European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1471

6.7.2026

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1471 AL COMISIEI

din 3 iulie 2026

de rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2026/103 în ceea ce privește măsurile tranzitorii

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/103 al Comisiei (2) a reînnoit autorizația unui preparat de Enterococcus lactis DSM 7134 pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv pentru hrana scroafelor, fiind inclus în categoria „aditivi zootehnici” și în grupa funcțională „stabilizatori ai florei intestinale”. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/103 a abrogat inclusiv Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1083/2014 al Comisiei (3).

(2)

Măsurile tranzitorii se prevăd de obicei la reînnoirea autorizației unui aditiv pentru hrana animalelor, permițând părților interesate să se pregătească pentru orice modificare a termenilor autorizației, în cazul în care nu există motive din sfera siguranței care să impună aplicarea imediată a unei astfel de modificări. Totuși, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/103 a omis în mod eronat să prevadă astfel de măsuri tranzitorii care să permită părților interesate să se pregătească pentru noua cerință constând în noua denumire a aditivului inclusă în autorizația reînnoită și nu exista niciun motiv, inclusiv din sfera siguranței, care să impună aplicarea imediată a respectivei schimbări a denumirii.

(3)

Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/103 să fie rectificat în consecință prin prevederea unor măsuri tranzitorii privind introducerea pe piață și utilizarea preparatului de Enterococcus faecium DSM 7134, astfel cum a fost autorizat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1083/2014 pentru utilizare la scroafe.

(4)

Pentru a preveni perturbarea pieței și consecințele negative pentru operatorii în cauză ca urmare a absenței măsurilor tranzitorii în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/103, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice retroactiv de la data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2026/103.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2026/103

În Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/103 se introduce următorul articol 2a:

„Articolul 2a

Măsuri tranzitorii

(1)   Aditivul destinat hranei animalelor Enterococcus faecium DSM 7134, astfel cum a fost autorizat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1083/2014, și preamestecurile care îl conțin, care sunt destinate scroafelor, care sunt produse și etichetate înainte de 7 ianuarie 2027, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 7 iulie 2026, pot fi în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor în cauză.

(2)   Hrana combinată pentru animale și materiile prime destinate hranei pentru animale care conțin aditivul destinat hranei animalelor menționat la alineatul (1), care sunt destinate scroafelor, care sunt produse și etichetate înainte de 7 iulie 2027 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 7 iulie 2026 pot continua să fie introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurile în cauză.”

Articolul 2

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 5 februarie 2026.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 iulie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 268, 18.10.2003, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/103 al Comisiei din 15 ianuarie 2026 privind reînnoirea autorizației unui preparat de Enterococcus lactis DSM 7134 ca aditiv în hrana scroafelor (titularul autorizației: Lactosan GmbH&Co.KG) și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1083/2014 (JO L, 2026/103, 16.1.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/103/oj).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1083/2014 al Comisiei din 15 octombrie 2014 privind autorizarea unui preparat de Enterococcus faecium DSM 7134 (Bonvital) ca aditiv pentru hrana scroafelor (JO L 298, 16.10.2014, p. 5, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2014/1083/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/1471/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)