European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/476

4.3.2026

DECIZIA (UE) 2026/476 A COMISIEI

din 3 martie 2026

de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Statul Cetății Vaticanului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul monetar din 17 decembrie 2009 dintre Uniunea Europeană și Statul Cetății Vaticanului (1), în special articolul 8 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Cetatea Vaticanului (denumit în continuare „acordul”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010.

(2)

Articolul 8 alineatul (1) din acord impune Cetății Vaticanului obligația de a pune în aplicare actele juridice și normele Uniunii privind bancnotele și monedele euro, prevenirea spălării banilor, a fraudei și a falsificării mijloacelor de plată în numerar și fără numerar; a medaliilor și jetoanelor și privind cerințele de raportare statistică. Actele și normele respective sunt enumerate în anexa la acordul monetar.

(3)

Anexa la acordul monetar trebuie să fie modificată anual de către Comisie pentru a lua în considerare noile acte juridice și norme relevante ale Uniunii, precum și modificările aduse celor existente.

(4)

Unele acte juridice și norme ale Uniunii nu mai sunt relevante și, prin urmare, trebuie eliminate din anexă, în timp ce alte acte juridice și norme relevante ale Uniunii au fost adoptate sau modificate și trebuie adăugate la anexă.

(5)

Prin urmare, anexa la acordul monetar trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Statul Cetății Vaticanului se înlocuiește cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 3 martie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO C 28, 4.2.2010, p. 13.


ANEXĂ

„ANEXĂ

 

Dispoziții juridice care trebuie puse în aplicare

Termen de punere în aplicare

 

Prevenirea spălării banilor

 

1

Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii (JO L 182, 5.7.2001, p. 1).

 

2

Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană (JO L 127, 29.4.2014, p. 39).

31 decembrie 2016 (2)

3

Directiva (UE) 2024/1260 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind recuperarea și confiscarea activelor (JO L, 2024/1260, 2.5.2024).

31 decembrie 2028

4

Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1781/2006 (JO L 141, 5.6.2015, p. 1).

31 decembrie 2017 (3)

5

Regulamentul (UE) 2023/1113 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de anumite criptoactive și de modificare a Directivei (UE) 2015/849 (JO L 150, 9.6.2023, p. 1).

31 decembrie 2026 (12)

6

Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).

31 decembrie 2017 (3)

 

Modificată prin:

 

6-1

Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE (JO L 156, 19.6.2018, p. 43).

31 martie 2020 (6)

 

Completată prin:

 

6-2

Regulamentul delegat (UE) 2016/1675 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului prin identificarea țărilor terțe cu un grad ridicat de risc care au deficiențe strategice (JO L 254, 20.9.2016, p. 1).

31 decembrie 2017 (5)

 

Modificat prin:

 

6-2-1

Regulamentul delegat (UE) 2018/105 al Comisiei din 27 octombrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în ceea ce privește adăugarea Etiopiei pe lista țărilor cu grad înalt de risc, în tabelul de la punctul I din anexă (JO L 19, 24.1.2018, p. 1).

31 martie 2019 (6)

6-2-2

Regulamentul delegat (UE) 2018/212 al Comisiei din 13 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, în ceea ce privește adăugarea țărilor Sri Lanka, Trinidad și Tobago și Tunisia în tabelul de la punctul I din anexă (JO L 41, 14.2.2018, p. 4).

31 martie 2019 (6)

6-2-3

Regulamentul delegat (UE) 2018/1467 al Comisiei din 27 iulie 2018 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adăugarea Pakistanului în tabelul prevăzut la punctul I din anexă (JO L 246, 2.10.2018, p. 1).

31 decembrie 2019 (7)

6-2-4

Regulamentul delegat (UE) 2020/855 al Comisiei din 7 mai 2020 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adăugarea Bahamasului, a Barbadosului, a Botswanei, a Cambodgiei, a Ghanei, a Jamaicăi, a Mauritiusului, a Mongoliei, a Myanmar/Birmaniaului/Burmei, a Nicaraguei, a Panama și a Zimbabwe în tabelul de la punctul I din anexă și eliminarea Bosniei și Herțegovinei, a Etiopiei, a Guyanei, a Republicii Democrate Populare Laos, a Sri Lanka și a Tunisiei din tabelul respectiv (JO L 195, 19.6.2020, p. 1).

31 decembrie 2022 (9)

6-2-5

Regulamentul delegat (UE) 2021/37 al Comisiei din 7 decembrie 2020 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește eliminarea Mongoliei din tabelul prevăzut la punctul I din anexă (JO L 14, 18.1.2021, p. 1).

31 decembrie 2023 (9)

6-2-6

Regulamentul delegat (UE) 2022/229 al Comisiei din 7 ianuarie 2022 privind modificarea Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adăugarea țărilor Burkina Faso, Insulele Cayman, Haiti, Iordania, Mali, Maroc, Filipine, Senegal și Sudanul de Sud în tabelul de la punctul I din anexă și eliminarea țărilor Bahamas, Botswana, Ghana, Irak și Mauritius din tabelul menționat (JO L 39, 21.2.2022, p. 4).

31 decembrie 2024 (10)

6-2-7

Regulamentul delegat (UE) 2023/410 al Comisiei din 19 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în ceea ce privește adăugarea Republicii Democratice Congo, a Gibraltarului, a Mozambicului, a Tanzaniei și a Emiratelor Arabe Unite în tabelul I din anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1675 și eliminarea Nicaraguei, a Pakistanului și a Zimbabwe din tabelul respectiv (JO L 59, 24.2.2023, p. 3).

31 decembrie 2025 (11)

6-2-8

Regulamentul delegat (UE) 2023/1219 al Comisiei din 17 mai 2023 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în ceea ce privește adăugarea Nigeriei și a Africii de Sud în tabelul de la punctul I din anexă și eliminarea Cambodgiei și a Marocului din tabelul respectiv (JO L 160, 26.6.2023, p. 1).

31 decembrie 2025 (12)

6-2-9

Regulamentul delegat (UE) 2023/2070 al Comisiei din 18 august 2023 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în vederea adăugării Camerunului și Vietnamului pe lista țărilor terțe cu un grad ridicat de risc (JO L 239, 28.9.2023, p. 1).

31 decembrie 2025 (12)

6-2-10

Regulamentul delegat (UE) 2024/163 al Comisiei din 12 decembrie 2023 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în ceea ce privește eliminarea Insulelor Cayman și a Iordaniei din tabelul de la punctul I din anexă (JO L, 2024/163, 18.1.2024).

31 decembrie 2025 (12)

6-2-11

Regulamentul delegat (UE) 2025/1184 al Comisiei din 10 iunie 2025 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1675 în vederea adăugării Algeriei, Angolei, Côte d’Ivoire, Kenyei, Laosului, Libanului, Monaco, Namibiei, Nepalului și Venezuelei pe lista țărilor terțe cu un grad ridicat de risc care au formulat în scris un angajament politic la nivel înalt de a remedia deficiențele identificate și au elaborat un plan de acțiune cu GAFI, precum și în vederea eliminării Barbados, Emiratelor Arabe Unite, Filipinelor, Gibraltarului, Jamaicăi, Panama, Senegalului și Ugandei de pe lista respectivă (JO L, 2025/1184, 16.7.2025).

31 decembrie 2027 (13)

6-3

Regulamentul delegat (UE) 2019/758 al Comisiei din 31 ianuarie 2019 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care stabilesc acțiunile minime și tipul de măsuri suplimentare pe care trebuie să le ia instituțiile de credit și financiare pentru a diminua riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în anumite țări terțe (JO L 125, 14.5.2019, p. 4).

31 decembrie 2020 (12)

6-4

Regulamentul (UE) 2023/1113 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de anumite criptoactive și de modificare a Directivei (UE) 2015/849 (JO L 150, 9.6.2023, p. 1).

31 decembrie 2026 (12)

7

Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005 (JO L 284, 12.11.2018, p. 6).

31 decembrie 2021 (7)

8

Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor (JO L 284, 12.11.2018, p. 22).

31 decembrie 2021 (7)

9

Regulamentul (UE) 2024/1624 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2024 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (JO L, 2024/1624, 19.6.2024).

31 decembrie 2028 (12)

10

Directiva (UE) 2024/1640 a Parlamentului European și a Consiliului din 31 mai 2024 privind mecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 și de modificare și abrogare a Directivei (UE) 2015/849 (JO L, 2024/1640, 19.6.2024).

31 decembrie 2028 (12)

11

Regulamentul (UE) 2024/1620 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2024 de instituire a Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L, 2024/1620, 19.6.2024).

31 decembrie 2028 (12)

 

Prevenirea fraudei și a contrafacerii

 

12

Regulamentul (CE) nr. 1338/2001 al Consiliului din 28 iunie 2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 181, 4.7.2001, p. 6).

31 decembrie 2010

 

Modificat prin:

 

12-1

Regulamentul (CE) nr. 44/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 17, 22.1.2009, p. 1).

 

13

Regulamentul (CE) nr. 2182/2004 al Consiliului din 6 decembrie 2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 373, 21.12.2004, p. 1).

31 decembrie 2010

 

Modificat prin:

 

13-1

Regulamentul (CE) nr. 46/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2182/2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 17, 22.1.2009, p. 5).

 

14

Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului (JO L 151, 21.5.2014, p. 1).

31 decembrie 2016 (2)

15

Directiva (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului (JO L 123, 10.5.2019, p. 18).

31 decembrie 2021 (7)

 

Norme referitoare la bancnotele și monedele euro

 

16

Concluziile Consiliului din 10 mai 1999 privind sistemul de management al calității pentru monedele euro

31 decembrie 2010

17

Orientarea BCE/2003/5 a Băncii Centrale Europene din 20 martie 2003 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 78, 25.3.2003, p. 20).

31 decembrie 2010

 

Modificată prin:

 

17-1

Orientarea BCE/2013/11 a Băncii Centrale Europene din 19 aprilie 2013 de modificare a Orientării BCE/2003/5 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 118, 30.4.2013, p. 43).

31 decembrie 2014 (1)

17-2

Orientarea (UE) 2020/2091 a Băncii Centrale Europene din 4 decembrie 2020 de modificare a Orientării BCE/2003/5 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (BCE/2020/61) (JO L 423, 15.12.2020, p. 65).

30 septembrie 2022 (9)

18

Decizia BCE/2010/14 a Băncii Centrale Europene din 16 septembrie 2010 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (JO L 267, 9.10.2010, p. 1).

31 decembrie 2012

 

Modificată prin:

 

18-1

Decizia BCE/2012/19 a Băncii Centrale Europene din 7 septembrie 2012 (JO L 253, 20.9.2012, p. 19).

31 decembrie 2013 (1)

18-2

Decizia (UE) 2019/2195 a Băncii Centrale Europene din 5 decembrie 2019 de modificare a Deciziei BCE/2010/14 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (BCE/2019/39) (JO L 330, 20.12.2019, p. 91).

31 decembrie 2021 (8)

19

Regulamentul (UE) nr. 1210/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2010 privind autentificarea monedelor euro și procesarea monedelor euro improprii circulației (JO L 339, 22.12.2010, p. 1).

31 decembrie 2012

20

Regulamentul (UE) nr. 651/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind emiterea de monede euro (JO L 201, 27.7.2012, p. 135).

31 decembrie 2013 (1)

21

Decizia BCE/2013/10 a Băncii Centrale Europene din 19 aprilie 2013 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (JO L 118, 30.4.2013, p. 37).

31 decembrie 2014 (1)

 

Modificată prin:

 

21-1

Decizia (UE) 2019/669 a Băncii Centrale Europene din 4 aprilie 2019 de modificare a Deciziei BCE/2013/10 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (JO L 113, 29.4.2019, p. 6).

31 decembrie 2020 (7)

21-2

Decizia (UE) 2020/2090 a Băncii Centrale Europene din 4 decembrie 2020 de modificare a Deciziei BCE/2013/10 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (BCE/2020/60) (JO L 423, 15.12.2020, p. 62).

30 septembrie 2022 (9)

22

Regulamentul (UE) nr. 729/2014 al Consiliului din 24 iunie 2014 privind valorile nominale și specificațiile tehnice ale monedelor euro ce urmează să intre în circulație (JO L 194, 2.7.2014, p. 1).

30 septembrie 2014 (2)

Secțiunea din anexa la acordul monetar în conformitate cu acordul ad-hoc al comitetului mixt privind o cerere din partea Sfântului Scaun și a Statului Cetății Vaticanului privind includerea normelor relevante aplicabile entităților care desfășoară activități financiare cu titlu profesional

 

Părțile relevante ale următoarelor instrumente juridice

Termen de punere în aplicare

23

Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1).

31 decembrie 2016 (2)

 

Modificată prin:

 

23-1

Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 (JO L 283, 27.10.2001, p. 28).

 

23-2

Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 (JO L 178, 17.7.2003, p. 16).

 

23-3

Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 (JO L 224, 16.8.2006, p. 1).

 

24

Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

31 decembrie 2017 (2)

 

Modificată prin:

 

24-1

Directiva (UE) 2021/338 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2021 de modificare a Directivei 2014/65/UE în ceea ce privește cerințele în materie de informații, guvernanța produselor și limitele pozițiilor, precum și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/878 în ceea ce privește aplicarea acestora în cazul firmelor de investiții, pentru a contribui la redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 68, 26.2.2021, p. 14).

31 decembrie 2023 (9)

24-2

Directiva (UE) 2024/1619 a Parlamentului European și a Consiliului din 31 mai 2024 de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește competențele de supraveghere, sancțiunile, sucursalele din țări terțe și riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (JO L, 2024/1619, 19.6.2024).

31 decembrie 2028 (13)

24-3

Directiva (UE) 2024/2994 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2024 de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2013/36/UE și (UE) 2019/2034 în ceea ce privește tratamentul riscului de concentrare rezultat din expuneri față de contrapărți centrale și al riscului de contraparte pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate compensate la nivel central (JO L, 2024/2994, 4.12.2024).

31 decembrie 2028 (13)

25

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1) și măsurile de nivelul 2 aferente, după caz

31 decembrie 2017 (2)

 

Modificată prin:

 

25-1

Regulamentul (UE) 2017/2395 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește măsurile tranzitorii pentru diminuarea impactului asupra fondurilor proprii al introducerii IFRS 9 și pentru tratamentul expunerilor mari al anumitor expuneri din sectorul public denominate în moneda națională a oricărui stat membru (JO L 345, 27.12.2017, p. 27).

30 iunie 2019 (6)

25-2

Regulamentul (UE) 2017/2401 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții (JO L 347, 28.12.2017, p. 1).

31 martie 2020 (6)

25-3

Regulamentul (UE) 2019/630 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește acoperirea minimă a pierderilor pentru expunerile neperformante (JO L 111, 25.4.2019, p. 4).

31 decembrie 2020 (7)

25-4

Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari și cerințele referitoare la raportare și la publicarea informațiilor, și a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 150, 7.6.2019, p. 1).

31 decembrie 2023 (8)

25-5

Regulamentul (UE) 2020/873 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 575/2013 și (UE) 2019/876 în ceea ce privește anumite ajustări ca răspuns la pandemia de COVID-19 (JO L 204, 26.6.2020, p. 4).

31 decembrie 2022 [cu excepția articolului 1 alineatul (4) – 31 decembrie 2023] (9)

25-6

Regulamentul (UE) 2021/558 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 cu privire la ajustări ale cadrului de securitizare în vederea sprijinirii redresării economice ca răspuns la criza provocată de COVID-19 (JO L 116, 6.4.2021, p. 25).

31 decembrie 2023 [cu excepția articolului 1 alineatele (2) și (4) – 31 decembrie 2024] (9)

25-7

Regulamentul (UE) 2024/1623 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2024 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește cerințele referitoare la riscul de credit, riscul de ajustare a evaluării creditului, riscul operațional, riscul de piață și în ceea ce privește pragul minim privind cerințele de capital (JO L, 2024/1623, 19.6.2024).

31 decembrie 2026 (13)

25-8

Regulamentul (UE) 2024/2987 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2024 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 575/2013 și (UE) 2017/1131 în ceea ce privește măsurile de diminuare a expunerilor excesive față de contrapărți centrale din țări terțe și de îmbunătățire a eficienței piețelor de compensare din Uniune (JO L, 2024/2987, 4.12.2024).

31 decembrie 2026 (13)

26

Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei (JO L 173, 12.6.2014, p. 1) și măsurile de nivel 2 aferente, după caz

30 septembrie 2018 (4)

 

Modificat prin:

 

26-1

Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare (JO L 175, 30.6.2016, p. 1).

30 septembrie 2018 (5)

26-2

Regulamentul (UE) 2024/2809 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2024 de modificare a Regulamentelor (UE) 2017/1129, (UE) nr. 596/2014 și (UE) nr. 600/2014 pentru a face piețele publice de capital din Uniune mai atractive pentru întreprinderi și a facilita accesul la capital al întreprinderilor mici și mijlocii (JO L, 2024/2809, 14.11.2024).

31 decembrie 2026 (13)

[cu excepția: articolului 1 alineatul (7) litera (g) și alineatele (11)-(14), a articolului 1 alineatul (3), alineatul (6) literele (b) și (c), alineatul (7) literele (a)-(f), alineatul (10) litera (a) subpunctele (i), (ii) și (iii), alineatul (10) literele (b) și (c) și alineatul (21) litera (a), a articolului 2 alineatul (6) literele (a), (b), (c) și (e) – 31 decembrie 2028]

27

Directiva 2014/57/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sancțiunile penale pentru abuzul de piață (directiva privind abuzul de piață) (JO L 173, 12.6.2014, p. 179).

30 septembrie 2018 (4)

 

Legislația privind colectarea de informații statistice*

 

28

Orientarea BCE/2013/24 a Băncii Centrale Europene din 25 iulie 2013 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (JO L 2, 7.1.2014, p. 34).

31 decembrie 2016 (2)

 

Modificată prin:

 

28-1

Orientarea (UE) 2016/66 a Băncii Centrale Europene din 26 noiembrie 2015 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2015/40) (JO L 14, 21.1.2016, p. 36).

31 martie 2017 (4)

28-2

Orientarea (UE) 2020/1553 a Băncii Centrale Europene din 14 octombrie 2020 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2020/51) (JO L 354, 26.10.2020, p. 24).

31 decembrie 2022 (9)

28-3

Orientarea (UE) 2021/827 a Băncii Centrale Europene din 29 aprilie 2021 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (BCE/2021/20) (JO L 184, 25.5.2021, p. 4).

31 decembrie 2022 (9)

29

Regulamentul (UE) 2021/379 al Băncii Centrale Europene din 22 ianuarie 2021 privind posturile din bilanț ale instituțiilor de credit și ale sectorului instituții financiare monetare (BCE/2021/2) (JO L 73, 3.3.2021, p. 16).

31 decembrie 2022 (9)

30

Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind statisticile referitoare la ratele dobânzii practicate de instituțiile financiare monetare (BCE/2013/34) (JO L 297, 7.11.2013, p. 51).

31 decembrie 2016 (2)

 

Modificat prin:

 

30-1

Regulamentul (UE) nr. 756/2014 al Băncii Centrale Europene din 8 iulie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34) privind statisticile referitoare la ratele dobânzii practicate de instituțiile financiare monetare (BCE/2014/30) (JO L 205, 12.7.2014, p. 14).

 

31

Orientarea (UE) 2021/830 a Băncii Centrale Europene din 26 martie 2021 privind statisticile referitoare la posturile din bilanț și ratele dobânzilor instituțiilor financiare monetare (BCE/2021/11).

31 decembrie 2022 (9)

 

Modificată prin:

 

31-1

Orientarea (UE) 2022/67 a Băncii Centrale Europene din 6 ianuarie 2022 de modificare a Orientării (UE) 2021/830 privind statisticile referitoare la posturile din bilanț și ratele dobânzilor instituțiilor financiare monetare (BCE/2022/1) (JO L 11, 18.1.2022, p. 56).

31 decembrie 2023 (10)

(1)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2013.

(2)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2014.

(3)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2015.

(4)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2016.

(5)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2017.

(6)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2018.

(7)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2019.

(8)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2020.

(9)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2021.

(10)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2022.

(11)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2023.

(12)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2024.

(13)

Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2025.

*

Astfel cum s-a convenit prin modelul privind simplificarea obligațiilor de raportare statistică.
”

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/476/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)