întreprinderile pot găsi orientări suplimentare privind metodele specifice de calcul pentru fiecare categorie în Orientările tehnice pentru calcularea emisiilor de categoria 3 din cadrul Protocolului privind GES.

52.

Atunci când își raportează emisiile de categoria 1 și de categoria 2 , în cazul în care întreprinderea prezintă informații specifice entității cu privire la emisiile sale de categoria 3, aceasta trebuie să le prezinte împreună cu informațiile prevăzute în cadrul secțiunii B3 – Energia și emisiile de gaze cu efect de seră .

C3 –   Țintele de reducere a GES și tranziția climatică

53.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] În cazul în care întreprinderea a stabilit ținte de reducere a emisiilor de GES, aceasta trebuie să prezinte țintele respective în valori absolute pentru emisiile de categoria 1 și de categoria 2 . În conformitate cu punctele 49-52 de mai sus și în cazul în care a stabilit ținte de reducere de categoria 3, întreprinderea trebuie să prevadă, de asemenea, ținte pentru emisiile semnificative de categoria 3. În special, aceasta trebuie să precizeze:

(a)

anul-țintă și valoarea anului-țintă;

(b)

anul de referință și valoarea anului de referință;

(c)

unitățile utilizate pentru ținte;

(d)

ponderea aferentă categoriei 1, categoriei 2 și, în cazul în care se prezintă astfel de informații, categoriei 3 la care se referă ținta; și

(e)

o listă a principalelor acțiuni pe care urmărește să le pună în aplicare pentru a-și atinge țintele.

54.

În cazul în care întreprinderea care își desfășoară activitatea în sectoare cu impact ridicat asupra climei (9) a adoptat un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice, aceasta poate furniza informații cu privire la planul respectiv, inclusiv o explicație a modului în care acesta contribuie la reducerea emisiilor de GES.

55.

În cazul în care întreprinderea își desfășoară activitatea într-un sector cu impact ridicat asupra climei și nu dispune de un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice, aceasta indică dacă și, în caz afirmativ, când va adopta un astfel de plan de tranziție.

C4 –   Riscuri climatice

56.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Dacă întreprinderea a identificat pericole legate de climă și evenimente de tranziție legate de climă care creează riscuri legate de climă pentru întreprindere, aceasta trebuie:

(a)

să descrie pe scurt astfel de pericole legate de climă și evenimente de tranziție legate de climă;

(b)

să prezinte modul în care a evaluat expunerea și sensibilitatea activelor, ale activităților și ale lanțului său valoric la aceste pericole și evenimente de tranziție;

(c)

să prezinte orizonturile de timp ale oricăror pericole legate de climă și evenimente de tranziție identificate; și

(d)

să precizeze dacă a întreprins acțiuni de adaptare la schimbările climatice pentru orice pericol legat de climă și eveniment de tranziție.

57.

Întreprinderea poate prezenta potențialele efecte negative ale riscurilor climatice care îi pot afecta performanța financiară sau operațiunile comerciale pe termen scurt, mediu sau lung, indicând dacă evaluează riscurile ca fiind ridicate, medii și scăzute.

Modulul cuprinzător – Indicatori sociali

C5 –   Caracteristici suplimentare (generale) ale forței de muncă

58.

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] întreprinderea trebuie să prezinte ritmul de înlocuire a angajaților pentru perioada de raportare.

59.

Întreprinderea poate prezenta raportul dintre femei și bărbați la nivelul conducerii pentru perioada de raportare.

60.

Întreprinderea poate preciza numărul lucrătorilor independenți care nu dispun de personal și care desfășoară activități exclusiv pentru întreprindere, precum și numărul de lucrători temporari puși la dispoziție de întreprinderi care desfășoară în principal „activități de ocupare a forței de muncă”.

C6 –   Informații suplimentare privind forța de muncă proprie – Politici și procese în domeniul drepturilor omului

61.

Întreprinderea trebuie să furnizeze un răspuns la următoarele întrebări:

(a)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Întreprinderea dispune de un cod de conduită sau de o politică în domeniul drepturilor omului pentru forța de muncă proprie ? (DA/NU)

(b)

În caz afirmativ, aceasta vizează:

(i)

munca copiilor (DA/NU);

(ii)

munca forțată (DA/NU);

(iii)

traficul de persoane (DA/NU);

(iv)

discriminarea (DA/NU);

(v)

prevenirea accidentelor (DA/NU); sau

(vi)

alte aspecte? (DA/NU – în caz afirmativ, a se preciza).

(c)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Întreprinderea dispune de un mecanism de soluționare a plângerilor pentru forța de muncă proprie? (DA/NU)

C7 –   Evenimente privind drepturile omului

62.

Întreprinderea trebuie să furnizeze un răspuns la următoarele întrebări:

(a)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] La nivelul întreprinderii, există incidente confirmate în rândul forței de muncă proprii legate de:

(i)

munca copiilor (DA/NU);

(ii)

munca forțată (DA/NU);

(iii)

traficul de persoane (DA/NU);

(iv)

discriminarea (DA/NU); sau

(v)

alte aspecte? (DA/NU – în caz afirmativ, a se preciza).

(b)

În caz afirmativ, întreprinderea poate descrie acțiunile întreprinse pentru a aborda incidentele descrise mai sus.

(c)

[Voluntară pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați] Întreprinderea are cunoștință de incidente confirmate care implică lucrători din lanțul valoric, comunități afectate, consumatori și utilizatori finali în perioada de raportare? În caz afirmativ, a se preciza.

Modulul cuprinzător – Indicatori de guvernanță

C8 –   Venituri din anumite activități

63.

În cazul în care întreprinderea își desfășoară activitatea în unul sau mai multe dintre următoarele sectoare, aceasta trebuie să prezinte veniturile aferente obținute din activități în:

(a)

sectorul armelor interzise (10) (mine antipersonal, muniții cu dispersie, arme chimice și biologice);

(b)

sectorul cultivării și producției de tutun (11);

(c)

sectorul combustibililor fosili (cărbune, petrol și gaze), inclusiv o dezagregare a veniturilor provenite din cărbune, petrol și gaze (12);

(d)

sectorul fabricării de produse chimice (13), și anume dacă activitățile sale intră sub incidența diviziunii 20.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006;

C9 –   Raportul diversității de gen în cadrul organismului de guvernanță

64.

În cazul în care întreprinderea dispune de un organism de guvernanță , aceasta trebuie să prezinte raportul diversității de gen aferent.

(1)  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/34/oj). Cerințele de raportare privind durabilitatea au fost incluse în Directiva 2013/34/UE prin Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 (JO L 322, 16.12.2022, p. 15, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2022/2464/oj) [Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea sau CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive)], și modificată prin Directiva (UE) 2026/470 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 februarie 2026 (JO L, 2026/470, 26.2.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2026/470/oj) (Directiva Omnibus I).

(2)  Sunt incluși aici lucrătorii independenți, întreprinderile fără personalitate juridică și microîntreprinderile cotate la bursă.

(3)  Regulamentul delegat (UE) 2023/2772 al Comisiei din 31 iulie 2023 de completare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele de raportare privind durabilitatea (JO L, 2023/2772, 22.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/2772/oj), astfel cum a fost modificat ultima oară de Regulamentul delegat (UE) 2026/1563 al Comisiei din 3 iulie 2026 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2023/2772 în ceea ce privește simplificarea anumitor standarde de raportare privind durabilitatea (JO L, 2026/1563, 21.9.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2026/1563/oj) (ESRS revizuite).

(4)  De exemplu, cerința legală de a prezenta informații specifice sau de a prezenta deja în mod voluntar informații specifice prin intermediul unui sistem de management de mediu.

(5)  Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 și a Deciziilor 2001/681/CE și 2006/193/CE ale Comisiei (JO L 342, 22.12.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1221/oj).

(6)  Atunci când utilizează modelul digital (furnizat pe pagina web a EFRAG) pentru a pregăti un raport privind durabilitatea în format digital și lizibil pentru om, întreprinderea poate face trimitere la informațiile publicate în alte documente, mai degrabă decât la raportul privind durabilitatea utilizând încorporarea prin trimiteri. O astfel de trimitere se face prin includerea numărului paginii sursei relevante și a documentului-sursă în sine (de exemplu, PDF sau XHTML) ca parte a raportului digital.

(7)  Sediul social este sediul oficial al întreprinderii.

(8)  Directiva (UE) 2023/970 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023 de consolidare a aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii (JO L 132, 17.5.2023, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2023/970/oj).

(9)  Sectoarele cu impact ridicat asupra climei sunt cele enumerate în secțiunile A-H și în secțiunea M din NACE, astfel cum sunt definite în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2023/137 al Comisiei din 10 octombrie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire (JO L 19, 20.1.2023, p. 5, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/137/oj).

(10)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 14 din tabelul 1 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 al Comisiei din 6 aprilie 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează detaliile referitoare la conținutul și prezentarea informațiilor în legătură cu principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”, care precizează conținutul, metodologia și prezentarea informațiilor în legătură cu indicatorii de durabilitate și efectele negative asupra durabilității, precum și conținutul și prezentarea informațiilor în legătură cu promovarea caracteristicilor de mediu sau sociale și a obiectivelor de investiții durabile în documentele precontractuale, pe site-urile web și în rapoartele periodice (JO L 196, 25.7.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2022/1288/oj) și în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2025/1775 al Comisiei din 28 august 2025 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/1818 în ceea ce privește definiția armelor interzise (JO L, 2025/1775, 30.12.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2025/1775/oj).

(11)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor administratorilor de indici de referință de a prezenta factori MSG care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2020/1818 al Comisiei din 17 iulie 2020 de completare a Regulamentului (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele minime pentru indicii UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și indicii UE de referință aliniați la Acordul de la Paris (JO L 406, 3.12.2020, p. 17, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/1818/oj), astfel cum se prevede la articolul 12.1 litera (b).

(12)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 4 din tabelul 1 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Expunerea la întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul combustibililor fosili”).

(13)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 9 din tabelul 2 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Investiții în întreprinderi care produc substanțe chimice”).


Apendicele A

Termeni definiți

Prezentul apendice face parte integrantă din prezentul standard.

Termen definit

Definiție

Prevenirea accidentelor

Prevenirea accidentelor se referă la politicile și inițiativele de prevenire a accidentelor la locul de muncă și de asigurare a siguranței și bunăstării angajaților. Aceasta nu numai că include măsuri de reducere a riscurilor fizice, ci implică și promovarea unui mediu de lucru sigur și favorabil incluziunii, fără discriminare și hărțuire.

Acțiuni

Acțiunile se referă la: (i) acțiunile și planurile de acțiune (inclusiv planurile de tranziție) care sunt realizate pentru a se asigura că întreprinderea îndeplinește țintele stabilite și prin care întreprinderea urmărește să abordeze impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative; și (ii) deciziile de sprijinire a acestora cu resurse financiare, umane sau tehnologice.

Acțiunile pot fi acțiuni individuale, întreprinse numai de întreprindere, sau acțiuni colective, și anume eforturi de colaborare ale unui grup de părți interesate – cum ar fi întreprinderile, guvernele, societatea civilă sau comunitățile – pentru a aborda provocări comune sau pentru a atinge obiective comune, în special atunci când aceste obiective nu pot fi atinse în mod eficace de un singur actor care acționează individual.

Comunitatea afectată

Persoane sau un grup (grupuri) de persoane care locuiesc sau lucrează în aceeași zonă geografică și care au fost sau pot fi afectate de operațiunile unei întreprinderi raportoare sau prin intermediul lanțului său valoric din amonte și din aval. Comunitățile afectate pot varia de la cele care locuiesc în vecinătatea operațiunilor întreprinderii (comunitățile locale) la cele care locuiesc la o anumită distanță. Comunitățile afectate includ populațiile indigene afectate efectiv și potențial.

Zonă sensibilă din punctul de vedere al biodiversității (BSA)

Zonele sensibile din punctul de vedere al biodiversității sunt:

(a)

zonele protejate prin mijloace legale sau prin alte mijloace eficace, inclusiv Natura 2000, siturile care fac parte din patrimoniul natural mondial UNESCO, siturile Ramsar și alte zone protejate, de exemplu definite de surse din legislația națională; și

(b)

zonele incluse în principalele zone de biodiversitate (KBA), zonele marine semnificative din punct de vedere ecologic sau biologic, lista roșie a UICN a ecosistemelor sau a habitatelor speciilor enumerate în lista roșie a speciilor amenințate a UICN (care sunt recunoscute științific pentru importanța lor pentru biodiversitate).

Mită

Convingerea unei persoane în mod necinstit să acționeze în favoarea dumneavoastră, oferindu-i un cadou sub formă de bani sau un alt stimulent.

Munca copiilor

Munca ce privează copiii de copilărie, de potențialul și de demnitatea acestora și le afectează dezvoltarea fizică și psihică. Aceasta se referă la munca:

(a)

periculoasă din punct de vedere psihic, fizic, social sau moral și dăunătoare pentru copii; sau

(b)

care interferează cu școlarizarea copiilor, privându-i de posibilitatea de a merge la școală sau obligându-i să părăsească școala prematur; sau

(c)

le impune să încerce să combine frecventarea școlii cu munca excesiv de lungă și grea.

Copilul este definit ca o persoană cu vârsta sub 18 ani. Întrebarea dacă anumite forme de „muncă” pot fi denumite „munca copiilor” depinde de vârsta copilului, de tipul și de orele de muncă efectuate, precum și de condițiile în care aceasta este efectuată. Răspunsul variază de la o țară la alta și de la un sector la altul.

Vârsta minimă de muncă nu ar trebui să fie mai mică decât vârsta minimă de absolvire a școlarizării obligatorii și, în orice caz, nu ar trebui să fie mai mică de 15 ani, în conformitate cu Convenția nr. 138 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind vârsta minimă. Pot exista excepții în anumite țări în care economiile și instituțiile de învățământ nu sunt suficient de dezvoltate și se aplică o vârstă minimă de 14 ani.

Aceste țări care fac excepție sunt specificate de OIM ca răspuns la o cerere specială din partea țării în cauză și în consultare cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor.

Legislațiile naționale pot permite angajarea persoanelor cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani în cadrul unor activități ușoare, atât timp cât acest lucru nu este de natură să dăuneze sănătății sau dezvoltării lor și nu aduce atingere frecventării școlii sau participării lor la programe de formare profesională. Vârsta minimă pentru admiterea într-o activitate care, prin natura sa sau prin circumstanțele în care se desfășoară, poate pune în pericol sănătatea, siguranța sau moralitatea tinerilor nu trebuie să fie mai mică de 18 ani.

Principiile economiei circulare

Principiile economiei circulare sunt:

(a)

eliminarea deșeurilor și a poluării prin proiectarea de produse și materiale care să poată fi reintroduse în economie după utilizare;

(b)

circulația produselor și a materialelor (la cea mai mare valoare) prin întreținerea, reutilizarea și recondiționarea acestora; și

(c)

regenerarea naturii prin axarea pe îmbunătățirea mediilor naturale și refacerea funcțiilor ecologice esențiale.

Informații clasificate

Conform definiției de la articolul 2, punctul 7 din Regulamentul (UE) 2023/2418 al Parlamentului European și al Consiliului (1), informații clasificate înseamnă informații sau materiale, sub orice formă, a căror divulgare neautorizată ar putea cauza prejudicii de diferite grade intereselor Uniunii sau ale unuia sau mai multor state membre și care poartă un marcaj de clasificare UE sau un marcaj de clasificare corespunzător, astfel cum se prevede în acordul încheiat între statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind protecția informațiilor clasificate schimbate în interesul Uniunii Europene.

Adaptare la schimbările climatice

Procesul de adaptare la schimbările climatice reale și preconizate și la impactul acestora.

Atenuarea schimbărilor climatice

Procesul de reducere a emisiilor de GES și de menținere a creșterii temperaturii medii globale la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, în conformitate cu Acordul de la Paris.

Negocierea colectivă

Toate negocierile care au loc între un angajator, un grup de angajatori sau una sau mai multe organizații patronale, pe de o parte, și unul sau mai multe sindicate sau, în lipsa acestora, reprezentanții lucrătorilor aleși în mod corespunzător și autorizați de aceștia în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative naționale, pe de altă parte, pentru: (i) stabilirea condițiilor de muncă și a condițiilor de angajare; sau (ii) pentru reglementarea relațiilor dintre angajatori și lucrători; și/sau (iii) pentru reglementarea relațiilor dintre angajatori sau organizațiile acestora și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.

Consumatori

Persoanele fizice care achiziționează, consumă sau utilizează bunuri și servicii pentru uz personal, fie pentru ele însele, fie pentru alte persoane, și nu pentru revânzare, în scopuri comerciale, economice, industriale, meșteșugărești sau profesionale.

Corupție

Abuzul de putere în scopul obținerii de câștiguri private, care poate fi declanșat de persoane fizice sau organizații. Aceasta include practici precum plăți de facilitare, fraudă, extorcare, coluziune și spălare de bani. De asemenea, include oferirea sau primirea unui cadou, împrumut, comision, recompensă sau alt avantaj oricărei persoane sau de la orice persoană ca stimulent pentru a face ceva necinstit, ilegal sau o încălcare a încrederii în conduita profesională a întreprinderii. Aceasta poate include beneficii în numerar sau în natură, cum ar fi bunuri gratuite, cadouri și vacanțe, sau servicii personale speciale furnizate în scopul obținerii unui avantaj necuvenit sau care pot duce la presiuni morale de a primi un astfel de avantaj.

Discriminare

Discriminarea se poate produce direct sau indirect. Discriminarea directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil în comparație cu modul în care au fost tratate sau ar fi tratate alte persoane care se află într-o situație similară, iar motivul pentru acest lucru este o caracteristică specifică pe care o deține persoana respectivă, care intră sub incidența unui „motiv care face obiectul protecției”. Discriminarea indirectă are loc atunci când o normă aparent neutră dezavantajează o persoană sau un grup de persoane care au aceleași caracteristici. Trebuie să se demonstreze că un grup este dezavantajat printr-o decizie în comparație cu un grup de referință.

Angajat

Un angajat este o persoană care se află într-un raport de muncă cu întreprinderea în conformitate cu legislația sau practica națională.

Utilizatori finali

Persoanele fizice care utilizează în ultimă instanță sau sunt menite să utilizeze în ultimă instanță un anumit produs sau serviciu.

Munca forțată

Orice lucrare sau serviciu care este obținut de la orice persoană sub amenințarea unei pedepse și pentru care persoana respectivă nu s-a oferit în mod voluntar. Termenul cuprinde toate situațiile în care persoanele sunt constrânse prin orice mijloace să muncească și include atât practicile tradiționale similare sclaviei, cât și formele contemporane de constrângere în care este implicată exploatarea prin muncă, care pot include traficul de persoane și sclavia modernă.

Guvernanța

Guvernanța este sistemul de norme, practici și procese prin care o întreprindere este condusă și controlată.

Gaze cu efect de seră (GES)

Gazele enumerate în partea 2 din anexa V la Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Printre acestea se numără dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), oxidul de azot (N2O), hexafluorura de sulf (SF6), trifluorura de azot (NF3), hidrofluorocarburile (HFC) și perfluorocarburile (PFC).

Emisii brute de gaze cu efect de seră (GES)

Emisiile brute de gaze cu efect de seră (GES) sunt emisiile totale de GES eliberate de întreprindere în atmosferă, fără a lua în considerare nicio deducere pentru eliminările de dioxid de carbon sau alte ajustări.

Deșeuri periculoase

Deșeuri care prezintă una sau mai multe dintre proprietățile periculoase enumerate în anexa III la Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

Trafic de persoane

Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.

Incident

O acțiune în justiție sau o plângere înregistrată la întreprindere sau la autoritățile competente printr-un proces oficial sau un caz de neconformitate identificat de întreprindere prin intermediul procedurilor stabilite. Printre procedurile stabilite pentru identificarea cazurilor de neconformitate se pot număra audituri ale sistemelor de gestionare, programe oficiale de monitorizare sau mecanisme de soluționare a reclamațiilor.

Emisii de categoria 2 bazate pe amplasament

Emisiile provenite din producerea de energie electrică, abur, căldură și răcire achiziționate sau obținute, consumate de societatea raportoare, calculate prin metoda de „alocare” bazată pe amplasament, care alocă emisiile producătorilor utilizatorilor finali. Acestea reflectă intensitatea medie a emisiilor rețelelor în care se produce consumul de energie și utilizează în principal date privind factorul de emisie mediu de rețea. Sursele tipice de emisii de categoria 2 vizează orice echipament care consumă energie electrică (motoare electrice, iluminat, clădiri etc.), căldură (încălzire în procese industriale, clădiri etc.), abur (procese industriale) și răcire (procese industriale, clădiri etc.).

În apropierea (unei zone sensibile din punctul de vedere al biodiversității)

Termenul „în apropierea” utilizat în contextul secțiunii B5 – Biodiversitatea se referă la un amplasament care se suprapune (parțial) sau se învecinează cu o zonă sensibilă din punctul de vedere al biodiversității. În cazul în care amplasamentul întreprinderii se află în afara unei zone sensibile din punctul de vedere al biodiversității, dar nu este adiacent acesteia, întreprinderea poate stabili, de asemenea, dacă se află în apropierea unei astfel de zone prin definirea zonei de influență a amplasamentului. Zona de influență poate fi determinată prin aplicarea unor distanțe-tampon specifice tipului de activitate a întreprinderii, în conformitate cu cerințele de reglementare, cu recomandările bazate pe date științifice și cu cele mai bune practici din industrie.

Forța de muncă proprie/lucrătorii proprii

Lucrătorii care se află într-un raport de muncă (în calitate de „angajați”) cu întreprinderea și lucrătorii care nu sunt salariați și care sunt fie contractanți individuali care furnizează forță de muncă întreprinderii („lucrători independenți”), fie persoane puse la dispoziție de întreprinderi care desfășoară în principal „activități de ocupare a forței de muncă” (cod NACE O78).

Remunerație

Salariul sau plata obișnuită de bază sau minimă și orice altă remunerație, plătită direct sau indirect, în numerar sau în natură („componentele complementare sau variabile”) de către angajator lucrătorului pe motivul încadrării în muncă a acestuia. „Nivel de remunerare” înseamnă remunerația anuală brută și remunerația orară brută corespunzătoare.

Politică (sau politici)

Un set sau un cadru de obiective generale și principii de gestionare pe care întreprinderea le utilizează pentru luarea deciziilor. O politică pune în aplicare strategia sau deciziile de administrare ale întreprinderii privind un aspect legat de durabilitate semnificativ. Fiecare politică se află în responsabilitatea persoanei (persoanelor) definite, specifică perimetrul său de aplicare și include una sau mai multe ținte (corelate, după caz, cu ținte măsurabile). O politică este pusă în aplicare prin acțiuni sau planuri de acțiune.

Practici

Una sau mai multe inițiative legate de aspecte de durabilitate pe care întreprinderea le pune în aplicare pentru tranziția către o economie mai durabilă. Un set de practici înlocuiește adesea politicile pentru întreprinderile mai mici.

Accident de muncă ce poate fi înregistrat

Accidentul de muncă este definit ca un eveniment izolat produs în cursul unei activități profesionale care duce la vătămări fizice sau psihice. Un astfel de eveniment poate fi înregistrat în cazul în care conduce la deces sau la o absență de la locul de muncă de peste trei zile.

Boli legate de muncă care pot fi înregistrate

Un caz de boală legată de muncă este orice boală cauzată sau agravată de factori de la locul de muncă sau cauzată în principal de expunerea la locul de muncă la un factor de risc fizic, organizațional, chimic sau biologic sau la o combinație a acestor factori. Un astfel de caz poate fi înregistrat dacă are ca rezultat decesul sau absența de la locul de muncă.

Reciclare

Orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția lor inițială sau pentru alte scopuri. Aceasta include reprocesarea materialelor organice, dar nu include recuperarea energiei și reprocesarea în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de rambleiere (a se vedea Directiva 2008/98/CE).

Energie din surse regenerabile

Energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică și solară fotovoltaică) și geotermală, energie ambientală, energia mareelor, a valurilor etc. și energia oceanelor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz (4).

Reutilizarea (deșeurilor)

Înseamnă orice operațiune prin care produsele sau componentele de produse care nu au devenit deșeuri sunt utilizate din nou în același scop pentru care au fost concepute. Acest lucru poate necesita curățare sau mici ajustări, astfel încât să fie pregătite pentru următoarea utilizare fără prelucrare prealabilă semnificativă.

Emisii de GES de categoria 1

Emisiile directe de GES din surse care sunt deținute sau controlate de întreprindere.

Emisiile de GES de categoria 2 (sau emisiile de categoria 2)

Emisiile indirecte sunt o consecință a operațiunilor întreprinderii, dar au loc la surse deținute sau controlate de o altă întreprindere. Emisiile de GES de categoria 2 sunt emisiile indirecte provenite din producerea de energie electrică, abur și căldură sau răcire achiziționată sau obținută, consumată de întreprindere.

Emisiile de GES de categoria 3 (sau emisiile de categoria 3)

Toate emisiile de GES indirecte (care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al emisiilor de GES de categoria 2) care apar în lanțul valoric al întreprinderii care raportează, inclusiv emisiile în amonte și cele în aval. Emisiile de GES de categoria 3 pot fi defalcate în clase din categoria 3.

Amplasament (sau amplasamente)

În contextul standardului voluntar, un amplasament este un amplasament fizic în care întreprinderea își desfășoară activitatea. Printre exemple se numără fabricile, fermele, minele, birourile sau centrele de servicii, infrastructura sau instalațiile. Amplasamentele pot fi, de asemenea, partajate cu alte organizații (de exemplu, întreprinderea poate partaja spații de birouri cu alte întreprinderi).

Impactul legat de durabilitate (sau impactul)

Efectul pe care întreprinderea îl are sau l-ar putea avea asupra mediului și a oamenilor, inclusiv efectele asupra drepturilor omului, legate de propriile sale operațiuni și propriul lanț valoric din amonte și din aval, inclusiv prin intermediul produselor și serviciilor sale, precum și prin relațiile sale de afaceri. Impacturile pot fi reale sau potențiale, negative sau pozitive, intenționate sau neintenționate și reversibile sau ireversibile. Acesta pot apărea pe termen scurt, mediu sau lung. Impacturile indică contribuția negativă sau pozitivă a întreprinderii la dezvoltarea durabilă.

Ținte

Obiective măsurabile, orientate spre rezultate și încadrate în timp, pe care întreprinderea urmărește să le atingă în ceea ce privește aspectele legate de durabilitate. Acestea pot fi stabilite în mod voluntar de către întreprindere sau pot decurge din cerințele legale impuse întreprinderii. O țintă poate cuprinde nu numai îmbunătățiri, ci și menținerea rezultatelor obținute sau menținerea unor niveluri de performanță coerente.

Orizontul de timp

La întocmirea raportului privind durabilitatea, întreprinderea adoptă următoarele orizonturi de timp:

(a)

pentru orizontul de timp pe termen scurt: un an;

(b)

pentru orizontul de timp pe termen mediu: între doi și cinci ani; și

(c)

pentru orizontul de timp pe termen lung: mai mult de cinci ani.

Secrete comerciale

Astfel cum este definit la articolul 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2016/943 (Directiva privind secretele comerciale (5)), un secret comercial înseamnă informațiile care îndeplinesc toate cerințele următoare:

(a)

sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză;

(b)

au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;

(c)

au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanțele date, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete.

Formare

Inițiative puse în aplicare de întreprindere în vederea menținerii și/sau a îmbunătățirii competențelor și cunoștințelor forței de muncă proprii. Aceasta poate include diferite metodologii, cum ar fi formarea la fața locului și formarea online.

Lanț valoric

Întreaga gamă de activități, resurse și relații legate de modelul de afaceri al întreprinderii și mediul extern în care aceasta își desfășoară activitatea. Un lanț valoric cuprinde activitățile, resursele și relațiile pe care întreprinderea le utilizează și pe care se bazează pentru a-și crea produsele sau serviciile, de la concepere până la livrare, consum și sfârșitul ciclului de viață. Printre activitățile, resursele și relațiile relevante se numără: (a) cele implicate în operațiunile proprii ale întreprinderii, cum ar fi resursele umane; (b) cele aflate de-a lungul canalelor sale de furnizare, comercializare și distribuție, cum ar fi aprovizionarea cu materiale și servicii și vânzarea și livrarea de produse și servicii; și (c) mediile de finanțare, geografice, geopolitice și de reglementare în care întreprinderea își desfășoară activitatea. Lanțul valoric include actori din amonte și din aval față de întreprindere. Actorii din amonte față de întreprindere (de exemplu, furnizorii) furnizează produse sau servicii care sunt utilizate pentru dezvoltarea produselor sau serviciilor întreprinderii. Entitățile din aval față de întreprindere (de exemplu, distribuitorii, clienții) primesc produse sau servicii de la întreprinderea respectivă.

Salariu

Salariul brut, excluzând componentele variabile, cum ar fi orele suplimentare și remunerarea stimulativă, precum și indemnizațiile, cu excepția cazului în care acestea sunt garantate.

Deșeuri

Orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă, intenționează să le arunce sau are obligația să le arunce (a se vedea Directiva 2008/98/CE privind deșeurile).

Consumul de apă

Cantitatea de apă trasă în limitele întreprinderii și care nu este evacuată înapoi în mediul acvatic sau într-o parte terță în cursul perioadei de raportare.

Evacuarea apei

Suma efluenților și a altor ape care părăsesc limitele întreprinderii și care sunt eliberate în apele de suprafață, în apele subterane sau în părți terțe în cursul perioadei de raportare.

Stresul hidric

Capacitatea sau lipsa capacității de a satisface cererea umană și ecologică de apă. Stresul hidric este un concept incluziv care ia în considerare mai multe aspecte fizice legate de resursele de apă, inclusiv disponibilitatea apei, calitatea apei și accesibilitatea apei (și anume capacitatea oamenilor de a utiliza surse de apă disponibile fizic), care este adesea o funcție a suficienței infrastructurii și a accesibilității apei, printre altele.

Prelevări de apă

Suma tuturor apelor trase în limitele întreprinderii, din toate sursele, pentru orice utilizare, pe parcursul perioadei de raportare.

Lucrător din lanțul valoric

O persoană care desfășoară activități în lanțul valoric al întreprinderii, indiferent de existența sau de natura oricărei relații contractuale cu întreprinderea respectivă. În standardul voluntar, domeniul de aplicare al lucrătorilor din lanțul valoric include toți lucrătorii din lanțul valoric din amonte și din aval al întreprinderii care sunt sau pot fi afectați în mod semnificativ de întreprindere. Acesta include impacturile care sunt direct legate de operațiunile proprii și de lanțul valoric al întreprinderii, inclusiv prin produsele sau serviciile sale, precum și prin relațiile sale de afaceri. Sunt incluși toți lucrătorii care nu intră în categoria „forței de muncă proprii” [„forța de muncă proprie” include persoanele care se află într-un raport de muncă (în calitate de „angajați”) cu întreprinderea și lucrătorii care nu sunt salariați și care sunt fie contractanți individuali care furnizează forță de muncă întreprinderii („lucrători independenți”), fie persoane puse la dispoziție de întreprinderi care desfășoară în principal activități de ocupare a forței de muncă] (cod NACE O78).

(1)  Regulamentul (UE) 2023/2418 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 octombrie 2023 de instituire a unui instrument pentru consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun (EDIRPA) (JO L, 2023/2418, 26.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2418/oj).

(2)  Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1999/oj).

(3)  Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2008/98/oj).

(4)  Articolul 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO L 328, 21.12.2018, p. 82, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2018/2001/oj).

(5)  Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale (JO L 157, 15.6.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2016/943/oj).


Apendicele B

Lista posibilelor aspecte legate de durabilitate

Apendicele de mai jos face parte integrantă din prezentul standard și oferă o listă a posibilelor aspecte legate de durabilitate.

Teme

Subteme

Schimbări climatice

Atenuarea schimbărilor climatice

Adaptare la schimbările climatice

Energie

Poluare

Poluarea aerului

Poluarea apei

Poluarea solului

Substanțe care prezintă motive de îngrijorare, inclusiv substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

Microplastice

Apa

Utilizarea apei, inclusiv prelevarea, consumul, deversările și stocarea

Biodiversitate și ecosisteme

Factorii determinanți ai schimbării biodiversității și ecosistemelor (inclusiv schimbarea habitatelor terestre și marine, speciile invazive)

Starea speciilor

Întinderea și starea ecosistemelor terestre și marine

Serviciile ecosistemice

Economia circulară și utilizarea resurselor

Intrări de resurse

Ieșirile de resurse legate de produse și servicii

Ieșirile de resurse (deșeuri)

Forța de muncă proprie și lucrătorii din lanțul valoric

Condițiile de muncă (inclusiv salarii adecvate, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, timpul de lucru, locuri de muncă sigure) și protecția socială

Dialogul social, libertatea de asociere, comitetele de întreprindere, drepturile de participare ale lucrătorilor și negocierea colectivă

Sănătatea și siguranța

Formare și dezvoltarea competențelor

Diversitatea și egalitatea de tratament (inclusiv egalitatea de gen, egalitatea de remunerare pentru aceeași muncă, ocuparea forței de muncă și incluziunea persoanelor cu handicap, nediscriminarea, combaterea hărțuirii, măsurile împotriva violenței)

Alte teme privind drepturi ale omului legate de muncă (inclusiv munca copiilor, munca forțată,

viață privată și locuințe adecvate, apă și salubritate

Comunități afectate

Drepturile economice, sociale și culturale ale comunităților (inclusiv impacturile legate de terenuri, impacturile legate de securitate, locuințe și alimente adecvate, apă și salubritate)

Drepturile civile și politice ale comunităților (inclusiv libertatea de exprimare, libertatea de întrunire, impactul asupra apărătorilor drepturilor omului)

Drepturile populațiilor indigene (inclusiv consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză, autodeterminarea, drepturile culturale).

Consumatorii și utilizatorii finali

Impacturile legate de informare pentru consumatori sau utilizatori (inclusiv confidențialitatea, accesul la informații, libertatea de exprimare)

Siguranța personală a consumatorilor sau a utilizatorilor finali (inclusiv sănătatea și siguranța, protecția copiilor, securitatea unei persoane)

Incluziunea socială a consumatorilor sau a utilizatorilor finali (inclusiv accesul la produse și servicii, practicile de comercializare responsabile, nediscriminarea)

Conduită profesională

Cultura corporativă, inclusiv combaterea corupției și a dării sau luării de mită, protecția avertizorilor de integritate și a calității vieții animalelor

Influența politică, inclusiv activitățile de lobby

Gestionarea relațiilor cu furnizorii, inclusiv

practici de plată, în special întârzierea efectuării plăților către întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri)


Apendicele C

Informații generale pentru participanții la piața financiară care sunt utilizatori ai informațiilor elaborate utilizând prezentul standard (reconciliere cu alte reglementări ale UE)

Prezentul apendice este relevant pentru utilizatorii raportului privind durabilitatea. Tabelul de mai jos ilustrează punctele de date privind finanțarea durabilă prezente în modulele diferite ale prezentului standard, care satisfac cererile mai multor tipuri de utilizatori (bănci, investitori, întreprinderi mari).

Coloana intitulată „numărul și titlul cerinței de prezentare de informații” identifică prezentările de informații din modulele diferite (și anume modulul de bază și modulul cuprinzător) care sunt puncte de date privind finanțarea durabilă. Coloana intitulată „Tabelul 1 din SFDR” și/sau „Pilonul 3 al ABE” și/sau „Regulamentul privind indicii de referință” ilustrează modul în care aceste prezentări de informații se referă la aceste regulamente care sunt relevante pentru utilizatorii raportului privind durabilitatea (bănci, alți investitori).

Tema: Aspecte de mediu/sociale/de guvernanță

Numărul și titlul cerinței de prezentare de informații

Tabelul 1 din SFDR

și/sau

Pilonul 3 al ABE

și/sau

Regulamentul privind indicii de referință

Modulul de bază

Informații generale

B1 – Bazele întocmirii

Întreprinderea trebuie să prezinte:

vii.

geolocalizarea amplasamentelor deținute, închiriate sau administrate.

Pilonul 3 al ABE  (1)

Mediu

B3 – Energia și emisiile de gaze cu efect de seră

Întreprinderea trebuie să își prezinte consumul total de energie în MWh, cu o defalcare conform tabelului de mai jos, dacă poate obține informațiile necesare pentru a furniza o astfel de defalcare:

SFDR  (2)

 

Energie din surse regenerabile

Energie din surse neregenerabile

Total

Energie electrică (astfel cum este reflectată în facturile la utilități)

 

 

 

Combustibili

 

 

 

Mediu

B3 – Energia și emisiile de gaze cu efect de seră

Întreprinderea trebuie să prezinte estimarea emisiilor sale brute absolute de gaze cu efect de seră (GES) generate în cursul perioadei de raportare în tone metrice de echivalent CO2 (tCO2 echivalent), având în vedere conținutul Standardului de contabilitate și raportare pentru întreprinderi al Protocolului privind GES (2004), inclusiv:

(a)

emisiile de GES de categoria 1 în tCO2 echivalent (din surse deținute sau controlate); și

(b)

emisiile de categoria 2 bazate pe amplasament, exprimate în tCO2 echivalent (și anume emisiile provenite din producerea de energie achiziționată, cum ar fi energia electrică, aburul, căldura sau răcirea).

SFDR  (3)

Indice de referință  (4)

Mediu

B4 – Poluarea aerului, a apei și a solului

Dacă, în temeiul legii sau al altor reglementări naționale, întreprinderii îi revine deja obligația de a raporta autorităților competente emisiile sale de poluanți sau dacă raportează în mod voluntar astfel de emisii în conformitate cu un sistem de management de mediu, întreprinderea trebuie să prezinte emisiile de poluanți în aer, apă și sol în cadrul propriilor operațiuni. Dacă aceste informații sunt deja disponibile publicului, în mod alternativ, întreprinderea poate să facă trimitere la documentul în care sunt raportate, de exemplu, prin furnizarea linkului URL relevant sau prin includerea unui hyperlink.

SFDR  (5)

Mediu

B5 – Biodiversitatea

În cazul în care întreprinderea are amplasamente sau locuri într-o zonă sensibilă din punctul de vedere al biodiversității sau în apropierea acesteia (biodiversity-sensitive area – BSA), aceasta le prezintă, împreună cu denumirea BSA.

SFDR  (6)

Mediu

B7 – Utilizarea resurselor, economia circulară și gestionarea deșeurilor

Întreprinderea trebuie să prezinte:

(a)

greutatea totală a deșeurilor generate, cu o defalcare pe deșeuri periculoase și nepericuloase;

SFDR  (7)

Sociale

B9 – Forța de muncă – Sănătate și siguranță

Întreprinderea trebuie să prezinte următoarele informații privind angajații săi:

(a)

numărul și rata accidentelor de muncă care pot fi înregistrate;

(b)

sub rezerva restricțiilor legale, suma deceselor ca urmare a accidentelor de muncă ce pot fi înregistrate și a bolilor profesionale care pot fi înregistrate.

SFDR  (8)

Indice de referință  (9)

Sociale

B10 – Forța de muncă – Remunerație, negocieri colective și formare

Întreprinderea trebuie să prezinte:

(b)

diferența procentuală de remunerare dintre angajații de sex feminin și cei de sex masculin, în cazul în care întreprinderea este deja obligată să prezinte acest lucru în temeiul dreptului UE (10);

SFDR  (11)

Indice de referință  (12)

Guvernanța

B11 – Condamnări și amenzi pentru corupție și mită

În cazul condamnărilor și al amenzilor din perioada de raportare, întreprinderea trebuie să prezinte numărul de condamnări și cuantumul total al amenzilor aplicate pentru încălcarea legislației privind combaterea corupției și a dării sau luării de mită.

Indice de referință  (13)

SFDR  (14)

Modulul cuprinzător

Mediu

Luarea în considerare a indicatorilor de mediu în contextul raportării emisiilor de GES în cadrul secțiunii B3 (modulul de bază)

Atunci când își raportează emisiile de categoria 1 și de categoria 2, în cazul în care întreprinderea prezintă informații specifice entității cu privire la emisiile sale de categoria 3, aceasta trebuie să le prezinte împreună cu informațiile prevăzute în cadrul secțiunii B3 – Energia și emisiile de gaze cu efect de seră.

SFDR  (15)

Indice de referință  (16)

Mediu

C3 – Țintele de reducere a GES și tranziția climatică

În cazul în care întreprinderea a stabilit ținte de reducere a emisiilor de GES, aceasta trebuie să prezinte țintele respective în valori absolute pentru emisiile de categoria 1 și de categoria 2. În conformitate cu punctele 49-52 de mai sus și în cazul în care a stabilit ținte de reducere de categoria 3, întreprinderea trebuie să prevadă, de asemenea, ținte pentru emisiile semnificative de categoria 3. În special, aceasta trebuie să precizeze:

(a)

anul-țintă și valoarea anului-țintă;

(b)

anul de referință și valoarea anului de referință;

(c)

unitățile utilizate pentru ținte;

(d)

ponderea aferentă categoriei 1, categoriei 2 și, în cazul în care se prezintă astfel de informații, categoriei 3 la care se referă ținta; și

(e)

o listă a principalelor acțiuni pe care urmărește să le pună în aplicare pentru a-și atinge țintele.

În cazul în care întreprinderea care își desfășoară activitatea în sectoare cu impact ridicat asupra climei (17) a adoptat un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice, aceasta poate furniza informații cu privire la planul respectiv, inclusiv o explicație a modului în care acesta contribuie la reducerea emisiilor de GES.

În cazul în care întreprinderea își desfășoară activitatea într-un sector cu impact ridicat asupra climei și nu dispune de un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice, aceasta indică dacă și, în caz afirmativ, când va adopta un astfel de plan de tranziție.

SFDR  (18)

Indice de referință  (19)

Pilonul 3 al ABE  (20)

Indice de referință  (21)

Mediu

C4 – Riscuri climatice

Dacă întreprinderea a identificat pericole legate de climă și evenimente de tranziție legate de climă care creează riscuri legate de climă pentru întreprindere, aceasta trebuie:

(a)

să descrie pe scurt astfel de pericole legate de climă și evenimente de tranziție legate de climă;

(b)

să prezinte modul în care a evaluat expunerea și sensibilitatea activelor, ale activităților și ale lanțului său valoric la aceste pericole și evenimente de tranziție;

(c)

să prezinte orizonturile de timp ale oricăror pericole legate de climă și evenimente de tranziție identificate; și

(d)

să precizeze dacă a întreprins acțiuni de adaptare la schimbările climatice pentru orice pericol legat de climă și eveniment de tranziție.

Întreprinderea poate prezenta potențialele efecte negative ale riscurilor climatice care îi pot afecta performanța financiară sau operațiunile comerciale pe termen scurt, mediu sau lung, indicând dacă evaluează riscurile ca fiind ridicate, medii și scăzute.

Indice de referință  (22)

Pilonul 3 al ABE  (23)

Sociale

C6 – Informații suplimentare privind forța de muncă proprie – Politici și procese în domeniul drepturilor omului

Întreprinderea trebuie să furnizeze un răspuns la următoarele întrebări:

(a)

Întreprinderea dispune de un cod de conduită sau de o politică în domeniul drepturilor omului pentru forța de muncă proprie? (DA/NU)

(b)

În caz afirmativ, aceasta vizează:

(i)

munca copiilor (DA/NU);

(ii)

munca forțată (DA/NU);

(iii)

traficul de persoane (DA/NU);

(iv)

discriminarea (DA/NU);

(v)

prevenirea accidentelor (DA/NU); sau

(vi)

alte aspecte? (DA/NU – în caz afirmativ, a se preciza).

Întreprinderea dispune de un mecanism de soluționare a plângerilor pentru forța de muncă proprie? (DA/NU)

Indice de referință  (24)

SFDR  (25)

Sociale

C7 – Evenimente privind drepturile omului

Întreprinderea trebuie să furnizeze un răspuns la următoarele întrebări:

(a)

La nivelul întreprinderii, există incidente confirmate în rândul forței de muncă proprii legate de:

(i)

munca copiilor (DA/NU);

(ii)

munca forțată (DA/NU);

(iii)

traficul de persoane (DA/NU);

(iv)

discriminarea (DA/NU); sau

(v)

alte aspecte? (DA/NU – în caz afirmativ, a se preciza).

(b)

În caz afirmativ, întreprinderea poate descrie acțiunile întreprinse pentru a aborda incidentele descrise mai sus.

(c)

Întreprinderea are cunoștință de incidente confirmate care implică lucrători din lanțul valoric, comunități afectate, consumatori și utilizatori finali, identificate în perioada de raportare? În caz afirmativ, a se preciza.

SFDR  (26)

Indice de referință  (27)

Guvernanța

C8 – Venituri din anumite activități

În cazul în care întreprinderea își desfășoară activitatea în unul sau mai multe dintre următoarele sectoare, aceasta trebuie să prezinte veniturile aferente obținute din activități în:

(a)

sectorul armelor interzise (mine antipersonal, muniții cu dispersie, arme chimice și biologice);

SFDR  (28)

Indice de referință  (29)

 

(b)

sectorul cultivării și producției de tutun (30);

Pilonul 3 al ABE  (31)

Indice de referință  (32)

(c)

sectorul combustibililor fosili (cărbune, petrol și gaze), inclusiv o dezagregare a veniturilor provenite din cărbune, petrol și gaze (33);

SFDR  (34)

Pilonul 3 al ABE  (35)

Indice de referință  (36)

(d)

sectorul fabricării de produse chimice (37), și anume dacă activitățile sale intră sub incidența diviziunii 20.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006;

SFDR  (38)

Pilonul 3 al ABE  (39)

Guvernanța

C9 – Raportul diversității de gen în cadrul organismului de guvernanță

În cazul în care întreprinderea dispune de un organism de guvernanță, aceasta trebuie să prezinte raportul diversității de gen aferent.

SFDR  (40)

Indicii de referință  (41)

(1)  Această cerință de publicare este în concordanță cu cerințele incluse în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei din 30 noiembrie 2022 de modificare a standardelor tehnice de punere în aplicare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/637 în ceea ce privește publicarea riscurilor de mediu, sociale și de guvernanță (JO L 324, 19.12.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/2453/oj) – Modelul 5: Portofoliul bancar – Riscul fizic legat de schimbările climatice: expuneri supuse unui risc fizic.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2022/1288, indicatorul obligatoriu nr. 5 din tabelul 1 din anexa I („Ponderea consumului și a producției de energie din surse neregenerabile”).

(3)  Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), indicatorii obligatorii nr. 1 și nr. 2 din tabelul 1 din anexa I („Emisii de GES”; „Amprenta de carbon”).

(4)  Articolul 5 alineatul (1), articolul 6 și articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 (JO L 171, 29.6.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/1011/oj).

(5)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), întrucât derivă dintr-un: (a) indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 2 din tabelul 2 din anexa I la respectivul regulament delegat în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Emisii de poluanți atmosferici”); (b) indicatorul nr. 8 din tabelul 1 din anexa I („Emisii în apă”); (c) indicatorul nr. 1 din tabelul 2 din anexa I („Emisii de poluanți anorganici”); și (d) indicatorul nr. 3 din tabelul 2 din anexa I („Emisii de substanțe care diminuează stratul de ozon”).

(6)  Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), indicatorul obligatoriu nr. 7 din tabelul 1 din anexa I („Activități care afectează negativ zonele sensibile din punctul de vedere al biodiversității”).

(7)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), întrucât derivă dintr-un indicator obligatoriu legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 9 din tabelul 1 din anexa I la respectivul regulament delegat în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Ponderea deșeurilor periculoase și a deșeurilor radioactive”).

(8)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), întrucât reflectă un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 2 din tabelul 3 din anexa I la respectivul regulament delegat în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Rata accidentelor”).

(9)  Aceste informații sprijină nevoile administratorilor de indici de referință care trebuie să prezinte factorii MSG care fac obiectul Regulamentul delegat (UE) 2020/1816 al Comisiei din 17 iulie 2020 de completare a Regulamentului (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește explicația din declarația privind indicii de referință a modului în care se reflectă factorii de mediu, sociali și de guvernanță în fiecare indice de referință furnizat și publicat (JO L 406, 3.12.2020, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/1816/oj) astfel cum se prevede prin indicatorul „Raportul mediu ponderat al accidentelor, vătămărilor, deceselor” din secțiunile 1 și 2 din anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/1816.

(10)  Directiva (UE) 2023/970 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023.

(11)  Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), indicatorul obligatoriu nr. 12 din tabelul 1 din anexa I („Disparitatea salarială de gen în formă neajustată”).

(12)  Regulamentul delegat (UE) 2020/1816 al Comisiei, indicatorul „Diferența medie ponderată de remunerare dintre femei și bărbați” din secțiunile 1 și 2 din anexa II.

(13)  Regulamentul delegat (UE) 2020/1816 al Comisiei, indicatorul „Numărul condamnărilor și valoarea amenzilor pentru încălcarea legilor de combatere a corupției și a luării sau dării de mită” din secțiunile 1 și 2 din anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/1816.

(14)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), întrucât reflectă un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 17 din tabelul 3 din anexa I la respectivul regulament delegat („Numărul condamnărilor și valoarea amenzilor pentru încălcarea legilor de combatere a corupției și a dării sau luării de mită”).

(15)  Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), indicatorii obligatorii nr. 1 și nr. 2 din tabelul 1 din anexa I („Emisii de GES”; „Amprenta de carbon”).

(16)  Articolul 5 alineatul (1), articolul 6 și articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1011.

(17)  Sectoarele cu impact ridicat asupra climei sunt cele enumerate în secțiunile A-H și în secțiunea M din NACE, astfel cum sunt definite în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2023/137.

(18)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088 (SFDR), întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 4 din tabelul 2 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Investiții în întreprinderi care nu dispun de inițiative de reducere a emisiilor de carbon”).

(19)  Aceste informații sunt aliniate la articolul 6 din Regulamentul delegat (UE) 2020/1818 al Comisiei din 17 iulie 2020.

(20)  Aceste informații sunt în conformitate cu articolul 449a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/575/2026-06-26); Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei din 30 noiembrie 2022 de modificare a standardelor tehnice de punere în aplicare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/637 în ceea ce privește publicarea informațiilor privind riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (JO L 324, 19.12.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/2453/oj) – Modelul 3: Portofoliul bancar – Indicatori ai riscului potențial al tranziției legate de schimbările climatice: indicatori de aliniere.

(21)  Aceste informații sunt în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 („Legea europeană a climei”) (JO L 243, 9.7.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1119/oj) și cu articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2020/1818.

(22)  Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II: Factorii de mediu care trebuie luați în considerare în funcție de activele suport ale indicelui de referință.

(23)  Pilonul 3 al ABE: Standardul tehnic de punere în aplicare – Modelul 5: Portofoliul bancar – Riscul fizic legat de schimbările climatice: Expuneri supuse unui risc fizic și pilonul 3 al ABE: Standardul tehnic de punere în aplicare – Modelul 2: Portofoliul bancar – Indicatori ai riscului potențial al tranziției legate de schimbările climatice: credite garantate cu bunuri imobile – eficiența energetică a garanției reale.

(24)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii administratorilor de indici de referință de a prezenta factorii MSG care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2020/1816, astfel cum se prevede prin indicatorul „Expunerea portofoliului indicelui de referință la întreprinderi care nu aplică politici de diligență în privința problemelor abordate de Convențiile fundamentale 1-8 ale Organizației Internaționale a Muncii” din secțiunile 1 și 2 din anexa II la regulamentul delegat respectiv.

(25)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator obligatoriu legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 11 din tabelul 1 din anexa I („Ponderea investițiilor în societăți în care s-a investit, care nu dispun de politici de monitorizare a respectării principiilor Pactului mondial al ONU sau a Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale sau de mecanisme de soluționare a reclamațiilor/plângerilor pentru a aborda încălcările principiilor Pactului mondial al ONU sau ale Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale”), prin indicatorul nr. 5 din tabelul 3 din anexa I („Ponderea investițiilor în societăți în care s-a investit, care nu dispun de un mecanism de soluționare a reclamațiilor/plângerilor în legătură cu aspectele privind personalul”) și prin indicatorul nr. 9 din tabelul 3 din anexa I („Ponderea investițiilor în entități care nu dispun de o politică în domeniul drepturilor omului”) la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile.

(26)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator obligatoriu și suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 10 din tabelul 1 din anexa I și prin indicatorul nr. 14 din tabelul 3 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Încălcări ale principiilor Pactului mondial al ONU și ale Orientărilor pentru întreprinderile multinaționale, elaborate de OCDE” și „Numărul de cazuri identificate de probleme și incidente grave privind drepturile omului”).

(27)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor de informare ale administratorilor de indici de referință pentru a prezenta factorii MSG care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2020/1816, astfel cum prevede prin indicatorul „Numărul componentelor indicelui de referință supuse încălcărilor cu caracter social (număr absolut și relativ împărțit la toate componentele indicelui de referință), astfel cum sunt menționate în tratatele și convențiile internaționale, în principiile Națiunilor Unite și, dacă este cazul, în dreptul intern” din secțiunile 1 și 2 din anexa II.

(28)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 14 din tabelul 1 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 și în concordanță cu Regulamentul delegat (UE) 2025/1775.

(29)  Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1): „Administratorii de indici UE de referință aliniați la Acordul de la Paris trebuie să excludă din respectivii indici de referință toate întreprinderile următoare: societăți implicate în orice activitate legată de arme interzise;” și Regulamentul delegat (UE) 2020/1816 anexa II secțiunile 1, 2 și 5: „Procentul mediu ponderat al componentelor indicelui de referință în sectorul armelor controversate”.

(30)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii administratorilor de indici de referință de a prezenta factorii MSG care fac obiectul Regulamentului (UE) 2020/1818, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (1) litera (b).

(31)  Pilonul 3 al ABE: Modelul 1: Portofoliul bancar – Riscul tranziției legate de schimbările climatice: Întreprinderile implicate în fabricarea produselor din tutun excluse de la aplicarea indicilor UE de referință aliniați la Acordul de la Paris în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (b) și în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/1818.

(32)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor administratorilor de indici de referință de a prezenta factorii MSG care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2020/1818, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv și în secțiunea 5 din anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/1816: „Procentul mediu ponderat al componentelor indicelui de referință în sectorul tutunului”.

(33)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 4 din tabelul 1 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Expunerea la întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul combustibililor fosili”).

(34)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 4 din tabelul 1 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Expunerea la întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul combustibililor fosili”).

(35)  Pilonul 3 al ABE: Modelul 1: Portofoliul bancar – Riscul tranziției legate de schimbările climatice: Întreprinderile din industria extractivă excluse de la aplicarea indicilor UE de referință aliniați la Acordul de la Paris în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) literele (d)-(g) și în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/1818.

(36)  Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1).

(37)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 9 din tabelul 2 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Investiții în întreprinderi care produc substanțe chimice”).

(38)  Aceste informații vin în sprijinul nevoii de informare a participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 9 din tabelul 2 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Investiții în întreprinderi care produc substanțe chimice”).

(39)  Pilonul 3 al ABE: Modelul 1: Portofoliul bancar – Riscul tranziției legate de schimbările climatice: Întreprinderile din industria extractivă excluse de la aplicarea indicilor UE de referință aliniați la Acordul de la Paris în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) literele (d)-(g) și cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/1818.

(40)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor de informare ale participanților la piața financiară care fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât derivă dintr-un indicator suplimentar legat de principalele efecte negative, astfel cum se prevede prin indicatorul nr. 13 din tabelul 1 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 al Comisiei din 6 aprilie 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele referitoare la prezentarea de informații privind investițiile durabile („Diversitatea de gen în cadrul consiliului”).

(41)  Aceste informații vin în sprijinul nevoilor de informare ale administratorilor de indici de referință de a prezenta factorii MSG care fac obiectul Regulamentului delegat (UE) 2020/1816, astfel cum se prevede prin indicatorul „Raportul mediu ponderat dintre femei și bărbați în cadrul organelor de conducere” din secțiunile 1 și 2 din anexa II la regulamentul delegat respectiv.


ANEXA II

Lista prezentărilor de informații care fac obiectul plafonului lanțului valoric

Prezenta anexă oferă o imagine de ansamblu a prezentărilor de informații care fac obiectul plafonului lanțului valoric pentru întreprinderile cu cel mult 10 angajați și pentru întreprinderile cu peste 10 angajați.

Numărul DR

Referință

Temă/punct de date

Plafonul lanțului valoric pentru întreprinderile cu 10 angajați sau mai puțin

Plafonul lanțului valoric pentru întreprinderile cu peste 10 angajați

Modulul de bază

B1

Punctul 27 litera (a) punctele (i) și (ii)

Opțiunea selectată pentru modul (de bază și/sau cuprinzător)

X

X

B1

Punctul 27 litera (c)

Alegerea bazei de raportare (individuală sau consolidată)

X

X

B1

Punctul 27 litera (e) punctele (i)-(vii)

Informații generale privind întreprinderea

X

X

B3

Punctul 32 prima teză

Consumul total de energie în MWh

 

X

B3

Punctul 33

Emisiile brute de gaze cu efect de seră (GES) estimate în valoare absolută

 

X

B6

Punctul 36

Prelevarea totală de apă

 

X

B7

Punctul 38 prima teză

Aplicarea principiilor economiei circulare

 

X

B7

Punctul 39 litera (a)

Greutatea totală a deșeurilor generate, cu o defalcare pe deșeuri periculoase și nepericuloase

 

X

B7

Punctul 39 litera (b)

Proporția de deșeuri redirecționate către reciclare sau reutilizare

 

X

B8

Punctul 40 litera (a)

Numărul de angajați (în număr de angajați sau echivalent normă întreagă) pe tip de contract de muncă

X

X

B8

Punctul 40 litera (b)

Numărul de angajați (în număr de angajați sau echivalent normă întreagă) în funcție de gen

X

X

B9

Punctul 41 litera (a)

Numărul și rata accidentelor de muncă ce pot fi înregistrate

X

X

B10

Punctul 42 litera (a)

Dacă angajații primesc o remunerație egală cu sau mai mare decât salariul minim aplicabil pentru țara cu privire la care raportează

X

X

B10

Punctul 42 litera (c)

Procentul angajaților săi care fac obiectul unor contracte colective de muncă

X

X

B10

Punctul 42 litera (d)

Numărul mediu de ore de formare anuală pe angajat

X

X

Modulul cuprinzător

C1

Punctul 46 litera (a)

O descriere a grupurilor semnificative de produse și/sau servicii oferite

 

X

C1

Punctul 46 litera (b)

O descriere a pieței (piețelor) semnificative pe care își desfășoară activitatea întreprinderea

 

X

C1

Punctul 46 litera (c)

Descrierea principalelor relații de afaceri

 

X

C5

Punctul 58

Viteza de rotație a personalului

 

X

C6

Punctul 61 litera (a)

Codul de conduită sau politica în domeniul drepturilor omului

 

X

C6

Punctul 61 litera (c)

Mecanismul de tratare a reclamațiilor

 

X

C7

Punctul 62 litera (a) punctele (i)-(v)

Incidente confirmate în rândul forței de muncă proprii

 

X

C7

Punctul 62 litera (c) prima teză

Incidente confirmate care implică lucrători din lanțul valoric, comunități afectate, consumatori și utilizatori finali

 

X


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2026/1560/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)