European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/307

6.2.2026

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/307 A COMISIEI

din 29 ianuarie 2026

privind cererea de înregistrare, în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului, a inițiativei cetățenești europene intitulate „Stop finanțării războiului Rusiei: eliminarea treptată a importurilor rusești dăunătoare și inutile în UE”

[notificată cu numărul C(2026) 460]

(Numai textul în limba engleză este autentic)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind Inițiativa cetățenească europeană (1), în special articolul 6 alineatul (3),

întrucât:

(1)

O cerere de înregistrare a unei inițiative cetățenești europene intitulate „Stop finanțării războiului din Rusia: eliminarea treptată a importurilor rusești dăunătoare și inutile în UE” a fost prezentată Comisiei la 9 decembrie 2025.

(2)

Scopul inițiativei, astfel cum a fost exprimat de organizatori, este de a solicita Comisiei „să propună măsuri ferme și imediate pentru a pune capăt dependenței rămase a UE de importurile din Rusia și Belarus prin introducerea unor interdicții sectoriale sau a unor eliminări treptate decisive”. Organizatorii indică faptul că „vizează sectoare ale industriei în care există deja alternative viabile în cadrul UE și în țările partenere de încredere: fierul și oțelul, anumite substanțe chimice anorganice și îngrășămintele pe bază de potasiu” și adaugă că „obiectivul este de a opri fluxul de fonduri ale UE către statul rus, de a elimina vulnerabilitățile structurale din lanțurile de aprovizionare critice și de a consolida o politică comercială coerentă, bazată pe valori”. O anexă la inițiativă oferă detalii suplimentare cu privire la contextul, obiectul și obiectivele sale. De asemenea, organizatorii au prezentat un document suplimentar și un proiect de act juridic ca parte a cererii lor de înregistrare.

(3)

Comisia consideră că ar putea adopta o propunere întemeiată pe articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de impunere a unei interdicții la import sau de majorare a taxelor vamale pentru anumite produse din fier și oțel, substanțe chimice anorganice și îngrășăminte originare sau exportate direct sau indirect din Federația Rusă sau din Republica Belarus.

(4)

Din acest motiv, Comisia consideră că niciuna dintre părțile inițiativei nu depășește în mod vădit competența Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.

(5)

Această concluzie nu afectează evaluarea efectuată pentru a se stabili dacă în acest caz sunt îndeplinite condițiile concrete de fond necesare pentru o acțiune din partea Comisiei, inclusiv respectarea principiilor proporționalității și subsidiarității, precum și compatibilitatea cu drepturile fundamentale.

(6)

Grupul de organizatori a furnizat toate documentele necesare pentru a dovedi că inițiativa îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2019/788 și a desemnat persoanele de contact în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) primul paragraf din Regulament.

(7)

Inițiativa propusă nu este vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, sau drepturilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(8)

Prin urmare, inițiativa intitulată „Stop finanțării războiului din Rusia: eliminarea treptată a importurilor rusești dăunătoare și inutile în UE” ar trebui înregistrată.

(9)

Concluzia conform căreia sunt îndeplinite condițiile de înregistrare prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/788 nu implică confirmarea în vreun fel de către Comisie a faptului că, prin conținutul său, inițiativa prezintă cu exactitate situația de fapt, acest lucru fiind responsabilitatea exclusivă a grupului de organizatori ai inițiativei. Conținutul inițiativei exprimă doar punctele de vedere ale grupului de organizatori și nu se poate considera, în niciun caz, că reflectă punctele de vedere ale Comisiei,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se înregistrează inițiativa cetățenească europeană intitulată „Stop finanțării războiului din Rusia: eliminarea treptată a importurilor rusești dăunătoare și inutile în UE” ar trebui înregistrată.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează grupului de organizatori ai inițiativei cetățenești intitulate „Stop finanțării războiului din Rusia: eliminarea treptată a importurilor rusești dăunătoare și inutile în UE”, reprezentat de Salvatore RICCI și Amalio TROMBETTA, care acționează în calitate de persoane de contact.

Adoptată la Bruxelles, 29 ianuarie 2026.

Pentru Comisie

Maroš ŠEFČOVIČ

Membru al Comisiei


(1)   JO L 130, 17.5.2019, p. 55, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/788/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2026/307/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)