European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1298

25.6.2026

DECIZIA NR. 69/2026 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 20 martie 2026

de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, testări și certificare) la Acordul privind SEE [2026/1298]

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolul 98,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2025/2269 al Comisiei din 12 noiembrie 2025 de rectificare a Regulamentului (UE) 2022/1616 în ceea ce privește etichetarea plasticului reciclat, dezvoltarea tehnologiilor de reciclare și transferul autorizațiilor (1) trebuie încorporat în Acordul privind SEE.

(2)

Prezenta decizie se referă la legislația privind produsele alimentare. Legislația privind produsele alimentare nu se aplică Principatului Liechtenstein atât timp cât aplicarea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole este extinsă la Principatul Liechtenstein, așa cum se specifică în partea introductivă a capitolului XII din anexa II la Acordul privind SEE. Prezenta decizie nu se aplică, așadar, Principatului Liechtenstein.

(3)

Prin urmare, anexa II la Acordul privind SEE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În capitolul XII din anexa II la Acordul privind SEE, la punctul 56 [Regulamentul (UE) nr. 2022/1616 al Comisiei] se adaugă următoarea liniuță:

„—

32025 R 2269: Regulamentul (UE) 2025/2269 al Comisiei din 12 noiembrie 2025 (JO L, 2025/2269, 13.11.2025).”

Articolul 2

Textele Regulamentului (UE) 2025/2269 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 21 martie 2026, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (*1).

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 20 martie 2026.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

Nicolas VON LINGEN


(1)   JO L, 2025/2269, 13.11.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/2269/oj.

(*1)  Nu au fost semnalate obligații constituționale.


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/1298/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)