(1)

Convenția Organizației Națiunilor Unite privind efectele internaționale ale vânzării silite a navelor (denumită în continuare „Convenția de la Beijing privind vânzarea silită a navelor” sau „convenția”) a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la New York la 7 decembrie 2022.

(2)

În conformitate cu Decizia (UE) 2024/414 a Consiliului (2), convenția a fost semnată la 14 martie 2024 în numele Uniunii în ceea ce privește aspectele care intră în sfera sa de competență exclusivă, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(3)

Convenția este primul instrument internațional care stabilește un regim armonizat menit să confere efecte internaționale vânzărilor silite, cu menținerea în același timp a dreptului intern care reglementează procedura vânzărilor silite și circumstanțele în care vânzările silite conferă un drept de proprietate incontestabil. Convenția consolidează cadrul juridic internațional existent în domeniul transportului maritim și al navigației și contribuie în mod util la dezvoltarea unor relații economice internaționale armonioase. Prin asigurarea securității juridice în ceea ce privește dreptul de proprietate pe care cumpărătorul îl dobândește asupra unei nave care navighează oriunde pe glob, convenția este menită să maximizeze atât prețul pe care nava îl poate obține pe piață, cât și veniturile disponibile pentru a fi distribuite între creditori, precum și să promoveze comerțul internațional. Prin urmare, se dorește aplicarea convenției cât mai curând posibil.

(4)

Încheierea convenției în numele Uniunii va contribui la asigurarea securității juridice și a previzibilității la nivel internațional și european prin crearea unui regim uniform privind efectele internaționale ale vânzării silite a navelor, care sunt obiective fundamentale pe care Uniunea le urmărește în cadrul activităților sale, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(5)

Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în materie civilă cu incidență transfrontalieră, întemeiată pe principiul recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare. În acest context, legiuitorul Uniunii a adoptat, printre altele, Regulamentele (UE) nr. 1215/2012 (3) și (UE) 2020/1784 (4) ale Parlamentului European și ale Consiliului. Prin urmare, Uniunea are competență exclusivă cu privire la aspectele reglementate prin regulamentele menționate, în timp ce celelalte aspecte reglementate de convenție nu intră în sfera de competență respectivă.

(6)

Uniunea ar trebui să devină parte la convenție numai în ceea ce privește aspectele care țin de competența exclusivă a Uniunii, și anume în măsura în care dispozițiile relevante ale convenției ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare al acestora. În prezent, Uniunea are competență exclusivă în ceea ce privește anumite dispoziții ale convenției referitoare la aspecte legate de cooperarea judiciară în materie civilă, astfel cum se detaliază în declarația atașată privind competența Uniunii. Statele membre își păstrează competența în măsura în care convenția nu aduce atingere normelor comune sau nu modifică domeniul de aplicare al acestora. Aderarea Uniunii la convenție în ceea ce privește aspectele care țin de competența sa exclusivă nu aduce atingere prerogativelor statelor membre în ceea ce privește ratificarea convenției, cu privire la aspectele care intră în sfera lor de competență națională.

(7)

Convenția prevede că Organizația de integrare economică regională face o declarație în care specifică aspectele reglementate de convenția menționată pentru care competența a fost transferată organizației respective de către statele sale membre. Convenția prevede că declarația respectivă se face în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării convenției sau aderării la aceasta. Cu ocazia semnării convenției, Uniunea a făcut respectiva declarație indicându-și competența în domeniile reglementate de convenție.

(8)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(9)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(10)

Convenția și declarația atașată privind competența Uniunii ar trebui să fie aprobate,