|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/1030 |
12.5.2026 |
REGULAMENTUL (UE) 2026/1030 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 29 aprilie 2026
privind contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91 alineatul (1) și articolul 100 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
întrucât:
|
(1) |
Sprijinirea eforturilor pentru o mai bună sustenabilitate și eficiență a sistemului de transport al Uniunii este o condiție prealabilă pentru menținerea unei traiectorii stabile către neutralitatea climatică până cel târziu în 2050, ținând totodată seama în mod corespunzător de necesitatea de a asigura o tranziție echitabilă și favorabilă incluziunii, de a menține creșterea continuă și de a consolida competitivitatea industriei europene. |
|
(2) |
Contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră este utilizată în diferite sectoare economice – inclusiv în sectorul transporturilor – pentru cuantificarea datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră provenite din activități specifice ale organismelor publice, ale întreprinderilor și ale consumatorilor. O mai bună informare cu privire la performanța serviciilor de transport este un instrument puternic pentru a crea stimulente adecvate pentru ca utilizatorii serviciilor de transport să facă alegeri mai sustenabile, pentru a influența deciziile comerciale ale operatorilor de transport, ale organizatorilor de servicii de transport și ale operatorilor de noduri de transport, precum și pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale entităților care desfășoară contracte de achiziții publice. Disponibilitatea unor date fiabile și comparabile privind emisiile de gaze cu efect de seră reprezintă cerința subiacentă pentru a crea respectivele stimulente și, astfel, a stimula schimbări comportamentale în rândul organismelor publice, al întreprinderilor și al consumatorilor deopotrivă, pentru a contribui la obiectivele Comunicării Comisiei din 11 decembrie 2019 intitulată „Pactul verde european” pentru transporturi și ale Regulamentului (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Prezentul regulament constituie una dintre acțiunile întreprinse de Uniune în direcția unei tranziții verzi, alături de alte acte juridice sau inițiative ale Uniunii, inclusiv Directiva (UE) 2024/825 a Parlamentului European și a Consiliului (5). |
|
(3) |
În pofida interesului tot mai mare al părților interesate din domeniul transporturilor, adoptarea generală a contabilizării emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul serviciilor de transport este încă redusă. În majoritatea cazurilor, utilizatorii transporturilor nu obțin informații exacte cu privire la performanța serviciilor de transport, iar operatorii de transport, organizatorii de servicii de transport și operatorii de noduri de transport nu își calculează și nu își divulgă emisiile. Se observă o adoptare disproporționat de scăzută a contabilizării emisiilor de gaze cu efect de seră în special în rândul microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), care reprezintă marea majoritate a întreprinderilor care oferă servicii de transport pe piața internă. De fapt, IMM se confruntă cu sarcini financiare și administrative disproporționat de mari atunci când decid să calculeze emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile lor de transport. |
|
(4) |
În Cartea sa albă din 28 martie 2011 intitulată „Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor”, Comisia prezintă o viziune pentru viitorul sistemului de transport al Uniunii și definește o agendă de politici pentru abordarea provocărilor viitoare din domeniul transporturilor, în special necesitatea de a menține și dezvolta mobilitatea și de a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră generate de transporturi și de operațiunile logistice. |
|
(5) |
În comunicarea sa din 9 decembrie 2020 intitulată „Strategia pentru o mobilitate durabilă și inteligentă – înscrierea transporturilor europene pe calea viitorului”, Comisia face referire la stimulente pentru alegerea celor mai sustenabile opțiuni de transport, în cadrul modurilor de transport și între acestea. Printre aceste stimulente se numără instituirea unui cadru european pentru măsurarea armonizată a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activitățile de transport și de logistică. Bazat pe standarde recunoscute la nivel mondial, acesta ar putea fi apoi utilizat pentru a oferi întreprinderilor și utilizatorilor finali o estimare a amprentei de carbon aferente alegerilor lor și pentru a spori cererea utilizatorilor finali și a consumatorilor de a opta pentru soluții mai sustenabile de transport și de mobilitate, evitând totodată „dezinformarea ecologică”. |
|
(6) |
Gazele cu efect de seră legate de transport și logistică sunt emise în timpul funcționării vehiculului, al exploatării nodurilor logistice și de transport, al producției de purtători de energie respectivi, al fabricării și al scoaterii din uz a unui vehicul, precum și al construirii și întreținerii infrastructurii de transport. |
|
(7) |
Prin urmare, stabilirea unor norme armonizate pentru contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport de mărfuri și de călători este adecvată pentru a se obține cifre comparabile pentru emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport și pentru a se evita informațiile înșelătoare cu privire la performanța acestora care rezultă din posibilitatea de a alege între diferite metode de calcul al emisiilor și date de intrare. Astfel de norme armonizate ar trebui să asigure condiții de concurență echitabile între entitățile de transport și entitățile-nod din Uniune și entitățile de transport și entitățile-nod din țări terțe, între modurile de transport, segmente și rețelele naționale de transport. Stabilirea unor norme armonizate ar trebui totodată să contribuie la crearea de stimulente pentru schimbări comportamentale în rândul organismelor publice, al întreprinderilor și al consumatorilor menite să reducă emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport prin adoptarea și utilizarea unor date comparabile și fiabile privind emisiile de gaze cu efect de seră. |
|
(8) |
Prezentul regulament ar trebui să prevadă un cadru de referință pentru calculul și divulgarea emisiilor de gaze cu efect de seră, pe bază contractuală sau voluntară în scopuri comerciale, sau în cazul în care un astfel de calcul și o astfel de divulgare sunt impuse prin dreptul Uniunii sau prin dreptul intern aplicabil. Cadrul respectiv ar trebui să faciliteze alte măsuri de reducere a emisiilor care ar putea fi întreprinse în plus de autoritățile publice și de industrie, inclusiv în cazul stabilirii unor clauze de transparență privind gazele cu efect de seră în contractele de transport, al furnizării de informații privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport pentru călători sau clienți sau al stabilirii unor criterii legate de climă pentru procedurile de achiziții publice verzi. |
|
(9) |
În pofida beneficiilor care decurg din creșterea transparenței în ceea ce privește performanța serviciilor de transport, aplicarea obligatorie a prezentului regulament pentru toate entitățile de transport și entitățile-nod care oferă servicii de transport pe piața internă ar fi disproporționată și ar conduce la costuri și sarcini excesive. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai entităților care decid sau au obligația, în temeiul altor regimuri relevante cu sau fără caracter legislativ, să calculeze și să divulge informații privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport de mărfuri sau de călători care încep sau se încheie pe teritoriul Uniunii. În consecință, sunt incluse serviciile ale căror puncte de plecare sau de destinație sunt situate într-o țară terță. Într-adevăr, pentru a se asigura că toate serviciile de transport relevante sunt contabilizate și pentru a garanta condiții de concurență echitabile între entitățile de transport și entitățile-nod din Uniune și entitățile de transport și entitățile-nod din țări terțe, prezentul regulament ar trebui să se aplice serviciilor de transport care încep și se încheie în afara teritoriului Uniunii, dar care se opresc în Uniune pentru a îmbarca sau debarca călători sau pentru a încărca sau a descărca mărfuri. |
|
(10) |
Prezentul regulament ar trebui să se aplice entităților care calculează și divulgă emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport, în special operatorilor de transport, organizatorilor de servicii de transport și operatorilor de noduri de transport, precum și expeditorilor care reprezintă o anumită categorie de utilizatori de transport care comandă servicii de transport pentru a-și muta mărfurile în sau din locuri desemnate și care, în funcție de situație, ar putea, de asemenea, să își asume rolul de operator de transport, organizator de servicii de transport sau intermediar de date. Dezvoltatorii de instrumente externe de calcul, dezvoltatorii de baze de date operate de părți terțe și organismele de evaluare a conformității care oferă servicii de sprijin pentru calcularea sau verificarea datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport ar trebui să aibă obligația de a respecta norme specifice referitoare la certificarea instrumentelor de calcul externe, la verificarea tehnică a calității valorilor implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră și, respectiv, la activitățile de verificare și procedurile de acreditare. Prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, intermediarilor de date care calculează și divulgă informații privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport. Atunci când intermediarii de date doar obțin sau combină date de ieșire privind emisiile de gaze cu efect de seră și apoi divulgă astfel de date de ieșire, aceștia ar trebui să aibă doar obligația de a respecta normele relevante referitoare la comunicarea și transparența datelor divulgate privind emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a se asigura comparabilitatea datelor de ieșire respective pe piață. |
|
(11) |
Calculul și divulgarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul prezentului regulament ar trebui să se efectueze în mod dezagregat, la nivelul serviciilor de transport, în conformitate cu metodologia de calculare a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport menționată în prezentul regulament. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice în cazul în care calculul și divulgarea emisiilor de gaze cu efect de seră sunt efectuate într-o formă agregată. Aceasta include situațiile în care divulgarea obligatorie a informațiilor legate de mediu în scopul raportării privind durabilitatea și întocmirea de conturi de mediu în scopuri statistice derivă din alte acte juridice ale Uniunii, cum ar fi prevederile în acest sens din Regulamentul (UE) nr. 691/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și din Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului (7). În schimb, ar trebui să fie posibil să se folosească informațiile obținute pe baza prezentului regulament pentru a contribui la elaborarea rapoartelor consolidate privind emisiile impuse în temeiul altor acte legislative aplicabile ale Uniunii, cu condiția ca metodologiile și datele colectate respective să fie suficient de compatibile. |
|
(12) |
O metodologie adecvată de calculare a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport este unul dintre aspectele-cheie ale cadrului armonizat al Uniunii prevăzut de prezentul regulament. Metodologia ar trebui să asigure faptul că calculele emisiilor efectuate de-a lungul unui lanț de transport furnizează date comparabile și exacte privind emisiile de gaze cu efect de seră, urmând un set unic de etape metodologice. De asemenea, metodologia ar trebui să țină seama în mod adecvat de nevoile pieței transporturilor, pentru a se evita complexitatea inutilă, precum și sarcinile și costurile excesive, în special pentru IMM, și să fie funcțională pentru părțile interesate. |
|
(13) |
EN ISO 14083: 2023 – Gaze cu efect de seră – Cuantificarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de operațiunile din lanțul de transport (denumit în continuare „standardul EN ISO”), publicat de Comitetul European de Standardizare în aprilie 2023, ar trebui să reprezinte metodologia comună de calculare a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport în temeiul prezentului regulament. Promovarea aplicării sale în Uniune contribuie la compatibilitatea internațională a contabilizării emisiilor de gaze cu efect de seră și facilitează alinierea în mai mare măsură la nivel mondial a metodologiei aplicate. Analiza Comisiei a arătat că standardul EN ISO este cel mai relevant și proporțional standard pentru abordarea obiectivelor prezentului regulament, inclusiv un grad mai mare de adoptare pe piață și de comparabilitate a datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră. Calculul emisiilor de gaze cu efect de seră se realizează pe baza întregului circuit „între extracție și ardere”, care include emisiile de gaze cu efect de seră generate de furnizarea de energie și de utilizarea vehiculelor în timpul operațiunilor de transport și al operațiunilor la nivel de nod de transport. |
|
(14) |
Comisia, în cooperare cu Comitetul European de Standardizare și cu organismele naționale de standardizare ale statelor membre, se angajează să asigure accesul deplin la prezentul regulament. |
|
(15) |
Se consideră, în general, că emisiile pe durata ciclului de viață includ emisiile de gaze cu efect de seră „între extracție și ardere” și emisiile provenite din producția, întreținerea și eliminarea vehiculelor, precum și cele legate de infrastructura de transport, în măsura în care sunt relevante, astfel cum se prevede în Recomandarea (UE) 2021/2279 a Comisiei (8). Cu toate acestea, evaluarea ciclului de viață poate conduce la costuri ridicate de punere în aplicare și poate crea situații complexe din perspectiva contabilizării pentru entitățile de transport și entitățile-nod, în special în ceea ce privește emisiile legate de infrastructura de transport. Din rațiuni de proporționalitate și de domeniu de aplicare, prezentul regulament nu ar trebui să impună utilizarea evaluării ciclului de viață în absența unei evaluări efectuate de Comisie. În plus, pentru a menține, în sensul prezentului regulament, o trimitere la standardele recunoscute la nivel mondial, în evaluarea de către Comisie a prezentului regulament ar trebui raportate progresele înregistrate în cadrul Organizației Internaționale de Standardizare, ca parte a evaluării respective. |
|
(16) |
Este necesar să se acorde atenție evitării devierii de la opțiunile metodologice ale standardului EN ISO, pentru a se evita inconsecvențele în calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport de pe piață, în special în contextul lanțurilor de transport internațional. Cu toate acestea, este oportun ca Comisia să evalueze necesitatea unei posibile ajustări a standardului EN ISO din perspectiva politicilor Uniunii, inclusiv a legislației viitoare. În cazul în care evaluarea Comisiei conchide că o modificare a standardului sau a unei componente a acestuia creează un risc evident de incompatibilitate cu obiectivele prezentului regulament sau cu alte acte legislative aplicabile ale Uniunii, în special cu Regulamentul (UE) 2021/1119, Comisia ar trebui să adopte actele delegate necesare pentru a interzice aplicarea modificării respective. În cazul în care evaluarea respectivă arată un risc ca o modificare a standardului sau o componentă a acestuia să creeze dezechilibre nejustificate în ceea ce privește calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport pe anumite segmente de piață sau să conducă la discrepanțe între standardul respectiv și obiectivele prezentului regulament sau ale altor acte legislative aplicabile ale Uniunii, Comisia ar trebui să poată adopta actele de punere în aplicare necesare pentru a solicita Comitetului European de Standardizare să revizuiască standardul în consecință. |
|
(17) |
Pentru a se evita circulația pe piață a unor informații inexacte, poate fi necesar să se clarifice metodologia comună în ceea ce privește parametrii relevanți pentru emisiile de gaze cu efect de seră și ipotezele utilizate pentru calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră înainte de furnizarea unui serviciu. Același lucru este valabil și pentru alți parametri tehnici relevanți legați de alocarea emisiilor de gaze cu efect de seră sau de agregarea elementelor de date în situațiile în care utilizarea parametrilor respectivi nu este clarificată în mod explicit în metodologia comună respectivă. |
|
(18) |
Pentru calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport pot fi utilizate diferite tipuri de date de intrare, inclusiv date primare și secundare. Utilizarea datelor primare conduce la cele mai fiabile și mai precise rezultate și, prin urmare, ar trebui să se acorde prioritate adoptării treptate a datelor primare respective în procesele de calcul al emisiilor de gaze cu efect de seră. Datele primare ar putea fi imposibil de obținut sau prea costisitoare pentru anumite părți interesate, în special pentru IMM. Prin urmare, ar trebui permisă utilizarea datelor secundare, în condiții clare. Cu toate acestea, pentru a obține o contabilizare mai exactă a emisiilor de gaze cu efect de seră, un stat membru ar trebui să poată să prevadă că utilizarea datelor primare este obligatorie pentru operațiunile de transport de pe teritoriul său efectuate de către entități de transport și entități-nod al căror număr de angajați depășește un anumit prag stabilit prin dreptul intern, în cazul în care serviciul de transport începe și se încheie pe teritoriul său. Pentru a nu îngreuna serviciile de transport internațional și dezvoltarea IMM, statele membre nu ar trebui să aplice o astfel de cerință operațiunilor de transport transfrontalier, inclusiv operațiunilor de transport care le tranzitează teritoriile, sau IMM. |
|
(19) |
Fără a aduce atingere normelor privind ajutoarele de stat, statele membre ar trebui să poată introduce stimulente de natură administrativă, financiară sau operațională pentru a stimula utilizarea datelor primare. |
|
(20) |
În ceea ce privește datele secundare, emisiile de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport pot fi calculate utilizând valori implicite sau date modelate. Valorile implicite ar trebui stabilite, iar datele modelate ar trebui elaborate și actualizate într-un mod neutru și obiectiv, pe baza unor surse fiabile și a unor parametri adecvați. Bazele de date nu ar trebui să conțină valori implicite care să conducă la subestimarea structurală a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate în comparație cu valorile reale cunoscute ale serviciilor comparabile. În astfel de cazuri, bazele de date operate de părți terțe nu ar trebui să primească o evaluare pozitivă în urma verificării tehnice a calității. |
|
(21) |
Pentru a se îmbunătăți comparabilitatea datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră obținute aplicând prezentul regulament, ar trebui creată o bază de date principală a Uniunii cu valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră (denumită în continuare „baza de date principală a Uniunii”). Respectiva bază de date principală a Uniunii ar trebui să ofere suficientă granularitate și să reflecte particularitățile sectoriale, regionale și naționale din întreaga Uniune și ar trebui să includă tabele separate pentru fiecare mod de transport. Comisia ar trebui să se asigure că baza de date principală a Uniunii este actualizată periodic și ar trebui să evalueze anual sau mai frecvent necesitatea actualizărilor. Datele privind transportul maritim ar trebui să fie derivate din baza de date „THETIS-MRV” și să fie completate, după caz, cu alte surse de informații, cum ar fi baza de date „FuelEU”. Cu toate acestea, având în vedere particularitățile sectoriale, regionale și naționale ale acestor valori implicite în întreaga Uniune, ar trebui permise și alte baze de date și seturi de date relevante operate de părți terțe, cu condiția ca ele să fie supuse unei verificări tehnice a calității la nivelul Uniunii. |
|
(22) |
Atunci când se stabilește intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport, este necesar să se cunoască factorii de emisie de gaze cu efect de seră pentru purtătorii de energie din sectorul transporturilor pentru a obține estimări ale emisiilor de gaze cu efect de seră care să reflecte cantitatea de energie utilizată din perspectiva „între extracție și ardere”. Prin urmare, ar trebui creată o bază de date centrală a Uniunii cu valorile implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră ai purtătorilor de energie din sectorul transporturilor (denumită în continuare „baza de date centrală a Uniunii”), pentru a se garanta comparabilitatea și calitatea datelor de intrare. |
|
(23) |
Ar trebui încurajată o abordare bazată pe localizare atunci când se cuantifică emisiile legate de utilizarea energiei electrice, cu condiția să fie disponibile valori actualizate și exacte ale intensității emisiilor pentru diferite state membre. După caz și dacă este suficient de dezvoltată, ar putea fi aplicată o abordare bazată pe piață, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa J la standardul EN ISO. |
|
(24) |
Baza de date principală a Uniunii și baza de date centrală a Uniunii ar trebui să includă, dacă sunt disponibile și este oportun, valori implicite convenite de Uniune sau în interesul Uniunii la nivel internațional. Având în vedere particularitățile sectoriale, regionale și naționale din întreaga Uniune, baza de date principală a Uniunii și baza de date centrală a Uniunii ar trebui să reflecte tipurile de vehicule și purtătorii de energie utilizați în mod obișnuit în Uniune, în unele sau în toate statele membre. Baza de date principală a Uniunii și baza de date centrală a Uniunii ar trebui să reflecte, de asemenea, caracteristicile unice ale diferitelor state membre. |
|
(25) |
Dezvoltarea și întreținerea bazei de date principale a Uniunii și a bazei de date centrale a Uniunii, precum și verificarea tehnică a calității bazelor de date și a seturilor de date operate de părți terțe ar trebui să fie efectuate de un organism neutru și competent care își desfășoară activitatea la nivelul Uniunii. Având în vedere mandatul său, Agenția Europeană de Mediu este cea mai în măsură să ofere asistența tehnică necesară pentru punerea în aplicare corespunzătoare a dispozițiilor relevante ale prezentului regulament. Dacă este necesar, această activitate ar trebui să includă bazarea pe contribuții din partea altor organisme sectoriale ale Uniunii și să fie sprijinită de acestea, în conformitate cu dreptul Uniunii. Dacă este necesar, statele membre ar trebui să poată furniza Comisiei contribuții suplimentare și voluntare. |
|
(26) |
Ar trebui să fie posibilă utilizarea de date modelate dacă acestea se bazează pe un model stabilit în conformitate cu metodologia comună și, după caz, cu alte dispoziții privind utilizarea datelor secundare și a instrumentelor de calcul prevăzute în prezentul regulament. |
|
(27) |
Regulamentul (UE) 2015/757 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10) impun colectarea, măsurarea, calcularea și raportarea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de nave și, respectiv, de aeronave. Regulamentul (UE) 2015/757 și Directiva 2003/87/CE sunt, în oarecare măsură, complementare prezentului regulament, în special în ceea ce privește producerea de date privind combustibilul ars ca bază pentru cuantificarea emisiilor generate de serviciile de transport, pentru distanța parcursă sau cantitatea de marfă transportată. Ar trebui totodată să fie posibil să se utilizeze date de intrare pentru emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport care provin din punerea în aplicare a altor cadre legislative, cum ar fi Regulamentul (UE) 2019/631 (11), (UE) 2019/1242 (12), (UE) 2023/1805 (13) sau (UE) 2023/2405 (14) ale Parlamentului European și ale Consiliului. Având în vedere că este oportun să se facă trimitere la un standard comun în toate actele juridice relevante ale Uniunii în domeniul transporturilor, Comisia ar trebui să depună eforturi pentru a asigura compatibilitatea și coerența prezentului regulament cu actele juridice existente ale Uniunii și cu inițiativele viitoare. În special, Comisia ar trebui să depună eforturi, în cadrul inițiativelor viitoare și în orice legislație secundară, să impună ca orice contabilizare a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport în mod dezagregat să se bazeze pe metodologia comună menționată în prezentul regulament. |
|
(28) |
În scopul facilitării colectării unor date exacte, a calculelor ulterioare și a utilizării datelor primare de către IMM, furnizarea accesului la datele de la bordul vehiculelor ar trebui avută în vedere în contextul oricărei propuneri legislative viitoare referitoare la accesul la datele privind vehiculele. |
|
(29) |
Pentru a facilita punerea în aplicare a prezentului regulament și pentru a limita complexitatea calculelor, reducând în același timp sarcinile administrative și financiare, Comisia ar trebui să ofere un instrument de calcul online simplificat, gratuit, accesibil public și ușor de utilizat, conceput în special pentru microoperatorii de transport și pentru cei mici și mijlocii. Instrumentul de calcul ar trebui elaborat în conformitate cu metodologia comună stabilită în prezentul regulament, astfel încât utilizarea sa să asigure corectitudinea calculului efectuat. Acesta ar trebui să faciliteze calculele bazate pe date primare și ar trebui să permită utilizarea datelor secundare relevante, inclusiv a factorilor de emisie de gaze cu efect de seră și, dacă sunt disponibile, a valorilor implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră derivate din bazele de date recunoscute în temeiul prezentului regulament. Acesta ar trebui să fie însoțit de un manual care să contribuie la punerea în aplicare a prezentului regulament și să explice cum funcționează instrumentul de calcul. Instrumentul de calcul ar trebui actualizat periodic. El ar trebui să abordeze lacunele în materie de date din lanțul de informații, să promoveze o contabilizare uniformă a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru cele mai tipice servicii de transport, să sporească transparența și comparabilitatea datelor și să contribuie la creșterea gradului de conștientizare și la stimularea adoptării calculului emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul prezentului regulament. |
|
(30) |
Este oportun să se stabilească indicatori comuni pentru exprimarea datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră care stau la baza comparabilității acestor date și care permit o analiză comparativă eficace a diferitelor servicii de transport. Indicatorii comuni ar trebui, de asemenea, să permită comunicarea clară din partea unui furnizor de date și înțelegerea exactă a respectivei comunicări de către un destinatar al datelor. |
|
(31) |
Orice informații dezagregate privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport care sunt divulgate unei părți terțe în scopuri comerciale sau de reglementare în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să includă în mod indispensabil și vizibil datele de ieșire stabilite în temeiul normelor specifice pentru calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport prevăzute de prezentul regulament. Dacă este cazul, pot fi adăugate elemente de date suplimentare, care servesc altor scopuri decât cele definite în prezentul regulament. |
|
(32) |
Divulgarea de informații privind emisiile de gaze cu efect de seră înainte de furnizarea unui serviciu de transport este esențială pentru a încuraja un proces decizional în cunoștință de cauză din partea organismelor publice, a întreprinderilor și a consumatorilor și influențează achizițiile publice efectuate de autoritățile publice și deciziile comerciale ale entităților de transport și ale entităților-nod care furnizează și organizează aceste servicii de transport pe piață. Prin urmare, informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră legate de un anumit serviciu de transport ar trebui să fie divulgate, ori de câte ori este posibil, înainte de furnizarea serviciului de transport. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil să se divulge informații privind emisiile de gaze cu efect de seră după furnizarea serviciului de transport, în special în cazul în care comunicările dintre întreprinderi necesită un nivel mai detaliat de informații, în special în contextul lanțurilor logistice și al relațiilor contractuale de subcontractare sau în scopul utilizării datelor primare. |
|
(33) |
Pentru a demonstra conformitatea cu cerințele prevăzute în prezentul regulament, entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date care calculează și divulgă date de ieșire privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport ar trebui să poată furniza dovezi care să susțină datele de ieșire. Dovezile respective ar trebui să fie furnizate în conformitate cu normele privind raportarea la nivelul serviciilor de transport stabilite de standardul EN ISO, și ar trebui să fie puse la dispoziție la cererea unei autorități competente, cum ar fi o instanță judecătorească, sau a altei părți terțe, dacă acest lucru este necesar în temeiul unor obligații legale sau contractuale separate. |
|
(34) |
Cu excepția cazului în care se aplică acorduri separate, un intermediar de date care colectează informații privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport de la entități de transport și entități-nod sau de la o altă persoană fizică sau juridică relevantă și le divulgă pe piață nu ar trebui să fie considerat răspunzător în cazul în care aceste informații încalcă oricare dintre cerințele prevăzute în prezentul regulament legate de calcularea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport și de certificarea instrumentelor de calcul. Cu toate acestea, intermediarul de date ar trebui să se străduiască să evite divulgarea de informații inexacte sau incorecte și să respecte normele prevăzute în prezentul regulament referitoare la datele de ieșire privind emisiile de gaze cu efect de seră, precum și la comunicare și la transparență. În plus, intermediarul de date ar trebui să precizeze sursa informațiilor respective pentru a permite identificarea furnizorului de informații în cauză. |
|
(35) |
Instrumentele de calcul externe care sunt furnizate pe piață de către o parte terță pentru o utilizare comercială și necomercială mai largă pot facilita contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport, sprijinind astfel adoptarea acesteia de către grupuri mai largi de părți interesate. Instrumentele de calcul extern ar trebui să fie certificate pentru a se garanta faptul că acestea respectă cerințele prezentului regulament, în special în ceea ce privește utilizarea metodologiei comune și a unui set adecvat de date de intrare. |
|
(36) |
Un sistem bine conceput de verificare a respectării cerințelor prevăzute în prezentul regulament a datelor de ieșire privind emisiile de gaze cu efect de seră divulgate pe piață și a proceselor de calcul aferente ar trebui să crească substanțial încrederea în fiabilitatea și exactitatea datelor respective. Mai precis, acesta ar trebui să stabilească condiții detaliate care reglementează verificarea, indiferent dacă este vorba de un serviciu furnizat punctual sau de un serviciu regulat, inclusiv frecvența adecvată a verificărilor, precum și modalitățile procedurale, ținând seama în mod corespunzător de natura și dimensiunile serviciilor de transport în cauză și de necesitatea de a evita sarcinile administrative disproporționate. Entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date care au fost supuși cu succes evaluării conformității ar trebui să aibă dreptul de a obține o dovadă a conformității care să facă obiectul recunoașterii comune în întreaga Uniune. În cazul în care au fost incluse date primare, dovada conformității ar trebui să precizeze includerea lor, în special pentru a se stimula colectarea și utilizarea datelor primare de către orice entitate vizată de prezentul regulament. Verificarea datelor de ieșire ar trebui să includă comparabilitatea acestor date de ieșire, inclusiv în ceea ce privește calculul distanței, caz în care abaterile de la distanța ortodromică și de la cea mai scurtă distanță fezabilă ar trebui verificate din punctul de vedere al coerenței lor cu standardul EN ISO. |
|
(37) |
Sarcina administrativă legată de verificare ar putea fi disproporționată pentru întreprinderile mai mici și, prin urmare, ar trebui evitată. În acest scop, IMM ar trebui să fie scutite de cerințele legate de verificare, cu excepția cazului în care IMM respective doresc să obțină o dovadă a conformității. În plus, întreprinderile mari ar trebui să țină seama de principiul proporționalității atunci când iau în considerare solicitarea verificării conformității de la parteneri din lanțul valoric, în special de la IMM. |
|
(38) |
Actele juridice ale Uniunii în sectorul transporturilor stabilesc deja norme privind cerințele de verificare a emisiilor, în special Regulamentele (UE) 2015/757 și (UE) 2023/1805 pentru sectorul maritim și Directiva 2003/87/CE pentru sectorul aviației. Pentru a reduce sarcinile administrative, verificatorii acreditați în temeiul actelor respective ar trebui să fie considerați acreditați în temeiul prezentului regulament în scopul îndeplinirii de activități de verificare în sectorul relevant în care își desfășoară activitatea, cu condiția să informeze autoritățile naționale desemnate cu privire la intenția lor de a efectua astfel de activități și în temeiul prezentului regulament. Organismele de evaluare a conformității ar trebui să fie entități juridice independente și competente, acreditate de organismele naționale de acreditare instituite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (15). Regulamentul (CE) nr. 765/2008 privind acreditarea organismelor de evaluare a conformității se aplică orizontal, inclusiv verificatorilor acreditați în temeiul Regulamentelor (UE) 2015/757 și (UE) 2023/1805 și al Directivei 2003/87/CE, precum și organismelor de evaluare a conformității acreditate în temeiul prezentului regulament. Regulamentul (CE) nr. 765/2008 acoperă, de asemenea, situațiile în care organismele naționale de acreditare au autoritatea de a lua măsuri corespunzătoare în cazul în care un organism de evaluare a conformității nu mai este competent pentru efectuarea unei activități specifice de evaluare a conformității sau în cazul în care acesta și-a încălcat în mod grav obligațiile. |
|
(39) |
În cazul în care datele de ieșire dezagregate privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport au fost deja verificate în conformitate cu normele specifice prevăzute de alte acte juridice ale Uniunii, inclusiv, pentru sectorul maritim, în Regulamentul (UE) 2015/757 și în actele delegate adoptate în temeiul acestuia sau în Regulamentul (UE) 2023/1805 și în actele delegate adoptate în temeiul acestuia și, pentru sectorul aviației, în Directiva 2003/87/CE și în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acesteia, datele în cauză ar trebui considerate ca fiind verificate în temeiul prezentului regulament. |
|
(40) |
Pentru a permite funcționarea eficientă a prezentului regulament și pentru a-l completa, atunci când este necesar, cu norme suplimentare, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește evaluarea modificării standardului EN ISO și, dacă este necesar, interzicerea aplicării viitoarelor modificări, evaluarea și excluderea anumitor elemente din metodologia comună, adaptarea indicatorilor comuni pentru datele de ieșire privind emisiile de gaze cu efect de seră și stabilirea de noi metode și criterii de acreditare a organismelor de evaluare a conformității. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (16). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate. |
|
(41) |
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei pentru a stabili dispoziții detaliate privind cererile adresate Comitetului European de Standardizare de revizuire a standardului EN ISO, clarificarea metodologiei comune, stabilirea normelor și a condițiilor pentru efectuarea verificării tehnice a calității bazelor de date operate de părți terțe, instituirea instrumentului de calcul al UE, certificarea instrumentelor externe de calcul și verificarea datelor de ieșire. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (17). |
|
(42) |
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume stimularea schimbării comportamentale în rândul organismelor publice, al întreprinderilor și al consumatorilor pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport, prin adoptarea și utilizarea unor date comparabile și fiabile privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre fără a risca să se introducă obstacole administrative pe piața internă care implică costuri și sarcini administrative suplimentare pentru industrii, dar, având în vedere efectul de armonizare al metodologiei comune de calcul al emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport prevăzute în prezentul regulament, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
Prezentul regulament stabilește norme pentru contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport care încep sau se încheie pe teritoriul Uniunii, în situațiile în care sunt calculate și divulgate informații dezagregate privind emisiile respective, pe bază contractuală sau voluntară, în scopuri comerciale, sau în situațiile în care un astfel de calcul și o astfel de divulgare sunt impuse de dreptul Uniunii sau de dreptul intern aplicabil.
Prezentul regulament se aplică:
|
(a) |
operatorilor de transport, organizatorilor de servicii de transport și operatorilor de noduri de transport; |
|
(b) |
intermediarilor de date; |
|
(c) |
dezvoltatorilor de instrumente de calcul; |
|
(d) |
dezvoltatorilor de baze de date ale părților terțe; și |
|
(e) |
organismelor de evaluare a conformității. |
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
|
1. |
„gaz cu efect de seră” înseamnă o componentă gazoasă a atmosferei, atât naturală, cât și antropică, care absoarbe și emite radiații la lungimi de undă specifice în cadrul spectrului radiațiilor infraroșii emise de suprafața terestră, de atmosferă și de nori; |
|
2. |
„emisie de gaze cu efect de seră” înseamnă eliberarea în atmosferă a unui gaz cu efect de seră, exprimată în masă de dioxid de carbon echivalent; |
|
3. |
„contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră” înseamnă acțiunile care sunt întreprinse pentru a cuantifica, prin măsurători și calcule, emisiile de gaze cu efect de seră și care sunt utilizate pentru raportarea acestora; |
|
4. |
„serviciu de transport” înseamnă transportul de mărfuri sau de călători de la un punct de plecare la un punct de destinație; un serviciu de transport poate implica unul sau mai multe elemente ale lanțului de transport care necesită atât operațiuni de transport, cât și operațiuni la nivel de nod de transport; |
|
5. |
„operațiune de transport” înseamnă operarea unui vehicul cu scopul de a transporta călători și/sau mărfuri; |
|
6. |
„operațiune la nivel de nod de transport” înseamnă o operațiune în vederea transferului de mărfuri sau de călători prin intermediul unui nod; |
|
7. |
„lanț de transport” înseamnă o secvență de elemente de transport legate de mărfuri sau de un (grup de) călător(i) care, luate împreună, constituie deplasarea acestora de la un punct de plecare la un punct de destinație; |
|
8. |
„element al lanțului de transport” înseamnă o secțiune a unui lanț de transport în care mărfurile sau un (grup de) călător(i) sunt transportate de un singur vehicul sau tranzitează printr-un singur nod; |
|
9. |
„date primare” înseamnă valoarea cuantificată a unui proces sau a unei activități obținută printr-o măsurătoare directă sau printr-un calcul bazat pe măsurători directe; |
|
10. |
„date secundare” înseamnă fie date modelate, fie valori implicite care nu îndeplinesc cerințele privind datele primare, inclusiv date din bazele de date și din literatura de specialitate publicată, valori implicite pentru factori de emisie de gaze cu efect de seră din inventarele naționale, date calculate, estimări sau alte date reprezentative și date obținute din procese indirecte sau estimări; |
|
11. |
„organizator de servicii de transport” înseamnă o entitate care furnizează servicii de transport în cadrul cărora exploatarea unor elemente ale lanțului de transport este subcontractată uneia sau mai multor entități care le exploatează; |
|
12. |
„operator de transport” înseamnă o entitate care efectuează operațiuni de transport care implică transportul de mărfuri sau de călători sau ambele; |
|
13. |
„operator de nod de transport” înseamnă o entitate care efectuează operațiuni din nodurile de transport care implică transportul de mărfuri sau de călători; |
|
14. |
„entități de transport și entități-nod” înseamnă organizator de servicii de transport, operator de transport și operator de nod de transport; |
|
15. |
„intermediar de date” înseamnă o persoană fizică sau juridică ce furnizează informații privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport care încep sau se încheie pe teritoriul Uniunii, dar care nu se ocupă cu furnizarea sau organizarea serviciilor respective; |
|
16. |
„microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii” sau „IMM” înseamnă microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii, astfel cum sunt menționate în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (18); |
|
17. |
„valoare implicită” înseamnă o valoare din datele secundare extrasă dintr-o sursă publicată, care este folosită drept standard implicit atunci când nu sunt disponibile date primare sau modelate; |
|
18. |
„purtător de energie” înseamnă o substanță sau un fenomen care poate fi utilizat pentru a produce lucru mecanic sau căldură sau pentru a realiza procese chimice sau fizice; |
|
19. |
„date modelate” înseamnă date secundare stabilite prin utilizarea unui model care ia în considerare datele primare și/sau parametrii relevanți pentru emisiile de gaze cu efect de seră ai unei operațiuni de transport sau ai unei operațiuni la nivel de nod de transport, inclusiv prin utilizarea unui model furnizat prin intermediul unui instrument de calcul; |
|
20. |
„date de ieșire” înseamnă date dezagregate privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport, stabilite utilizând metodologia de referință și datele de intrare comune prevăzute în prezentul regulament; |
|
21. |
„vehicul” înseamnă un mijloc de transport de călători sau de mărfuri, sau ambele, în toate modurile de transport; |
|
22. |
„activitate generatoare de gaze cu efect de seră” înseamnă o activitate care conduce la o emisie de gaze cu efect de seră; |
|
23. |
„date privind o activitate generatoare de gaze cu efect de seră” înseamnă o măsură cantitativă a unei activități generatoare de gaze cu efect de seră; |
|
24. |
„intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră” înseamnă un coeficient care face legătura între o activitate de transport sau o activitate din nodul de transport și emisiile de gaze cu efect de seră; |
|
25. |
„factor de emisie de gaze cu efect de seră” înseamnă un coeficient care face legătura între datele privind o activitate generatoare de gaze cu efect de seră și emisiile de gaze cu efect de seră; |
|
26. |
„emisii de gaze cu efect de seră «între extracție și ardere»” înseamnă emisii care reprezintă impactul emisiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din utilizarea vehiculelor și din exploatarea nodurilor de transport, precum și din furnizarea de energie pentru aceste servicii; |
|
27. |
„instrument de calcul” înseamnă o aplicație, un model sau un software care permite calcularea automată a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport; |
|
28. |
„instrument de calcul extern” înseamnă un instrument de calcul furnizat pe piață de o parte terță pentru o utilizare comercială sau necomercială largă; |
|
29. |
„dioxid de carbon echivalent (CO2e)” înseamnă o unitate pentru compararea forțării radiative a unui gaz cu efect de seră cu cea a dioxidului de carbon; |
|
30. |
„organism de evaluare a conformității” înseamnă un organism de evaluare a conformității astfel cum este definit la articolul 2 punctul 13 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008. |
CAPITOLUL II
METODOLOGIA COMUNĂ
Articolul 3
Metodologia comună de calcul al emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport
(1) Emisiile de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport se calculează pe baza metodologiei comune în înțelesul EN ISO 14083:2023 – Gaze cu efect de seră – Cuantificarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de operațiunile din lanțul de transport (denumit în continuare „standardul EN ISO”), în versiunea sa actualizată, astfel cum se specifică în prezentul capitol.
(2) Cel târziu până la 3 decembrie 2033, Comisia evaluează necesitatea unei ajustări a oricărei componente a standardului EN ISO.
(3) Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, să lanseze o verificare a conformității pentru a evalua orice modificare a standardului EN ISO.
(4) Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 17 din prezentul regulament pentru a completa prezentul regulament prin identificarea modificărilor standardului EN ISO sau a oricărei componente menționate la alineatul (2) de la prezentul articol care creează un risc evident de incompatibilitate cu obiectivele prezentului regulament și cu alte acte legislative aplicabile ale Uniunii, în special cu Regulamentul (UE) 2021/1119, și care, prin urmare, nu se aplică.
(5) Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare pentru a solicita Comitetului European de Standardizare să revizuiască standardul EN ISO, pe baza rezultatului evaluării prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol și a verificării conformității prevăzute la alineatul (3) de la prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 18 alineatul (2).
(6) Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare pentru a stabili norme detaliate care să clarifice metodologia comună menționată la alineatul (1) de la prezentul articol și pentru a asigura punerea sa în aplicare uniformă pe piață în ceea ce privește abordarea pentru determinarea parametrilor adecvați, relevanți pentru emisii, pentru calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră înainte de furnizarea unui serviciu de transport și, după caz, pentru a stabili alți parametri tehnici legați de alocarea emisiilor de gaze cu efect de seră sau de agregarea elementelor de date, care nu sunt explicați în mod explicit în metodologia comună respectivă. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 18 alineatul (2).
CAPITOLUL III
DATE DE INTRARE ȘI SURSELE ACESTORA
Articolul 4
Utilizarea datelor primare și secundare
(1) Entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date acordă prioritate utilizării datelor primare pentru calculul emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport.
Un stat membru poate prevedea ca utilizarea datelor primare să fie obligatorie pentru operațiunile de transport pe teritoriul său efectuate de către entitățile de transport și entitățile-nod al căror număr de angajați depășește un anumit prag stabilit prin dreptul intern, în cazul în care serviciul de transport începe și se încheie pe teritoriul său. Statul membru nu aplică o astfel de cerință operațiunilor de transport transfrontalier, inclusiv operațiunilor de transport care îi tranzitează teritoriul, sau IMM.
(2) Fără a aduce atingere normelor privind ajutoarele de stat, statele membre pot introduce stimulente administrative, financiare sau operaționale pentru a stimula utilizarea datelor primare.
(3) Utilizarea datelor secundare pentru calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport este permisă în următoarele condiții:
|
(a) |
în cazul în care valorile implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră provin din:
|
|
(b) |
în cazul în care valorile implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră aferenți purtătorilor de energie din sectorul transporturilor provin din baza de date centrală a Uniunii cu valorile implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră (denumită în continuare „baza de date centrală a Uniunii”) menționată la articolul 7; |
|
(c) |
în cazul în care datele modelate se bazează pe un model stabilit în conformitate cu metodologia comună menționată la articolul 3 alineatul (1) și, după caz, în conformitate cu condițiile de utilizare a datelor secundare prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat și cu dispozițiile privind utilizarea instrumentelor de calcul prevăzute la articolele 8 și 11. |
În conformitate cu metodologia comună, în cazul în care entitățile de transport și entitățile-nod efectuează un calcul ex ante al emisiilor de gaze cu efect de seră generate de un anumit serviciu de transport, acestea pot utiliza valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră stabilite pe baza datelor primare provenite de la un serviciu de transport cu caracteristici similare efectuat de aceleași entități în anul care precedă calculul ex ante.
(4) Atunci când entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date utilizează ca date de intrare datele primare care au fost deja utilizate ca bază pentru stabilirea unor date de ieșire care au fost verificate în temeiul altor acte juridice ale Uniunii de către un organism acreditat menționat la articolul 16, verificarea menționată la articolul 12 alineatul (1) nu este necesară pentru a aborda sursele datelor de intrare utilizate pentru calcul astfel cum se menționează la articolul 13 alineatul (2) litera (b).
(5) Atunci când calculează emisiile de gaze cu efect de seră generate de energia electrică consumată, entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date pot alege să utilizeze abordarea bazată pe piață în locul datelor secundare bazate pe localizare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în anexa J la standardul EN ISO.
Articolul 5
Baza de date principală a Uniunii cu valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră
(1) Comisia, cu asistența tehnică a Agenției Europene de Mediu și, dacă este necesar, cu contribuția suplimentară și voluntară a statelor membre, creează, până la 2 decembrie 2029, o bază de date principală a Uniunii. Comisia depune eforturi pentru a include în baza de date principală a Uniunii valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră pentru tipurile de vehicule utilizate în mod obișnuit în Uniune, în unele sau în toate statele membre.
(2) În cazul în care acestea sunt disponibile și este oportun, baza de date principală a Uniunii include valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră convenite de Uniune sau în interesul Uniunii, la nivel internațional.
(3) Baza de date principală a Uniunii include un tabel separat pentru fiecare mod de transport, în special pentru valorile implicite ale intensităților emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim. Datele privind transportul maritim sunt derivate din baza de date THETIS-MRV și sunt completate, după caz, cu alte surse de informații, cum ar fi baza de date FuelEU instituită în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1805.
(4) Atunci când stabilește valorile implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră, Comisia:
|
(a) |
aplică abordarea bazată pe localizare prevăzută în metodologia comună menționată la articolul 3 alineatul (1) și, după caz, ține seama de caracteristicile unice ale diferitelor state membre; |
|
(b) |
ia în considerare factorii de emisii de gaze cu efect de seră care au fost determinați în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului (19). |
(5) Comisia, cu sprijinul tehnic al Agenției Europene de Mediu, asigură întreținerea, actualizarea periodică, dezvoltarea continuă și un nivel de securitate adecvat al bazei de date principale a Uniunii, în temeiul alineatului (1), ținând seama de evoluția stadiului tehnologiei în domeniul transporturilor și de eventualele noi abordări metodologice pentru calculul emisiilor de gaze cu efect de seră. Comisia asigură compatibilitatea și consecvența bazei de date principală a Uniunii cu actele juridice existente ale Uniunii. Comisia evaluează, cel puțin o dată pe an, necesitatea actualizării bazei de date principală a Uniunii.
Ori de câte ori sunt actualizate valorile implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră conținute în baza de date principală a Uniunii, Comisia pune la dispoziția publicului, fără întârzieri nejustificate, valorile implicite actualizate. Entitățile de transport și entitățile-nod și intermediarii de date utilizează cele mai recente date disponibile pentru a-și calcula și divulga informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră în termen de 18 luni de la data la care actualizarea este pusă la dispoziția publicului.
Obligația de a utiliza valorile implicite actualizate menționate la al doilea paragraf se aplică numai noilor date de ieșire care urmează să fie calculate și divulgate după actualizare, fără a fi necesară revizuirea retroactivă a informațiilor deja publicate.
(6) Accesul publicului la baza de date principală a Uniunii, pentru a consulta sau a utiliza valorile implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră, este gratuit, și se furnizează în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii.
Articolul 6
Baze de date și seturi de date cu valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră operate de părți terțe
(1) Un dezvoltator al unei baze de date sau al unui set de date operat de o parte terță transmite Comisiei o cerere de verificare tehnică a calității valorilor implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră incluse în baza de date respectivă sau în setul de date respectiv. Comisia, cu sprijinul tehnic al Agenției Europene de Mediu, evaluează cererea respectivă prin efectuarea unei astfel de verificări tehnice a calității în conformitate cu metodologia comună menționată la articolul 3 alineatul (1).
(2) Numai bazele de date și seturile de date cu valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră operate de părți terțe care au fost evaluate pozitiv în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol sunt utilizate în scopul obținerii de date secundare în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) litera (a) punctul (ii). Comisia publică și păstrează o listă actualizată a bazelor de date cu valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră operate de părți terțe care au fost evaluate pozitiv. Lista actualizată respectivă este disponibilă publicului pe un site web specific.
(3) Obligația de a efectua o verificare tehnică a calității prevăzută la alineatul (1) se aplică de la 3 decembrie 2031. O evaluare pozitivă în temeiul alineatului (2) este valabilă timp de doi ani.
(4) Cel târziu până la 2 iunie 2030, Comisia adoptă acte de punere în aplicare în vederea stabilirii unor norme detaliate și condiții pentru efectuarea verificării tehnice a calității menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și a condițiilor pentru o evaluare pozitivă în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol. Actele de punere în aplicare precizează termenul în care se efectuează verificările tehnice ale calității. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 18 alineatul (2).
Articolul 7
Baza de date centrală a Uniunii cu valori implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră
(1) Comisia, cu asistența tehnică a Agenției Europene de Mediu și, dacă este necesar, cu contribuții suplimentare și voluntare din partea statelor membre, a părților interesate relevante și a altor organisme sectoriale ale Uniunii, creează, până la 2 iunie 2028, o bază de date centrală a Uniunii. Comisia depune eforturi pentru a include în baza de date centrală a Uniunii valori implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră aferenți purtătorilor de energie din sectorul transporturilor utilizați în mod obișnuit în Uniune, în unele sau în toate statele membre.
(2) La elaborarea valorilor implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră, Comisia aplică abordarea bazată pe localizare prevăzută în metodologia comună menționată la articolul 3 alineatul (1) și, după caz, ține seama de caracteristicile unice ale diferitelor state membre.
Fără a aduce atingere primului paragraf de la prezentul alineat, Comisia ia în considerare factorii de emisie de gaze cu efect de seră care au fost determinați în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001.
(3) În cazul în care sunt disponibile și este oportun, baza de date centrală a Uniunii include valori implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră convenite de Uniune sau în interesul Uniunii, la nivel internațional.
(4) Comisia, cu sprijinul tehnic al Agenției Europene de Mediu, asigură întreținerea, actualizarea periodică, dezvoltarea continuă și un nivel de securitate adecvat al bazei de date centrale a Uniunii în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, ținând seama de necesitatea unor ajustări ale oricărei componente a standardului, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1), de evoluția stadiului tehnologiei în domeniul transporturilor și de orice noi abordări metodologice pentru calculul emisiilor de gaze cu efect de seră. Comisia asigură compatibilitatea și consecvența bazei de date centrale a Uniunii cu acte juridice existente ale Uniunii.
Ori de câte ori sunt actualizate valorile implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră conținuți în baza de date centrală a Uniunii, Comisia pune la dispoziția publicului, fără întârzieri nejustificate, valorile actualizate. Entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date utilizează cele mai recente date disponibile pentru a-și calcula și divulga informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră în termen de 18 luni de la data la care actualizarea este pusă la dispoziția publicului.
Obligația de a utiliza valorile implicite actualizate menționate la al doilea paragraf se aplică numai noilor date de ieșire care urmează să fie calculate și divulgate după actualizare, fără a fi necesară revizuirea retroactivă a informațiilor deja publicate.
(5) Accesul publicului la baza de date centrală a Uniunii, pentru a consulta sau a utiliza valorile implicite pentru factorii de emisie de gaze cu efect de seră aferenți purtătorilor de energie din sectorul transporturilor, este gratuit și se furnizează în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii.
Articolul 8
Instrumentul de calcul al UE
(1) Până la 2 iunie 2030, Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a se asigura că un instrument de calcul al UE ușor de utilizat, gratuit și simplificat, care facilitează calculele bazate pe date primare și care permite utilizarea valorilor implicite pentru intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră, dacă sunt disponibile și relevante, și a factorilor de emisie de gaze cu efect de seră, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) literele (a) și, respectiv, (b), este pus la dispoziția publicului pentru operatorii de transport și este conceput pentru a sprijini în special microoperatorii de transport și pe cei mici și mijlocii. Respectivul instrument de calcul al UE se actualizează periodic. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 18 alineatul (2).
(2) În cazul în care operatorii de transport utilizează instrumentul de calcul al UE pentru stabilirea datelor de ieșire, verificarea menționată la articolul 12 alineatul (1) nu este necesară pentru a aborda corectitudinea calculului efectuat, astfel cum se menționează la articolul 13 alineatul (2) litera (c).
(3) Pentru a încuraja aplicarea pe scară largă a standardului EN ISO de către operatorii de transport, în special de către IMM, instrumentul de calcul al UE este însoțit de un manual, care ajută IMM să pună în aplicare prezentul regulament și explică în mod clar modul de utilizare a funcționalităților instrumentului de calcul al UE. Respectivul manual este pus la dispoziție în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii.
CAPITOLUL IV
DATE DE IEȘIRE ȘI TRANSPARENȚĂ
Articolul 9
Stabilirea datelor de ieșire privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de un serviciu de transport
(1) Datele de ieșire se stabilesc utilizând metodologia comună și datele de intrare în conformitate cu articolele 3-7.
(2) Datele de ieșire pot fi stabilite cu ajutorul instrumentelor de calcul. Instrumentele de calcul externe respectă cerințele prevăzute la articolul 11.
(3) Datele de ieșire constau cel puțin în masa totală de dioxid de carbon echivalent (CO2e) per serviciu de transport și, în ceea ce privește un tip de serviciu de transport vizat, cel puțin unul dintre următorii indicatori comuni:
|
(a) |
masa de CO2e per tonă-kilometru sau unități echivalente pentru transportul de mărfuri; |
|
(b) |
masa de CO2e per tonă, sau unități echivalente pentru fluxul de tranzit printr-un nod de transport de mărfuri; |
|
(c) |
masa de CO2e per călător-kilometru sau unități echivalente pentru transportul de călători; |
|
(d) |
masa de CO2e per călător sau unități echivalente pentru fluxul de tranzit printr-un nod de transport de călători. |
(4) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 17, în vederea completării prezentului regulament prin completarea listei indicatorilor datelor de ieșire menționate la alineatul (3) de la prezentul articol.
Articolul 10
Comunicare și transparență
(1) Entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date divulgă datele de ieșire într-un mod clar și lipsit de ambiguitate, ori de câte ori este posibil, înainte de furnizarea unui serviciu de transport sau de încheierea unui contract de transport. Atunci când entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date divulgă date de ieșire, acestea includ în comunicarea care însoțește divulgarea respectivă mențiunea „Emisii de gaze cu efect de seră calculate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2026/1030” în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii și, dacă este posibil, și într-una din limbile oficiale ale statului membru pe teritoriul căruia se prestează serviciul.
(2) Entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date pot alege să afișeze în mod vizibil următoarele informații:
|
(a) |
dacă datele lor fac obiectul verificării menționate la articolul 12 alineatul (1); |
|
(b) |
dacă au utilizat exclusiv date primare pentru calculul datelor de ieșire; |
|
(c) |
dacă au utilizat instrumentul de calcul al UE menționat la articolul 8. |
(3) În cazul în care datele de ieșire sunt obținute și divulgate de un intermediar de date care nu calculează emisiile pe baza unor acorduri separate, se aplică alineatul (1) de la prezentul articol și articolul 9 alineatul (3). Atunci când divulgă date de ieșire, intermediarul de date include o trimitere la sursa respectivelor date de ieșire.
(4) În cazul în care se utilizează date primare, entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date vizate au dreptul de a comunica respectivul lucru oricărei părți terțe, cu condiția ca utilizarea datelor primare să fi fost confirmată în conformitate cu verificarea prevăzută la articolele 12 și 13.
(5) Entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date care calculează emisiile de gaze cu efect de seră sunt în măsură să furnizeze dovezi care să justifice modul în care au fost stabilite datele de ieșire. Aceste dovezi sunt furnizate în conformitate cu metodologia comună menționată la articolul 3 alineatul (1) și:
|
(a) |
servesc drept bază pentru evaluarea verificării efectuată în conformitate cu articolele 12 și 13; |
|
(b) |
sunt puse la dispoziție la cererea unei autorități competente desemnate în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern ori a unei alte părți terțe atunci când se aplică obligații legale sau contractuale separate; |
|
(c) |
în cazul în care verificarea este efectuată în conformitate cu articolele 12 și 13, ea include o trimitere la dovada conformității menționată la articolul 13 alineatul (6) și la datele de contact ale organismului de evaluare a conformității care a întocmit dovada conformității; |
|
(d) |
în cazul în care datele de ieșire sunt stabilite prin utilizarea unui instrument de calcul extern menționat la articolul 9 alineatul (2), ele includ o trimitere la instrumentul de calcul respectiv. |
(6) Datele de ieșire și dovezile menționate la alineatul (5) se stabilesc în mod clar și lipsit de ambiguitate, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii. Dacă este posibil, acestea sunt puse la dispoziție sub forma unui link web, a unui cod QR sau într-o formă echivalentă.
(7) Datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (20).
(8) Orice destinatar al datelor de ieșire și al dovezilor menționate la alineatul (5) ia măsuri pentru a asigura confidențialitatea datelor comerciale relevante care sunt prelucrate și comunicate în conformitate cu prezentul regulament și pentru a se asigură că aceste date de ieșire și dovezi pot fi accesate, prelucrate și divulgate numai dacă acest lucru este autorizat.
CAPITOLUL V
MĂSURI COMPLEMENTARE
Articolul 11
Certificarea instrumentelor de calcul externe
(1) Instrumentele de calcul externe sunt certificate de un organism de evaluare a conformității menționat la articolul 14.
(2) Dezvoltatorii de instrumente de calcul externe depun o cerere la un organism de evaluare a conformității astfel cum este menționat la articolul 14, care evaluează conformitatea instrumentului de calcul extern cu cerințele prevăzute la articolele 3-9. În cazul unei evaluări pozitive, organismul de evaluare a conformității eliberează un certificat de conformitate a instrumentului de calcul extern cu prezentul regulament. Certificatul este valabil pe o perioadă de doi ani. În cazul unei evaluări negative, organismul de evaluare a conformității prezintă solicitantului motivele pentru evaluarea negativă.
(3) Fiecare organism de evaluare a conformității păstrează o listă actualizată a instrumentelor de calcul externe pe care le-a certificat și a celor pentru care a limitat, a suspendat sau a retras certificarea. Acesta pune lista respectivă la dispoziția publicului pe site-ul său și comunică adresa site-ului respectiv Comisiei fără întârziere.
(4) Comisia publică pe site-ul său oficial o listă ușor accesibilă a tuturor instrumentelor de calcul externe care au fost certificate în conformitate cu alineatele (1) și (2), precum și un link către site-urile menționate la alineatul (3).
(5) Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili norme privind certificarea instrumentelor de calcul externe și privind certificatul de conformitate aferent, inclusiv norme privind limitarea, suspendarea și retragerea certificării. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 18 alineatul (2).
CAPITOLUL VI
VERIFICAREA DATELOR PRIVIND EMISIILE DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ȘI A CALCULELOR
Articolul 12
Domeniul de aplicare al verificării
(1) Conformitatea datelor de ieșire menționate la articolul 9 cu cerințele prevăzute la articolele 3-9 este verificată de un organism de evaluare a conformității astfel cum este menționat la articolul 14.
(2) Alineatul (1) se aplică entităților de transport și entităților-nod, precum și intermediarilor de date care calculează emisiile, cu excepția IMM. La cererea lor, IMM pot fi supuse unei verificări în temeiul prezentului regulament.
Articolul 13
Activități de verificare
(1) Organismul de evaluare a conformității menționat la articolul 14 verifică fiabilitatea, credibilitatea, conformitatea și exactitatea datelor de ieșire divulgate de entitățile de transport și entitățile-nod, precum și de intermediarii de date care calculează emisii.
(2) Organismul de evaluare a conformității verifică conformitatea datelor de ieșire divulgate cu cerințele prevăzute la articolele 3-9 și pe baza dovezilor menționate la articolul 10 alineatul (5). Verificarea respectivă vizează:
|
(a) |
metodologia de calcul utilizată; |
|
(b) |
sursele datelor de intrare utilizate pentru calcul; |
|
(c) |
corectitudinea calculului efectuat; |
|
(d) |
indicatorii comuni aplicați. |
(3) În cazul în care se utilizează instrumente de calcul externe, organismul de evaluare a conformității ține seama de certificatele lor de conformitate menționate la articolul 11 alineatul (2).
(4) În cazul în care verificarea identifică calcule incorecte sau nerespectarea articolelor 3-9, organismul de evaluare a conformității informează în acest sens entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date în cauză, fără întârzieri nejustificate. Respectivele entități de transport, entități-nod și intermediari de date corectează ulterior calculul sau remediază eventualele neconformități, astfel încât să permită finalizarea verificării.
(5) Entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date furnizează organismului de evaluare a conformității orice informații suplimentare care îi permit acestuia să efectueze verificarea. În cursul verificării, organismul de evaluare a conformității poate efectua controale pentru a determina fiabilitatea datelor și a calculelor.
(6) La finalizarea verificării, organismul de evaluare a conformității întocmește, după caz, o dovadă a conformității care confirmă că datele de ieșire sunt conforme cu cerințele relevante prevăzute în prezentul regulament și care specifică dacă entitățile de transport și entitățile-nod, precum și intermediarii de date utilizează date primare.
(7) Organismul de evaluare a conformității în cauză întocmește și păstrează actualizată o listă a entităților de transport și a entităților-nod, precum și a intermediarilor de date, care au fost supuși verificării în temeiul prezentului articol. Până la data de 31 martie a fiecărui an, organismul de evaluare a conformității notifică această listă Comisiei.
(8) În cazurile în care datele de ieșire au fost deja verificate în temeiul altor acte juridice ale Uniunii care stabilesc norme specifice privind verificarea datelor de ieșire și asigură conformitatea cu cerințele prevăzute în prezentul regulament, astfel de date de ieșire sunt considerate ca fiind verificate în temeiul prezentului articol.
(9) Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabilește norme detaliate privind verificarea datelor de ieșire, frecvența adecvată a verificării respective și dovada de conformitate aferentă. Normele respective includ dispoziții referitoare la dovezile menționate la articolul 10 alineatul (5) și la drepturile de comunicare legate de utilizarea datelor primare menționate la articolul 10 alineatul (4). La stabilirea acestor norme, Comisia ține seama în mod corespunzător de criterii obiective, inclusiv de natura și dimensiunile serviciului de transport în cauză, de riscul relativ de neconformitate și de necesitatea de a se evita sarcinile administrative disproporționate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 18 alineatul (2).
CAPITOLUL VII
ACREDITARE
Articolul 14
Organisme de evaluare a conformității
(1) Organismele de evaluare a conformității sunt acreditate să efectueze activitățile de certificare sau de verificare menționate la articolele 11, 12 și 13.
(2) Organismul de evaluare a conformității este independent de entitățile de transport și entitățile-nod și de intermediarii de date care solicită activitățile de certificare sau de verificare menționate la articolele 11, 12 și 13.
(3) Organismul de evaluare a conformității, personalul său de conducere și personalul responsabil cu îndeplinirea activităților de certificare sau de verificare nu se implică în activități care le-ar putea afecta imparțialitatea sau integritatea în ceea ce privește activitățile de certificare sau de verificare.
(4) Organismul de evaluare a conformității și personalul acestuia îndeplinesc activitățile de certificare sau de verificare la cel mai înalt grad de integritate profesională și cu competența tehnică necesară și trebuie să fie liberi de orice presiuni și stimulente, îndeosebi financiare, care le-ar putea influența aprecierea sau rezultatele respectivelor activități, în special din partea persoanelor sau a grupurilor de persoane care au un interes față de rezultatele activităților respective.
(5) Organismul de evaluare a conformității dispune de expertiza, echipamentele și infrastructura necesare pentru a efectua activitățile de certificare sau de verificare pentru care a fost acreditat.
(6) Personalul organismului de evaluare a conformității păstrează secretul profesional cu privire la toate informațiile obținute în îndeplinirea activităților de certificare sau de verificare.
(7) În cazul în care un organism de evaluare a conformității subcontractează anumite activități legate de certificare sau de verificare sau recurge la o filială, acesta își asumă întreaga responsabilitate pentru activitățile efectuate de subcontractanți și de filiale, indiferent unde sunt efectuate activitățile respective, inclusiv prin evaluarea și monitorizarea calificărilor subcontractantului sau ale filialei și a activității desfășurate de aceștia.
Articolul 15
Proceduri de acreditare
(1) Organismele de evaluare a conformității menționate la articolul 14 alineatul (1) din prezentul regulament sunt acreditate de un organism național de acreditare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008.
(2) Fiecare stat membru desemnează o autoritate care păstrează o listă actualizată a organismelor acreditate de evaluare a conformității. Aceste autorități naționale desemnate pun lista respectivă la dispoziția publicului pe un site oficial al administrației publice centrale. Un stat membru poate decide ca această sarcină să fie îndeplinită de organismul național de acreditare menționat la alineatul (1).
(3) Până la data de 31 martie a fiecărui an, organismul național de acreditare menționat la alineatul (1) notifică Comisiei lista organismelor acreditate de evaluare a conformității, împreună cu toate datele de contact relevante.
(4) În cazul în care nu există dispoziții specifice privind acreditarea organismelor de evaluare a conformității în prezentul regulament, se aplică Regulamentul (CE) nr. 765/2008.
(5) Fără a aduce atingere articolului 16, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 17 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea unor metode și criterii suplimentare pentru acreditarea organismelor de evaluare a conformității.
Articolul 16
Verificarea în temeiul altor acte juridice ale Uniunii, inclusiv în sectorul maritim și în cel al aviației
(1) Verificatorii acreditați în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) 2015/757 și al actelor delegate adoptate în temeiul acestuia sau în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2023/1805 și al actelor delegate adoptate în temeiul acestuia pot efectua activități de verificare ale organismelor de evaluare a conformității în temeiul articolului 13 din prezentul regulament. Verificatorii respectivi sunt considerați acreditați în temeiul articolelor 14 și 15 din prezentul regulament pentru efectuarea de activități de verificare care vizează sectorul maritim.
(2) Verificatorii acreditați în temeiul articolului 15 din Directiva 2003/87/CE și al actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul acesteia pot efectua activități de verificare ale organismelor de evaluare a conformității în temeiul articolului 13 din prezentului regulament. Verificatorii respectivi sunt considerați acreditați în temeiul articolelor 14 și 15 din prezentul regulament pentru efectuarea de activități de verificare care vizează sectorul aviației.
(3) Verificatorii menționați la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol informează autoritatea menționată la articolul 15 alineatul (2) cu privire la intenția lor de a efectua activități de verificare ale organismelor de evaluare a conformității în temeiul prezentului regulament înainte de a efectua prima lor verificare în temeiul prezentului regulament.
CAPITOLUL VIII
ACTE DELEGATE ȘI ACTE DE PUNERE ÎN APLICARE
Articolul 17
Exercitarea delegării
(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.
(2) Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 3 alineatul (4), articolul 9 alineatul (4) și articolul 15 alineatul (5) se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la 1 iunie 2026.
(3) Delegarea de competențe menționată la articolul 3 alineatul (4), la articolul 9 alineatul (4) și la articolul 15 alineatul (5) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4) Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
(6) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatul (4), al articolului 9 alineatul (4) sau al articolului 15 alineatul (5) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Articolul 18
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
CAPITOLUL IX
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 19
Evaluare și raport
Comisia efectuează o evaluare a prezentului regulament în lumina obiectivului urmărit și prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind principalele constatări până la 3 decembrie 2034.
Raportul menționat la primul paragraf cuprinde:
|
(a) |
o analiză a consecințelor pentru entitățile de transport și entitățile-nod și pentru intermediarii de date în ceea ce privește costurile administrative legate de punerea în aplicare a prezentului regulament; |
|
(b) |
o evaluare a modului în care se poate stimula în și mai mare măsură utilizarea datelor primare; |
|
(c) |
o analiză a efectelor unei cerințe obligatorii de cuantificare și divulgare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu prezentul regulament, astfel cum se aplică entităților de transport și entităților-nod; |
|
(d) |
o evaluare a fezabilității contabilizării poluării atmosferice cauzate de serviciile de transport; |
|
(e) |
o evaluare a acțiunilor întreprinse pentru a se asigura faptul că prezentul regulament este pe deplin accesibil; |
|
(f) |
o analiză a modului în care intermediarii de date divulgă datele de ieșire în temeiul prezentului regulament și a posibilelor efecte ale acestei divulgări asupra alegerilor făcute de organismele publice, întreprinderi și consumatori; |
|
(g) |
o evaluare a fezabilității completării metodologiei comune pentru a ține seama și de emisiile de gaze cu efect de seră legate de producția, întreținerea și eliminarea vehiculelor; o astfel de evaluare trebuie să includă un raport privind progresele înregistrate în cadrul Organizației Internaționale de Standardizare în ceea ce privește elaborarea unui standard acceptat la nivel mondial bazat pe emisiile generate pe durata ciclului de viață. |
Articolul 20
Intrarea în vigoare și aplicarea
(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Acesta se aplică de la 2 decembrie 2030.
Cu toate acestea, articolul 3 alineatele (4), (5) și (6), articolul 5 alineatul (1), articolul 6 alineatul (4), articolul 7 alineatul (1), articolul 8 alineatele (1) și (3), articolul 9 alineatul (4), articolul 11 alineatul (5), articolul 13 alineatul (9) și articolul 15 alineatul (5) se aplică de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Strasbourg, 29 aprilie 2026.
Pentru Parlamentul European
Președinta
R. METSOLA
Pentru Consiliu
Președintele
M. RAOUNA
(1) JO C, C/2024/890, 6.2.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/890/oj.
(2) JO C, C/2024/1982, 18.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/1982/oj.
(3) Poziția Parlamentului European din 10 aprilie 2024 (JO C, C/2025/1313, 13.3.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/1313/oj) și Poziția în primă lectură a Consiliului din 26 februarie 2026 (JO C, C/2026/2277, 17.4.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/2277/oj). Poziția Parlamentului European din 28 aprilie 2026 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
(4) Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 („Legea europeană a climei”) (JO L 243, 9.7.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1119/oj).
(5) Directiva (UE) 2024/825 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 februarie 2024 de modificare a Directivelor 2005/29/CE și 2011/83/UE în ceea ce privește consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi printr-o mai bună protecție împotriva practicilor neloiale și o mai bună informare (JO L, 2024/825, 6.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/825/oj).
(6) Regulamentul (UE) nr. 691/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2011 privind conturile economice de mediu europene (JO L 192, 22.7.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/691/oj).
(7) Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (JO L 322, 16.12.2022, p. 15, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2022/2464/oj).
(8) Recomandarea (UE) 2021/2279 a Comisiei din 15 decembrie 2021 privind utilizarea unor metode referitoare la amprenta de mediu pentru măsurarea și comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor și organizațiilor (JO L 471, 30.12.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2021/2279/oj).
(9) Regulamentul (UE) 2015/757 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim și de modificare a Directivei 2009/16/CE (JO L 123, 19.5.2015, p. 55, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2015/757/oj).
(10) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2003/87/oj).
(11) Regulamentul (UE) 2019/631 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi și pentru vehiculele utilitare ușoare noi și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 (JO L 111, 25.4.2019, p. 13, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/631/oj).
(12) Regulamentul (UE) 2019/1242 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 595/2009 și (UE) 2018/956 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Directivei 96/53/CE a Consiliului (JO L 198, 25.7.2019, p. 202, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/1242/oj).
(13) Regulamentul (UE) 2023/1805 ale Parlamentului European și ale Consiliului din 13 septembrie 2023 privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon în transportul maritim și de modificare a Directivei 2009/16/CE (JO L 234, 22.9.2023, p. 48, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/1805/oj).
(14) Regulamentul (UE) 2023/2405 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru un transport aerian durabil (ReFuelEU în domeniul aviației) (JO L, 2023/2405, 31.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2405/oj).
(15) Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/765/oj).
(16) Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare (JO L 123, 12.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_interinstit/2016/512/oj).
(17) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/182/oj).
(18) Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2003/361/oj).
(19) Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO L 328, 21.12.2018, p. 82, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2018/2001/oj).
(20) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/1030/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)