European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1421

1.7.2026

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1421 AL COMISIEI

din 30 iunie 2026

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active bensulfuron, benzovindiflupir, clorotoluron, cletodim, cicloxidim, cimoxanil, dazomet, deltametrin, diclofop, fenazaquin, fluopicolid, himexazol, lambda-cihalotrin, MCPA, MCPB, metaldehidă, metsulfuron-metil, paclobutrazol și tebuconazol

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 17 primul paragraf,

întrucât:

(1)

Substanțele active bensulfuron, benzovindiflupir, clorotoluron, cletodim, cicloxidim, cimoxanil, dazomet, deltametrin, diclofop, fenazaquin, fluopicolid, himexazol, lambda-cihalotrin, MCPA, MCPB, metaldehidă, metsulfuron-metil, paclobutrazol și tebuconazol au fost aprobate ca substanțe active în vederea utilizării în produsele fitosanitare pentru o perioadă limitată de timp, iar cererile de reînnoire a aprobărilor lor sunt în curs de evaluare în temeiul articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(2)

Prin Directiva 2000/49/CE a Comisiei (2), substanța metsulfuron-metil a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3) până la 30 iunie 2011. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/139 al Comisiei (4) a reînnoit aprobarea substanței active respective ca substanță susceptibilă de înlocuire până la 31 martie 2023 și a inclus-o în partea E din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (5). Aprobarea metsulfuron-metilului a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/324 al Comisiei (6), până la 31 august 2026.

(3)

Prin Directiva 2000/80/CE a Comisiei (7), substanța lambda-cihalotrin a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 decembrie 2011. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/146 al Comisiei (8) a reînnoit aprobarea substanței active respective ca substanță susceptibilă de înlocuire până la 31 martie 2023 și a inclus-o în partea E din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței lambda-cihalotrin a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/324, până la 31 august 2026.

(4)

Prin Directiva 2003/5/CE a Comisiei (9), substanța deltametrin a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 octombrie 2013, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței deltametrin a fost prelungită de nouă ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1757 al Comisiei (10), până la 15 august 2026.

(5)

Prin Directiva 2005/53/CE a Comisiei (11), substanța clorotoluron a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului până la 28 februarie 2016, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei. Aprobarea clortoluronului a fost prelungită de opt ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1757 al Comisiei, până la 15 august 2026.

(6)

Prin Directiva 2005/57/CE a Comisiei (12), MCPA și MCPB au fost incluse ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului până la 30 aprilie 2016, iar ulterior au fost incluse în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobările MCPA și MCPB au fost prelungite de opt ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1757, până la 15 august 2026.

(7)

Prin Directiva 2008/125/CE a Comisiei (13), substanțele cimoxanil și tebuconazol au fost incluse ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 august 2019, iar ulterior au fost incluse în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobările pentru cimoxanil și tebuconazol au fost prelungite de patru și, respectiv, de cinci ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1446 al Comisiei (14), până la 15 august 2026.

(8)

Prin Directiva 2009/11/CE a Comisiei (15), substanța bensulfuron a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 octombrie 2019, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței bensulfuron a fost prelungită de trei ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1757, până la 15 august 2026.

(9)

Prin Directiva 2010/15/UE a Comisiei (16), substanța fluopicolid a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2020, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței fluopicolid a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918 al Comisiei (17), până la 31 august 2026.

(10)

Prin Directiva 2011/4/UE a Comisiei (18), substanța cicloxidim a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței cicloxidim a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(11)

Prin Directiva 2011/5/UE a Comisiei (19), substanța himexazol a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței himexazol a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(12)

Prin Directiva 2011/21/UE a Comisiei (20), substanța cletodim a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței cletodim a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(13)

Prin Directiva de punere în aplicare 2011/39/UE a Comisiei (21), substanța fenazaquin a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței fenazaquin a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(14)

Prin Directiva de punere în aplicare 2011/45/UE a Comisiei (22), substanța diclofop a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței diclofop a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(15)

Prin Directiva de punere în aplicare 2011/53/UE a Comisiei (23), substanța dazomet a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței dazomet a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(16)

Prin Directiva de punere în aplicare 2011/54/UE a Comisiei (24), metaldehida a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea metaldehidei a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(17)

Prin Directiva de punere în aplicare 2011/55/UE a Comisiei (25), substanța paclobutrazol a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 mai 2021, iar ulterior a fost inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței paclobutrazol a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918, până la 31 august 2026.

(18)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/177 al Comisiei (26) a aprobat substanța activă benzovindiflupir ca substanță susceptibilă de înlocuire până la 2 martie 2023 și a inclus-o în partea E din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011. Aprobarea substanței benzovindiflupir a fost prelungită de două ori, cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/324, până la 2 august 2026.

(19)

Întrucât este probabil ca aprobările acestor substanțe active să expire înainte de adoptarea deciziilor privind reînnoirea lor în cadrul procedurilor de reînnoire în curs, Comisia a solicitat informații statelor membre raportoare în cauză și Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) cu privire la motivele întârzierilor înregistrate în procedurile de reînnoire a acestor substanțe active. Comisia a întrebat, de asemenea, când se preconizează finalizarea proiectelor de rapoarte de evaluare a reînnoirii întocmite de statele membre raportoare sau a concluziilor autorității.

(20)

Pe baza informațiilor disponibile la momentul adoptării prezentului regulament, inclusiv a celor furnizate de statele membre raportoare și de autoritate, Comisia consideră că motivele întârzierilor pentru fiecare dintre aceste proceduri de reînnoire sunt independente de voința solicitanților.

(21)

Prin urmare, având în vedere caracterul temporar și excepțional al mecanismului de prelungire a aprobărilor, ar trebui ca perioadele de aprobare a substanțelor active respective să fie prelungite până la finalul perioadei de evaluare, în funcție de necesitățile fiecărui caz specific și pe baza informațiilor disponibile la momentul adoptării prezentului regulament, pentru a finaliza procedurile respective de reînnoire a aprobărilor. Având în vedere că evaluarea de la caz la caz a timpului necesar pentru finalizarea fiecărei proceduri de reînnoire se bazează pe estimări la un moment dat, ar trebui să se țină seama de acest grad de incertitudine.

(22)

Cererile de reînnoire a aprobării substanțelor active bensulfuron, benzovindiflupir, clorotoluron, cletodim, cicloxidim, cimoxanil, dazomet, deltametrin, diclofop, fenazaquin, fluopicolid, himexazol, lambda-cihalotrin, MCPA, MCPB, metaldehidă, metsulfuron-metil, paclobutrazol și tebuconazol au fost depuse și sunt în curs de evaluare în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (27).

(23)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active bensulfuron a fost transmisă la 27 octombrie 2016, iar la 28 noiembrie 2017, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 30 august 2022, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a efectuat o consultare publică cu privire la acesta în perioada 27 septembrie-26 noiembrie 2022. La 21 martie 2023, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării reînnoirii aprobării în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitantul a transmis informațiile respective la 21 aprilie 2023, în termenul stabilit. La 28 august 2024, autoritatea a adoptat concluzia sa și a comunicat-o solicitantului, statelor membre și Comisiei. Comisia a inițiat discuții cu privire la reînnoirea aprobării substanței active bensulfuron în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, prin prezentarea concluziei EFSA. Pentru a facilita procesul decizional în materie de reglementare și pentru a clarifica unele dintre incertitudinile rămase, la 30 martie 2026, Comisia a transmis statului membru raportor o cerere de reevaluare a unora dintre informațiile disponibile în dosarul de reînnoire și de transmitere a raportului actualizat de evaluare a reînnoirii aprobării la Comisie, autoritate și statele membre până la 10 iunie 2026. Ulterior, autoritatea va fi mandatată să revizuiască raportul actualizat de evaluare a reînnoirii aprobării și, dacă este necesar, să își actualizeze concluzia. Întrucât va fi nevoie de mai mult timp pentru emiterea unui aviz al Comitetului permanent și pentru adoptarea de către Comisie a deciziei subsecvente privind gestionarea riscurilor, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 15 luni, până la 15 noiembrie 2027.

(24)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active benzovindiflupir a fost transmisă la 17 februarie 2020, iar la 31 iulie 2020, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. Statul membru raportor nu a finalizat evaluarea riscurilor în temeiul articolului 11 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 și estimează că va fi în măsură să transmită autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării în al doilea trimestru al anului 2026. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 29 de luni, și anume până la 2 ianuarie 2029.

(25)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active clorotoluron a fost transmisă la 26 februarie 2013, iar la 9 aprilie 2013, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 6 iunie 2019, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a efectuat o consultare publică cu privire la acesta în perioada 12 octombrie-11 decembrie 2021. La 8 august 2022, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării reînnoirii aprobării în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitantul a transmis informațiile respective la 8 septembrie 2022, în termenul stabilit. La 17 iunie 2024, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării criteriilor de aprobare privind proprietățile care perturbă sistemul endocrin, prevăzute la punctele 3.6.5 și 3.8.2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/605 al Comisiei (28), în temeiul articolului 13 alineatul (3a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, care trebuie transmise de solicitant până la 18 decembrie 2026, transmiterea fiind în curs. Întrucât autoritatea estimează că va avea nevoie de 120 de zile de la primirea proiectului revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării pentru a finaliza evaluarea și concluzia sa pentru clorotoluron și întrucât Comisia va avea nevoie de timp pentru a adopta deciziile subsecvente de gestionare a riscurilor, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 22 de luni și 15 zile, până la 30 iunie 2028.

(26)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active cletodim a fost transmisă la 25 mai 2018, iar la 20 iunie 2018, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 28 martie 2023, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a efectuat o consultare publică cu privire la acesta în perioada 11 decembrie 2023-9 februarie 2024. La 7 mai 2024, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării reînnoirii aprobării în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitantul a transmis informațiile respective la 7 iunie 2024, în termenul stabilit. Autoritatea preconizează că va finaliza evaluarea și concluzia sa pentru cletodim până la 30 iunie 2026 și, întrucât Comisia va avea nevoie de timp pentru a adopta deciziile subsecvente de gestionare a riscurilor, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 15 luni și 15 zile, până la 15 decembrie 2027.

(27)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active cicloxidim a fost transmisă la 24 mai 2018, iar la 15 iunie 2018, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. Statul membru raportor nu a finalizat evaluarea riscurilor în temeiul articolului 11 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 și estimează că va transmite autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării în iunie 2026. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 29 de luni, și anume până la 31 ianuarie 2029.

(28)

Trei cereri de reînnoire a aprobării substanței active cimoxanil au fost depuse la 26 august 2016 (două cereri) și, respectiv, la 30 august 2016, iar la 3 octombrie 2016, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 și în special caracterul complet și actual al acestora, concluzionând că sunt admisibile. Cererile au fost făcute publice de către autoritate. La 28 februarie 2020, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. La 6 aprilie 2021, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării reînnoirii aprobării în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitanții au transmis informațiile respective la 4-5 mai 2021, în termenul stabilit. La 14 decembrie 2021, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării criteriilor de aprobare privind proprietățile care perturbă sistemul endocrin prevăzute la punctele 3.6.5 și 3.8.2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/605, în temeiul articolului 13 alineatul (3a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitanții au transmis informațiile respective la 12 iunie 2024 în termenul stabilit. La 10 septembrie 2024, statul membru raportor a transmis autorității proiectul revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a efectuat o consultare publică cu privire la el în perioada 20 decembrie 2024-18 februarie 2025. Autoritatea preconizează că va finaliza evaluarea și concluzia sa pentru cimoxanil până la 31 mai 2026 și, întrucât Comisia va avea nevoie de timp pentru a adopta deciziile subsecvente de gestionare a riscurilor, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 15 luni și 15 zile, până la 30 noiembrie 2027.

(29)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active dazomet a fost transmisă la 28 mai 2018, iar la 5 noiembrie 2020, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. Statul membru raportor nu a finalizat evaluarea riscurilor în temeiul articolului 11 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 și estimează că va fi în măsură să transmită autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării în iunie 2027. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 39 de luni, și anume până la 30 noiembrie 2029.

(30)

Cinci cereri de reînnoire a aprobării substanței active deltametrin au fost depuse la 18 octombrie 2013, 24 octombrie 2013, 26 octombrie 2013 și 28 octombrie 2013 (două cereri) respectiv, iar la 25 noiembrie 2013, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acestora, concluzionând că sunt admisibile. Cererile au fost făcute publice de către autoritate. La 19 februarie 2018, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. La 21 decembrie 2018, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării reînnoirii aprobării în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitantul a transmis informațiile respective la 19-21 ianuarie 2019, în termenul stabilit. La 28 august 2023, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării criteriilor de aprobare privind proprietățile care perturbă sistemul endocrin prevăzute la punctele 3.6.5 și 3.8.2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/605, în temeiul articolului 13 alineatul (3a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitantul au transmis informațiile respective la 4 martie 2026 în termenul stabilit. Întrucât autoritatea estimează că va avea nevoie de 120 de zile de la primirea proiectului revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării pentru a finaliza evaluarea și concluzia sa pentru deltametrin și întrucât Comisia va avea nevoie de timp pentru a adopta deciziile subsecvente de gestionare a riscurilor, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 22 de luni și 15 zile, până la 30 iunie 2028.

(31)

Două cereri de reînnoire a aprobării substanței active diclofop au fost depuse, ambele la 21 mai 2018, iar la 17 iulie 2018, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acestora, concluzionând că sunt admisibile. Cererile au fost făcute publice de către autoritate. La 6 mai 2025, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a solicitat revizuirea raportului. Statul membru raportor nu a transmis încă autorității proiectul revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 29 de luni, și anume până la 31 ianuarie 2029.

(32)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active fenazaquin a fost transmisă la 30 mai 2018, iar la 13 iulie 2018, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 19 septembrie 2024, statul membru raportor a transmis proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării autorității, care a efectuat o consultare publică cu privire la acesta în perioada 14 iulie-13 septembrie 2025. Statul membru raportor estimează că va fi în măsură să prezinte autorității, până la sfârșitul lunii mai 2026, tabelul de raportare completat conținând observațiile colectate în urma consultării publice. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 23 de luni și 15 zile, și anume până la 15 august 2028.

(33)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active fluopicolid a fost transmisă la 24 mai 2017, iar la 15 iunie 2017, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 27 mai 2025, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a solicitat revizuirea raportului. La 22 aprilie 2026, statul membru raportor a transmis autorității proiectul revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 29 de luni, și anume până la 31 ianuarie 2029.

(34)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active himexazol a fost transmisă la 23 mai 2018, iar la 21 iunie 2018, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 29 aprilie 2026, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 29 de luni, și anume până la 31 ianuarie 2029.

(35)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active lambda-cihalotrin a fost transmisă la 31 martie 2020, iar la 29 aprilie 2020, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 31 iulie 2025, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care, la 24 noiembrie 2025, a solicitat revizuirea raportului. Statul membru raportor nu a prezentat încă proiectul revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 29 de luni, și anume până la 31 ianuarie 2029.

(36)

Două cereri de reînnoire a aprobării substanței active MCPA au fost depuse la 21 aprilie și, respectiv, la 24 aprilie 2013, iar la 29 mai 2013, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acestora, concluzionând că sunt admisibile. Cererile au fost făcute publice de către autoritate. La 24 martie 2022, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a efectuat o consultare publică cu privire la acesta în perioada 24 mai-23 iulie 2022. La 16 ianuarie 2023, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării reînnoirii aprobării în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitanții au transmis informațiile respective în februarie 2023, în termenul stabilit. Statul membru raportor nu a prezentat încă proiectul revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, în urma reuniunilor experților desfășurate în perioada noiembrie-decembrie 2025. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 23 de luni și 15 zile, și anume până la 31 iulie 2028.

(37)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active MCPB a fost transmisă la 27 martie 2013, iar la 5 august 2013, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. La 17 martie 2022, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a efectuat o consultare publică cu privire la acesta în perioada 5 mai-4 iulie 2022. La 16 ianuarie 2023, autoritatea a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării reînnoirii aprobării în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, iar solicitanții au transmis informațiile respective în februarie 2023, în termenul stabilit. Statul membru raportor nu a prezentat încă proiectul revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, în urma reuniunilor experților desfășurate în perioada noiembrie-decembrie 2025. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 23 de luni și 15 zile, și anume până la 31 iulie 2028.

(38)

Trei cereri de reînnoire a aprobării substanței active metaldehidă au fost depuse, toate la 29 mai 2018, iar la 5 septembrie 2018, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acestora, concluzionând că sunt admisibile. Cererile au fost făcute publice de către autoritate. La 4 iulie 2024, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. Statul membru raportor și autoritatea estimează că consultarea publică privind proiectul de raport de evaluare a reînnoirii va începe în mai 2026. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 25 de luni și 15 zile, și anume până la 15 octombrie 2028.

(39)

Cererea de reînnoire a aprobării substanței active metsulfuron-metil a fost transmisă la 25 martie 2020, iar la 16 octombrie 2023, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acesteia, concluzionând că este admisibilă. Cererea a fost făcută publică de către autoritate. Statul membru raportor nu a finalizat evaluarea riscurilor în temeiul articolului 11 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 și estimează că va fi în măsură să transmită autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării în februarie 2027. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 35 de luni, și anume până la 31 iulie 2029.

(40)

Două cereri de reînnoire a aprobării substanței active paclobutrazol au fost depuse, ambele la 29 mai 2018, iar la 26 iunie 2018, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acestora, concluzionând că sunt admisibile. Cererile au fost făcute publice de către autoritate. La 21 mai 2025, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, care a solicitat revizuirea raportului. La 12 februarie 2026, statul membru raportor a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 29 de luni, și anume până la 31 ianuarie 2029.

(41)

Două cereri de reînnoire a aprobării substanței active tebuconazol au fost depuse la 24 august și, respectiv, la 29 august 2016, iar la 27 septembrie 2016, statul membru raportor a informat statul membru coraportor, Comisia și autoritatea că a evaluat admisibilitatea cererilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, în special caracterul complet și actual al acestora, concluzionând că sunt admisibile. Cererile au fost făcute publice de către autoritate. La 8 aprilie 2019, statul membru raportor inițial a transmis autorității proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. La 3 aprilie 2020, raportorul nou numit a solicitat informații suplimentare în scopul evaluării criteriilor de aprobare privind proprietățile care perturbă sistemul endocrin prevăzute la punctele 3.6.5 și 3.8.2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/605, care au fost prezentate de solicitanți în mai 2020 în termenul stabilit. La 19 noiembrie 2021, statul membru raportor a retransmis autorității proiectul revizuit de raport de evaluare a reînnoirii aprobării. Autoritatea a efectuat o consultare publică cu privire la aceasta în perioada 27 februarie-28 aprilie 2025. Statul membru raportor nu a prezentat încă tabelul de raportare completat cu observațiile colectate în urma consultării publice. Întrucât este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza etapele rămase ale procedurii de reînnoire, durata prelungirii perioadei de aprobare ar trebui stabilită la 23 de luni și 15 zile, și anume până la 31 iulie 2028.

(42)

Pentru substanțele active benzovindiflupir, cicloxidim, dazomet, diclofop, fenazaquin, fluopicolid, himexazol, lambda-cihalotrin, MCPA, MCPB, metaldehidă, metsulfuron-metil, paclobutrazol și tebuconazol, autoritatea, în consultare cu statele membre, poate solicita în continuare informații suplimentare de la solicitanți în temeiul articolului 13 alineatul (3a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Perioadele de prelungire propuse pentru aceste substanțe active nu includ niciun interval suplimentar care ar putea fi necesar pentru furnizarea și evaluarea informațiilor respective.

(43)

Prin urmare, ar trebui ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 să fie modificat în consecință.

(44)

În cazul în care Comisia adoptă un regulament care prevede că aprobarea unei substanțe active menționate în anexa la prezentul regulament nu se reînnoiește, Comisia ar trebui să stabilească data de expirare a aprobării substanței active respective la data intrării în vigoare a regulamentului respectiv sau la data care era valabilă înainte de adoptarea acestui regulament, oricare dintre aceste date survine mai târziu. În cazul în care Comisia adoptă un regulament care prevede reînnoirea aprobării unei substanțe active menționate în anexa la prezentul regulament, Comisia ar trebui să stabilească, în funcție de circumstanțe, cea mai timpurie dată posibilă de punere în aplicare.

(45)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 iunie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 309, 24.11.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1107/oj.

(2)  Directiva 2000/49/CE a Comisiei din 26 iulie 2000 de includere a unei substanțe active (metsulfuron-metil) în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 197, 3.8.2000, p. 32, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2000/49/oj).

(3)  Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, 19.8.1991, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1991/414/oj).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/139 al Comisiei din 2 februarie 2016 de reînnoire a aprobării substanței active metsulfuron-metil, ca substanță susceptibilă de înlocuire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 27, 3.2.2016, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2016/139/oj).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active aprobate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2011/540/oj).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/324 al Comisiei din 19 ianuarie 2024 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active benzovindiflupir, bromuconazol, buprofezin, ciflufenamid, fluazinam, fluopiram, flutolanil, lambda-cihalotrin, mecoprop-P, mepiquat, metsulfuron-metil, fosfan și piraclostrobin (JO L, 2024/324, 22.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/324/oj).

(7)  Directiva 2000/80/CE a Comisiei din 4 decembrie 2000 de modificare a anexei I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare în scopul consolidării acestei anexe și al includerii unei substanțe active (lambda-cihalotrin) (JO L 309, 9.12.2000, p. 14, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2000/80/oj).

(8)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/146 al Comisiei din 4 februarie 2016 de reînnoire a aprobării substanței active lambda-cihalotrin, ca substanță susceptibilă de înlocuire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 30, 5.2.2016, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2016/146/oj).

(9)  Directiva 2003/5/CE a Comisiei din 10 ianuarie 2003 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în scopul includerii deltametrinului ca substanță activă (JO L 8, 14.1.2003, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2003/5/oj).

(10)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1757 al Comisiei din 11 septembrie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active bensulfuron, clormequat, clorotoluron, clomazon, daminozid, deltametrin, eugenol, fludioxonil, flufenacet, flumetralin, fostiazat, geraniol, MCPA, MCPB, propaquizafop, prosulfocarb, quizalofop-P-etil, quizalofop-P-tefuril, 5-nitroguaiacolat de sodiu, o-nitrofenolat de sodiu, p-nitrofenolat de sodiu, fluorură de sulfuril, tebufenpirad, timol și tritosulfuron (JO L 224, 12.9.2023, p. 28, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/1757/oj).

(11)  Directiva 2005/53/CE a Comisiei din 16 septembrie 2005 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea înscrierii substanțelor active clorotalonil, clortoluron, cipermetrin, daminozid și tiofanat-metil (JO L 241, 17.9.2005, p. 51, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2005/53/oj).

(12)  Directiva 2005/57/CE a Comisiei din 21 septembrie 2005 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea înscrierii substanțelor active MCPA și MCPB (JO L 246, 22.9.2005, p. 14, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2005/57/oj).

(13)  Directiva 2008/125/CE a Comisiei din 19 decembrie 2008 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanțelor active fosfură de aluminiu, fosfură de calciu, fosfură de magneziu, cimoxanil, dodemorf, ester metilic al acidului 2,5-diclorbenzoic, metamitron, sulcotrion, tebuconazol și triadimenol (JO L 344, 20.12.2008, p. 78, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2008/125/oj).

(14)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1446 al Comisiei din 12 iulie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active ester metilic al acidului 2,5-diclorbenzoic, acid acetic, sulfat de aluminiu și amoniu, fosfură de aluminiu, silicat de aluminiu, carbură de calciu, cimoxanil, dodemorf, etilenă, extract de arbore de ceai, reziduuri de la distilarea grăsimilor, acizi grași C7-C20, flonicamid (IKI-220), acid giberelic, gibereline, halosulfuron-metil, proteine hidrolizate, sulfat de fier, fosfură de magneziu, maltodextrină, metamitron, uleiuri vegetale/ulei de cuișoare, uleiuri vegetale/ulei de rapiță, uleiuri vegetale/ulei de mentă verde, piretrine, sulcotrion, tebuconazol și uree (JO L 178, 13.7.2023, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/1446/oj).

(15)  Directiva 2009/11/CE a Comisiei din 18 februarie 2009 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanțelor bensulfuron, 5-nitroguaiacolat de sodiu, o-nitrofenolat de sodiu, p-nitrofenolat de sodiu și tebufenpirad ca substanțe active (JO L 48, 19.2.2009, p. 5, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2009/11/oj).

(16)  Directiva 2010/15/UE a Comisiei din 8 martie 2010 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii fluopicolidului ca substanță activă (JO L 58, 9.3.2010, p. 5, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2010/15/oj).

(17)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918 al Comisiei din 4 mai 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active aclonifen, ametoctradin, beflubutamid, bentiavalicarb, boscalid, captan, cletodim, cicloxidim, ciflumetofen, dazomet, diclofop, dimetomorf, etefon, fenazaquin, fluopicolid, fluoxastrobin, flurocloridonă, folpet, formetanat, Helicoverpa armigera nucleopolyhedrovirus, himexazol, acid indolil butiric, mandipropamid, metalaxil, metaldehidă, metam, metazaclor, metribuzin, milbemectin, paclobutrazol, penoxsulam, fenmedifam, pirimifos-metil, propamocarb, proquinazid, protioconazol, S-metolaclor, virusul poliedrozei nucleare Spodoptera littoralis, Trichoderma asperellum tulpina T34 și Trichoderma atroviride tulpina I-1237 (JO L 119, 5.5.2023, p. 160, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/918/oj).

(18)  Directiva 2011/4/UE a Comisiei din 20 ianuarie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii cicloxidimului ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE (JO L 18, 21.1.2011, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2011/4/oj).

(19)  Directiva 2011/5/UE a Comisiei din 20 ianuarie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanței himexazol ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE (JO L 18, 21.1.2011, p. 34, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2011/5/oj).

(20)  Directiva 2011/21/UE a Comisiei din 2 martie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanței cletodim ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE (JO L 58, 3.3.2011, p. 49, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2011/21/oj).

(21)  Directiva de punere în aplicare 2011/39/UE a Comisiei din 11 aprilie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanței fenazaquin ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE a Comisiei (JO L 97, 12.4.2011, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir_impl/2011/39/oj).

(22)  Directiva de punere în aplicare 2011/45/UE a Comisiei din 13 aprilie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii diclofopului ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE a Comisiei (JO L 100, 14.4.2011, p. 47, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir_impl/2011/45/oj).

(23)  Directiva de punere în aplicare 2011/53/UE a Comisiei din 20 aprilie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanței dazomet ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE a Comisiei (JO L 105, 21.4.2011, p. 24, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir_impl/2011/53/oj).

(24)  Directiva de punere în aplicare 2011/54/UE a Comisiei din 20 aprilie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii metaldehidei ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE a Comisiei (JO L 105, 21.4.2011, p. 28, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir_impl/2011/54/oj).

(25)  Directiva de punere în aplicare 2011/55/UE a Comisiei din 26 aprilie 2011 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanței paclobutrazol ca substanță activă și de modificare a Deciziei 2008/934/CE a Comisiei (JO L 106, 27.4.2011, p. 5, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir_impl/2011/55/oj).

(26)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/177 al Comisiei din 10 februarie 2016 de aprobare a substanței active benzovindiflupir, ca substanță susceptibilă de înlocuire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 (JO L 35, 11.2.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2016/177/oj).

(27)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (JO L 252, 19.9.2012, p. 26, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2012/844/oj).

(28)  Regulamentul (UE) 2018/605 al Comisiei din 19 aprilie 2018 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 prin stabilirea unor criterii științifice pentru determinarea proprietăților care perturbă sistemul endocrin (JO L 101, 20.4.2018, p. 33, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/605/oj).


ANEXĂ

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:

1.

Partea A se modifică după cum urmează:

1.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 40, „Deltametrin”, data se înlocuiește cu „30 iunie 2028”;

2.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 102, „Clorotoluron”, data se înlocuiește cu „30 iunie 2028”;

3.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 107, „MCPA”, data se înlocuiește cu „31 iulie 2028”;

4.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 108, „MCPB”, data se înlocuiește cu „31 iulie 2028”;

5.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 263, „Cimoxanil”, data se înlocuiește cu „30 noiembrie 2027”;

6.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 268, „Tebuconazol”, data se înlocuiește cu „31 iulie 2028”;

7.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 271, „Bensulfuron”, data se înlocuiește cu „15 noiembrie 2027”;

8.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 297, „Fluopicolid”, data se înlocuiește cu „31 ianuarie 2029”;

9.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 316, „Cicloxidim”, data se înlocuiește cu „31 ianuarie 2029”;

10.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 322, „Himexazol”, data se înlocuiește cu „31 ianuarie 2029”;

11.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 329, „Cletodim”, data se înlocuiește cu „15 decembrie 2027”;

12.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 339, „Dazomet”, data se înlocuiește cu „30 noiembrie 2029”;

13.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 340, „Metaldehidă”, data se înlocuiește cu „15 octombrie 2028”;

14.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 342, „Fenazaquin”, data se înlocuiește cu „15 august 2028”;

15.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 344, „Diclofop”, data se înlocuiește cu „31 ianuarie 2029”;

16.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 348, „Paclobutrazol”, data se înlocuiește cu „31 ianuarie 2029”.

2.

Partea E se modifică după cum urmează:

1.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 3, „Metsulfuron-metil”, data se înlocuiește cu „31 iulie 2029”;

2.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 4, „Benzovindiflupir”, data se înlocuiește cu „2 ianuarie 2029”;

3.

în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, în rândul 5, „Lambda-cihalotrin”, data se înlocuiește cu „31 ianuarie 2029”.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/1421/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)