|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/405 |
2.3.2026 |
REGULAMENTUL (UE) 2026/405 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 11 februarie 2026
privind detergenții și agenții tensioactivi și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 648/2004
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
|
(1) |
Condițiile pentru introducerea pe piață și pentru punerea la dispoziție pe piață a detergenților și a agenților tensioactivi pentru detergenți au fost armonizate prin Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Regulamentul respectiv stabilește cerințe referitoare la biodegradabilitatea agenților tensioactivi, restricții sau interdicții privind agenții tensioactivi din motive de biodegradabilitate, limitări ale conținutului de fosfați și de alți compuși ai fosforului în detergenții de larg consum pentru rufe și în detergenții de larg consum pentru mașini automate de spălat vase, informații pe care producătorii trebuie să le pună la dispoziția autorităților competente și a personalului medical din statele membre, precum și norme privind etichetarea detergenților, inclusiv în ceea ce privește substanțele odorante alergene. |
|
(2) |
Evaluarea de către Comisie a Regulamentului (CE) nr. 648/2004 a concluzionat că regulamentul respectiv și-a atins în mare măsură obiectivele. Evaluarea respectivă a identificat însă și o serie de puncte slabe și de domenii în care sunt necesare îmbunătățiri suplimentare. În ultimii ani, cadrul de reglementare pentru substanțele chimice s-a schimbat radical, creând suprapuneri și lipsă de coerență în privința normelor aplicabile detergenților și mai ales în privința cerințelor de informare relevante. Este deci necesar să se asigure consecvența și să se elimine suprapunerile în privința cerințelor de informare. |
|
(3) |
Unele noi evoluții de pe piață, în special dezvoltarea detergenților care conțin microorganisme și vânzarea de detergenți prin reumplere, ies integral sau parțial de sub incidența Regulamentului (CE) nr. 648/2004. În plus, numărul de produse oferite spre vânzare prin internet este în creștere, iar astfel de vânzări online ridică probleme specifice de aplicare a legii în situațiile în care nu există nici un producător stabilit în Uniune, nici un importator. Pe de altă parte, digitalizarea oferă ocazii de simplificare, de reducere a sarcinii și de creștere a ușurinței de utilizare, precum și a inteligibilității informațiilor privind siguranța și utilizarea, de care nu se beneficiază în prezent. Este deci necesar să se țină seama de noile produse și practici și să se intensifice eforturile de digitalizare în concordanță cu obiectivele generale ale Uniunii, în special în ceea ce privește durabilitatea, tranziția verde și tranziția digitală. În plus, vânzările prin reumplere ar trebui să fie încurajate ca măsură concretă de prevenire a generării de deșeuri necesară pentru îndeplinirea obiectivelor în materie de reutilizare și de reumplere, în concordanță cu Pactul verde european prezentat în Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 și cu noul Plan de acțiune privind economia circulară pentru o Europă mai curată și mai competitivă, prezentat în Comunicarea Comisiei din 11 martie 2020. Pentru a continua tranziția Uniunii către o economie circulară, ar trebui să fie încurajate și promovate refolosirea și reumplerea ambalajelor. Operatorii economici ar trebui, de asemenea, să facă eforturi pentru a pune detergenții la dispoziție pe piață pentru consumatori în alte forme de vânzare sustenabile, de exemplu în ambalaje reciclabile care să le permită consumatorilor să reumple ambalajele respective la domiciliu, garantând în același timp siguranța consumatorilor. |
|
(4) |
Verificarea adecvării celei mai relevante legislații din domeniul substanțelor chimice, care nu a inclus Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (4), a scos în evidență complexitatea cadrului de reglementare al Uniunii pentru substanțele chimice și a atribuit complexitatea respectivă numărului mare de acte legislative interconectate consacrate anumitor produse și anumitor sectoare. Verificarea adecvării a subliniat că autoritățile de supraveghere a pieței semnalează probleme de asigurare a respectării legislației în ceea ce privește produsele care intră în Uniune din țări terțe prin intermediul vânzărilor online. Aceasta a subliniat, de asemenea, că pot fi aduse simplificări în ceea ce privește comunicarea de informații prin etichete către utilizatorii de produse și a constatat că, în prezent, nu se profită de utilizarea instrumentelor inovatoare pentru comunicarea informațiilor despre produs. Prin urmare, este necesară simplificarea normelor actuale pentru a reduce sarcina pentru operatorii economici, pentru a îmbunătăți înțelegerea consumatorilor și pentru a facilita supravegherea pieței. În consecință, Regulamentul (CE) nr. 648/2004 ar trebui să fie înlocuit. |
|
(5) |
Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) stabilește principii comune și dispoziții de referință concepute pentru a fi aplicate întregii legislații sectoriale cu scopul de a oferi o bază coerentă revizuirii legislației respective. Noul cadru juridic pentru detergenți și agenții tensioactivi ar trebui să fie aliniat, în măsura posibilului, la aceste principii comune și dispoziții de referință. |
|
(6) |
Pentru a asigura securitatea juridică și condiții de concurență echitabile pentru operatorii economici, definiția actuală a detergentului ar trebui să fie extinsă în așa fel încât să includă detergenții nou-dezvoltați care conțin microorganisme adăugate în mod intenționat. Definiția respectivă ar trebui să cuprindă și produsele care sprijină procesul de curățare când sunt utilizate împreună cu un detergent de rufe sau cu un detergent pentru mașini automate de spălat vase, precum și produsele care modifică mirosul materialelor textile, având în vedere rolul auxiliar pe care îl au produsele respective în îndeplinirea funcției de curățare. Referirile la suprafețe includ suprafața fructelor și legumelor. |
|
(7) |
În condițiile în care agenții tensioactivi sunt principalele ingrediente ale detergenților, cerințele de biodegradabilitate actuale ar trebui să fie menținute. Deoarece agenții tensioactivi sunt vânduți în principal în cadrul tranzacțiilor între întreprinderi pentru a fi utilizați la fabricarea detergenților, nu este nevoie să fie supuși acelorași cerințe ca și detergenții. Ar trebui deci să fie stabilite norme minime pentru agenții tensioactivi, și anume norme privind informațiile de etichetare și obligația producătorilor de a întocmi o documentație tehnică. Pentru a evita crearea unei sarcini administrative inutile, producătorul ar trebui să fie obligat să creeze un pașaport digital al produsului și să comunice fișa tehnică privind ingredientele pentru răspunsul în situații de urgență privind sănătatea numai în cazul în care agenții tensioactivi sunt puși la dispoziție pe piață pentru consumatori sau alți utilizatori finali în mod direct. În plus, dispozițiile privind vânzările prin reumplere ar trebui să se aplice și agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali. |
|
(8) |
Pactul verde european a stabilit obiectivul de a proteja mai bine sănătatea umană și mediul, ca parte a unei abordări ambițioase care urmărește combaterea poluării din toate sursele și tranziția către un mediu fără substanțe toxice. Ca parte a respectivei abordări, prezentul regulament ar trebui să completeze normele stabilite în instrumentele legislative existente. |
|
(9) |
În condițiile în care Uniunea dispune deja de unul dintre cele mai cuprinzătoare și mai protectoare cadre de reglementare privind substanțele chimice, sprijinit de cea mai avansată bază de cunoștințe la nivel mondial, prezentul regulament nu afectează aplicarea dreptului existent al Uniunii referitor la aspecte legate de protecția sănătății umane, a siguranței și a mediului care nu intră sub incidența sa. Prezentul regulament ar trebui, în special, să se aplice fără a aduce atingere Regulamentelor (CE) nr. 1907/2006, (CE) nr. 1272/2008 (6) și (UE) nr. 528/2012 (7) ale Parlamentului European și ale Consiliului. |
|
(10) |
Agenții tensioactivi sunt agenți de suprafață care ajută la descompunerea interfeței dintre apă și uleiuri sau murdărie. Aceștia reprezintă unul dintre principalele ingrediente ale detergenților. Agenții tensioactivi pot însă reprezenta un risc pentru mediu, deoarece sunt evacuați în sistemele de canalizare sau direct în apele de suprafață. Pentru a preveni orice efecte adverse pe care agenții tensioactivi le-ar putea avea asupra mediului, este necesar să se stabilească cerințe care să garanteze că agenții tensioactivi sunt complet biodegradabili indiferent dacă sunt introduși pe piață ca atare și dacă sunt destinați utilizării în detergenți sau sunt conținuți în detergenți. |
|
(11) |
Există unele substanțe folosite în detergenți, diferite de agenții tensioactivi, care pot rămâne în apele uzate după ce sunt folosite și care, dacă nu sunt eliminate de operatorii stațiilor de epurare a apelor uzate prin procese costisitoare, persistă și se acumulează în mediu. Pentru a facilita inovarea și a aborda riscurile potențiale pentru sănătatea umană și pentru mediu, precum și pentru a sprijini obiectivele Directivei (UE) 2024/3019 a Parlamentului European și a Consiliului (8), ar trebui să fie stabilite obiective ambițioase pentru introducerea de criterii de biodegradabilitate și de metode de testare corespunzătoare pentru alte ingrediente ale detergenților, acordând prioritate ingredientelor cu un impact potențial mai mare asupra mediului. Într-o primă etapă, Comisia ar trebui să elaboreze criterii de biodegradabilitate pentru filme polimerice hidrosolubile utilizate la fabricarea detergenților sub formă de capsule și pentru toți polimerii din astfel de folii, iar într-o a doua etapă ar trebui să elaboreze astfel de criterii pentru alte substanțe organice utilizate în concentrații mari în detergenți, reprezentând cel puțin 10 % din produs. Pentru a asigura un tratament egal al produselor, indiferent dacă sunt sub formă lichidă sau solidă și pentru a evita diluarea, procentajul respectiv ar trebui să fie calculat din masa totală a substanțelor, inclusiv diverși solvenți, fără a lua în calcul conținutul de apă. Comisia ar trebui, de asemenea, să stabilească metode de testare adecvate pentru a asigura punerea în aplicare uniformă și supravegherea efectivă a pieței în întreaga Uniune. În plus, din motive de claritate și previzibilitate juridică, ar trebui să fie stabilite termene realiste pentru ca producătorii să adapteze formulele produselor lor în vederea îndeplinirii criteriilor de biodegradabilitate care urmează să fie elaborate de Comisie fie pentru filme, fie pentru polimerii conținuți de filme și pentru substanțe organice în concentrații mari. Pentru a asigura flexibilitatea normelor în cazuri justificate în mod corespunzător, Comisia ar trebui să fie împuternicită să introducă derogări de la cerințele de biodegradabilitate pentru a se asigura că eficiența, disponibilitatea și accesibilitatea ca preț a detergenților nu sunt afectate. În sfârșit, pentru a asigura un grad ridicat de protecție a mediului, Comisia ar trebui să evalueze și fezabilitatea introducerii de criterii de biodegradabilitate pentru substanțele organice prezente în concentrații mai mici sau a reducerii pragului minim. O astfel de abordare cuprinzătoare și etapizată a biodegradabilității ar trebui să asigure un progres constant către produse biodegradabile, cu termene realiste. Pentru a le da producătorilor timp să adapteze formulele produselor, ar trebui să fie oferite perioade de tranziție suficiente, iar criteriile de testare ar trebui să fie stabilite cu suficient timp înainte. |
|
(12) |
Fosforul este un alt ingredient esențial utilizat în detergenți. Fosforul și compușii săi cauzează însă daune ecosistemelor și mediilor acvatice, deoarece contribuie la eutrofizare. Se preconizează că se vor înregistra progrese semnificative în recuperarea fosforului din apele uzate urbane odată cu aplicarea Directivei (UE) 2024/3019. Este însă important să se continue tratarea problemei la sursă prin limitarea conținutului de fosfor din tipurile de detergenți care sunt utilizați în volumele cele mai mari. Prin urmare, pentru a continua asigurarea unui grad ridicat de protecție a mediului și pentru a reduce contribuția detergenților la eutrofizare, este necesar să se păstreze limite armonizate privind conținutul de fosfați și de compuși ai fosforului în detergenții de larg consum pentru rufe și în detergenții de larg consum pentru mașini automate de spălat vase. Având în vedere consecințele semnificative pe care le poate avea eutrofizarea, Comisia ar trebui să evalueze fezabilitatea reducerii în continuare a acestor limite și a introducerii de noi limite pentru alte categorii de produse și, dacă este cazul, să adopte o propunere de modificare a acestor elemente esențiale ale prezentului regulament. |
|
(13) |
În ultimii ani au fost dezvoltate noi produse de curățare care conțin microorganisme vii ca substanțe active. Microorganismele au o biologie proprie și un răspuns propriu la mediul înconjurător. Datorită capacității lor de proliferare, există o diferență clară între detergenții convenționali și cei microbieni. Prin urmare, pericolele aferente și riscurile care pot apărea nu sunt neapărat de aceeași natură cu cele prezentate de substanțele chimice, în special în ceea ce privește capacitatea microorganismelor de a supraviețui și de a se înmulți în medii diferite și de a produce o gamă de metaboliți și toxine diferite cu o potențială semnificație toxicologică. |
|
(14) |
Întrucât nu fac obiectul înregistrării în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 sau cu un alt act legislativ al Uniunii care impune producătorilor să demonstreze că utilizarea preconizată este sigură, microorganismele ar trebui să fie eligibile pentru a fi utilizate în detergenți numai în măsura în care au fost identificate clar și în care sunt susținute de date care demonstrează că utilizarea lor este sigură. Prin urmare, ar trebui să fie stabilite norme armonizate care să reglementeze siguranța utilizării microorganismelor în detergenți. Pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului și condiții de concurență echitabile pentru operatorii economici, Comisia ar trebui să stabilească o metodologie de evaluare a riscurilor pentru detergenții care conțin microorganisme. O astfel de metodologie ar trebui să fie cât mai cuprinzătoare posibil și să acopere toate riscurile cunoscute, inclusiv pentru anumite categorii de produse, cum ar fi cele pulverizabile sau cele care urmează să fie utilizate pe suprafețe care intră în contact cu produsele alimentare. |
|
(15) |
În conformitate cu Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9), este necesar să se înlocuiască, să se reducă sau să se perfecționeze testele pe animale, în vederea eliminării treptate a utilizării animalelor pentru teste cât de curând posibil. Introducerea pe piață a detergenților și a agenților tensioactivi care au fost testați pe animale pentru a îndeplini cerințele prezentului regulament ar trebui deci să fie universal interzisă, permițându-se însă utilizarea datelor istorice. Comisia ar trebui să stabilească o derogare, după caz, pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului și ar trebui să comunice orice astfel de decizie de acordare a unei derogări statelor membre și operatorilor economici relevanți. |
|
(16) |
Pentru a asigura un grad ridicat de protecție a interesului public și a garanta o concurență loială pe piața internă, operatorii economici ar trebui să fie responsabili pentru conformitatea detergenților și a agenților tensioactivi cu prezentul regulament, în funcție de rolurile pe care le au în lanțul de aprovizionare. Pentru a proteja sănătatea și siguranța consumatorilor și mediul, importatorii ar trebui să testeze prin eșantionare ori de câte ori este cazul detergenții și agenții tensioactivi pe care i-au pus la dispoziție pe piață. |
|
(17) |
Toți operatorii economici care intervin în lanțul de aprovizionare și de distribuție ar trebui să ia măsuri adecvate și eficace pentru a se asigura că pun la dispoziție pe piața Uniunii numai detergenți și agenți tensioactivi care sunt în conformitate cu prezentul regulament. Este deci necesar să se stabilească o repartizare clară și proporțională a obligațiilor care să corespundă rolului deținut de fiecare operator economic în lanțul de aprovizionare și de distribuție. |
|
(18) |
Pentru a permite operatorilor economici să demonstreze că detergenții și agenții tensioactivi puși la dispoziție pe piață sunt în conformitate cu prezentul regulament și autorităților competente să verifice acest fapt, este necesar să se prevadă o procedură de evaluare a conformității. Decizia nr. 768/2008/CE stabilește module pentru procedurile de evaluare a conformității, de la cea mai puțin strictă până la cea mai strictă, proporțional cu nivelul de risc implicat și cu nivelul de siguranță necesar. Pentru a asigura coerența intersectorială și a evita variante ad-hoc, decizia respectivă specifică procedurile de evaluare a conformității care pot fi alese dintre aceste module. |
|
(19) |
Producătorii, care cunosc în detaliu procesul de proiectare și de producție, sunt cei mai în măsură să asigure conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv cu prezentul regulament. Prin urmare, producătorii ar trebui să fie singurii responsabili de efectuarea procedurii de evaluare a conformității pentru detergenți și agenții tensioactivi. Modulul A prevăzut în anexa II la Decizia nr. 768/2008/CE ar trebui să se aplice pentru evaluarea conformității detergenților și a agenților tensioactivi. Producătorii ar trebui, de asemenea, să întocmească o documentație tehnică care să demonstreze conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv cu normele și metodele de testare relevante. |
|
(20) |
Având în vedere că detergenții și agenții tensioactivi pot avea un termen de valabilitate lung și pentru a asigura coerența cu cerințele de păstrare a documentației în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 care sunt aplicabile majorității detergenților, producătorii ar trebui să păstreze documentația tehnică, pașaportul digital al produsului și, după caz, eticheta digitală o perioadă de 10 ani de la data la care detergentul sau agentul tensioactiv care face obiectul documentației tehnice, al pașaportului digital al produsului sau al etichetei digitale respective a fost introdus pe piață. |
|
(21) |
Pentru a facilita respectarea de către producători a obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, producătorilor stabiliți în Uniune ar trebui să li se permită să numească un reprezentant autorizat care să îndeplinească sarcini specifice în numele lor. O astfel de numire ar trebui să fie valabilă numai dacă este acceptată în scris de reprezentantul autorizat. În plus, pentru a asigura o repartizare clară și proporțională a responsabilităților între producător și reprezentantul autorizat, este necesar să se stabilească lista sarcinilor pe care producătorii ar trebui să le încredințeze reprezentantului autorizat, precum și lista sarcinilor care nu pot fi delegate. În plus, pentru a asigura aplicabilitatea și eficacitatea cerințelor de supraveghere a pieței și pentru a garanta că pe piața Uniunii sunt introduși numai detergenți și agenți tensioactivi conformi, ar trebui să existe permanent o entitate stabilită în Uniune responsabilă cu asigurarea legăturii cu autoritățile de supraveghere a pieței și a conformității cu prezentul regulament. Producătorii stabiliți în afara Uniunii ar trebui să numească în acest scop un reprezentant autorizat stabilit în Uniune în ceea ce privește detergenții și agenții tensioactivi pe care îi introduc pe piața Uniunii prin vânzare la distanță, inclusiv prin intermediul piețelor online. Prezentul regulament ar trebui să stabilească, ca urmare, o listă de sarcini suplimentare pe care acești producători trebuie să le încredințeze reprezentanților autorizați. Lista respectivă ar trebui să includă obligația de a depune toate eforturile pentru a verifica dacă informațiile și documentația transmise de producător demonstrează conformitatea cu prezentul regulament. O astfel de obligație ar trebui să fie înțeleasă ca fiind o verificare bazată pe documente, întrucât reprezentantul autorizat nu ar trebui să fie obligat să efectueze investigații detaliate sau analize exhaustive ale conformității. Aceasta ar asigura o protecție adecvată a sănătății umane și a mediului, respectând în același timp rolul și calitățile specifice ale reprezentanților autorizați, în conformitate cu principiul proporționalității. |
|
(22) |
Pentru a facilita comunicarea între operatorii economici, autoritățile de supraveghere a pieței și consumatori, operatorii economici ar trebui să își indice și țină la zi detaliile de contact, precum un număr de telefon, pe lângă adresa poștală și adresa de e-mail sau alte canale de comunicare. |
|
(23) |
Pentru a proteja funcționarea pieței interne și a garanta atingerea obiectivului de a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, este necesar să se stabilească că și detergenții și agenții tensioactivi din țările terțe care intră pe piața Uniunii, inclusiv prin vânzare online, sunt în conformitate cu prezentul regulament. Este necesar mai ales să se asigure că producătorii au aplicat proceduri adecvate de evaluare a conformității în ceea ce privește produsele respective. De asemenea, este necesar să se stabilească norme pentru ca importatorii să se asigure că detergenții și agenții tensioactivi pe care îi introduc pe piață respectă cerințele respective. Importatorii și reprezentanții autorizați ar trebui să se asigure că documentația întocmită de producători este pusă la dispoziția autorităților naționale competente în vederea inspecției. Ar trebui să se dispună ca importatorii și, după caz, reprezentanții autorizați să se asigure că a fost creat un pașaport digital al produsului pentru detergenți și agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali. |
|
(24) |
Întrucât joacă un rol esențial în garantarea conformității detergenților și a agenților tensioactivi importați pe piața Uniunii, atunci când introduc un detergent sau un agent tensioactiv pe piață, importatorii ar trebui să își indice pe eticheta produsului numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, precum și adresa poștală și cea electronică și numărul de telefon. |
|
(25) |
Întrucât distribuitorii pun la dispoziție pe piață un detergent sau un agent tensioactiv după ce acesta a fost introdus pe piață de către producător sau importator, aceștia ar trebui să acționeze cu diligența necesară în ceea ce privește cerințele aplicabile. De asemenea, distribuitorii ar trebui să se asigure că modul în care manipulează detergentul sau agentul tensioactiv nu afectează conformitatea acestuia cu prezentul regulament. |
|
(26) |
Întrucât distribuitorii, importatorii și, după caz, reprezentanții autorizați sunt aproape de piață și au un rol important în asigurarea conformității produsului, aceștia ar trebui să fie implicați în sarcinile de supraveghere a pieței desfășurate de autoritățile naționale competente și ar trebui să fie pregătiți să participe activ, transmițând autorităților respective toate informațiile necesare referitoare la detergentul sau agentul tensioactiv vizat. |
|
(27) |
Importatorii și distribuitorii care fie introduc pe piață un detergent sau un agent tensioactiv sub numele sau marca lor înregistrată, fie modifică un detergent sau un agent tensioactiv într-un mod care ar putea afecta conformitatea cu prezentul regulament, ar trebui să fie considerați producători și, în consecință, ar trebui să își asume obligațiile care revin producătorilor. În mod similar, importatorii și distribuitorii care pun la dispoziție pe piață pentru utilizatorii finali un agent tensioactiv care nu a fost produs pentru a fi furnizat utilizatorilor finali, ci producătorilor de detergenți, ar trebui să își asume rolul de producător și, printre altele, să creeze un pașaport digital al produsului. În alte cazuri, operatorii economici care se limitează la a ambala sau a reambala un detergent sau un agent tensioactiv deja introdus pe piață de alți operatori economici ar trebui să poată face dovada faptului că conformitatea cu prezentul regulament nu a fost afectată prin indicarea identității lor pe ambalaj și prin păstrarea unei copii a informațiilor de etichetare originale. Activitățile de ambalare și reambalare ar trebui să fie înțelese ca furnizând produse utilizatorilor finali în ambalaje individuale și nu ar trebui să vizeze vânzările prin reumplere. |
|
(28) |
Întrucât detergenții de uz industrial și instituțional sunt utilizați de personal specializat în afara sferei casnice, aceștia sunt supuși altor cerințe decât detergenții de larg consum. Pentru a evita riscurile pentru sănătatea consumatorilor sau pentru mediu și pentru a facilita activitățile de supraveghere a pieței, detergenții de uz industrial și instituțional ar trebui să fie identificați în mod clar după etichetă. |
|
(29) |
Pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane, având în vedere disponibilitatea largă a detergenților și a agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali și riscul ridicat de otrăvire accidentală, în special în rândul copiilor, organismele desemnate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 care sprijină răspunsul în situații de urgență privind sănătatea ar trebui să aibă acces la informații calitative și cantitative privind compoziția detergenților și a agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali, chiar dacă nu sunt necesare în temeiul regulamentului respectiv. Prin urmare, înainte ca astfel de produse să fie introduse pe piață, producătorii și, după caz, importatorul sau reprezentantul autorizat al acestora ar trebui să furnizeze o fișă tehnică privind ingredientele pentru detergenți și pentru agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali care sunt amestecuri ce nu sunt periculoase pentru sănătatea umană. În plus, și distribuitorii care pun la dispoziție pe piață produsele în alte state membre decât cele în care produsele sunt deja disponibile ar trebui să furnizeze fișa tehnică privind ingredientele. Pentru a optimiza comunicarea informațiilor, obligațiile prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se bazeze pe sistemul legat de răspunsul în situații de urgență privind sănătatea deja instituit în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, deoarece acesta este deja cunoscut de mulți operatori economici și de multe centre de informare toxicologică. Comisia ar trebui să fie împuternicită să stabilească cerințele tehnice pentru îndeplinirea obligației de a comunica fișa tehnică privind ingredientele. |
|
(30) |
Etichetele comunică utilizatorilor informații importante privind utilizarea și siguranța, de exemplu prezența în detergenți și în agenții tensioactivi a sensibilizanților pentru piele sau pentru căile respiratorii, cum ar fi substanțele odorante, conservanții sau enzimele alergene. Prin furnizarea de informații privind conținutul acestor substanțe pe etichetele detergenților și ale agenților tensioactivi, utilizatorii cu alergii sau predispoziții alergice au posibilitatea să facă alegeri în cunoștință de cauză, reducându-se astfel reacțiile potențiale legate de utilizarea detergenților și a agenților tensioactivi. Prin urmare, este necesar să se stabilească cerințe de etichetare pentru detergenți și agenții tensioactivi. |
|
(31) |
Dat fiind faptul că etichetarea detergenților și a agenților tensioactivi ar putea intra sub incidența mai multor acte legislative ale Uniunii, este necesar ca informațiile de pe etichetele detergenților și ale agenților tensioactivi să fie raționalizate, astfel încât, dacă diferite acte legislative ale Uniunii impun informații similare pe etichetele detergenților și ale agenților tensioactivi, aceste informații să fie furnizate o singură dată, în conformitate cu normele mai stricte. Respectiva raționalizare ar îmbunătăți, pe de o parte, lizibilitatea și inteligibilitatea etichetelor de către utilizatorii finali și, pe de altă parte, ar reduce sarcina administrativă a producătorilor. |
|
(32) |
Substanțele odorante sunt compuși organici cu mirosuri caracteristice, de obicei plăcute, care sunt utilizate pe scară largă în detergenți, precum și în multe alte produse, cum ar fi parfumurile și alte produse cosmetice parfumate. Aceste substanțe ar putea provoca o reacție alergică la contact, în special la persoanele sensibilizate, chiar și atunci când sunt prezente în concentrații reduse. Prin urmare, este important să se furnizeze informații cu privire la prezența alergenilor individuali în detergenți, astfel încât persoanele sensibilizate să poată evita contactul cu substanța la care sunt alergice. În consecință, ar trebui să fie stabilite cerințe specifice de etichetare care să se aplice numai dacă substanțele odorante alergene nu urmează să fie etichetate în modul prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Acest lucru nu doar că ar preveni crearea unei sarcini administrative inutile pentru operatorii economici, ci ar garanta și că consumatorii sau alți utilizatori finali primesc respectivele informații prezentate în mod clar, oferind astfel un grad ridicat de protecție a sănătății umane pentru persoanele sensibilizate. |
|
(33) |
Sunt necesare cerințe suplimentare de etichetare pentru anumite substanțe, cum ar fi conservanții, pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane. Prin urmare, sub incidența cerințelor de etichetare pentru conservanți ar trebui să intre nu numai conservanții adăugați în mod intenționat de producător în detergent, ci și cei care rezultă din amestecurile care îl compun și care sunt adesea denumiți „conservanți de transfer”. |
|
(34) |
Informațiile privind cantitatea corectă de detergenți pe care consumatorii trebuie să o utilizeze atunci când desfășoară activități de curățare, și anume informațiile privind dozarea, ar trebui să fie incluse pe eticheta detergenților de larg consum pentru rufe, a detergenților de larg consum pentru mașini automate de spălat vase și a detergenților de larg consum pentru suprafețe pentru a preveni potențiala utilizare în exces a detergenților, reducând astfel cantitatea totală de detergenți și agenți tensioactivi care intră în mediu. |
|
(35) |
Etichetarea digitală ar putea îmbunătăți comunicarea informațiilor de etichetare, atât prin evitarea supraaglomerării etichetelor fizice, cât și oferind utilizatorilor posibilitatea de a se baza pe diferite posibilități de citire disponibile numai pentru formatele digitale, cum ar fi caractere mai mari, căutare automată, difuzoare sau traducerea în alte limbi. Prin urmare, etichetarea digitală ar putea mări lizibilitatea, ușurința utilizării și inteligibilitatea etichetelor pentru consumatori, inclusiv pentru consumatorii vulnerabili și cu deficiențe de vedere. Furnizarea de etichete digitale ar putea avea ca rezultat și o gestionare mai eficientă a obligațiilor de etichetare de către operatorii economici, facilitând actualizarea informațiilor de etichetare, reducând costurile de etichetare și permițând furnizarea de informații mai relevante către utilizatori. În consecință, operatorilor economici ar trebui să li se permită să furnizeze anumite informații de etichetare pentru detergenți numai prin intermediul etichetei digitale, sub rezerva anumitor condiții menite să asigure un grad ridicat de protecție a utilizatorilor. |
|
(36) |
Pentru a evita impunerea unei sarcini administrative inutile pentru operatorii economici și întrucât eticheta digitală este doar complementară celei fizice, operatorii economici ar trebui să fie în măsură să decidă dacă utilizează etichete digitale sau furnizează toate informațiile doar pe o etichetă fizică. Alegerea de a furniza o etichetă digitală ar trebui să aparțină producătorilor și importatorilor, care sunt responsabili pentru furnizarea unui set exact de informații de etichetare. |
|
(37) |
Etichetarea digitală ar putea crea, de asemenea, dificultăți pentru categoriile de populație vulnerabile, care nu au competențe digitale sau au competențe digitale insuficiente, și ar putea accentua decalajul digital. Din acest motiv, informațiile specifice care trebuie să fie furnizate numai pe o etichetă digitală ar trebui să reflecte nivelul actual de pregătire digitală și situația concretă a utilizatorilor de detergenți, precum și gradul de pregătire a infrastructurii fără fir și a altor infrastructuri tehnologice necesare pentru a permite accesul nerestricționat la informații. În plus, toate informațiile de etichetare referitoare la protecția sănătății și a mediului, precum și instrucțiunile minime de utilizare a detergenților ar trebui să rămână pe eticheta fizică, pentru a permite consumatorilor și altor utilizatori finali să facă alegeri în cunoștință de cauză înainte de a cumpăra detergentul și pentru a asigura manipularea acestuia în condiții de siguranță. |
|
(38) |
Pentru detergenții și agenții tensioactivi vânduți utilizatorilor finali prin reumplere, ar trebui să fie posibil ca un volum mai mare de informații să fie furnizate numai în format digital, pentru a asigura nu numai beneficiile oferite de digitalizare, ci și beneficiile mari pentru mediu pe care le oferă practica vânzării prin reumplere din punctul de vedere al reducerii cantității de ambalaje și deșeuri de ambalaje. Totuși, utilizatorii finali ar trebui să primească în formă fizică cel puțin instrucțiuni simplificate de dozare pentru detergenții de larg consum pentru rufe și informații privind substanțele odorante și conservanții alergeni, pentru a evita riscul de reacții alergice. |
|
(39) |
Pentru a asigura condiții de concurență echitabile în rândul operatorilor economici care pun la dispoziție detergenți pe piață și pentru a proteja consumatorii și alți utilizatori finali, ar trebui să fie stabilite cerințe generale privind etichetarea digitală. De exemplu, operatorii economici ar trebui să asigure un acces liber și ușor la etichetele digitale și să garanteze că informațiile obligatorii de etichetare necesare în temeiul prezentului regulament sunt separate de alte informații. |
|
(40) |
Având în vedere dezvoltarea actuală a competențelor digitale, operatorii economici ar trebui, de asemenea, să furnizeze informațiile de etichetare prin mijloace alternative consumatorilor și altor utilizatori finali care nu pot accesa eticheta digitală. Obligația respectivă ar trebui să fie impusă ca măsură de siguranță pentru a reduce orice riscuri potențiale cauzate de indisponibilitatea informațiilor de etichetare, în special în ceea ce privește detergenții vânduți prin reumplere, situație în care informații suplimentare pot fi furnizate doar pe o etichetă digitală. |
|
(41) |
Deoarece detergenții și agenții tensioactivi au aceeași utilizare și prezintă aceleași riscuri, indiferent de formatul în care sunt puși la dispoziție pe piață, operatorii economici care pun la dispoziție pe piață astfel produse prin reumplere ar trebui să se asigure că respectivele produse respectă aceleași cerințe ca produsele în ambalaje individuale. În plus, consumatorii ar trebui să primească informațiile de etichetare necesare atunci când optează pentru detergenți vânduți prin reumplere și ar trebui să fie stabilite cerințe minime de siguranță pentru stațiile de reumplere. Prin urmare, vânzarea de detergenți prin reumplere ar trebui să fie reglementată explicit de prezentul regulament pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului și condiții de concurență echitabile pentru operatorii economici. |
|
(42) |
Pentru a ține pasul cu evoluțiile tehnologice și cu noile mijloace de vânzare, asigurând în același timp o bună informare a consumatorilor și activități eficiente de supraveghere a pieței, informațiile de etichetare a detergenților și a agenților tensioactivi ar trebui să fie indicate în cazul vânzărilor la distanță, inclusiv prin intermediul piețelor online. |
|
(43) |
Asigurarea trasabilității unui detergent sau a unui agent tensioactiv pe tot parcursul lanțului de aprovizionare contribuie la simplificarea și la eficientizarea supravegherii pieței. Un sistem de trasabilitate eficient facilitează sarcina autorităților de supraveghere a pieței de a identifica operatorii economici care pun la dispoziție pe piață detergenți sau agenți tensioactivi neconformi. |
|
(44) |
Producătorii ar trebui să creeze un pașaport digital al produsului pentru a furniza informații cu privire la conformitatea cu prezentul regulament a detergenților și a agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali. Prezentul regulament stabilește conținutul minim al pașaportului digital al produsului, începând cu declarația de conformitate UE, însă în viitor ar putea fi avută în vedere includerea de informații suplimentare, cum ar fi documentația tehnică. Pentru a facilita verificările detergenților sau ale agenților tensioactivi destinați utilizatorii finali de către autoritățile de supraveghere a pieței și pentru a permite actorilor din lanțul de aprovizionare, consumatorilor și altor utilizatori finali, precum și altor părți interesate relevante cum ar fi organizațiile societății civile și cercetătorii, să acceseze informații necesare precum ingredientele, informațiile din pașaportul digital al produsului ar trebui să fie furnizate în format digital și într-un mod direct accesibil și ușor de utilizat prin intermediul unui suport de date. Suportul de date ar trebui să fie clar vizibil pentru utilizatorul final înainte de orice achiziție, inclusiv în cazul în care detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali este pus la dispoziție printr-un anunț publicitar online. Autoritățile de supraveghere a pieței, autoritățile vamale, operatorii economici, consumatorii și alți utilizatori finali ar trebui, prin urmare, să aibă acces imediat prin intermediul suportului de date la informațiile relevante pentru ei și în baza drepturilor lor de acces. |
|
(45) |
Pentru a evita impunerea de costuri disproporționate asupra întreprinderilor în raport cu beneficiile mai generale, pașaportul digital al produsului ar trebui să fie adaptat la modelul unui detergent sau al unui agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali. Detergenții sau agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali ar trebui să fie considerați ca aparținând aceluiași model atât timp cât nu există modificări ale formulei sau ale producției care să conducă la modificări ale etichetei produselor. |
|
(46) |
Pentru a evita suprapunerea investițiilor în digitalizare de către toți actorii implicați, inclusiv de către producători, autorități de supraveghere a pieței și autorități vamale, atunci când fiecare act legislativ al Uniunii impune un pașaport digital al produsului pentru detergenți sau agenți tensioactivi, ar trebui să fie disponibil un unic pașaport digital al produsului care să conțină informațiile necesare în temeiul prezentului regulament și al altor acte legislative ale Uniunii. În plus, pașaportul digital al produsului prevăzut în prezentul regulament ar trebui să fie pe deplin interoperabil cu orice pașaport digital al produsului impus de alte acte legislative ale Uniunii. |
|
(47) |
În special, Regulamentul (UE) 2024/1781 al Parlamentului European și al Consiliului (10) prevede, de asemenea, cerințe și specificații tehnice pentru un pașaport digital al produsului, instituirea de către Comisie a unui registru al pașapoartelor digitale ale produselor (denumit în continuare „registrul”) în care sunt stocate informații privind pașapoartele digitale ale produselor și interconectarea registrului cu Sistemul de schimb de certificate în cadrul ghișeului unic al UE pentru vămi prevăzut de Regulamentul (UE) 2022/2399 al Parlamentului European și al Consiliului (11). Pe termen mediu, regulamentul respectiv ar putea include în domeniul său de aplicare detergenții sau agenții tensioactivi, impunând astfel ca pentru aceștia să se pună la dispoziție un pașaport digital al produsului. |
|
(48) |
Prin urmare, pașaportul digital al produsului pentru detergenți și agenți tensioactivi destinați utilizatorilor finali creat în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte aceleași cerințe și elemente tehnice precum cele prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1781, inclusiv aspectele sale tehnice, semantice și organizaționale ale comunicării de la un capăt la altul și ale schimbului de date. |
|
(49) |
Este esențial să se clarifice atât pentru producători, cât și pentru utilizatori că, prin crearea pașaportului digital al produsului pentru un detergent sau agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali, producătorul declară că produsul este conform cu toate cerințele aplicabile și că producătorul își asumă întreaga responsabilitate pentru conformitatea respectivă. |
|
(50) |
În cazul în care informațiile sunt furnizate numai în format digital, este necesar să se precizeze că astfel de informații ar trebui să fie furnizate prin intermediul unui singur suport de date, însă să fie furnizate separat și să poată fi distinse clar de alte informații. Acest lucru ar facilita activitatea autorităților de supraveghere a pieței și ar oferi, de asemenea, claritate consumatorilor sau altor utilizatori finali în legătură cu diferitele informații care le sunt disponibile în format digital. |
|
(51) |
Capitolul VII din Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului (12), care stabilește normele aplicabile controalelor privind produsele care intră pe piața Uniunii, se aplică detergenților și agenților tensioactivi. Autoritățile responsabile de aceste controale, care sunt în aproape toate statele membre autoritățile vamale, trebuie să le efectueze pe baza analizei de risc menționate la articolele 46 și 47 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (13), a actelor legislative de punere în aplicare a acestuia și a orientărilor corespunzătoare. Prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să modifice în niciun fel capitolul VII din Regulamentul (UE) 2019/1020 sau modul în care autoritățile responsabile de controlul produselor care intră pe piața Uniunii se organizează și își desfășoară activitățile. |
|
(52) |
Pe lângă cadrul pentru controale instituit prin capitolul VII din Regulamentul (UE) 2019/1020, autoritățile vamale ar trebui să poată verifica automat dacă există un pașaport digital al produsului pentru detergenții și agenții tensioactivi importați care fac obiectul prezentului regulament, pentru a consolida controalele la frontierele externe ale Uniunii și pentru a preveni intrarea detergenților și a agenților tensioactivi neconformi pe piața Uniunii. |
|
(53) |
În cazul în care detergenții și agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali provenind din țări terțe sunt plasați sub regimul vamal de punere în liberă circulație, operatorul economic ar trebui să pună la dispoziția autorităților vamale referința unui pașaport digital al produsului pentru detergenții și agenții tensioactivi respectivi. O astfel de referință ar trebui să corespundă unui identificator unic de înregistrare comunicat operatorului economic de către registru. Autoritățile vamale ar trebui să verifice cel puțin dacă identificatorul unic de înregistrare și codul mărfurilor relevant pentru detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali furnizat sau pus la dispoziția lor corespund cu datele stocate în registru. Acest lucru ar permite autorităților vamale să verifice dacă există un pașaport digital al produsului pentru detergenții sau agenții tensioactivi importați. Pentru a efectua această verificare automată, ar trebui să fie utilizată interconectarea dintre registru și Sistemul de schimb de certificate în cadrul ghișeului unic al UE pentru vămi. |
|
(54) |
Datele incluse în pașaportul digital al produsului sunt menite să permită autorităților vamale să amelioreze și să faciliteze gestionarea riscurilor, precum și o mai bună direcționare a controalelor la frontieră. Prin urmare, autoritățile vamale ar trebui să fie în măsură să extragă și să utilizeze datele incluse în pașaportul digital al produsului și în registrul aferent pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul legislației Uniunii, inclusiv pentru gestionarea riscurilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 952/2013. |
|
(55) |
Verificarea automată de către autoritățile vamale a referinței pașaportului digital al produsului pentru detergenții și agenții tensioactivi care intră pe piața Uniunii nu ar trebui să înlocuiască sau să modifice responsabilitățile autorităților de supraveghere a pieței, ci să completeze cadrul general de control al produselor care intră pe piața Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1020, autoritățile de supraveghere a pieței ar trebui să efectueze verificări ale datelor conținute în pașapoartele digitale ale produselor, verificări ale produselor de pe piață și, în cazul suspendării punerii în liberă circulație de către autoritățile desemnate pentru controalele la frontierele externe ale Uniunii, să determine conformitatea și riscurile grave pe care le prezintă produsele în temeiul capitolului VII din Regulamentul (UE) 2019/1020. |
|
(56) |
Supravegherea pieței este un instrument esențial pentru aplicarea corespunzătoare și uniformă a legislației Uniunii. Regulamentul (UE) 2019/1020 stabilește cadrul pentru supravegherea pieței produselor care fac obiectul măsurilor de armonizare din dreptul Uniunii. Prin urmare, statele membre ar trebui să organizeze și să efectueze supravegherea pieței detergenților și agenților tensioactivi în conformitate cu regulamentul respectiv. |
|
(57) |
Regulamentul (CE) nr. 648/2004 prevede o procedură de salvgardare care permite Comisiei să examineze justificarea unei măsuri luate de către un stat membru în ceea ce privește detergenții și agenții tensioactivi considerați ca reprezentând un risc. Pentru a spori transparența, este necesar să se îmbunătățească procedura de salvgardare anterioară pentru a-i spori eficiența și a utiliza competența tehnică disponibilă în statele membre. Sistemul anterior ar trebui să fie înlocuit cu o procedură prin care părțile interesate să fie informate cu privire la măsurile preconizate în legătură cu detergenții și agenții tensioactivi care prezintă un risc pentru sănătate sau pentru mediu. Acest sistem ar trebui să permită autorităților de supraveghere a pieței ca, în cooperare cu operatorii economici relevanți, să acționeze din timp cu privire la detergenții și agenții tensioactivi respectivi. Comisia, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, aplicând procedura de examinare prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (14), ar trebui să stabilească dacă o măsură provizorie în ceea ce privește un detergent sau un agent tensioactiv care prezintă un risc este justificată. Respectiva procedură de salvgardare specifică se aplică fără a aduce atingere controalelor de rutină efectuate de autoritățile de supraveghere a pieței în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1020. |
|
(58) |
Experiența dobândită în ceea ce privește aplicarea Regulamentului (CE) nr. 648/2004 a arătat că detergenții și agenții tensioactivi care erau conformi cu cerințele aplicabile au prezentat totuși, în cazuri concrete, un risc pentru sănătate sau pentru mediu. Ar trebui să se prevadă dispoziții pentru a se asigura că autoritățile de supraveghere a pieței iau măsuri împotriva oricărui detergent sau agent tensioactiv care prezintă un risc pentru sănătate sau pentru mediu, chiar dacă produsul respectă cerințele legale. Comisia ar trebui, prin acte de punere în aplicare și prin aplicarea procedurii de examinare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 182/2011, să determine dacă este sau nu justificată o măsură provizorie privind detergenții sau agenții tensioactivi conformi despre care un stat membru consideră că prezintă un risc pentru sănătatea și siguranța persoanelor sau pentru mediu. |
|
(59) |
Pentru a ține seama de progresele tehnice și științifice sau de noi dovezi științifice, precum și de nivelul de pregătire digitală, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește: modificarea anexelor la prezentul regulament în vederea adaptării lor la progresul tehnic; continuarea completării cerințelor generale privind etichetarea digitală; modificarea informațiilor de etichetare care pot fi furnizate numai în format digital; modificarea limitei de substanțe odorante alergene atunci când sunt stabilite limite de concentrație individuale bazate pe riscuri pentru substanțele odorante alergene în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (15) sau adăugarea de noi substanțe odorante alergene; modificarea cerințelor de biodegradabilitate existente pentru a introduce cerințe de biodegradabilitate pentru substanțe și amestecuri din detergenți, inclusiv din capsule de detergenți, altele decât agenții tensioactivi, atunci când noi dovezi științifice impun acest lucru, sau permiterea derogării de la aceste criterii în cazuri justificate în mod corespunzător. Comisia ar trebui, de asemenea, să fie împuternicită să modifice, prin acte delegate, informațiile specifice care trebuie să fie incluse în pașaportul digital al produsului, precum și informațiile care trebuie să fie incluse în registru. În plus, pentru a facilita activitatea autorităților vamale în ceea ce privește detergenții și agenții tensioactivi și cerințele stabilite în prezentul regulament, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate de modificare a anexei la prezentul regulament care conține lista de coduri ale mărfurilor, astfel cum se prevede în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (16), precum și descrierea detergenților și a agenților tensioactivi. Atunci când adoptă actele delegate în temeiul prezentului regulament, este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17). Mai precis, pentru a asigura o participare egală la elaborarea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestora au în mod sistematic acces la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu elaborarea actelor delegate. |
|
(60) |
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a stabili cerințele tehnice detaliate pentru pașaportul digital al produsului pentru detergenți și agenți tensioactivi. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. |
|
(61) |
Având în vedere necesitatea de a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, precum și necesitatea de a lua în considerare noile evoluții întemeiate pe fapte științifice, Comisia ar trebui să transmită Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament. Comisia ar trebui să evalueze, printre altele, dacă prezentul regulament își atinge obiectivele, ținând seama de impactul asupra întreprinderilor mici și mijlocii. În ceea ce privește fosforul, raportul ar trebui să conțină o evaluare a fezabilității reducerii suplimentare a limitelor pentru acesta în vederea eliminării treptate a utilizării sale în viitor, dacă este posibil. În ceea ce privește substanțele cele mai nocive, Comisia ar trebui, ținând seama de realizările în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii, să evalueze necesitatea de a include în prezentul regulament dispoziții privind prezența acestor substanțe în detergenți și agenți tensioactivi, pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor stabilite în Pactul verde european în ceea ce privește abordarea generică a gestionării riscurilor pentru substanțele cele mai nocive din produsele de consum și în vederea eventualei eliminări treptate a utilizării unor astfel de substanțe, dacă este cazul. În plus, în ceea ce privește substanțele active biocide, Comisia ar trebui să evalueze necesitatea de a introduce norme mai stricte pentru a evita eludarea procedurii de aprobare stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, pentru a stimula inovarea și a impulsiona competitivitatea, Comisia ar trebui să evalueze cerințele de siguranță pentru detergenții care conțin microorganisme. Pentru a facilita tranziția către o economie pe deplin circulară, Comisia ar trebui să evalueze introducerea de obiective privind materiile prime regenerabile și conținutul reciclat în ceea ce privește detergenții. |
|
(62) |
Prezentul regulament introduce posibilitatea de a furniza parțial informațiile de etichetare obligatorii numai pe etichete digitale în anumite situații și impune crearea unui pașaport digital al produsului pentru detergenți și agenții tensioactivi. Prin urmare, este necesar să se acorde o perioadă suficientă operatorilor economici pentru a se conforma obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, statelor membre pentru a înființa infrastructurile administrative necesare pentru aplicarea acestuia și Comisiei pentru a pregăti punerea în aplicare a cerințelor tehnice ale pașaportului digital al produsului. În consecință, aplicarea prezentului regulament ar trebui să fie amânată pentru la o dată până la care aceste pregătiri pot fi în mod rezonabil finalizate. |
|
(63) |
Pentru a asigura securitatea juridică și a preveni producerea de deșeuri, operatorii economici trebuie să poată vinde stocurile care se află fie în lanțul de distribuție, fie în depozit la data aplicării prezentului regulament. Prin urmare, este necesar să se prevadă dispoziții tranzitorii care să permită punerea la dispoziție pe piață a detergenților și a agenților tensioactivi care au fost deja introduși pe piață în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 648/2004 înainte de data respectivă fără a fi necesar ca produsele respective să fie în conformitate cu prezentul regulament. Prin urmare, distribuitorii ar trebui să poată furniza detergenții și agenții tensioactivi respectivi, și anume stocurile care se află deja în lanțul de distribuție, înainte de data aplicării prezentului regulament. |
|
(64) |
Pentru a asigura în continuare securitatea juridică și a preveni producerea de deșeuri, este important ca operatorii economici să poată vinde, pentru o perioadă limitată după data aplicării prezentului regulament, stocuri care nu se află încă în lanțul de distribuție. În acest scop, ar trebui să se adopte și dispoziții tranzitorii care să permită introducerea pe piață a detergenților și a agenților tensioactivi care nu se află încă în lanțul de distribuție la data aplicării prezentului regulament, fără a fi necesar ca produsele respective să fie în conformitate cu prezentul regulament, cu condiția ca acestea să fie conforme cu Regulamentul (CE) nr. 648/2004. Prin urmare, producătorii și importatorii ar trebui să poată introduce pe piață detergenții și agenții tensioactivi respectivi, și anume stocurile care nu se află încă în lanțul de distribuție, după data aplicării prezentului regulament. Având în vedere obiectivul perioadei de tranziție respective, această posibilitate ar trebui să fie strict limitată în timp la un an de la data respectivă și, mai ales, nu ar trebui să fie posibil să se pună la dispoziție pe piață un astfel de stoc după respectiva perioadă de un an. |
|
(65) |
Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume garantarea funcționării pieței interne și totodată a faptului că detergenții și agenții tensioactivi de pe piață îndeplinesc cerințele care oferă un grad ridicat de protecție a sănătății și a mediului, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect
(1) Prezentul regulament stabilește norme pentru realizarea liberei circulații a detergenților și a agenților tensioactivi pe piața internă, asigurând în același timp un grad înalt de protecție a sănătății umane și a mediului.
(2) Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Regulamentelor (CE) nr. 1907/2006, (CE) nr. 1272/2008 și (UE) nr. 528/2012.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
|
1. |
„detergent” înseamnă o substanță, un amestec sau microorganisme, ori o combinație între acestea, care au ca destinație:
|
|
2. |
„detergent de larg consum pentru rufe” înseamnă un detergent de rufe introdus pe piață în vederea utilizării de către nespecialiști, inclusiv în spălătoriile publice; |
|
3. |
„detergent de larg consum pentru mașini automate de spălat vase” înseamnă un detergent introdus pe piață în vederea utilizării în mașinile automate de spălat vase de către nespecialiști; |
|
4. |
„detergent care conține microorganisme” înseamnă un detergent în care au fost adăugate în mod intenționat unul sau mai multe microorganisme, fie ca atare, fie prin intermediul unuia dintre elementele componente ale detergentului; |
|
5. |
„detergent de uz industrial și instituțional” înseamnă un detergent introdus pe piață în vederea utilizării numai în afara sferei casnice, de către personal specializat; |
|
6. |
„curățare” înseamnă procesul prin care o depunere nedorită se degradează sau este îndepărtată de pe un substrat sau dintr-un substrat și adusă în stare de soluție sau dispersie; |
|
7. |
„substanță” înseamnă substanță în sensul definiției de la articolul 3 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006; |
|
8. |
„amestec” înseamnă un amestec în sensul definiției de la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006; |
|
9. |
„microorganism” înseamnă un microorganism în sensul definiției de la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012; |
|
10. |
„microorganisme modificate genetic” înseamnă microorganisme în care materialul genetic a fost modificat într-un fel care nu se produce în mod natural prin împerechere și/sau recombinare naturală; în sensul prezentei definiții:
|
|
11. |
„agent tensioactiv” înseamnă orice substanță organică sau amestec organic conținut de detergenți sau destinat utilizării în aceștia care are proprietăți tensioactive și care constă în una sau mai multe grupe hidrofile și una sau mai multe grupe hidrofobe de natură și dimensiuni care fac posibile toate acțiunile următoare:
|
|
12. |
„agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali” înseamnă un agent tensioactiv pus la dispoziție pe piață utilizatorilor profesioniști sau consumatorilor; |
|
13. |
„biodegradare aerobă finală” înseamnă nivelul biodegradării rezultate atunci când microorganismele utilizează substanța sau amestecul în totalitate în prezența oxigenului, ducând la descompunerea acesteia (acestuia) în dioxid de carbon, apă și săruri minerale ale oricărui alt element prezent, determinat prin metodele de testare specificate în partea A din anexa I, și noi componente celulare microbiene (biomasă); |
|
14. |
„filme” înseamnă filme polimerice solubile în apă utilizate drept capsule de detergenți; |
|
15. |
„punere la dispoziție pe piață” înseamnă orice furnizare în vederea distribuției, a consumului sau a utilizării pe piața Uniunii în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit; |
|
16. |
„introducere pe piață” înseamnă prima punere la dispoziție pe piața Uniunii; |
|
17. |
„producător” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care fabrică sau pentru care se proiectează sau se fabrică un detergent sau un agent tensioactiv și care introduce pe piață respectivul detergent sau agent tensioactiv sub numele sau marca sa; |
|
18. |
„reprezentant autorizat” înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune care a primit un mandat scris din partea unui producător pentru a acționa în numele acestuia în legătură cu sarcini specifice; |
|
19. |
„importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune care introduce un detergent sau un agent tensioactiv dintr-o țară terță pe piața Uniunii; |
|
20. |
„distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanțul de aprovizionare, alta decât producătorul sau importatorul, care pune la dispoziție pe piață un detergent sau un agent tensioactiv; |
|
21. |
„operator economic” înseamnă producătorul, reprezentantul autorizat, importatorul sau distribuitorul; |
|
22. |
„supraveghere a pieței” înseamnă activitățile desfășurate și măsurile luate de autoritățile de supraveghere a pieței pentru a se asigura că produsele respectă prezentul regulament; |
|
23. |
„autoritate de supraveghere a pieței” înseamnă o autoritate de supraveghere a pieței în sensul definiției de la articolul 3 punctul 4 din Regulamentul (UE) 2019/1020; |
|
24. |
„rechemare” înseamnă o rechemare în sensul definiției de la articolul 3 punctul 22 din Regulamentul (UE) 2019/1020; |
|
25. |
„retragere” înseamnă o retragere în sensul definiției de la articolul 3 punctul 23 din Regulamentul (UE) 2019/1020; |
|
26. |
„măsură corectivă” înseamnă o măsură corectivă în sensul definiției de la articolul 3 punctul 16 din Regulamentul (UE) 2019/1020; |
|
27. |
„punere în liberă circulație” înseamnă procedura prevăzută la articolul 201 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013; |
|
28. |
„suport de date” înseamnă un suport de date în sensul definiției de la articolul 2 primul paragraf punctul 29 din Regulamentul (UE) 2024/1781; |
|
29. |
„identificator unic al produsului” înseamnă un identificator unic al produsului în sensul definiției de la articolul 2 primul paragraf punctul 30 din Regulamentul (UE) 2024/1781; |
|
30. |
„identificator unic de formulă” înseamnă un identificator unic de formulă astfel cum este menționat în partea A punctul 5 din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008; |
|
31. |
„identificator unic al operatorului” înseamnă un identificator unic al operatorului în sensul definiției de la articolul 2 primul paragraf punctul 31 din Regulamentul (UE) 2024/1781; |
|
32. |
„pașaport digital al produsului” înseamnă un set de date specifice unui produs care conține informațiile specificate în partea A din anexa VI și care este accesibil prin mijloace electronice prin intermediul unui suport de date în conformitate cu articolul 21 alineatul (4); |
|
33. |
„furnizor de servicii de pașapoarte digitale ale produselor” înseamnă un furnizor de servicii de pașapoarte digitale ale produselor în sensul definiției de la articolul 2 primul paragraf punctul 32 din Regulamentul (UE) 2024/1781; |
|
34. |
„autorități vamale” înseamnă autorități vamale în sensul definiției de la articolul 5 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013; |
|
35. |
„Sistemul de schimb de certificate în cadrul ghișeului unic al UE pentru vămi” înseamnă sistemul instituit prin Regulamentul (UE) 2022/2399; |
|
36. |
„ambalaj individual” înseamnă ambalaj în care detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali este pus la dispoziție pe piață și care este destinat să însoțească conținutul până la locul de utilizare; |
|
37. |
„reumplere” înseamnă operațiunea la fața locului prin care un detergent sau un agent tensioactiv oferit de un operator economic utilizatorilor finali în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit, este umplut într-un ambalaj; |
|
38. |
„stație de reumplere” înseamnă un loc în care un operator economic oferă utilizatorilor finali un detergent sau un agent tensioactiv care poate fi achiziționat prin reumplere, fie manual, fie prin echipament automat sau semiautomat; |
|
39. |
„model” înseamnă un tip de detergent sau de agent tensioactiv ale cărui unități îndeplinesc, toate, condițiile următoare:
|
|
40. |
„utilizator final” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau este stabilită în Uniune, căreia i s-a pus la dispoziție pe piață un detergent sau un agent tensioactiv fie în calitate de consumator în afara oricărei activități comerciale, de afaceri, meșteșugărești sau profesionale, fie în calitate de utilizator final profesional în cursul activităților sale industriale sau profesionale. |
CAPITOLUL II
CERINȚE PRIVIND PRODUSELE
Articolul 3
Punerea la dispoziție pe piață și libera circulație
(1) Detergenții și agenții tensioactivi se pun la dispoziție pe piață numai dacă sunt conformi cu dispozițiile prezentului regulament.
(2) Statele membre nu interzic, nu restrâng și nici nu împiedică punerea la dispoziție pe piață a detergenților sau a agenților tensioactivi care sunt conformi cu prezentul regulament.
Articolul 4
Biodegradabilitatea
(1) Agenții tensioactivi și agenții tensioactivi conținuți în detergenți trebuie să respecte cerințele de biodegradabilitate stabilite în partea A din anexa I.
(2) Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică agenților tensioactivi și agenților tensioactivi conținuți în detergenți care sunt substanțe active în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și care sunt utilizați ca dezinfectanți, cu condiția să îndeplinească una dintre următoarele condiții:
|
(a) |
să fie incluși pe lista Uniunii de substanțe active aprobate, astfel cum se menționează la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, sau incluși în anexa I la regulamentul respectiv; |
|
(b) |
să fie incluși în programul de reexaminare, astfel cum este prevăzut în Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (19); sau |
|
(c) |
să fie componente ale unor dezinfectanți care pot fi puși la dispoziție pe piață sau utilizați în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. |
(3) Până la 23 martie 2032, filmele sau polimerii din filme trebuie să respecte cerințele de biodegradabilitate stabilite în partea B din anexa I.
(4) Până la 23 martie 2034, alte substanțe organice adăugate în mod intenționat în detergenți în concentrație de cel puțin 10 % g/g (procent de greutate) din masa totală a substanțelor, cu excepția apei, decât agenții tensioactivi, filmele și polimerii din filme, trebuie să respecte criteriile de biodegradabilitate stabilite în partea C din anexa I, cu excepția cazului în care se acordă o derogare în partea D din anexa respectivă.
Articolul 5
Detergenți care conțin microorganisme
Detergenții care conțin microorganisme trebuie să respecte cerințele stabilite în anexa II.
Articolul 6
Limitări ale conținutului de fosfați și de alți compuși ai fosforului
Detergenții enumerați în anexa III trebuie să respecte limitările în ceea ce privește conținutul de fosfați și de alți compuși ai fosforului stabilite în anexa respectivă.
Articolul 7
Testarea pe animale
(1) Conformitatea detergenților și a agenților tensioactivi cu prezentul regulament se stabilește prin utilizarea unor metode de testare care nu implică animale, validate la nivelul Uniunii sau la nivel internațional.
(2) Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (1), se interzice introducerea pe piață a detergenților și a agenților tensioactivi a căror formulă finală sau ale căror ingrediente ori combinații de ingrediente au făcut obiectul testării pe animale pentru a îndeplini cerințele prezentului regulament.
(3) Alineatele (1) și (2) se aplică fără a aduce atingere legislației relevante a Uniunii și nu împiedică utilizarea datelor obținute înainte de 22 martie 2026.
(4) În circumstanțe excepționale, atunci când apar preocupări cu privire la siguranța unui ingredient dintr-un detergent sau dintr-un agent tensioactiv, Comisia poate adopta o decizie de punere în aplicare prin care acordă o derogare de la alineatele (1) și (2), din proprie inițiativă sau pe baza unei cereri motivate din partea unui operator economic sau a unui stat membru.
(5) În cazul în care Comisia acționează pe baza unei cereri motivate din partea unui operator economic sau a unui stat membru, astfel cum se menționează la alineatul (4), cererea respectivă conține o evaluare a situației și indică măsurile care se impun. Pe această bază, Comisia poate consulta Centrul european pentru validarea metodelor alternative (ECVAM).
(6) O decizie de acordare a unei derogări, astfel cum se menționează la alineatul (4), trebuie să stabilească condițiile care însoțesc această derogare cu privire la obiectivele specifice, durata și comunicarea rezultatelor. O derogare se acordă numai în cazul în care:
|
(a) |
ingredientul este utilizat la scară largă și nu poate fi înlocuit cu un alt ingredient care poate îndeplini o funcție similară; și |
|
(b) |
se demonstrează existența problemei speciale pentru sănătatea umană și a mediului, iar necesitatea efectuării testării pe animale este justificată și este susținută de un protocol de cercetare detaliat propus ca bază a evaluării. |
Comisia adresează decizia sa de acordare a unei derogări tuturor statelor membre și o comunică imediat acestora și operatorilor economici relevanți.
CAPITOLUL III
OBLIGAȚIILE OPERATORILOR ECONOMICI
Articolul 8
Obligațiile producătorilor
(1) Atunci când introduc pe piață detergenți sau agenți tensioactivi, producătorii se asigură că detergenții sau agenții tensioactivi respectivi au fost proiectați și fabricați în conformitate cu prezentul regulament.
(2) Producătorii întocmesc documentația tehnică prevăzută în anexa IV și efectuează procedura de evaluare a conformității prevăzută în anexa respectivă.
În cazul în care conformitatea unui detergent sau a unui agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali cu cerințele aplicabile a fost demonstrată prin procedura menționată la primul paragraf, producătorii, înainte de introducerea produsului pe piață:
|
(a) |
creează un pașaport digital al produsului în conformitate cu articolul 21; |
|
(b) |
se asigură că suportul de date este disponibil în conformitate cu articolul 21 alineatul (4); și |
|
(c) |
includ o referință a pașaportului digital al produsului în registrul menționat la articolul 24 alineatul (1) (denumit în continuare „registrul”). |
(3) Producătorii păstrează și, acolo unde este necesar, actualizează documentația tehnică și pașaportul digital al produsului timp de 10 ani de la data la care detergentul sau agentul tensioactiv a fost introdus pe piață.
(4) Producătorii se asigură că sunt aplicate proceduri care garantează că producția de serie rămâne în permanență conformă. Modificările în proiectarea sau în caracteristicile produsului, precum și modificările metodelor de testare în raport cu care se declară conformitatea unui produs se iau în considerare în mod corespunzător.
Atunci când performanța unui detergent sau a unui agent tensioactiv ori riscurile pe care le prezintă acesta justifică acest lucru, producătorii testează prin eșantionare respectivul detergent sau agent tensioactiv, investighează plângerile și, dacă este necesar, păstrează o evidență a plângerilor respective, a detergenților sau a agenților tensioactivi neconformi și a rechemărilor detergenților sau agenților tensioactivi respectivi și informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activități de monitorizare.
(5) Producătorii care introduc pe piață detergenți sau agenți tensioactivi se asigură că respectivii detergenți sau agenți tensioactivi respectă articolul 17 alineatele (1), (3), (4) și (5), articolul 18 alineatul (1), articolul 19 alineatele (1) și (2) și, după caz, articolul 17 alineatul (2), articolul 18 alineatul (2) și articolul 19 alineatul (3).
(6) Înainte de a introduce pe piață detergenți sau agenți tensioactivi destinați utilizatorilor finali care sunt amestecuri pentru care nu există obligația de a furniza informații în conformitate cu articolul 45 din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, producătorii stabiliți în Uniune furnizează organismelor desemnate de statele membre în conformitate cu articolul respectiv (denumite în continuare „organismele desemnate”) fișa tehnică privind ingredientele menționată la punctul 2.2 litera (e) din anexa IV la prezentul regulament (denumită în continuare „fișa tehnică privind ingredientele”). În cazul în care detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali pentru care a fost deja transmisă o fișă tehnică privind ingredientele nu mai corespunde informațiilor incluse în fișa tehnică privind ingredientele respectivă, producătorii transmit o fișă tehnică privind ingredientele actualizată. Fișa tehnică privind ingredientele se transmite prin mijloace electronice în formatul furnizat de Agenția Europeană pentru Produse Chimice și se pune la dispoziție în mod gratuit pentru notificări în conformitate cu partea A secțiunea 3.1 al doilea paragraf din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Transmiterea se face într-o limbă ușor de înțeles de către organismele desemnate, astfel cum este stabilită de statul membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață.
(7) Producătorii stabiliți în afara Uniunii furnizează reprezentantului autorizat sau importatorului toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv cu prezentul regulament.
(8) În cazul în care consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au introdus pe piață nu este în conformitate cu prezentul regulament, producătorii iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce respectivul detergent sau agent tensioactiv în conformitate, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au introdus pe piață prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, producătorii informează în acest sens imediat autoritățile naționale competente din statele membre în care l-au pus la dispoziție pe piață, precizând, în special, orice neconformitate și orice măsură corectivă luată.
(9) Producătorii se asigură că și alți operatori economici din lanțul de aprovizionare în cauză sunt informați fără întârzieri nejustificate cu privire la orice neconformitate sau risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu pe care l-au identificat și cu privire la orice măsură corectivă, rechemare sau retragere în consecință.
(10) În urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, producătorii îi furnizează acesteia toate informațiile și documentația, în format electronic și, la cerere, pe suport de hârtie, necesare pentru a demonstra conformitatea cu prezentul regulament a unui detergent sau a unui agent tensioactiv pe care l-au introdus pe piață, într-o limbă ușor de înțeles de către autoritatea în cauză. Producătorii cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice măsură luată pentru eliminarea riscurilor prezentate de detergentul sau agentul tensioactiv respectiv.
(11) Producătorii fac publice, pe site-ul lor web, canalele lor de comunicare, cum ar fi un număr de telefon, o adresă electronică sau o secțiune specială a site-ului lor web, ținând seama de nevoile de accesibilitate ale persoanelor cu dizabilități și permițându-le utilizatorilor finali să depună plângeri cu privire la o potențială neconformitate a produselor sau la probleme de securitate.
Articolul 9
Reprezentantul autorizat
(1) Producătorii pot desemna un reprezentant autorizat, printr-un mandat scris. Mandatul respectiv este valabil numai în cazul în care este acceptat în scris de către reprezentantul autorizat. Reprezentantul autorizat furnizează o copie a mandatului autorității competente, la cerere.
(2) Producătorii stabiliți în afara Uniunii care introduc un detergent sau un agent tensioactiv pe piața Uniunii desemnează un reprezentant autorizat în conformitate cu condițiile prevăzute la alineatul (1).
(3) Reprezentantul autorizat îndeplinește sarcinile specificate în mandatul menționat la alineatul (1).
Mandatul impune reprezentantului autorizat cel puțin următoarele obligații:
|
(a) |
să verifice dacă, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2), pașaportul digital al produsului a fost creat, dacă informațiile relevante din pașaportul digital al produsului au fost incluse în registru, dacă documentația tehnică a fost întocmită și dacă procedura de evaluare a conformității a fost efectuată de producător; |
|
(b) |
să păstreze documentația tehnică la dispoziția autorităților naționale de supraveghere a pieței, precum și să asigure disponibilitatea pașaportului digital al produsului timp de 10 ani de la data la care detergentul sau a agentul tensioactiv care face obiectul respectivelor documente a fost introdus pe piață; |
|
(c) |
în urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, să furnizeze autorității respective toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv cu prezentul regulament, într-o limbă ușor de înțeles de către autoritatea respectivă; |
|
(d) |
în cazul în care are motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv care face obiectul mandatului prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, să informeze producătorul și autoritățile de supraveghere a pieței în acest sens; |
|
(e) |
să coopereze cu autoritățile naționale competente, la cererea acestora, cu privire la orice măsură luată pentru eliminarea riscurilor prezentate de un detergent sau un agent tensioactiv vizat de mandat; și |
|
(f) |
să pună capăt mandatului și să informeze autoritățile naționale competente cu privire la o astfel de încetare în cazul în care producătorul nu respectă obligațiile care îi revin în temeiul prezentului regulament. |
(4) În plus față de sarcinile menționate la alineatul (3) de la prezentul articol, mandatul reprezentantului autorizat desemnat în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol impune reprezentantului autorizat respectiv următoarele obligații în ceea ce privește detergenții și agenții tensioactivi care fac obiectul mandatului respectiv:
|
(a) |
să comunice și, dacă este necesar, să actualizeze fișa tehnică privind ingredientele în conformitate cu articolul 8 alineatul (6); |
|
(b) |
să păstreze confidențialitatea informațiilor cuprinse în fișa tehnică privind ingredientele; |
|
(c) |
să verifice dacă detergenții și agenții tensioactivi respectă cerințele de etichetare prevăzute la articolul 17 alineatele (1), (3), (4) și (5), la articolul 18 alineatul (1), la articolul 19 alineatele (1) și (2) și, după caz, la articolul 17 alineatul (2), la articolul 18 alineatul (2) și la articolul 19 alineatul (3); și |
|
(d) |
să depună toate eforturile pentru a verifica dacă documentația și informațiile furnizate de producător în conformitate cu articolul 8 alineatul (7) demonstrează conformitatea produselor cu prezentul regulament. |
(5) Obligațiile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) și obligația de a întocmi documentația tehnică menționată la articolul 8 alineatul (2) nu fac parte din mandatul reprezentantului autorizat.
Articolul 10
Obligațiile importatorilor
(1) Importatorii introduc pe piață numai detergenți sau agenți tensioactivi conformi.
(2) Înainte de a introduce un detergent sau un agent tensioactiv pe piață, importatorii se asigură că:
|
(a) |
producătorul a efectuat procedura de evaluare a conformității și a întocmit documentația tehnică menționată la articolul 8 alineatul (2); |
|
(b) |
informațiile și documentația furnizate de producător în conformitate cu articolul 8 alineatul (7) demonstrează conformitatea cu prezentul regulament; și |
|
(c) |
producătorul a creat pașaportul digital al produsului menționat la articolul 8 alineatul (2) litera (a), suportul de date este disponibil în conformitate cu articolul 21 alineatul (4), iar informațiile relevante din pașaportul digital al produsului au fost incluse în registru. |
(3) Importatorii comunică fișa tehnică privind ingredientele înainte de introducerea pe piață a detergenților sau a agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali și, dacă este necesar, actualizează fișa tehnică privind ingredientele în conformitate cu articolul 8 alineatul (6). Importatorul păstrează confidențialitatea informațiilor din fișa tehnică privind ingredientele.
(4) În cazul în care consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv nu este în conformitate cu prezentul regulament, importatorii nu îl introduc pe piață înainte ca acesta să fi fost adus în conformitate. În plus, în cazul în care detergentul sau agentul tensioactiv prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, importatorii informează în acest sens producătorul și autoritățile de supraveghere a pieței.
(5) Importatorii se asigură că detergenții și agenții tensioactivi pe care îi introduc pe piață respectă articolul 17 alineatele (1), (3), (4) și (5), articolul 18 alineatul (1), articolul 19 alineatele (1) și (2) și, după caz, articolul 17 alineatul (2), articolul 18 alineatul (2) și articolul 19 alineatul (3).
(6) Importatorii se asigură că, atât timp cât un detergent sau un agent tensioactiv se află în responsabilitatea lor, condițiile de depozitare sau transport al acestuia nu periclitează conformitatea sa cu prezentul regulament.
(7) În cazul în care performanța unui detergent sau a unui agent tensioactiv ori riscurile pe care le prezintă acesta justifică acest lucru, importatorii testează prin eșantionare respectivul detergent sau agent tensioactiv, investighează plângerile și, dacă este necesar, păstrează o evidență a plângerilor respective, a detergenților și a agenților tensioactivi neconformi și a rechemărilor detergenților și agenților tensioactivi respectivi și informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activități de monitorizare.
(8) În cazul în care importatorii consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au introdus pe piață nu este în conformitate cu prezentul regulament, aceștia informează de îndată producătorul și autoritățile competente și cooperează cu aceștia și iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce detergentul sau agentul tensioactiv în conformitate, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au introdus pe piață prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, importatorii informează în acest sens imediat producătorul și autoritățile naționale competente din statele membre în care l-au pus la dispoziție pe piață, precizând, în special, orice neconformitate și orice măsură corectivă luată.
(9) Importatorii se asigură că și alți operatori economici din lanțul de aprovizionare în cauză sunt informați fără întârziere cu privire la orice neconformitate sau risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu pe care l-au identificat și cu privire la orice măsură corectivă, rechemare sau retragere în consecință.
(10) Importatorii păstrează referința identificatorului unic de produs și documentația tehnică menționată la articolul 8 alineatul (2) la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței pentru o perioadă de 10 ani de la data la care detergentul sau agentul tensioactiv a fost introdus pe piață.
(11) În urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, importatorii îi furnizează acesteia toate informațiile și documentația, în format electronic și, la cerere, pe suport de hârtie, necesare pentru a demonstra conformitatea cu prezentul regulament a unui detergent sau a unui agent tensioactiv, într-o limbă ușor de înțeles de către autoritatea în cauză. Importatorii cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice măsură luată pentru eliminarea riscurilor prezentate de un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au introdus pe piață.
(12) Importatorii verifică dacă canalele de comunicare menționate la articolul 8 alineatul (11) sunt făcute publice pentru consumatori și alți utilizatori finali. În cazul în care acestea nu sunt disponibile, importatorii le creează, ținând seama de nevoile de accesibilitate ale persoanelor cu dizabilități.
Articolul 11
Obligațiile distribuitorilor
(1) În cazul în care pun la dispoziție pe piață un detergent sau un agent tensioactiv, distribuitorii acordă o atenție deosebită cerințelor prezentului regulament.
(2) Înainte de a pune la dispoziție pe piață un detergent sau un agent tensioactiv, distribuitorii verifică dacă:
|
(a) |
detergentul sau agentul tensioactiv este însoțit de documentele necesare și de o etichetă care conține informațiile menționate la articolul 17 alineatele (3) și (4), în condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (5); |
|
(b) |
în cazul în care se furnizează o etichetă digitală, sunt îndeplinite cerințele de la articolul 19 alineatul (1) literele (a), (d), (e) și (h), de la articolul 19 alineatul (2) și, după caz, de la articolul 17 alineatul (2), articolul 18 alineatul (2) și articolul 19 alineatul (3); și |
|
(c) |
suportul de date este disponibil în conformitate cu articolul 21 alineatul (4). |
(3) Distribuitorii care pun la dispoziție pe piață într-un alt stat membru detergenți sau agenți tensioactivi destinați utilizatorilor finali pentru care trebuie să fie comunicată o fișă tehnică privind ingredientele, în conformitate cu articolul 8 alineatul (6), transmit organismului desemnat din statul membru respectiv fișa tehnică privind ingredientele înainte de a pune la dispoziție produsul în cauză și actualizează fișa tehnică privind ingredientele, dacă este necesar, cu excepția cazului în care pot demonstra că organismul desemnat a primit deja aceleași informații de la un alt operator economic. Distribuitorii păstrează confidențialitatea informațiilor cuprinse în fișa tehnică privind ingredientele.
(4) În cazul în care consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv nu este în conformitate cu prezentul regulament, distribuitorii nu pun la dispoziție pe piață detergentul sau agentul tensioactiv înainte să fi fost adus în conformitate. În plus, în cazul în care detergentul sau agentul tensioactiv prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, distribuitorii informează în acest sens autoritățile de supraveghere a pieței, producătorul și, după caz, reprezentantul autorizat sau importatorul.
(5) Distribuitorii se asigură că, atât timp cât un detergent sau un agent tensioactiv se află în responsabilitatea lor, condițiile de depozitare sau transport al acestuia nu periclitează conformitatea sa cu prezentul regulament.
(6) În cazul în care consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au pus la dispoziție pe piață nu este în conformitate cu prezentul regulament, distribuitorii informează de îndată producătorul sau importatorul, după caz, și autoritățile naționale competente și cooperează cu aceștia și se asigură că se iau măsurile corective necesare pentru a aduce detergentul sau agentul tensioactiv în conformitate, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care consideră sau au motive să creadă că un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au pus la dispoziție pe piață prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, distribuitorii informează în acest sens imediat autoritățile naționale competente din statele membre în care au pus la dispoziție pe piață detergentul sau agentul tensioactiv, precizând, în special, orice neconformitate și orice măsură corectivă luată.
(7) În urma unei cereri motivate din partea unei autorități naționale competente, distribuitorii îi furnizează acesteia toate informațiile și documentația, în format electronic și, la cerere, pe suport de hârtie, necesare pentru a demonstra conformitatea cu prezentul regulament a unui detergent sau a unui agent tensioactiv. Distribuitorii cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice măsură luată pentru eliminarea riscurilor prezentate de un detergent sau un agent tensioactiv pe care l-au pus la dispoziție pe piață.
Articolul 12
Furnizare prin reumplere
Fără a aduce atingere Regulamentelor (UE) 2023/988 (20) și (UE) 2025/40 (21) ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește cerințele de siguranță și igienă pentru reumplere, inclusiv riscul de confuzie cu produsele alimentare, în cazul în care detergenții sau agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali sunt puși la dispoziție pe piață prin reumplere, operatorul economic care pune produsul la dispoziția utilizatorilor finali se asigură că:
|
(a) |
se aplică măsuri de reducere a riscurilor pentru a reduce la minimum expunerea oamenilor, în special a copiilor, inclusiv prin prevenirea utilizării stației de reumplere de către copii nesupravegheați și prin instruirea corespunzătoare a personalului acestora; și |
|
(b) |
detergenții sau agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali furnizați prin intermediul unei stații de reumplere nu reacționează între ei într-un mod care ar putea pune în pericol sănătatea umană. |
Articolul 13
Situații în care obligațiile producătorilor se aplică importatorilor și distribuitorilor
Importatorii sau distribuitorii sunt considerați producători în sensul prezentului regulament și sunt supuși obligațiilor care îi revin producătorului în temeiul articolului 8 în cazul în care:
|
(a) |
introduc pe piață un detergent sau un agent tensioactiv sub numele sau marca lor; |
|
(b) |
modifică un detergent sau un agent tensioactiv deja introdus pe piață într-o manieră care ar putea afecta conformitatea cu prezentul regulament; sau |
|
(c) |
pun la dispoziție pe piață pentru utilizatorii finali un agent tensioactiv care nu este un agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali. |
Articolul 14
Ambalarea și reambalarea de către importatori și distribuitori
(1) În cazul în care importatorii sau distribuitorii ambalează sau reambalează un detergent sau un agent tensioactiv, iar importatorii sau distribuitorii respectivi nu sunt supuși obligațiilor care îi revin producătorului în temeiul articolului 13, aceștia, după caz și în plus față de obligațiile care le revin în temeiul articolului 10 sau 11:
|
(a) |
se asigură că ambalajul indică numele, denumirea sa comercială înregistrată sau marca înregistrată a importatorului sau a distribuitorului, adresa sa poștală și electronică și numărul său de telefon, precedate de mențiunea „ambalat de” sau „reambalat de”; |
|
(b) |
păstrează un specimen al informațiilor originale menționate la articolul 17 alineatul (3) sau (4) la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței timp de 10 ani de la data la care detergentul sau agentul tensioactiv a fost introdus pe piață; și |
|
(c) |
păstrează referința identificatorului unic de produs la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței timp de 10 ani de la data la care detergentul sau agentul tensioactiv a fost introdus pe piață. |
(2) Punerea la dispoziție pe piață a detergenților sau a agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali în stațiile de reumplere nu este considerată ambalare sau reambalare în sensul prezentului articol.
Articolul 15
Identificarea operatorilor economici
(1) La cererea unei autorități de supraveghere a pieței, operatorii economici identifică următoarele informații:
|
(a) |
operatorii economici care le-au furnizat un detergent sau un agent tensioactiv; și |
|
(b) |
operatorii economici cărora le-au furnizat un detergent sau un agent tensioactiv. |
(2) Operatorii economici trebuie să poată furniza informațiile prevăzute la alineatul (1) timp de 10 ani după ce le-a fost furnizat detergentul sau agentul tensioactiv și timp de 10 ani după ce au furnizat detergentul sau agentul tensioactiv.
Articolul 16
Confidențialitatea fișei tehnice privind ingredientele
Organismele desemnate și personalul medical păstrează confidențialitatea informațiilor incluse în fișa tehnică privind ingredientele. Aceștia pot utiliza astfel de informații exclusiv în următoarele scopuri:
|
(a) |
pentru îndeplinirea cerințelor medicale prin formularea unor măsuri preventive și curative, în special în caz de urgență; sau |
|
(b) |
la cererea unui stat membru, a Comisiei sau a Agenției Europene pentru Produse Chimice, pentru realizarea unei analize statistice cu scopul de a identifica unde ar putea fi necesare măsuri îmbunătățite de gestionare a riscului. |
CAPITOLUL IV
ETICHETARE
Articolul 17
Cerințe generale privind etichetarea
(1) Detergenții și agenții tensioactivi care sunt puși la dispoziție pe piață în ambalaje individuale sau prin reumplere sunt însoțiți de o etichetă.
(2) Un operator economic care pune la dispoziție pe piață un detergent sau un agent tensioactiv în mod direct unui utilizator final prin reumplere furnizează utilizatorului final eticheta fizică și suportul de date menționate la articolul 21 alineatul (2) litera (h) și se asigură că eticheta fizică și suportul de date sunt disponibile pentru fiecare ambalaj care este reumplut cu un detergent sau un agent tensioactiv.
(3) Eticheta detergenților și a agenților tensioactivi conține informațiile specificate în partea A din anexa V.
(4) Pe lângă informațiile menționate la alineatul (3), eticheta detergenților de larg consum pentru rufe, a detergenților de larg consum pentru mașini automate de spălat vase și a detergenților de larg consum pentru suprafețe conține informații privind dozarea în conformitate cu partea B din anexa V.
(5) Informațiile menționate la alineatele (3) și (4) se comunică în una sau mai multe limbi ușor înțeles de către utilizatorii finali, astfel cum se stabilește de către statul membru în cauză, și sunt lizibile, clare, ușor de înțeles și inteligibile. Eticheta trebuie să fie accesibilă pentru inspecție în momentul în care detergentul sau agentul tensioactiv este pus la dispoziție pe piață.
Articolul 18
Forme de etichetare
(1) Informațiile de etichetare menționate în părțile A și B din anexa V se furnizează:
|
(a) |
pe o etichetă fizică; sau |
|
(b) |
pe o etichetă digitală și reproduse pe o etichetă fizică. |
(2) În pofida alineatului (1) litera (b):
|
(a) |
informațiile de etichetare menționate în partea C din anexa V pot fi furnizate numai pe o etichetă digitală; |
|
(b) |
informațiile de etichetare menționate în partea A punctul 1 literele (a), (c) și (d) din anexa V pot fi furnizate numai pe o etichetă fizică. |
Articolul 19
Cerințe privind etichetarea digitală
(1) În cazul în care detergenții și agenții tensioactivi prezintă o etichetă digitală în conformitate cu articolul 18, etichetei respective i se aplică următoarele norme:
|
(a) |
toate informațiile de etichetare menționate în partea A din anexa V și, după caz, în partea B din anexa respectivă sunt furnizate împreună într-un singur loc și separat de alte informații; |
|
(b) |
informațiile de pe eticheta digitală au funcția de căutare; |
|
(c) |
informațiile de pe eticheta digitală sunt accesibile tuturor utilizatorilor din Uniune; |
|
(d) |
informațiile de pe eticheta digitală sunt accesibile prin intermediul suportului de date menționat la articolul 21 alineatul (2) litera (h); |
|
(e) |
informațiile de pe eticheta digitală sunt prezentate într-un mod care răspunde, de asemenea, nevoilor grupurilor vulnerabile, inclusiv persoanelor cu dizabilități, și sprijină, după caz, adaptările necesare pentru a facilita accesul acestor grupuri la informații; |
|
(f) |
eticheta digitală este accesibilă prin intermediul tehnologiilor digitale utilizate pe scară largă și compatibilă cu toate sistemele de operare și browserele importante; |
|
(g) |
eticheta digitală rămâne disponibilă pentru o perioadă de 10 ani de la data la care detergentul sau agentul tensioactiv este introdus pe piață, inclusiv în cazuri de insolvență, lichidare sau încetare a activității în Uniune a operatorului economic care a creat-o, sau pentru o perioadă mai lungă impusă de alte acte legislative ale Uniunii care vizează informațiile pe care le conține; |
|
(h) |
în cazul în care informațiile de pe eticheta digitală sunt accesibile în mai multe limbi, alegerea limbii nu trebuie să fie condiționată de locul geografic din care este accesată de utilizatorul final. |
(2) Operatorii economici care furnizează o etichetă digitală nu urmăresc, nu analizează și nici nu utilizează nicio altă informație privind utilizarea decât este absolut necesar în scopul furnizării online a informațiilor pe eticheta digitală.
(3) Operatorii economici care pun la dispoziție pe piață pentru utilizatorii finali un detergent sau un agent tensioactiv furnizează informațiile prezente pe eticheta digitală prin alte mijloace în următoarele cazuri:
|
(a) |
la cererea verbală sau scrisă a utilizatorului final; sau |
|
(b) |
în cazul în care eticheta digitală este temporar indisponibilă, inclusiv în momentul achiziționării. |
Operatorii economici furnizează informațiile menționate la primul paragraf independent de achiziționarea unui detergent sau a unui agent tensioactiv și în mod gratuit.
Articolul 20
Vânzarea la distanță
În cazul în care detergenții sau agenții tensioactivi sunt puși la dispoziție pe piață prin vânzare la distanță, oferta trebuie să indice în mod clar și vizibil informațiile de pe etichetă menționate la articolul 17 și o copie digitală a suportului de date sau a identificatorului unic de produs.
CAPITOLUL V
PAȘAPORTUL DIGITAL AL PRODUSULUI
Articolul 21
Pașaportul digital al produsului
(1) Înainte de a introduce pe piață un detergent sau un agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali, producătorul creează un pașaport digital al produsului pentru produsul respectiv. Pașaportul digital al produsului îndeplinește cerințele prevăzute în prezentul articol și la articolul 22.
(2) Pașaportul digital al produsului:
|
(a) |
corespunde unui model specific de detergent sau de agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali; |
|
(b) |
menționează că a fost demonstrată conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv destinat utilizatorilor finali cu prezentul regulament; |
|
(c) |
conține cel puțin datele prevăzute în partea A din anexa VI; |
|
(d) |
este exact, complet și actualizat; |
|
(e) |
este disponibil în limba sau limbile impuse de statul membru în care detergentul sau agentul tensioactiv este pus la dispoziție pe piață; |
|
(f) |
este accesibil consumatorilor sau altor utilizatori finali, autorităților de supraveghere a pieței, autorităților vamale, Comisiei și altor operatori economici în conformitate cu drepturile de acces stabilite în temeiul alineatului (10) litera (d); |
|
(g) |
este disponibil pentru o perioadă de 10 ani de la data la care detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali este introdus pe piață, inclusiv în cazuri de insolvență, lichidare sau încetare a activității în Uniune a operatorului economic care a creat pașaportul digital al produsului; |
|
(h) |
este conectat printr-un suport de date la un identificator unic persistent al produsului; și |
|
(i) |
îndeplinește cerințele tehnice și specifice stabilite în temeiul alineatului (10). |
(3) Pe lângă datele prevăzute în partea A din anexa VI, pașaportul digital al produsului poate conține datele prevăzute în partea B din anexa menționată.
(4) Suportul de date menționat la alineatul (2) litera (h):
|
(a) |
este imprimat sau prezent fizic în alt mod pe eticheta sau pe ambalajul detergentului sau al agentului tensioactiv destinat utilizatorilor finali sau pe documentele care însoțesc detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali, dacă este transportat în vrac, în conformitate cu actul de punere în aplicare al Comisiei menționat la alineatul (10); |
|
(b) |
nu poate fi șters; |
|
(c) |
este poziționat astfel încât să fie prelucrat automat de dispozitive digitale; |
|
(d) |
este prezent în stația de reumplere, în cazul detergenților și al agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali puși la dispoziție pe piață prin reumplere; |
|
(e) |
este însoțit de mențiunea „Vă rugăm să scanați pentru a afla informații mai cuprinzătoare privind produsul” sau de o mențiune similară; și |
|
(f) |
este vizibil pentru consumator sau pentru alți utilizatori finali înainte de orice achiziție și pentru autoritățile de supraveghere a pieței, inclusiv, după caz, în cazurile în care detergentul sau agentul tensioactiv este pus la dispoziție pe piață prin vânzare la distanță. |
(5) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii impun ca informațiile privind detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali să fie disponibile prin intermediul unui suport de date, se utilizează un suport de date unic pentru furnizarea informațiilor necesare în conformitate cu prezentul regulament și cu alte acte legislative ale Uniunii.
(6) În cazul în care alte acte legislative ale Uniunii aplicabile detergenților și agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali impun un pașaport digital al produsului, se creează un pașaport digital unic al produsului pentru detergenți și agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali, care trebuie să conțină datele necesare în conformitate cu prezentul regulament, precum și orice alte date necesare pentru pașaportul digital al produsului în conformitate cu alte acte legislative ale Uniunii.
(7) Prin derogare de la alineatul (2) litera (a), în cazul în care alte acte legislative ale Uniunii impun ca pașaportul digital al produsului să corespundă unui nivel de lot sau de articol, pașaportul digital al produsului în sensul prezentului regulament poate fi eliberat la nivelul respectiv.
(8) Operatorii economici pot, pe lângă datele menționate la alineatele (5) și (6), să pună la dispoziție și alte informații prin intermediul suportului de date menționat la alineatul (5). În astfel de cazuri, datele respective sunt separate în mod clar de datele necesare în conformitate cu prezentul regulament și, după caz, cu alte acte legislative ale Uniunii.
(9) Prin crearea pașaportului digital al produsului, producătorul își asumă responsabilitatea pentru conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv destinat utilizatorilor finali cu prezentul regulament.
(10) Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabilește cerințele tehnice de bază referitoare la pașaportul digital al produsului pentru detergenți și agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali. Data aplicării unui astfel de act de punere în aplicare nu intervine înainte de 18 luni de la data intrării sale în vigoare, cu excepția cazurilor justificate în mod corespunzător referitoare la întregul act de punere în aplicare sau la anumite dispoziții din acesta ori cu excepția cazului de abrogare parțială sau de modificare a actului de punere în aplicare, caz în care se poate stabili o dată de aplicare mai apropiată. Cerințele tehnice respective trebuie să aibă în vedere cel puțin următoarele:
|
(a) |
unul sau mai multe suporturi de date care trebuie să fie utilizate; |
|
(b) |
formatul în care trebuie să fie prezentat suportul de date și poziționarea acestuia; |
|
(c) |
elementele tehnice ale pașaportului digital al produsului pentru care trebuie să fie utilizate standarde europene sau internaționale definite; |
|
(d) |
actorii care trebuie să aibă acces la datele din pașaportul digital al produsului și datele la care trebuie să aibă acces; |
|
(e) |
actorii care trebuie să creeze un pașaport digital al produsului sau să actualizeze datele dintr-un pașaport digital al produsului și datele pe care le pot introduce sau actualiza; și |
|
(f) |
modalitățile detaliate de introducere sau de actualizare a datelor menționate la litera (e). |
Actele de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 32 alineatul (2).
(11) Actorii care actualizează datele din pașaportul digital al produsului sunt responsabili pentru acuratețea datelor pe care le furnizează, cu excepția cazurilor în care acționează în numele producătorului.
(12) Operatorul economic care introduce pe piață detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali:
|
(a) |
pune la dispoziția distribuitorilor și a furnizorilor de piețe online o copie digitală a suportului de date sau a identificatorului unic al produsului, după caz, pentru a le permite să pună suportul de date sau identificatorul unic al produsului la dispoziția clienților potențiali care nu pot avea acces fizic la produs; |
|
(b) |
furnizează copia digitală menționată la litera (a) sau un link către o pagină web în mod gratuit, prompt și în orice caz în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea unei cereri în acest sens; și |
|
(c) |
pune la dispoziție o copie de rezervă a pașaportului digital al produsului prin intermediul unui furnizor de servicii de pașapoarte digitale ale produselor. |
Articolul 22
Proiectarea tehnică și funcționarea pașaportului digital al produsului
Proiectarea tehnică și funcționarea pașaportului produsului respectă toate cerințele următoare:
|
(a) |
pașaportul digital al produsului este pe deplin interoperabil cu alte pașapoarte digitale ale produselor impuse de alte acte legislative ale Uniunii în ceea ce privește aspectele tehnice, semantice și organizaționale ale comunicării de la un capăt la altul și ale transferului de date; |
|
(b) |
toate datele incluse în pașaportul digital al produsului se bazează pe standarde deschise, elaborate într-un format interoperabil, și sunt, după caz, prelucrabile automat, structurate, cu funcționalități de căutare și transferabile printr-o rețea deschisă și interoperabilă de schimb de date, fără a exista dependență de furnizor; |
|
(c) |
consumatorii sau alți utilizatori finali, operatorii economici, autoritățile naționale competente, autoritățile vamale, Comisia și alți actori relevanți au acces gratuit la pașaportul digital al produsului, pe baza drepturilor de acces ale fiecăruia în conformitate cu dreptul Uniunii; |
|
(d) |
consumatorii și alți utilizatori finali nu sunt obligați să se înregistreze sau să furnizeze o parolă pentru a accesa pașaportul digital al produsului; |
|
(e) |
pașaportul digital al produsului este stocat de operatorul economic responsabil cu crearea acestuia sau de furnizori de servicii de pașapoarte digitale ale produselor; |
|
(f) |
în cazul în care se creează un nou pașaport digital al produsului pentru un detergent sau un agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali care are deja unul sau mai multe pașapoarte digitale ale produsului, noul pașaport digital al produsului este asociat cu acel pașaport sau respectivele pașapoarte digitale inițiale ale produsului; |
|
(g) |
în cazul în care pașaportul digital al produsului este stocat în temeiul literei (e) de la prezentul articol sau prelucrat în alt mod de furnizori de servicii de pașapoarte digitale ale produselor în temeiul articolului 21 alineatul (12) litera (c), respectivii furnizori de servicii de pașapoarte digitale ale produselor nu vând, nu reutilizează și nici nu prelucrează astfel de date, integral sau parțial, mai mult decât este necesar pentru furnizarea serviciilor relevante de stocare sau de prelucrare, cu excepția cazului unui acord explicit cu operatorul economic care introduce detergentul sau agentul tensioactiv pe piață; |
|
(h) |
operatorii economici nu urmăresc, nu analizează și nici nu utilizează nicio altă informație privind utilizarea decât este absolut necesar în scopul furnizării online a informațiilor pe pașaportul digital al produsului; în special, datele cu caracter personal referitoare la consumator sau la alt utilizator final al detergentului sau al agentului tensioactiv destinat utilizatorilor finali nu sunt stocate în pașaportul digital al produsului fără consimțământul explicit al acestuia exprimat în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (22); |
|
(i) |
se asigură autentificarea, fiabilitatea și integritatea datelor; |
|
(j) |
pașapoartele digitale ale produselor sunt proiectate și operate astfel încât să se asigure un nivel ridicat de securitate și confidențialitate și să se evite frauda. |
Articolul 23
Suporturi de date și identificatori unici
(1) Suportul de date, identificatorii unici ai produsului și identificatorii unici ai operatorului necesari în temeiul prezentului regulament trebuie să respecte standardele aplicabile suporturilor de date, identificatorilor unici ai produsului și identificatorilor unici ai operatorului în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1781.
(2) În cazul în care încă nu este disponibil un identificator unic al operatorului, operatorilor economici care creează sau actualizează un pașaport digital al produsului în temeiul prezentului regulament li se aplică articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1781. Orice norme și proceduri pentru gestionarea ciclului de viață al identificatorilor unici și al suporturilor de date prevăzute în acte delegate adoptate în temeiul articolului 12 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1781 se aplică și în ceea ce privește identificatorii unici și suporturile de date prevăzute de prezentul regulament.
(3) În cazul în care un detergent sau un agent tensioactiv face obiectul unei obligații de a furniza un pașaport digital al produsului în baza unui act delegat adoptat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) 2024/1781 sau în baza altor acte legislative ale Uniunii, identificatorul unic al produsului, identificatorul unic al operatorului și identificatorul unic de înregistrare menționați la articolul 24 alineatul (2) primul paragraf din prezentul regulament sunt aceiași.
(4) Se aplică, de asemenea, în sensul prezentului regulament orice proceduri de eliberare și verificare a acreditărilor digitale ale operatorilor economici și ale altor actori relevanți care au drepturi de acces la datele incluse în pașaportul digital al produsului și care sunt prevăzute de acte de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 11 al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) 2024/1781.
(5) Se aplică, de asemenea, în sensul prezentului regulament orice cerințe pe care furnizorii de servicii de pașapoarte digitale ale produselor trebuie să le respecte pentru a deveni astfel de furnizori și, după caz, pentru a furniza astfel de servicii, prevăzute de acte delegate adoptate în temeiul articolului 11 al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2024/1781.
Articolul 24
Registrul pașapoartelor digitale ale produselor
(1) Înainte de a introduce pe piață un detergent sau un agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali, operatorul economic relevant încarcă în registrul instituit în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1781 identificatorul unic al produsului și identificatorul unic al operatorului pentru respectivul detergent sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali.
În cazul detergenților sau al agenților tensioactivi destinați utilizatorilor finali care ar urma să fie încadrați în regimul vamal de „punere în liberă circulație”, registrul stochează codul de marfă al respectivilor detergenți sau agenți tensioactivi destinați utilizatorilor finali.
(2) Atunci când operatorul economic încarcă în registru datele menționate la alineatul (1), registrul comunică automat operatorului economic respectiv un identificator unic de înregistrare asociat identificatorilor încărcați în registru pentru un anumit detergent sau agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali (denumit în continuare „identificator unic de înregistrare”). Această comunicare făcută de registru nu este considerată o dovadă a conformității cu prezentul regulament sau cu alte acte juridice ale Uniunii.
Comisia poate adopta un act de punere în aplicare care să precizeze modalitățile de punere în aplicare pentru registru, inclusiv pentru comunicarea identificatorului unic de înregistrare. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 32 alineatul (2).
(3) Comisia, autoritățile naționale competente și autoritățile vamale au acces la registru pentru a-și îndeplini sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament.
Articolul 25
Controale vamale referitoare la pașaportul digital al produsului
(1) Detergenții și agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali care intră pe piața Uniunii fac obiectul verificărilor și al altor măsuri prevăzute la prezentul articol.
(2) Orice persoană care intenționează să încadreze un detergent sau un agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali sub regimul vamal de „punere în liberă circulație” furnizează sau pune la dispoziția autorităților vamale identificatorul unic de înregistrare.
(3) Autoritățile vamale pot pune în liberă circulație un detergent sau un agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali numai după ce au verificat cel puțin dacă identificatorul unic de înregistrare și codul mărfurilor care le sunt furnizate sau puse la dispoziție corespund datelor stocate în registru. Punerea în liberă circulație nu este considerată ca fiind o dovadă a conformității cu prezentul regulament sau cu orice alte acte legislative ale Uniunii.
(4) Verificarea menționată la alineatul (3) se efectuează electronic și automat prin interconectarea dintre registru și Sistemul de schimb de certificate în cadrul ghișeului unic al UE pentru vămi și se aplică de la 23 septembrie 2029 sau de la data la care interconectarea este operațională, oricare dintre acestea survine mai târziu.
(5) Autoritățile vamale și Comisia pot extrage și utiliza datele referitoare la detergent sau la agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali incluse în pașaportul digital al produsului și în registru în scopul îndeplinirii sarcinilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv gestionarea riscurilor, controalele vamale și punerea în liberă circulație în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 952/2013.
(6) Verificările și alte măsuri prevăzute la prezentul articol se efectuează pe baza listei codurilor mărfurilor și a descrierii produselor, care figurează în anexa VII.
(7) Prezentul articol nu aduce atingere niciunui alt act juridic al Uniunii, în special Regulamentului (UE) nr. 952/2013 și capitolului VII din Regulamentul (UE) 2019/1020.
CAPITOLUL VI
SUPRAVEGHEREA PIEȚEI
Articolul 26
Procedura la nivel național aplicabilă supravegherii de piață a detergenților și a agenților tensioactivi
(1) Autoritățile de supraveghere a pieței dintr-un stat membru pot efectua o evaluare cu privire la un detergent sau un agent tensioactiv, care să vizeze cerințele prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care există motive să se creadă că un detergent sau un agent tensioactiv prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, autoritățile de supraveghere a pieței trebuie să efectueze evaluarea respectivă. Operatorii economici relevanți cooperează cu autoritățile de supraveghere a pieței.
(2) Atunci când efectuează teste în scopul evaluării menționate la alineatul (1), autoritățile de supraveghere a pieței utilizează metodele de referință prevăzute în anexe, după caz.
(3) În cazul în care, pe parcursul evaluării menționate la alineatul (1), autoritățile de supraveghere a pieței constată că detergentul sau agentul tensioactiv nu respectă cerințele stabilite în prezentul regulament, acestea solicită fără întârziere operatorului economic relevant să ia toate măsurile corective corespunzătoare pentru a asigura conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv cu cerințele respective, să îl retragă de pe piață sau să îl recheme, în decursul unui termen rezonabil stabilit de autoritățile de supraveghere a pieței și care este proporțional cu natura riscului menționat la alineatul (1).
(4) În cazul în care o autoritate de supraveghere a pieței consideră că neconformitatea nu se limitează la teritoriul său național, aceasta informează Comisia și autoritățile de supraveghere a pieței din celelalte state membre cu privire la rezultatele evaluării și la măsurile corective pe care le-a solicitat din partea operatorului economic.
(5) Operatorul economic se asigură că se iau toate măsurile corective corespunzătoare în ceea ce privește toți detergenții sau agenții tensioactivi vizați pe care i-a pus la dispoziție pe piață în Uniune.
(6) În cazul în care operatorul economic nu ia măsuri corective adecvate în termenul menționat la alineatul (3), autoritățile de supraveghere a pieței iau toate măsurile provizorii corespunzătoare pentru a interzice sau a restrânge punerea la dispoziție pe piața națională a detergentului sau agentului tensioactiv în cauză sau pentru a-l retrage de pe piață ori a-l rechema.
Autoritățile de supraveghere a pieței informează fără întârziere Comisia și autoritățile de supraveghere a pieței din celelalte state membre cu privire la orice măsuri pe care le iau în temeiul primului paragraf. Informațiile respective cuprind toate detaliile disponibile, în special datele necesare pentru a identifica detergentul sau agentul tensioactiv neconform, originea detergentului sau a agentului tensioactiv respectiv, natura neconformității invocate și riscul implicat, natura și durata măsurilor luate, precum și argumentele prezentate de operatorul economic relevant.
(7) Autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre, altele decât statul membru care a inițiat procedura prevăzută la prezentul articol, informează fără întârziere Comisia și autoritățile de supraveghere a pieței din celelalte state membre cu privire la eventualele măsuri adoptate și la orice informații suplimentare aflate la dispoziția lor referitoare la neconformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv în cauză, precum și cu privire la obiecțiile lor, în caz de dezacord cu măsurile respective.
(8) În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea informațiilor menționate la alineatul (6) al doilea paragraf, nicio autoritate de supraveghere a pieței și nici Comisia nu formulează nicio obiecție cu privire la o măsură provizorie luată de un stat membru, măsura respectivă este considerată justificată.
(9) Autoritățile de supraveghere a pieței se asigură că se iau fără întârziere măsuri provizorii restrictive corespunzătoare în legătură cu detergentul sau agentul tensioactiv în cauză, cum ar fi retragerea de pe piață a acestuia.
(10) În sensul alineatelor (4), (6), (7) și (8) de la prezentul articol, autoritățile de supraveghere a pieței introduc informații în sistemul de informații și comunicare menționat la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1020.
Articolul 27
Procedura de salvgardare a Uniunii
(1) În cazul în care, la finalizarea procedurii prevăzute la articolul 26 alineatele (3) și (6), se formulează obiecții cu privire la o măsură luată de o autoritate de supraveghere a pieței sau în cazul în care Comisia consideră că măsura națională contravine legislației Uniunii, Comisia inițiază fără întârziere consultări cu autoritățile de supraveghere a pieței și cu operatorii economici relevanți și evaluează măsura națională. Pe baza rezultatelor evaluării respective, Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabilește dacă măsura națională este justificată. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 32 alineatul (2).
Comisia adresează decizia sa tuturor statelor membre și o comunică imediat acestora și operatorilor economici relevanți.
(2) Dacă măsura națională este considerată justificată, toate statele membre iau măsurile care se impun pentru a se asigura că detergentul sau agentul tensioactiv neconform este retras de pe piața lor și informează Comisia în consecință.
(3) Dacă măsura națională este considerată nejustificată, statul membru în cauză o retrage.
Articolul 28
Detergenți și agenți tensioactivi conformi care prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu
(1) În cazul în care, în urma efectuării unei evaluări în conformitate cu articolul 26 alineatul (1), o autoritate de supraveghere a pieței constată că, deși un detergent sau un agent tensioactiv este în conformitate cu prezentul regulament, acesta prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu, autoritatea respectivă solicită operatorului economic relevant să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că detergentul sau agentul tensioactiv, în momentul introducerii pe piață, nu mai prezintă riscul respectiv, să-l retragă de pe piață sau să-l recheme într-un termen rezonabil stabilit de autoritățile de supraveghere a pieței și care este proporțional cu natura riscului respectiv.
(2) Operatorul economic se asigură că măsurile menționate la alineatul (1) se iau în ceea ce privește toți detergenții sau agenții tensioactivi vizați pe care i-a pus la dispoziție pe piață în Uniune.
(3) Autoritățile de supraveghere a pieței informează fără întârziere Comisia și autoritățile de supraveghere a pieței din celelalte state membre cu privire la orice măsuri, astfel cum se menționează la alineatul (1). Informarea respectivă include toate detaliile disponibile, în special datele necesare pentru identificarea detergenților sau a agenților tensioactivi în cauză, originea și lanțul de aprovizionare aferent respectivilor detergenți sau agenți tensioactivi, natura riscului implicat și natura și durata măsurilor naționale luate.
(4) Comisia inițiază fără întârziere consultări cu autoritățile de supraveghere a pieței și cu operatorii economici relevanți și evaluează măsurile naționale luate. Pe baza rezultatelor evaluării respective, Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabilește dacă măsurile naționale sunt justificate și, după caz, propune măsuri corespunzătoare. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 32 alineatul (2).
Comisia adresează decizia sa tuturor statelor membre și o comunică imediat acestora și operatorilor economici relevanți.
Articolul 29
Neconformitatea formală
(1) Fără a aduce atingere articolului 26, o autoritate de supraveghere a pieței solicită operatorului economic în cauză să pună capăt neconformității respective atunci când constată oricare dintre următoarele aspecte:
|
(a) |
pașaportul digital al produsului nu a fost întocmit în conformitate cu articolele 21 și 22; |
|
(b) |
documentația tehnică menționată la articolul 8 alineatul (2) fie nu este disponibilă, fie este incompletă; |
|
(c) |
suportul de date prin care este accesibil pașaportul digital al produsului și, după caz, eticheta digitală nu este comunicat în conformitate cu articolul 21 alineatul (4) litera (a) sau (d), după caz; |
|
(d) |
eticheta nu a fost furnizată sau eticheta nu a fost furnizată în conformitate cu articolele 18 și 19 sau informațiile de etichetare menționate în anexa V sunt false sau incomplete; |
|
(e) |
fișa tehnică privind ingredientele nu a fost comunicată sau actualizată în conformitate cu articolul 8 alineatul (6), articolul 9 alineatul (4) litera (a), articolul 10 alineatul (3) sau articolul 11 alineatul (3), după caz. |
(2) În cazul în care neconformitatea menționată la alineatul (1) se menține, statul membru în cauză ia toate măsurile corespunzătoare pentru a restricționa sau a interzice punerea la dispoziție pe piață a detergentului sau a agentului tensioactiv sau pentru a se asigura că acesta este rechemat sau retras de pe piață.
CAPITOLUL VII
COMPETENȚE DELEGATE ȘI PROCEDURA COMITETULUI
Articolul 30
Competențe delegate
(1) Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 31, acte delegate de modificare a anexelor I și II, a anexei III, cu excepția valorilor-limită pentru fosfor, și a anexelor IV-VII, în cazul în care astfel de modificări sunt necesare pentru adaptarea acestora la progresul tehnic sau științific.
(2) Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 31, acte delegate de modificare a anexei VI, în ceea ce privește informațiile care trebuie să fie furnizate în pașaportul digital al produsului, în scopul adaptării acesteia la progresul tehnic și științific și la nivelul de pregătire digitală a autorităților de supraveghere a pieței și a utilizatorilor finali.
(3) Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 31, acte delegate de modificare a articolului 24 alineatul (1) pentru a solicita ca informațiile suplimentare, extrase din informațiile enumerate în anexa VI, să fie stocate în registru.
La adoptarea actelor delegate în conformitate cu primul paragraf, Comisia ține seama de următoarele criterii:
|
(a) |
coerența cu alte acte juridice relevante ale Uniunii; |
|
(b) |
necesitatea de a permite verificarea autenticității pașaportului digital al produsului; |
|
(c) |
relevanța informațiilor pentru îmbunătățirea eficienței și a eficacității verificărilor de supraveghere a pieței și a controalelor vamale pentru detergenți și agenții tensioactivi destinați utilizatorilor finali; și |
|
(d) |
necesitatea de a evita impunerea unei sarcini administrative disproporționate asupra operatorilor economici și a autorităților naționale. |
(4) Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 31, acte delegate de modificare a anexei I și, după caz, a articolului 4, având ca scop:
|
(a) |
modificarea criteriilor de biodegradabilitate și a metodelor de testare corespunzătoare pentru agenții tensioactivi sau agenții tensioactivi conținuți în detergenți; |
|
(b) |
stabilirea de criterii de biodegradabilitate și metode de testare corespunzătoare pentru substanțele organice adăugate în mod intenționat, altele decât agenții tensioactivi sau |
|
(c) |
stabilirea de excepții care autorizează utilizarea limitată în detergenți a unor substanțe organice specifice care nu respectă criteriile de biodegradabilitate stabilite în conformitate cu litera (b), atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător. |
Până la 23 martie 2029, Comisia adoptă acte delegate de stabilire a criteriilor de biodegradabilitate și a metodelor de testare pentru filmele și polimerii din cadrul filmelor.
Până la 23 martie 2031, Comisia adoptă acte delegate de stabilire a criteriilor de biodegradabilitate și a metodelor de testare pentru substanțele organice adăugate în mod intenționat în concentrație de cel puțin 10 % g/g din masa totală a substanțelor, cu excepția apei, în detergenți, altele decât agenții tensioactivi, filmele și polimerii din cadrul filmelor.
(5) Scopul actelor delegate menționate la alineatul (4) este de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului. Atunci când adoptă astfel de acte delegate, Comisia ține seama de:
|
(a) |
impactul asupra sănătății umane și a mediului, inclusiv de dovezile științifice care indică existența unui risc; |
|
(b) |
practicile de fabricație; |
|
(c) |
disponibilitatea unor alternative fezabile din punct de vedere tehnic și economic; |
|
(d) |
consecințele asupra stațiilor de epurare a apelor uzate; și |
|
(e) |
impactul asupra întreprinderilor mici și mijlocii. |
(6) Până la 23 septembrie 2028, Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 31 de modificare a punctului 7 din anexa II pentru a stabili o metodologie pentru o evaluare a riscurilor la nivel de tulpină și la nivel de produs în toate condițiile de utilizare previzibile, astfel cum susține producătorul.
Metodologia menționată la primul paragraf conține normele pentru identificarea și caracterizarea microorganismelor și criteriile de stabilire a faptului că detergentul este sigur pentru sănătatea umană și pentru mediu, inclusiv potențialul de sensibilizare cutanată și respiratorie al produselor sub formă de pulverizare, precum și riscurile potențiale în cazul ingerării detergenților utilizați pe suprafețe care intră în contact cu produsele alimentare.
Metodologia menționată la primul paragraf se stabilește prin utilizarea unor metode de testare care nu implică utilizarea animalelor, fără a aduce atingere niciunui alt act legislativ relevant al Uniunii, și nu împiedică utilizarea datelor istorice.
(7) Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 31, acte delegate de modificare a anexei IV pentru a stabili cerințe armonizate, inclusiv un format armonizat, cu privire la modul în care trebuie să fie comunicată fișa tehnică privind ingredientele în conformitate cu articolul 8 alineatul (6), cu articolul 9 alineatul (4) litera (a), cu articolul 10 alineatul (3) și cu articolul 11 alineatul (3), și să stabilească detaliile respectivei comunicări și condițiile care necesită o actualizare a fișei tehnice privind ingredientele. Atunci când elaborează cerințele, detaliile și condițiile respective, Comisia ține seama de necesitatea de a asigura accesul efectiv al organismelor desemnate la fișa tehnică privind ingredientele, precum și de necesitatea de a limita sarcina administrativă.
(8) În cazul în care, în Regulamentul (CE) nr. 1223/2009, sunt introduse sau modificate limite de concentrație individuale bazate pe riscurile existente pentru substanțele odorante alergene, Comisia adoptă, în conformitate cu articolul 31 din prezentul regulament, acte delegate de modificare a anexei V la prezentul regulament pentru a o adapta la limitele de concentrație pentru substanțele odorante alergene enumerate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009.
(9) În cazul în care în anexa II sau III la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 sunt enumerate noi substanțe odorante alergene, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 31 din prezentul regulament pentru a adăuga respectivele parfumuri alergene în anexa V partea D la prezentul regulament.
(10) Până la 1 octombrie 2028, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea cerințelor specifice pentru etichetarea digitală a detergenților. Cerințele respective stabilesc cel puțin tipurile de soluții informatice pe care operatorii economici le pot utiliza, precum și mijloacele alternative de furnizare a informațiilor de pe eticheta digitală menționată la articolul 19.
La adoptarea actelor delegate menționate la primul paragraf, Comisia ține seama de următoarele criterii:
|
(a) |
necesitatea ca etichetarea digitală să nu compromită siguranța utilizatorilor finali și a mediului; |
|
(b) |
coerența cu alte acte relevante ale Uniunii; |
|
(c) |
necesitatea de a încuraja inovarea; |
|
(d) |
neutralitatea tehnologică, caracterizată prin absența constrângerilor sau a recomandărilor privind alegerea tehnologiei sau a echipamentelor, în limitele compatibilității și ale evitării interferențelor; și |
|
(e) |
nivelul de pregătire digitală din rândul tuturor grupurilor de populație din Uniune, precum și gradul de pregătire al infrastructurii fără fir și al altor infrastructuri tehnologice necesare pentru a permite un acces nerestricționat la informațiile privind detergenții și agenții tensioactivi. |
(11) Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 31, acte delegate de modificare a anexei V în ceea ce privește informațiile de etichetare pe care operatorii economici sunt autorizați să le furnizeze numai în format digital, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2), în scopul adaptării respectivei anexe la progresul tehnic și științific și la nivelul de pregătire digitală în rândul utilizatorilor finali ai detergenților și ai agenților tensioactivi. Atunci când adoptă respectivele acte delegate, Comisia ține seama de nevoia de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului.
(12) Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 31, acte delegate de modificare a anexei VII în vederea actualizării listei codurilor mărfurilor și a descrierilor produselor pentru detergenți și agenți tensioactivi. Modificările respective se bazează pe lista prevăzută în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87.
Articolul 31
Exercitarea delegării
(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.
(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 30 se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 22 martie 2026. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
(3) Delegarea de competențe menționată la articolul 30 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4) Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru acționând în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
(6) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 30 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Articolul 32
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de Comitetul privind detergenții. Comitetul respectiv este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
CAPITOLUL VIII
DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE
Articolul 33
Sancțiuni
Statele membre adoptă normele privind sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică normele și măsurile respective Comisiei fără întârziere și îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora.
Articolul 34
Raportare și revizuire
(1) Până la 23 martie 2033, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul respectiv conține o evaluare a modului în care prezentul regulament își atinge obiectivele, inclusiv a impactului asupra întreprinderilor mici și mijlocii, și include cel puțin următoarele elemente:
|
(a) |
în ceea ce privește detergenții care conțin microorganisme, adecvarea cerințelor prevăzute în anexa II pentru a asigura siguranța produselor respective pentru sănătatea umană și pentru mediu; |
|
(b) |
în ceea ce privește biodegradabilitatea, o evaluare a fezabilității introducerii unor criterii de biodegradabilitate pentru substanțele organice adăugate în mod intenționat în detergenți în concentrații mai mici de 10 % g/g din masa totală a substanțelor, cu excepția apei, altele decât agenții tensioactivi, filmele și polimerii din cadrul filmelor, inclusiv în vederea examinării fezabilității revizuirii în jos a pragului de 10 %; |
|
(c) |
în ceea ce privește protecția sănătății umane și a mediului împotriva celor mai nocive substanțe, o evaluare a necesității de a include în prezentul regulament dispoziții privind prezența acestor substanțe în detergenți și agenți tensioactivi, ținând seama de interacțiunea prezentului regulament cu alte acte legislative relevante ale Uniunii; |
|
(d) |
în ceea ce privește detergenții care conțin substanțe active biocide, altele decât cele enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 528/2012, o evaluare a necesității de a introduce norme mai stricte; |
|
(e) |
în ceea ce privește detergenții care conțin fosfați și alți compuși ai fosforului, posibilitatea de a limita și mai mult conținutul de fosfor sau de a adăuga la anexa III limitări ale conținutului de fosfor pentru alte categorii de produse, în vederea examinării fezabilității eliminării treptate a fosforului, ținând seama de impactul asupra mediului, de disponibilitatea alternativelor și de impactul socioeconomic al substituirii; |
|
(f) |
necesitatea de a introduce norme suplimentare privind etichetarea detergenților de larg consum pentru rufe vânduți în sticle cu capace, în cazul în care astfel de capace sunt destinate a fi utilizate drept cupe de dozare, ținând seama atât de fezabilitatea, cât și de potențialul de îmbunătățire a utilizării corecte și sigure a detergenților; și |
|
(g) |
necesitatea, fezabilitatea, consecințele tehnice și beneficiile pentru sănătatea umană, climă și mediu ale introducerii unor obiective obligatorii privind materiile prime regenerabile și conținutul reciclat din detergenți și agenți tensioactivi, ținând seama de impactul socioeconomic, de competitivitatea operatorilor economici din Uniune, de aprovizionarea durabilă și utilizarea materiilor prime regenerabile, de potențialul de atenuare a schimbărilor climatice și de potențialul de utilizare a deșeurilor alimentare în detergenți și agenți tensioactivi. |
Raportul menționat la primul paragraf este însoțit, după caz, de o propunere legislativă.
(2) Până la 23 martie 2028, Comisia evaluează fezabilitatea reducerii în continuare a valorilor-limită existente pentru fosfor și compușii fosforului în cazul detergenților de larg consum pentru mașini automate de spălat vase și al detergenților de larg consum pentru rufe și a stabilirii unor valori-limită în cazul produselor de curățare de larg consum pentru suprafețe dure, al detergenților de larg consum pentru spălarea manuală a vaselor, al detergenților de rufe de uz industrial și instituțional și al detergenților de uz industrial și instituțional pentru mașini automate de spălat vase. Evaluarea respectivă ține seama de impactul asupra mediului, de disponibilitatea unor alternative adecvate cu mai puțin fosfor sau fără fosfor și de impactul socioeconomic al substituirii.
Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind principalele concluzii ale evaluării menționate la primul paragraf de la prezentul alineat, care poate fi însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă de modificare a anexei III.
Articolul 35
Abrogarea Regulamentului (CE) nr. 648/2004
Regulamentul (CE) nr. 648/2004 se abrogă de la 23 septembrie 2029.
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VIII.
Articolul 36
Dispoziții tranzitorii
(1) Detergenții și agenții tensioactivi introduși pe piață înainte de 23 septembrie 2029 și care sunt în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 648/2004, astfel cum se aplică la 22 septembrie 2029, pot fi în continuare puși la dispoziție pe piață pe o perioadă nedeterminată.
(2) Detergenții și agenții tensioactivi introduși pe piață după 22 septembrie 2029 și înainte de 23 septembrie 2030 și care sunt în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 648/2004, astfel cum se aplică la 22 septembrie 2029, pot fi puși la dispoziție pe piață până la 23 septembrie 2030.
Articolul 37
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament, cu excepția articolului 4 alineatele (3) și (4), se aplică de la 23 septembrie 2029.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Strasbourg, 11 februarie 2026.
Pentru Parlamentul European
Președinta
R. METSOLA
Pentru Consiliu
Președintele
M. RAOUNA
(1) JO C 349, 29.9.2023, p. 121.
(2) Poziția Parlamentului European din 27 februarie 2024 (JO C, C/2025/1354, 17.3.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/1354/oj) și poziția în primă lectură a Consiliului din 8 decembrie 2025 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Poziția Parlamentului European din 22 ianuarie 2026 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
(3) Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind detergenții (JO L 104, 8.4.2004, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/648/oj).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2006/1907/oj).
(5) Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului [JO L 218, 13.8.2008, p. 82, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2008/768(1)/oj].
(6) Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (JO L 353, 31.12.2008, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/1272/oj).
(7) Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO L 167, 27.6.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/528/oj).
(8) Directiva (UE) 2024/3019 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2024 privind epurarea apelor uzate urbane (JO L, 2024/3019, 12.12.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/3019/oj).
(9) Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 septembrie 2010 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice (JO L 276, 20.10.2010, p. 33, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2010/63/oj).
(10) Regulamentul (UE) 2024/1781 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică pentru produsele sustenabile, de modificare a Directivei (UE) 2020/1828 și a Regulamentului (UE) 2023/1542 și de abrogare a Directivei 2009/125/CE (JO L, 2024/1781, 28.6.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1781/oj).
(11) Regulamentul (UE) 2022/2399 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 noiembrie 2022 de instituire a mediului aferent ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 (JO L 317, 9.12.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/2399/oj).
(12) Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (JO L 169, 25.6.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/1020/oj).
(13) Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/952/oj).
(14) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/182/oj).
(15) Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice (JO L 342, 22.12.2009, p. 59, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1223/oj).
(16) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1987/2658/oj).
(17) JO L 123, 12.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_interinstit/2016/512/oj.
(18) Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului (JO L 106, 17.4.2001, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2001/18/oj).
(19) Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1, http://data.europa.eu/eli/reg_del/2014/1062/oj).
(20) Regulamentul (UE) 2023/988 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 mai 2023 privind siguranța generală a produselor, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și a Directivei (UE) 2020/1828 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 87/357/CEE a Consiliului (JO L 135, 23.5.2023, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/988/oj).
(21) Regulamentul (UE) 2025/40 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2024 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 și a Directivei (UE) 2019/904 și de abrogare a Directivei 94/62/CE (JO L, 2025/40, 22.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/40/oj).
(22) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj).
ANEXA I
CRITERII PRIVIND BIODEGRADABILITATEA ȘI METODE DE TESTARE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 4
A. Agenții tensioactivi și agenții tensioactivi conținuți în detergenți
|
1. |
Agenții tensioactivi și agenții tensioactivi conținuți în detergenți trebuie să fie biodegradabili în conformitate cu criteriile prevăzute la punctul 2. |
|
2. |
Se consideră că agenții tensioactivi și agenții tensioactivi conținuți în detergenți realizează o biodegradare aerobă finală dacă îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:
|
|
3. |
Testele menționate la punctul 2 trebuie să fie efectuate de laboratoare care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:
|
B. Filmele și polimerii din cadrul filmelor
C. Alte substanțe organice
D. Derogări pentru substanțe organice specifice
(1) Regulamentul (CE) nr. 440/2008 al Comisiei din 30 mai 2008 de stabilire a metodelor de testare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (JO L 142, 31.5.2008, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/440/oj).
(2) Directiva 2004/10/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind armonizarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la aplicarea principiilor bunei practici de laborator și verificarea aplicării acestora la testele efectuate asupra substanțelor chimice (JO L 50, 20.2.2004, p. 44, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2004/10/oj).
(3) Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/765/oj).
ANEXA II
CERINȚE PRIVIND DETERGENȚII CARE CONȚIN MICROORGANISME, MENȚIONATE LA ARTICOLUL 5
1.
Toate microorganismele adăugate în mod intenționat în detergenți trebuie:|
(a) |
să facă parte dintr-o colecție a unei autorități internaționale de depozitare sau să fie depuse într-o colecție a acesteia; |
|
(b) |
să fie identificate și caracterizate utilizând analiza secvenței întregului genom în conformitate cu metodologia care urmează să fie stabilită de Comisie în conformitate cu articolul 30 alineatul (6); |
|
(c) |
să fie identificate cu următoarele informații taxonomice, luând în considerare cele mai recente informații publicate în codurile internaționale de nomenclatură: denumirea sau codul genului, speciei și tulpinii. |
2.
În niciuna dintre formulările microbiene adăugate în mod intenționat în produsul finit, în conformitate cu standardele sau metodele de testare internaționale sau europene nu pot fi prezente următoarele microorganisme patogene:|
(a) |
Escherichia coli; |
|
(b) |
Streptococcus spp (Enterococcus spp); |
|
(c) |
Staphylococcus aureus; |
|
(d) |
Bacillus cereus; |
|
(e) |
Salmonella spp; |
|
(f) |
Pseudomonas aeruginosa; |
|
(g) |
Candida albicans. |
3.
Microorganismele adăugate în mod intenționat nu pot fi microorganisme modificate genetic.
4.
Cu excepția rezistenței intrinseci, microorganismele adăugate în mod intenționat sunt susceptibile la fiecare dintre principalele clase de antibiotice, și anume aminoglicozide, macrolide, beta-lactam, tetracicline și fluorochinolone, în conformitate cu metoda disc-difuzimetrică a Comitetului european pentru testarea sensibilității la antimicrobiene sau o metodă echivalentă.
5.
La introducerea pe piață, detergenții care conțin microorganisme au un număr standard de microorganisme mai mare sau egal cu 1×105 unități formatoare de colonii (UFC) per mililitru sau gram de produs, în conformitate cu standardele sau metodele de testare europene sau internaționale.
6.
Termenul minim de valabilitate al unui detergent care conține microorganisme nu poate fi mai scurt de 18 luni și detergentul trebuie să aibă un număr standard de microorganisme mai mare sau egal cu 1×104 UFC per mililitru sau gram de produs la sfârșitul perioadei de valabilitate, în conformitate cu standardele sau metodele de testare europene sau internaționale.
7.
Detergenții care conțin microorganisme sunt introduși pe piață numai dacă utilizarea în condiții de siguranță pentru sănătatea umană și pentru mediu este demonstrată pe baza unei evaluări a riscurilor efectuate în conformitate cu metodologia care urmează să fie stabilită de Comisie în conformitate cu articolul 30 alineatul (6).
8.
Producătorul își susține prin teste corespunzătoare toate afirmațiile cu privire la acțiunile sau performanțele microorganismelor adăugate în mod intenționat în produs.
9.
Este interzis să se afirme sau să se sugereze pe etichetă sau prin orice altă comunicare că detergentul are un efect antimicrobian sau un efect de dezinfectare, cu excepția cazului în care detergentul respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 528/2012.
10.
Testele menționate la punctele 1, 2, 4, 5, 6 și 8 se efectuează de laboratoare care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:|
(a) |
respectă principiile bunei practici de laborator prevăzute în Directiva 2004/10/CE sau standardele internaționale recunoscute ca fiind echivalente; |
|
(b) |
sunt acreditate în conformitate cu standardul pentru laboratoare menționat în Regulamentul (CE) nr. 765/2008. |
ANEXA III
LIMITĂRI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CONȚINUTUL DE FOSFAȚI ȘI DE ALȚI COMPUȘI AI FOSFORULUI MENȚIONAȚI LA ARTICOLUL 6
|
Detergent |
Limitări |
|
Detergenți de larg consum pentru rufe |
Conținutul total de fosfor trebuie să fie mai mic de 0,5 grame din cantitatea recomandată de detergent pentru folosirea în ciclul principal al procesului de spălare pentru o încărcare standard a mașinii de spălat, în sensul definiției din partea B din anexa V pentru apă cu duritate ridicată: (i) pentru rufele „cu un grad mediu de murdărire”, în cazul detergenților cu putere mare, (ii) pentru rufele „cu un grad scăzut de murdărire”, în cazul detergenților pentru țesături delicate. |
|
Detergenți de larg consum pentru mașini automate de spălat vase |
Conținutul total de fosfor trebuie să fie mai mic de 0,3 grame din doza standard în sensul definiției din partea B din anexa V. |
ANEXA IV
PROCEDURA DE EVALUARE A CONFORMITĂȚII MENȚIONATĂ LA ARTICOLUL 8 ALINEATUL (2)
Modulul A – Controlul intern al producției
1. Descrierea modulului
Controlul intern al producției este procedura de evaluare a conformității prin care producătorul își îndeplinește obligațiile prevăzute la punctele 2, 3 și 4 și se asigură și declară pe răspunderea sa exclusivă că detergentul sau agentul tensioactiv în cauză este în conformitate cu prezentul regulament.
2. Documentația tehnică
|
2.1. |
Producătorul stabilește documentația tehnică. Documentația permite evaluarea conformității detergentului sau agentului tensioactiv cu cerințele relevante și include o analiză adecvată și o evaluare a riscurilor. |
|
2.2. |
Documentația tehnică precizează cerințele aplicabile și vizează, în măsura în care acest lucru este relevant pentru evaluare, proiectarea, fabricarea și utilizarea preconizată a detergentului sau agentului tensioactiv. Documentația tehnică cuprinde cel puțin următoarele elemente:
|
3. Fabricarea
Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricare și monitorizarea acestuia să asigure conformitatea detergentului sau agentului tensioactiv cu documentația tehnică menționată la punctul 2.
4. Pașaportul digital al produsului
Producătorul creează pașaportul digital al produsului pentru fiecare model de detergent sau de agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali și se asigură că, împreună cu documentația tehnică, acesta rămâne disponibil timp de 10 ani după introducerea pe piață a detergentului sau a agentului tensioactiv destinat utilizatorilor finali. Pașaportul digital al produsului identifică detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali pentru care a fost întocmit. Producătorul se asigură că și documentația tehnică a altor agenți tensioactivi rămâne disponibilă timp de 10 ani, după caz.
ANEXA V
CERINȚE DE ETICHETARE
Partea A
CERINȚE GENERALE DE ETICHETARE
|
1. |
Eticheta detergenților și a agenților tensioactivi puși la dispoziție pe piață conține următoarele informații:
|
|
2. |
Pentru detergenții și agenții tensioactivi transportați în vrac, informațiile menționate la punctul 1 literele (a), (c) și (d) trebuie să figureze pe containerele de transport, precum și pe toate documentele care le însoțesc. |
Partea B
ETICHETAREA INFORMAȚIILOR PRIVIND DOZAREA
|
1. |
Eticheta detergenților de larg consum pentru rufe conține următoarele informații:
|
|
2. |
În sensul punctului 1, încărcările standard ale mașinii de spălat rufe trebuie să fie de 4,5 kg de rufe uscate pentru detergenții cu putere mare, de 2,5 kg de rufe uscate pentru ciclurile scurte și de 2,5 kg de rufe uscate pentru detergenții cu putere mică. Un detergent este considerat detergent cu putere mare dacă indicațiile producătorului nu promovează în principal utilizări care menajează țesăturile, respectiv spălarea la temperaturi joase, fibre și culori delicate. |
|
3. |
Eticheta detergenților de larg consum pentru mașini automate de spălat vase trebuie să indice dozarea standard, exprimată în mililitri sau grame sau sub formă de număr de unități pentru ciclul principal de spălare pentru veselă cu un grad normal de murdărire într-o mașină de spălat pentru 12 seturi încărcată complet, ajustând dozarea standard, dacă este relevant, pentru duritatea scăzută, medie și ridicată a apei. |
|
4. |
Eticheta detergenților de larg consum pentru suprafețe trebuie să conțină diluarea recomandată și cantitatea care trebuie utilizată per suprafață sau alte instrucțiuni de utilizare relevante pentru a se asigura că produsul nu este utilizat în exces. |
Partea C
ETICHETAREA DIGITALĂ
|
1. |
Următoarele informații privind conținutul menționate în partea A pot fi furnizate numai pe eticheta digitală, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2):
|
|
2. |
Pentru detergenții și agenții tensioactivi puși la dispoziție pe piață prin reumplere, informațiile referitoare la conținut menționate în partea A pot fi furnizate numai pe eticheta digitală, cu excepția punctului 1 litera (h) subpunctele (iii) și (iv) din partea respectivă. |
|
3. |
Pentru detergenții de larg consum pentru rufe, informațiile privind dozarea în conformitate cu partea B punctele 1 și 2 pot fi furnizate numai pe eticheta digitală, dacă pe eticheta fizică este furnizată o grilă de dozare simplificată, care conține următoarele informații:
|
PARTEA D
Lista substanțelor odorante alergene menționate la punctul 1 litera (h) subpunctul (iv) din partea A
|
Numărul de referință |
Denumirea chimică/INN (1) |
Denumirea din Glosarul denumirilor comune ale ingredientelor |
Numărul CAS |
Numărul CE |
|
1 |
Alcool benzilic |
Benzyl Alcohol |
100-51-6 |
202-859-9 |
|
2 |
6-Metilcumarină |
6-Methyl Coumarin |
92-48-8 |
202-158-8 |
|
3 |
2-Benzilidenheptanal |
Amyl cinnamal |
122-40-7 |
204-541-5 |
|
4 |
Alcool cinamilic |
Cinnamyl alcohol |
104-54-1 |
203-212-3 |
|
5 |
3,7-Dimetil-2,6-octadienal |
Citral |
5392-40-5 |
226-394-6 |
|
(E)-3,7-dimetilocta-2,6-dienal |
Geranial |
141-27-5 |
205-476-5 |
|
|
(Z)-3,7-dimetilocta-2,6-dienal |
Neral |
106-26-3 |
203-379-2 |
|
|
6 |
Fenol, 2-metoxi-4-(2-propenil) |
Eugenol |
97-53-0 |
202-589-1 |
|
7 |
7-Hidroxicitronelal |
Hydroxycitronellal |
107-75-5 |
203-518-7 |
|
8 |
Fenol, 2-metoxi-4-(1-propenil) |
Isoeugenol |
97-54-1 |
202-590-7 |
|
(E)-2-metoxi-4-(prop-1-enil)fenol; (trans-Izoeugenol) |
Isoeugenol |
5932-68-3 |
227-678-2 |
|
|
(Z)-2-metoxi-4-(prop-1-enil)fenol; (cis-Izoeugenol) |
Isoeugenol |
5912-86-7 |
227-633-7 |
|
|
9 |
2-Pentil-3-fenilprop-2-en-1-ol |
Amylcinnamyl alcohol |
101-85-9 |
202-982-8 |
|
10 |
Salicilat de benzil |
Benzyl salicylate |
118-58-1 |
204-262-9 |
|
11 |
3-Fenil-2-propenal- |
Cinnamal |
104-55-2 |
203-213-9 |
|
12 |
2H-1-Benzopiran-2-onă |
Coumarin |
91-64-5 |
202-086-7 |
|
13 |
(2E)-3,7-Dimetil-2,6-octadien-1-ol |
Geraniol |
106-24-1 |
203-377-1 |
|
14 |
4-Metoxibenzil alcool |
Anise alcohol |
105-13-5 |
203-273-6 |
|
15 |
Ester fenilmetilic al acidului 3-fenil-2-propenoic |
Benzyl cinnamate |
103-41-3 |
203-109-3 |
|
16 |
3,7,11-Trimetil-2,6,10-dodecatrien-1-ol |
Farnesol |
4602-84-0 |
225-004-1 |
|
17 |
3,7-Dimetil-1,6-octadien-3-ol |
Linalool |
78-70-6 |
201-134-4 |
|
18 |
Benzoat de benzil |
Benzyl benzoate |
120-51-4 |
204-402-9 |
|
19 |
Citronelol/ (±) 3,7-Dimetil-6-octen-1-ol |
Citronellol |
106-22-9/ 26489-01-0 |
203-375-0/ 247-737-6 |
|
(3R)-3,7-dimetiloct-6-en-1-ol |
Citronellol |
1117-61-9 |
214-250-5 |
|
|
(3S)-3,7-dimetiloct-6-en-1-ol |
Citronellol |
7540-51-4 |
231-415-7 |
|
|
20 |
2-Benzilideneoctanal |
Hexyl cinnamal |
101-86-0 |
202-983-3 |
|
21 |
1-metil-4-prop-1-en-2-il-ciclohexenă; dl-limonen (racemic); Dipenten |
Limonene |
138-86-3/ 7705-14-8 |
205-341-0/ 231-732-0 |
|
(R)-p-mentha-1,8-diene; (d-limonen) |
Limonene |
5989-27-5 |
227-813-5 |
|
|
(S)-p-mentha-1,8-diene; l-limonene |
Limonen |
5989-54-8 |
227-815-6 |
|
|
22 |
oct-2-Inoat de metil; Metil heptin carbonat |
Methyl 2-Octynoate |
111-12-6 |
203-836-6 |
|
23 |
3-Metil-4-(2,6,6-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-3-buten-2-onă |
alpha-Isomethyl ionone |
127-51-5 |
204-846-3 |
|
24 |
Extract din mușchi de stejar |
Evernia prunastri extract |
90028-68-5 |
289-861-3 |
|
25 |
Extract din mușchi de copac |
Evernia furfuracea extract |
90028-67-4 |
289-860-8 |
|
26 |
Ulei și extract din vlăstari de Pinus mugo |
Pinus Mugo Leaf Oil; Pinus Mugo Twig Leaf Extract; Pinus Mugo Twig Oil |
90082-72-7 |
290-163-6 |
|
27 |
Ulei și extract din vlăstari de Pinus pumila |
Pinus Pumila Needle Extract; Pinus Pumila Twig Leaf Extract; Pinus Pumila Twig Leaf Oil |
97676-05-6 |
307-681-6 |
|
28 |
Ulei și extract din Cedrus atlantica |
Cedrus Atlantica Bark Extract; Cedrus Atlantica Bark Oil; Cedrus Atlantica Bark Water; Cedrus Atlantica Leaf Extract; Cedrus Atlantica Wood Extract; Cedrus Atlantica Wood Oil |
92201-55-3/ 8023-85-6 |
295-985-9/ — |
|
29 |
Gumă de terebentină (Pinus spp.); Ulei și ulei rectificat de terebentină; Terebentină, distilată cu abur (Pinus spp.) |
Turpentine |
9005-90-7; 8006-64-2; 8052-14-0 |
232-688-5; 232-350-7; |
|
30 |
p-Menta-1,3-dienă |
Alpha-Terpinene |
99-86-5 |
202-795-1 |
|
31 |
p-Menta-1,4(8)-dienă |
Terpinolene |
586-62-9 |
209-578-0 |
|
32 |
Myroxylon balsamum var. pereirae; extracte și distilate; ulei din balsam de Peru, absolut și anhidrol (Ulei din balsam de Peru); exudat de Myroxylon pereirae (Royle) Klotzsch (balsam de Peru, brut); |
Myroxylon Balsamum Pereirae Balsam Extract; Myroxylon Balsamum Pereirae Balsam Oil; Myroxylon Pereirae Oil; Myroxylon Pereirae Resin Extract; Myroxylon Pereirae Resin |
8007-00-9 |
232-352-8 |
|
33 |
1-(2,6,6-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă |
Alpha-Damascone; cis-Rose ketone 1 trans-Rose ketone 1 |
43052-87-5/ 23726-94-5 24720-09-0 |
-/ 245-845-8 246-430-4 |
|
1-(2,6,6-trimetilciclohexa-1,3-dien-1-il)-2-buten-1-onă |
Rose ketone 4 (Damascone) |
23696-85-7 |
245-833-2 |
|
|
1-(2,6,6-trimetil-3-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă |
Rose ketone 3 (delta-Damascone) trans-Rose ketone 3 |
57378-68-4 71048-82-3 |
260-709-8 275-156-8 |
|
|
(Z)-1-(2,6,6-trimethyl-1-cyclohexen-1-yl)-2-buten-1-one |
cis-Rose ketone 2 (cis-beta-Damascone) |
23726-92-3 |
245-843-7 |
|
|
(E)-1-(2,6,6-trimetil-1-ciclohexen-1-il)-2-buten-1-onă |
trans-Rose ketone 2 (trans-beta-Damascone) |
23726-91-2 |
245-842-1 |
|
|
34 |
3-Propiliden-1(3h)-izobenzofuranonă; 3-Propylidenephthalide |
3-Propilidenftalidă |
17369-59-4 |
241-402-8 |
|
35 |
Absolut de Verbena |
Lippia citriodora absolute |
8024-12-2/ 85116-63-8 |
285-515-0 |
|
36 |
Uleiuri esențiale de plante din genul Verbena (Lippia citriodora Kunth) și derivați, alții decât absolutele |
Lippia citriodora leaf; Lippia citriodora flower oil; Lippia citriodora oil |
8024-12-2 |
285-515-0 |
|
37 |
2-Hidroxibenzoat de metil |
Methyl Salicylate |
119-36-8 |
204-317-7 |
|
38 |
[3R-(3α,3aβ,7β,8aα)]-1-(2,3,4,7,8,8a-hexahidro-3,6,8,8-tetrametil-1H-3a,7-metanoazulen-5-il)etan-1-onă |
Acetyl Cedrene |
32388-55-9 |
251-020-3 |
|
39 |
Pentil-2-hidroxi-benzoat |
Amyl Salicylate |
2050-08-0 |
218-080-2 |
|
40 |
1-Metoxi-4-(1E)-1-propen-1-il-benzen (trans-Anetol) |
Anethole |
104-46-1/ 4180-23-8 |
203-205-5/ 224-052-0 |
|
41 |
Benzaldehidă |
Benzaldehyde |
100-52-7 |
202-860-4 |
|
42 |
Bornan-2-onă; 1,7,7-Trimetilbi-ciclo[2.2.1]-2-heptanonă |
Camphor |
76-22-2/ 21368-68-3/ 464-49-3/ 464-48-2 |
200-945-0/ 244-350-4/ 207-355-2/ 207-354-7 |
|
43 |
(1R,4E,9S)-4,11,11-Trimetil-8-metilenbiciclo[7.2.0]undec-4-enă |
Beta-Caryophyllene |
87-44-5 |
201-746-1 |
|
44 |
2-metil-5-(prop-1-en-2-il)ciclohex-2-en-1-onă; l-carvonă (5R)-2-metil-5-(prop-1-en-2-il)ciclohex-2-en-1-onă; l-carvonă (5S)-2-metil-5-(prop-1-en-2-il)ciclohex-2-en-1-onă; |
Carvone |
99-49-0/ 6485-40-1/ 2244-16-8 |
202-759-5/ 229-352-5/ 218-827-2 |
|
45 |
Acetat de 2-metil-1-fenil-2-propil; Acetat de dimetilbenzil carbinil |
Dimethyl Phenethyl Acetate |
151-05-3 |
205-781-3 |
|
46 |
Oxaciclohepta-decan-2-onă |
Hexadecanolactone |
109-29-5 |
203-662-0 |
|
47 |
1,3,4,6,7,8-Hexahidro-4,6,6,7,8,8-hexametilciclopenta-γ-2-benzopiran |
Hexamethylindanopyran |
1222-05-5 |
214-946-9 |
|
48 |
Acetat de 3,7-dimetil octa-1,6-dienă-3-il |
Linalyl Acetate |
115-95-7 |
204-116-4 |
|
49 |
Mentol; dl-mentol; l-mentol; d-mentol |
Menthol |
89-78-1 / 1490-04-6 / 2216-51-5 / 15356-60-2 |
201-939-0/ 216-074-4/ 218-690-9/ 239-387-8 |
|
50 |
3-Metil-5-(2,2,3-trimetil-3-ciclopentenil)pent-4-en-2-ol |
Trimethylcyclopentenyl Methylisopentenol |
67801-20-1 |
267-140-4 |
|
51 |
o-Hidroxi-benzaldehidă |
Salicylaldehyde |
90-02-8 |
201-961-0 |
|
52 |
5-(2,3-Dimetil-triciclo[2.2.1.02,6]-hept-3-il)-2-metilpent-2-en-1-ol (alfa-Santalol); 1S-[1a,2a(Z),4a]-2-Metil-5-[2-metil-3-metilenbiciclo(2.2.1)hept-2-il]-2-penten-1-ol (beta-Santalol) |
Santalol |
11031-45-1/ 115-71-9/ 77-42-9 |
234-262-4/ 204-102-8/ 201-027-2 |
|
53 |
[1R-(1alfa)]-alfa-Etenildecahidro-2-hidroxi-a,2,5,5,8a-pentametil-1-naftalenpropanol |
Sclareol |
515-03-7 |
208-194-0 |
|
54 |
2-(4-metilciclohex-3-en-1-il)propan-2-ol; p-ment-1-en-8-ol (alfa-Terpineol); 1-metil-4-(1-metilvinil)ciclohexan-1-ol (beta-Terpineol); 1-metil-4-(1-metiletiliden)ciclohexan-1-ol (gama-Terpineol) |
Terpineol |
8000-41-7/ 98-55-5/ 138-87-4/ 586-81-2 |
232-268-1/ 202-680-6/ 205-342-6/ 209-584-3 |
|
55 |
1-(1,2,3,4,5,6,7,8-octahidro-2,3,8,8-tetrametil-2-naftil)etan-1-onă; 1-(1,2,3,4,5,6,7,8-octahidro-2,3,5,5-tetrametil-2-naftil)etan-1-onă; 1-(1,2,3,5,6,7,8,8a-octahidro-2,3,8,8-tetrametil-2-naftil)etan-1-onă; 1-(1,2,3,4,6,7,8,8a-octahidro-2,3,8,8-tetrametil-2-naftil)etan-1-onă |
Tetramethyl acetyloctahydronaphthalenes |
54464-57-2/ 54464-59-4/ 68155-66-8/ 68155-67-9/ |
259-174-3/ 259-175-9/ 268-978-3/ 268-979-9/ |
|
56 |
3-(2,2-Dimetil-3-hidroxipropil)toluen |
Trimethylbenzenepropanol |
103694-68-4 |
403-140-4 |
|
57 |
4-Hidroxi-3-metoxibenz-aldehidă |
Vanillin |
121-33-5 |
204-465-2 |
|
58 |
Ulei și extract de flori de Cananga odorata; Ulei și extract de flori de Ylang Ylang |
Cananga Odorata Flower Extract; Cananga Odorata Flower Oil |
83863-30-3/ 8006-81-3/ 68606-83-7/ 93686-30-7 |
281-092-1/ -/ -/ 297-681-1 |
|
59 |
Ulei din frunze de Cinnamomum cassia |
Cinnamomum Cassia Leaf Oil |
8007-80-5/ 84961-46-6 |
-/ 284-635-0 |
|
60 |
Ulei din scoarță de Cinnamomum zeylanicum |
Cinnamomum Zeylanicum Bark Oil |
8015-91-6/ 84649-98-9 |
-/ 283-479-0 |
|
61 |
Ulei din flori de Citrus aurantium amara și dulcis |
Citrus Aurantium Amara Flower Oil |
72968-50-4 |
277-143-2 |
|
Citrus Aurantium Dulcis Flower Oil |
8028-48-6/ 8016-38-4 |
232-433-8/ — |
||
|
62 |
Ulei din coji de Citrus aurantium amara și dulcis |
Citrus Aurantium Amara Peel Oil |
68916-04-1/ 72968-50-4 |
-/ 277-143-2 |
|
Ulei din coji de Citrus aurantium amara și dulcis |
Ulei din coji de Citrus Aurantium Dulcis; Ulei din coji de Citrus Limon Sinensis |
97766-30-8/ 8028-48-6/ 8008-57-9 |
307-891-8/ 232-433-8/ — |
|
|
63 |
Ulei din Citrus aurantium bergamia (ulei de bergamotă) |
Citrus Aurantium Bergamia Peel Oil |
8007-75-8 89957-91-5 68648-33-9/ 8007-75-8/ 85049-52-1 |
616-915-9 289-612-9 -/ 616-915-9/ — |
|
64 |
Ulei din Citrus limon |
Citrus Limon Peel Oil |
84929-31-7/ 8008-56-8 |
284-515-8/ — |
|
65 |
Uleiuri din Cymbopogon citratus / schoenanthus/flexuosus |
Cymbopogon Schoenanthus Oil |
8007-02-1/ 89998-16-3 |
-/ 289-754-1 |
|
Uleiuri din Cymbopogon Citratus / schoenanthus/flexuosus |
Cymbopogon Flexuosus Oil |
91844-92-7 |
295-161-9 |
|
|
Uleiuri din Cymbopogon citratus / schoenanthus/flexuosus |
Cymbopogon Citratus Leaf Oil |
8007-02-1/ 91844-92-7 |
295-161-9/ 295-161-9 |
|
|
66 |
Ulei din Eucalyptus globulus |
Eucalyptus Globulus Leaf Oil; |
97926-40-4/ 8000-48-4/ |
308-257-3/ 616-775-9/ |
|
|
|
|
||
|
Ulei din Eucalyptus globulus |
Eucalyptus Globulus Leaf/Twig Oil |
8000-48-4 |
|
|
|
67 |
Ulei din Eugenia caryophyllus |
Eugenia Caryophyllus Leaf Oil |
8000-34-8 / 8015-97-2/ 84961-50-2 |
616-772-2/ -/ 284-638-7 |
|
Ulei din Eugenia caryophyllus |
Eugenia Caryophyllus Flower Oil |
84961-50-2 |
284-638-7 |
|
|
Ulei din Eugenia caryophyllus |
Eugenia Caryophyllus Stem oil |
84961-50-2 |
284-638-7 |
|
|
Ulei din Eugenia caryophyllus |
Eugenia Caryophyllus Bud oil |
84961-50-2 |
284-638-7 |
|
|
68 |
Ulei și extract din Jasminum grandiflorum / officinale |
Jasminum Grandiflorum Flower Extract; Jasminum Officinale Oil; Jasminum Officinale Flower Extract |
84776-64-7/ 90045-94-6/ 8022-96-6/ 8024-43-9 90045-94-6 |
283-993-5/ 289-960-1/ -/ — 289-960-1 |
|
69 |
Ulei din Juniperus virginiana |
Juniperus Virginiana Oil; Juniperus Virginiana Wood Oil |
8000-27-9 / 85085-41-2 |
-/ 285-370-3 |
|
70 |
Ulei din Laurus nobilis |
Laurus Nobilis Leaf Oil |
8002-41-3/ 8007-48-5/ 84603-73-6 |
-/ -/ 283-272-5 |
|
71 |
Extract/ulei din Lavandula hybrida; |
Lavandula Hybrida Oil; Lavandula Hybrida Extract; Lavandula Hybrida Flower Extract; |
91722-69-9/ 8022-15-9/ 93455-96-0/ 93455-97-1/ 92623-76-2 |
294-470-6/ -/ -/ -/ 296-408-3 |
|
Extract/ulei din Lavandula intermedia; |
Lavandula Intermedia Flower/Leaf/Stem Extract; Lavandula Intermedia Flower/Leaf/Stem Oil; Lavandula Intermedia Oil |
84776-65-8/ 8000-28-0/ 90063-37-9 |
283-994-0/ -/ 289-995-2 |
|
|
Extract/ulei din Lavandula angustifolia |
Lavandula Angustifolia Oil; Lavandula Angustifolia Flower/Leaf/Stem Extract |
84776-65-8/ 8000-28-0/ 90063-37-9 |
283-994-0/ -/ 289-995-2 |
|
|
72 |
Ulei din Mentha piperita |
Mentha Piperita Oil |
8006-90-4/ 84082-70-2 |
-/ 282-015-4 |
|
73 |
Ulei din Mentha spicata (ulei din mentă comună) |
Mentha Viridis Leaf Oil |
8008-79-5/ 84696-51-5 |
616-927-4/ 283-656-2 |
|
74 |
Extract din Narcissus poeticus/pseudonarcissus/jonquilla/tazetta |
Narcissus Poeticus Extract |
90064-26-9/ 68917-12-4 |
290-087-3/ |
|
Extract din Narcissus poeticus/pseudonarcissus/jonquilla/tazetta |
Narcissus Pseudonarcissus Flower Extract |
90064-27-0 |
290-088-9 |
|
|
Extract din Narcissus poeticus/pseudonarcissus/jonquilla/tazetta |
Narcissus Jonquilla Extract Narcissus Tazetta Extract |
90064-25-8 |
290-086-8 |
|
|
75 |
Ulei din Pelargonium graveolens |
Pelargonium Graveolens Flower Oil |
90082-51-2/ 8000-46-2 |
290-140-0/ — |
|
76 |
Ulei din Pogostemon cablin |
Pogostemon Cablin Oil |
8014-09-3/ 84238-39-1 |
-/ 282-493-4 |
|
77 |
Ulei/extract din flori de Rosa damascena; |
Rosa Damascena Flower Oil; Rosa Damascena Flower Extract |
8007-01-0/ 90106-38-0/ |
-/ 290-260-3 |
|
Ulei/extract din flori de Rosa alba; |
Rosa Alba Flower Oil; Rosa Alba Flower Extract |
93334-48-6 |
297-122-1 |
|
|
Ulei din flori de Rosa canina; |
Rosa Canina Flower Oil |
84696-47-9 |
283-652-0 |
|
|
Ulei/extract din Rosa centifolia; |
Rosa Centifolia Flower Oil; Rosa Centifolia Flower Extract |
84604-12-6 |
283-289-8 |
|
|
Ulei din flori de Rosa gallica; |
Rosa Gallica Flower Oil |
84604-13-7 |
283-290-3 |
|
|
Ulei din flori de Rosa moschata; |
Rosa Moschata Flower Oil |
— |
— |
|
|
Ulei din flori de Rosa rugosa |
Rosa Rugosa Flower Oil |
92347-25-6 |
296-213-3 |
|
|
78 |
Ulei din Santalum Album |
Santalum Album Oil |
8006-87-9/ 84787-70-2 |
-/ 284-111-1 |
|
79 |
Fenol, 2-metoxi-4-(2-propenil)-, acetat |
Eugenyl Acetate |
93-28-7 |
202-235-6 |
|
80 |
2,6-Octadien-1-ol, 3,7-dimetil-,1-acetat, (2E)- |
Geranyl Acetate |
105-87-3 |
203-341-5 |
|
81 |
Acetat de 2-metoxi-4-prop-1-enilfenil |
Acetat de izoeugenil |
93-29-8 |
202-236-1 |
|
82 |
2,6,6-Trimetilbi-ciclo[3.1.1]hept-2-enă (alfa-Pinen); 6,6-Dimetil-2-metilenbiciclo[3.1.1]heptan (beta-Pinen) |
Pinene |
80-56-8/ 7785-70-8/ 127-91-3/ 18172-67-3 |
201-291-9/ 232-087-8/ 204-872-5/ 242-060-2 |
|
83 |
Izotiocianat de alil |
|
57-06-7 |
200-309-2 |
|
84 |
4-Benziloxifenol și 4-etoxifenol |
|
103-16-2/ 622-62-8 |
203-083-3/ 210-748-1 |
|
85 |
4-Fenilbut-3-en-2-onă (Benziliden acetonă) |
|
122-57-6 |
204-555-1 |
|
86 |
Alcool de cyclamen |
|
4756-19-8 |
225-289-2 |
|
87 |
Maleat de dietil |
|
141-05-9 |
205-451-9 |
|
88 |
3,4-Dihidrocumarină |
Dihydrocoumarin |
119-84-6 |
204-354-9 |
|
89 |
7,11-Dimetil-4,6,10-dodecatrien-3-onă |
Pseudomethylionone |
26651-96-7 |
247-878-3 |
|
90 |
6,10-Dimetil-3,5,9-undecatrien-2-onă |
Pseudoionone |
141-10-6 |
205-457-1 |
|
91 |
Acrilat de etil |
Ethyl acrylate |
140-88-5 |
205-438-8 |
|
92 |
Absolut de frunze de smochin (Ficus carica L.) |
Ficus carica extract |
68916-52-9 |
|
|
93 |
trans-2-Heptenal |
|
18829-55-5 |
242-608-0 |
|
94 |
trans-2-Hexenal dietilacetal |
|
67746-30-9 |
266-989-8 |
|
95 |
trans-2-Hexenal-dimetilacetal |
|
18318-83-7 |
242-204-4 |
|
96 |
Alcool hidroabietilic |
Hydroabietyl alcohol |
13393-93-6 |
236-476-3 |
|
97 |
1-(4-Metoxifenil)-1-penten-3-onă (alfa-metilanizilidenacetonă) |
|
104-27-8 |
203-190-5 |
|
98 |
5-Metil-2,3-hexandionă (Acetil izovaleril) |
|
13706-86-0 |
237-241-8 |
|
99 |
3,6,10-Trimetil-3,5,9-undecatrien-2-onă (Pseudo-izometil iononă) |
|
1117-41-5 |
214-245-8 |
|
100 |
7-Etoxi-4-metilcumarină |
|
87-05-8 |
201-721-5 |
|
101 |
Hexahidrocumarină |
|
700-82-3 |
211-851-4 |
|
102 |
3- și 4-(4-hidroxi-4-metilpentil) ciclohex-3-en-1-carbaldehidă (HICC) |
|
51414-25-6/ 31906-04-4/ |
257-187-9/ 250-863-4/ |
|
103 |
2,6-dihidroxi-4-metil-benzaldehidă (atranol) |
|
526-37-4 |
— |
|
104 |
3-clor-2,6-dihidroxi-4-metil-benzaldehidă (cloratranol) |
|
57074-21-2 |
— |
|
105 |
aldehidă 2-(4-terț-butilbenzil)propionică |
|
80-54-6 |
201-289-8 |
(1) Denumirile comune internaționale – DCI (Non-proprietary Names – INN) pentru produsele farmaceutice, OMS, Geneva, august 1975.
ANEXA VI
PAȘAPORTUL DIGITAL AL PRODUSULUI
Partea A
Informații care trebuie să fie incluse în pașaportul digital al produsului
Pașaportul digital al produsului include următoarele informații:
|
(a) |
denumirea comercială, identificatorul unic al produsului pentru detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali și o imagine color a ambalajului sau a etichetei modelului de detergent sau de agent tensioactiv destinat utilizatorilor finali, suficient de clară pentru a permite identificarea acestuia; |
|
(b) |
numele, adresa poștală și electronică și numărul de telefon ale producătorului și, după caz, ale importatorului sau ale reprezentantului autorizat, precum și identificatorul unic de operator al producătorului; |
|
(c) |
trimiterea la furnizorul de servicii de pașapoarte digitale ale produselor care deține copia de rezervă a pașaportului digital al produsului; |
|
(d) |
identificarea detergentului sau a agentului tensioactiv destinat utilizatorilor finali care permite trasabilitatea; |
|
(e) |
o declarație a faptului că pașaportul digital al produsului este emis pe răspunderea exclusivă a producătorului; |
|
(f) |
după caz, codurile mărfurilor, astfel cum sunt prevăzute în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, sub care detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali este clasificat în momentul creării pașaportului digital al produsului; |
|
(g) |
o declarație conform căreia s-a demonstrat conformitatea detergentului sau a agentului tensioactiv destinat utilizatorilor finali cu prezentul regulament și, după caz, trimiteri la alte acte legislative ale Uniunii pe care detergentul sau agentul tensioactiv destinat utilizatorilor finali le respectă; |
|
(h) |
o listă completă a substanțelor adăugate în mod intenționat în detergent sau în agentul tensioactiv, identificate în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008; conservanții de transfer sunt, de asemenea, enumerați dacă trebuie să fie incluși pe etichetă în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, cu articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 sau cu partea A punctul 1 litera (h) subpunctul (iii) din anexa V la prezentul regulament; |
|
(i) |
lista tuturor microorganismelor adăugate în mod intenționat, furnizând clasificarea taxonomică a acestora (denumirea sau codul genului, speciei și tulpinii). |
Obligația menționată la litera (h) din prezenta parte nu se aplică detergenților de uz industrial și instituțional sau agenților tensioactivi, pentru care informațiile echivalente sunt furnizate prin intermediul unei fișe cu date de securitate astfel cum este menționată la articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.
Partea B
Informațiile care pot fi furnizate în pașaportul digital al produsului
Pașaportul digital al produsului poate include informațiile de etichetare menționate la articolul 17 alineatele (3) și (4).
ANEXA VII
LISTA CODURILOR MĂRFURILOR ȘI DESCRIEREA DETERGENȚILOR ȘI A AGENȚILOR TENSIOACTIVI ÎN SENSUL ARTICOLULUI 25 ALINEATUL (6)
|
|
Codul mărfurilor |
Descrierea produsului |
|
ex |
3401 19 00 |
Alte săpunuri și produse și preparate organice tensioactive, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor, sub formă de bare, de calupuri, de bucăți sau forme turnate și hârtie, vată, fetru și materiale nețesute, impregnate, îmbibate sau acoperite cu detergent |
|
ex |
3401 20 |
Săpunuri sub alte forme destinate curățării, înmuierii, clătirii sau albirii țesăturilor, vaselor sau suprafețelor, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 31 00 |
Agenți activi de suprafață organici anionici, indiferent dacă sunt oferiți pentru vânzarea cu amănuntul sau nu: acizi sulfonici de alchilbenzeni lineari și sărurile lor, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 39 |
Alți agenți activi de suprafață organici anionici, indiferent dacă sunt oferiți pentru vânzarea cu amănuntul sau nu, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 41 00 |
Alți agenți activi de suprafață organici cationici, indiferent dacă sunt oferiți pentru vânzarea cu amănuntul sau nu, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 42 00 |
Alți agenți activi de suprafață organici neionici, indiferent dacă sunt oferiți pentru vânzarea cu amănuntul sau nu, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 49 00 |
Alți agenți activi de suprafață organici, indiferent dacă sunt oferiți pentru vânzarea cu amănuntul sau nu, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 50 10 |
Preparate active de suprafață, oferite pentru vânzarea cu amănuntul, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 50 90 |
Preparate pentru spălat și preparate de curățat oferite pentru vânzarea cu amănuntul, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 90 10 |
Alte preparate active de suprafață, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
|
3402 90 90 |
Alte preparate pentru spălat și preparate de curățat, inclusiv produse pentru curățarea alimentelor |
|
ex |
3405 10 00 |
Produse de lustruit, creme și preparate similare pentru încălțăminte sau piele cu proprietăți de curățare |
|
ex |
3405 20 00 |
Produse de lustruit, creme și preparate similare pentru întreținerea mobilei din lemn, a pardoselilor sau a altor lucrări din lemn cu proprietăți de curățare |
|
ex |
3405 30 00 |
Produse de lustruit și preparate similare pentru caroserii, altele decât cele pentru lustruirea metalelor, cu proprietăți de curățare |
|
|
3405 40 00 |
Paste și prafuri de curățat și alte preparate de curățat |
|
ex |
3405 90 |
Alte produse de lustruit și creme pentru încălțăminte, mobilă, podele, caroserii, sticlă sau metal, paste și prafuri de curățat și preparate similare cu proprietăți de curățare |
|
ex |
3809 10 |
Agenți de finisare pe bază de substanțe amilacee de tipul celor utilizate în industria textilă sau în alte industrii similare pentru a modifica tușeul sau mirosul țesăturilor și pentru a întări țesăturile în operațiile de completare a spălării |
|
ex |
3809 91 00 |
Alți agenți de finisare de tipul celor utilizați în industria textilă sau în alte industrii similare pentru a modifica tușeul sau mirosul țesăturilor în operațiile de completare a spălării țesăturilor |
|
ex |
3824 99 45 |
Preparate pentru dezincrustare și similare, utilizate împreună cu un detergent de rufe sau cu un detergent pentru mașini automate de spălat vase |
|
Note: |
în prima coloană, „ex” indică faptul că respectivul cod cuprinde mai multe produse decât cele incluse în descrierea produsului. |
ANEXA VIII
TABEL DE CORESPONDENȚĂ
|
Regulamentul (CE) nr. 648/2004 |
Prezentul regulament |
|
Articolul 1 alineatul (1) |
Articolul 1 alineatul (1) |
|
Articolul 1 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 2 punctul 1 |
Articolul 2 punctul 1 |
|
Articolul 2 punctul 1a |
Articolul 2 punctul 2 |
|
Articolul 2 punctul 1b |
Articolul 2 punctul 3 |
|
Articolul 2 punctul 2 |
— |
|
Articolul 2 punctul 3 |
Articolul 2 punctul 6 |
|
Articolul 2 punctul 4 |
Articolul 2 punctul 7 |
|
Articolul 2 punctul 5 |
Articolul 2 punctul 8 |
|
Articolul 2 punctul 6 |
Articolul 2 punctul 11 |
|
Articolul 2 punctul 7 |
— |
|
Articolul 2 punctul 8 |
Articolul 2 punctul 13 |
|
Articolul 2 punctul 9 |
Articolul 2 punctul 16 |
|
Articolul 2 punctul 9a |
Articolul 2 punctul 15 |
|
Articolul 2 punctul 10 |
Articolul 2 punctul 17 |
|
Articolul 2 punctul 11 |
— |
|
Articolul 2 punctul 12 |
Articolul 2 punctul 5 |
|
Articolul 3 alineatul (1) |
Articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 alineatul (2) |
|
Articolul 3 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 3 alineatul (3) |
Articolul 8 alineatul (1) |
|
Articolul 4 alineatul (1) |
Articolul 4 alineatul (1) |
|
Articolul 4 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 4 alineatul (3) |
— |
|
Articolul 4a |
Articolul 6 |
|
Articolul 5 alineatul (1) |
— |
|
Articolul 5 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 5 alineatul (3) |
— |
|
Articolul 5 alineatul (4) |
— |
|
Articolul 5 alineatul (5) |
— |
|
Articolul 5 alineatul (6) |
— |
|
Articolul 6 alineatul (1) |
— |
|
Articolul 6 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 6 alineatul (3) |
— |
|
Articolul 6 alineatul (4) |
— |
|
Articolul 7 |
— |
|
Articolul 8 alineatul (1) |
— |
|
Articolul 8 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 8 alineatul (3) |
— |
|
Articolul 8 alineatul (4) |
— |
|
Articolul 9 alineatul (1) |
— |
|
Articolul 9 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 9 alineatul (3) |
Articolul 8 alineatul (6) și articolul 16 |
|
Articolul 10 alineatul (1) |
— |
|
Articolul 10 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 11 alineatul (1) |
Articolul 1 alineatul (2) litera (b) |
|
Articolul 11 alineatele (2) și (3) |
Articolul 17 alineatul (3) |
|
Articolul 11 alineatul (4) |
Articolul 17 alineatul (4) |
|
Articolul 11 alineatul (5) |
Articolul 17 alineatul (5) |
|
Articolul 11 alineatul (6) |
— |
|
Articolul 12 |
Articolul 32 |
|
Articolul 13 |
Articolul 30 |
|
Articolul 13a alineatul (1) |
Articolul 31 alineatul (1) |
|
Articolul 13a alineatul (2) |
Articolul 31 alineatul (2) |
|
Articolul 13a alineatul (3) |
Articolul 31 alineatul (3) |
|
Articolul 13a alineatul (4) |
Articolul 31 alineatul (5) |
|
Articolul 13a alineatul (5) |
Articolul 31 alineatul (6) |
|
Articolul 14 alineatul (1) |
Articolul 3 alineatul (2) |
|
Articolul 14 alineatul (2) |
— |
|
Articolul 14 alineatul (3) |
— |
|
Articolul 14 alineatul (4) |
— |
|
Articolul 14 alineatul (5) |
— |
|
Articolul 15 alineatul (1) primul paragraf |
Articolul 28 alineatul (1) |
|
Articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf |
Articolul 28 alineatul (3) |
|
Articolul 15 alineatul (2) |
Articolul 28 alineatul (4) |
|
Articolul 16 |
Articolul 34 alineatul (2) |
|
Articolul 17 |
Articolul 35 |
|
Articolul 18 |
Articolul 33 |
|
Articolul 19 |
Articolul 37 |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/405/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)