European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1098

19.5.2026

DECIZIA nr. 1/2026 A COMITETULUI MIXT ÎNFIINȚAT PRIN ACORDUL PRIVIND RETRAGEREA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI DIN COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE

din 2 februarie 2026

de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor [2026/1098]

COMITETUL MIXT,

având în vedere Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (1) („Acordul de retragere”), în special articolul 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor (2),

întrucât:

(1)

Articolul 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor conferă Comitetului mixt înființat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din Acordul de retragere („Comitetul mixt”) competența de a adopta decizii de adăugare a actelor Uniunii care au fost recent adoptate și care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor în anexele relevante la Cadrul Windsor.

(2)

În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Regatul Unit. Uniunea și Regatul Unit trebuie să pună în aplicare aceste decizii, care au același efect juridic ca și Acordul de retragere.

(3)

În timp ce articolul 51 din Regulamentul (UE) 2025/14 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2024 privind omologarea și supravegherea pieței echipamentelor mobile fără destinație rutieră care circulă pe drumurile publice și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 (3) este aplicabil în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Cadrul Windsor, restul dispozițiilor regulamentului respectiv sunt dispoziții ale unui act al Uniunii recent adoptat care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor și care ar trebui adăugate în anexa 2 la Cadrul Windsor,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Regulamentul (UE) 2025/14 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2024 privind omologarea și supravegherea pieței echipamentelor mobile fără destinație rutieră care circulă pe drumurile publice și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 trebuie adăugat în anexa 2 la Cadrul Windsor, la punctul 14: „Produse pentru construcții, echipamente tehnice, instalații pe cablu, echipamente individuale de protecție”.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.

Adoptată la Londra, 2 februarie 2026.

Maroš ŠEFČOVIČ

Pentru Comitetul mixt

Copreședinții

Nick THOMAS-SYMONDS


(1)   JO UE L 29, 31.1.2020, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/treaty/withd_2020/sign.

(2)  Declarația comună nr. 1/2023 a Uniunii Europene și a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 ( JO UE L 102, 17.4.2023, p. 87).

(3)   JO UE L, 2025/14, 8.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/14/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/1098/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)