European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/269

18.2.2026

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2026/269 AL COMISIEI

din 29 octombrie 2025

de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/35 în ceea ce privește rezervele tehnice, măsurile referitoare la garanțiile pe termen lung, fondurile proprii, riscul aferent devalorizării acțiunilor, riscul de marjă de credit aferent pozițiilor din securitizare, alte cerințe de capital calculate conform formulei standard, raportarea și publicarea informațiilor, proporționalitatea și solvabilitatea la nivel de grup

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (1), în special articolul 29 alineatul (5), articolul 31 alineatul (4), articolul 35 alineatul (9), articolul 37 alineatul (6), articolul 50 alineatul (1), articolul 56, articolul 75 alineatul (2), articolul 75 alineatul (3), articolul 86 alineatul (1), articolul 92 alineatul (1a), articolul 97 alineatul (1), articolul 99 litera (b), articolul 105a alineatul (5), articolul 111 alineatul (1), articolul 127, articolul 130, articolul 213a alineatul (6), articolul 233b litera (a), articolul 234, articolul 256 alineatul (4) și articolul 256b alineatul (6),

întrucât:

(1)

Cu active administrate în valoare de aproximativ 10 mii de miliarde EUR, întreprinderile de asigurare și de reasigurare reprezintă un element fundamental al sistemului financiar. Având în vedere caracterul pe termen lung al activității lor, acestea sunt deosebit de bine plasate pentru a oferi finanțare stabilă economiei reale, inclusiv întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Dat fiind rolul lor socioeconomic esențial, întreprinderile de asigurare și de reasigurare fac obiectul unor norme prudențiale cuprinzătoare, prevăzute în Directiva 2009/138/CE și în Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei (2).

(2)

Pentru a consolida capacitatea sectorului de a sprijini economia reală, tranziția verde și cea digitală, precum și alte priorități ale Uniunii, menținând în același timp soliditatea prudențială și stabilitatea financiară, Directiva 2009/138/CE a fost modificată prin Directiva (UE) 2025/2 a Parlamentului European și a Consiliului (3), care a intrat în vigoare la 28 ianuarie 2025. Directiva (UE) 2025/2 îmbunătățește modul în care sunt concepute măsurile referitoare la garanțiile pe termen lung și introduce un tratament preferențial pentru investițiile pe termen lung în acțiuni. Aceste modificări vor crește capitalul disponibil al întreprinderilor peste cerința de capital de solvabilitate și, prin urmare, le vor consolida capacitatea de a sprijini obiectivele uniunii economiilor și a investițiilor și ale Pactului verde european. Directiva (UE) 2025/2 îmbunătățește, de asemenea, proporționalitatea normelor prudențiale, prin introducerea unei noi categorii de „întreprinderi mici și cu un grad redus de complexitate” care pot beneficia automat de măsurile de proporționalitate identificate în ceea ce privește raportarea, publicarea informațiilor, guvernanța, revizuirea politicilor scrise, calcularea rezervelor tehnice, evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității, precum și planurile de gestionare a riscului de lichiditate. În același timp, recunoscând necesitatea de a menține un cadru de supraveghere solid, Directiva (UE) 2025/2 consolidează cerințele de cooperare între autoritățile de supraveghere, întărește rolul de coordonare și competențele de supraveghere ale Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și extinde setul de instrumente macroprudențiale aflate la dispoziția autorităților naționale de supraveghere.

(3)

Pentru ca noul regim să devină pe deplin operațional, trebuie aduse precizări suplimentare cu privire la parametrii cantitativi cheie în actele delegate. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui modificat. Modificările aduse Regulamentului delegat (UE) 2015/35 ar trebui să contribuie la punerea în aplicare a agendei de politici ale Uniunii referitoare la uniunea economiilor și a investițiilor și ar trebui să ajute asigurătorii să sporească competitivitatea economiei Uniunii, astfel cum se subliniază în Busola pentru competitivitate a Comisiei (4). În special, ar trebui recunoscut potențialul asigurătorilor de a mobiliza capital privat suplimentar în sprijinul obiectivelor-cheie ale Uniunii, inclusiv atunci când investesc împreună cu fondurile publice în economia reală, în special prin garanții sau subvenții publice semnificative.

(4)

Calibrările prudențiale actuale asigură un nivel ridicat de protecție a deținătorilor de polițe și contribuie în mod semnificativ la stabilitatea financiară. Totuși, aceste calibrări pot fi, de asemenea, excesiv de prudente, limitând capacitatea asigurătorilor de a se angaja în investiții pe termen lung. Pentru a aborda această problemă, cadrul prudențial ar trebui revizuit astfel încât să se elimine nivelurile nejustificate de prudență. Deși astfel de revizuiri pot avea ca rezultat un volum mai mare al fondurilor proprii în exces în raport cu cerințele de capital de solvabilitate, se preconizează că întreprinderile de asigurare și de reasigurare vor sprijini obiectivele de politică mai ample ale Uniunii, direcționând capital suplimentar către investiții productive în economia reală.

(5)

Uniunea se confruntă cu nevoi masive de finanțare pentru a-și îndeplini obiectivele deja convenite în materie de inovare, de creștere durabilă și de apărare (5). Directiva (UE) 2025/2 a modificat Directiva 2009/138/CE, printre altele pentru a se asigura că nivelul capitalului disponibil care depășește cerința de capital de solvabilitate este majorat. Este important ca autoritățile naționale de supraveghere și EIOPA să monitorizeze utilizarea acestui nou capital disponibil, având în vedere impactul asupra poziției de capital a asigurătorilor de-a lungul timpului. Se așteaptă ca asigurătorii să direcționeze surplusul de capital către investiții productive, inclusiv poziții din securitizare, menite să contribuie la finanțarea întreprinderilor și a economiei Uniunii. Comisia va monitoriza dacă aceste așteptări sunt îndeplinite și va evalua eficacitatea reformelor, în special în ceea ce privește impactul acestora asupra creșterii participării sectorului asigurărilor la investițiile productive menite să contribuie la finanțarea întreprinderilor și a economiei Uniunii. În acest context, EIOPA ar trebui să raporteze periodic Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului cu privire la (i) alocarea activelor, defalcată pe sectoare și zone geografice, (ii) creșterea distribuirilor către acționari, inclusiv răscumpărările de acțiuni, precum și remunerația variabilă acordată organului administrativ, de conducere sau de supraveghere, persoanelor care dețin funcții-cheie sau conducerii superioare, ținând seama de surplusul de capital, care este recent disponibil, în raport cu cerința de capital de solvabilitate care decurge din Directiva (UE) 2025/2 și din prezentul regulament. Primul raport ar trebui să fie transmis la 31 decembrie 2028.

(6)

Comisia, împreună cu EIOPA, va evalua modul în care riscurile legate de durabilitate referitoare la activele și activitățile pe bază de combustibili fosili, inclusiv riscurile de tranziție asociate în prezent cu emisii ridicate, dar situate pe o traiectorie către alinierea la obiectivele Acordului de la Paris, sunt gestionate de întreprinderile de asigurare și de reasigurare. Atunci când este cazul, Comisia va avea în vedere posibile modificări pentru a se asigura că aceste riscuri emergente sunt reflectate în mod adecvat în cadrul prudențial, ținând seama de evoluțiile cadrului pentru instituțiile de credit, precum și de raportul prezentat de EIOPA în temeiul articolului 304c alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE. În cadrul viitorului Plan european de adaptare la schimbările climatice, Comisia va analiza, de asemenea, dacă normele prudențiale pot favoriza mai degrabă emisiunile de obligațiuni de catastrofă și de alte obligațiuni verzi sau investițiile în aceste obligațiuni.

(7)

Cerința referitoare la obținerea a două evaluări ale creditului de la instituții externe de evaluare a creditului desemnate (ECAI) este, în general, justificată de complexitatea evaluării în mod fiabil a riscului de credit al pozițiilor din securitizare. Cu toate acestea, securitizările care îndeplinesc criteriile de simplitate, transparență și standardizare (STS) fac obiectul unui cadru de reglementare specific menit să asigure comparabilitatea și să reducă asimetriile informaționale. Din acest motiv și pentru a sprijini eforturile Uniunii de a aborda costurile administrative și de conformare nejustificate, este oportun să se elimine cerința privind ratingul dublu pentru securitizările STS, menținând-o, totodată, pentru alte securitizări.

(8)

Riscurile legate de schimbările climatice sunt pe termen lung, neliniare și sistemice, ceea ce face dificilă estimarea lor de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare exclusiv pe baza unor date anterioare. Directiva (UE) 2025/2 a introdus noi cerințe privind gestionarea riscurilor legate de schimbările climatice și a riscurilor legate de durabilitate în general. În special, articolul 45a din Directiva 2009/138/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2025/2, impune întreprinderilor să identifice orice expunere semnificativă la riscurile legate de schimbările climatice și, după caz, să evalueze impactul scenariilor climatice pe termen lung asupra activității lor. Cu toate acestea, în ceea ce privește evaluarea sau calcularea cerințelor de capital cu ajutorul unui model intern, întreprinderile de asigurare și de reasigurare utilizează adesea date provenite din evenimente anterioare pentru a fundamenta previziunile privind riscurile care se vor materializa în viitor. Este posibil ca datele provenite din evenimente anterioare să nu reflecte suficient tendințele legate de schimbările climatice. Prin urmare, ar putea fi necesare evaluări prospective, inclusiv scenarii climatice plauzibile, pentru a evalua modul în care evoluează riscurile și pentru a atenua posibilele impacturi. În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare se bazează prea mult pe date anterioare, cea mai bună estimare a sa pentru obligațiile față de deținătorii de polițe sau modelul său intern, după caz, poate subestima obligațiile sau riscurile relevante. Prin urmare, este necesar să se solicite întreprinderilor să dispună de proceduri interne pentru a evita dependența excesivă de datele provenite din evenimente anterioare în ceea ce privește tendințele legate de schimbările climatice.

(9)

În prezent, marja de risc este calibrată în mod prudent. Directiva (UE) 2025/2 reduce rata costului capitalului care stă la baza calculării marjei de risc, conducând la o reducere globală a nivelului acesteia cu aproximativ 21 %. În pofida acestei modificări, formula de calcul prevăzută în Regulamentul delegat (UE) 2015/35 nu reflectă în mod adecvat diminuarea naturală a anumitor riscuri de-a lungul timpului și poate duce la dubla contabilizare a unor astfel de riscuri, inclusiv la reziliere și la mortalitate. Prin urmare, este necesar să se introducă un factor exponențial și variabil în funcție de timp, care să asigure o reducere anuală a riscurilor de cel puțin 3,5 %. Această ajustare este menită să corecteze tendința prudentă a calibrării actuale, reducând astfel rezervele tehnice ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și, prin urmare, majorând capitalul disponibil pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate. Cu toate acestea, pentru a se asigura că marja de risc continuă să reflecte un nivel adecvat de prudență și nu compromite protecția deținătorilor de polițe, reducerea cuantificării riscurilor viitoare care rezultă din acest factor ar trebui să fie plafonată la 50 %.

(10)

Directiva (UE) 2025/2 a modificat metoda extrapolării ratelor dobânzilor fără risc. În special, directiva respectivă a modificat abordarea referitoare la identificarea punctului de plecare al scadenței pentru extrapolare („primul punct de netezire”). Articolul 77a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE prevede că primul punct de netezire ar trebui să corespundă unei scadențe pentru care volumul obligațiunilor rămase de rambursat cu scadența respectivă sau cu o scadență mai îndepărtată este suficient de ridicat. Articolul 77a alineatul (3) din directiva respectivă precizează, de asemenea, că, la 28 ianuarie 2025, primul punct de netezire pentru euro ar trebui să fie la o scadență de 20 de ani. În prezent, pragul procentual pentru determinarea unui volum suficient de obligațiuni este stabilit la 6 % pentru moneda euro. Cu toate acestea, din cauza creșterii în ultimii ani a numărului de obligațiuni cu scadență îndepărtată rămase de rambursat, este posibil ca, în viitor, acest prag să nu mai indice un prim punct de netezire la 20 de ani. În plus, EIOPA va trebui să decidă ce sursă de date va utiliza pentru evaluarea respectivă, inclusiv referitor la publicarea informațiilor în temeiul articolului 77e alineatul (1a) din Directiva 2009/138/CE. Pentru a evita perturbarea pieței, este important ca pragul procentual să fie fixat astfel încât să conducă, de asemenea, la un prim punct de netezire de 20 de ani la data aplicării Directivei (UE) 2025/2, indiferent de sursa de date utilizată de EIOPA. Prin urmare, pragul legat de monedă utilizat pentru moneda euro pentru a evalua dacă procentajul obligațiunilor rămase de rambursat cu scadențe egale sau mai mari decât primul punct de netezire menționate la articolul 77a din Directiva 2009/138/CE este suficient de ridicat ar trebui să fie calculat conform celor ce urmează. O „marjă de siguranță” de 1,5 % ar trebui aplicată procentului minim care are ca rezultat un prim punct de netezire la 20 de ani la 28 ianuarie 2025, pe baza sursei de date pe care EIOPA o va utiliza la data aplicării noilor norme. Procentul obținut ar trebui rotunjit până la cel mai apropiat procent semiîntreg sau întreg.

(11)

Rata forward extrapolată ar trebui să fie egală cu media ponderată a unei rate forward lichide și a ratei forward finale (UFR). Articolul 77a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE prevede că, pentru scadențele de cel puțin 40 de ani după primul punct de netezire, ponderea UFR ar trebui să fie de cel puțin 77,5 %. Aceasta presupune faptul că parametrul care determină viteza de convergență a ratelor forward către UFR a extrapolării nu ar trebui să fie mai mic de 11 %. Prin urmare, ar trebui utilizată această valoare. Totuși, având în vedere particularitățile pieței obligațiunilor suedeze și după cum a explicat EIOPA în avizul său privind revizuirea Directivei Solvabilitate II (6), utilizarea unei astfel de valori pentru coroana suedeză ar conduce la o denaturare semnificativă și neintenționată a structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc. Pentru a menține integritatea structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc, ar trebui să se aplice un parametru de convergență de 40 % pentru moneda respectivă.

(12)

Directiva (UE) 2025/2 a modificat normele care reglementează prima de volatilitate prin impunerea faptului ca prima de volatilitate să facă obiectul aprobării de către autoritățile de supraveghere și ca la calcularea acesteia să se țină seama de caracteristicile specifice întreprinderii care au legătură cu senzitivitatea la marjă a activelor și cu senzitivitatea la rata dobânzii a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice. În plus, prima de volatilitate nu trebuie să reflecte partea din marje care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate sau a riscului de credit neașteptat ori a altui risc. Articolul 77d alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2025/2, prevede că această parte se calculează ca procent din marje și trebuie să scadă pe măsură ce marjele cresc. Studiile economice empirice confirmă faptul că, în cazul obligațiunilor corporative, cea mai mare parte a marjelor reflectă un risc de credit real, în special în cazul în care marjele se situează la niveluri scăzute spre medii. Prin urmare, în cazul în care marjele aferente obligațiunilor corporative și împrumuturilor pentru întreprinderi nu depășesc media lor pe termen lung, procentul aplicat pentru a determina corecția în funcție de risc nu ar trebui să fie mai mic de 50 %.

(13)

Pentru a se asigura că prima de volatilitate funcționează într-un mod anticiclic, corecția în funcție de risc nu ar trebui să depășească o cotă adecvată din marjele medii pe termen lung. În cazul în care acest procent este prea scăzut, prima de volatilitate ar putea neutraliza în mod nejustificat o creștere a marjelor care rezultă din deteriorarea reală a bonității financiare a emitenților de obligațiuni, supraestimând astfel poziția de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare în perioade de criză a pieței pe termen scurt. Prin urmare, pentru a se asigura că prima de volatilitate stabilizează efectiv poziția de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare fără a denatura senzitivitatea la risc, nivelul maxim al corecției în funcție de risc nu ar trebui stabilit prea jos.

(14)

Articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 prevede că, atunci când își calculează fondurile proprii disponibile, întreprinderile de asigurare și de reasigurare trebuie să deducă dividendele, distribuirile și cheltuielile previzibile din excedentul activelor față de obligații. Cu toate acestea, Regulamentul delegat (UE) 2015/35 nu specifică modul în care ar trebui efectuată deducerea. În special, în timp ce anumite întreprinderi acumulează progresiv dividende previzibile în cursul exercițiului financiar, altele deduc imediat întregul cuantum al dividendelor anuale previzibile. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile, asigurătorii ar trebui să utilizeze o abordare bazată pe angajamente atunci când determină cuantumul dividendelor previzibile care trebuie deduse în momentul calculării fondurilor proprii disponibile.

(15)

Articolul 69 litera (a) punctul (i) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 prevede că atât capitalul social ordinar vărsat, cât și contul de prime de emisiune aferent sunt eligibile ca elemente ale fondurilor proprii de bază de nivel 1 în cazul în care rambursarea sau răscumpărarea lor face obiectul unei aprobări prealabile de către autoritățile de supraveghere. O astfel de cerință poate crea o sarcină administrativă și de reglementare nejustificată în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare execută un program de răscumpărare de acțiuni cu scopul de a utiliza imediat acțiunile cumpărate pentru exercitarea opțiunilor pe acțiuni. Prin urmare, ar trebui să se precizeze că, în cazul în care rambursarea sau răscumpărarea elementelor fondurilor proprii de bază vizează exercitarea drepturilor de opțiune pe acțiuni în termen de cel mult o lună de la data răscumpărării acțiunilor, o astfel de rambursare sau răscumpărare nu ar trebui să facă obiectul unei aprobări prealabile de către autoritățile de supraveghere.

(16)

În temeiul articolului 77b alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/138/CE, întreprinderile de asigurare și de reasigurare care utilizează prima de echilibrare trebuie să identifice, să organizeze și să gestioneze portofoliul alocat de active și obligații separat de alte părți ale activității și, prin urmare, întreprinderilor respective nu li se permite să acopere riscurile care apar în alte părți ale activității utilizând portofoliul de active alocat. Cu toate acestea, gestionarea separată a portofoliului nu conduce la o creștere a corelației dintre riscurile din cadrul portofoliului respectiv și cele din cadrul restului întreprinderii. Prin urmare, întreprinderile de asigurare și de reasigurare care utilizează prima de echilibrare nu ar trebui să aibă obligația de a calcula o cerință de capital de solvabilitate noțională distinctă pentru portofoliul de active și obligații căruia i se aplică prima de echilibrare, cu excepția cazului în care portofoliile de active care acoperă cea mai bună estimare corespunzătoare a obligațiilor de asigurare sau de reasigurare formează un fond restricționat.

(17)

Articolul 84 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 prevede că abordarea transparentă de tip „look-through” ar trebui să se aplice întreprinderilor afiliate care acționează în principal ca vehicule investiționale în numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative. Cu toate acestea, formularea respectivă poate exclude în mod nejustificat întreprinderile afiliate care gestionează active în numele mai multor întreprinderi din cadrul aceluiași grup de asigurare sau de reasigurare. Acest lucru creează o lacună în materie de reglementare și riscă să determine aplicarea inconsecventă a principiului „look-through”. Prin urmare, articolul 84 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui modificat pentru a preciza că abordarea de tip „look-through” se aplică și în cazul în care vehiculul investițional conex gestionează active în numele mai multor întreprinderi din cadrul grupului, și nu numai în numele întreprinderii participative înseși.

(18)

Normele care reglementează calcularea modulului „risc de contraparte”, inclusiv efectul de diminuare a riscurilor al instrumentelor financiare derivate, al contractelor de reasigurare sau al securitizărilor pentru asigurări, se pot dovedi a fi foarte complexe. Este posibil ca astfel de calcule complexe să nu fie întotdeauna proporționale cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare. Prin urmare, pentru a reduce costurile de conformare pentru întreprinderile mai mici, ar trebui introdus un calcul simplificat suplimentar al efectului de diminuare a riscurilor al instrumentelor financiare derivate, al contractelor de reasigurare sau al securitizărilor.

(19)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot opta să transfere riscurile prin utilizarea unor contracte de reasigurare neproporțională. Cu toate acestea, în cazul în care se utilizează formula standard, acest tip de contract de reasigurare nu este reflectat în mod corespunzător ca tehnică de diminuare a riscurilor pentru reducerea cerințelor de capital de solvabilitate. Prin urmare, este necesar să se prevadă ca anumite forme de reasigurare, în special acoperirile împotriva unor evoluții nefavorabile care permit transferul riscului de rezervă, să poată fi recunoscute într-un mod simplu în conformitate cu formula standard.

(20)

Conform articolului 164 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, corelația dintre riscul de marjă de credit calculat conform formulei standard și riscul de rată a dobânzii în scenariul scăderii ratei dobânzii este de 50 %. Cu toate acestea, analiza economică efectuată de Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale („EIOPA”) demonstrează că o astfel de calibrare este excesiv de prudentă (7). În special, datele empirice arată că cele mai mari scăderi ale ratei dobânzii nu au avut loc concomitent cu cel mai amplu ecart al marjelor de pe piețele de obligațiuni. Prin urmare, corelația dintre riscul de marjă de credit și riscul de rată a dobânzii în scenariul scăderii ratei dobânzii ar trebui să fie redusă la 25 %.

(21)

Cerințele de capital pentru riscul de rată a dobânzii conform formulei standard se calculează separat pentru fiecare monedă. Cu toate acestea, pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare al căror sediu central se află într-un stat membru a cărui monedă locală este raportată la euro, această abordare conduce la cerințe de capital disproporționat de mari, care nu reflectă riscurile economice reale. Prin urmare, este necesar să se prevadă ca cerința de capital pentru riscul de rată a dobânzii conform formulei standard să poată fi calculată în comun pentru moneda euro și pentru moneda raportată la euro a statului membru în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare își au sediul central.

(22)

Metoda extrapolării utilizată pentru a evalua datoriile pe termen lung contribuie la atenuarea efectului pe care variațiile ratelor dobânzii îl au asupra celei mai bune estimări a datoriilor asociate contractelor de asigurare. Însă actualele cerințe de capital calculate cu ajutorul formulei standard pentru riscul de rată a dobânzii nu reflectă extrapolarea ratelor dobânzii pe termen lung. Prin urmare, este necesar să se impună extrapolarea ratelor dobânzii în condiții de criză la scadențe care depășesc primul punct de netezire.

(23)

În conformitate cu normele actuale, formula standard aferentă riscului de rată a dobânzii presupune că ratele pozitive ale dobânzii nu pot deveni negative și că ratele negative ale dobânzii nu pot scădea și mai mult. Cu toate acestea, evoluțiile înregistrate în trecut pe piețele financiare au arătat că o astfel de ipoteză poate subestima în mod semnificativ expunerile întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare la riscul ratei dobânzii. Prin urmare, formula standard ar trebui modificată pentru a reflecta în mod corespunzător riscul unor rate ale dobânzii scăzute sau negative. Acest lucru ar trebui să fie realizat prin recalibrarea submodulului „risc al ratei dobânzii” pentru a reflecta existența unui mediu în care randamentul este negativ.

(24)

Modificările formulei standard pentru riscul de rată a dobânzii nu ar trebui să conducă la o creștere nejustificată a cerințelor de capital atunci când ratele sunt scăzute. În special, calibrarea șocurilor cu evoluție descendentă nu ar trebui să presupună o scădere semnificativă a nivelurilor ratei dobânzii sub valorile observate în trecut în cazul principalelor valute. Prin urmare, pentru a asigura proporționalitatea și coerența cu comportamentele anterioare de pe piață, ar trebui introdus un prag în funcție de scadență astfel încât să se limiteze amploarea ratelor negative estimate ale dobânzii, care să crească odată cu scadența pentru a reflecta gradul mai scăzut de plauzibilitate a ratelor extreme pe termen lung.

(25)

Astfel cum s-a subliniat în Comunicarea Comisiei privind o uniune a economiilor și a investițiilor (8), investitorii instituționali, cum ar fi întreprinderile de asigurare și de reasigurare, se află într-o poziție unică pentru a investi cu o perspectivă pe termen lung și pentru a sprijini capitalizarea întreprinderilor din Uniune în domenii prioritare, printre care apărarea, cercetarea și inovarea sau tranziția verde și cea digitală. Încurajarea finanțării prin capitaluri proprii este esențială pentru consolidarea rezilienței economice și a competitivității Uniunii, în special prin facilitarea accesului întreprinderilor inovatoare la capital stabil și „răbdător”. Articolul 105a din Directiva 2009/138/CE stabilește o cerință preferențială de capital aplicabilă investițiilor pe termen lung în acțiuni. Mai precis, alineatul (1) litera (d) de la articolul menționat prevede că, pentru a beneficia de tratamentul preferențial, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de către autoritățile de supraveghere, că sunt în măsură să evite vânzările forțate de investiții în acțiuni pentru o perioadă de cinci ani, în mod continuu și în condiții de criză. Pentru a se asigura că această cerință este aplicată în mod consecvent, ar trebui specificate abordările menite să demonstreze capacitatea unei întreprinderi de a evita vânzările forțate de investiții în acțiuni. În plus, pentru a evita o sarcină administrativă nejustificată și pentru a ține seama de diferențele în ceea ce privește complexitatea profilurilor de risc ale întreprinderilor, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să fie autorizate să opteze pentru abordarea cea mai adecvată dintre mai multe metode, în funcție de modelul lor de afaceri și de complexitatea care le caracterizează. Acest lucru poate spori posibilitatea de utilizare și eficacitatea tratamentului preferențial pentru diferite categorii de întreprinderi. Totuși, pentru a preveni trecerea arbitrară sau oportunistă de la o abordare la alta în timp, este necesar să se stabilească garanții și cerințe de monitorizare în materie de supraveghere clare, asigurând coerența, transparența și convergența în materie de supraveghere și menținând, totodată, o gestionare prudentă a riscurilor și asigurând protecția deținătorilor de polițe.

(26)

În mod implicit, în cazul în care investițiile pe termen lung în acțiuni sunt efectuate prin intermediul unor organisme de plasament colectiv, criteriile prevăzute la articolul 105a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE ar trebui evaluate la nivelul fiecărui activ suport. Totuși, articolul 105a alineatul (2) din directiva respectivă prevede că, pentru anumite tipuri de organisme de plasament colectiv care prezintă un profil de risc mai scăzut, acele criterii prevăzute la articolul 105a alineatul (1) din directiva respectivă pot fi evaluate mai degrabă la nivelul fondului decât la nivelul activelor suport deținute în cadrul fondului respectiv. Articolul 168 alineatul (6) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 identifică deja anumite organisme de plasament colectiv ca acțiuni de tip 1, care fac obiectul unor factori de risc mai mici pentru riscul de devalorizare a acțiunilor decât acțiunile de tip 2. Printre aceste organisme se numără fondurile europene de antreprenoriat social, fondurile europene cu capital de risc, fondurile europene de investiții pe termen lung și fondurile de investiții alternative de tip închis care nu utilizează efectul de levier. În ceea ce privește fondurile de investiții alternative de tip închis care nu utilizează efectul de levier, utilizarea instrumentelor financiare derivate în scopul acoperirii riscurilor, precum și acordurile temporare de împrumut care sunt acoperite integral de angajamentele de capital contractuale ale investitorilor în fondul de investiții alternative sunt excluse din calculul efectului de levier. Toate aceste fonduri de tip 1 ar trebui, de asemenea, să fie considerate ca prezentând un profil de risc mai scăzut în scopul identificării investițiilor pe termen lung în acțiuni, inclusiv atunci când fondurile sunt investite în acțiuni eligibile de infrastructură sau în acțiuni eligibile ale întreprinderilor de infrastructură. În cazul în care condițiile prevăzute la articolul 105a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE sunt îndeplinite la nivelul unor astfel de fonduri cu profil de risc mai scăzut, factorul de risc preferențial de 22 % menționat la articolul 105a alineatul (4) din directiva respectivă ar trebui să se aplice în mod implicit numai expunerilor din titluri de capital deținute în cadrul unor astfel de fonduri, și nu altor active financiare.

(27)

Limitele actuale ale ajustării simetrice reduc eficacitatea acesteia în ceea ce privește atenuarea potențialelor efecte prociclice ale sistemului financiar. În special, limitele respective pot determina întreprinderile de asigurare și de reasigurare să atragă capital suplimentar sau să vândă active ca răspuns la evoluțiile nefavorabile de scurtă durată ale pieței, inclusiv cele declanșate de instabilitatea geopolitică. În concordanță cu Directiva (UE) 2025/2, articolul 172 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui modificat pentru a permite ca ajustarea simetrică să genereze variații mai mari ale cerinței standard de capital propriu, sporind astfel capacitatea acesteia de a atenua impactul fluctuațiilor bruște ale pieței.

(28)

În sectorul bancar, articolul 133 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (9) permite instituțiilor de credit, în anumite condiții și sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile de supraveghere, să aplice o pondere de risc preferențială expunerilor din titluri de capital achiziționate în cadrul unor programe legislative specifice. Aceste programe ar trebui să ofere subvenții sau garanții semnificative, să implice supravegherea guvernamentală și să impună anumite restricții asupra tipurilor de investiții în acțiuni. Pentru a promova condiții de concurență echitabile la nivel transsectorial și pentru a consolida contribuția întreprinderilor de asigurare și de reasigurare la finanțarea prin capitaluri proprii a economiei reale, este oportun să se reproducă abordarea din formula standard pentru calcularea cerințelor de capital de solvabilitate în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2015/35. Investițiile în acțiuni realizate în cadrul unor programe legislative comparabile, inclusiv cele care sprijină unul sau mai multe sectoare economice enumerate în Comunicarea privind Busola pentru competitivitate a Uniunii sau în Planul „ReArm Europe – Readiness 2030” (10), ar trebui să fie recunoscute ca având potențialul de a reduce riscurile și, prin urmare, pot justifica o cerință de capital mai scăzută, sub rezerva aprobării de către autoritatea de supraveghere.

(29)

Pentru a asigura coerența între reglementările bancare și cele din domeniul asigurărilor și pentru a promova convergența practicilor de supraveghere, programele legislative considerate a îndeplini condițiile de eligibilitate prevăzute la articolul 133 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui, de asemenea, să fie recunoscute ca programe legislative în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2015/35, pe baza acelorași criterii. Comisia poate să țină un registru public al acestor programe în sensul articolului 133 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sporind astfel transparența și previzibilitatea. În cazul în care există un astfel de registru, includerea unui program în acesta ar trebui să constituie o prezumție că acest program este eligibil și în temeiul cadrului de asigurare.

(30)

Investițiile realizate în cadrul programelor legislative pot fi considerate, de asemenea, drept investiții pe termen lung în acțiuni. Prin urmare, este necesar ca calculul cerințelor de capital de solvabilitate să permită reflectarea caracteristicilor combinate de reducere a riscurilor ale ambelor tipuri de investiții.

(31)

O piață a securitizărilor care funcționează în mod corespunzător oferă surse suplimentare de finanțare piețelor de capital, îmbunătățind astfel capacitatea de finanțare a economiei reale și contribuind la realizarea uniunii economiilor și a investițiilor. De asemenea, oferă oportunități de investiții alternative întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, care trebuie să își diversifice portofoliile pentru a stimula rentabilitatea și a reduce riscul nesistematic. În calitate de investitori instituționali, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui, așadar, să fie pe deplin integrate în cadrul pieței securitizărilor din Uniune.

(32)

Regulamentul delegat (UE) 2018/1221 al Comisiei (11) a introdus în Regulamentul delegat (UE) 2015/35 factori de risc specifici pentru riscul de marjă de credit al securitizărilor STS. Cu toate acestea, factorii de risc pentru tranșele de rang superior ale securitizărilor STS au rămas la un nivel superior celor aplicabili obligațiunilor corporative sau obligațiunilor garantate cu același grad de calitate a creditului. Totuși, spre deosebire de obligațiunile corporative sau de cele garantate, securitizările STS cu o calitate a creditului comparabilă fac obiectul unor cerințe specifice privind diligența necesară și privind transparența în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2402 al Parlamentului European și al Consiliului (12). Aceste cerințe asigură faptul că întreprinderile de asigurare sau de reasigurare înțeleg și gestionează mai bine riscurile legate de securitizările STS. Prin urmare, pentru a îmbunătăți coerența între clasele de active cu profiluri de risc comparabile, factorii de risc pentru tranșele de rang superior ale securitizărilor STS ar trebui să fie aliniați în continuare la cei aplicabili obligațiunilor corporative sau celor garantate.

(33)

Regulamentul delegat (UE) 2015/35 nu face distincție între tranșele de rang superior și tranșele care nu sunt de rang superior din cadrul securitizărilor care nu sunt STS. Această lipsă de senzitivitate la risc duce la supraestimarea riscurilor de marjă de credit care stau la baza investițiilor în tranșele de cea mai bună calitate ale securitizărilor care nu sunt STS. În plus, diferența în ceea ce privește cerințele de capital pentru întreprinderile de asigurare sau de reasigurare între securitizările STS și cele care nu sunt STS este mult mai semnificativă decât diferența în ceea ce privește cerințele aplicabile instituțiilor de credit. Prin urmare, pentru a menține această diferență, ar trebui introduși factori de risc mai mici pentru tranșele de rang superior ale securitizărilor care nu sunt STS.

(34)

Cuantumurile exprimate în euro în Regulamentul delegat (UE) 2015/35 nu au fost revizuite de la intrarea în vigoare în 2014 a regulamentului. De atunci, inflația cumulată se apropie de 35 %. Prin urmare, cuantumurile exprimate în euro în regulamentul respectiv ar trebui revizuite, prin majorarea cuantumului de bază în euro cu variația procentuală a indicilor armonizați ai prețurilor de consum din toate statele membre publicați de Comisie (Eurostat).

(35)

Articolul 192 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 prevede că, în cazul în care raportul dintre valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului pentru un credit ipotecar nu depășește 60 %, cerința de capital calculată cu ajutorul formulei standard pentru riscul de contraparte este nulă. Acest tratament subestimează în mod nejustificat riscurile reale ale unor astfel de expuneri și conduce la condiții de concurență inechitabile cu sectorul bancar, în care aceste expuneri sunt ponderate la risc. Prin urmare, ar trebui introdus un prag pentru pierderile în caz de nerambursare a creditelor ipotecare.

(36)

Articolul 176 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 stabilește factorii de risc aplicabili împrumuturilor pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului realizată de o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) desemnată și pentru care debitorii nu au constituit garanții reale care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 214 din regulamentul respectiv. Totuși, acești factori de risc aplicabili subestimează în mod semnificativ nivelul pierderilor potențiale în caz de nerambursare a împrumuturilor restructurate. Așadar, este necesară adaptarea acestor factori de risc pentru a reflecta mai bine nivelul pierderilor potențiale în caz de nerambursare a împrumuturilor restructurate.

(37)

Contrapărțile centrale de compensare (CPC) au dezvoltat noi modele de acces care permit întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare să devină membri compensatori direcți, în timp ce o întreprindere plătitoare este responsabilă pentru contribuțiile la fondul de garantare. Până în prezent, nicio întreprindere de asigurare sau de reasigurare nu a decis să recurgă la aceste noi modele de acces. Acest lucru se datorează parțial tratamentului prudențial al expunerilor directe față de CPC-uri calificate, care poate fi superior tratamentului prudențial aplicabil unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care acționează ca membru compensator indirect. Regulamentul delegat (UE) 2015/35 nu reflectă pe deplin efectul de reducere a riscurilor aferent compensării centrale pentru întreprinderile de asigurare sau de reasigurare. Pentru a aborda această chestiune și pentru a elimina obstacolele din calea participării întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare în calitate de membri compensatori direcți, cerințele de capital pentru expunerile directe față de CPC-uri calificate ar trebui reduse și aliniate la cele aferente expunerilor indirecte.

(38)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot decide să utilizeze tranzacții de răscumpărare sau operațiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare pentru a gestiona lichiditățile sau pentru a crește rentabilitatea activelor. Cu toate acestea, cerințele de capital asociate unor astfel de tranzacții sunt tratate în prezent cu prea multă prudență, deoarece sunt clasificate ca expuneri de tip 2 în scopul calculării cerințelor de capital în cadrul modulului „risc de contraparte”. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui modificat pentru a reclasifica aceste tranzacții ca expuneri de tip 1. În plus, Comisia va evalua, în coordonare cu EIOPA, dacă și în ce mod să se reflecte în cerințele de capital pentru riscul de contraparte efectul de diminuare a riscurilor aferent compensării centrale prin CPC-uri calificate.

(39)

În unele cazuri, întreprinderile de asigurare și de reasigurare își pot reduce în mod semnificativ cerința de capital de solvabilitate prin utilizarea unor tehnici de diminuare a riscurilor, inclusiv prin reasigurare, dar aceste tehnici de diminuare a riscurilor nu conduc întotdeauna la un transfer semnificativ al riscului. În special, unele contracte de reasigurare sunt concepute pentru a acoperi numai scenariile extreme trasate în formula standard, oferind în același timp o protecție redusă sau inexistentă împotriva unor evenimente mai moderate, dar mai probabile. Prin urmare, pentru a se asigura că profilul de risc al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare este evaluat cu mai multă precizie, ar trebui să se precizeze că reducerea cerinței de capital de solvabilitate care rezultă din utilizarea tehnicilor de diminuare a riscurilor trebuie să fie proporțională cu volumul riscurilor transferate efectiv.

(40)

Pentru a se asigura că tehnicile de diminuare a riscurilor care sunt recunoscute în formula standard de calculare a cerinței de capital de solvabilitate nu includ riscul de bază semnificativ, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să evalueze performanța efectivă a diminuării riscurilor în cadrul unui set cuprinzător de scenarii de risc care să fie relevante pentru tehnica de diminuare a riscurilor avută în vedere. În ceea ce privește reasigurarea proporțională, performanța efectivă ar trebui să fie demonstrată printr-o reflectare riguroasă în toate scenariile. În ceea ce privește reasigurarea neproporțională, evaluarea ar trebui să se concentreze asupra scenariilor care prezintă pierderi între punctele de atașare și punctele de detașare și ar trebui să reflecte îndeaproape pierderile respective.

(41)

Articolul 275 alineatul (2) litera (c) din regulamentul delegat prevede că plata unei părți substanțiale din componenta de remunerație variabilă către personalul ale cărui activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al întreprinderii ar trebui să facă obiectul unei amânări. Cu toate acestea, costul aferent aplicării unei astfel de cerințe poate depăși beneficiile prudențiale în cazurile în care un membru al acestei categorii de personal are un nivel scăzut al remunerației variabile, deoarece este puțin probabil ca aceste niveluri de remunerație să creeze stimulente pentru asumarea unor riscuri excesive. Prin urmare, în astfel de cazuri, cerința privind amânarea prevăzută la articolul 275 alineatul (2) litera (c) din regulamentul delegat nu ar trebui să se aplice.

(42)

Directiva 2009/138/CE impune publicarea periodică a informațiilor esențiale în cadrul raportului privind solvabilitatea și situația financiară. Acest raport este destinat, pe de o parte, deținătorilor de polițe și beneficiarilor, iar, pe de altă parte, analiștilor și altor profesioniști de pe piață. Pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor acestor două grupuri diferite, Directiva (UE) 2025/2 de modificare a Directivei 2009/138/CE prevede ca, în ceea ce privește conținutul, raportul să fie împărțit în două părți, clar identificate, dar prezentate în comun. Prima parte, adresată în principal deținătorilor de polițe și beneficiarilor, ar trebui să conțină informații-cheie privind activitatea, performanța, gestionarea capitalului și profilul de risc. A doua parte, adresată profesioniștilor de pe piață, ar trebui să conțină informații detaliate privind activitatea și sistemul de guvernanță, informații specifice privind rezervele tehnice și alte obligații, poziția de solvabilitate, precum și alte date relevante pentru analiștii specializați. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui modificat pentru a reflecta noua structură și noul conținut.

(43)

Anumite informații care trebuie incluse în secțiunea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată profesioniștilor de pe piață pot fi deja puse la dispoziția publicului în alte rapoarte publicate de întreprinderile de asigurare sau de reasigurare. În acest caz, întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu ar trebui să aibă obligația de a duplica informațiile respective în raportul lor privind solvabilitatea și situația financiară, ci ar trebui să li se permită, în schimb, să furnizeze trimiteri directe, inclusiv prin linkuri internet, la secțiunea sau la pagina relevantă a celuilalt raport. Pentru a asigura accesibilitatea în timp, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că astfel de linkuri rămân funcționale timp de cel puțin cinci ani, chiar și în cazul în care structurile site-ului web sau localizarea documentelor se schimbă.

(44)

Secțiunea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată deținătorilor de polițe și beneficiarilor ar trebui să fie concisă, accesibilă și ușor de înțeles de către nespecialiști. Pentru a atinge acest obiectiv, această secțiune ar trebui să conțină doar informații simple, axate pe nevoile deținătorilor de polițe și ale beneficiarilor vizați, și nu ar trebui să depășească cinci pagini.

(45)

Pentru a se asigura că deținătorii de polițe și beneficiarii pot înțelege secțiunea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară care îi vizează, secțiunea respectivă ar trebui să fie pusă la dispoziție în limbile utilizate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în operațiunile sale în temeiul libertății de stabilire sau al libertății de a presta servicii. Cu toate acestea, pentru a evita costurile administrative și juridice excesive, întreprinderile nu ar trebui să fie obligate să obțină traduceri autorizate ale părții respective.

(46)

În temeiul Directivei 2009/138/CE, autoritățile de supraveghere au dreptul de a primi de la fiecare întreprindere de asigurare și de reasigurare care face obiectul supravegherii și de la grupurile acestor întreprinderi, cel puțin o dată la trei ani, un raport descriptiv periodic cu informații privind activitatea și performanța, sistemul de guvernanță, profilul de risc, gestionarea capitalului și alte informații relevante în scopul solvabilității. Cu toate acestea, este posibil ca cerințele privind informațiile descriptive care trebuie incluse în raportul periodic de supraveghere să se suprapună cu informațiile deja furnizate în formularele de raportare cantitativă sau în raportul privind evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității (ORSA). Această duplicare crește costurile de raportare fără a aduce o valoare adăugată clară pentru supraveghere. Prin urmare, cerințele privind informațiile descriptive care trebuie incluse în raportul periodic de supraveghere ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru supravegherea prudențială.

(47)

Ca parte a eforturilor sale de a face ca economia Uniunii să devină mai competitivă, Comisia urmărește să realizeze un efort de simplificare fără precedent. În acest context, revizuirea Regulamentului delegat (UE) 2015/35 ar trebui să vizeze atingerea obiectivelor Directivei (UE) 2025/2 în modul cel mai simplu, mai bine direcționat, mai eficace și mai puțin împovărător. În special, modificările aduse regulamentului respectiv ar trebui să contribuie la obiectivele de reducere a sarcinilor, inclusiv a sarcinii de raportare.

(48)

Articolul 330 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 prevede că orice interes minoritar într-o filială care depășește contribuția filialei respective la cerința de capital de solvabilitate a grupului, atunci când filiala este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, ar trebui să fie considerat ca indisponibil. De fapt, interesele minoritare reprezintă una dintre principalele surse de deduceri din fondurile proprii ale grupului. Cu toate acestea, regulamentul delegat respectiv nu stabilește modul în care ar trebui calculate astfel de interese minoritare. Acest lucru duce la abordări inconsecvente ale grupurilor în întreaga Uniune și ridică probleme legate de condițiile de concurență echitabile. Prin urmare, este necesar să se stabilească norme care să reglementeze calcularea intereselor minoritare în scopul solvabilității.

(49)

Normele prudențiale în materie de asigurări se pot dovedi a fi foarte complexe și pot genera costuri semnificative de conformare, în special pentru întreprinderile mai mici. Chiar dacă Directiva 2009/138/CE prevede un principiu general al proporționalității, punerea sa practică în aplicare este insuficientă pentru a reduce în mod eficace sarcina de reglementare pentru întreprinderile mai mici, pentru care anumite cerințe pot fi disproporționat de costisitoare și complexe, având în vedere natura, amploarea și complexitatea riscurilor lor. Pe lângă noul cadru de proporționalitate aplicabil întreprinderilor clasificate ca fiind mici și cu un grad redus de complexitate, Directiva (UE) 2025/2 a introdus articolul 29d în Directiva 2009/138/CE, permițând întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să beneficieze de aplicarea măsurilor de proporționalitate, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile de supraveghere și a unei analize de la caz la caz. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile și previzibilitate pentru sector, ar trebui specificate în mod exhaustiv condițiile pe baza cărora o autoritate de supraveghere poate refuza să acorde aprobarea respectivă.

(50)

Directiva (UE) 2025/2 a introdus mai multe modificări și clarificări ale normelor care reglementează calcularea poziției de solvabilitate a grupurilor de asigurare, inclusiv în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii și cele de capital de solvabilitate. Directiva clarifică îndeosebi faptul că holdingurile de asigurare și holdingurile financiare mixte trebuie tratate ca întreprinderi de asigurare sau de reasigurare exclusiv în scopul calculării solvabilității la nivel de grup. Aceasta implică calcularea cerințelor de capital noționale pentru astfel de entități atât prin metoda 1, inclusiv în contextul evaluării disponibilității fondurilor proprii, cât și prin metoda 2. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui modificat pentru a reflecta aceste modificări aduse Directivei 2009/138/CE.

(51)

Pentru ca elementele de fonduri proprii emise de o întreprindere afiliată să se califice drept fonduri proprii ale grupului, acestea trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolele 71, 73 și 77 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, cu trimiterea la „cerința de capital de solvabilitate” de la articolele respective interpretată ca aplicându-se atât cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii afiliate emitente, cât și cerinței de capital de solvabilitate a grupului. În contextul fuziunilor și al achizițiilor, această cerință poate împiedica recunoașterea instrumentelor de fonduri proprii emise de o întreprindere înainte ca aceasta să devină parte a grupului achizitor, chiar dacă instrumentele respective continuă să îndeplinească toate standardele prudențiale relevante la nivelul întreprinderii înseși. O astfel de limitare poate genera costuri de capital disproporționate asociate creșterii externe, afectând, în cele din urmă, competitivitatea internațională a grupurilor de asigurare și de reasigurare din Uniune. Pentru a aborda această chestiune, ar trebui să se permită, cu titlu tranzitoriu și pe o perioadă determinată, ca astfel de elemente de fonduri proprii să fie recunoscute ca fonduri proprii indisponibile la nivel de grup după achiziționarea întreprinderii emitente.

(52)

Deși consolidarea prudențială are obiective diferite față de consolidarea contabilă, divergențele excesive dintre cele două cadre pot impune o sarcină de reglementare nejustificată asupra grupurilor de asigurare și de reasigurare. În special, tratamentul actual al operațiunilor comune și al întreprinderilor comune în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2015/35 se abate de la standardele internaționale de contabilitate, impunând consolidarea proporțională a întreprinderilor care, altfel, ar fi tratate conform metodei punerii în echivalență și, în schimb, impunând aplicarea unei metode a punerii în echivalență pentru întreprinderile care, altfel, ar face obiectul unei consolidări proporționale. Această inconsecvență crește costurile de raportare, creează ineficiențe operaționale și poate descuraja structurile economice legitime. Prin urmare, ar trebui să se asigure o mai mare coerență cu normele internaționale de consolidare contabilă în ceea ce privește tratamentul angajamentelor comune, cu condiția ca o astfel de aliniere să nu compromită protecția deținătorilor de polițe sau stabilitatea financiară.

(53)

Pentru ca un portofoliu de acțiuni să fie tratat drept acțiuni deținute pe termen lung, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare trebuie să demonstreze că îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 105a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE. În cazul în care o astfel de întreprindere aparține unui grup, ar fi prea împovărător pentru grupul respectiv să reevalueze condițiile pentru acțiunile deținute pe termen lung la nivel de grup. Prin urmare, cu excepția cazului în care există riscuri semnificative de lichiditate la nivel de grup care nu sunt reflectate la nivelul întreprinderilor individuale sau al tranzacțiilor intragrup semnificative, investițiile în acțiuni care sunt tratate ca acțiuni pe termen lung de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui, de asemenea, să fie tratate ca atare atunci când se calculează cerința de capital de solvabilitate a grupului din care face parte întreprinderea respectivă.

(54)

Directiva 2009/138/CE prevede posibilitatea ca grupurile de asigurare și de reasigurare să își calculeze cerința de capital de solvabilitate pe baza unui model intern integral sau parțial, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile de supraveghere. Orice tehnică de integrare a unui model intern parțial în formula standard de calcul al cerinței de capital de solvabilitate a grupului face parte din acest model intern și trebuie, împreună cu celelalte componente ale modelului intern parțial, să respecte cerințele relevante din Directiva 2009/138/CE. Tehnicile de integrare prevăzute în anexa XVIII la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 sunt concepute în principal pentru integrarea riscurilor, și nu pentru integrarea unor întreprinderi întregi în cadrul unui model intern la nivel de grup. Prin urmare, ar trebui să se precizeze că, în cazurile în care întreprinderile sunt integrate în ansamblu, se aplică articolul 239 alineatul (4) din regulamentul respectiv.

(55)

Regulamentul delegat (UE) 2015/35 nu specifică în ce condiții utilizarea „metodei 2”, astfel cum este menționată la articolul 233 din Directiva 2009/138/CE, trebuie să prevaleze asupra tehnicilor de integrare. Pentru a remedia această lacună, grupurile de asigurare și de reasigurare ar trebui să demonstreze caracterul adecvat al tehnicilor de integrare pe care le aplică și să justifice, într-un mod considerat satisfăcător de către autoritatea lor de supraveghere, motivul pentru care aceste tehnici de integrare sunt mai adecvate decât aplicarea metodei 2.

(56)

Dezastrele naturale și fenomenele meteorologice extreme sunt în creștere în întreaga lume din cauza schimbărilor climatice, întocmai ca pierderile datorate acestor fenomene. Pentru a asigura protecția continuă a deținătorilor de polițe și stabilitatea generală a sectorului asigurărilor din Uniune în contextul unor modele meteorologice mai imprevizibile și mai dăunătoare, este important ca cerințele de capital ale asigurătorilor pentru riscul de subscriere pentru catastrofele naturale să reflecte în mod adecvat impactul fenomenelor naturale catastrofale. Având în vedere noile date și modele disponibile, factorii de risc pentru mai multe regiuni în ceea ce privește pericolele naturale, cum ar fi inundațiile, furtunile, grindina, cutremurele și surpările de teren, ar trebui modificați.

(57)

Directiva (UE) 2025/2 introduce noi prerogative și competențe pentru ca autoritățile de supraveghere să acorde măsuri de proporționalitate sau să renunțe la supravegherea la nivel de grup ca urmare a excluderii unei întreprinderi de la supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 214 din Directiva 2009/138/CE. Este important ca sectorul vizat și publicul larg să știe dacă și în ce mod au fost utilizate în practică aceste noi competențe și prerogative. Prin urmare, datele statistice agregate pe care autoritățile naționale de supraveghere ar trebui să le prezinte cu privire la unele aspecte-cheie ale aplicării cadrului prudențial ar trebui extinse pentru a acoperi aceste noi domenii.

(58)

Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2015/35

Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul punct 45a:

„45a.

«decizie viitoare de gestionare » înseamnă orice acțiune pe care organul administrativ, de conducere sau de control al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se poate aștepta să o întreprindă în circumstanțe viitoare specifice;”;

(b)

se introduce următorul punct 46a:

„46a.

«profitul preconizat inclus în comisioanele viitoare de administrare și gestionare a fondurilor» înseamnă valoarea actualizată preconizată a fluxurilor de numerar viitoare care rezultă din includerea în rezervele tehnice a comisioanelor de administrare și gestionare a fondurilor aferente contractelor de asigurare și de reasigurare de tip index-linked și unit-linked existente, care se estimează că vor fi percepute, dar care este posibil să nu fie percepute dintr-un motiv oarecare, dar diferit de acela că evenimentul asigurat a avut loc, indiferent de drepturile legale sau contractuale ale deținătorului poliței de a dispune întreruperea poliței;”;

(c)

punctele 55c și 55d se elimină;

(d)

se adaugă punctele 64-67, cu următorul conținut:

„64.

«împrumut nerambursat» înseamnă un împrumut în cazul căruia debitorul a intrat în stare de nerambursare, astfel cum se menționează la articolul 178 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

65.

«împrumut restructurat în urma dificultăților financiare» înseamnă un împrumut pentru care s-au aplicat măsuri de restructurare datorate dificultăților financiare, astfel cum se menționează la articolul 47b alineatele (1)-(3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

66.

«distribuiri» înseamnă plata profiturilor contabile, altele decât dividendele, către acționari, asociați sau alte persoane similare, inclusiv răscumpărările de acțiuni;

67.

«cheltuieli previzibile» înseamnă cuantumul impozitelor și al oricăror obligații sau circumstanțe apărute în cursul perioadei de raportare aferente care ar putea reduce profiturile întreprinderii.”

2.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

Rating dublu de credit pentru poziții din securitizare, altele decât securitizările STS

Prin derogare de la articolul 4 alineatul (4) litera (d), în cazul în care este disponibilă o singură evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată pentru o poziție din securitizare, care nu este o securitizare STS, respectiva evaluare a creditului nu se utilizează. Cerințele de capital pentru respectivul element sunt obținute ca și cum nu ar fi disponibilă nicio evaluare de credit a unei ECAI desemnate.”

3.

La articolul 16 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„Prin derogare de la primul paragraf, întreprinderile de asigurare și de reasigurare care sunt clasificate drept întreprinderi mici și cu un grad redus de complexitate pot evalua depozitele pe termen scurt cu scadențe mai mici de 1 an la cost sau la costul amortizat, cu condiția ca utilizarea unor astfel de metode de evaluare să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

(a)

să nu introducă erori semnificative în evaluarea acestor depozite;

(b)

să conducă la o valoare a depozitelor pe termen scurt mai mică decât valoarea care, altfel, ar fi calculată fără a se utiliza costul sau costul amortizat.”

4.

La articolul 18 alineatul (3), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Cu toate acestea, în cazul obligațiilor de asigurare de viață, dacă la începutul contractului se realizează o evaluare individuală a riscurilor în ceea ce privește obligațiile referitoare la persoana asigurată prin contract și dacă întreprinderea nu are dreptul de a repeta evaluarea înainte de modificarea primelor sau a beneficiilor, întreprinderile de asigurare și de reasigurare iau în considerare numai dreptul de a evalua la nivelul contractului dacă primele reflectă pe deplin riscurile în sensul literei (c).”

5.

La articolul 20, se adaugă următorul paragraf:

„Întreprinderile de asigurare și de reasigurare instituie proceduri interne pentru a evita dependența excesivă de datele provenite din evenimente anterioare în ceea ce privește tendințele legate de schimbările climatice, inclusiv, după caz, prin utilizarea de scenarii climatice.”

6.

La articolul 31, alineatul (4) se înlocuiește cu textul următor:

„(4)   Cheltuielile se proiectează ținând seama de deciziile organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii în ceea ce privește subscrierea de noi elemente de portofoliu.”

7.

Se introduce următorul articol 34a:

„Articolul 34a

Utilizarea evaluării deterministe prudente a celei mai bune estimări pentru obligațiile de asigurare de viață cu opțiuni și garanții care sunt considerate nesemnificative

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare utilizează evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligațiile de asigurare de viață cu opțiuni și garanții care nu sunt considerate semnificative, astfel cum se menționează la articolul 77 alineatul (8) din Directiva 2009/138/CE, numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

întreprinderea de asigurare sau de reasigurare identifică în mod clar obligațiile de asigurare de viață cu opțiuni și garanții pe care le consideră nesemnificative și cărora intenționează să le aplice evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări;

(b)

valoarea-timp a opțiunilor și a garanțiilor pentru obligațiile de asigurare de viață menționate la litera (a) reprezintă mai puțin de 5 % din cerința de capital de solvabilitate;

(c)

întreprinderea de asigurare sau de reasigurare confirmă în scris că intenționează să aplice metodologia de calcul menționată la alineatul (2) obligațiilor de asigurare de viață menționate la litera (a) de la prezentul alineat;

(d)

întreprinderea este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate.

În sensul primului paragraf litera (b), întreprinderile de asigurare și de reasigurare utilizează cel mai recent set de scenarii care sunt stabilite și publicate de EIOPA în conformitate cu articolul 77e alineatul (1) litera (ab) din Directiva 2009/138/CE.

(2)   În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare utilizează evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligațiile de asigurare de viață clar identificate cu opțiuni și garanții care sunt considerate nesemnificative, în conformitate cu alineatul (1), întreprinderile de asigurare și de reasigurare evaluează cea mai bună estimare a acestor obligații ca fiind suma următoarelor:

(a)

cea mai bună estimare deterministă a obligațiilor de asigurare de viață cu opțiuni și garanții care sunt considerate nesemnificative;

(b)

produsul dintre o majorare stocastică și cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii.

În sensul primului paragraf litera (b), majorarea stocastică este egală cu 5 %, cu excepția cazului în care întreprinderea demonstrează într-un mod considerat satisfăcător de către autoritatea de supraveghere că un alt procent ar reflecta mai bine profilul său de risc. Pentru a demonstra acest lucru, întreprinderea de asigurare și de reasigurare utilizează setul de scenarii menționate la alineatul (1) al doilea paragraf.

(3)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare care utilizează evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligațiile de asigurare de viață clar identificate cu opțiuni și garanții care sunt considerate nesemnificative presupun că majorarea stocastică menționată la alineatul (2) primul paragraf litera (b) este constantă pentru calcularea cerinței de capital de solvabilitate, inclusiv a capacității rezervelor tehnice de a absorbi pierderile menționate la articolul 206.”

8.

La articolul 37 alineatul (1), formula din primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

Formula
”.

9.

Articolul 39 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 39

Rata costului capitalului

Se presupune că rata costului capitalului menționată la articolul 77 alineatul (5) din Directiva 2009/138/CE este egală cu 4,75 %.”

10.

Articolul 43 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Tehnicile, specificațiile privind datele și parametrii utilizați pentru determinarea informațiilor tehnice privind structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc menționate la articolul 77e alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, inclusiv a ratei forward finale, trebuie să fie transparente, prudente, fiabile, obiective și consecvente în timp.”

;

(b)

se adaugă alineatul (6), cu următorul text:

„(6)   În pofida alineatelor (2)-(5) de la prezentul articol, în sensul articolului 43a alineatul (2), înainte de a modifica sursa datelor utilizate pentru a determina primul punct de netezire pentru o anumită monedă, EIOPA informează Comisia, Parlamentul European și Consiliul cu privire la procentul legat de monedă care, pe baza noii surse de date, ar duce cel mai bine la menținerea primului punct de netezire la aceeași scadență ca cea aplicabilă înainte de modificarea sursei de date.”

11.

Se introduce următorul articol 43a:

„Articolul 43a

Procentele legate de monedă pentru determinarea primului punct de netezire

(1)   La data aplicării Directivei (UE) 2025/2, pentru determinarea primului punct de netezire aferent unei monede în conformitate cu articolul 77a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, procentul legat de monedă peste care ponderea obligațiunilor rămase de rambursat cu scadențe mai mari sau egale cu o anumită scadență din toate obligațiunile rămase de rambursat este considerată suficient de ridicată în sensul articolului 77a alineatul (1) litera (b) din directiva respectivă este următorul:

(a)

pentru moneda euro, procentul aplicabil este cel mai apropiat procent semiîntreg sau întreg care este mai mare sau egal cu suma dintre:

(i)

1,5 puncte procentuale;

(ii)

procentul cel mai scăzut de obligațiuni rămase de rambursat care ar conduce la determinarea unui prim punct de netezire de 20 de ani la 28 ianuarie 2025;

(b)

pentru alte monede decât euro, în cazul în care, la 29 ianuarie 2027, ultima scadență pentru care structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc nu este extrapolată era de cel puțin 20 de ani, procentul aplicabil este același cu cel aplicabil pentru moneda euro;

(c)

pentru alte monede decât cele menționate la literele (a) și (b), procentul aplicabil este echivalent cu jumătate din cel aplicabil pentru moneda euro.

(2)   În cazul în care se modifică sursa de date pentru a determina primul punct de netezire pentru moneda euro, procentul legat de monedă aplicabil pentru moneda respectivă este cel mai apropiat procent semiîntreg sau întreg care este mai mare sau egal cu suma dintre 1,5 puncte procentuale și procentul cel mai scăzut care, la prima dată de referință la care se utilizează noua sursă de date, are ca rezultat un prim punct de netezire egal cu cel aplicabil în cursul anului calendaristic precedent.

Prin derogare, în cazul în care procentul legat de monedă determinat în conformitate cu primul paragraf nu are ca rezultat, la prima dată de referință la care se aplică noua sursă de date, un prim punct de netezire egal cu cel aplicabil în cursul anului calendaristic precedent, procentul aplicabil este echivalent cu valoarea inferioară cea mai apropiată care are ca rezultat un astfel de prim punct de netezire.

În sensul prezentului alineat, se aplică articolul 43 alineatul (5).”

12.

Articolul 44 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 44

Instrumentele financiare relevante pentru obținerea ratelor de bază ale dobânzilor fără risc

(1)   Pentru fiecare monedă și scadență, ratele de bază ale dobânzilor fără risc sunt obținute pe baza ratelor contractelor swap pe rata dobânzii pentru ratele dobânzii aferente monedei respective. Ratele contractelor swap pe rata dobânzii care nu sunt rate swap indexate în funcție de indicele overnight se ajustează pentru a ține seama de riscul de credit.

(2)   Pentru monede ale căror rate ale contractelor swap pe rata dobânzii nu pot fi obținute de pe piețe financiare diversificate, lichide și transparente, pentru a se obține ratele de bază ale dobânzilor fără risc se utilizează ratele titlurilor de stat emise în moneda respectivă, ajustate pentru a se ține seama de riscul de credit al titlurilor de stat, cu condiția ca aceste rate ale titlurilor de stat să poată fi obținute de pe piețe financiare diversificate, lichide și transparente.”

13.

La articolul 45, prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care se aplică o ajustare pentru riscul de credit în temeiul articolului 44 alineatul (1), ajustarea respectivă se stabilește într-un mod transparent, prudent, fiabil, obiectiv și consecvent în timp.”

14.

Articolul 46 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), a doua teză se elimină;

(b)

se introduc următoarele alineate (1a), (1b) și (1c):

„(1a)   Ratele dobânzilor fără risc relevante extrapolate pentru o monedă sunt egale cu următoarele:

Formula

unde:

(a)

FSP – first smoothing point reprezintă primul punct de netezire menționat la articolul 77a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE;

(b)

h reprezintă numărul de ani care depășesc primul punct de netezire;

(c)

r FSP reprezintă rata relevantă anualizată a dobânzii fără risc compusă discret la o scadență egală cu primul punct de netezire;

(d)

Formula

reprezintă rata relevantă anualizată a dobânzii fără risc compusă discret la o scadență egală cu suma dintre primul punct de netezire și h;

(e)

f h reprezintă rata forward anualizată compusă continuu, calculată în conformitate cu alineatul (1b);

(f)

exp( ) reprezintă funcția exponențială.

(1b)   În sensul alineatului (1a) litera (e), rata forward fh se calculează după cum urmează:

Formula

unde:

(a)

UFR reprezintă rata forward finală menționată la articolul 47;

(b)

LLFR reprezintă ultima rată forward lichidă determinată în conformitate cu alineatul (1c);

(c)

α reprezintă parametrul care determină viteza convergenței către rata forward finală UFR;

(d)

ln( ) reprezintă logaritmul natural;

(e)

exp( ) reprezintă funcția exponențială.

Parametrul α menționat la primul paragraf litera (c) este egal cu 40 % pentru coroana suedeză și cu 11 % pentru alte monede.

(1c)   În sensul alineatului (1b), ultima rată forward lichidă pentru o monedă, astfel cum se menționează la litera (b) de la alineatul respectiv, este media ponderată a următoarelor rate forward:

(a)

rata forward anualizată compusă continuu calculată pe baza structurii temporale de bază a ratei dobânzilor fără risc pentru perioada până la primul punct de netezire și care începe la cea mai apropiată scadență mai scurtă în cazul în care structura temporală de bază a ratei dobânzilor fără risc este calculată pe baza ratelor contractelor swap pe rata dobânzii sau a titlurilor de stat;

(b)

rata forward anualizată compusă continuu calculată pe baza structurii temporale de bază a ratei dobânzilor fără risc și a ratelor contractelor swap pe rata dobânzii ajustate la risc sau, după caz, a ratelor titlurilor de stat pentru perioadele care se întind de la primul punct de netezire până la scadențele de după primul punct de netezire în care ratele contractelor swap pe rata dobânzii sau, după caz, ratele titlurilor de stat sunt disponibile pe piețele financiare diversificate, lichide și transparente.

Pentru calcularea mediei ponderate menționate la primul paragraf, ratele forward anualizate relevante compuse continuu se ponderează cu valoarea noțională medie a contractelor swap pe rata dobânzii cu scadența relevantă tranzacționate.

Pentru monedele în care nu sunt disponibile rate ale contractelor swap pe rata dobânzii de pe piețele financiare diversificate, lichide și transparente pentru scadențele de după primul punct de netezire, ultima rată forward lichidă este egală cu rata forward anualizată compusă continuu, determinată în conformitate cu primul paragraf litera (a).

În pofida primului paragraf, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare aplică prima de volatilitate pentru a calcula media ponderată menționată la primul alineat, prima de volatilitate se adaugă la rata forward anualizată compusă continuu menționată la litera (a) de la paragraful respectiv.”

15.

Se introduce următorul articol 46a:

„Articolul 46a

Introducerea treptată a extrapolării

(1)   În cazul în care unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare i se permite să aplice mecanismul de introducere treptată menționat la articolul 77a alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, pentru fiecare monedă diferită de coroana suedeză, parametrul α menționat la articolul 46 alineatul (1b) se reduce liniar la începutul fiecărui an calendaristic de la 20 % în cursul anului care începe la 1 ianuarie 2027 la 11 % la 1 ianuarie 2032.

(2)   În cazul în care unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare i se permite să aplice mecanismul de introducere treptată menționat la articolul 77a alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, pentru coroana suedeză, parametrul α menționat la articolul 46 alineatul (1b) se reduce liniar la începutul fiecărui an calendaristic de la 70 % în cursul anului care începe la 1 ianuarie 2027 la 40 % la 1 ianuarie 2032.”

16.

La articolul 47 alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Pentru fiecare monedă, rata forward finală menționată la articolul 46 alineatul (1b) litera (a) este stabilă în timp și variază numai ca urmare a modificărilor așteptărilor pe termen lung.”

17.

La articolul 49, alineatul (1) se înlocuiește cu textul următor:

„(1)   Portofoliile de referință menționate la articolul 77d alineatul (4a) din Directiva 2009/138/CE sunt stabilite într-un mod transparent, prudent, fiabil, obiectiv și consecvent în timp. Metodele aplicate pentru stabilirea portofoliilor de referință sunt aceleași pentru toate monedele și țările.”

18.

Articolele 50 și 51 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 50

Formula de calcul al marjei aflate la baza primei de volatilitate

Pentru fiecare monedă și fiecare țară, marja menționată la articolul 77d alineatele (2) și (4) din Directiva 2009/138/CE se calculează după cum urmează:

S = wgov · Sgov + wcorp · Scorp

unde:

(a)

wgov este raportul dintre valoarea titlurilor de stat incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză și valoarea tuturor obligațiunilor, împrumuturilor și securitizărilor incluse în respectivul portofoliu de referință;

(b)

Sgov este marja de monedă medie a titlurilor de stat incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză;

(c)

wcorp este raportul dintre valoarea obligațiunilor, altele decât titlurile de stat, a împrumuturilor și a securitizărilor incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză și valoarea tuturor obligațiunilor, împrumuturilor și securitizărilor incluse în respectivul portofoliu de referință;

(d)

Scorp este marja de monedă medie a obligațiunilor, altele decât titlurile de stat, a împrumuturilor și a securitizărilor incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză.

În sensul prezentului articol, «titluri de stat» înseamnă expunerile față de administrații centrale și bănci centrale.

Marja corectată în funcție de risc

Articolul 51

(1)   În sensul articolului 77d alineatele (3) și (4) din Directiva 2009/138/CE, partea din marja de monedă medie care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor preconizate, a riscului de credit neașteptat sau a oricărui alt risc („corecție în funcție de risc”) se calculează în conformitate cu alineatele (2)-(4) de la prezentul articol.

(2)   Corecția în funcție de risc pentru titlurile de stat emise de statele membre ale SEE se calculează după cum urmează:

RC = 30 %

Formula

min(S+; LTAS+) + 20 %

Formula

max {0; min(S+ – LTAS+; LTAS+)} + 15 % 

Formula

 max(0; S+ – 2 

Formula

 LTAS+)

unde:

(a)

S+ reprezintă valoarea maximă dintre zero și marja medie a titlurilor de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European cu aceeași durată, calitate a creditului și încadrate în aceeași clasă de active în portofoliul reprezentativ, după cum se observă pe piețele financiare;

(b)

LTAS + reprezintă valoarea maximă dintre 0 și marja medie pe termen lung a titlurilor de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European cu aceeași durată, calitate a creditului și încadrate în aceeași clasă de active în portofoliul reprezentativ, după cum se observă pe piețele financiare.

Fără a aduce atingere primului paragraf, corecția în funcție de risc pentru titlurile de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European nu trebuie să depășească niciodată valoarea maximă dintre zero și 65 % din marja medie pe termen lung a titlurilor de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European cu aceeași durată, calitate a creditului și încadrate în aceeași clasă de active în portofoliul reprezentativ, după cum se observă pe piețele financiare.

(3)   Corecția în funcție de risc pentru obligațiuni, altele decât titlurile de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European, precum și pentru împrumuturile și securitizările din portofoliul reprezentativ, se calculează după cum urmează:

RC = 50 %

Formula

min(S+; LTAS+) + 40 %

Formula

max {0; min(S+ – LTAS+, LTAS+)} + 30 % 

Formula

 max(0; S+ – 2 

Formula

 LTAS+)

unde:

(a)

S + reprezintă valoarea maximă dintre zero și marja medie a obligațiunilor, altele decât titlurile de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European, a împrumuturilor și a securitizărilor cu aceeași durată, calitate a creditului și încadrate în aceeași clasă de active în portofoliul reprezentativ, după cum se observă pe piețele financiare;

(b)

LTAS + reprezintă valoarea maximă dintre 0 și marja medie pe termen lung a obligațiunilor, altele decât titlurile de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European, a împrumuturilor și a securitizărilor cu aceeași durată, calitate a creditului și încadrate în aceeași clasă de active în portofoliul reprezentativ, după cum se observă pe piețele financiare.

Fără a aduce atingere primului paragraf, corecția în funcție de risc pentru obligațiuni, altele decât titlurile de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European, pentru împrumuturi și securitizări cu aceeași durată, calitate a creditului și încadrate în aceeași clasă de active nu trebuie să depășească niciodată valoarea maximă dintre zero și 125 % din marja medie pe termen lung a obligațiunilor, altele decât titlurile de stat emise de statele membre ale Spațiului Economic European, a împrumuturilor și a securitizărilor cu aceeași durată, calitate a creditului și încadrate în aceeași clasă de active în portofoliul reprezentativ, după cum se observă pe piețele financiare.

(4)   Marjele medii pe termen lung menționate la alineatul (2) litera (b) și la alineatul (3) litera (b) se bazează pe date referitoare la ultimii 30 de ani. În cazul în care o parte din aceste date nu este disponibilă, acea parte se înlocuiește cu date construite. Datele construite se bazează pe datele disponibile și fiabile referitoare la ultimii 30 de ani. Datele care nu sunt fiabile se înlocuiesc cu date construite utilizându-se această metodologie. Datele construite se bazează pe ipoteze prudente.”

19.

Se introduc următoarele articole 51a și 51b:

„Articolul 51a

Raportul de senzitivitate la marja de credit

(1)   Pentru fiecare monedă, raportul de senzitivitate la marja de credit menționat la articolul 77d alineatul (3) litera (b) și la articolul 77d alineatul (4) litera (b) se calculează după cum urmează:

CSSR = max [min (

Formula
; 1); 0]

unde:

(a)

CSSR este raportul de senzitivitate la marja de credit al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare pentru o monedă;

(b)

PVBP(MVFI) reprezintă valoarea prețului unui punct de bază aferent valorii investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, calculată în conformitate cu alineatul (2);

(c)

PVBP(BEL) reprezintă valoarea prețului unui punct de bază aferent valorii celei mai bune estimări a datoriilor unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, calculată în conformitate cu alineatul (3).

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care PBVP(BEL) pentru o anumită monedă este egal cu 0 sau este negativ, raportul de senzitivitate la marja de credit pentru moneda respectivă este egal cu 1.

(2)   Pentru fiecare monedă, valoarea prețului unui punct de bază aferent investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se calculează după cum urmează:

PVBP(MVFI) =

Formula

unde:

(a)

MV FI reprezintă valoarea investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată în moneda dată;

(b)

VA* reprezintă prima de volatilitate noțională, calculată în conformitate cu articolul 77d alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, presupunând că raportul de senzitivitate la marja de credit este egal cu 1;

(c)

MVFI* reprezintă valoarea investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată în moneda dată, presupunând că, pentru fiecare activ, marja crește cu un cuantum egal cu valoarea primei de volatilitate noționale pentru toate scadențele.

În sensul literelor (a) și (c), în ceea ce privește contractele unit-linked, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare exclude investițiile în instrumente cu venit fix care nu generează nicio expunere la riscul de marjă de credit sau generează o expunere nesemnificativă la riscul de marjă de credit pentru întreprindere.

(3)   Pentru fiecare monedă, valoarea prețului unui punct de bază aferent celei mai bune estimări a datoriilor unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se calculează după cum urmează:

PVBP(BEL) =

Formula

unde:

(a)

BEL reprezintă valoarea celei mai bune estimări a datoriilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată în moneda dată fără o primă de volatilitate, în cazul în care valoarea este determinată în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

VA* reprezintă prima de volatilitate noțională, calculată în conformitate cu articolul 77d alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, presupunând că raportul de senzitivitate la marja de credit este egal cu 1;

(c)

BEL* reprezintă valoarea celei mai bune estimări a datoriilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată în moneda dată, în cazul în care valoarea este determinată în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE, presupunând că prima de volatilitate noțională se aplică structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc.

În sensul literei (c), cea mai bună estimare se reevaluează ținând seama de efectul beneficiilor discreționare viitoare. Totuși, pentru această reevaluare, nu se ia în considerare niciun impact al vreunei variații a marjelor de credit asupra valorii activelor deținute de întreprindere.

(4)   În cazul în care cel mai recent calcul al raportului de senzitivitate la marja de credit pentru o anumită monedă a fost realizat cu mai puțin de un an înainte de data de referință pentru evaluarea celei mai bune estimări a datoriilor, întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu sunt obligate să recalculeze raportul respectiv, cu condiția să fie în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de către autoritatea lor de supraveghere, că raportul nu s-a modificat în mod semnificativ.

Articolul 51b

Raportul de senzitivitate la marja de credit pentru monedele raportate la euro

(1)   Prin derogare de la articolul 51a, în cazul în care moneda națională a unui stat membru este raportată la euro, iar structura temporală de bază a ratei dobânzilor fără risc pentru moneda euro, ajustată pentru riscul valutar, este utilizată pentru a calcula cea mai bună estimare cu privire la obligațiile de asigurare sau de reasigurare exprimate în moneda respectivă în conformitate cu articolul 48 alineatul (1), întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot calcula un singur raport de senzitivitate la marja de credit pentru euro și pentru moneda respectivă. În acest caz, raportul de senzitivitate la marja de credit se calculează după cum urmează:

CSSReuro, moneda raportată la euro = max [min (

Formula
; 1); 0]

unde:

(a)

CSSReuro, moneda raportată la euro reprezintă raportul de senzitivitate la marja de credit a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare atât pentru moneda euro, cât și pentru moneda raportată la euro;

(b)

PVBP(MVFI) reprezintă valoarea prețului unui punct de bază aferent valorii investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, exprimată atât în moneda euro, cât și în moneda raportată la euro, calculată în conformitate cu alineatul (2);

(c)

PVBP(BEL) reprezintă valoarea prețului unui punct de bază aferent valorii celei mai bune estimări a datoriilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, exprimată atât în moneda euro, cât și în moneda raportată la euro, calculată în conformitate cu alineatul (3).

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care PBVP(BEL) pentru o anumită monedă raportată la euro este egal cu 0 sau este negativ, raportul de senzitivitate la marja de credit pentru respectiva monedă raportată la euro este egal cu 1.

(2)   Atât pentru moneda euro, cât și pentru moneda raportată la euro, luate împreună, valoarea prețului unui punct de bază aferent investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se calculează după cum urmează:

PVBP(MVFI) =

Formula

unde:

(a)

MV FI reprezintă valoarea investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată atât în moneda euro, cât și în moneda raportată la euro, în cazul în care valoarea este determinată în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

VA* reprezintă valoarea maximă dintre prima de volatilitate noțională pentru moneda euro și prima de volatilitate noțională pentru moneda raportată la euro, calculată în conformitate cu articolul 77d alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, presupunând că raportul de senzitivitate la marja de credit este egal cu 1;

(c)

MVFI* reprezintă valoarea investițiilor în obligațiuni, împrumuturi și securitizări ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată atât în moneda euro, cât și în moneda raportată la euro, în cazul în care valoarea este determinată în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE, presupunând că, pentru fiecare activ, marja crește cu un cuantum egal cu valoarea primei de volatilitate noționale pentru toate scadențele.

În sensul literelor (a) și (c), în ceea ce privește contractele unit-linked, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare exclude investițiile în instrumente cu venit fix care nu generează nicio expunere la riscul de marjă de credit sau generează o expunere nesemnificativă la riscul de marjă de credit pentru întreprindere.

(3)   Atât pentru moneda euro, cât și pentru moneda raportată la euro, luate împreună, valoarea prețului unui punct de bază aferent celei mai bune estimări a datoriilor unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se calculează după cum urmează:

PVBP(BEL) =

Formula

unde:

(a)

BEL reprezintă suma dintre valoarea celei mai bune estimări a datoriilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată în euro fără o primă de volatilitate și valoarea celei mai bune estimări a datoriilor exprimată în moneda raportată la euro fără o primă de volatilitate și pentru care se utilizează structura temporală de bază a ratei fără risc pentru moneda euro, ajustată pentru riscul valutar, în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazul în care ambele valori sunt determinate în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

VA* reprezintă valoarea maximă dintre prima de volatilitate noțională pentru moneda euro și prima de volatilitate noțională pentru moneda raportată la euro, calculată în conformitate cu articolul 77d alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, presupunând că raportul de senzitivitate la marja de credit este egal cu 1;

(c)

BEL* reprezintă suma dintre valoarea celei mai bune estimări a datoriilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare exprimată în euro și valoarea celei mai bune estimări a datoriilor exprimată în moneda raportată la euro și pentru care se utilizează structura temporală de bază a ratei fără risc pentru moneda euro, ajustată pentru riscul valutar, în conformitate cu articolul 48 alineatul (1), în cazul în care ambele valori sunt determinate în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE, presupunând că prima de volatilitate noțională se aplică structurilor temporale de bază ale ratei dobânzilor fără risc.

În sensul literei (c), o reevaluare a celei mai bune estimări se efectuează ținând seama de efectul beneficiilor discreționare viitoare. Totuși, pentru această reevaluare, nu se ia în considerare niciun impact al vreunei variații a marjelor de credit asupra valorii activelor deținute de întreprindere.

(4)   În cazul în care cel mai recent calcul al raportului de senzitivitate la marja de credit pentru o anumită monedă a fost realizat cu mai puțin de un an înainte de data de referință pentru evaluarea celei mai bune estimări a datoriilor, întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu sunt obligate să recalculeze raportul respectiv, cu condiția să fie în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de către autoritatea lor de supraveghere, că raportul nu s-a modificat în mod semnificativ.”

20.

Se introduce următorul articol 54a:

„Articolul 54a

Active restructurate

(1)   În sensul alineatului (2), «active restructurate» înseamnă activele ale căror fluxuri de numerar depind de performanța altor active financiare suport.

(2)   Fără a aduce atingere articolului 77b din Directiva 2009/138/CE, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare li se permite să includă active restructurate în portofoliul de active alocat menționat la articolul respectiv numai în cazul în care pot demonstra, într-un mod considerat satisfăcător de către autoritatea de supraveghere, toate elementele următoare:

(a)

activele financiare suport ale activelor restructurate oferă un nivel de venit suficient de fix, astfel încât fluxurile de numerar ale activului restructurat să fie ele însele suficient de fixe;

(b)

fluxurile de numerar ale activului restructurat sunt susținute de caracteristici de absorbție a pierderilor care asigură faptul că respectivele fluxuri de numerar rămân suficient de fixe în cazul în care condițiile de exploatare se modifică;

(c)

în cazul în care activele financiare suport includ garanții financiare, garanțiile respective nu majorează prima de echilibrare în calculul efectuat în temeiul articolului 77c din Directiva 2009/138/CE și al articolului 53 din prezentul regulament;

(d)

întreprinderea este în măsură să identifice, să măsoare, să monitorizeze, să gestioneze, să controleze și să raporteze în mod corespunzător riscurile aferente activelor financiare suport.”

21.

La articolul 68, alineatul (3) se înlocuiește cu textul următor:

„(3)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică participațiilor strategice menționate la articolul 171 din prezentul regulament, în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă a obținut permisiunea menționată la articolul 92 alineatul (1a) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE.”

22.

La articolul 70 alineatul (1) litera (e), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i)

depășesc cerința de capital de solvabilitate noțională în cazul fondurilor restricționate determinate în conformitate cu articolul 81 alineatul (1);”.

23.

Se introduc următoarele articole 70a și 70b:

„Articolul 70a

Dividendele și distribuirile previzibile

(1)   În sensul articolului 70 alineatul (1) litera (b), cuantumul dividendelor și distribuirilor previzibile se determină în conformitate cu abordarea bazată pe angajamente prevăzută la alineatele (2)-(6) de la prezentul articol.

(2)   Cuantumul dividendelor și al distribuirilor este considerat previzibil în cazul în care organul administrativ, de conducere sau de control ori celelalte persoane care conduc efectiv întreprinderea au luat în mod oficial o decizie sau au propus organului relevant o decizie cu privire la cuantumul dividendelor sau al distribuirilor care trebuie plătite.

(3)   Înainte ca organul administrativ, de conducere sau de control ori celelalte persoane care conduc efectiv întreprinderea să fi luat în mod oficial o decizie sau să fi propus organului relevant o decizie cu privire la cuantumul dividendelor sau al distribuirilor care trebuie plătite, cuantumul dividendelor sau distribuirilor previzibile pentru exercițiul financiar luat în calcul este egal cu suma următoarelor elemente:

(a)

cuantumul integral al dividendelor sau distribuirilor previzibile care urmează să fie plătite în timpul exercițiului financiar în curs, corespunzător profiturilor din exercițiile financiare anterioare;

(b)

oricare dintre următoarele:

(i)

produsul dintre rata de plată a dividendelor sau a distribuirilor și profiturile intermediare cumulate realizate sau estimate, după caz, între începutul exercițiului financiar în curs și data de referință pentru calcularea rezervei de reconciliere;

(ii)

produsul dintre cuantumul estimat al dividendelor sau al distribuirilor corespunzător profiturilor pentru întregul exercițiu financiar în curs și fracțiunea din exercițiul financiar respectiv care s-a scurs până la data de referință pentru calcularea rezervei de reconciliere.

În sensul primului paragraf, «profituri» are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil.

(4)   În sensul alineatului (3) litera (b), rata ori cuantumul de plată a dividendelor sau a distribuirilor se stabilește pe baza politicii privind dividendele sau distribuirile care a fost aprobată de organul administrativ, de conducere sau de control. În cazul în care politica privind dividendele sau distribuirile conține un interval de plată în locul unei valori fixe, se utilizează limita superioară a intervalului.

(5)   În absența unei politici aprobate privind dividendele sau distribuirile menționate la alineatul (4) ori în cazul în care, în opinia autorității de supraveghere, este probabil ca întreprinderea să nu aplice politica sa privind dividendele sau distribuirile ori în cazul în care politica respectivă nu este o bază prudentă pentru a determina cuantumul deducerii, rata ori cuantumul de plată a dividendelor sau a distribuirilor se bazează pe abordarea cea mai prudentă dintre următoarele:

(a)

rata ori cuantumul mediu de plată a dividendelor sau a distribuirilor pe parcursul celor trei exerciții financiare anterioare exercițiului financiar în curs;

(b)

rata ori cuantumul de plată a dividendelor sau a distribuirilor din exercițiul financiar anterior exercițiului financiar în curs;

(c)

anunțurile publice relevante privind plata dividendelor sau a distribuirilor.

(6)   Întreprinderea poate exclude din calculul ratei ori al cuantumului de plată a dividendelor sau a distribuirilor, astfel cum se menționează la alineatul (4) literele (a) și (b), plata excepțională sau neplata dividendelor sau a distribuirilor, cu condiția să poată demonstra într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere că o astfel de plată sau neplată nu este reprezentativă pentru politica sa privind dividendele sau distribuirile ori pentru practicile de distribuire anterioare.

Articolul 70b

Cerințe de rambursare și răscumpărare pentru clasificarea ca fonduri proprii

(1)   În sensul prezentei secțiuni, orice tranzacție sau acord care are același efect economic ca o rambursare sau o răscumpărare în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor sau cuantumul fondurilor proprii eligibile este tratat(ă) ca o rambursare sau o răscumpărare.

(2)   În sensul alineatului (1), răscumpărările de acțiuni sunt considerate a avea același efect economic ca o rambursare sau o răscumpărare, cu excepția cazului în care acțiunile răscumpărate sunt utilizate pentru exercitarea opțiunilor pe acțiuni, fie imediat, fie în termen de cel mult o lună de la data executării programului de răscumpărare a acțiunilor.”

24.

Articolul 81 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

Ajustarea fondurilor restricționate ”;

(b)

alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(i)

la primul paragraf, literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

elementele fondurilor proprii restricționate din cadrul fondului restricționat;

(b)

cerința de capital de solvabilitate noțională pentru fondul restricționat.”;

(ii)

al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care întreprinderea calculează cerința de capital de solvabilitate utilizând un model intern, cerința de capital de solvabilitate noțională se calculează folosind modelul intern respectiv, ca și cum întreprinderea ar desfășura exclusiv activitatea inclusă în fondul restricționat.”

25.

La articolul 84 alineatul (4), primul paragraf se modifică după cum urmează:

(a)

litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

scopul principal al întreprinderii afiliate este de a deține și de a administra active în numele întreprinderii participative sau al oricărei alte întreprinderi a grupului din care face parte întreprinderea participativă;”;

(b)

litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c)

întreprinderea afiliată nu desfășoară activități semnificative, altele decât investițiile în beneficiul întreprinderii participative sau al oricărei alte întreprinderi a grupului din care face parte întreprinderea participativă.”

26.

Se introduce următorul articol 89a:

„Articolul 89a

Calculul simplificat al modulului sau submodulului de risc nesemnificativ

(1)   Pentru a evalua dacă unul sau mai multe module sau submodule de risc îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 109 alineatele (2) și (3) din Directiva 2009/138/CE, întreprinderile de asigurare și de reasigurare calculează fiecare dintre aceste module sau submodule separat.

În sensul primului paragraf, întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot utiliza un calcul simplificat, cu condiția să respecte articolele 88 și 89 din prezentul regulament, dar nu și pentru modulul «risc de piață» sau pentru orice submodul de risc din cadrul modulului de risc respectiv.

(2)   În cazul în care unul sau mai multe module sau submodule de risc, altele decât modulul «risc de piață» sau orice submodul de risc din cadrul modulului «risc de piață», îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 109 alineatele (2) și (3) din Directiva 2009/138/CE, valoarea fiecăruia dintre aceste module sau submodule de risc poate fi calculată, pentru fiecare dată de referință, în termen de cel mult trei ani de la data de referință a calculului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol, după cum urmează:

Formula

unde:

(a)

Formula

reprezintă cerința de capital de solvabilitate pentru un anumit modul sau submodul de risc dat k, ce îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 109 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, la data de referință t;

(b)

Formula

reprezintă rezultatul calculului modulului sau submodulului de risc k, menționat la alineatul (1);

(c)

Formula

reprezintă măsura volumului specific întreprinderii pentru modulul sau submodulul de risc k, la data de referință t;

(d)

f k reprezintă factorul de risc pentru modulul sau submodulul de risc k, calculat în conformitate cu alineatul (3).

În sensul primului paragraf litera (c), întreprinderea de asigurare sau de reasigurare justifică, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, caracterul adecvat al măsurii volumului specific întreprinderii care a fost utilizată.

(3)   Factorul de risc menționat la alineatul (2) primul paragraf litera (d) se calculează după cum urmează:

Formula

unde

Formula

reprezintă măsura volumului specific întreprinderii pentru modulul sau submodulul de risc k, la data de referință a calculului de la alineatul (1).”

27.

La articolul 90b se adaugă următorul alineat (6):

„(6)   În sensul alineatelor (1)-(5), se aplică articolul 120 alineatul (1a).”

28.

Se introduce următorul articol 107a:

„Articolul 107a

Calculul simplificat al efectului de diminuare a riscurilor pentru contractele de reasigurare, pentru instrumentele financiare derivate sau pentru securitizări

(1)   Dacă este respectat articolul 88, întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot calcula efectul de diminuare a riscului de subscriere și a riscului de piață aferente unui contract de reasigurare, unei securitizări sau unui instrument financiar derivat, menționate la articolul 196, cu o contraparte externă i, după cum urmează:

Formula

unde:

(a)

Formula

reprezintă suma valorilor absolute ale expunerilor în caz de nerambursare ale contractului de reasigurare, ale vehiculului investițional, ale securitizării și ale instrumentului financiar derivat față de fiecare contraparte externă CE;

(b)

Formula

reprezintă valoarea absolută a expunerii în caz de nerambursare a contractului de reasigurare, a vehiculului investițional, a securitizării și a instrumentului financiar derivat față de fiecare contraparte externă i;

(c)

RMtotal reprezintă efectul total de diminuare a riscurilor calculat în conformitate cu alineatul (3);

(d)

suma acoperă toate expunerile contrapărții.

(2)   În sensul alineatului (1) literele (a) și (b), valoarea expunerii în caz de nerambursare a unui contract de reasigurare și a unei securitizări față de o contraparte este valoarea celei mai bune estimări a cuantumurilor recuperabile din contractul de reasigurare și din securitizarea față de contrapartea respectivă.

(3)   În sensul alineatului (1) litera (c), efectul total de diminuare a riscurilor este egal cu diferența dintre următoarele cerințe de capital:

(a)

cerința de capital de solvabilitate de bază ipotetic presupunând că modulul «risc de contraparte» este egal cu 0 și nu a existat contractul de reasigurare, vehiculul investițional, securitizarea sau instrumentul financiar derivat inclus în domeniul de aplicare al calculului simplificat menționat la alineatul (1);

(b)

cerința de capital de solvabilitate de bază ipotetic presupunând că modulul «risc de contraparte» este egal cu 0.”

29.

Articolul 117 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

σ(res,s) reprezintă deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea generală al segmentului s, astfel cum este prevăzută la alineatele (4) și (5);”;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Pentru toate segmentele prevăzute în anexa II, deviația standard pentru riscul de primă în asigurarea generală al unui anumit segment este egală cu produsul dintre deviația standard pentru riscul de primă brută în asigurarea generală al segmentului prevăzut în anexa II și factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională, în cazul în care pentru segmentul respectiv există o asemenea reasigurare neproporțională, sau un factor de 100 % în alte cazuri. Pentru segmentele 1, 4 și 5 prevăzute în anexa II, factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională este egal cu 80 %. Pentru toate celelalte segmente prevăzute în anexa II, factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională este egal cu 100 %.”

;

(c)

se adaugă următoarele alineate (4) și (5):

„(4)   Pentru toate segmentele prevăzute în anexa II, deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea generală al unui anumit segment este egală cu produsul dintre deviația standard pentru riscul de rezervă brută în asigurarea generală al segmentului prevăzut în anexa II și factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională, în cazul în care pentru segmentul respectiv există o asemenea reasigurare neproporțională, sau un factor de 100 % în alte cazuri.

În cazul în care reasigurarea neproporțională este o acoperire împotriva unor evoluții nefavorabile care îndeplinește condițiile prevăzute la al treilea paragraf, factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională menționat la primul paragraf se calculează după cum urmează:

Adjust(NP,s) = max(0 ;

Formula
)

unde:

(a)

V(net,res,s) reprezintă cea mai bună estimare nominală a obligațiilor de asigurare și de reasigurare din segment după deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale pentru acoperirea împotriva unor evoluții nefavorabile;

(b)

Formula

reprezintă deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea generală al segmentului s, astfel cum figurează în anexa II;

(c)

ADC(rec,s) reprezintă recuperarea acoperirii împotriva unor evoluții nefavorabile în cadrul scenariului de risc de rezervă;

(d)

Par reprezintă valoarea maximă dintre prima de reasigurare suplimentară sau echivalentul acesteia și zero;

(e)

C reprezintă cesiunea către reasigurător, exprimată ca procent din cuantumurile cererilor de despăgubire între punctele de atașare și de detașare acoperite de reasigurare;

(f)

Pr reprezintă factorul de prudență, care este egal cu 100 %.

Acoperirile împotriva unor evoluții nefavorabile menționate la al doilea paragraf îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

fiecare acoperire împotriva unor evoluții nefavorabile se aplică numai unui anumit grup de politici cu aceleași caracteristici de risc în cadrul aceluiași segment și are un punct de atașare și de detașare separat și distinct;

(b)

punctul de atașare menționat la litera (a) nu depășește produsul dintre V(net,res,s) menționat la al doilea paragraf litera (a) și suma dintre 1 și σ(res,s, annex) menționată la paragraful respectiv litera (b).

Pentru reasigurarea neproporțională, alta decât cele menționate la al doilea paragraf, factorul de ajustare este de 100 %.

(5)   Recuperarea acoperirii împotriva unor evoluții nefavorabile menționate la alineatul (4) al doilea paragraf litera (c) se calculează după cum urmează:

ADC(rec,s) = min [

Formula
’ (1 + 3 ’’σ(res,s,annex)) – R(ap); R(cs)]

unde:

(a)

V(net,res,s) reprezintă cea mai bună estimare nominală a obligațiilor de asigurare și de reasigurare din segment după deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale pentru acoperirea împotriva unor evoluții nefavorabile;

(b)

σ(res,s,annex) reprezintă deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea generală al segmentului s, astfel cum figurează în anexa II;

(c)

R(ap) reprezintă punctul de atașare a structurii de reasigurare;

(d)

R(cs) reprezintă dimensiunea acoperirii împotriva unor evoluții nefavorabile care se află la dispoziția întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.”

30.

La articolul 120, se introduce următorul alineat (1a):

„(1a)   În sensul alineatului (1), se aplică următoarele definiții:

(a)

«furtună» înseamnă un fenomen meteorologic caracterizat prin vânturi de mare viteză generate de perturbări atmosferice, inclusiv cicloane tropicale și extratropicale; furtunile includ undele de furtună, atunci când au o anumită amploare, dar nu și furtunile convective;

(b)

«cutremur» înseamnă un fenomen geofizic caracterizat printr-o mișcare bruscă a unui bloc al scoarței terestre de-a lungul unei falii geologice, asociată cu o vibrare telurică; cutremurele nu includ tsunamiurile, nici incendiile produse în urma unui seism;

(c)

«inundație» înseamnă un fenomen hidrologic care constă în inundarea temporară a unor terenuri în mod normal uscate cu apă provenită din revărsarea apelor interioare sau de suprafață, incluzând inundațiile riverane sau fluviale, inundațiile de suprafață ori pluviale cauzate de precipitații sau viiturile rapide, indiferent dacă au loc din cauze fluviale, pluviale sau combinate; inundațiile nu includ undele de furtună;

(d)

«grindină» înseamnă un fenomen meteorologic care constă în căderea de bucăți de gheață sau de granule de gheață și include furtunile convective severe, tornadele și descărcările electrice;

(e)

«surpare de terenuri» înseamnă un fenomen geofizic care constă în surparea solului ca urmare a modificărilor naturale sau antropice ale condițiilor subterane, incluzând contractarea sau umflarea solurilor argiloase.”

31.

La articolul 123 alineatul (7), formula se înlocuiește cu formula următoare:

SI(flood,r,i) = SI(property,r,i) + SI(onshore-property, r,i) + 1,5

Formula
SI(motor,r,i)

32.

La articolul 124 alineatul (7), formula se înlocuiește cu formula următoare:

SI(hail,r,i) = SI(property,r,i) + SI(onshore-property, r,i) + 10

Formula
SI(motor,r,i)

33.

Articolul 125 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 125

Submodulul «risc de surpare de terenuri»

(1)   Cerința de capital pentru riscul de surpare de terenuri se calculează după cum urmează:

Formula

unde:

(a)

suma include toate combinațiile posibile (r,s) ale regiunilor prevăzute în anexa VIIIa;

(b)

CorrS(r,s) reprezintă coeficientul de corelație aferent riscului de surpare de terenuri pentru regiunea r și regiunea s, astfel cum figurează în anexa VIIIa;

(c)

SCR(subsidence,r) și SCR(subsidence,s) reprezintă cerințele de capital pentru riscul de surpare de terenuri din regiunea r și, respectiv, s;

(d)

SCR(subsidence, other) reprezintă cerința de capital pentru riscul de surpare de terenuri din alte regiuni decât cele prevăzute în anexa XIII.

(2)   Pentru toate regiunile prevăzute în anexa VIIIa, cerința de capital pentru riscul de surpare de terenuri dintr-o anumită regiune r este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care ar rezulta dintr-o pierdere instantanee a unui cuantum care, fără deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale, se calculează după cum urmează:

Formula

unde:

(a)

suma include toate combinațiile posibile ale zonelor de risc (i,j) din regiunea r prevăzute în anexa IX;

(b)

Corr(subsidence,r,i,j) reprezintă coeficientul de corelație pentru riscul de surpare de terenuri din zonele de risc i și j din regiunea r prevăzut în anexa XXVI;

(c)

WSI(subsidence,r,i) și WSI(subsidence,r,j) reprezintă sumele ponderate asigurate împotriva riscului de surpare de terenuri în zonele de risc i și j din regiunea r prevăzute în anexa IX.

(3)   Pentru toate regiunile prevăzute în anexa VIIIa și toate zonele de risc ale regiunilor respective prevăzute în anexa IX, suma ponderată asigurată împotriva riscului de surpare de terenuri dintr-o anumită zonă de risc i dintr-o anumită regiune r se calculează după cum urmează:

WSI(subsidence,i) = Q(subsidence,r) · W(subsidence,r,i) · SI(subsidence,r,i)

unde:

(a)

W(subsidence,r,i) reprezintă ponderea de risc pentru riscul de surpare de terenuri din zona de risc i din regiunea r prevăzută în anexa X;

(b)

SI(subsidence,r,i) reprezintă suma asigurată de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare pentru liniile de activitate 7 și 19 prevăzute în anexa I în legătură cu contractele care acoperă riscul de surpare de terenuri al clădirilor rezidențiale din zona afectată de surpări de terenuri i din regiunea r;

(c)

Q(subsidence,r) reprezintă factorul de risc de surpare de terenuri pentru regiunea r, astfel cum este prevăzut în anexa VIIIa.

În cazul în care cuantumul stabilit pentru o anumită zonă de risc în conformitate cu primul paragraf depășește un cuantum (menționat la prezentul paragraf sub denumirea de «cuantumul inferior») egal cu suma pierderilor potențiale, fără deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale, pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare le-ar putea suferi ca urmare a unui risc de surpare de terenuri în respectiva zonă de risc, luând în considerare termenele și condițiile polițelor sale specifice, inclusiv eventualele limite de plată contractuale, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare poate stabili, ca metodă alternativă de calcul, că suma ponderată asigurată împotriva riscului de surpare de terenuri din respectiva zonă de risc este cuantumul inferior.”

34.

Articolul 129 alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)

formula se înlocuiește cu formula următoare:

Lmotor = max (8 100 000; 67 500

Formula
”;

(b)

literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

Na este numărul de vehicule asigurate de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în liniile de activitate 4 și 16 prevăzute în anexa I, în condițiile unei limite considerate a poliței mai mari de 32 400 000 EUR;

(b)

Nb este numărul de vehicule asigurate de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în liniile de activitate 4 și 16 prevăzute în anexa I, în condițiile unei limite considerate a poliței mai mici sau egale cu 32 400 000 EUR.”

35.

Articolul 130 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2) litera (a), „250 000 EUR” se înlocuiește cu „337 500 EUR”;

(b)

se adaugă următorul alineat (4):

„(4)   Pentru calcularea cerinței de capital ipotetice menționate la articolul 196 litera (a), la identificarea grupului de mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial care corespunde sumei maxime asigurate în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol și a grupului de platforme marine de extracție a petrolului și a gazelor care corespunde sumei maxime asigurate în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol se ține seama de existența contractelor de reasigurare, a vehiculelor investiționale și a securitizărilor.”

36.

La articolul 131, se adaugă următorul paragraf:

„Pentru calcularea cerinței de capital ipotetice menționate la articolul 196 litera (a), la identificarea grupului de aeronave care corespunde celei mai mari sume asigurate în conformitate cu prezentul articol se ține seama de existența contractelor de reasigurare, a vehiculelor investiționale și a securitizărilor.”

37.

La articolul 132, se adaugă următorul alineat (4):

„(4)   „Pentru calcularea cerinței de capital ipotetice menționate la articolul 196 litera (a), la identificarea grupului de clădiri care corespunde celei mai mari concentrări a riscurilor de incendiu în conformitate cu prezentul articol se ține seama de existența contractelor de reasigurare, a vehiculelor investiționale și a securitizărilor.”

38.

La articolul 142 alineatul (6), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Evenimentele menționate la primul paragraf se aplică în mod uniform tuturor contractelor de asigurare și de reasigurare în cauză. În ceea ce privește contractele de reasigurare, evenimentul menționat la primul paragraf literele (a) și (b) se aplică contractelor de asigurare de la baza acestora.”

39.

Articolul 148 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

σ(res,s) reprezintă deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea de sănătate NSLT al segmentului s, astfel cum este prevăzută la alineatele (4) și (5);”;

(b)

la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Pentru toate segmentele prevăzute în anexa XIV, deviația standard pentru riscul de primă în asigurarea de sănătate NSLT al unui anumit segment este egală cu produsul dintre deviația standard pentru riscul de primă brută în asigurarea de sănătate NSLT al segmentului prevăzut în anexa XIV și factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională, în cazul în care pentru segmentul respectiv există o asemenea reasigurare neproporțională, sau un factor de 100 % în alte cazuri.”;

(c)

se adaugă următoarele alineate (4) și (5):

„(4)   Pentru toate segmentele prevăzute în anexa XIV, deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea de sănătate NSLT al unui anumit segment este egală cu produsul dintre deviația standard pentru riscul de rezervă brută în asigurarea de sănătate NSLT al segmentului prevăzut în anexa XIV și factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională, în cazul în care pentru segmentul respectiv există o asemenea reasigurare neproporțională, sau un factor de 100 % în alte cazuri.

În cazul în care reasigurarea neproporțională este o acoperire împotriva unor evoluții nefavorabile care îndeplinește condițiile prevăzute la al patrulea paragraf, factorul de ajustare pentru reasigurarea neproporțională menționat la primul paragraf se calculează după cum urmează:

Adjust(NP,s) = max (0;

Formula
)

unde:

(a)

V(net,res,s) reprezintă cea mai bună estimare nominală a obligațiilor de asigurare și de reasigurare din segment după deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale pentru acoperirea împotriva unor evoluții nefavorabile;

(b)

Formula

reprezintă deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea de sănătate NSLT al segmentului s, astfel cum figurează în anexa XIV;

(c)

ADC(rec,s) reprezintă recuperarea acoperirii împotriva unor evoluții nefavorabile în cadrul scenariului de risc de rezervă;

(d)

Par reprezintă valoarea maximă dintre prima de reasigurare suplimentară sau echivalentul acesteia și zero;

(e)

C reprezintă cesiunea către reasigurător, exprimată ca procent din cuantumurile cererilor de despăgubire între punctele de atașare și de detașare acoperite de reasigurare;

(f)

Pr reprezintă factorul de prudență, care este egal cu 100 %.

Acoperirile împotriva unor evoluții nefavorabile menționate la al doilea paragraf îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

fiecare acoperire împotriva unor evoluții nefavorabile se aplică numai unui anumit grup de politici cu aceleași caracteristici de risc în cadrul aceluiași segment și are un punct de atașare și de detașare separat și distinct;

(b)

punctul de atașare menționat la litera (a) nu depășește produsul dintre V(net,res,s) menționat la al doilea paragraf litera (a) și suma dintre 1 și σ(res,s,annex) menționată la paragraful respectiv litera (b).

Pentru reasigurarea neproporțională, alta decât cele menționate la al doilea paragraf, factorul de ajustare este de 100 %.

(5)   Recuperarea acoperirii împotriva unor evoluții nefavorabile menționate la alineatul (4) al doilea paragraf litera (c) se calculează după cum urmează:

ADC(rec,s) = min[

Formula
(1 + 3σ(res,s,annex)) – R(ap); R(cs)]

unde:

(a)

V(net,res,s) reprezintă cea mai bună estimare nominală a obligațiilor de asigurare și de reasigurare din segment după deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale pentru acoperirea împotriva unor evoluții nefavorabile;

(b)

R(ap) reprezintă punctul de atașare a structurii de reasigurare;

(c)

R(cs) reprezintă dimensiunea acoperirii împotriva unor evoluții nefavorabile care se află la dispoziția întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(d)

Formula

reprezintă deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea de sănătate NSLT al segmentului s, astfel cum figurează în anexa XIV.”

40.

Articolul 157 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 157

Submodulul «risc de cheltuieli cu asigurarea de sănătate»

Cerința de capital pentru riscul de cheltuieli cu asigurarea de sănătate este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care ar rezulta din combinarea următoarelor modificări permanente instantanee:

(a)

o creștere cu 10 % a cuantumului cheltuielilor luate în considerare la calculul rezervelor tehnice;

(b)

o creștere cu 1 punct procentual a ratei de inflație a cheltuielilor (exprimată ca procentaj) utilizate la calculul rezervelor tehnice.

Pentru obligațiile de reasigurare, întreprinderile de asigurare și de reasigurare aplică aceste modificări cheltuielilor proprii și, după caz, cheltuielilor întreprinderilor cedente.”

41.

La articolul 164, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Parametrul de corelație Corr(i , j) menționat la alineatul (2) este egal cu elementul prezent pe rândul i și în coloana j din următoarea matrice de corelare:

j

i

Rata dobânzii

Acțiuni

Bunuri imobile

Marjă

Concentrare

Valută

Rata dobânzii

1

A

A

B

0

0,25

Acțiuni

A

1

0,75

0,75

0

0,25

Bunuri imobile

A

0,75

1

0,5

0

0,25

Marjă

B

0,75

0,5

1

0

0,25

Concentrare

0

0

0

0

1

0

Valută

0,25

0,25

0,25

0,25

0

1

Parametrul A este egal cu 0 în cazul în care cerința de capital pentru riscul ratei dobânzii prevăzută la articolul 165 este cerința de capital menționată la același articol litera (a). În toate celelalte cazuri, parametrul A este egal cu 0,5.

Parametrul B este egal cu 0 în cazul în care cerința de capital pentru riscul ratei dobânzii prevăzută la articolul 165 este cerința de capital menționată la același articol litera (a). În toate celelalte cazuri, parametrul B este egal cu 0,25.”

42.

La articolul 165, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Cerința de capital pentru riscul dobânzii (riscul ratei dobânzii) menționat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a) din Directiva 2009/138/CE este egală cu cea mai mare dintre următoarele valori:

(a)

 suma, pentru fiecare monedă, a cerințelor de capital pentru riscul aferent unei creșteri a structurii temporale a ratei dobânzilor, astfel cum este prevăzută la articolul 166 din prezentul regulament;

(b)

 suma, pentru fiecare monedă, a cerințelor de capital pentru riscul aferent unei scăderi a structurii temporale a ratei dobânzilor, astfel cum este prevăzută la articolul 167 din prezentul regulament.

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care moneda națională a unui stat membru este raportată la euro, iar structura temporală a ratei de bază a dobânzilor fără risc pentru euro, ajustată pentru riscul valutar, este utilizată pentru a calcula cea mai bună estimare a obligațiilor de asigurare sau de reasigurare indicate în moneda respectivă în conformitate cu articolul 48 alineatul (1), întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot calcula o singură cerință de capital pentru riscul unei creșteri comune sau, după caz, al unei scăderi a structurii temporale a ratei dobânzilor exprimate în euro și în moneda respectivă.”

43.

Articolul 166 se modifică după cum urmează:

(a)

Alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Cerința de capital pentru riscul unei creșteri a structurii temporale a ratei dobânzilor pentru o anumită monedă este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta dintr-o creștere instantanee a ratelor de bază ale dobânzilor fără risc pentru moneda respectivă la diferite scadențe. Rata de bază majorată a dobânzii fără risc pentru o anumită scadență se calculează în conformitate cu alineatele (2) și (2a).

(2)   Pentru o anumită monedă și pentru scadențele de până la primul punct de netezire inclusiv, rata de bază majorată a dobânzii fără risc se calculează după cum urmează:

Formula
Formula
Formula
Formula

unde:

(a)

m reprezintă scadența în ani;

(b)

Formula

reprezintă rata majorată a dobânzii fără risc la scadența m;

(c)

rm reprezintă rata actuală a dobânzii fără risc la scadența m;

(d)

Formula

se calculează după cum urmează:

(i)

pentru scadențele m mai mici de un an,

Formula

este egal cu 61 %, iar

Formula

este egal cu 2,14 %;

(ii)

pentru scadențele m exprimate în ani care reprezintă un număr întreg cuprins între 1 și 50 de ani,

Formula

acceptă valorile prezentate în tabelul următor:

Scadența m

(în ani)

Formula

Formula

1

61  %

2,14  %

2

53  %

1,86  %

3

49  %

1,72  %

4

46  %

1,61  %

5

45  %

1,58  %

6

41  %

1,44  %

7

37  %

1,30  %

8

34  %

1,19  %

9

32  %

1,12  %

10

30  %

1,05  %

11

30  %

1,05  %

12

30  %

1,05  %

13

30  %

1,05  %

14

29  %

1,02  %

15

28  %

0,98  %

16

28  %

0,98  %

17

27  %

0,95  %

18

26  %

0,91  %

19

26  %

0,91  %

20

25  %

0,88  %

21

25  %

0,87  %

22

24  %

0,85  %

23

24  %

0,82  %

24

23  %

0,80  %

25

22  %

0,78  %

26

22  %

0,76  %

27

21  %

0,74  %

28

21  %

0,72  %

29

20  %

0,70  %

30

20  %

0,69  %

31

20  %

0,70  %

32

20  %

0,71  %

33

20  %

0,71  %

34

20  %

0,71  %

35

20  %

0,71  %

36

20  %

0,72  %

37

21  %

0,72  %

38

21  %

0,72  %

39

21  %

0,73  %

40

21  %

0,73  %

41

21  %

0,74  %

42

21  %

0,74  %

43

21  %

0,75  %

44

21  %

0,75  %

45

21  %

0,75  %

46

21  %

0,75  %

47

21  %

0,75  %

48

21  %

0,74  %

49

21  %

0,74  %

50

21  %

0,73  %

(iii)

pentru scadențele m de cel puțin 60 de ani,

Formula

este egal cu 0 %; pentru scadențele de cel puțin 90 de ani,

Formula

este egal cu 20 %;

(iv)

pentru alte scadențe m care nu sunt specificate la punctele (i)-(iii), valorile

Formula

și

Formula

se interpolează liniar.”
;

(b)

se introduce următorul alineat (2a):

„(2a)   Pentru o anumită monedă și pentru scadențele mai mari decât primul punct de netezire, ratele de bază majorate ale dobânzilor fără risc se calculează prin aplicarea metodei extrapolării menționate la articolul 77a din Directiva 2009/138/CE în cazul unei structuri temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc în condiții de criză, în cazul în care respectiva structură temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc în condiții de criză este determinată prin aplicarea următoarelor ipoteze:

(a)

rata forward finală în condiții de criză este egală cu suma dintre 15 puncte de bază și rata forward finală curentă;

(b)

condițiile de criză aplicate ultimelor rate forward lichide se determină prin aplicarea ponderilor utilizate pentru determinarea ultimei rate forward lichide curente menționate la articolul 46 alineatul (1c) la condițiile de criză aplicate ratelor dobânzii corespunzătoare scadențelor menționate la literele (a) și (b) de la articolul respectiv, presupunând că alineatul (2) de la prezentul articol se aplică scadențelor respective.”

44.

Articolul 167 se modifică după cum urmează:

(a)

Alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Cerința de capital pentru riscul unei scăderi a structurii temporale a ratei dobânzilor pentru o anumită monedă este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta dintr-o scădere instantanee a ratelor de bază ale dobânzilor fără risc pentru moneda respectivă la diferite scadențe, rata de bază redusă a dobânzii fără risc pentru o anumită scadență calculându-se în conformitate cu alineatele (2) și (2a).

În orice caz, nicio rată de bază redusă a dobânzii fără risc nu trebuie să fie mai mică decât un prag care depinde de termen. Pragul se stabilește după cum urmează:

(a)

pentru scadențele cuprinse între 1 și 7 ani, pragul este egal cu – 1,25 %;

(b)

pentru scadențele de cel puțin 20 de ani, pragul este egal cu – 0,893 %;

(c)

pentru scadențele cuprinse între 7 și 20 de ani, pragul este interpolat liniar.

(2)   Pentru o anumită monedă și pentru scadențele de până la primul punct de netezire inclusiv, rata de bază redusă a dobânzii fără risc se calculează după cum urmează:

Formula
Formula
Formula
Formula

unde:

(a)

m reprezintă scadența în ani;

(b)

Formula

reprezintă rata redusă a dobânzii fără risc la scadența m;

(c)

rm reprezintă rata actuală a dobânzii fără risc la scadența m;

(d)

Formula

și

Formula

se calculează după cum urmează:

(i)

pentru scadențele m mai mici de un an,

Formula

este egal cu 58 %, iar

Formula

este egal cu 1,16 %;

(ii)

pentru scadențele m exprimate în ani care reprezintă un număr întreg cuprins între 1 și 50 de ani,

Formula

și

Formula

acceptă valorile prezentate în tabelul următor:

Scadența m

(în ani)

Formula

Formula

1

58  %

1,16  %

2

51  %

0,99  %

3

44  %

0,83  %

4

40  %

0,74  %

5

40  %

0,71  %

6

38  %

0,67  %

7

37  %

0,63  %

8

38  %

0,62  %

9

39  %

0,61  %

10

40  %

0,61  %

11

41  %

0,60  %

12

42  %

0,60  %

13

43  %

0,59  %

14

44  %

0,58  %

15

45  %

0,57  %

16

47  %

0,56  %

17

48  %

0,55  %

18

49  %

0,54  %

19

49  %

0,52  %

20

50  %

0,50  %

21

49  %

0,49  %

22

50  %

0,49  %

23

51  %

0,48  %

24

51  %

0,48  %

25

52  %

0,47  %

26

52  %

0,46  %

27

53  %

0,45  %

28

53  %

0,44  %

29

53  %

0,42  %

30

53  %

0,41  %

31

53  %

0,40  %

32

53  %

0,39  %

33

54  %

0,37  %

34

54  %

0,36  %

35

54  %

0,35  %

36

54  %

0,34  %

37

55  %

0,33  %

38

55  %

0,32  %

39

56  %

0,31  %

40

57  %

0,30  %

41

57  %

0,29  %

42

58  %

0,28  %

43

59  %

0,27  %

44

61  %

0,26  %

45

62  %

0,25  %

46

62  %

0,23  %

47

63  %

0,22  %

48

64  %

0,21  %

49

64  %

0,19  %

50

65  %

0,18  %

(iii)

pentru scadențele m de cel puțin 60 de ani,

Formula

este egal cu 0 %; pentru scadențele de cel puțin 90 de ani,

Formula

este egal cu 20 %;

(iv)

pentru alte scadențe m care nu sunt specificate la punctele (i)-(iii), valorile

Formula

și

Formula

se interpolează liniar.”
;

(b)

se introduce următorul alineat (2a):

„(2a)   Pentru o anumită monedă și pentru scadențele mai mari decât primul punct de netezire, ratele de bază reduse ale dobânzilor fără risc se calculează prin aplicarea metodei extrapolării menționate la articolul 77a din Directiva 2009/138/CE în cazul unei structuri temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc în condiții de criză, în cazul în care structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc în condiții de criză este determinată prin aplicarea următoarelor ipoteze:

(a)

rata forward finală în condiții de criză este egală cu diferența dintre rata forward finală curentă și 15 puncte de bază;

(b)

condițiile de criză aplicate ultimelor rate forward lichide se determină prin aplicarea ponderilor utilizate pentru determinarea ultimei rate forward lichide curente menționate la articolul 46 alineatul (1c) la condițiile de criză aplicate ratelor dobânzii corespunzătoare scadențelor menționate la literele (a) și (b) de la articolul respectiv, presupunând că alineatul (2) de la prezentul articol se aplică scadențelor respective.”

45.

La articolul 168a alineatul (1), litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

„(f)

fiecare societate îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții pentru fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare încheiate înainte de data la care se calculează cerința de capital de solvabilitate:

(i)

cifra de afaceri anuală a societății depășește 12 800 000 EUR;

(ii)

totalul bilanțului societății depășește 12 800 000 EUR;

(iii)

societatea are peste 50 de angajați;”.

46.

Articolul 169 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

o scădere instantanee, egală cu 22 %, a valorii investițiilor în acțiuni de tip 1 care sunt tratate ca investiții pe termen lung în acțiuni în conformitate cu articolul 105a din Directiva 2009/138/CE;”;

(b)

la alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

o scădere instantanee, egală cu 22 %, a valorii investițiilor în acțiuni de tip 2 care sunt tratate ca investiții pe termen lung în acțiuni în conformitate cu articolul 105a din Directiva 2009/138/CE;”;

(c)

la alineatul (3), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

o scădere instantanee, egală cu 22 %, a valorii investițiilor în acțiuni de infrastructură eligibile care sunt tratate ca investiții pe termen lung în acțiuni în conformitate cu articolul 105a din Directiva 2009/138/CE;”;

(d)

la alineatul (4), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

o scădere instantanee, egală cu 22 %, a valorii investițiilor în acțiuni ale societăților de infrastructură eligibile care sunt tratate ca investiții pe termen lung în acțiuni în conformitate cu articolul 105a din Directiva 2009/138/CE;”;

(e)

se adaugă următorul alineat (5):

„(5)   În sensul alineatelor (1)-(4), în cazul în care valoarea unei investiții în acțiuni este negativă, iar pierderile care pot fi suportate din investiție pot depăși cuantumul investit de întreprinderea de asigurare și de reasigurare, se aplică următoarele dispoziții:

(a)

termenul «valoarea investițiilor în acțiuni de tip 1» înseamnă «valoarea absolută a investițiilor în acțiuni de tip 1»;

(b)

termenul «valoarea investițiilor în acțiuni de tip 2» înseamnă «valoarea absolută a investițiilor în acțiuni de tip 2»;

(c)

termenul «valoarea investițiilor în acțiuni de infrastructură eligibile» înseamnă «valoarea absolută a investițiilor în acțiuni de infrastructură eligibile» și

(d)

termenul «valoarea investițiilor în acțiuni ale societăților de infrastructură eligibile» înseamnă «valoarea absolută a investițiilor în acțiuni ale societăților de infrastructură eligibile».

Primul paragraf nu se aplică pozițiilor scurte pe acțiuni.

În sensul alineatelor (1)-(4), întreprinderile de asigurare și de reasigurare se bazează pe ipoteza că investițiile în acțiuni cu valori negative, altele decât cele menționate la primul paragraf, au o valoare de 0.”

47.

Articolul 170 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a primit aprobarea autorității de supraveghere pentru a aplica dispozițiile prevăzute la articolul 304 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE înainte de 29 ianuarie 2027, cerința de capital pentru acțiunile de tip 1 este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta din următoarele scăderi instantanee:”;

(b)

la alineatul (2), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a primit aprobarea autorității de supraveghere pentru a aplica dispozițiile prevăzute la articolul 304 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE înainte de 29 ianuarie 2027, cerința de capital pentru acțiunile de tip 2 este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta din următoarele scăderi instantanee:”;

(c)

la alineatul (3), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a primit aprobarea autorității de supraveghere pentru a aplica dispozițiile prevăzute la articolul 304 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE înainte de 29 ianuarie 2027, cerința de capital pentru acțiunile de infrastructură eligibile este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta din următoarele scăderi instantanee:”;

(d)

la alineatul (4), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a primit aprobarea autorității de supraveghere pentru a aplica dispozițiile prevăzute la articolul 304 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE înainte de 29 ianuarie 2027, cerința de capital pentru acțiunile societăților de infrastructură eligibile este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta din următoarele scăderi instantanee:”.

48.

La articolul 171, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În sensul articolului 169 alineatul (1) litera (a), al articolului 169 alineatul (2) litera (a), al articolului 169 alineatul (3) litera (a), al articolului 169 alineatul (4) litera (a) și al articolului 170 alineatul (1) litera (b), al articolului 170 alineatul (2) litera (b), al articolului 170 alineatul (3) litera (b) și al articolului 170 alineatul (4) litera (b), investițiile în acțiuni cu caracter strategic înseamnă investiții în acțiuni cărora nu li se aplică abordarea transparentă de tip «look-through» și pentru care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă demonstrează următoarele:”.

49.

Articolul 171a se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 171a

Investiții pe termen lung în acțiuni: demonstrarea capacității de a evita vânzările forțate

(1)   Pentru a-și demonstra capacitatea de a evita în mod continuu și în condiții de criză vânzarea forțată a investițiilor în acțiuni, astfel cum se menționează la articolul 105a alineatul (1) al doilea paragraf litera (d) din Directiva 2009/138/CE, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare utilizează oricare dintre următoarele abordări:

(a)

metodologiile menționate la articolul 171b din prezentul regulament pentru a evalua dacă pot evita vânzările forțate sau

(b)

testul de vânzare forțată prevăzut la articolul 171c din prezentul regulament.

(2)   Întreprinderile de asigurare sau de reasigurare aplică în mod consecvent abordarea selectată pentru a demonstra conformitatea cu articolul 105a alineatul (1) al doilea paragraf litera (d) din Directiva 2009/138/CE.

În pofida primului paragraf, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare pot modifica abordarea selectată în cazul în care demonstrează ex ante într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere că o astfel de modificare este justificată, ținând seama de profilul de risc al întreprinderii, de cuantumul investițiilor în acțiuni destinate a fi clasificate drept investiții pe termen lung, precum și de natura, amploarea și complexitatea riscurilor întreprinderii.”

50.

Se introduc următoarele articole 171b, 171c și 171d:

„Articolul 171b

Investiții pe termen lung în acțiuni: metodologii pentru evitarea vânzărilor forțate

(1)   În sensul articolului 171a alineatul (1) litera (a), întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie să fie în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, că îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

(a)

există un număr suficient de anumite grupe de risc omogene specifice ale obligațiilor de asigurare și de reasigurare de viață, a căror durată Macaulay depășește 9,5 ani și care sunt nelichide în sensul alineatului (2) sau

(b)

există o rezervă de lichiditate suficientă pentru obligațiile de asigurare și reasigurare generală, calculată în conformitate cu alineatele (3)-(5).

(2)   Condiția menționată la alineatul (1) litera (a) se consideră îndeplinită în cazul în care întreprinderea de asigurare și de reasigurare respectă cumulativ următoarele două condiții:

(a)

valoarea, în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE, a obligațiilor nelichide menționate la alineatul (1) litera (a) depășește cuantumul total al investițiilor pe termen lung în acțiuni din portofoliul de active legate de obligațiile de asigurare sau de reasigurare de viață;

(b)

ponderea investițiilor în acțiuni cărora urmează să li se aplice articolul 105a alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE nu depășește valoarea cea mai mare dintre zero și raportul dintre valoarea, în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE, a obligațiilor nelichide menționate la prezentul alineat litera (a) și cea mai bună estimare totală a rezervelor tehnice pentru asigurarea de viață ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

În sensul primului paragraf, o grupă de risc omogenă a obligațiilor de asigurare și de reasigurare de viață este considerată nelichidă în cazul în care cerința de capital pentru fiecare dintre următoarele riscuri este mai mică de 5 % din cea mai bună estimare a obligațiilor care aparțin grupei de risc omogene respective:

(a)

riscul de mortalitate menționat la articolul 137;

(b)

riscul unei creșteri permanente a ratelor de reziliere menționate la articolul 142 alineatul (1) litera (a);

(c)

riscul de mortalitate în asigurarea de sănătate menționat la articolul 152;

(d)

riscul unei creșteri permanente a ratelor de reziliere aferente asigurărilor de sănătate SLT menționate la articolul 159 alineatul (1) litera (a).

(3)   Condiția menționată la alineatul (1) litera (b) este considerată îndeplinită în cazul în care rezerva de lichiditate calculată în conformitate cu alineatele (4)-(6) este mai mare de 100 %.

În sensul primului paragraf, rezerva de lichiditate se calculează ca raportul dintre valoarea portofoliului de active lichide corespunzător activităților de asigurare generală și cea mai bună estimare a rezervelor tehnice pentru asigurarea generală, după deducerea reasigurării, calculată în conformitate cu alineatele (4) și (5).

(4)   În sensul alineatului (3), portofoliul de active lichide corespunzător activităților de asigurare generală include activele de nivel 1, activele de nivel 2A și activele de nivel 2B, în sensul prezentului alineat.

Suma valorilor, din punctul de vedere al solvabilității, aferente activelor de nivel 2A și de nivel 2B nu depășește 40 % din valoarea totală, din punctul de vedere al solvabilității, aferentă portofoliului de active lichide menționat la primul paragraf. Valoarea, din punctul de vedere al solvabilității, aferentă activelor de nivel 2B nu depășește 15 % din valoarea totală, din punctul de vedere al solvabilității, aferentă portofoliului de active lichide menționat la primul paragraf.

Activele lichide deținute prin intermediul organismelor de plasament colectiv și al altor investiții structurate ca fonduri în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare dețin unități sau acțiuni pot fi luate în considerare până la un cuantum absolut de 500 de milioane EUR.

Activele de nivel 1 includ numai activele care se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii:

(a)

numerar și echivalente de numerar;

(b)

active care reprezintă creanțe asupra uneia dintre contrapărțile menționate la articolul 180 alineatul (2);

(c)

active care sunt garantate integral, necondiționat și irevocabil de una dintre contrapărțile menționate la articolul 180 alineatul (2), în cazul în care garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 215.

Activele de nivel 2A includ numai activele care se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii:

(a)

obligațiunile și împrumuturile cărora li s-a atribuit nivelul 0 sau 1 de calitate a creditului, cu excepția obligațiunilor și a împrumuturilor emise de întreprinderi de asigurare și de reasigurare sau de entități din sectorul financiar în sensul articolului 4 punctul 27 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(b)

obligațiunile garantate menționate la articolul 180 alineatul (1) cărora li s-a atribuit nivelul 0 sau 1 de calitate a creditului, cu excepția celor care sunt emise de o entitate din sectorul financiar care face parte din același grup.

Activele de nivel 2B includ numai activele care se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii:

(a)

securitizarea STS căreia i s-a atribuit o evaluare a creditului de nivelul 0 sau 1 de calitate a creditului de către o ECAI desemnată sau care este o tranșă de rang superior și care nu este inițiată de entități care aparțin aceluiași grup ca întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(b)

obligațiunile și împrumuturile cărora li s-a atribuit nivelul 2 sau 3 de calitate a creditului, cu excepția obligațiunilor și a împrumuturilor emise de întreprinderi de asigurare și de reasigurare sau de entități din sectorul financiar în sensul articolului 4 punctul 27 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)

investițiile în acțiuni, altele decât investițiile pe termen lung în acțiuni sau în acțiuni strategice și altele decât investițiile în întreprinderi de asigurare și de reasigurare, în instituții de credit sau financiare și în firme de investiții, care fie sunt cotate pe piețele reglementate din țările care sunt membre ale SEE sau ale OCDE, fie sunt tranzacționate în cadrul unor sisteme multilaterale de tranzacționare, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2014/65/UE, al căror sediu social sau central se află într-un stat membru al Uniunii Europene.

(5)   În scopul calculării rezervei de lichiditate menționate la alineatul (3) primul paragraf, se aplică următoarele dispoziții:

(a)

valoarea portofoliului de active lichide menționat la alineatul (4) primul paragraf este suma următoarelor elemente:

valoarea, din punctul de vedere al solvabilității, aferentă activelor de nivel 1, care fac obiectul unei marje de ajustare de 0 %;

valoarea, din punctul de vedere al solvabilității, aferentă activelor de nivel 2A, care fac obiectul unei marje de ajustare de 15 %;

valoarea, din punctul de vedere al solvabilității securitizărilor, aferentă activelor de nivel 2B, care fac obiectul unei marje de ajustare de 25 %;

valoarea, din punctul de vedere al solvabilității, aferentă activelor de nivel 2B, altele decât securitizările, care fac obiectul unei marje de ajustare de 50 %;

(b)

în scopul calculării celei mai bune estimări a rezervelor tehnice pentru asigurarea generală menționate la alineatul (4), fluxurile de numerar provenite din contracte de reasigurare sau de la vehicule investiționale care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 209, 211 și 213 fac obiectul unei marje de ajustare de 15 %. Fluxurile de numerar provenite din contracte de reasigurare sau de la vehicule investiționale care nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 209, 211 și 213 fac obiectul unei marje de ajustare de 50 %.

(6)   Prin derogare de la alineatul (5) litera (a), întreprinderile de asigurare și de reasigurare aplică următoarele marje de ajustare investițiilor lor în active lichide deținute prin intermediul organismelor de plasament colectiv și al altor investiții structurate ca fonduri în care întreprinderile dețin unități sau acțiuni:

(a)

0 % pentru numerar și echivalente de numerar;

(b)

5 % pentru activele de nivel 1, altele decât numerarul și echivalentele de numerar;

(c)

20 % pentru activele de nivel 2A;

(d)

30 % pentru securitizările care se încadrează la active de nivel 2B;

(e)

55 % pentru activele de nivel 2B, altele decât securitizările.

Articolul 171c

Investiții pe termen lung în acțiuni: testul de vânzare forțată

(1)   În sensul articolului 171a alineatul (1) litera (b), întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie să fie în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, toate aspectele următoare:

(a)

întreprinderea respectă limitele sale de toleranță la risc;

(b)

cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii, evaluată fără utilizarea vreuneia dintre măsurile tranzitorii menționate la articolul 77a alineatul (2), la articolul 308c, la articolul 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE, este depășită cu o marjă adecvată, ținând seama de solvabilitatea întreprinderii, inclusiv de planul întreprinderii de gestionare a capitalului pe termen mediu;

(c)

pe baza proiecțiilor pe o perioadă de cinci ani, întreprinderea este în măsură să genereze intrări de numerar mai mari decât ieșirile de numerar, atât în mod continuu, cât și în condiții de criză în fiecare dintre următorii cinci ani calendaristici financiari (testul de vânzare forțată) pe parcursul orizontului de timp al testului.

(2)   Pentru testul de vânzare forțată menționat la alineatul (1) litera (c), se aplică toate condițiile următoare:

(a)

atunci când evaluează în mod continuu intrările și ieșirile de numerar, întreprinderile de asigurare și de reasigurare se bazează pe ipoteza că situația de pe piețele financiare în orizontul de timp al testului rămâne aceeași cu cea de la data de referință a testului;

(b)

atunci când evaluează intrările și ieșirile de numerar în condiții de criză, întreprinderile de asigurare și de reasigurare aplică ipotezele de criză prevăzute la alineatul (5) și nu sunt obligate să ia în considerare efectele suplimentare secundare sau de la nivelul întregii piețe;

(c)

atunci când evaluează intrările și ieșirile de numerar atât în mod continuu, cât și în condiții de criză, deciziile preconizate privind investițiile sau cesionările de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare sunt în concordanță cu strategia de afaceri a întreprinderii, cu politicile sale scrise privind investițiile, cu gestionarea lichidităților și a activelor și pasivelor, precum și cu acțiunile viitoare de gestionare menționate la articolul 23.

(3)   Pentru testul de vânzare forțată menționat la alineatul (1) litera (c), intrările de numerar includ numai valoarea numerarului și a echivalentelor de numerar la data de referință și intrările din următoarele surse în orizontul de timp al proiecțiilor:

(a)

venituri provenite din vânzarea următoarelor active, deținute fie direct, fie prin intermediul unui organism de plasament colectiv sau al altor investiții structurate ca fonduri în care întreprinderea deține unități sau acțiuni:

(i)

active care reprezintă creanțe asupra uneia dintre contrapărțile menționate la articolul 180 alineatul (2);

(ii)

active care sunt garantate integral, necondiționat și irevocabil de una dintre contrapărțile menționate la articolul 180 alineatul (2), în cazul în care garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 215;

(iii)

obligațiunile și împrumuturile cărora li s-a atribuit nivelul 0, 1, 2 sau 3 de calitate a creditului, cu excepția obligațiunilor și a împrumuturilor emise de întreprinderi de asigurare și de reasigurare sau de entități din sectorul financiar în sensul articolului 4 punctul 27 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iv)

obligațiunile garantate menționate la articolul 180 alineatul (1) cărora li s-a atribuit nivelul 0 sau 1 de calitate a creditului, cu excepția celor care sunt emise de o entitate din sectorul financiar care face parte din același grup;

(v)

securitizarea STS căreia i s-a atribuit o evaluare a creditului de nivelul 0 sau 1 de calitate a creditului de către o ECAI desemnată sau care este o tranșă de rang superior și care nu este inițiată de entități care aparțin aceluiași grup ca întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(vi)

acțiunile, altele decât investițiile pe termen lung în acțiuni sau acțiunile strategice și altele decât investițiile în entități din sectorul financiar, care fie sunt cotate pe piețele reglementate din țările care sunt membre ale SEE sau ale OCDE, fie sunt tranzacționate în cadrul unor sisteme multilaterale de tranzacționare, astfel cum se menționează la articolul 4 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2014/65/UE, al căror sediu social sau central se află în state membre ale UE;

(b)

veniturile la data scadenței provenite din activele datate menționate la litera (a) și veniturile regulate provenite din activele menționate la litera respectivă și din investițiile imobiliare și investițiile pe termen lung în acțiuni, inclusiv veniturile viitoare necontractuale estimate cu prudență, cum ar fi plățile de dividende, cu condiția ca veniturile necontractuale preconizate pentru un anumit an să nu fie mai mari decât media lor istorică pe trei ani;

(c)

primele și alte intrări de numerar incluse în limitele contractului pentru cea mai bună estimare a rezervelor tehnice pentru asigurarea de viață, primele de asigurare de viață și alte intrări de numerar estimate cu prudență care urmează să fie obținute de întreprindere în orizontul de timp al testului și care nu sunt incluse în limita contractului, cu condiția să nu se presupună vreodată că astfel de prime și alte intrări de numerar estimate cu prudență pe parcursul unui anumit an sunt mai mari decât media lor istorică pe trei ani sau, în cazul în care datele disponibile se referă la o perioadă mai mică de trei ani, să nu se presupună că acestea sunt mai mari decât cele din cel mai recent an, precum și intrările de numerar din reasigurarea acceptată a obligațiilor de asigurare de viață;

(d)

primele și alte intrări de numerar incluse în limitele contractului pentru cea mai bună estimare a rezervelor tehnice pentru asigurarea generală, primele de asigurare generală și alte intrări de numerar estimate cu prudență care urmează să fie obținute de întreprindere în orizontul de timp al testului și care nu sunt incluse în limita contractului, cu condiția să nu se presupună că astfel de prime și alte intrări de numerar estimate cu prudență pe parcursul unui anumit an sunt mai mari decât media lor istorică pe trei ani sau, în cazul în care datele disponibile se referă la o perioadă mai mică de trei ani, să nu se presupună că acestea sunt mai mari decât cele din cel mai recent an, precum și intrările de numerar din reasigurarea acceptată a obligațiilor de asigurare generală;

(e)

veniturile provenite din reinvestirea intrărilor de numerar enumerate la literele (a)-(d) care depășesc ieșirile de numerar menționate la alineatul (4), în cazul în care randamentul investiției derivă din structura temporală a ratei dobânzilor fără risc, ținând seama de prima de volatilitate.

Pot fi luate în considerare pe deplin activele menționate la primul paragraf litera (a), deținute prin intermediul unui vehicul investițional asupra căruia întreprinderea de asigurare sau de reasigurare exercită controlul sau, în limita drepturilor întreprinderii, prin intermediul unui vehicul investițional asupra căruia o altă entitate din cadrul aceluiași grup exercită controlul și în care întreprinderea deține unități sau acțiuni. Activele menționate la primul paragraf litera (a), deținute prin intermediul organismelor de plasament colectiv sau al altor investiții structurate ca fonduri, altele decât cele menționate în teza anterioară, pot fi luate în considerare până la un cuantum absolut de 500 de milioane EUR.

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot decide să nu ia în considerare intrările de numerar menționate la primul paragraf litera (b) sau (e).

Pentru estimarea intrărilor de numerar menționate la primul paragraf literele (c) și (d) care nu sunt incluse în limitele contractului, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie să fie în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, că sunt avute în vedere în mod corespunzător unele perspective negative plauzibile în ceea ce privește datele istorice.

În sensul primului paragraf litera (a), întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu iau în considerare activele care acoperă cea mai bună estimare a obligațiilor de asigurare cărora li se aplică prima de echilibrare.

Atunci când presupune venituri provenite din vânzarea de obligațiuni, împrumuturi și securitizări care acoperă cea mai bună estimare a obligațiilor de asigurare cărora li se aplică prima de volatilitate în orizontul de timp al testului, întreprinderea trebuie să fie în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, că profilul său de risc nu se abate în mod semnificativ de la următoarele ipoteze care stau la baza primei de volatilitate, chiar și ca urmare a unor astfel de vânzări, inclusiv în condiții de criză:

(a)

întreprinderea deține active care sunt senzitive la marjă și este expusă la variații ale marjelor de credit;

(b)

aplicarea primei de volatilitate nu conduce la situații în care impactul unei exagerări a marjelor de credit asupra activelor deținute de întreprindere este supracompensat de impactul primei de volatilitate asupra celei mai bune estimări a rezervelor tehnice;

(c)

fluxurile de numerar care decurg din obligațiile de asigurare ale întreprinderii căreia i se aplică prima de volatilitate sunt suficient de stabile și previzibile pentru a se asigura că întreprinderea nu este expusă riscului de vânzare forțată a activelor sale care sunt senzitive la marjă și poate, în schimb, să dețină în continuare astfel de active, inclusiv în timpul turbulențelor de pe piață.

(4)   Pentru testul de vânzare forțată menționat la alineatul (1) litera (c), ieșirile de numerar includ toate elementele următoare:

(a)

ieșirile de numerar legate de daune, răscumpărări, alte ieșiri tehnice, inclusiv cheltuielile de exploatare, și impozitele, în limitele contractului pentru cea mai bună estimare a rezervelor tehnice pentru asigurarea de viață, ieșirile de numerar corespunzătoare obligațiilor legate de primele de asigurare de viață care nu sunt incluse în limitele contractului menționate la alineatul (3) primul paragraf litera (c), precum și ieșirile de numerar din reasigurarea acceptată a obligațiilor de asigurare de viață;

(b)

ieșirile de numerar legate de daune, răscumpărări, alte ieșiri tehnice, inclusiv cheltuielile de exploatare, impozitele, în limitele contractului pentru cea mai bună estimare a rezervelor tehnice pentru asigurarea generală, ieșirile de numerar corespunzătoare obligațiilor legate de primele de asigurare generală care nu sunt incluse în limitele contractului menționate la alineatul (3) primul paragraf litera (d), precum și ieșirile de numerar din reasigurarea acceptată a obligațiilor de asigurare generală;

(c)

ieșirile de numerar rezultate din acorduri de răscumpărare, acorduri reverse repo și acorduri similare, cerințe de marjă și alte ieșiri financiare;

(d)

ieșirile de numerar rezultate din contribuțiile la sistemul de pensii aferente angajaților întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(e)

ieșirile de numerar rezultate din alte cheltuieli care nu sunt incluse în calculul celei mai bune estimări a rezervelor tehnice și alte ieșiri de numerar, inclusiv toate elementele următoare:

(i)

distribuiri de dividende și alte plăți către acționari și alți creditori subordonați;

(ii)

răscumpărări de acțiuni și rambursarea sau răscumpărarea elementelor fondurilor proprii;

(iii)

alte ieșiri de numerar, inclusiv cele intragrup, care nu sunt cuprinse la punctele anterioare, inclusiv datoriile contingente, bonusurile și alte remunerații variabile și angajamente extrabilanțiere.

(5)   Pentru testul de vânzare forțată în condiții de criză menționat la alineatul (1) litera (c), întreprinderea de asigurare sau de reasigurare se bazează pe ipoteza că face obiectul următoarelor condiții de criză:

(a)

în cursul primului exercițiu financiar al proiecțiilor, există o ieșire de numerar suplimentară egală cu agregarea cerințelor de capital care decurg din modulele de risc menționate în titlul I capitolul V, fără ajustarea realizată pentru a ține seama de capacitatea rezervelor tehnice și a impozitelor amânate de a absorbi pierderile menționată la articolul 205, în cazul în care agregarea se bazează pe parametrii de corelație prevăzuți în anexa IV la Directiva 2009/138/CE;

(b)

în cursul fiecăruia dintre următoarele patru exerciții financiare ale proiecțiilor, există o ieșire de numerar suplimentară egală cu agregarea cerințelor de capital care decurg din modulele de risc menționate în titlul I capitolul V, fără ajustarea realizată pentru a ține seama de capacitatea rezervelor tehnice și a impozitelor amânate de a absorbi pierderile menționată la articolul 205, fără a lua în considerare submodulele menționate la prezentul alineat al doilea paragraf, în cazul în care agregarea se bazează pe parametrii de corelație prevăzuți în anexa IV la Directiva 2009/138/CE.

Submodulele menționate la primul paragraf litera (b) sunt următoarele:

(a)

suma cerințelor de capital pentru riscurile de catastrofă în asigurarea generală, în asigurarea de viață și în asigurarea de sănătate, calculate în conformitate cu articolele 119, 143 și, respectiv, 160;

(b)

suma cerințelor de capital pentru riscurile de reziliere în asigurarea generală, în asigurarea de viață, în asigurarea de sănătate NSLT și în asigurarea de sănătate SLT, calculate în conformitate cu articolele 118, 142, 150 și, respectiv, 159.

În sensul primului paragraf litera (b), se aplică următoarele ipoteze:

(a)

cerințele de capital pentru modulele «risc de piață» și «risc de contraparte» scad în fiecare an al testului; procentul reducerii pentru un anumit an este egal cu scăderea valorii totale preconizate a activelor deținute de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare la sfârșitul anului precedent;

(b)

în ceea ce privește submodulul «risc de primă și de rezervă în asigurarea generală» menționat la articolul 115, ieșirile de numerar menționate la alineatul (4) litera (b) se estimează prin majorarea ieșirilor de numerar relevante din fiecare segment s care figurează în anexa II după cum urmează:

(i)

ieșirile de numerar care au loc în primul an după data la care începe sau este reînnoită acoperirea de asigurare sau de reasigurare se majorează cu un procent egal cu deviațiile standard pentru riscul de primă în asigurarea generală al segmentelor s, astfel cum figurează în anexa II, înmulțite cu trei;

(ii)

ieșirile de numerar care au loc după primul an de la data la care începe sau este reînnoită acoperirea de asigurare sau de reasigurare se majorează cu un procent egal cu deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea generală al segmentelor s, astfel cum figurează în anexa II, înmulțită cu trei;

(c)

în ceea ce privește submodulul «risc de primă și de rezervă în asigurarea de sănătate NSLT» menționat la articolul 146, ieșirile de numerar menționate la alineatul (4) litera (b) se estimează prin majorarea ieșirilor de numerar relevante din fiecare segment s care figurează în anexa XIV după cum urmează:

(i)

ieșirile de numerar care au loc în primul an după data la care începe sau este reînnoită acoperirea de asigurare sau de reasigurare se majorează cu un procent egal cu deviația standard pentru riscul de primă în asigurarea de sănătate NSLT al segmentului s, astfel cum figurează în anexa XIV, înmulțită cu trei;

(ii)

ieșirile de numerar care au loc după primul an de la data la care începe sau este reînnoită acoperirea de asigurare sau de reasigurare se majorează cu un procent egal cu deviația standard pentru riscul de rezervă în asigurarea de sănătate NSLT al segmentului s, astfel cum figurează în anexa XIV, înmulțită cu trei.

(6)   Pentru testul de vânzare forțată în condiții de criză menționat la alineatul (1) litera (c), întreprinderea de asigurare sau de reasigurare formulează următoarele ipoteze suplimentare privind anumite fluxuri de numerar:

(a)

în orizontul de timp al testului, valorile în situație de criză ale fluxurilor de numerar menționate la alineatul (3) primul paragraf litera (c) și la alineatul (4) litera (a) sunt în concordanță cu scenariul aferent submodulului «risc de reziliere în asigurarea de viață» menționat la articolul 142 și, după caz, cu scenariul aferent submodulului «risc de reziliere în asigurarea de sănătate SLT» menționat la articolul 159;

(b)

în orizontul de timp al testului, valorile în situație de criză ale fluxurilor de numerar menționate la alineatul (3) primul paragraf litera (d) și la alineatul (4) litera (b) sunt în concordanță cu scenariul aferent submodulului «risc de reziliere în asigurarea generală» menționat la articolul 118 și, după caz, cu scenariul aferent submodulului «risc de reziliere în asigurarea de sănătate NSLT» menționat la articolul 150;

(c)

valorile în situație de criză ale ieșirilor de numerar menționate la alineatul (4) literele (c), (d) și (e) sunt în concordanță cu alineatul (2) litera (c) și cu practicile de distribuție anterioare ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, în special în medii de criză a pieței; în plus, întreprinderea de asigurare și de reasigurare se bazează pe ipoteza că sunt activate datoriile contingente și angajamentele extrabilanțiere menționate la alineatul (4) litera (e) punctul (iii);

(d)

pentru a determina veniturile din reinvestiții menționate la alineatul (3) primul paragraf litera (e), se presupune că structura temporală a ratei dobânzilor variază în conformitate cu scenariul care stă la baza calculului aferent submodulului «risc de rată a dobânzii» inclus în calculul ieșirilor de numerar menționate la alineatul (5).

Articolul 171d

Investiții pe termen lung în acțiuni: organisme de plasament colectiv cu un profil de risc mai scăzut

(1)   Fondurile menționate la articolul 105a alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE aparțin unuia dintre tipurile de organisme de plasament colectiv sau de fonduri de investiții alternative menționate la alineatul (2) de la prezentul articol.

(2)   Tipurile de organisme de plasament colectiv și de fonduri de investiții alternative menționate la alineatul (1) sunt următoarele:

(a)

fondurile europene de investiții pe termen lung în temeiul Regulamentului (UE) 2015/760;

(b)

fondurile de antreprenoriat social eligibile, astfel cum sunt menționate la articolul 3 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 346/2013;

(c)

fondurile cu capital de risc eligibile, astfel cum sunt menționate la articolul 3 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013;

(d)

fondurile de investiții alternative de tip închis administrate de AFIA autorizați din UE, care nu au un efect de levier calculat în conformitate cu metoda angajamentului prevăzută la articolul 8 din Regulamentul delegat (UE) nr. 231/2013.

(3)   În cazul în care condițiile prevăzute la articolul 105a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE sunt respectate la nivelul unui organism de plasament colectiv menționat la alineatul (2) de la prezentul articol, articolul 105a alineatul (4) din directiva respectivă se aplică:

(a)

acțiunilor deținute în cadrul organismului de plasament colectiv, în cazul în care abordarea transparentă de tip «look-through» prevăzută la articolul 84 din prezentul regulament poate fi aplicată tuturor expunerilor;

(b)

unităților sau acțiunilor deținute în cadrul organismului de plasament colectiv, în cazul în care abordarea transparentă de tip «look-through» prevăzută la articolul 84 din prezentul regulament nu poate fi aplicată tuturor expunerilor.”

51.

La articolul 172, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Ajustarea simetrică nu poate fi mai mică de – 13 % sau mai mare de 13 %.”

52.

Articolul 173 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 173

Investiții în acțiuni în cadrul programelor legislative

(1)   În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare investește în acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unui organism de plasament colectiv, în cadrul unui program legislativ care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 133 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, submodulul „risc standard de devalorizare a acțiunilor” aplicabil părții unor astfel de investiții în acțiuni care nu depășește în total 10 % din fondurile proprii eligibile ale întreprinderii se calculează în conformitate cu alineatele (2) și (3) de la prezentul articol, sub rezerva aprobării autorității de supraveghere.

(2)   Procentele prevăzute la articolul 169 din prezentul regulament scad proporțional cu reducerea cuantificată a riscului de credit obținută în cadrul programului legislativ.

(3)   În cazul în care Comisia ține un registru public al programelor legislative considerate conforme cu condițiile prevăzute la articolul 133 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se consideră că orice program inclus în registrul respectiv realizează o reducere a riscului de credit global de cel puțin 5 %.”

53.

La articolul 176, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Cerința de capital pentru riscul de marjă de credit aferent obligațiunilor și împrumuturilor, SCRbonds , este egală cu pierderea la nivelul fondurilor proprii de bază care ar rezulta dintr-o scădere relativă instantanee a factorului stressi în valoarea fiecărei obligațiuni sau a fiecărui împrumut i diferit de împrumuturile nerambursate și restructurate în urma dificultăților financiare și diferit de creditele ipotecare care îndeplinesc cerințele de la articolul 191, inclusiv depozitele bancare, altele decât conturile la bănci menționate la articolul 189 alineatul (2) litera (b).”

54.

La articolul 176a alineatul (3) litera (g), punctul (v) se înlocuiește cu următorul text:

„(v)

cel puțin una dintre următoarele condiții este îndeplinită pentru fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare încheiate înainte de data la care se calculează cerința de capital de solvabilitate:

cifra de afaceri anuală a societății depășește 12 800 000 EUR;

totalul bilanțului societății depășește 12 800 000 EUR;

societatea are peste 50 de angajați;”.

55.

La articolul 176c alineatul (3), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)

cel puțin una dintre următoarele condiții este îndeplinită pentru fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare încheiate înainte de data la care se calculează cerința de capital de solvabilitate:

(i)

cifra de afaceri anuală a emitentului depășește 12 800 000 EUR;

(ii)

totalul bilanțului emitentului depășește 12 800 000 EUR;

(iii)

societatea emitentă are peste 50 de angajați.”

56.

Articolul 178 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (3), tabelul se înlocuiește cu următorul text:

„Nivelul de calitate a creditului

0

1

2

3

4

5 și 6

Durata

stress i

ai

bi

ai

bi

ai

bi

ai

bi

ai

bi

ai

bi

(duri )

sub 5

min [bi

Formula

duri ; 1]

0,7  %

0,9  %

1,4  %

2,5  %

4,5  %

7,5  %

peste 5 și sub 10

min [ai +bi

Formula

(dur i – 5); 1]

3,5  %

0,5  %

4,5  %

0,6  %

7,0  %

0,7  %

12,5  %

1,5  %

22,5  %

2,5  %

37,5  %

4,2  %

peste 10 și sub 15

min [ai +bi

Formula

(duri – 10); 1]

6,0  %

0,5  %

7,5  %

0,5  %

10,5  %

0,5  %

20,0  %

1,0  %

35,0  %

1,8  %

58,5  %

0,5  %

peste 15 și sub 20

min [ai +bi

Formula

(duri – 15); 1]

8,5  %

0,5  %

10,0  %

0,5  %

13,0  %

0,5  %

25,0  %

1,0  %

44,0  %

0,5  %

61,0  %

0,5  %

peste 20

min [ai +bi

Formula

(duri – 20); 1]

11,0  %

0,5  %

12,5  %

0,5  %

15,5  %

0,5  %

30,0  %

0,5  %

46,5  %

0,5  %

63,5  %

0,5  %”

(b)

la alineatul (4), tabelul se înlocuiește cu următorul text:

„Nivelul de calitate a creditului

0

1

2

3

4

5 și 6

Durata

stress i

ai

bi

ai

bi

ai

bi

ai

bi

ai

bi

ai

bi

(duri )

sub 5

min [bi

Formula

duri ; 1]

2,0  %

2,6  %

4,0  %

7,1  %

12,7  %

21,3  %

peste 5 și sub 10

min [ai +bi

Formula

(duri – 5); 1]

9,8 %

1,1  %

12,8  %

1,4  %

20,2  %

2,0  %

35,3  %

4,2  %

63,5  %

7,3  %

100,0  %

0,0  %

peste 10 și sub 15

min [ai +bi

Formula

(duri – 10); 1]

15,3 %

1,1  %

19,8  %

1,1  %

30,2  %

1,4  %

56,3  %

2,9  %

100,0  %

0,0  %

100,0  %

0,0  %

peste 15 și sub 20

min [ai +bi

Formula

(duri – 15); 1]

20,8 %

1,1  %

25,3  %

1,1  %

37,2  %

1,4  %

70,8  %

2,9  %

100,0  %

0,0  %

100,0  %

0,0  %

peste 20

min [ai +bi

Formula

(duri – 20); 1]

26,3 %

1,1  %

30,8  %

1,1  %

44,2  %

1,4  %

85,3  %

1,5  %

100,0  %

0,0  %

100,0  %

0,0  %”

(c)

alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:

„(8)   Pozițiilor din securitizare de rang superior care nu fac obiectul alineatelor (3)-(7) pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată li se atribuie un factor de risc stressi calculat cu următoarea formulă:

stressi = min(bi · duri;1)

unde bi se atribuie în funcție de nivelul de calitate a creditului al poziției din securitizare i, conform tabelului următor:

Nivelul de calitate a creditului

0

1

2

3

4

5

6

bi

2,7  %

3,3  %

4,4  %

7,5  %

14,3  %

23,5  %

100,0  %”

(d)

se introduce următorul alineat (8a):

„(8a)   Pozițiilor din securitizare care nu sunt de rang superior și nu fac obiectul alineatelor (3)-(8) pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată li se atribuie un factor de risc stressi calculat cu următoarea formulă:

stressi = min(bi · duri;1)

unde bi se atribuie în funcție de nivelul de calitate a creditului al poziției din securitizare i, conform tabelului următor:

Nivelul de calitate a creditului

0

1

2

3

4

5

6

bi

7,4  %

9,0  %

12,0  %

18,8  %

38,9  %

63,8  %

100,0  %”

(e)

alineatul (9) se înlocuiește cu următorul text:

„(9)   Pozițiilor din securitizare care nu fac obiectul alineatelor (3)-(8a) li se atribuie un factor de risc stressi de 100 %.”

57.

Articolul 180 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Expunerilor sub formă de obligațiuni în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/2162 (obligațiuni garantate) cărora li s-a atribuit un nivel de calitate a creditului de 0 sau 1 li se atribuie un factor de risc stressi conform tabelului de mai jos.”

;

(b)

la alineatul (2), după al doilea paragraf se introduc următoarele paragrafe:

„În cazul în care o expunere ia forma unei obligațiuni individuale sau a unui împrumut individual care este garantat parțial, necondiționat și irevocabil de una dintre contrapărțile menționate la literele (a)-(d) și garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 215 și oferă o garanție de primă pierdere de cel puțin 5 % din valoarea nominală a expunerii, părții din valoarea expunerii care este acoperită de garanție i se atribuie, de asemenea, un factor de risc stressi de 0 %.

În cazul în care o expunere ia forma unui portofoliu de obligațiuni și împrumuturi care este garantat parțial, necondiționat și irevocabil de una dintre contrapărțile menționate la literele (a)-(d) și garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 215 și oferă o garanție de primă pierdere de cel puțin 5 % din expunerea totală nominală, pentru calcularea riscului de marjă de credit, întreprinderea de asigurare și de reasigurare poate atribui un factor de risc stressi de 0 % unui cuantum de obligațiuni și împrumuturi din cadrul portofoliului a cărui valoare cumulată este egală cu valoarea totală a garanției.

În sensul celui de al treilea și al patrulea paragraf, se consideră că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 215 litera (f) în cazul în care garanția parțială acoperă în mod proporțional toate tipurile de plăți regulate pe care debitorul se preconizează că le va efectua în legătură cu creanța.”;

(c)

alineatul (10) se înlocuiește cu următorul text:

„(10)   Pozițiilor din securitizare care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 243 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și care sunt garantate integral, necondiționat și irevocabil de Fondul European de Investiții sau de Banca Europeană de Investiții, iar garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 215 li se atribuie un factor de risc stressi de 0 %.”

58.

Articolul 182 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)   În sensul alineatului (4), expunerilor pentru care este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată li se atribuie un nivel de calitate a creditului în conformitate cu capitolul 1 secțiunea 2 din prezentul titlu. Nivelul de calitate a creditului pentru expunerile față de administrații centrale și bănci centrale se reduce cu unu, în cazul în care se aplică toate condițiile următoare:

(a)

expunerile respective sunt altele decât cele menționate la articolul 187 alineatul (3) litera (b);

(b)

expunerile respective sunt exprimate și finanțate în moneda națională a respectivei administrații centrale sau bănci centrale;

(c)

nivelul de calitate a creditului pentru astfel de expuneri este doi sau mai mare.”

;

(b)

se introduc următoarele alineate (5a) și (5b):

„(5a)   Expunerilor față de administrațiile regionale și autoritățile locale ale statelor membre care nu sunt enumerate la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2011 li se atribuie nivelul 1 de calitate a creditului.

(5b)   Expunerilor care sunt garantate integral, necondiționat și irevocabil de administrația regională sau de autoritatea locală a unui stat membru care nu este enumerată la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2011, în cazul în care garanția îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 215 din prezentul regulament, li se atribuie nivelul 1 de calitate a creditului.”

59.

La articolul 184 alineatul (2), se adaugă următoarea literă (g):

„(g)

valoarea unei investiții în acțiuni, în cazul în care această valoare este negativă.”

60.

Articolul 187 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Expunerilor sub formă de obligațiuni în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/2162 (obligațiuni garantate) li se atribuie un prag relativ de expunere excedentară CTi de 15 %, cu condiția ca expunerilor corespunzătoare sub formă de obligațiuni garantate să li se fi atribuit un nivel de calitate a creditului de 0 sau 1. Expunerile sub formă de obligațiuni garantate sunt considerate expuneri pe un singur debitor, independent de alte expuneri față de aceeași contraparte ca emitentul obligațiunilor garantate, care reprezintă o expunere distinctă pe un singur debitor.”

;

(b)

alineatele (4a) și (4b) se elimină.

61.

Articolul 189 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2), se adaugă următoarele litere (g) și (h):

„(g)

tranzacții repo, tranzacții reverse repo și tranzacții de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare;

(h)

contribuțiile prefinanțate și contribuțiile nefinanțate la fondul de garantare al unei CPC, în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 90 și, respectiv, al articolului 300 punctul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul în care CPC este o contraparte centrală calificată.”;

(b)

la alineatul (3), se introduce următoarea literă (ca):

„(ca)

împrumuturi nerambursate și împrumuturi restructurate în urma dificultăților financiare;”

62.

Articolul 191 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (4), „1 000 000 EUR” se înlocuiește cu „1,35 milioane EUR”;

(b)

alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:

„(7)   Trebuie îndeplinită una dintre condițiile următoarele:

(a)

riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul bunului imobil suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecință, rambursarea facilității nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de bunul imobil care servește drept garanție reală. Pentru aceste alte surse, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie, în momentul acordării împrumutului, să stabilească raportul maxim dintre împrumuturi și venituri, ca parte a politicii sale de creditare, și să obțină dovezi corespunzătoare privind veniturile relevante; sau

(b)

expunerea respectă dispozițiile articolului 124 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) și ale articolului 124 alineatul (3) literele (a), (b) și (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.”

63.

Articolul 192 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care contractul de reasigurare este încheiat cu o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau cu o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță, iar cel puțin 60 % din activele contrapărții respective fac obiectul unor contracte de garanție reală, pierderea în caz de nerambursare se calculează după cum urmează:

LGD = max[90 %

Formula
(Recoverables + 50 % * RMre) – F’’’ . Collateral; 0]

unde F’’’ reprezintă un factor prin care se ține cont de efectul economic al contractului de garanție reală aferent contractului de reasigurare sau securitizării în cazul producerii unui eveniment de credit care are legătură cu contrapartea.”;

(b)

la alineatul (3), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Pierderea în caz de nerambursare pentru un instrument derivat care intră sub incidența articolului 192a alineatul (1) sau a articolului 192b se calculează după cum urmează:”;

(c)

se introduc următoarele alineate (3e) și (3f):

„(3e)   Pierderea în caz de nerambursare a tranzacțiilor repo, a tranzacțiilor reverse repo sau a tranzacțiilor de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare se calculează după cum urmează:

LGD = max(Exposure – Collateral; 0)

unde:

(a)

Exposure reprezintă valoarea titlurilor de valoare sau a numerarului dat cu împrumut contrapărții în cadrul tranzacției, determinată în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

Collateral reprezintă valoarea ponderată la risc a titlurilor de valoare sau a numerarului primit de la contraparte.

(3f)   În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare au încheiat acorduri de compensare contractuală care acoperă mai multe tranzacții repo sau acorduri reverse repo sau tranzacții de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare ce reprezintă o expunere din credite față de aceeași contraparte, aceste întreprinderi pot calcula pierderea în caz de nerambursare a respectivelor tranzacții repo sau tranzacții reverse repo sau tranzacții de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare, astfel cum se prevede la alineatul (3e), pe baza efectului economic combinat al tuturor acestor tranzacții repo sau tranzacții reverse repo sau tranzacții de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare care fac obiectul aceluiași acord de compensare contractuală, cu condiția ca articolele 209 și 210 să fie respectate în ceea ce privește compensarea.

În cazul în care pierderea în caz de nerambursare a tranzacțiilor repo sau a tranzacțiilor reverse repo sau a tranzacțiilor de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare trebuie calculată pe bazele menționate la primul paragraf, se aplică următoarele norme în sensul alineatului (3e):

(a)

valoarea titlurilor de valoare sau a numerarului dat cu împrumut contrapărții este valoarea totală, din punctul de vedere al solvabilității, a titlurilor de valoare sau a numerarului dat cu împrumut contrapărții pentru tranzacțiile care fac obiectul acordului de compensare contractuală;

(b)

valoarea ajustată la risc a titlurilor de valoare sau a numerarului primit de la contraparte se determină la nivelul combinației de tranzacții repo, de tranzacții reverse repo sau de tranzacții de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare care fac obiectul acordului de compensare contractuală.”

;

(d)

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Pierderea în caz de nerambursare pentru un credit ipotecar se calculează după cum urmează:

LGD = max[Loan – (80 % × Mortgage + Guarantee); 5 % × max[0; (Loan – Guarantee)]]

unde:

(a)

Loan reprezintă valoarea creditului ipotecar, determinată în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

Mortgage reprezintă valoarea ajustată la risc a ipotecii;

(c)

Guarantee reprezintă cuantumul pe care garantul ar fi obligat să îl plătească întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cazul în care debitorul creditului ipotecar nu și-ar respecta obligațiile de plată la un moment în care valoarea bunului imobil deținut ca ipotecă ar fi egală cu 80 % din valoarea ajustată la risc a ipotecii.

În sensul literei (c), o garanție este recunoscută numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

(a)

este furnizată de o contraparte, astfel cum se menționează la articolul 180 alineatul (2) primul paragraf literele (a)-(d), sau de o contraparte care este ea însăși garantată pe deplin de una dintre contrapărțile menționate la primul paragraf literele (a)-(d) de la articolul respectiv;

(b)

îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 209 și 210 și la articolul 215 literele (a)-(e).

În cazul în care garanția este furnizată de o contraparte care este pe deplin garantată de una sau mai multe dintre contrapărțile menționate la articolul 180 alineatul (2) primul paragraf literele (a)-(d), cerințele prevăzute la articolul 215 litera (c) punctul (iii) și la articolul 215 litera (d) se consideră a fi îndeplinite în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are dreptul de a obține în timp util o plată provizorie din partea primului garant care îndeplinește cumulativ următoarele două condiții:

(a)

reprezintă o estimare riguroasă a cuantumului pierderii pe care ar putea să o sufere întreprinderea de asigurare sau de reasigurare creditoare, incluzând pierderile rezultate din neplata dobânzii și a altor tipuri de plăți pe care debitorul are obligația să le efectueze;

(b)

este proporțională cu acoperirea furnizată de garanție.”

;

(e)

se introduce următorul alineat (4a):

„(4a)   Pierderea în caz de nerambursare pentru un împrumut nerambursat sau pentru un împrumut restructurat în urma dificultăților financiare se calculează după cum urmează:

LGD = max (Loan – Recoverables; 36 % × Loan)

unde:

(a)

Loan reprezintă valoarea creditului ipotecar, determinată în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

Recoverables reprezintă valoarea actualizată a recuperărilor de datorii calculată în conformitate cu orientările adoptate în temeiul articolului 181 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.”

;

(f)

se adaugă următoarele alineate (7) și (8):

„(7)   Pierderea în caz de nerambursare aferentă unei contribuții prefinanțate la fondul de garantare al unei contrapărți centrale calificate este egală cu 18 % din contribuție.

(8)   Pierderea în caz de nerambursare aferentă unei contribuții nefinanțate la fondul de garantare al unei contrapărți centrale calificate este egală cu 0 % din contribuție.”

64.

La articolul 192a, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În sensul articolului 192 alineatul (3), un instrument derivat intră sub incidența prezentului alineat dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe:

(a)

instrumentul derivat este o tranzacție legată de o CPC, în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare este clientul;

(b)

pozițiile și activele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare legate de tranzacția în cauză sunt evidențiate distinct și separate, atât la nivelul membrului compensator, cât și al CPC, de pozițiile și activele membrului compensator și ale celorlalți clienți ai membrului compensator în cauză și, ca urmare a acestei distincții și separări, pozițiile și activele respective ale instituției sunt indisponibile în cazul în care membrul compensator ori unul sau mai mulți dintre clienții săi intră în stare de nerambursare sau în insolvență;

(c)

actele cu putere de lege, normele administrative, normele și acordurile contractuale care sunt aplicabile întreprinderii de asigurare sau de reasigurare sau CPC ori care sunt obligatorii pentru acestea facilitează transferul pozițiilor clientului legate de contractul și de tranzacția în cauză, precum și transferul garanțiilor reale aferente către un alt membru compensator în perioada de risc de marjă aplicabilă, în cazul în care membrul compensator inițial intră în stare de nerambursare sau în insolvență, caz în care pozițiile clientului și garanțiile reale sunt transferate la valoarea de piață, cu excepția cazului în care clientul solicită închiderea poziției la valoarea de piață;

(d)

întreprinderea de asigurare și de reasigurare a efectuat și a menținut la zi o analiză juridică suficient de aprofundată, care demonstrează că modalitățile prin care se asigură îndeplinirea condiției prevăzute la litera (c) sunt legale, valabile, obligatorii și executorii din punct de vedere juridic în temeiul legislației relevante ale jurisdicției sau jurisdicțiilor relevante;

(e)

CPC este o contraparte centrală calificată.

Atunci când evaluează dacă respectă condiția prevăzută la primul paragraf litera (c), întreprinderile de asigurare sau de reasigurare pot lua în considerare orice precedent clar în materie de transferuri ale pozițiilor clienților și ale garanțiilor reale corespunzătoare la nivelul unei CPC, precum și orice intenție din partea sectorului de a continua această practică.”

65.

Se introduce următorul articol 192b:

„Articolul 192b

Expunerea directă la o contraparte centrală calificată

Fără a aduce atingere articolului 192a, în sensul articolului 192 alineatul (3), o tranzacție de finanțare cu instrumente financiare derivate intră sub incidența prezentului articol în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare acționează în scopuri proprii ca membru compensator al unei CPC cu privire la tranzacția de finanțare cu instrumente financiare derivate, iar CPC este o contraparte centrală calificată.”

66.

La articolul 197 alineatul (7), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Dacă, în cazul insolvenței contrapărții, la determinarea părții proporționale a întreprinderii de asigurare sau de asigurare din masa bunurilor contrapărții care face obiectul insolvenței nu se ține cont de faptul că întreprinderea primește garanțiile reale, factorii F, F', F'' și F''' menționați la articolul 192 alineatele (2)-(3c) și la articolele 194-196 vor avea cu toții valoarea de 100 %.”

67.

La articolul 199, alineatul (12) se înlocuiește cu următorul text:

„(12)   În pofida alineatelor (2)-(11), expunerilor menționate la articolul 192 alineatele (3), (7) și (8) li se atribuie o probabilitate de nerambursare de 0,002 %.”

68.

La articolul 201 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

suma include toate combinațiile posibile (j,k) de probabilități de nerambursare aferente expunerilor pe un singur debitor, astfel cum sunt menționate la articolul 199, cu excepția cazului în care PDj = PDk = 0;”.

69.

Articolul 202 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 202

Expunerile de tip 2

Cerința de capital pentru riscul de contraparte aferent expunerilor de tip 2 este egală cu pierderea la nivelul fondurilor proprii de bază care ar rezulta dintr-o scădere instantanee a valorii expunerilor de tip 2 cu următorul cuantum:

90 %

Formula
LGDreceivables>3months + 100 %
Formula
LGDdefaulted/forborne +
Formula

unde:

(a)

LGDreceivables>3months reprezintă pierderea totală în caz de nerambursare aferentă tuturor creanțelor de la intermediari care sunt restante de mai mult de trei luni;

(b)

LGDdefaulted/forborne reprezintă pierderea totală în caz de nerambursare aferentă tuturor împrumuturilor nerambursate și împrumuturilor restructurate în urma dificultăților financiare;

(c)

suma include toate expunerile de tip 2, cu excepția creanțelor de la intermediari care sunt restante de mai mult de trei luni, altele decât împrumuturile nerambursate și împrumuturile restructurate în urma dificultăților financiare;

(d)

LGDi reprezintă pierderea în caz de nerambursare aferentă expunerii de tip 2 i.”

70.

Articolul 210 se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul alineat (3a):

„(3a)   Se consideră că o tehnică de diminuare a riscurilor nu generează un risc aferent bazei semnificativ numai în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare poate demonstra că sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

(a)

expunerea acoperită de tehnica de diminuare a riscurilor este suficient de similară expunerii la risc a întreprinderii și

(b)

variațiile valorii expunerii acoperite de tehnica de diminuare a riscurilor reflectă îndeaproape variațiile valorii expunerii la risc a întreprinderii în cadrul unui set cuprinzător de scenarii de risc relevante, inclusiv scenarii care sunt coerente cu nivelul de încredere prevăzut la articolul 101 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE.”

;

(b)

se adaugă următorul alineat (6):

„(6)   Întreprinderea poate demonstra că transferul riscului este efectiv și că orice reducere a cerinței de capital de solvabilitate sau orice majorare a fondurilor proprii de bază disponibile care rezultă din acordurile de transfer al riscului este proporțională cu modificarea reală a riscurilor la care este expusă întreprinderea.

Cerința de capital de solvabilitate și fondurile proprii de bază disponibile reflectă substanța economică a acordurilor contractuale care reglementează tehnicile de diminuare a riscurilor. În calculul cerinței de capital de solvabilitate de bază, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare țin cont de tehnicile de diminuare a riscurilor, conform dispozițiilor de la articolul 101 alineatul (5) din Directiva 2009/138/CE, numai dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare poate demonstra că sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

acordurile contractuale care reglementează tehnica de diminuare a riscurilor au ca rezultat un transfer efectiv al riscurilor;

(b)

reducerea cerinței de capital de solvabilitate este proporțională cu amploarea transferului riscurilor care decurg din acordurile contractuale și

(c)

cerința de capital de solvabilitate reflectă în mod corespunzător orice risc care decurge din procesul de transfer al riscurilor.”

71.

Articolul 211 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În cazurile în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare transferă riscurile de subscriere cu ajutorul unor contracte de reasigurare sau al unor vehicule investiționale este nevoie, pentru a se putea ține cont, în cadrul cerinței de capital de solvabilitate de bază, de tehnica de diminuare a riscurilor respectivă, să fie îndeplinite criteriile calitative prevăzute la articolele 209 și 210 și cele prevăzute la alineatele (2)-(7).”

;

(b)

se introduce următorul alineat (2a):

„(2a)   În cazul în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare transferă riscurile de subscriere către un sistem bazat pe reasigurare condus sau garantat integral de guvernul unui stat membru care acționează, din motive de interes public major, în calitate de reasigurător de ultimă instanță, sistemul este considerat drept contraparte de reasigurare în sensul alineatului (2) de la prezentul articol.”

;

(c)

se adaugă următorul alineat (7):

„(7)   În sensul articolului 86 și al articolului 210 alineatul (3), întreprinderile consideră că riscul aferent bazei care decurge dintr-o neconcordanță de monede este semnificativ în cazul în care expunerea acoperită de contractele de reasigurare sau de vehiculele investiționale este exprimată într-o altă monedă decât expunerea la risc a întreprinderii, cu excepția cazului în care monedele implicate sunt raportate într-un interval suficient de restrâns sau cursul de schimb fix este prevăzut în contractul de reasigurare.”

72.

La articolul 212, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Dacă întreprinderile de asigurare sau de reasigurare transferă riscul, pentru ca tehnica de diminuare a riscurilor să fie luată în calcul în cadrul cerinței de capital de solvabilitate de bază, în alte cazuri decât în cele menționate la articolul 211 alineatul (1), inclusiv prin cumpărarea sau emiterea de instrumente financiare, trebuie îndeplinite criteriile calitative prevăzute la alineatele (2)-(5), pe lângă criteriile calitative prevăzute la articolele 209 și 210.”

73.

Se introduce următorul articol 212a:

„Articolul 212a

Instrumente de capital contingent și instrumente de obligațiuni convertibile

Nu se consideră niciodată că următoarele acorduri contractuale îndeplinesc cerințele privind transferul efectiv al riscului prevăzute la articolul 210:

(a)

acordurile contractuale încheiate între o întreprindere de asigurare sau de reasigurare și o altă contraparte, conform cărora, în cazul producerii unor evenimente specifice predefinite, contrapartea respectivă este obligată să achiziționeze noi acțiuni ordinare sau datorii subordonate emise de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în conformitate cu un mecanism predefinit de stabilire a prețurilor;

(b)

acordurile contractuale încheiate între o întreprindere de asigurare sau de reasigurare și o altă contraparte, conform cărora, în cazul producerii unor evenimente specifice predefinite, contrapartea respectivă este obligată să achiziționeze instrumente de datorie emise de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare ce pot fi convertite ulterior în noi acțiuni ordinare ale acestei întreprinderi, în conformitate cu un mecanism predefinit de stabilire a prețurilor.”

74.

Articolul 215 se modifică după cum urmează:

(a)

teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Sub rezerva articolului 215a alineatul (1), la calcularea cerinței de capital de solvabilitate de bază, garanțiile sunt recunoscute numai dacă sunt menționate explicit în prezentul capitol și dacă, pe lângă criteriile calitative prevăzute la articolele 209 și 210, sunt îndeplinite toate criteriile de mai jos:”;

(b)

litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

nivelul de protecție a creditului este clar stabilit și incontestabil;”;

(c)

la litera (c), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i)

ar permite furnizorului de protecție să anuleze sau să modifice unilateral protecția;”;

(d)

se adaugă următoarele paragrafe:

„În cazul unei garanții care acoperă creditele ipotecare rezidențiale, cerințele de la primul paragraf litera (c) punctul (iii) și litera (d) trebuie să fie îndeplinite doar într-un termen de 24 de luni.

În sensul literei (c) de la primul paragraf, o clauză din contractul de garanție care prevede că îndeplinirea deficitară a obligației de diligență sau o fraudă comisă de instituția creditoare anulează sau diminuează gradul de protecție a creditului oferit de garant nu exclude faptul ca garanția respectivă să îndeplinească cerințele de la primul paragraf litera (c).

În sensul literei (c) de la primul paragraf, garantul poate efectua o singură plată forfetară pentru toate sumele datorate în temeiul creanței sau își poate asuma viitoarele obligații de plată ale debitorului acoperite de contractul de protecție a creditului.

În sensul primului paragraf, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare trebuie să fie în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, că dispune de sisteme de gestionare a concentrării potențiale a riscului care decurge din utilizarea garanțiilor. O întreprindere de asigurare sau de reasigurare trebuie să poată demonstra, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, interacțiunea dintre strategia sa privind utilizarea garanțiilor și administrarea profilului său general de risc.”

75.

Se introduce următorul articol 215a:

„Articolul 215a

Contragaranții furnizate de stat și de alte entități din sectorul public

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot trata expunerile menționate la alineatul (2) ca fiind protejate de o garanție furnizată de entitățile menționate la același alineat, cu condiția ca toate condițiile următoare să fie îndeplinite:

(a)

contragaranția să acopere toate elementele de risc de credit ale creanței;

(b)

atât garanția inițială, cât și contragaranția să îndeplinească cerințele privind garanțiile prevăzute la articolul 215, sub rezerva faptului că o contragaranție nu este necesar să fie directă;

(c)

acoperirea să fie solidă și să nu existe date istorice care să indice faptul că acoperirea aferentă contragaranției este, în mod efectiv, mai puțin decât echivalentă în raport cu cea a garanției directe furnizate de entitatea în cauză.

(2)   Tratamentul prevăzut la alineatul (1) se aplică expunerilor protejate printr-o garanție care este contragarantată de oricare dintre contrapărțile menționate la articolul 180 alineatul (2) primul paragraf.”

76.

Articolele 216 și 217 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 216

Calculul cerinței de capital de solvabilitate în cazul fondurilor restricționate

(1)   În cazul fondurilor restricționate determinate în conformitate cu articolul 81 alineatul (1), întreprinderile de asigurare și de reasigurare ajustează calculul cerinței de capital de solvabilitate utilizând metoda prevăzută la articolul 217.

(2)   Cu toate acestea, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care a primit din partea autorității de supraveghere aprobarea de a aplica unui fond restricționat articolul 304 din Directiva 2009/138/CE înainte de 29 ianuarie 2027 nu ajustează calculul în conformitate cu articolul 217 din prezentul regulament, ci își bazează calculul pe ipoteza unei diversificări integrale între activele și pasivele fondurilor restricționate și restul întreprinderii.

Articolul 217

Metoda de calcul al cerinței de capital de solvabilitate pentru fondurile restricționate

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare calculează o cerință de capital de solvabilitate noțională pentru fiecare fond restricționat, precum și pentru restul întreprinderii, ca și cum respectivele fonduri restricționate și restul întreprinderii ar fi întreprinderi separate.

(2)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare își calculează cerința de capital de solvabilitate drept sumă a cerințelor de capital de solvabilitate noționale pentru fiecare fond restricționat și pentru restul întreprinderii.

(3)   În cazul în care calculul cerinței de capital pentru un modul sau un submodul de risc din cadrul cerinței de capital de solvabilitate de bază se întemeiază pe impactul unui scenariu asupra fondurilor proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, se calculează impactul scenariului asupra fondurilor proprii de bază la nivelul fondului restricționat și al restului întreprinderii.

(4)   Fondurile proprii de bază la nivelul fondului restricționat sunt reprezentate de elementele fondurilor proprii restricționate care corespund definiției fondurilor proprii de bază prevăzute la articolul 88 din Directiva 2009/138/CE.

(5)   Dacă în cadrul fondului restricționat există mecanisme de participare la profit, întreprinderile de asigurare și de reasigurare aplică următoarea metodă pentru ajustarea cerinței de capital de solvabilitate:

(a)

în cazul în care calculul menționat la alineatul (3) ar conduce la o majorare a fondurilor proprii de bază la nivelul fondului restricționat, variația estimată a respectivelor fonduri proprii de bază este ajustată pentru a reflecta existența unor mecanisme de participare la profit în fondul restricționat, caz în care ajustarea la variația fondurilor proprii de bază ale fondului restricționat reprezintă cuantumul cu care rezervele tehnice ar crește ca urmare a distribuirii viitoare preconizate a fondului restricționat respectiv către deținătorii de polițe sau beneficiari;

(b)

în cazul în care calculul menționat la alineatul (3) ar conduce la o scădere a fondurilor proprii de bază la nivelul fondului restricționat, variația estimată a respectivelor fonduri proprii de bază pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate de bază net, astfel cum este menționată la articolul 206 alineatul (2), este ajustată pentru a reflecta scăderea beneficiilor discreționare viitoare de plătit către deținătorii de polițe sau către beneficiarii fondului restricționat respectiv, însă ajustarea în cauză nu va depăși cuantumul beneficiilor discreționare viitoare în cadrul fondului restricționat.

(6)   Fără a se aduce atingere alineatului (1), cerința de capital de solvabilitate noțională pentru fiecare fond restricționat se calculează cu ajutorul calculelor bazate pe scenarii în care efectele negative asupra fondurilor proprii de bază ale întreprinderii ca întreg sunt cele mai puternice.

(7)   La determinarea scenariului în care efectele negative asupra fondurilor proprii de bază ale întreprinderii ca întreg sunt cele mai puternice, întreprinderea calculează mai întâi suma rezultatelor impacturilor scenariilor asupra fondurilor proprii de bază la nivelul fiecărui fond restricționat, în conformitate cu alineatele (3) și (5). Sumele de la nivelul fiecărui fond restricționat sunt adunate între ele și adăugate la rezultatele impactului scenariilor asupra fondurilor proprii de bază la nivelul restului întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(8)   Cerința de capital de solvabilitate noțională pentru fiecare fond restricționat se determină prin agregarea cerințelor de capital aferente fiecărui submodul și modul de risc din cadrul cerinței de capital de solvabilitate de bază.

(9)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare se bazează pe ipoteza că nu există nicio diversificare a riscurilor între fiecare fond restricționat și restul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.”

77.

La articolul 231, se adaugă următorul alineat (4):

„(4)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare instituie proceduri interne pentru a evita dependența excesivă de datele provenite din evenimente anterioare în ceea ce privește tendințele legate de schimbările climatice, inclusiv, după caz, prin utilizarea de scenarii climatice.”

78.

La articolul 234 litera (b), punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

„(ii)

orice restricție la nivelul diversificării ce decurge din existența unui fond restricționat;”.

79.

Articolul 235 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

Tehnici de diminuare a riscurilor și alte tehnici de reducere a cerinței de capital de solvabilitate ”;

(b)

se adaugă următorul alineat (4):

„(4)   Utilizarea acordurilor menționate la articolul 212a nu este niciodată recunoscută ca o tehnică de diminuare a riscurilor. Aceasta nu conduce niciodată la o reducere a cerințelor de capital de solvabilitate.”

80.

La articolul 258 alineatul (6), se adaugă următorul paragraf:

„Evaluarea menționată la primul paragraf include o evaluare a caracterului adecvat al componenței, inclusiv în ceea ce privește echilibrul de gen și diversitatea, al eficacității și al guvernanței interne a organului administrativ, de conducere sau de control. Evaluarea este, de asemenea, proporțională cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activităților întreprinderilor.”

81.

Articolul 260 se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul alineat (2a):

„(2a)   Profitul preconizat din comisioanele viitoare de administrare și gestionare a fondurilor pentru asigurările index-linked și unit-linked se calculează ca diferența dintre rezervele tehnice fără marjă de risc, calculate în conformitate cu articolul 77 din Directiva 2009/138/CE și rezervele tehnice fără marjă de risc, calculate în ipoteza că acele comisioane viitoare de administrare și gestionare a fondurilor, despre care se preconizează că vor fi primite în viitor, nu vor fi primite pentru niciun alt motiv în afară de acela că evenimentul asigurat s-a produs, indiferent de drepturile contractuale ale deținătorului poliței de a dispune întreruperea poliței.”

;

(b)

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Polițele generatoare de pierderi sunt compensate cu polițe generatoare de profit numai în cadrul unei grupe de riscuri omogene. Grupele de riscuri omogene generatoare de pierderi se compensează, de asemenea, cu grupe de riscuri omogene generatoare de profit.”

82.

La articolul 271, alineatul (2) se elimină.

83.

Articolul 275 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(i)

se introduce următoarea literă (ea):

„(ea)

remunerația variabilă, inclusiv partea reportată, este plătită sau se dobândește numai dacă poate fi susținută în conformitate cu situația financiară a întreprinderii în ansamblu și dacă se justifică pe baza performanței întreprinderii, a unității de afaceri în care se desfășoară activitatea și a angajatului în cauză;”;

(ii)

se adaugă următoarele paragrafe:

„În sensul literei (c), remunerația datorată în cadrul unor acorduri de reportare nu se dobândește mai rapid decât pe o bază proporțională.

În sensul primului paragraf litera (ea), fără a se aduce atingere principiilor generale de drept național al contractelor și al muncii, remunerația variabilă totală este, în general, redusă considerabil în cazul în care se înregistrează o performanță financiară redusă sau negativă a întreprinderii, ținându-se seama atât de remunerația curentă, cât și de reducerile plăților aferente cuantumurilor câștigate anterior, inclusiv prin acorduri de tip «malus» sau de tip «clawback».

Până la 100 % din remunerația variabilă totală face obiectul acordurilor de tip «malus» sau de tip «clawback». Întreprinderile stabilesc criterii concrete pentru aplicarea acordurilor de tip «malus» sau de tip «clawback». Aceste criterii se referă la situațiile în care membrul personalului:

(i)

a participat la o conduită care a avut ca rezultat pierderi semnificative pentru întreprindere sau a fost răspunzător de o astfel de conduită;

(ii)

se consideră că nu mai îndeplinește standardele corespunzătoare de aptitudini și comportament adecvat;”;

(b)

se introduc următoarele alineate (2a) și (2b):

„(2a)   Amânarea unei părți substanțiale din componenta de remunerație variabilă prevăzută la alineatul (2) litera (c) nu se aplică în cazul în care remunerația variabilă anuală a unui membru al organului administrativ, de conducere sau de control, a unei persoane care conduce efectiv întreprinderea sau deține alte funcții-cheie sau a unei persoane care aparține altor categorii de personal ale cărui activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al întreprinderii nu depășește 50 000 EUR și nu reprezintă mai mult de 1/3 din remunerația anuală totală a respectivului membru al personalului.

(2b)   Prin derogare de la alineatul (2a), o autoritate de supraveghere poate decide că membrii personalului care au dreptul la o remunerație variabilă anuală situată sub pragul menționat la alineatul respectiv nu fac obiectul exceptării prevăzute în acesta din cauza specificităților pieței naționale în ceea ce privește practicile de remunerare, din cauza naturii responsabilităților și a profilului postului respectivilor membri ai personalului sau din cauza profilului de risc specific al întreprinderii.”

84.

Se introduce următorul articol 275b:

„Articolul 275b

Transparența în ceea ce privește investițiile și gestionarea capitalului

Ținând seama de informațiile din raportarea periodică de supraveghere menționată la articolul 304, EIOPA raportează periodic Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului informații cantitative și calitative cu privire la:

(a)

alocarea agregată a investițiilor, defalcată pe sectoare și zone geografice;

(b)

distribuirile efectuate către acționari, inclusiv răscumpărările de acțiuni, și remunerațiile variabile acordate membrilor organului administrativ, de conducere sau de control, persoanelor care dețin funcții-cheie sau conducerii executive.”

85.

La articolul 278, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În ceea ce privește prima de echilibrare și măsurile tranzitorii și în ceea ce privește prima de volatilitate, atunci când autoritățile de supraveghere au permis unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să utilizeze una dintre aceste ajustări sau măsuri tranzitorii, acestea pot impune o majorare de capital în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2009/138/CE numai în situații în care deviația de la ipotezele aflate la baza ajustărilor sau a măsurilor tranzitorii are un caracter temporar și nu justifică revocarea aprobării acordate de autoritățile de supraveghere pentru utilizarea ajustării sau a măsurilor tranzitorii.”

86.

Articolele 290-294 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 290

Structura

(1)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară respectă structura prevăzută în anexa XX secțiunea A și face cunoscute informațiile menționate la articolele 292-298 din prezentul regulament.

(2)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară conține informații descriptive în formă cantitativă și calitativă, completate, pentru partea destinată profesioniștilor de pe piață, după caz, cu formulare cantitative.

(3)   În cazul în care în alte rapoarte publice pentru perioada de raportare sunt furnizate informații cu un domeniu de aplicare și un nivel de detaliere cel puțin egale, întreprinderea poate furniza informațiile solicitate în partea destinată profesioniștilor de pe piață prin includerea unui link internet către partea relevantă a rapoartelor publice. Atunci când utilizează linkuri internet, întreprinderile de asigurare și de reasigurare indică în special secțiunile și paginile relevante. Aceste întreprinderi se asigură că linkurile respective rămân valabile timp de cel puțin cinci ani de la data publicării.

Articolul 291

Pragul de semnificație

În sensul prezentului capitol, informațiile sau modificările aduse oricăror informații care trebuie publicate în raportul privind solvabilitatea și situația financiară sunt considerate semnificative în cazul în care omiterea lor sau prezentarea lor eronată ar putea influența procesul decizional sau judecata utilizatorilor prezentului document, inclusiv a autorităților de supraveghere.

Articolul 292

Informații destinate deținătorilor de polițe și beneficiarilor

(1)   Partea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată deținătorilor de polițe și beneficiarilor începe cu indicarea faptului că deținătorii de polițe și beneficiarii au dreptul de a solicita o versiune a părții respective în limba oficială a statului membru în care își au reședința, cu condiția ca întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să își desfășoare activitatea în statul membru respectiv în temeiul dreptului de stabilire sau al libertății de a presta servicii. În cazul în care sunt disponibile online versiuni în alte limbi, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare furnizează, de asemenea, linkuri internet către fiecare versiune la începutul respectivei părți a raportului privind solvabilitatea și situația financiară.

(2)   Partea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară care constă în informații destinate deținătorilor de polițe și beneficiarilor conține o secțiune privind activitatea și performanța întreprinderii, care cuprinde toate informațiile următoare:

(a)

denumirea și forma juridică a întreprinderii;

(b)

denumirea și datele de contact ale autorității de supraveghere responsabile cu supravegherea financiară a întreprinderii;

(c)

o listă a acționarilor care dețin participații calificate în întreprindere;

(d)

în cazul în care întreprinderea de asigurare aparține unui grup, denumirea grupului, forma sa juridică, jurisdicția grupului și, după caz, autoritatea de supraveghere responsabilă cu supravegherea financiară a grupului;

(e)

orice dezvoltare importantă a activității sau orice eveniment important care a avut loc în perioada de raportare și care are un impact semnificativ asupra profilului de risc al întreprinderii;

(f)

informații clare și simple privind performanța de subscriere și de investiții a întreprinderii de asigurare la nivel agregat în cursul perioadei de raportare.

(3)   Partea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară care constă în informații destinate deținătorilor de polițe și beneficiarilor conține o secțiune despre gestionarea capitalului și profilul de risc al întreprinderii, care cuprinde toate informațiile următoare:

(a)

o scurtă descriere a cerinței de capital de solvabilitate și a cerinței de capital minim;

(b)

cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim, fondurile proprii eligibile și rata de acoperire atât la sfârșitul perioadei de raportare, cât și la sfârșitul perioadei de raportare anterioare;

(c)

în ceea ce privește orice neconformitate a cerinței de capital minim sau a cerinței de capital de solvabilitate în cursul perioadei de raportare sau la momentul publicării, perioada fiecărei neconformități, o explicație a originii și a consecințelor acesteia, orice măsuri de remediere luate și o explicație a efectelor măsurilor de remediere respective;

(d)

o descriere a riscurilor semnificative la care este expusă întreprinderea, inclusiv în ceea ce privește riscurile legate de durabilitate, orice modificare semnificativă a acestor riscuri semnificative în cursul perioadei de raportare, precum și o descriere a tehnicilor aplicate de diminuare a riscurilor.

Descrierea menționată la primul paragraf litera (a) conține următorul text:

«Două cerințe de capital vizează măsurarea solidității financiare a întreprinderii: cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința de capital minim (MCR). SCR ar trebui să asigure un nivel de capital care să permită unei întreprinderi să absoarbă pierderi neprevăzute semnificative într-un orizont de timp de un an și ar trebui să le ofere deținătorilor de polițe o asigurare rezonabilă cu privire la faptul că plățile vor fi efectuate pe măsură ce devin scadente. MCR are ca scop să asigure un nivel minim de securitate care trebuie deținut în orice moment de către întreprindere și sub care cuantumul resurselor financiare (fonduri proprii) nu ar trebui să scadă.

Cerințele de capital vor trebui să fie acoperite din capital (fonduri proprii) de o calitate suficientă pentru a se asigura că pierderile pot fi acoperite în condiții de asigurare a continuității activității, precum și în caz de lichidare.»

(4)   Partea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată deținătorilor de polițe și beneficiarilor conține o secțiune care acoperă orice alte informații semnificative pentru deținătorii de polițe. Secțiunea respectivă precizează mai ales dacă întreprinderea publică planurile menționate la articolul 19a sau la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE și, după caz, conține linkul internet unde pot fi consultate aceste planuri.

(5)   Partea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată deținătorilor de polițe și beneficiarilor nu depășește cinci pagini.

Respectarea primului paragraf nu duce la o omisiune sau la o versiune prescurtată a informațiilor relevante menționate la alineatele (1)-(4).

Articolul 293

Informații destinate profesioniștilor de pe piață: activitatea și performanța

(1)   Partea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată profesioniștilor de pe piață cuprinde toate informațiile următoare cu privire la activitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

denumirea și forma juridică a întreprinderii și, dacă este disponibil, identificatorul specific al entității juridice menționat la articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*1);

(b)

denumirea și datele de contact ale autorității de supraveghere competente pentru supravegherea financiară a întreprinderii și, dacă este cazul, numele și datele de contact ale supraveghetorului grupului din care face parte întreprinderea;

(c)

numele și datele de contact ale auditorului extern al întreprinderii și sfera auditului menționat la articolul 51a din Directiva 2009/138/CE;

(d)

o descriere a deținătorilor de participații calificate în întreprindere, inclusiv numele acestora;

(e)

în cazul în care întreprinderea aparține unui grup, detalii privind poziția întreprinderii în cadrul structurii juridice a grupului, inclusiv o organigramă completă și, după caz, o organigramă simplificată a grupului;

(f)

liniile de activitate semnificative ale întreprinderii și zonele geografice semnificative în care aceasta își desfășoară activitatea;

(g)

orice activitate semnificativă sau orice eveniment care a avut loc în perioada de raportare și care a avut un impact semnificativ asupra întreprinderii.

(2)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde informații cu privire la performanța de subscriere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, la nivel agregat în perioada de raportare, precum și o comparație a informațiilor cu cele raportate în perioada de raportare precedentă, astfel cum reies din situațiile financiare ale întreprinderii.

(3)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la performanța investițiilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în perioada de raportare, precum și o comparație a informațiilor raportate în perioada de raportare precedentă, astfel cum reies din situațiile financiare ale întreprinderii respective:

(a)

informații cu privire la venituri și cheltuieli rezultate din investiții și, atunci când este necesar pentru înțelegerea corespunzătoare a veniturilor și a cheltuielilor, componentele veniturilor și cheltuielilor respective;

(b)

informații cu privire la natura și cuantumul eventualelor câștiguri și pierderi înregistrate direct la capitaluri proprii;

(c)

informații cu privire la natura și cuantumul investițiilor în securitizare.

(4)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde o descriere a naturii și a cuantumului altor venituri și cheltuieli semnificative ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, survenite în perioada de raportare, precum și o comparație a informațiilor raportate în perioada de raportare precedentă, astfel cum reies din situațiile financiare ale întreprinderii respective.

(5)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde, într-o secțiune separată, orice altă informație semnificativă cu privire la activitatea și performanța întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

Articolul 294

Informații destinate profesioniștilor de pe piață: sistemul de guvernanță

(1)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la sistemul de guvernanță al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

o descriere a structurii organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii, a rolurilor și a responsabilităților sale principale și a separării responsabilităților în cadrul acestor organe, în special a faptului dacă au fost înființate comitete relevante în cadrul acestora, precum și o descriere a rolurilor și a responsabilităților principale ale funcțiilor-cheie sau, în cazul în care a fost deja prezentat un raport privind solvabilitatea și situația financiară, a oricăror modificări semnificative aduse sistemului de guvernanță față de perioada de raportare precedentă;

(b)

informații cu privire la politica și la practicile de remunerare în ceea ce privește organul administrativ, de conducere sau de control și, dacă nu se precizează altfel, angajații, inclusiv:

(i)

principiile politicii de remunerare, incluzând cel puțin o explicație a importanței relative a componentelor fixe și variabile ale remunerației și a amânării componentei variabile, precum și a modului în care politica de remunerare este coerentă cu integrarea riscurilor legate de durabilitate;

(ii)

informații cu privire la criteriile de performanță individuală și colectivă pe care se bazează dreptul la opțiuni pe acțiuni, la acțiuni sau la alte componente variabile ale remunerației;

(iii)

o descriere a principalelor caracteristici ale sistemelor de pensii suplimentare sau de pensionare anticipată pentru membrii organului administrativ, de conducere sau de control și pentru alte persoane care dețin funcții-cheie;

(c)

informații cu privire la tranzacții semnificative încheiate în perioada de raportare cu acționari, cu persoane care exercită o influență semnificativă asupra întreprinderii și cu membri ai organului administrativ, de conducere sau de control.

(2)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară identifică toate funcțiile ori activitățile operaționale critice sau importante care au fost externalizate și cuprinde numele furnizorilor de servicii cărora le-au fost externalizate astfel de funcții ori activități operaționale critice sau importante și jurisdicția în care își au sediul furnizorii de servicii ai acestor funcții ori activități.

(3)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde, într-o secțiune separată, orice altă informație semnificativă cu privire la sistemul de guvernanță al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(*1)  Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 de înființare a unui punct unic de acces european care oferă acces centralizat la informațiile puse la dispoziția publicului relevante pentru serviciile financiare, pentru piețele de capital și pentru durabilitate (JO L, 2023/2859, 20.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2859/oj).” "

87.

Articolul 295 se elimină.

88.

Articolele 296 și 297 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 296

Informații destinate profesioniștilor de pe piață: evaluarea din punctul de vedere al solvabilității

(1)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la evaluarea activelor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare din punctul de vedere al solvabilității:

(a)

separat pentru fiecare clasă semnificativă de active, după clasificarea prevăzută în bilanțul de solvabilitate, valoarea activelor și o descriere a bazelor, a metodelor și a principalelor ipoteze utilizate pentru evaluarea din punctul de vedere al solvabilității, inclusiv, dacă este cazul, luarea în considerare a riscurilor legate de durabilitate și a factorilor de durabilitate în metodele de evaluare;

(b)

pentru clasele semnificative de active, o explicație a oricăror diferențe semnificative dintre bazele, metodele și principalele ipoteze utilizate de întreprinderea respectivă pentru evaluarea din punctul de vedere al solvabilității și cele utilizate pentru evaluarea realizată de aceasta pentru întocmirea situațiilor financiare.

(2)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la evaluarea rezervelor tehnice ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare din punctul de vedere al solvabilității:

(a)

separat pentru fiecare linie de activitate semnificativă, valoarea rezervelor tehnice, inclusiv cuantumul celei mai bune estimări și al marjei de risc, precum și o descriere a bazelor, a metodelor și a principalelor ipoteze utilizate pentru evaluarea din punctul de vedere al solvabilității, inclusiv, dacă este cazul, luarea în considerare a riscurilor legate de durabilitate și a factorilor de durabilitate în metodele de evaluare;

(b)

o descriere a nivelului de incertitudine asociat cu valoarea rezervelor tehnice;

(c)

pentru liniile de activitate semnificative, o explicație a oricăror diferențe semnificative dintre bazele, metodele și principalele ipoteze utilizate de întreprinderea respectivă pentru evaluarea din punctul de vedere solvabilității și cele utilizate pentru evaluarea realizată de aceasta pentru întocmirea situațiilor financiare;

(d)

o declarație din care să reiasă dacă se utilizează mecanismul de introducere treptată pentru extrapolare prevăzut la articolul 77a alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE și o cuantificare a impactului neaplicării mecanismului de introducere treptată;

(e)

în cazul în care se aplică prima de echilibrare menționată la articolul 77b din Directiva 2009/138/CE, o descriere a primei de echilibrare și a portofoliului de obligații și active alocate cărora li se aplică prima de echilibrare, precum și o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de echilibrare asupra valorii rezervelor tehnice;

(f)

o declarație din care să reiasă dacă întreprinderea utilizează prima de volatilitate menționată la articolul 77d din Directiva 2009/138/CE, o descriere pentru fiecare monedă a primei de volatilitate utilizate și a cuantumului celei mai bune estimări căreia i se aplică prima de volatilitate, precum și o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de volatilitate asupra valorii rezervelor tehnice;

(g)

o declarație din care să reiasă dacă se aplică structura temporală tranzitorie a ratei dobânzilor fără risc menționată la articolul 308c din Directiva 2009/138/CE, motivul aplicării respectivei structuri temporale tranzitorii a ratei dobânzilor fără risc, o cuantificare a impactului neaplicării respectivei structuri temporale a ratei dobânzilor fără risc asupra valorii rezervelor tehnice, precum și perspectiva reducerii oricărei dependențe de structura temporală tranzitorie a ratei dobânzilor fără risc până la sfârșitul perioadei de tranziție;

(h)

o declarație din care să reiasă dacă se aplică deducerea tranzitorie menționată la articolul 308d din Directiva 2009/138/CE, motivul aplicării respectivei deduceri tranzitorii, o cuantificare a impactului neaplicării deducerii tranzitorii asupra valorii rezervelor tehnice, precum și perspectiva reducerii oricărei dependențe de deducerea tranzitorie până la sfârșitul perioadei de tranziție;

(i)

o descriere a următoarelor:

(i)

sumele recuperabile din contracte de reasigurare și, separat, de la vehicule investiționale;

(ii)

orice modificare semnificativă a ipotezelor relevante utilizate pentru calcularea rezervelor tehnice în comparație cu perioada de raportare precedentă.

(3)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la evaluarea obligațiilor de alt tip ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare din punctul de vedere al solvabilității:

(a)

separat pentru fiecare clasă semnificativă de obligații de alt tip, valoarea obligațiilor de alt tip și o descriere a bazelor, a metodelor și a principalelor ipoteze utilizate pentru evaluarea acestora din punctul de vedere al solvabilității;

(b)

pentru fiecare clasă semnificativă de obligații de alt tip, o explicație a eventualelor diferențe semnificative dintre bazele, metodele și principalele ipoteze de evaluare utilizate de întreprindere pentru evaluarea din punctul de vedere al solvabilității și cele utilizate pentru evaluarea realizată de aceasta pentru întocmirea situațiilor financiare.

(4)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde informații cu privire la domeniile prevăzute la articolul 263, în scopul respectării de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare a obligațiilor de publicare de informații prevăzute la alineatele (1) și (3) de la prezentul articol.

(5)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde, într-o secțiune separată, orice altă informație semnificativă cu privire la evaluarea activelor și a obligațiilor din punctul de vedere al solvabilității.

Articolul 297

Informații destinate profesioniștilor de pe piață: gestionarea capitalului și profilul de risc

(1)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la fondurile proprii ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

informații cu privire la obiectivele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare pentru gestionarea fondurilor proprii, inclusiv informații cu privire la intervalul de timp folosit pentru planificarea activității și explicații cu privire la orice modificare semnificativă adusă obiectivelor respective în perioada de raportare;

(b)

cuantumul eligibil al fondurilor proprii pentru acoperirea cerinței de capital de solvabilitate, clasificate pe niveluri, la sfârșitul perioadei de raportare și la sfârșitul perioadei de raportare precedente, inclusiv o analiză a modificărilor semnificative survenite pe fiecare nivel în cursul perioadei de raportare;

(c)

cuantumul eligibil al fondurilor proprii de bază pentru acoperirea cerinței de capital minim, clasificate pe niveluri;

(d)

atunci când se aplică mecanismul de introducere treptată pentru extrapolare menționat la articolul 77a alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului neaplicării mecanismului de introducere treptată asupra:

(i)

fondurilor proprii de bază;

(ii)

cuantumurilor fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinței de capital minim și a cerinței de capital de solvabilitate;

(e)

atunci când se aplică prima de echilibrare menționată la articolul 77b din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de echilibrare asupra:

(i)

fondurilor proprii de bază;

(ii)

cuantumurilor fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinței de capital minim și a cerinței de capital de solvabilitate;

(f)

atunci când întreprinderea utilizează prima de volatilitate menționată la articolul 77d din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de volatilitate asupra:

(i)

fondurilor proprii de bază;

(ii)

cuantumurilor fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinței de capital minim și a cerinței de capital de solvabilitate;

(g)

atunci când se aplică structura temporală tranzitorie a ratei dobânzilor fără risc menționată la articolul 308c din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului neaplicării măsurii tranzitorii asupra:

(i)

fondurilor proprii de bază;

(ii)

cuantumurilor fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinței de capital minim și a cerinței de capital de solvabilitate;

(h)

atunci când se aplică deducerea tranzitorie menționată la articolul 308d din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului neaplicării măsurii de deducere asupra:

(i)

fondurilor proprii de bază;

(ii)

cuantumurilor fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinței de capital minim și a cerinței de capital de solvabilitate;

(i)

o cuantificare a impactului combinat asupra poziției financiare a întreprinderii al neaplicării măsurilor tranzitorii prevăzute la articolul 77a alineatul (2), la articolele 308c și 308d și, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE;

(j)

o analiză a modificărilor semnificative ale fondurilor proprii în cursul perioadei de raportare, inclusiv:

(i)

a valorii elementelor de fonduri proprii emise în cursul anului;

(ii)

a măsurii în care o emisiune menționată la punctul (i) a fost utilizată pentru a finanța răscumpărarea;

(iii)

a valorii instrumentelor răscumpărate în cursul anului;

(iv)

a modificărilor în ceea ce privește elementele-cheie ale rezervei de reconciliere;

(k)

explicarea cantitativă și calitativă a oricărei diferențe semnificative între capitalul propriu, reflectat în situațiile financiare ale întreprinderii, și excedentul activelor față de obligații, calculat din punctul de vedere al solvabilității;

(l)

pentru fiecare element semnificativ al fondurilor proprii auxiliare:

(i)

o descriere a elementului în cauză;

(ii)

cuantumul elementului fondurilor proprii auxiliare;

(iii)

în cazul în care a fost aprobată o metodă de determinare a cuantumului elementului fondurilor proprii auxiliare:

1.

metoda respectivă;

2.

natura și numele contrapărții sau al grupului de contrapărți pentru elementele menționate la articolul 89 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Directiva 2009/138/CE;

(m)

descrierea oricărui element dedus din fondurile proprii și o scurtă descriere a oricărei restricții semnificative care afectează disponibilitatea și transferabilitatea fondurilor proprii în cadrul întreprinderii.

În sensul primului paragraf litera (l), numele contrapărților nu se fac publice atunci când acest lucru este imposibil sau irealizabil din punct de vedere juridic sau când contrapărțile în cauză nu sunt semnificative.

(2)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la cerința de capital de solvabilitate și la cerința de capital minim a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

valoarea cerinței de capital de solvabilitate și, respectiv, a cerinței de capital minim a întreprinderii, precum și fondurile proprii eligibile și rata de acoperire atât pentru cerința de capital de solvabilitate, cât și pentru cerința de capital minim la sfârșitul perioadei de raportare, însoțite, după caz, de o declarație conform căreia valoarea finală a cerinței de capital de solvabilitate face încă obiectul unei evaluări de către autoritățile de supraveghere;

(b)

în ceea ce privește sensibilitatea la risc, o descriere a metodelor utilizate, a ipotezelor formulate și a rezultatului analizei sensibilității pentru riscurile și evenimentele semnificative;

(c)

în cazul în care se aplică mecanismul de introducere treptată pentru extrapolare prevăzut la articolul 77a alineatul (2) din Directiva 2009/139/CE, o cuantificare a impactului neaplicării mecanismului de introducere treptată asupra cerinței de capital de solvabilitate și a cerinței de capital minim;

(d)

în cazul în care se aplică prima de echilibrare menționată la articolul 77b din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de echilibrare asupra cerinței de capital de solvabilitate și a cerinței de capital minim;

(e)

în cazul în care se utilizează prima de volatilitate menționată la articolul 77d din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de volatilitate asupra cerinței de capital de solvabilitate și a cerinței de capital minim;

(f)

în cazul în care se aplică structura temporală tranzitorie a ratei dobânzilor fără risc menționată la articolul 308c din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului neaplicării structurii temporale tranzitorii a ratei dobânzilor fără risc asupra cerinței de capital de solvabilitate și a cerinței de capital minim;

(g)

în cazul în care se aplică deducerea tranzitorie menționată la articolul 308d din Directiva 2009/138/CE, o cuantificare a impactului neaplicării deducerii tranzitorii asupra cerinței de capital de solvabilitate și a cerinței de capital minim;

(h)

valoarea cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii, defalcată pe module de risc, atunci când întreprinderea respectivă aplică formula standard, și pe categorii de risc, atunci când întreprinderea aplică un model intern, și o descriere calitativă a riscurilor semnificative reflectate de calculul cerinței de capital de solvabilitate;

(i)

informații din care să reiasă dacă întreprinderea utilizează calcule simplificate și pentru ce module și submodule de risc ale formulei standard;

(j)

informații din care să reiasă dacă întreprinderea utilizează parametri specifici întreprinderii, în temeiul articolului 104 alineatul (7) din Directiva 2009/138/CE și despre ce parametri ai formulei standard este vorba;

(k)

informații cu privire la datele de intrare utilizate de întreprindere în calculul cerinței de capital minim;

(l)

orice modificare semnificativă adusă cerinței de capital de solvabilitate și cerinței de capital minim în perioada de raportare, precum și motivele modificării respective.

(3)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la opțiunea prevăzută la articolul 304 din Directiva 2009/138/CE:

(a)

o declarație din care să reiasă că întreprinderea utilizează submodulul „risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată” prevăzut la articolul menționat pentru calcularea cerinței de capital de solvabilitate, după aprobarea din partea autorității de supraveghere;

(b)

valoarea cerinței de capital pentru submodulul „risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată”, rezultată dintr-o astfel de utilizare.

Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la aplicarea articolului 105a din Directiva 2009/138/CE:

(a)

o declarație din care să reiasă dacă întreprinderea de asigurare și de reasigurare aplică tratamentul prudențial prevăzut la articolul 105a din directiva respectivă pentru calcularea cerinței sale de capital conform Solvabilitate II și, după caz, valoarea investițiilor în acțiuni care sunt clasificate drept investiții pe termen lung în acțiuni, precum și ponderea acestor investiții în portofoliul de acțiuni;

(b)

informații privind orice nerespectare a condițiilor prevăzute la articolul 105a alineatul (1) al doilea paragraf din directiva respectivă în cursul exercițiului financiar care face obiectul raportului, inclusiv toate informațiile următoare:

(i)

informații privind condițiile care sunt respectate sau nu au fost respectate și motivele nerespectării;

(ii)

durata nerespectării;

(iii)

dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare a restabilit conformitatea.

O întreprindere de asigurare sau de reasigurare care are obligația de a înceta să clasifice orice investiție în acțiuni drept investiții pe termen lung în acțiuni în conformitate cu articolul 105a alineatul (3) al patrulea paragraf din directiva respectivă publică informațiile respective și durata rămasă a interdicției de aplicare a factorului de risc menționat la articolul 105a alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE.

(4)   Atunci când se utilizează un model intern pentru calcularea cerinței de capital de solvabilitate, raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde, de asemenea, toate informațiile următoare:

(a)

o descriere a diferitelor scopuri pentru care întreprinderea își utilizează modelul intern;

(b)

o descriere a domeniului de aplicare al modelului intern în ceea ce privește unitățile operaționale și categoriile de risc;

(c)

atunci când se utilizează un model intern parțial, o descriere a tehnicii care a fost utilizată pentru integrarea oricărui model intern parțial în formula standard, inclusiv, dacă este relevant, o descriere a tehnicilor alternative utilizate;

(d)

o descriere a metodelor utilizate în modelul intern pentru calculul prognozei distribuției probabilităților și a cerinței de capital de solvabilitate;

(e)

o explicație, pentru fiecare modul de risc, a principalelor diferențe dintre metodologiile și ipotezele de bază utilizate în formula standard și cele utilizate în modelul intern;

(f)

măsura riscului și perioada de timp utilizată în modelul intern și, atunci când acestea nu sunt aceleași ca cele prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, o explicație a motivelor pentru care cerința de capital de solvabilitate calculată cu ajutorul modelului intern le oferă deținătorilor de polițe și beneficiarilor un nivel de protecție echivalent cu cel prevăzut la articolul 101 din directiva respectivă;

(g)

o declarație din care să reiasă dacă în modelul intern se utilizează o primă de volatilitate dinamică.

(5)   Pentru concentrarea riscurilor și riscul de lichiditate, raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate elementele următoare:

(a)

o descriere a concentrărilor semnificative ale riscurilor la care este expusă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(b)

valoarea totală a profitului preconizat inclus în primele viitoare, calculată în conformitate cu articolul 260 alineatul (2);

(c)

valoarea totală a profitului preconizat inclus în comisioanele viitoare pentru administrarea și gestionarea fondurilor, calculată în conformitate cu articolul 260 alineatul (2a).

(6)   În ceea ce privește diminuarea riscurilor, raportul privind solvabilitatea și situația financiară descrie tehnicile utilizate pentru diminuarea riscurilor.

(7)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde atât informații cantitative privind perioada de raportare, cât și informații privind expunerea la risc care decurge din poziții extrabilanțiere și din transferul riscului către vehicule investiționale.

(8)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară descrie modul în care întreprinderea și-a determinat necesitățile generale de solvabilitate, dat fiind profilul său de risc, și modul de interacțiune dintre activitățile sale de gestionare a capitalului și sistemul său de gestionare a riscurilor.

(9)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde toate informațiile următoare cu privire la eventualele cazuri de nerespectare a cerinței de capital minim sau de nerespectare semnificativă a cerinței de capital de solvabilitate de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare:

(a)

referitor la orice caz de nerespectare a cerinței de capital minim a întreprinderii:

(i)

perioada și valoarea maximă a fiecărui caz de nerespectare în cursul perioadei de raportare;

(ii)

explicarea originii și a consecințelor nerespectării;

(iii)

orice măsuri de remediere luate, astfel cum se prevede la articolul 51 alineatul (1b) litera (d) punctul (vi) din Directiva 2009/138/CE;

(iv)

o explicație a efectelor măsurilor de remediere menționate la punctul (iii);

(b)

în cazul în care nerespectarea cerinței de capital minim a întreprinderii nu a fost soluționată ulterior, valoarea corespunzătoare nerespectării și consecințele acesteia la data raportării;

(c)

referitor la orice nerespectare a cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii în cursul perioadei de raportare:

(i)

perioada și valoarea maximă a fiecărui caz de nerespectare semnificativ;

(ii)

explicarea originii și a consecințelor sale și a oricăror măsuri de remediere luate, astfel cum se prevede la articolul 51 alineatul (1b) litera (d) punctul (vi) din Directiva 2009/138/CE;

(iii)

o explicație a efectelor unor astfel de măsuri de remediere menționate la punctul (ii);

(d)

în cazul în care nerespectarea cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii nu a fost soluționată ulterior, valoarea corespunzătoare nerespectării și consecințele acesteia la data raportării.

(10)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde, într-o secțiune separată, orice altă informație semnificativă cu privire la profilul de risc și gestionarea capitalului întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.”

89.

Se introduce următorul articol 297a:

„Articolul 297a

Informații destinate profesioniștilor de pe piață: informații referitoare la durabilitate

(1)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară cuprinde elementele planurilor care trebuie publicate în conformitate cu articolul 44 din Directiva 2009/138/CE, inclusiv obiectivele cuantificabile relevante.

(2)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară precizează dacă întreprinderea publică planurile menționate la articolul 19a sau la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE și, după caz, conține linkul către pagina internet unde pot fi consultate aceste planuri.

(3)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară precizează dacă întreprinderea are o expunere semnificativă la riscurile legate de schimbările climatice în urma evaluării gradului de semnificație menționată la articolul 45a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE și, după caz, dacă a luat măsuri pentru a gestiona o astfel de expunere.

(4)   O întreprindere de asigurare sau de reasigurare care intenționează să utilizeze raportul privind solvabilitatea și situația financiară pentru a respecta obligațiile de publicare de informații prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului (*2) și în Regulamentul (UE) 2020/852 publică informațiile relevante prevăzute în regulamentele respective, împreună cu informațiile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) de la prezentul articol.

(*2)  Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (JO L 317, 9.12.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/2088/oj).” "

90.

Se introduce următorul articol 298a:

„Articolul 298a

Limbile utilizate

(1)   În cazul în care contractul de asigurare a fost încheiat cu deținătorul unei polițe dintr-un alt stat membru în temeiul libertății de stabilire sau al libertății de a presta servicii, secțiunea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară menționată la articolul 51 alineatul (1a) din Directiva 2009/138/CE se pune la dispoziția deținătorului poliței, la cererea acestuia, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru respectiv, aleasă de deținătorul poliței. În cazul în care traducerea este generată de un instrument de traducere automată, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare îl informează pe deținătorul poliței că secțiunea respectivă din raportul privind solvabilitatea și situația financiară a fost tradusă automat. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare trimit secțiunea tradusă din raportul privind solvabilitatea și situația financiară în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care traducerea în limba solicitată este disponibilă online.”

91.

La articolul 299 se introduce următorul titlu:

Nepublicarea de informații ”.

92.

La articolul 300, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare publică ambele secțiuni ale raportului lor privind solvabilitatea și situația financiară în conformitate cu articolul 51 alineatul (7) din Directiva 2009/138/CE.”

93.

Articolul 301 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 301

Mijloacele de publicare

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare care dețin și întrețin un site internet legat de activitatea lor publică ambele secțiuni ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară pe site-ul respectiv.

(2)   În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu dețin și nu întrețin un site internet, dar sunt membre ale unei asociații profesionale care deține și întreține un astfel de site, în cazul în care acest lucru este permis de respectiva asociație profesională, ele publică ambele secțiuni ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară pe site-ul internet al asociației.

(3)   În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare publică ambele secțiuni ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară pe un site internet în conformitate cu alineatul (1) sau cu alineatul (2), ambele secțiuni trebuie să fie ușor accesibile și să rămână disponibile pe site-ul internet respectiv timp de cel puțin cinci ani de la data publicării menționată la articolul 300 alineatul (1).

(4)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare care nu publică ambele secțiuni ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară pe un site internet în conformitate cu alineatele (1) și (2) transmit un exemplar electronic al secțiunilor respective oricărei persoane care, în termen de cinci ani de la data publicării menționată la articolul 300 alineatul (1), solicită accesul la secțiunile respective. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare transmit secțiunile respective în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii.

(5)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare transmit autorităților de supraveghere ambele secțiuni ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară și orice versiune actualizată a secțiunilor respective, într-un format electronic care permite aplicarea funcției de căutare pentru textele și numerele relevante.

(6)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare transmit autorităților de supraveghere, împreună cu informațiile menționate la articolul 304 alineatul (1) litera (d), unde exact pe site-ul internet sunt sau vor fi disponibile ambele secțiuni ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară. În cazul în care locația respectivă se schimbă în următorii trei ani, întreprinderile de asigurare și de reasigurare notifică locația actualizată autorităților de supraveghere.”

94.

La articolul 302, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Fără a aduce atingere unei eventuale publicări efectuate imediat de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare în conformitate cu articolul 54 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, orice versiune actualizată a raportului privind solvabilitatea și situația financiară este identificată ca versiune actualizată și se publică cu data actualizării cât mai curând posibil după survenirea evoluției majore menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, în conformitate cu articolul 301 din prezentul regulament, înlocuind versiunea publicată anterioară.”

95.

Articolul 303 se elimină.

96.

Articolele 304 și 305 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 304

Elementele raportării periodice în scopuri de supraveghere

(1)   Informațiile pe care autoritățile de supraveghere cer întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să le prezinte la intervale prestabilite, în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Directiva 2009/138/CE, cuprind următoarele:

(a)

ambele secțiuni ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară publicat de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în conformitate cu articolul 300 din prezentul regulament, împreună cu orice informații echivalente care au fost făcute publice în temeiul altor cerințe juridice sau de reglementare la care se referă raportul privind solvabilitatea și situația financiară, precum și orice versiune actualizată a respectivului raport, publicată în conformitate cu articolul 302 din prezentul regulament;

(b)

raportul periodic de supraveghere care cuprinde informațiile menționate la articolele 307-311 din prezentul regulament. Raportul periodic de supraveghere prezintă, de asemenea, toate informațiile menționate la articolele 293-297 din prezentul regulament care au făcut obiectul unei permisiuni de nepublicare în raportul privind solvabilitatea și situația financiară, acordată întreprinderilor de asigurare și de reasigurare de către autoritățile de supraveghere în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE. Raportul periodic de supraveghere are aceeași structură ca cea stabilită în anexa XX secțiunea B;

(c)

raportul de supraveghere privind evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității („raportul de supraveghere privind ORSA”), care cuprinde rezultatele fiecărei evaluări interne periodice a riscurilor și a solvabilității, efectuată de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare în conformitate cu articolul 45 alineatul (6) din Directiva 2009/138/CE, de fiecare dată când se efectuează o evaluare internă a riscurilor și a solvabilității în conformitate cu articolul 45 alineatul (5) din directivă;

(d)

formulare cantitative anuale și trimestriale în care informațiile prezentate în raportul privind solvabilitatea și situația financiară și în raportul periodic de supraveghere sunt detaliate și însoțite de informații suplimentare, ținându-se seama de posibilele limitări și excepții menționate la articolul 35a din Directiva 2009/138/CE.

În sensul literei (d), întreprinderile care sunt scutite de obligațiile de raportare trimestrială în conformitate cu articolul 35a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE transmit numai formulare cantitative anuale. Obligațiile de raportare anuală nu cuprind și obligația raportării rubrică cu rubrică în cazul în care întreprinderile sunt scutite de această obligație în temeiul articolului 35a alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE.

(2)   Sfera formularelor cantitative trimestriale este mai restrânsă decât cea a formularelor cantitative anuale.

(3)   Alineatul (1) nu aduce atingere competenței autorităților de supraveghere de a solicita întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să comunice periodic orice alte informații elaborate sub responsabilitatea – sau la cererea – organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderilor respective.

Articolul 305

Gradul de semnificație

În sensul prezentului capitol, informațiile sau modificările aduse oricăror informații transmise autorităților de supraveghere sunt considerate semnificative atunci când omiterea lor sau prezentarea lor eronată ar putea influența procesul decizional sau opinia autorităților de supraveghere.”

97.

Articolele 307 și 308 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 307

Activitatea și performanța

(1)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la activitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

denumirea și forma juridică a întreprinderii;

(b)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(c)

principalele tendințe și principalii factori care contribuie la dezvoltarea, performanța și poziția întreprinderii pe durata orizontului de planificare a activității, inclusiv poziția concurențială a întreprinderii și orice aspect semnificativ juridic sau de reglementare;

(d)

o descriere a obiectivelor de afaceri ale întreprinderii, inclusiv a strategiilor și a calendarelor relevante.

(2)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile calitative și cantitative următoare cu privire la performanța de subscriere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, astfel cum reiese din situațiile financiare ale întreprinderii:

(a)

o analiză a performanței globale de subscriere a întreprinderii în cursul perioadei de raportare și motivele oricăror modificări semnificative în comparație cu perioada de raportare precedentă;

(b)

previziuni ale performanței de subscriere a întreprinderii, alături de informații cu privire la factorii semnificativi care ar putea afecta performanța de subscriere respectivă, pe durata orizontului de planificare a activității.

(3)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile calitative și cantitative următoare cu privire la performanța investițiilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, astfel cum reiese din situațiile financiare ale întreprinderii:

(a)

o analiză, pe clase de active relevante, a performanței globale de investiții a întreprinderii în cursul perioadei de raportare și, după caz, motivele oricăror modificări semnificative ale performanței respective în comparație cu perioada de raportare precedentă;

(b)

previziuni ale performanței preconizate a întreprinderii în materie de investiții, alături de informații cu privire la factorii semnificativi care ar putea afecta performanța de investiții respectivă, pe durata orizontului de planificare a activității;

(c)

principalele ipoteze pe care întreprinderea le face în deciziile sale de investiții în ceea ce privește variația ratelor dobânzilor, a cursurilor de schimb și a altor parametri de piață relevanți, pe durata orizontului de planificare a activității;

(d)

informații cu privire la orice investiție în securitizare și procedurile de gestionare a riscurilor utilizate de întreprindere în ceea ce privește astfel de titluri de valoare sau instrumente.

(4)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde informații cu privire la toate veniturile și cheltuielile semnificative, altele decât veniturile și cheltuielile aferente subscrierii și investițiilor, survenite pe durata orizontului de planificare a activității.

(5)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde orice alte informații semnificative cu privire la activitatea și performanța întreprinderii.

Articolul 308

Sistemul de guvernanță

(1)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la sistemul de guvernanță al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

o descriere a structurii organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii, a rolurilor și a responsabilităților sale principale și a separării responsabilităților în cadrul acestor organe, în special a faptului dacă au fost înființate comitete relevante în cadrul acestora, precum și o descriere a rolurilor și a responsabilităților principale ale funcțiilor-cheie;

(b)

drepturile la remunerație ale membrilor organului administrativ, de conducere sau de control și ale altor funcții-cheie în cursul perioadei de raportare și motivele oricăror modificări semnificative ale drepturilor respective în comparație cu perioada de raportare precedentă, inclusiv o explicație a importanței relative a componentelor fixe și variabile ale remunerației.

(2)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la conformitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare cu cerințele de competență profesională și probitate morală:

(a)

o listă a persoanelor responsabile pentru funcții-cheie în cadrul întreprinderii;

(b)

o descriere a cerințelor specifice ale întreprinderii în ceea ce privește aptitudinile, cunoștințele și experiența aplicabile persoanelor care conduc efectiv întreprinderea sau care dețin alte funcții-cheie.

(3)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la sistemul de gestionare a riscurilor utilizat de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare:

(a)

o descriere a modului în care sistemul de gestionare a riscurilor, inclusiv funcția de gestionare a riscurilor, este pus în aplicare și integrat în structura organizatorică și în procesele decizionale ale întreprinderii;

(b)

informații cu privire la strategiile de gestionare a riscurilor, obiectivele, procesele și procedurile de raportare utilizate de întreprindere pentru fiecare categorie de risc;

(c)

informații cu privire la modul în care întreprinderea verifică dacă evaluările de credit efectuate de instituții externe de evaluare a creditului sunt adecvate, inclusiv informații cu privire la modul și la măsura în care întreprinderea recurge la evaluări de credit efectuate de instituții externe de evaluare a creditului;

(d)

rezultate ale evaluărilor în ceea ce privește extrapolarea ratei fără risc, prima de echilibrare și prima de volatilitate, astfel cum sunt menționate la articolul 44 alineatul (2a) din Directiva 2009/138/CE.

(4)   Raportul periodic de supraveghere descrie procesul derulat de întreprindere pentru a-și îndeplini obligația de a efectua o evaluare internă a riscurilor și a solvabilității în cadrul sistemului său de gestionare a riscurilor și modul în care evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității este integrată în structura organizatorică și în procesele decizionale ale întreprinderii.

(5)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la sistemul de control intern utilizat de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare:

(a)

o descriere a elementelor sistemului de control intern al întreprinderii și, după caz, a oricăror deficiențe semnificative ale sistemului de control intern respectiv;

(b)

informații privind consilierea acordată și evaluările efectuate în cursul perioadei de raportare, astfel cum sunt menționate la articolul 46 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, inclusiv privind orice activități planificate care nu au fost efectuate și motivul neefectuării lor;

(c)

informații privind politica de conformitate a întreprinderii, privind orice activități importante întreprinse în cadrul planului de conformitate și orice probleme semnificative de conformitate identificate în cursul perioadei de raportare.

(6)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la funcția de audit intern din cadrul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

o descriere a auditurilor interne efectuate în cursul perioadei de raportare, împreună cu:

(i)

un rezumat al constatărilor și recomandărilor semnificative raportate organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii;

(ii)

un rezumat al constatărilor și recomandărilor semnificative și orice acțiune întreprinsă cu privire la acestea;

(iii)

orice informații privind problemele semnificative nesoluționate;

(b)

o descriere a politicii de audit intern a întreprinderii și frecvența revizuirii acesteia;

(c)

o descriere a planului de audit al întreprinderii, inclusiv a viitoarelor audituri interne și a motivelor care stau la baza auditurilor viitoare.

(7)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la funcția actuarială din cadrul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

o descriere a modului în care este realizată funcția actuarială în cadrul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(b)

o imagine de ansamblu a activităților desfășurate de funcția actuarială în fiecare din domeniile sale de responsabilitate în perioada de raportare, descriind atât modul în care funcția actuarială contribuie la implementarea eficace a sistemului de gestionare a riscurilor utilizat de întreprindere, cât și constatările principale ale funcției actuariale.

(8)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la externalizare:

(a)

o descriere a politicii de externalizare a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(b)

o listă a persoanelor responsabile pentru funcțiile-cheie externalizate în cadrul structurii furnizorului de servicii.

(9)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde orice alte informații semnificative cu privire la sistemul de guvernanță al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.”

98.

Articolul 309 se elimină.

99.

La articolul 310, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Raportul periodic de supraveghere descrie în detaliu cele mai relevante ipoteze utilizate la calcularea celei mai bune estimări, sensibilitatea celei mai bune estimări la variații și rezultatele oricărei testări ex post.

(3)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde următoarele informații privind obligațiile prevăzute la articolul 263 din prezentul regulament:

(a)

o justificare a motivului pentru care se utilizează metode alternative de evaluare pe clase de active și pasive;

(b)

ipotezele care stau la baza fiecărei metode alternative de evaluare utilizate pentru evaluarea activelor și a pasivelor;

(c)

incertitudinea evaluării pe clase de active și pasive;

(d)

informații privind caracterul adecvat al evaluării activelor și pasivelor pentru care se utilizează metode alternative de evaluare, stabilit prin comparație cu experiențele anterioare.”

100.

Articolul 311 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 311

Gestionarea capitalului și profilul de risc

(1)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la fondurile proprii ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

informații privind politicile și procesele utilizate de întreprindere pentru gestionarea fondurilor sale proprii;

(b)

informații cu privire la termenele și condițiile semnificative ale principalelor elemente de fonduri proprii deținute de întreprindere;

(c)

evoluțiile preconizate ale fondurilor proprii ale întreprinderii survenite pe durata orizontului de planificare a activității, având în vedere strategia de afaceri a întreprinderii și ținând seama de planurile de capital de criză corespunzătoare;

(d)

dacă există intenția de a rambursa sau de a răscumpăra vreun element al fondurilor proprii sau dacă există planuri de a atrage fonduri proprii suplimentare;

(e)

informații privind impozitele amânate, inclusiv:

(i)

o descriere a valorii calculate a creanțelor privind impozitul amânat, fără o evaluare a utilizării probabile a acestora, precum și a măsurii în care aceste creanțe privind impozitul amânat au fost recunoscute;

(ii)

pentru creanțele privind impozitul amânat care au fost recunoscute, o descriere a valorilor recunoscute ca fiind susceptibile de a fi utilizate prin raportarea la profitul impozabil viitor probabil și la reluarea datoriilor privind impozitul amânat aferente impozitului pe profit perceput de aceeași autoritate fiscală;

(iii)

o descriere detaliată a ipotezelor de bază utilizate pentru elaborarea previziunilor privind profiturile impozabile viitoare probabile în sensul articolului 15;

(iv)

o analiză a sensibilității creanțelor nete privind impozitul amânat la modificările ipotezelor de bază menționate la punctul (iii), în care creanțele nete privind impozitul amânat sunt calculate ca diferența dintre:

1.

valoarea creanțelor privind impozitul amânat calculată în conformitate cu articolul 15;

2.

valoarea datoriilor privind impozitul amânat cu care pot fi compensate creanțele privind impozitul amânat, ținând seama de programarea detaliată.

(2)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la cerința de capital de solvabilitate și la cerința de capital minim ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare:

(a)

evoluțiile preconizate ale cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii și ale cerinței de capital minim preconizate pentru întreprindere survenite pe durata orizontului de planificare a activității, dată fiind strategia de afaceri a întreprinderii, în cazul în care informațiile respective nu sunt incluse în raportul de supraveghere privind ORSA;

(b)

o estimare a cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii, determinată în conformitate cu formula standard, în cazul în care autoritatea de supraveghere a solicitat întreprinderii să furnizeze o astfel de estimare în temeiul articolului 112 alineatul (7) din Directiva 2009/138/CE sau, în cazul în care o astfel de estimare nu a fost solicitată în anul adoptării raportului periodic de supraveghere, cel mai recent calcul disponibil, însoțit de indicarea anului de referință al calculului respectiv;

(c)

o descriere a abordării adoptate pentru calcularea cerințelor de capital pentru riscurile nesemnificative din formula standard pentru calcularea cerinței de capital de solvabilitate, inclusiv o scurtă descriere a modulelor sau submodulelor care fac obiectul unei astfel de abordări și a măsurilor volumului care au fost utilizate pentru calcularea riscurilor nesemnificative;

(d)

pentru profitul viitor în legătură cu care au fost elaborate previziuni în scopul stabilirii capacității impozitelor amânate de a acoperi pierderile în conformitate cu articolul 207 din prezentul regulament:

(i)

o descriere a fiecăreia dintre componentele utilizate pentru a demonstra o valoare pozitivă a creșterii creanțelor privind impozitul amânat și cuantumul relevant al fiecăreia dintre aceste componente;

(ii)

o descriere detaliată a ipotezelor de bază utilizate pentru elaborarea previziunilor privind profiturile impozabile viitoare probabile în sensul articolului 207;

(iii)

o analiză a sensibilității valorii ajustării la modificările ipotezelor de bază menționate la punctul (ii);

(e)

volumul și natura portofoliului de împrumuturi al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(3)   Atunci când pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate se utilizează un model intern, raportul periodic de supraveghere cuprinde, de asemenea:

(a)

rezultatele analizei surselor de profit și a cauzelor pierderilor, astfel cum se prevede la articolul 123 din Directiva 2009/138/CE, pentru fiecare unitate operațională majoră;

(b)

o descriere a modului în care clasificarea riscului aleasă în modelul intern explică respectivele surse de profit și cauze ale pierderilor.

(4)   Atunci când pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate se utilizează parametri specifici întreprinderii sau când structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc i se aplică o primă de echilibrare, raportul periodic de supraveghere precizează, de asemenea, dacă informațiile menționate în cererea de aprobare a parametrilor specifici întreprinderii sau prima de echilibrare au cunoscut modificări.

(5)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare privind deținerea de investiții pe termen lung în acțiuni, astfel cum se menționează la articolul 105a din Directiva 2009/138/CE:

(a)

o declarație din care să reiasă dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică tratamentul prudențial prevăzut la articolul 105a din directiva respectivă și, în acest caz, valoarea și caracteristicile investițiilor în acțiuni care sunt clasificate drept investiții pe termen lung în acțiuni, inclusiv:

(i)

localizarea geografică a acestor investiții în acțiuni;

(ii)

ponderea unor astfel de investiții în acțiuni în portofoliul de acțiuni;

(b)

o descriere a modului în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare respectă condițiile prevăzute la articolul 105a alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE;

(c)

o descriere a metodelor utilizate pentru a demonstra capacitatea de a evita vânzările forțate în conformitate cu articolul 171a din prezentul regulament.

Raportul periodic de supraveghere cuprinde, de asemenea, informațiile prevăzute la al treilea paragraf, în cazul în care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(a)

investițiile pe termen lung în acțiuni reprezintă peste 4 % din totalul activelor deținute de întreprinderile de asigurare sau de reasigurare;

(b)

întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu ar respecta cerința de capital de solvabilitate fără să aplice articolul 105a din Directiva 2009/138/CE.

Informațiile menționate la al doilea paragraf sunt următoarele:

(a)

o cuantificare a impactului asupra valorii modulului „risc de piață” al neaplicării articolului 105a din Directiva 2009/138/CE în cazul oricărei investiții în acțiuni;

(b)

informații privind acțiunile pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare le-ar lua în caz de încălcare sau de nerespectare persistentă a condițiilor prevăzute la articolul 105a alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE.

(6)   În ceea ce privește riscul de lichiditate, raportul periodic de supraveghere cuprinde:

(a)

informații privind profitul preconizat inclus în primele viitoare și profitul preconizat inclus în comisioanele viitoare pentru administrarea și gestionarea fondurilor, calculate în conformitate cu articolul 260 alineatul (2) și, respectiv, alineatul (2a) din prezentul regulament pentru fiecare linie de afaceri;

(b)

rezultatul evaluării calitative menționate la articolul 260 alineatul (1) litera (d) punctul (ii);

(c)

o descriere a metodelor și a principalelor ipoteze utilizate pentru calcularea profitului preconizat inclus în primele viitoare.

Raportul periodic de supraveghere cuprinde, de asemenea, informații cu privire la orice expunere semnificativă la riscul de lichiditate aferent operațiunilor sau acordurilor de finanțare, inclusiv factoringului, pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare le-a încheiat în mod direct sau indirect.

(7)   În ceea ce privește concentrarea riscului, raportul periodic de supraveghere cuprinde:

(a)

informații privind concentrările semnificative ale riscurilor la care este expusă întreprinderea;

(b)

o prezentare generală a oricăror concentrări viitoare ale riscurilor anticipate pe durata orizontului de planificare a activității, în conformitate cu strategia de afaceri a întreprinderii respective;

(c)

o explicație a modului în care vor fi gestionate concentrările riscurilor menționate la literele (a) și (b).

(8)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la expunerea la risc a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, inclusiv expunerea care decurge din poziții extrabilanțiere și din transferul riscului către vehicule investiționale:

(a)

atunci când întreprinderea vinde sau reconstituie garanții reale, în sensul articolului 214 din prezentul regulament, cuantumul garanției reale respective, evaluat în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

în cazul în care întreprinderea a furnizat garanții reale, în sensul articolului 214:

(i)

natura garanțiilor reale;

(ii)

natura și valoarea activelor furnizate ca garanții reale;

(iii)

datoriile efective și contingente corespunzătoare create prin contractul de garanție reală;

(c)

informații cu privire la termenele și condițiile semnificative asociate contractului de garanție reală;

(d)

atunci când întreprinderea vinde anuități variabile, informații cu privire la clauzele suplimentare de garantare și acoperirea garanțiilor împotriva riscurilor;

(e)

o descriere a operațiunilor de finanțare, inclusiv a factoringului, pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare le-a încheiat în mod direct sau indirect, precum și valorile corespunzătoare ale datoriilor extrabilanțiere.

(9)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la tehnicile de diminuare a riscurilor aplicate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare:

(a)

o descriere a tehnicilor utilizate pentru diminuarea riscurilor;

(b)

o descriere a oricăror tehnici de diminuare a riscurilor semnificative pe care întreprinderea intenționează să le achiziționeze sau să le contracteze pe durata orizontului de planificare a activității, dată fiind strategia de afaceri a întreprinderii, precum și motivele și efectele respectivelor tehnici de diminuare a riscurilor;

(c)

în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare deține garanții reale, în sensul articolului 214 din prezentul regulament, informații privind termenele și condițiile semnificative asociate contractului de garanție reală.

(10)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde informații calitative și cantitative cu privire la riscurile semnificative care nu sunt reflectate în calculul cerinței de capital de solvabilitate și care nu sunt reflectate la alineatele anterioare, în cazul în care aceleași informații nu sunt acoperite de raportul de supraveghere privind ORSA.

(11)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde toate informațiile următoare cu privire la sensibilitatea la risc a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, în cazul în care aceleași informații nu sunt acoperite de raportul de supraveghere privind ORSA:

(a)

o descriere a simulărilor de criză și a analizelor de scenarii menționate la articolul 259 alineatul (3), care au fost efectuate de întreprindere, inclusiv a rezultatelor acestora;

(b)

o descriere a metodelor utilizate și a principalelor ipoteze aflate la baza simulărilor de criză și a analizelor de scenarii menționate la articolul 259 alineatul (3).

(12)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde informații cu privire la orice risc de nerespectare a cerinței de capital minim sau a cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii, care poate fi prevăzut în mod rezonabil, și cu privire la planurile întreprinderii în vederea asigurării respectării în continuare a fiecăreia dintre aceste cerințe, în cazul în care aceste informații nu sunt incluse în raportul de supraveghere privind ORSA.

(13)   Raportul periodic de supraveghere cuprinde orice alte informații semnificative cu privire la gestionarea capitalului și profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(14)   În sensul alineatelor (6) și (8), «factoring» înseamnă un acord contractual între o întreprindere («aderent») și o entitate financiară («factor»), prin care aderentul își cesionează/vinde creanțele către factor, iar factorul furnizează aderentului unul sau mai multe servicii dintre următoarele în ceea ce privește creanțele cesionate:

(a)

avansarea unui procent din valoarea creanțelor cesionate, de regulă pe termen scurt, neangajat și fără cumulare automată;

(b)

administrarea creanțelor, încasarea lor și protecția creditului; de regulă, factorul administrează registrul de vânzări al aderentului și încasează creanțele în numele său propriu;”

.

101.

În titlul 1 capitolul XIII secțiunea 2, titlul se înlocuiește cu următorul text:

SECȚIUNEA 2

Informații privind modificările semnificative și mijloacele de comunicare ”.

102.

Articolele 312 și 313 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 312

Informații privind modificările semnificative

În cazul în care nu există nicio cerință privind prezentarea unui raport periodic de supraveghere în legătură cu un exercițiu financiar dat, întreprinderile de asigurare și de reasigurare transmit totuși autorității lor de supraveghere informații cu privire la orice modificări semnificative care au avut loc în cursul exercițiului financiar respectiv în comparație cu cele mai recente informații transmise autorității de supraveghere respective în conformitate cu prezentul capitol. Ele furnizează, de asemenea, o explicație concisă cu privire la cauzele și efectele unor astfel de modificări. Transmiterea de informații privind modificările semnificative nu este considerată o modificare a frecvenței raportului periodic de supraveghere prevăzută la articolul 35a din Directiva 2009/138/CE.

Articolul 313

Mijloace de comunicare

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare transmit informațiile menționate la articolul 304 alineatul (1) într-un format electronic care poate fi citit automat și care permite aplicarea funcției de căutare pentru textele și cifrele relevante.

103.

Articolul 314 se elimină.

104.

În titlul I se adaugă următorul capitol XVI:

„CAPITOLUL XVI

MĂSURI DE PROPORȚIONALITATE

Articolul 327a

Cerința de capital aplicabilă investițiilor în active necorporale pentru identificarea întreprinderilor mici și cu un grad redus de complexitate

În sensul articolului 29a alineatul (1) litera (a) punctul (iv) subpunctul 3, al articolului 29a alineatul (1) litera (b) punctul (v) subpunctul 3 și al articolului 29a alineatul (1) litera (c) punctul (vii) subpunctul 3 din Directiva 2009/138/CE, cerința de capital care se aplică investițiilor în imobilizări necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piață » și «risc de contraparte» este cerința de capital pentru riscul aferent imobilizărilor necorporale menționată la articolul 203 din prezentul regulament.

Articolul 327b

Reducerea frecvenței raportului periodic de supraveghere

(1)   Autoritatea de supraveghere aprobă utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 35 alineatul (5a) din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza procesului de supraveghere prudențială, că întreprinderea:

(i)

este în măsură să facă față oricăror riscuri actuale sau viitoare;

(ii)

nu necesită o evaluare de către autoritățile de supraveghere mai frecventă decât cea solicitată de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(iii)

nu face obiectul unor măsuri de supraveghere în curs pentru remedierea nerespectării semnificative a Directivei 2009/138/CE;

(b)

autoritatea de supraveghere concluzionează că întreprinderea nu are un model de afaceri complex ținând cont de strategia de afaceri și de planul de afaceri ale întreprinderii, de complexitatea produselor de asigurare oferite și de portofoliul său de investiții;

(c)

întreprinderea îndeplinește toate condițiile următoare, sub rezerva alineatelor (2), (3) și (4):

(i)

rezervele tehnice menționate la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE aferente activităților de asigurare de viață, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, nu depășesc 12 000 000 000 EUR;

(ii)

venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activitățile de asigurare generală nu depășește 2 000 000 000 EUR;

(iii)

întreprinderea nu reprezintă mai mult de 5 % din piața de asigurare și reasigurare de viață sau de asigurare și reasigurare generală din statul membru de origine al întreprinderii, în cazul în care cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea de viață se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea generală se bazează pe prime brute subscrise;

(d)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative nesoluționate care decurg din sistemul de guvernanță al întreprinderii;

(e)

cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii este depășită cu o marjă adecvată, ținând seama, de asemenea, de poziția internă țintă de solvabilitate a întreprinderii, astfel cum se specifică în planul său de gestionare a capitalului pe termen mediu;

(f)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative nesoluționate în ultimul raport periodic de supraveghere și este mulțumită cu informațiile furnizate în raportul privind solvabilitatea și situația financiară și în modelele de raportare cantitativă anuală și, după caz, trimestrială.

Autoritatea de supraveghere retrage aprobarea acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate de a utiliza măsura de proporționalitate prevăzută la articolul 35 alineatul (5a) din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care oricare dintre condițiile prevăzute la primul paragraf nu mai este îndeplinită.

(2)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (i) se aplică numai întreprinderilor de asigurare de viață și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală ale căror rezerve tehnice aferente activităților de asigurare de viață reprezintă cel puțin 20 % din totalul rezervelor tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, astfel cum se menționează la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE.

(3)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (ii) se aplică numai întreprinderilor de asigurare generală și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităților de asigurare generală reprezintă cel puțin 40 % din venitul lor anual total din primele brute subscrise.

(4)   În pofida alineatului (1) primul paragraf, autoritățile de supraveghere pot aproba în continuare utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 35 alineatul (5a) din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu îndeplinește condiția prevăzută la litera (c) de la alineatul respectiv, în cazul în care concluzionează, pe baza elementelor procesului de supraveghere prudențială care sunt relevante pentru această măsură de proporționalitate, că profilul de risc al întreprinderii este suficient de scăzut.

Articolul 327c

Cumulul de funcții-cheie

(1)   Autoritatea de supraveghere aprobă utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 41 alineatul (2a) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza procesului de supraveghere prudențială, că întreprinderea:

(i)

este în măsură să facă față oricăror riscuri actuale sau viitoare;

(ii)

nu face obiectul unor măsuri de supraveghere în curs pentru remedierea nerespectării semnificative a Directivei 2009/138/CE;

(b)

autoritatea de supraveghere concluzionează că întreprinderea nu are un model de afaceri complex, ținând seama de strategia de afaceri și de planul de afaceri ale acesteia, de complexitatea produselor de asigurare oferite și de portofoliul său de investiții;

(c)

întreprinderea îndeplinește toate condițiile următoare, sub rezerva alineatelor (2), (3) și (4):

(i)

rezervele tehnice menționate la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE aferente activităților de asigurare de viață, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, nu depășesc 12 000 000 000 EUR;

(ii)

venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activitățile de asigurare generală nu depășește 2 000 000 000 EUR;

(iii)

întreprinderea nu reprezintă mai mult de 5 % din piața de asigurare și reasigurare de viață sau de asigurare și reasigurare generală din statul membru de origine al întreprinderii, în cazul în care cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea de viață se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea generală se bazează pe prime brute subscrise;

(d)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative nesoluționate care decurg din sistemul de guvernanță al întreprinderii;

(e)

persoanele responsabile pentru funcțiile-cheie reprezentate de funcția de management al riscului, funcția actuarială și funcția de asigurare a conformității dețin în orice moment suficiente cunoștințe, competențe și experiență pentru a-și îndeplini sarcinile, iar cumulul de funcții sau cumularea unei funcții cu statutul de membru în cadrul organului administrativ, de conducere sau de control nu compromite capacitatea și disponibilitatea persoanei de a-și îndeplini responsabilitățile;

(f)

în opinia autorității de supraveghere, costul menținerii unor funcții separate ar fi disproporționat pentru întreprindere.

Autoritatea de supraveghere retrage aprobarea acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate de a utiliza măsura de proporționalitate prevăzută la articolul 41 alineatul (2a) din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care oricare dintre condițiile prevăzute la primul paragraf nu mai este îndeplinită.

(2)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (i) se aplică numai întreprinderilor de asigurare de viață și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală ale căror rezerve tehnice aferente activităților de asigurare de viață reprezintă cel puțin 20 % din totalul rezervelor tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, astfel cum se menționează la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE.

(3)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (ii) se aplică numai întreprinderilor de asigurare generală și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităților de asigurare generală reprezintă cel puțin 40 % din venitul lor anual total din primele brute subscrise.

(4)   În pofida alineatului (1) primul paragraf, autoritățile de supraveghere pot aproba în continuare utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 41 alineatul (2a) din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu îndeplinește condiția prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (c) de la prezentul articol, în cazul în care concluzionează, pe baza elementelor procesului de supraveghere prudențială care sunt relevante pentru această măsură de proporționalitate, că profilul de risc al întreprinderii este suficient de scăzut.

Articolul 327d

Reducerea frecvenței revizuirii politicilor scrise

(1)   Autoritatea de supraveghere aprobă utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 41 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza procesului de supraveghere prudențială, că întreprinderea:

(i)

este în măsură să facă față oricăror riscuri actuale sau viitoare;

(ii)

nu necesită o evaluare de către autoritățile de supraveghere mai frecventă decât cea solicitată de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(iii)

nu face obiectul unor măsuri de supraveghere în curs pentru remedierea nerespectării semnificative a Directivei 2009/138/CE;

(b)

autoritatea de supraveghere concluzionează că întreprinderea nu are un model de afaceri complex, ținând seama de strategia de afaceri și de planul de afaceri ale acesteia, de complexitatea produselor de asigurare oferite și de portofoliul său de investiții;

(c)

întreprinderea îndeplinește toate condițiile următoare, sub rezerva alineatelor (2), (3) și (4):

(i)

rezervele tehnice menționate la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE aferente activităților de asigurare de viață, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, nu depășesc 12 000 000 000 EUR;

(ii)

venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activitățile de asigurare generală nu depășește 2 000 000 000 EUR;

(iii)

întreprinderea nu reprezintă mai mult de 5 % din piața de asigurare și reasigurare de viață sau de asigurare și reasigurare generală din statul membru de origine al întreprinderii, în cazul în care cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea de viață se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea generală se bazează pe prime brute subscrise;

(d)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative nesoluționate care decurg din sistemul de guvernanță al întreprinderii.

Autoritatea de supraveghere retrage aprobarea acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate de a utiliza măsura de proporționalitate prevăzută la articolul 41 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care oricare dintre condițiile prevăzute la primul paragraf nu mai este îndeplinită.

(2)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (i) se aplică numai întreprinderilor de asigurare de viață și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală ale căror rezerve tehnice aferente activităților de asigurare de viață reprezintă cel puțin 20 % din totalul rezervelor tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, astfel cum se menționează la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE.

(3)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (ii) se aplică numai întreprinderilor de asigurare generală și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităților de asigurare generală reprezintă cel puțin 40 % din venitul lor anual total din primele brute subscrise.

(4)   În pofida alineatului (1) primul paragraf, autoritățile de supraveghere pot aproba în continuare utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 41 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu îndeplinește condiția prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (c) de la prezentul articol, în cazul în care concluzionează, pe baza elementelor procesului de supraveghere prudențială care sunt relevante pentru această măsură de proporționalitate, că profilul de risc al întreprinderii este suficient de scăzut.

Articolul 327e

Reducerea frecvenței evaluării interne a riscurilor și a solvabilității

(1)   Autoritatea de supraveghere aprobă utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 45 alineatul (5) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza procesului de supraveghere prudențială, că întreprinderea:

(i)

este în măsură să facă față oricăror riscuri actuale sau viitoare;

(ii)

nu necesită o evaluare de către autoritățile de supraveghere mai frecventă decât cea solicitată de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(iii)

nu face obiectul unor măsuri de supraveghere în curs pentru remedierea nerespectării semnificative a Directivei 2009/138/CE;

(b)

autoritatea de supraveghere concluzionează că întreprinderea nu are un model de afaceri complex, ținând seama de strategia de afaceri și de planul de afaceri ale acesteia, de complexitatea produselor de asigurare oferite și de portofoliul său de investiții;

(c)

întreprinderea îndeplinește toate condițiile următoare, sub rezerva alineatelor (2), (3) și (4):

(i)

rezervele tehnice menționate la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE aferente activităților de asigurare de viață, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, nu depășesc 12 000 000 000 EUR;

(ii)

venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activitățile de asigurare generală nu depășește 2 000 000 000 EUR;

(iii)

întreprinderea nu reprezintă mai mult de 5 % din piața de asigurare și reasigurare de viață sau de asigurare și reasigurare generală din statul membru de origine al întreprinderii, în cazul în care cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea de viață se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea generală se bazează pe prime brute subscrise;

(d)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative nesoluționate care decurg din sistemul de guvernanță al întreprinderii;

(e)

cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii este depășită cu o marjă adecvată, ținând seama de poziția internă țintă de solvabilitate a întreprinderii, astfel cum se specifică în planul său de gestionare a capitalului pe termen mediu;

(f)

autoritatea de supraveghere este mulțumită cu informațiile furnizate în ultima evaluare internă a riscurilor și a solvabilității întreprinderii în temeiul articolului 45 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE și al articolului 306 din prezentul regulament, ținând seama de profilul său de risc;

(g)

întreprinderea este în măsură să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea de supraveghere, că frecvența redusă a raportului de evaluare internă a riscurilor și a solvabilității nu ar afecta în mod negativ sistemul de gestionare a riscurilor al întreprinderii menționat la articolul 44 din Directiva 2009/138/CE;

(h)

întreprinderea menține un proces eficace de monitorizare a circumstanțelor care necesită un raport ad-hoc de evaluare proprie a riscurilor și a solvabilității și dispune de resurse suficiente pentru a întocmi un astfel de raport ad-hoc, atunci când este necesar.

Autoritatea de supraveghere retrage aprobarea acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate de a utiliza măsura de proporționalitate prevăzută la articolul 45 alineatul (5) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care oricare dintre condițiile prevăzute la primul paragraf nu mai este îndeplinită.

(2)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (i) se aplică numai întreprinderilor de asigurare de viață și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală ale căror rezerve tehnice aferente activităților de asigurare de viață reprezintă cel puțin 20 % din totalul rezervelor tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, astfel cum se menționează la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE.

(3)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (ii) se aplică numai întreprinderilor de asigurare generală și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităților de asigurare generală reprezintă cel puțin 40 % din venitul lor anual total din primele brute subscrise.

(4)   În pofida alineatului (1) primul paragraf, autoritățile de supraveghere pot aproba în continuare utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 45 alineatul (5) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu îndeplinește condiția prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (c) de la prezentul articol, în cazul în care concluzionează, pe baza elementelor procesului de supraveghere prudențială care sunt relevante pentru această măsură de proporționalitate, că profilul de risc al întreprinderii este suficient de scăzut.

Articolul 327f

Utilizarea evaluării deterministe prudente a celei mai bune estimări pentru obligațiile de asigurare de viață cu opțiuni și garanții care sunt considerate nesemnificative

(1)   Autoritatea de supraveghere aprobă utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 77 alineatul (8) din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza procesului de supraveghere prudențială, că întreprinderea:

(i)

este în măsură să facă față oricăror riscuri actuale sau viitoare;

(ii)

nu face obiectul unor măsuri de supraveghere în curs pentru remedierea nerespectării semnificative a Directivei 2009/138/CE;

(b)

autoritatea de supraveghere concluzionează că întreprinderea nu are un model de afaceri complex, ținând seama de strategia de afaceri și de planul de afaceri ale acesteia, de complexitatea produselor de asigurare oferite și de portofoliul său de investiții;

(c)

întreprinderea îndeplinește toate condițiile următoare, sub rezerva alineatelor (2) și (3):

(i)

rezervele tehnice menționate la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE aferente activităților de asigurare de viață, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, nu depășesc 12 000 000 000 EUR;

(ii)

întreprinderea nu reprezintă mai mult de 5 % din piața de asigurare și reasigurare de viață sau de asigurare și reasigurare generală din statul membru de origine al întreprinderii, în cazul în care cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea de viață se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea generală se bazează pe prime brute subscrise;

(d)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative nesoluționate care decurg din sistemul de guvernanță al întreprinderii;

(e)

întreprinderea este în măsură să demonstreze că utilizarea unei evaluări deterministe prudente este proporțională cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor care decurg din obligațiile pentru care întreprinderea dorește să aplice evaluarea respectivă;

(f)

valoarea-timp a opțiunilor și a garanțiilor, măsurată pe baza setului redus de scenarii armonizat și prudent, ale contractelor în cazul cărora se aplică evaluarea deterministă prudentă reprezintă mai puțin de 5 % din cerința de capital de solvabilitate.

În cazul în care unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare i se acordă aprobarea menționată la primul paragraf, se aplică articolul 34a alineatele (2) și (3).

Autoritatea de supraveghere retrage aprobarea acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate de a utiliza măsura de proporționalitate prevăzută la articolul 77 alineatul (8) din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care oricare dintre condițiile prevăzute la primul paragraf nu mai este îndeplinită timp de cel puțin un an.

(2)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (i) se aplică numai întreprinderilor de asigurare de viață și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală ale căror rezerve tehnice aferente activităților de asigurare de viață reprezintă cel puțin 20 % din totalul rezervelor tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, astfel cum se menționează la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE.

(3)   În pofida alineatului (1) primul paragraf, autoritățile de supraveghere pot aproba în continuare utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 77 alineatul (8) din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu îndeplinește condiția prevăzută la litera (c) de la alineatul respectiv, în cazul în care concluzionează, pe baza elementelor procesului de supraveghere prudențială care sunt relevante pentru această măsură de proporționalitate, că profilul de risc al întreprinderii este suficient de scăzut.

Articolul 327g

Derogare de la planul de management al riscului de lichiditate care acoperă analiza lichidității pe termen scurt

(1)   Autoritatea de supraveghere aprobă utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 144a alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate, ținând cont de condițiile următoare:

(a)

autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza procesului de supraveghere prudențială, că întreprinderea:

(i)

este în măsură să facă față oricăror riscuri actuale sau viitoare;

(ii)

nu face obiectul unor măsuri de supraveghere în curs pentru remedierea nerespectării semnificative a Directivei 2009/138/CE;

(b)

autoritatea de supraveghere concluzionează că întreprinderea nu are un model de afaceri complex, ținând seama de strategia de afaceri și de planul de afaceri ale acesteia, de complexitatea produselor de asigurare oferite și de portofoliul său de investiții;

(c)

întreprinderea îndeplinește toate condițiile următoare, sub rezerva alineatelor (2), (3) și (4):

(i)

rezervele tehnice menționate la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE aferente activităților de asigurare de viață, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, nu depășesc 12 000 000 000 EUR;

(ii)

venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activitățile de asigurare generală nu depășește 2 000 000 000 EUR;

(iii)

întreprinderea nu reprezintă mai mult de 5 % din piața de asigurare și reasigurare de viață sau de asigurare și reasigurare generală din statul membru de origine al întreprinderii, în cazul în care cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea de viață se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piață pentru asigurarea și reasigurarea generală se bazează pe prime brute subscrise;

(d)

cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii este depășită cu o marjă adecvată, ținând seama de poziția internă țintă de solvabilitate a întreprinderii, astfel cum se specifică în planul său de gestionare a capitalului pe termen mediu;

(e)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative nesoluționate care decurg din sistemul de guvernanță al întreprinderii;

(f)

întreprinderea nu este expusă unui risc de lichiditate semnificativ legat de activele și pasivele din bilanț, ținând cont de:

(i)

disponibilitatea activelor lichide și a altor surse de lichiditate;

(ii)

nivelul de lichiditate al contractelor de asigurare;

(iii)

nevoile de lichiditate care decurg din evenimente asigurabile;

(iv)

impactul potențial al comportamentului deținătorilor de polițe asupra poziției lichidității întreprinderii;

(v)

expunerea la elemente extrabilanțiere;

(vi)

concentrarea expunerilor care au drept contraparte întreprinderile de reasigurare;

(vii)

în cazul în care întreprinderea face parte dintr-un grup, fungibilitatea, disponibilitatea și transferabilitatea activelor lichide în cadrul grupului;

(g)

autoritatea de supraveghere nu a identificat preocupări semnificative cu privire la poziția lichidității întreprinderii care rezultă din tendința economică sau macroeconomică a pieței sau cu privire la cuantumul și calitatea elementelor de fonduri proprii.

Autoritatea de supraveghere retrage aprobarea acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate de a utiliza măsura de proporționalitate prevăzută la articolul 144a alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care oricare dintre condițiile prevăzute la primul paragraf nu mai este îndeplinită.

(2)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (i) se aplică numai întreprinderilor de asigurare de viață și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală ale căror rezerve tehnice aferente activităților de asigurare de viață reprezintă cel puțin 20 % din totalul rezervelor tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, astfel cum se menționează la articolul 76 din Directiva 2009/138/CE.

(3)   Alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (ii) se aplică numai întreprinderilor de asigurare generală și întreprinderilor care desfășoară atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităților de asigurare generală reprezintă cel puțin 40 % din venitul lor anual total din primele brute subscrise.

(4)   În pofida alineatului (1) primul paragraf, autoritățile de supraveghere pot aproba în continuare utilizarea măsurii de proporționalitate prevăzute la articolul 144a alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE de către o întreprindere de asigurare și de reasigurare care nu îndeplinește condiția prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (c) de la prezentul articol, în cazul în care concluzionează, pe baza elementelor procesului de supraveghere prudențială care sunt relevante pentru această măsură de proporționalitate, că profilul de risc al întreprinderii este suficient de scăzut.”

105.

La articolul 328, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)

teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Când evaluează dacă aplicarea exclusivă a metodei 1 nu este corespunzătoare, fiind astfel posibilă calcularea solvabilității la nivel de grup conform metodei 2 sau unei combinații între metodele 1 și 2 prevăzute la articolele 230-233a din Directiva 2009/138/CE, supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorități de supraveghere în cauză și a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative ori a holdingului de asigurare sau a holdingului financiar mixt, ia în considerare toate elementele următoare:”;

(b)

se introduce următoarea literă (ca):

„(ca)

dacă, în sensul literei (b), grupul indică, în conformitate cu articolul 343 alineatul (5) litera (a) punctul (iii), că intenționează să aplice tehnica de integrare 1 menționată în anexa XVIII secțiunea B întreprinderii afiliate care nu este inclusă în domeniul de aplicare al modelului intern;”.

106.

Articolul 329 se modifică după cum urmează:

(a)

Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În sensul prezentului titlu, se aplică articolul 228 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE.”

;

(b)

Alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În sensul prezentului titlu, se aplică articolul 226 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE.

În sensul articolului 235 din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care holdingul-mamă de asigurare sau holdingul financiar mixt a emis datorii subordonate sau deține alte fonduri proprii eligibile supuse limitelor stabilite la articolul 98 din directiva menționată, se aplică articolul 226 alineatul (2) din directiva menționată.”

107.

Articolul 330 se modifică după cum urmează:

(a)

Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Atunci când evaluează dacă anumite fonduri proprii care sunt eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate menționată la articolele 69, 72, 74, 76, 78 și 79 a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate, a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate dintr-o țară terță ori a unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt nu pot fi efectiv puse la dispoziție în vederea acoperirii cerinței de capital de solvabilitate a grupului, autoritățile de supraveghere iau în considerare toate elementele următoare:

(a)

dacă elementul fondurilor proprii intră sub incidența unor cerințe juridice sau de reglementare care restricționează capacitatea elementului respectiv de a absorbi toate tipurile de pierderi ori de câte ori acestea apar în cadrul grupului;

(b)

dacă există cerințe juridice sau de reglementare care restricționează transferabilitatea activelor către o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare;

(c)

dacă punerea la dispoziție a respectivelor fonduri proprii în vederea acoperirii cerinței de capital de solvabilitate a grupului nu ar fi posibilă în termen de maximum 9 luni.”

;

(b)

la alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În cadrul evaluării menționate la alineatul (1), autoritățile de supraveghere iau în considerare restricțiile care ar exista în baza principiului continuității activității.”;

(c)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Se consideră că următoarele elemente nu sunt efectiv disponibile pentru acoperirea cerinței de capital de solvabilitate a grupului:

(a)

fonduri proprii auxiliare;

(b)

acțiuni preferențiale, conturi subordonate ale membrilor societății mutuale și datorii subordonate;

(c)

o sumă egală cu valoarea creanțelor nete privind impozitul amânat;

(d)

elemente menționate la articolul 222 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE.

În sensul primului paragraf litera (c), valoarea creanțelor privind impozitul amânat poate fi redusă cu valoarea datoriei privind impozitul amânat asociate, cu condiția ca respectivele creanțe privind impozitul amânat și datorii privind impozitul amânat asociate să rezulte din legislația fiscală a unui stat membru sau a unei țări terțe și ca autoritatea fiscală din statul membru respectiv sau țara terță respectivă să permită o astfel de compensare.

Atunci când întreprinderea participativă poate demonstra în mod satisfăcător supraveghetorului grupului că ipoteza menționată la primul paragraf literele (a), (b) și (c) pentru unul dintre elemente este necorespunzătoare având în vedere circumstanțele specifice ale grupului, întreprinderea participativă poate include respectivul element în fondurile proprii disponibile pentru acoperirea cerinței de capital de solvabilitate a grupului.”

;

(d)

se introduce următorul alineat (4a):

„(4a)   Cuantumul intereselor minoritare într-o filială care depășește contribuția filialei respective la solvabilitatea grupului, astfel cum se menționează la alineatul (4) litera (a), se calculează înmulțind cuantumul menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a)

diferența dintre totalul fondurilor proprii eligibile ale filialei, excluzând datoriile subordonate intragrup și fondurile proprii auxiliare, și valoarea cea mai mare dintre următoarele:

(i)

contribuția filialei la cerința de capital de solvabilitate a grupului menționată la alineatul (6);

(ii)

valoarea totală a elementelor de fonduri proprii indisponibile, altele decât cele menționate la alineatul (4), de la filială, excluzând datoriile subordonate intragrup și fondurile proprii auxiliare;

(b)

diferența dintre 1 și proporția din capitalul subscris deținută, direct sau indirect, de întreprinderea-mamă care aparține grupului pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup.”

;

(e)

la alineatul (6) se adaugă următorul paragraf:

„Procentajul menționat la primul paragraf litera (a) nu depășește 100 %.”

108.

Articolul 331 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 331

Clasificarea elementelor de fonduri proprii ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare la nivel de grup ”;

(b)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Atunci când un element al fondurilor proprii a fost clasificat în unul din cele trei niveluri pe baza criteriilor stabilite în titlul I capitolul IV secțiunea 2 de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care este inclusă în calculul solvabilității la nivel de grup, elementul fondurilor proprii este clasificat în același nivel la nivel de grup numai dacă sunt îndeplinite toate cerințele suplimentare următoare:

(a)

întreprinderea în cauză respectă dispozițiile articolelor 71, 73 și 77 din prezentul regulament;

(b)

elementul fondurilor proprii este liber de sarcini, inclusiv în sensul articolului 222 alineatul (6) din Directiva 2009/138/CE, și nu este conectat cu nicio altă tranzacție care, dacă este avută în vedere împreună cu elementul fondurilor proprii, ar putea avea drept rezultat neîndeplinirea de către elementul fondurilor proprii a cerințelor stabilite la articolul 94 din directiva respectivă la nivel de grup.”

;

(c)

la alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

noțiunea «cerință de capital de solvabilitate» de la articolele 71, 73 și 77 din prezentul regulament înseamnă atât cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii care a emis elementul fondurilor proprii, cât și cerința de capital de solvabilitate a grupului;”;

(d)

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   În pofida alineatului (1), atunci când o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a inclus în nivelul 2 un element al fondurilor proprii care ar întruni criteriile de includere în nivelul 1, în conformitate cu articolul 73 alineatul (1) litera (j), prin clasificarea respectivă nu se interzice clasificarea aceluiași element al fondurilor proprii în nivelul 1 la nivel de grup, cu condiția ca limita stabilită la articolul 82 alineatul (3) să fie îndeplinită la nivel de grup.”

;

(e)

se adaugă următorul alineat (5):

„(5)   În pofida alineatului (2) litera (a), pentru elementele fondurilor proprii emise de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare înainte ca aceasta să devină parte a grupului, termenul «cerință de capital de solvabilitate» de la articolele 71, 73 și 77 din prezentul regulament se interpretează ca referindu-se numai la cerința de capital de solvabilitate a respectivei întreprinderi afiliate, în cazul în care întreprinderea a devenit o întreprindere afiliată grupului de mai puțin de două exerciții financiare și este inclusă în calculul solvabilității la nivel de grup.

Primul paragraf se aplică numai în cazul în care grupul face obiectul supravegherii la nivel de grup de cel puțin trei ani, iar întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt demonstrează în evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității că va fi în măsură să respecte cerința de capital de solvabilitate a grupului fără astfel de elemente ale fondurilor proprii, odată ce întreprinderea afiliată va face parte din grup de mai mult de două exerciții financiare.”

109.

Articolul 332 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 332

Clasificarea elementelor fondurilor proprii ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare din țări terțe la nivel de grup ”;

(b)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Atunci când un element al fondurilor proprii a fost emis de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță, întreprinderea participativă clasifică elementul fondurilor proprii cu ajutorul criteriilor de clasificare prevăzute în titlul I capitolul IV secțiunea 2, cu condiția ca toate cerințele suplimentare următoare să fie îndeplinite:

(a)

întreprinderea în cauză respectă dispozițiile articolelor 71, 73 și 77 din prezentul regulament;

(b)

elementul fondurilor proprii este liber de sarcini, inclusiv în sensul articolului 222 alineatul (6) din Directiva 2009/138/CE, și nu este conectat cu nicio altă tranzacție care, dacă este avută în vedere împreună cu elementul fondurilor proprii, ar putea avea drept rezultat neconformitatea elementului fondurilor proprii cu cerințele stabilite la articolul 94 din directiva respectivă la nivel de grup.”

;

(c)

se adaugă următorul alineat (3):

„(3)   Alineatul (2) litera (a) nu se aplică elementelor fondurilor proprii emise de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță înainte ca aceasta să devină parte a grupului, în cazul în care întreprinderea respectivă este o întreprindere afiliată grupului respectiv de mai puțin de două exerciții financiare și este inclusă în calculul solvabilității la nivel de grup.

Primul paragraf se aplică numai în cazul în care grupul face obiectul supravegherii la nivel de grup de cel puțin trei ani, iar întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt demonstrează în evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității că va fi în măsură să respecte cerința de capital de solvabilitate a grupului fără astfel de elemente ale fondurilor proprii, odată ce întreprinderea afiliată va face parte din grup de mai mult de două exerciții financiare.”

110.

Articolul 333 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

elementul fondurilor proprii este liber de sarcini, inclusiv în sensul articolului 222 alineatul (6) din Directiva 2009/138/CE, și nu este conectat cu nicio altă tranzacție care, dacă este avută în vedere împreună cu elementul fondurilor proprii, ar putea avea drept rezultat neconformitatea elementului fondurilor proprii cu cerințele stabilite la articolul 94 din directiva respectivă la nivel de grup.”;

(b)

se adaugă următorul alineat (4):

„(4)   Alineatul (2) litera (a) nu se aplică elementelor fondurilor proprii emise de holdinguri de asigurare intermediare, holdinguri financiare mixte intermediare sau filiale prestatoare de servicii auxiliare înainte ca acestea să devină parte a grupului, în cazul în care întreprinderile respective sunt întreprinderi afiliate grupului respectiv de mai puțin de două exerciții financiare și sunt incluse în calculul solvabilității la nivel de grup.

Primul paragraf se aplică numai în cazul în care grupul face obiectul supravegherii la nivel de grup de cel puțin trei ani, iar întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt demonstrează în evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității că va fi în măsură să respecte cerința de capital de solvabilitate a grupului fără astfel de elemente ale fondurilor proprii, odată ce întreprinderea afiliată va face parte din grup de mai mult de două exerciții financiare.”

111.

Articolul 335 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 335

Determinarea datelor consolidate ”;

(b)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Datele consolidate pentru calcularea solvabilității la nivel de grup în conformitate cu metoda 1 sau cu o combinație de metode, astfel cum se menționează la articolele 230 și, respectiv, 233a din Directiva 2009/138/CE, constau în toate elementele următoare:

(a)

consolidarea integrală a datelor tuturor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare, întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare din țări terțe, holdingurilor de asigurare, holdingurilor financiare mixte, holdingurilor de întreprinderi de asigurare și de reasigurare din țări terțe și întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare care sunt filiale ale întreprinderii-mamă;

(b)

consolidarea integrală a datelor vehiculelor investiționale cărora le-au fost transferate riscuri de către întreprinderea participativă sau una ori mai multe dintre filialele acesteia și care nu sunt excluse din sfera de aplicare a calculului solvabilității la nivel de grup în temeiul articolului 329 alineatul (3);

(c)

consolidarea proporțională a datelor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare, ale întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare din țări terțe, ale holdingurilor de asigurare, ale holdingurilor financiare mixte, ale holdingurilor de întreprinderi de asigurare și de reasigurare din țări terțe și ale întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare gestionate de o întreprindere astfel cum se menționează la litera (a) sau de întreprinderea participativă a grupului pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup, împreună cu una sau mai multe întreprinderi neincluse la litera (a) și diferite de întreprinderea participativă, în cazul în care responsabilitatea întreprinderilor respective se limitează la cota de capital pe care o dețin, iar întreprinderile respective au drepturi asupra activelor și au obligații în ceea ce privește datoriile aferente întreprinderilor afiliate;

(d)

pe baza metodei punerii în echivalență ajustate menționate la articolul 13 alineatul (3), datele tuturor tipurilor de participații în întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate, în întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din țări terțe, în holdinguri de asigurare, în holdinguri financiare mixte și în holdinguri de întreprinderi de asigurare și de reasigurare din țări terțe, care nu sunt filiale ale întreprinderii-mamă și care nu fac obiectul literelor (a) și (c);

(e)

exclusiv în sensul articolului 233a alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/138/CE, diferența dintre următoarele:

(i)

valoarea participațiilor în întreprinderile afiliate menționate la articolul 220 alineatul (3) din directiva respectivă cărora li se aplică metoda 2, calculată în conformitate cu articolul 13 din prezentul regulament;

(ii)

cota proporțională din cerința de capital de solvabilitate a acestor întreprinderi afiliate;

(f)

în conformitate cu articolul 13 din prezentul regulament, datele tuturor întreprinderilor afiliate, inclusiv ale întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare, ale organismelor de plasament colectiv și ale investițiilor structurate ca fonduri, altele decât cele menționate la literele (a)-(e) de la prezentul alineat.”

;

(c)

se adaugă următorul alineat (4):

„(4)   În sensul alineatului (1) litera (e) de la prezentul articol, «participații în întreprinderi afiliate» înseamnă deținerea, directă sau prin control, a fondurilor proprii eligibile ale unor astfel de întreprinderi afiliate.”

112.

Articolul 336 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 336

Calcularea cerinței de capital de solvabilitate la nivel de grup, calculată pe baza datelor consolidate

În sensul articolului 230 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b) și al articolului 233a alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Directiva 2009/138/CE, cerința de capital de solvabilitate la nivel de grup calculată pe baza datelor consolidate este suma următoarelor elemente:

(a)

o cerință de capital de solvabilitate calculată pe baza datelor consolidate astfel cum sunt menționate la articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b), (c) și (e), a datelor organismelor de plasament colectiv și ale investițiilor structurate ca fonduri care sunt filiale ale întreprinderii-mamă, în conformitate cu normele stabilite în titlul I capitolul VI secțiunea 4 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

cota proporțională din cerința de capital de solvabilitate a fiecăreia dintre întreprinderile menționate la articolul 335 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament;

(c)

în cazul întreprinderilor menționate la articolul 335 alineatul (1) litera (f) din prezentul regulament, altele decât întreprinderile vizate la literele (a) și (d) de la prezentul alineat, cuantumul determinat în conformitate cu articolul 13, articolele 168-171a, articolele 182-187 și articolul 188 din prezentul regulament;

(d)

în cazul organismelor de plasament colectiv afiliate sau al investițiilor structurate ca fonduri menționate la articolul 335 alineatul (1) litera (f) din prezentul regulament care nu sunt filiale ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative și cărora li se aplică articolul 84 alineatul (1) din prezentul regulament la nivel individual, cuantumul determinat în conformitate cu titlul I capitolul V și cu articolul 84 alineatul (1) din prezentul regulament.

În sensul primului paragraf litera (a), articolele 168-171d nu se aplică participațiilor în întreprinderi afiliate menționate la articolul 220 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE.

În sensul primului paragraf litera (b), cerința de capital de solvabilitate se calculează pentru o întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată dintr-o țară terță care nu este filială, ca și cum întreprinderea respectivă și-ar avea sediul central în Uniune.”

113.

Se introduc următoarele articole 336a și 336b:

„Articolul 336a

Investiții pe termen lung în acțiuni la nivel de grup

(1)   În sensul articolului 336 litera (a), cuantumul acțiunilor care sunt tratate drept investiții pe termen lung în acțiuni nu este superior sumei următoarelor elemente:

(a)

cuantumurile acțiunilor care sunt clasificate drept investiții pe termen lung în acțiuni de către întreprinderile menționate la articolul 335 alineatul (1) litera (a);

(b)

cota proporțională a acțiunilor care sunt clasificate drept investiții pe termen lung în acțiuni de către întreprinderile menționate la articolul 335 alineatul (1) litera (c).

(2)   În pofida alineatului (1), în cazul în care un grup este expus unui risc de lichiditate semnificativ care nu este reflectat la nivelul întreprinderilor individuale de asigurare sau de reasigurare sau în cazul în care există tranzacții intragrup semnificative care pot avea drept rezultat inadecvarea calculului de la primul paragraf, supraveghetorul grupului poate solicita ca întreprinderea participativă să recalculeze, pe baza datelor consolidate menționate la articolul 335, cuantumul acțiunilor care pot fi tratate ca investiții pe termen lung în acțiuni la nivel de grup în sensul alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol, în loc să presupună că acțiunile care sunt clasificate ca investiții pe termen lung în acțiuni de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare pot fi considerate automat drept investiții pe termen lung în acțiuni la nivel de grup.

Articolul 336b

Calcul simplificat pentru participațiile în întreprinderi afiliate nesemnificative

(1)   Alineatele (2) și (3) de la prezentul articol se aplică participațiilor în întreprinderi afiliate nesemnificative menționate la articolul 229a din Directiva 2009/138/CE, altele decât întreprinderile menționate la articolul 228 din directiva respectivă.

(2)   Prin derogare de la articolul 335 alineatul (1), în cazul în care întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt i se permite să aplice o abordare simplificată cu privire la participațiile în întreprinderi afiliate nesemnificative, aceste întreprinderi afiliate sunt incluse în datele consolidate în conformitate cu articolul 13 din prezentul regulament.

(3)   Prin derogare de la articolul 336, în cazul în care întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt i se permite să aplice o abordare simplificată cu privire la participațiile în întreprinderi afiliate nesemnificative, aceste întreprinderi nu sunt incluse la literele (a)-(e) de la articolul respectiv.

În cazul în care întreprinderea afiliată nesemnificativă este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, abordarea simplificată constă în adăugarea la suma menționată la articolul 336 a celei mai ridicate valori dintre următoarele:

(a)

cuantumul determinat în conformitate cu articolul 13, articolele 168-171d, articolele 182-187 și articolul 188 din prezentul regulament;

(b)

cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii afiliate.

În cazul în care întreprinderea afiliată nesemnificativă este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță, abordarea simplificată constă în adăugarea la suma menționată la articolul 336 a celei mai ridicate valori dintre următoarele:

(a)

cuantumul determinat în conformitate cu articolul 13, articolele 168-171d, articolele 182-187 și articolul 188 din prezentul regulament;

(b)

cerința de capital, astfel cum este prevăzută în țara terță în cauză.

Pentru întreprinderile afiliate nesemnificative, altele decât cele menționate la al doilea și al treilea paragraf, abordarea simplificată constă în adăugarea la suma menționată la articolul 336 a cuantumului determinat în conformitate cu articolul 13, articolele 168-171d, articolele 182-187 și articolul 188.”

114.

Articolul 341 se elimină.

115.

La articolul 343 alineatul (5) litera (a) punctul (iii), se adaugă următorul text:

„și cererea descrie tehnicile utilizate pentru integrarea întreprinderilor în ansamblu, care sunt excluse din sfera de aplicare a modelului, și demonstrează caracterul adecvat al acestor tehnici, astfel cum se prevede la articolul 239 alineatul (4) din prezentul regulament, inclusiv în cazurile în care tehnicile prevăzute în anexa XVIII la prezentul regulament se aplică întreprinderilor în ansamblu și nu riscurilor specifice. În cazul în care se intenționează să se aplice tehnica de integrare 1 menționată în secțiunea B din anexa XVIII la prezentul regulament uneia sau mai multor întreprinderi care sunt excluse din sfera de aplicare a modelului intern parțial, cererea explică, de asemenea, de ce tehnica de integrare respectivă ar fi mai adecvată decât aplicarea unei combinații a metodelor 1 și 2 prevăzute la articolul 233a din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care metoda 2 ar fi aplicată unor astfel de întreprinderi;”.

116.

Articolul 359 se modifică după cum urmează:

(a)

teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Articolele 290, 291 și 293-298 din prezentul regulament se aplică raportului privind solvabilitatea și situația financiară la nivel de grup pe care întreprinderile de asigurare și de reasigurare participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte au obligația de a-l face public. În plus, raportul privind solvabilitatea și situația financiară la nivel de grup cuprinde toate informațiile următoare:”;

(b)

litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

în ceea ce privește sistemul de guvernanță al grupului, informații privind orice acorduri semnificative de externalizare intragrup;”;

(c)

la litera (e), punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

„(ii)

informații calitative și cantitative privind orice restricție semnificativă a fungibilității și transferabilității fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinței de capital de solvabilitate a grupului, inclusiv cuantificarea menționată la articolul 308b alineatul (17) al doilea paragraf din Directiva 2009/138/CE;”.

117.

La articolul 360, alineatul (3) se elimină.

118.

Articolul 362 se elimină.

119.

La articolul 363, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Fără a aduce atingere cerințelor de publicare imediată stabilite la articolul 54 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, orice versiune actualizată a raportului privind solvabilitatea și situația financiară la nivel de grup este identificată cu claritate și indică data actualizării. Versiunea actualizată este publicată cât mai curând posibil după evoluția majoră menționată la alineatul (1) de la prezentul articol și înlocuiește versiunea publicată anterior.”

120.

Articolul 364 se elimină.

121.

La articolul 365, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Informațiile la nivel de grup respectă structura stabilită în anexa XX secțiunea A.2. Informațiile referitoare la orice filială cuprinsă în raportul respectiv includ informațiile care trebuie furnizate în temeiul articolului 51 din Directiva 2009/138/CE și respectă structura prevăzută în anexa XX secțiunea A. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte pot decide, atunci când furnizează orice parte a informațiilor care trebuie publicate pentru o filială cuprinsă în raport, altele decât informațiile incluse în secțiunea destinată deținătorilor de polițe și beneficiarilor, să facă trimitere la informațiile corespunzătoare publicate la nivel de grup, cu condiția ca informațiile respective să fie echivalente, în ceea ce privește atât natura, cât și domeniul de aplicare, cu informațiile care ar fi furnizate la nivel de filială.”

122.

Articolul 366 se modifică după cum urmează:

(a)

(nu privește versiunea în limba română);

(b)

Alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În cazul în care oricare dintre filialele cuprinse în raportul unic privind solvabilitatea și situația financiară își are sediul central într-un stat membru a cărui limbă oficială este diferită sau ale cărui limbi oficiale sunt diferite de limba sau limbile în care este publicat raportul respectiv în conformitate cu alineatele (1) și (2), autoritatea de supraveghere în cauză poate, după ce s-a consultat cu supraveghetorul grupului și cu grupul propriu-zis, să ceară întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt să includă în raportul respectiv o traducere a informațiilor referitoare la filiala în cauză în una dintre limbile oficiale ale statului membru respectiv. Întreprinderea de asigurare și de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt publică o traducere a informațiilor din raportul respectiv referitoare la filiala respectivă, cu excepția cazului în care autoritatea de supraveghere în cauză a acordat o derogare.”

123.

Articolul 368 se elimină.

124.

La articolul 369, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Fără a aduce atingere cerințelor de publicare imediată stabilite la articolul 54 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, orice versiune actualizată a raportului unic privind solvabilitatea și situația financiară este identificată cu claritate și precizează data actualizării. Versiunea actualizată este publicată cât mai curând posibil după evoluția majoră menționată la alineatul (1) de la prezentul articol și înlocuiește versiunea publicată anterior.”

125.

Articolul 371 se elimină.

126.

Articolul 372 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 372

Elementele și conținutul

(1)   În ceea ce privește informațiile pe care întreprinderile de asigurare și de reasigurare participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte trebuie să le transmită supraveghetorului grupului, se aplică articolele 304-311 din prezentul regulament. În cazul în care toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare din cadrul grupului sunt scutite de obligațiile de raportare trimestrială în temeiul articolului 35a alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, raportul periodic de supraveghere la nivel de grup cuprinde numai formularele cantitative anuale. Obligațiile de raportare anuală nu cuprind și obligația de a raporta toți indicatorii, în cazul în care toate întreprinderile din cadrul grupului sunt exonerate de această obligație de raportare a tuturor indicatorilor în conformitate cu articolul 35a alineatul (2) din directiva menționată.

(2)   Raportul periodic de supraveghere la nivel de grup cuprinde toate informațiile suplimentare următoare:

(a)

în ceea ce privește activitatea și performanța grupului:

(i)

o descriere a activităților și a surselor de profit sau pierderi pentru fiecare întreprindere afiliată semnificativă menționată la articolul 256a din Directiva 2009/138/CE și pentru fiecare sucursală semnificativă menționată la articolul 354 alineatul (1) din prezentul regulament;

(ii)

informații calitative și cantitative cu privire la tranzacțiile intragrup semnificative încheiate de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare cu grupul, valoarea tranzacțiilor respective în perioada de raportare și soldurile scadente la sfârșitul perioadei de raportare;

(b)

în ceea ce privește sistemul de guvernanță al grupului:

(i)

o descriere a modului în care sistemele de gestionare a riscurilor și de control intern și procedurile de raportare sunt puse în aplicare în mod coerent de către toate întreprinderile care intră în sfera de aplicare a supravegherii la nivel de grup, astfel cum se prevede la articolul 246 din Directiva 2009/138/CE;

(ii)

informații calitative și cantitative privind riscurile specifice semnificative la nivel de grup care nu sunt reflectate în calculul cerinței de capital de solvabilitate a grupului și care nu au fost deja acoperite de raportul de supraveghere privind ORSA;

(iii)

informații cu privire la orice acord semnificativ de externalizare intragrup;

(c)

în ceea ce privește gestionarea capitalului grupului:

(i)

informații calitative și cantitative privind cerința de capital de solvabilitate și fondurile proprii, într-un format care să permită evaluarea disponibilității fondurilor proprii la nivel de grup, pentru oricare dintre următoarele întreprinderi afiliate, în măsura în care întreprinderea este inclusă în calculul solvabilității la nivel de grup:

1.

fiecare întreprindere de asigurare sau de reasigurare din cadrul grupului;

2.

fiecare holding de asigurare intermediar, fiecare holding de asigurare, fiecare holding financiar mixt intermediar, fiecare holding financiar mixt și fiecare întreprindere prestatoare de servicii auxiliare din cadrul grupului, caz în care cerințele de capital de solvabilitate noționale se calculează în conformitate cu articolul 226 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE;

3.

fiecare întreprindere afiliată care este o instituție de credit, o firmă de investiții, o instituție financiară, o societate de administrare a OPCVM, un administrator de fonduri de investiții alternative sau o instituție pentru furnizarea de pensii ocupaționale;

4.

fiecare întreprindere afiliată care este o întreprindere nereglementată care desfășoară activități financiare, caz în care se calculează cerința de capital de solvabilitate noțională;

5.

fiecare întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată din țări terțe;

6.

orice altă întreprindere afiliată;

(ii)

o descriere a vehiculelor investiționale din cadrul grupului care respectă articolul 211 din Directiva 2009/138/CE;

(iii)

o descriere a vehiculelor investiționale din cadrul grupului care sunt reglementate de o autoritate de supraveghere dintr-o țară terță și care respectă cerințe echivalente cu cele stabilite la articolul 211 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, împreună cu o descriere a verificării efectuate de întreprinderea de asigurare și de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, care evaluează dacă cerințele aplicabile respectivelor vehicule investiționale în țara terță sunt echivalente cu cele stabilite la articolul 211 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE;

(iv)

o descriere a fiecărui vehicul investițional din cadrul grupului, altul decât cele menționate la punctele (iii) și (vii), împreună cu informații calitative și cantitative cu privire la cerința de solvabilitate și la fondurile proprii ale vehiculelor respective, dacă aceste informații sunt incluse în calculul solvabilității la nivel de grup;

(v)

dacă este relevant, pentru toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare afiliate care sunt incluse în calculul solvabilității la nivel de grup, informații calitative și cantitative cu privire la modul în care întreprinderile respective respectă articolul 222 alineatele (2)-(5) din Directiva 2009/138/CE;

(vi)

dacă este relevant, informații calitative și cantitative cu privire la elementele de fonduri proprii menționate la articolul 222 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE care nu pot fi puse efectiv la dispoziție pentru acoperirea cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, a holdingului de asigurare sau a holdingului financiar mixt pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup, inclusiv o descriere a modului în care s-a efectuat ajustarea fondurilor proprii ale grupului;

(vii)

dacă este relevant, informații calitative cu privire la motivele clasificării elementelor de fonduri proprii menționate la articolele 332 și 333 din prezentul regulament.

În sensul literei (c) punctul (i) subpunctul 5, în cazul întreprinderilor al căror sediu central se află într-o țară terță al cărei regim de solvabilitate este considerat echivalent în temeiul articolului 227 din Directiva 2009/138/CE, atunci când se utilizează metoda 2 în sensul articolului 233 din directiva respectivă, cerința de capital de solvabilitate și fondurile proprii eligibile pentru îndeplinirea acestei cerințe, astfel cum sunt stabilite de țara terță în cauză, sunt identificate separat.”

127.

Se introduce următorul articol 372a:

„Articolul 372a

Raportul unic periodic de supraveghere: structură și conținut

(1)   În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte prezintă un raport unic periodic de supraveghere, se aplică prezenta secțiune.

(2)   În raportul unic periodic de supraveghere sunt prezentate separat informațiile care trebuie raportate la nivel de grup în conformitate cu articolul 372 și informațiile care trebuie raportate în conformitate cu articolele 307-312 pentru fiecare filială cuprinsă în raportul respectiv.

(3)   Informațiile la nivel de grup și informațiile pentru oricare dintre filialele cuprinse în raportul unic periodic de supraveghere respectă structura stabilită în anexa XX secțiunea B. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte pot decide, atunci când furnizează orice parte a informațiilor care trebuie raportate pentru o filială cuprinsă în raport, să facă trimitere la informațiile la nivel de grup, dacă informațiile respective sunt echivalente în ceea ce privește atât natura, cât și domeniul de aplicare.”

128.

Articolele 373 și 374 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 373

Informații privind modificările semnificative

Articolul 312 din prezentul regulament se aplică în ceea ce privește raportul periodic de supraveghere la nivel de grup sau raportul unic periodic de supraveghere.

Articolul 374

Limbile utilizate

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte raportează raportul periodic de supraveghere la nivel de grup în limba sau în limbile stabilite de către supraveghetorul grupului.

(2)   În sensul alineatului (1), în cazul în care există un colegiu al supraveghetorilor și în cazul în care supraveghetorul grupului intenționează să solicite ca raportul periodic de supraveghere la nivel de grup să fie raportat în mai multe limbi după consultarea celorlalte autorități de supraveghere și a grupului însuși, între limbile care trebuie utilizate trebuie să se numere cel puțin o limbă înțeleasă în mod obișnuit de autoritățile de supraveghere în cauză, astfel cum s-a convenit în cadrul colegiului supraveghetorilor.

(3)   În cazul în care oricare dintre filialele cuprinse în raportul unic periodic de supraveghere își are sediul central într-un stat membru a cărui limbă oficială este diferită sau ale cărui limbi oficiale sunt diferite de limba sau limbile în care raportul respectiv este raportat în conformitate cu alineatele (1) și (2), supraveghetorul grupului, la cererea autorității de supraveghere în cauză, solicită întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt să includă în raportul respectiv o traducere a informațiilor referitoare la filiala în cauză în una dintre limbile oficiale ale statului membru respectiv.”

129.

Articolul 375 se elimină.

130.

În titlul II se adaugă următorul capitol VII:

„CAPITOLUL VII

MĂSURI DE PROPORȚIONALITATE LA NIVEL DE GRUP

Articolul 377a

Cerința de capital aplicabilă investițiilor în active necorporale pentru identificarea grupurilor mici și cu un grad redus de complexitate

Cerințele de capital menționate la articolul 213a alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva 2009/138/CE se referă la cerința de capital pentru riscul aferent imobilizărilor necorporale menționată la articolul 203 din prezentul regulament.

Articolul 377b

Măsuri de proporționalitate pentru grupurile care nu sunt clasificate ca fiind mici și cu un grad redus de complexitate

(1)   Atunci când evaluează oportunitatea aprobării utilizării unei măsuri de proporționalitate, astfel cum se menționează la articolul 29d alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, în cazul unei întreprinderi-mamă de asigurare sau de reasigurare, al unui holding de asigurare sau al unui holding financiar mixt al unui grup, astfel cum se menționează la articolul 213 din directiva respectivă, titlul I capitolul XVI din prezentul regulament se aplică la nivel de grup.

(2)   Atunci când evaluează dacă grupul nu are un model de afaceri complex, supraveghetorul grupului ia în considerare, de asemenea, următoarele elemente:

(a)

structura grupului;

(b)

numărul jurisdicțiilor în care grupul își desfășoară activitatea;

(c)

proporția din veniturile totale ale grupului provenită din activități desfășurate în afara statului membru de origine al întreprinderii-mamă;

(d)

importanța, atât ca număr, cât și ca venituri, a întreprinderilor din cadrul grupului care nu sunt întreprinderi de asigurare sau de reasigurare;

(e)

gradul de semnificație al tranzacțiilor intragrup.

131.

Anexa III se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

132.

Anexa V se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

133.

Anexa VI se modifică în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

134.

Anexa VII se înlocuiește cu textul din anexa IV la prezentul regulament.

135.

Anexa VIII se înlocuiește cu textul din anexa V la prezentul regulament.

136.

Textul anexei VI la prezentul regulament se introduce ca anexa VIIIa.

137.

Anexa IX se modifică în conformitate cu anexa VII la prezentul regulament.

138.

Anexa X se înlocuiește cu textul din anexa VIII la prezentul regulament.

139.

Anexa XIII se modifică în conformitate cu anexa IX la prezentul regulament.

140.

Anexa XVI se modifică în conformitate cu anexa X la prezentul regulament.

141.

Anexa XIX se înlocuiește cu textul din anexa XI la prezentul regulament.

142.

Anexa XX se înlocuiește cu textul din anexa XII la prezentul regulament.

143.

Anexa XXI se modifică în conformitate cu anexa XIII la prezentul regulament.

144.

Anexa XXII se modifică în conformitate cu anexa XIV la prezentul regulament.

145.

Anexa XXIII se modifică în conformitate cu anexa XV la prezentul regulament.

146.

Anexa XXIV se modifică în conformitate cu anexa XVI la prezentul regulament.

147.

Anexa XXV se modifică în conformitate cu anexa XVII la prezentul regulament.

148.

Anexa XXVI se modifică în conformitate cu anexa XVIII la prezentul regulament.

Articolul 2

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 30 ianuarie 2027.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 octombrie 2025.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 335, 17.12.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2009/138/oj.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 12, 17.1.2015, p. 1. ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2015/35/oj).

(3)  Directiva (UE) 2025/2 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2024 de modificare a Directivei 2009/138/CE în ceea ce privește proporționalitatea, calitatea supravegherii, raportarea, măsurile referitoare la garanțiile pe termen lung, instrumentele macroprudențiale, riscurile legate de durabilitate, supravegherea la nivel de grup și supravegherea transfrontalieră și de modificare a Directivelor 2002/87/CE și 2013/34/UE (JO L, 2025/2, 8.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2025/2/oj).

(4)  A se vedea Comunicarea Comisiei Europene, „O Busolă pentru competitivitatea UE” [COM(2025) 30].

(5)  A se vedea Comunicarea Comisiei Europene, „O Busolă pentru competitivitatea UE” [COM(2025) 30].

(6)   Ref. EIOPA-BoS-20-749.

(7)   A se vedea EIOPA-BoS-20-749.

(8)  Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 19 martie 2025, „Uniunea economiilor și a investițiilor – O strategie de stimulare a prosperității cetățenilor și a competitivității economice în UE”.

(9)  Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/575/oj).

(10)  A se vedea Cartea albă privind pregătirea pentru apărare a Europei 2030.

(11)  Regulamentul delegat (UE) 2018/1221 al Comisiei din 1 iunie 2018 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/35 în ceea ce privește calcularea cerințelor de capital reglementat pentru securitizări și pentru securitizările simple, transparente și standardizate deținute de societățile de asigurare și reasigurare (JO L 227, 10.9.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2018/1221/oj).

(12)  Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată, și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 648/2012 (JO L 347, 28.12.2017, p. 35, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/2402/oj).


ANEXA I

Anexa III la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

Punctul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„5.

Fără a aduce atingere punctului 1, factorul pentru diversificarea geografică este egal cu 1 pentru segmentele 6, 10 și 11 prevăzute în anexa II și pentru segmentul 4 prevăzut în anexa XIV.”

2.

La punctul 8, în lista teritoriilor din care este formată regiunea 4 (Europa de Sud), „fosta Republică iugoslavă a Macedoniei” se înlocuiește cu „Macedonia de Nord”.


ANEXA II

În anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2015/35, tabelul corespunzător regiunilor și factorilor de risc de furtună se înlocuiește cu următorul text:

Regiuni și factori de risc de furtună

Abrevierea regiunii r

Regiunea r

Factor de risc de furtună Q(windstorm,r)

AT

Republica Austria

0,06 %

BE

Regatul Belgiei

0,16 %

CZ

Republica Cehă

0,04 %

CH

Confederația Elvețiană; Principatul Liechtenstein

0,09 %

DK

Regatul Danemarcei

0,25 %

FI

Republica Finlanda

0,04 %

FR

Republica Franceză (1); Principatul Monaco; Principatul Andorra

0,12 %

DE

Republica Federală Germania

0,07 %

HU

Ungaria

0,02 %

IS

Republica Islanda

0,06 %

IE

Irlanda

0,22 %

LU

Marele Ducat al Luxemburgului

0,12 %

NL

Regatul Țărilor de Jos

0,18 %

NO

Regatul Norvegiei

0,08 %

PL

Republica Polonă

0,03 %

SI

Republica Slovenia

0,04 %

ES

Regatul Spaniei

0,01 %

SE

Regatul Suediei

0,085 %

UK

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

0,17 %

GU

Guadelupa

6,00 %

MA

Martinica

5,00 %

SM

Colectivitatea Saint-Martin

10,00 %

RE

Réunion

2,50 %


(1)  Exceptând Guadelupa, Martinica, Colectivitatea Saint-Martin și Réunion.”


ANEXA III

În anexa VI la Regulamentul delegat (UE) 2015/35, tabelul corespunzător regiunilor și factorilor de risc de cutremur se înlocuiește cu următorul text:

Regiuni și factori de risc de cutremur

Abrevierea regiunii r

Regiunea r

Factor de risc de cutremur Q(earthquake,r)

AT

Republica Austria

0,10 %

BE

Regatul Belgiei

0,02 %

BG

Republica Bulgaria

1,60 %

CR

Republica Croația

1,60 %

CY

Republica Cipru

2,12 %

CZ

Republica Cehă

0,10 %

CH

Confederația Elvețiană; Principatul Liechtenstein

0,25 %

FR

Republica Franceză (1); Principatul Monaco; Principatul Andorra

0,06 %

DE

Republica Federală Germania

0,10 %

HE

Republica Elenă

1,75 %

HU

Ungaria

0,20 %

IT

Republica Italiană; Republica San Marino; Statul Cetății Vaticanului

0,77 %

MT

Republica Malta

1,00 %

PT

Republica Portugheză

1,20 %

RO

România

1,00 %

SK

Republica Slovacă

0,16 %

SI

Republica Slovenia

1,00 %

GU

Guadelupa

4,09 %

MA

Martinica

4,71 %

SM

Colectivitatea Saint-Martin

5,00 %


(1)  Exceptând Guadelupa, Martinica, Colectivitatea Saint-Martin și Réunion.”


ANEXA IV

„ANEXA VII

PARAMETRI PENTRU SUBMODULUL «RISC DE INUNDAȚII»

Regiuni și factori de risc de inundații

Abrevierea regiunii r

Regiunea r

Factor de risc de inundații Q(flood,r)

AT

Republica Austria

0,13 %

BE

Regatul Belgiei

0,12 %

BG

Republica Bulgaria

0,15 %

CZ

Republica Cehă

0,25 %

CH

Confederația Elvețiană; Principatul Liechtenstein

0,30 %

DE

Republica Federală Germania

0,20 %

FR

Republica Franceză (1); Principatul Monaco; Principatul Andorra

0,12 %

HU

Ungaria

0,25 %

IT

Republica Italiană; Republica San Marino; Statul Cetății Vaticanului

0,15 %

PL

Republica Polonă

0,16 %

RO

România

0,13 %

SI

Republica Slovenia

0,30 %

SK

Republica Slovacă

0,35 %

UK

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

0,12 %

LU

Marele Ducat al Luxemburgului

0,13 %

IE

Irlanda

0,17 %

NL

Regatul Țărilor de Jos

0,035 %

NO

Regatul Norvegiei

0,05 %

SE

Regatul Suediei

0,045 %

FI

Republica Finlanda

0,04 %

DK

Regatul Danemarcei

0,04 %

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații pentru regiuni

 

AT

BE

BG

CH

CZ

DE

FR

HU

IT

PL

RO

SI

SK

UK

LU

IE

NL

NO

SE

FI

DK

AT

1,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,75

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

BE

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

BG

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

CH

0,25

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

CZ

0,50

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,75

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

DE

0,75

0,25

0,00

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

FR

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

HU

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

IT

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

PL

0,25

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

RO

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

SI

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

SK

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

UK

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

LU

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

IE

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

NL

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

NO

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

SE

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

FI

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

DK

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00


(1)  Exceptând Guadelupa, Martinica, Colectivitatea Saint-Martin și Réunion.


ANEXA V

„ANEXA VIII

PARAMETRI PENTRU SUBMODULUL «RISC DE GRINDINĂ »

Regiuni și factori de risc de grindină

Abrevierea regiunii r

Regiunea r

Factor de risc de grindină Q(hail,r)

AT

Republica Austria

0,08 %

BE

Regatul Belgiei

0,035 %

CZ

Republica Cehă

0,045 %

CH

Confederația Elvețiană; Principatul Liechtenstein

0,06 %

FR

Republica Franceză (1); Principatul Monaco; Principatul Andorra

0,02 %

DE

Republica Federală Germania

0,03 %

IT

Republica Italiană; Republica San Marino; Statul Cetății Vaticanului

0,05 %

LU

Marele Ducat al Luxemburgului

0,10 %

NL

Regatul Țărilor de Jos

0,03 %

ES

Regatul Spaniei

0,01 %

SI

Republica Slovenia

0,08 %

PL

Republica Polonă

0,02 %

Coeficienți de corelație pentru riscul de grindină pentru regiuni

 

AT

BE

CZ

FR

DE

IT

LU

NL

CH

SI

ES

PL

AT

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

BE

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

CZ

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

FR

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

DE

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

IT

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

LU

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

NL

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

CH

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

SI

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

ES

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

PL

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00


(1)  Exceptând Guadelupa, Martinica, Colectivitatea Saint-Martin și Réunion.


ANEXA VI

„ANEXA VIIIA

PARAMETRI PENTRU SUBMODULUL «RISC DE SURPARE DE TERENURI »

Regiuni și factori de risc de surpare de terenuri

Abrevierea regiunii r

Regiunea r

Factor de risc de surpare de terenuri Q(subsidence,r)

FR

Republica Franceză (1); Principatul Monaco; Principatul Andorra

0,06 %

BE

Regatul Belgiei

0,02 %

Coeficienți de corelație pentru riscul de surpare de terenuri pentru regiuni

 

FR

BE

FR

100 %

0 %

BE

0 %

100 %


(1)  Exceptând Guadelupa, Martinica, Colectivitatea Saint-Martin și Réunion.


ANEXA VII

Anexa IX la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul se înlocuiește cu următorul text:

ÎMPĂRȚIREA GEOGRAFICĂ A REGIUNILOR PREVĂZUTE ÎN ANEXELE V-VIIIa ÎN ZONE DE RISC

2.

Prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Zonele de risc ale regiunilor prevăzute în anexele V-VIIIa, astfel cum se menționează în anexele X-XIII, corespund codurilor poștale sau unităților administrative din tabelele de mai jos.”

3.

În secțiunea „Cartografierea zonelor de risc pentru regiunile în cazul cărora împărțirea în zone se bazează pe codurile poștale”, tabelul se înlocuiește cu următorul text:

„Regiune/zonă de risc

AT

BE

CZ

DE

HE

IT

NL

PL

SK

ES

UK

PT

RO

1

10

1

10

1

10

0

10

0

1

1

AB

10

01

2

11

2

11

2

11

1

11

1

2

2

AL

11

02

3

12

3

12

3

12

2

12

2

3

3

B

12

03

4

13

4

13

4

13

3

13

3

4

4

BA

13

04

5

20

5

14

6

14

4

14

4

5

5

BB

14

05

6

21

6

15

7

15

5

15

5

6

6

BD

15

06

7

22

7

16

8

16

6

16

6

7

7

BH

16

07

8

23

8

17

9

17

7

17

7

8

8

BL

17

08

9

24

9

18

10

18

8

18

8

9

9

BN

18

10

10

25

 

19

12

19

9

19

9

81

10

BR

19

11

11

26

 

25

13

20

10

20

10

82

11

BS

20

12

12

27

 

26

14

21

11

21

11

83

12

BT

21

13

13

28

 

27

15

22

12

22

12

84

13

CA

22

14

14

30

 

28

16

23

13

23

13

85

14

CB

23

20

15

31

 

29

17

24

14

24

14

90

15

CF

24

21

16

32

 

30

18

25

15

25

15

91

16

CH

25

22

17

33

 

31

19

26

16

26

16

92

17

CM

26

23

18

34

 

32

20

27

17

27

17

93

18

CO

27

24

19

35

 

33

21

28

18

28

18

94

19

CR

28

30

20

36

 

34

22

29

19

29

19

95

20

CT

29

31

21

37

 

35

23

30

20

30

20

96

21

CV

30

32

22

38

 

36

24

31

21

31

21

97

22

CW

31

33

23

39

 

37

25

32

22

32

22

98

23

DA

32

40

24

40

 

38

26

33

23

33

23

99

24

DD

33

41

25

41

 

39

27

34

24

34

24

 

25

DE

34

42

26

42

 

40

28

35

25

35

25

 

26

DG

35

43

27

43

 

41

29

36

26

36

26

 

27

DH

36

44

28

44

 

43

30

37

27

37

27

 

28

DL

37

45

29

45

 

44

31

38

28

38

28

 

29

DN

38

50

30

46

 

46

32

40

29

39

29

 

30

DT

40

51

31

47

 

47

33

41

30

40

30

 

31

DY

41

52

32

48

 

50

34

42

31

41

31

 

32

E

42

53

33

49

 

51

35

43

32

42

32

 

33

EC

43

54

34

50

 

53

36

44

33

43

33

 

34

EH

44

55

35

51

 

54

37

45

34

44

34

 

35

EN

45

60

36

52

 

55

38

46

35

45

35

 

36

EX

46

61

37

53

 

56

39

47

36

46

36

 

37

FK

47

62

38

54

 

57

40

48

37

47

37

 

38

FY

48

70

39

55

 

58

41

49

38

48

38

 

39

G

49

71

40

56

 

59

42

50

39

49

39

 

40

GL

50

72

41

57

 

60

44

51

40

50

40

 

41

GU

51

73

42

60

 

61

45

52

41

51

41

 

42

GY

52

80

43

61

 

62

46

53

42

52

42

 

43

HA

53

81

44

62

 

63

47

54

43

53

43

 

44

HD

54

82

45

63

 

64

48

55

44

54

44

 

45

HG

60

90

46

64

 

66

49

56

45

55

45

 

46

HP

61

91

47

65

 

67

50

57

46

56

46

 

47

HR

62

92 ”

48

66

 

68

51

58

47

57

47

 

48

HS

63

 

49

67

 

69

52

59

48

58

48

 

49

HU

64

 

50

68

 

70

53

60

50

59

49

 

50

HX

70

 

51

69

 

71

54

61

51

60

50

 

 

IG

71

 

52

70

 

72

55

62

52

61

51

 

 

IM

72

 

53

71

 

73

56

63

53

62

52

 

 

IP

73

 

54

72

 

74

57

64

54

63

53

 

 

IV

74

 

55

73

 

75

58

65

55

64

54

 

 

JE

75

 

56

74

 

76

59

66

56

65

55

 

 

KA

76

 

57

75

 

77

60

67

57

66

56

 

 

KT

77

 

58

80

 

78

61

68

58

67

57

 

 

KW

78

 

59

81

 

79

63

69

59

68

58

 

 

KY

79

 

60

82

 

 

64

70

60

69

59

 

 

L

80

 

61

83

 

 

65

71

61

70

60

 

 

LA

81

 

62

84

 

 

66

72

62

71

61

 

 

LD

82

 

63

85

 

 

67

73

63

72

62

 

 

LE

83

 

64

86

 

 

68

74

64

73

63

 

 

LL

84

 

65

87

 

 

69

80

65

74

64

 

 

LN

85

 

66

88

 

 

70

81

66

75

65

 

 

LS

86

 

67

89

 

 

71

82

67

76

66

 

 

LU

87

 

68

90

 

 

72

83

70

77

67

 

 

M

88

 

69

91

 

 

73

84

71

78

68

 

 

ME

89

 

70

92

 

 

74

85

72

79

69

 

 

MK

90

 

71

93

 

 

75

 

73

80

70

 

 

ML

91

 

72

94

 

 

76

 

74

81

71

 

 

N

92

 

73

95

 

 

77

 

75

82

72

 

 

NE

93

 

74

96

 

 

78

 

80

83

73

 

 

NG

94

 

75

97

 

 

79

 

81

84

74

 

 

NN

95

 

76

98

 

 

80

 

82

85

75

 

 

NP

96

 

77

99

 

 

81

 

83

86

76

 

 

NR

97

 

78

 

 

 

82

 

84

87

77

 

 

NW

98

 

79

 

 

 

83

 

85

88

78

 

 

OL

99

 

80

 

 

 

84

 

86

89

80

 

 

OX

 

 

81

 

 

 

85

 

87

90

81

 

 

PA

 

 

82

 

 

 

86

 

88

91

82

 

 

PE

 

 

83

 

 

 

87

 

89

92

83

 

 

PH

 

 

84

 

 

 

88

 

90

93

84

 

 

PL

 

 

85

 

 

 

89

 

91

94

85

 

 

PO

 

 

86

 

 

 

90

 

92

95

86

 

 

PR

 

 

87

 

 

 

91

 

93

96

87

 

 

RG

 

 

88

 

 

 

92

 

94

97

88

 

 

RH

 

 

89

 

 

 

93

 

95

98

89

 

 

RM

 

 

90

 

 

 

94

 

96

99

90

 

 

S

 

 

91

 

 

 

95

 

97

 

91

 

 

SA

 

 

92

 

 

 

96

 

98

 

92

 

 

SE

 

 

93

 

 

 

97

 

 

 

93

 

 

SG

 

 

94

 

 

 

98

 

 

 

94

 

 

SK

 

 

95

 

 

 

99

 

 

 

95

 

 

SL

 

 

96

 

 

 

 

 

 

 

96

 

 

SM

 

 

97

 

 

 

 

 

 

 

97

 

 

SN

 

 

98

 

 

 

 

 

 

 

98

 

 

SO

 

 

99

 

 

 

 

 

 

 

99

 

 

SP

 

 

100

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SR

 

 

101

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SS

 

 

102

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ST

 

 

103

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SW

 

 

104

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SY

 

 

105

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TA

 

 

106

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TD

 

 

107

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TF

 

 

108

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TN

 

 

109

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TQ

 

 

110

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TR

 

 

111

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TS

 

 

112

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TW

 

 

113

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UB

 

 

114

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

W

 

 

115

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WA

 

 

116

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WC

 

 

117

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WD

 

 

118

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WF

 

 

119

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WN

 

 

120

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WR

 

 

121

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WS

 

 

122

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

WV

 

 

123

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

YO

 

 

124

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ZE

 

 

4.

În secțiunea „Cartografierea zonelor de risc pentru regiunile în cazul cărora împărțirea în zone se bazează pe unități administrative – partea 1”, tabelul se înlocuiește cu următorul text:

„Regiune/zonă de risc

BG

CR

HU

1

Sofiya-Grad (incl. orașul Sofia)

Zagrebacka

Orașul Budapesta

2

Sofia

Krapinsko-zagorska

Györ-Sopron

3

Pernik

Sisacko-moslavacka

Orașul Györ

4

Kyustendil

Karlovacka

Vas

5

Blagoevgrad

Varazdinska

Zala

6

Pazardzhik

Koprivnicko-krizevac

Veszprem

7

Smolyan

Bjelovarsko-bilogors

Somogy

8

Plovdiv

Primorsko-goranska

Komarom

9

Kurdzahli

Licko-senjska

Fejer

10

Khaskovo

Viroviticko-podravsk

Tolna

11

Stara Zagora

Pozesko-slavonska

Baranya

12

Sliven

Brodsko-posavska

Orașul Pécs

13

Yambol

Zadarska

Nograd

14

Burgas

Osjecko-baranjska

Pest

15

Varna

Sibensko-kninska

Bacs-Kiskun

16

Dobrich

Vukovarsko-srijemska

Borsod-Abauj-Zemplen

17

Shumen

Splitsko-dalmatinska

Orașul Miskolc

18

Silistra

Istarska

Heves

19

Razgrad

Dubrovacko-neretvanska

Szolnok

20

Turgovishte

Medimurska

Csongrád-Csanád

21

Ruse

Grad Zagreb

Szabolcs-Szatmar

22

Veliko Turnovo

 

Hadju-Bihar

23

Gabrovo

 

Orașul Debrețin

24

Lovech

 

Bekes

25

Pleven

 

 

26

Vrasta

 

 

27

Montana

 

 

28

Vidin”

 

 

5.

Secțiunea „Cartografierea zonelor de risc pentru regiunile cu o singură zonă de risc care fac parte dintr-o altă regiune” se înlocuiește cu următorul text:

(a)

(nu privește versiunea în limba română);

(b)

(nu privește versiunea în limba română).

6.

(Nu privește versiunea în limba română).


ANEXA VIII

„ANEXA X

PONDERI DE RISC PENTRU ZONELE EXPUSE LA RISCUL DE CATASTROFĂ

Ponderi de risc pentru riscul de furtună

Zonă/regiune

AT

BE

CH

CZ

DE

DK

ES

FI

FR

HU

IE

NL

NO

PL

SE

SI

UK

1

0,6

0,9

1,4

1,2

0,9

1,1

2,3

0,8

1,0

0,5

1,4

0,9

1,4

0,6

0,2

0,9

0,9

2

0,7

1,0

1,1

1,0

0,8

1,6

0,8

1,2

2,0

2,0

1,1

1,0

0,7

0,6

0,3

0,9

1,1

3

0,9

0,9

1,5

1,0

0,8

0,9

0,6

3,6

1,7

0,6

1,5

1,0

0,5

0,6

0,3

1,4

0,7

4

1,5

0,9

1,3

1,0

1,2

2,0

0,6

1,1

0,8

1,7

1,3

1,1

0,8

0,6

0,8

1,4

1,5

5

1,6

1,0

1,5

1,2

1,3

1,3

1,5

1,4

1,5

1,6

1,5

1,5

1,2

0,6

0,5

0,9

1,1

6

1,4

1,0

0,7

1,2

1,1

1,4

1,1

0,8

0,6

1,8

0,7

1,2

0,8

0,6

0,7

1,4

0,9

7

1,5

1,2

1,5

1,2

1,0

1,4

0,2

0,3

0,7

2,2

1,5

1,6

1,0

0,8

0,8

1,4

1,5

8

1,1

1,6

1,1

1,0

1,1

1,6

1,3

0,5

1,7

1,5

1,1

1,9

0,9

0,7

2,2

0,7

0,9

9

1,4

1,1

1,1

1,2

0,5

0,9

2,3

0,8

1,2

2,2

1,1

1,4

1,0

0,6

1,6

0,9

1,9

10

1,1

 

1,6

1,2

0,7

0,6

1,5

1,2

1,7

2,1

1,6

1,4

1,5

0,9

3,5

0,9

0,7

11

1,1

 

1,8

1,4

0,7

1,8

1,5

0,8

0,9

1,5

1,8

0,9

2,8

1,0

5,2

0,7

1,3

12

1,1

 

0,9

1,5

1,0

 

1,1

1,0

1,2

1,4

0,9

1,4

2,6

0,9

2,4

 

1,2

13

1,2

 

1,1

1,5

1,1

 

0,8

2,9

0,8

1,3

1,1

1,7

3,6

0,8

0,6

 

1,6

14

1,1

 

2,0

1,3

1,3

 

1,1

3,7

3,3

1,4

2,0

1,3

2,9

1,0

0,4

 

1,5

15

1,2

 

1,2

1,4

1,6

 

2,5

7,9

1,6

2,0

1,2

1,4

1,4

1,2

0,3

 

1,5

16

1,5

 

1,2

1,6

2,1

 

1,3

7,0

1,6

1,2

1,2

1,2

1,7

0,5

0,4

 

1,3

17

1,6

 

1,3

1,6

1,9

 

1,7

2,7

3,0

0,3

1,3

1,5

1,3

0,6

0,5

 

2,4

18

1,3

 

1,4

1,6

1,4

 

0,8

1,2

1,8

1,9

1,4

1,3

0,7

0,5

0,4

 

3,2

19

1,5

 

1,3

1,6

1,7

 

1,5

3,8

1,2

2,0

1,3

1,1

0,2

0,6

1,0

 

0,7

20

1,5

 

1,4

1,7

1,1

 

2,5

 

1,3

2,1

1,4

1,0

 

0,7

0,6

 

2,0

21

1,8

 

1,5

1,9

2,0

 

1,3

 

1,1

1,1

1,5

0,9

 

0,5

0,6

 

1,2

22

2,0

 

1,1

1,8

1,9

 

2,1

 

2,9

2,0

1,1

1,5

 

0,5

 

 

1,3

23

2,0

 

1,2

1,2

2,9

 

0,8

 

1,8

0,3

1,2

1,7

 

0,4

 

 

2,3

24

1,3

 

1,2

1,4

2,7

 

2,3

 

1,3

2,2

1,2

1,2

 

0,4

 

 

1,2

25

2,1

 

0,9

1,3

2,2

 

1,9

 

0,8

 

0,9

1,1

 

0,5

 

 

1,3

26

1,8

 

1,3

1,6

1,5

 

1,5

 

0,8

 

1,3

0,9

 

0,6

 

 

1,6

27

1,8

 

 

1,6

1,6

 

2,5

 

2,2

 

 

1,3

 

0,6

 

 

0,9

28

1,5

 

 

1,7

1,6

 

1,1

 

2,3

 

 

0,9

 

0,5

 

 

1,1

29

1,5

 

 

1,7

1,8

 

1,3

 

3,4

 

 

0,9

 

0,5

 

 

3,8

30

1,7

 

 

1,4

1,8

 

0,6

 

0,6

 

 

0,9

 

0,7

 

 

2,2

31

3,2

 

 

1,5

1,7

 

2,3

 

1,0

 

 

1,0

 

0,6

 

 

0,8

32

1,6

 

 

1,2

1,3

 

2,5

 

1,6

 

 

1,1

 

0,5

 

 

0,6

33

3,1

 

 

1,1

1,1

 

2,5

 

1,3

 

 

1,4

 

0,5

 

 

0,4

34

1,4

 

 

1,1

1,2

 

2,3

 

0,7

 

 

2,0

 

0,4

 

 

0,8

35

2,4

 

 

1,1

1,4

 

0,0

 

2,5

 

 

1,7

 

0,5

 

 

0,8

36

2,3

 

 

1,1

1,5

 

2,5

 

1,7

 

 

1,3

 

0,4

 

 

1,9

37

1,8

 

 

0,9

1,7

 

1,7

 

1,8

 

 

1,6

 

0,4

 

 

1,1

38

1,6

 

 

0,9

1,5

 

0,0

 

0,8

 

 

1,1

 

0,4

 

 

2,4

39

2,2

 

 

1,1

1,8

 

2,5

 

1,0

 

 

0,8

 

0,4

 

 

0,8

40

2,0

 

 

1,0

1,2

 

1,7

 

1,5

 

 

1,1

 

0,4

 

 

1,4

41

1,9

 

 

0,8

1,1

 

1,3

 

1,7

 

 

0,7

 

0,6

 

 

1,0

42

1,6

 

 

0,8

1,2

 

1,9

 

1,0

 

 

1,0

 

0,7

 

 

3,1

43

2,0

 

 

0,8

1,8

 

1,5

 

1,3

 

 

0,9

 

0,7

 

 

0,6

44

2,1

 

 

0,9

1,7

 

1,3

 

2,7

 

 

1,0

 

0,7

 

 

1,0

45

2,0

 

 

0,8

2,1

 

1,3

 

1,7

 

 

0,7

 

0,7

 

 

1,2

46

2,2

 

 

0,9

2,0

 

0,8

 

1,0

 

 

0,7

 

0,9

 

 

1,2

47

2,4

 

 

0,9

1,3

 

1,9

 

1,3

 

 

0,6

 

1,0

 

 

1,4

48

2,6

 

 

0,7

1,2

 

2,5

 

1,3

 

 

0,7

 

0,8

 

 

1,6

49

2,2

 

 

0,7

1,5

 

2,1

 

2,3

 

 

0,8

 

0,9

 

 

1,9

50

2,1

 

 

0,5

1,3

 

1,9

 

4,8

 

 

1,0

 

1,0

 

 

1,0

51

2,7

 

 

0,5

1,3

 

 

 

1,6

 

 

0,9

 

1,2

 

 

0,7

52

1,6

 

 

0,5

1,2

 

 

 

1,4

 

 

0,7

 

1,2

 

 

1,8

53

1,9

 

 

0,4

1,2

 

 

 

3,1

 

 

0,8

 

1,2

 

 

1,9

54

1,2

 

 

0,6

1,0

 

 

 

1,1

 

 

0,7

 

1,2

 

 

1,0

55

1,3

 

 

0,6

1,1

 

 

 

1,4

 

 

0,7

 

1,2

 

 

2,5

56

1,3

 

 

0,6

1,7

 

 

 

3,3

 

 

0,8

 

1,2

 

 

1,6

57

1,6

 

 

0,7

0,8

 

 

 

1,1

 

 

1,1

 

1,3

 

 

0,7

58

1,1

 

 

0,8

1,3

 

 

 

1,7

 

 

0,8

 

1,1

 

 

1,4

59

1,4

 

 

0,8

0,9

 

 

 

1,6

 

 

0,8

 

1,3

 

 

1,2

60

1,5

 

 

 

1,1

 

 

 

1,9

 

 

0,9

 

1,7

 

 

1,1

61

1,6

 

 

 

1,1

 

 

 

3,2

 

 

0,8

 

1,7

 

 

1,7

62

1,7

 

 

 

1,1

 

 

 

2,2

 

 

0,9

 

1,6

 

 

2,2

63

1,6

 

 

 

1,1

 

 

 

1,2

 

 

0,8

 

1,4

 

 

1,3

64

1,1

 

 

 

1,0

 

 

 

1,3

 

 

0,6

 

1,3

 

 

1,9

65

1,4

 

 

 

0,9

 

 

 

1,5

 

 

0,8

 

2,0

 

 

3,2

66

2,3

 

 

 

0,7

 

 

 

0,8

 

 

0,7

 

1,8

 

 

0,7

67

1,7

 

 

 

0,9

 

 

 

0,9

 

 

0,9

 

2,3

 

 

1,2

68

1,9

 

 

 

0,8

 

 

 

0,7

 

 

1,0

 

1,6

 

 

0,6

69

2,1

 

 

 

0,8

 

 

 

0,7

 

 

1,2

 

1,7

 

 

6,1

70

2,2

 

 

 

1,0

 

 

 

1,0

 

 

1,1

 

2,3

 

 

1,3

71

1,9

 

 

 

0,8

 

 

 

1,3

 

 

1,1

 

3,4

 

 

1,1

72

1,9

 

 

 

0,9

 

 

 

2,4

 

 

0,9

 

3,6

 

 

0,5

73

1,9

 

 

 

0,9

 

 

 

1,1

 

 

1,3

 

3,6

 

 

0,7

74

1,8

 

 

 

0,9

 

 

 

0,9

 

 

1,8

 

2,9

 

 

1,2

75

1,7

 

 

 

0,9

 

 

 

0,6

 

 

1,2

 

3,0

 

 

1,4

76

1,8

 

 

 

0,9

 

 

 

2,5

 

 

1,6

 

3,3

 

 

1,4

77

2,1

 

 

 

0,8

 

 

 

1,3

 

 

1,5

 

3,2

 

 

1,5

78

 

 

 

 

0,9

 

 

 

1,3

 

 

1,8

 

2,6

 

 

0,5

79

 

 

 

 

0,9

 

 

 

2,2

 

 

1,8

 

3,0

 

 

0,8

80

 

 

 

 

0,8

 

 

 

2,4

 

 

1,1

 

1,9

 

 

1,6

81

 

 

 

 

0,8

 

 

 

1,1

 

 

1,4

 

2,7

 

 

1,3

82

 

 

 

 

0,8

 

 

 

1,2

 

 

1,4

 

1,4

 

 

3,2

83

 

 

 

 

1,0

 

 

 

0,8

 

 

1,2

 

1,8

 

 

1,4

84

 

 

 

 

1,0

 

 

 

0,5

 

 

1,2

 

2,9

 

 

2,1

85

 

 

 

 

0,8

 

 

 

3,4

 

 

0,8

 

1,5

 

 

1,7

86

 

 

 

 

0,8

 

 

 

1,8

 

 

1,0

 

1,5

 

 

1,5

87

 

 

 

 

0,9

 

 

 

1,5

 

 

1,0

 

1,2

 

 

1,2

88

 

 

 

 

0,7

 

 

 

1,0

 

 

1,0

 

1,4

 

 

1,0

89

 

 

 

 

0,8

 

 

 

1,7

 

 

1,4

 

1,9

 

 

1,1

90

 

 

 

 

0,8

 

 

 

0,6

 

 

1,4

 

0,8

 

 

0,9

91

 

 

 

 

0,9

 

 

 

1,1

 

 

 

 

0,8

 

 

2,1

92

 

 

 

 

0,9

 

 

 

0,6

 

 

 

 

0,8

 

 

0,6

93

 

 

 

 

1,1

 

 

 

0,6

 

 

 

 

0,8

 

 

1,4

94

 

 

 

 

1,0

 

 

 

0,7

 

 

 

 

0,8

 

 

0,9

95

 

 

 

 

1,4

 

 

 

1,0

 

 

 

 

0,8

 

 

1,0

96

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,7

 

 

0,6

97

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,7

 

 

1,5

98

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,9

 

 

1,1

99

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,9

 

 

1,6

100

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

101

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4,8

102

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,2

103

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

104

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,8

105

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,6

106

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,3

107

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,2

108

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,3

109

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,7

110

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2,4

111

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

112

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

113

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

114

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,4

115

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,1

116

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,4

117

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,9

118

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,0

119

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,1

120

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,4

121

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

122

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

123

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2,0

124

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,5

Ponderi de risc pentru riscul de cutremur

Zonă/Regiune

AT

BE

BG

CZ

CH

CR

CY

DE

FR

HE

HU

IT

PT

RO

SI

SK

1

3,5

0,8

1,5

0,1

1,1

0,8

0,6

0,1

1,4

2,2

2,6

4,3

1,7

3,4

1,4

1,8

2

3,1

0,4

0,3

0,1

1,3

1,3

1,9

0,2

0,1

1,8

0,4

2,0

2,3

2,7

0,8

0,8

3

3,2

1,7

0,5

0,1

1,8

0,1

1,3

0,2

0,3

2,5

0,0

6,8

1,9

1,6

0,7

1,3

4

4,0

1,8

0,3

0,1

3,1

0,7

2,0

1,1

3,1

2,7

0,8

6,0

1,2

1,4

1,4

0,6

5

0,9

1,1

0,6

0,1

3,8

1,0

0,4

0,7

1,0

2,0

1,6

3,2

1,4

2,9

0,7

0,6

6

1,6

2,4

0,4

0,1

1,4

0,5

0,2

1,5

4,1

2,1

1,0

5,0

3,6

2,5

0,4

0,6

7

2,4

3,3

0,1

0,1

1,5

0,3

 

2,7

1,1

1,8

0,6

4,7

2,4

2,1

0,2

0,6

8

3,4

0,7

0,7

0,1

1,0

0,8

 

0,6

0,1

2,2

1,0

0,0

2,1

0,9

0,2

1,1

9

3,2

0,5

0,1

0,1

2,1

0,4

 

0,1

4,9

2,1

0,6

0,0

3,4

2,1

1,7

1,0

10

3,8

 

0,3

0,1

1,2

0,2

 

0,1

0,1

2,9

0,0

0,0

2,0

0,8

1,3

3,2

11

3,6

 

0,1

0,1

1,7

0,3

 

0,1

2,9

3,5

0,4

1,9

1,6

4,0

1,0

2,9

12

3,8

 

0,1

0,1

1,5

0,3

 

0,2

0,1

3,2

0,0

1,8

1,5

1,3

 

3,2

13

2,5

 

0,2

0,1

0,7

0,6

 

0,2

2,7

3,1

0,5

1,4

0,6

0,4

 

3,2

14

1,9

 

0,1

0,1

2,5

0,3

 

0,2

0,2

3,2

1,7

1,3

1,3

0,2

 

2,6

15

1,2

 

0,5

0,1

2,3

1,8

 

0,1

0,2

2,6

0,1

0,8

0,6

0,3

 

1,6

16

0,6

 

0,6

0,1

0,6

0,3

 

0,1

0,6

2,6

0,0

1,6

0,8

0,3

 

2,2

17

0,2

 

0,5

0,1

1,7

0,6

 

0,2

0,7

3,8

0,0

1,2

2,0

0,4

 

1,9

18

1,7

 

0,7

0,1

1,7

0,6

 

0,1

0,1

3,1

1,8

1,8

1,6

0,6

 

1,1

19

0,2

 

0,5

0,6

1,4

0,8

 

0,2

0,1

7,2

0,7

3,2

2,6

0,2

 

1,8

20

0,1

 

0,3

0,6

0,5

0,3

 

0,1

0,2

2,8

0,0

4,0

1,8

0,1

 

1,9

21

0,4

 

0,4

2,5

0,9

1,3

 

0,1

0,3

4,8

0,2

1,5

0,4

0,1

 

0,6

22

0,0

 

0,2

1,5

2,1

 

 

0,1

0,2

6,8

0,0

0,8

0,6

0,0

 

2,2

23

0,0

 

0,1

0,1

1,4

 

 

0,1

0,2

2,7

0,0

1,4

0,3

0,0

 

0,2

24

0,0

 

0,1

0,1

2,6

 

 

0,1

0,1

2,6

0,1

1,8

0,2

0,0

 

1,6

25

0,0

 

0,1

0,1

0,8

 

 

0,1

2,0

1,6

 

4,3

0,1

0,0

 

 

26

0,0

 

0,2

0,1

1,3

 

 

0,2

2,5

3,1

 

4,5

0,1

0,1

 

 

27

0,0

 

0,1

0,1

 

 

 

0,2

0,1

3,4

 

3,1

0,1

0,2

 

 

28

0,0

 

0,0

1,1

 

 

 

0,1

0,1

3,3

 

1,9

0,1

0,0

 

 

29

0,0

 

 

0,9

 

 

 

0,1

0,2

3,6

 

1,1

0,3

0,2

 

 

30

0,0

 

 

0,1

 

 

 

0,1

1,4

1,9

 

3,2

0,3

0,0

 

 

31

0,0

 

 

0,1

 

 

 

0,1

1,4

3,1

 

3,0

0,3

1,5

 

 

32

0,1

 

 

0,7

 

 

 

0,2

2,6

2,0

 

8,0

0,2

0,0

 

 

33

0,0

 

 

1,3

 

 

 

0,4

0,1

4,8

 

5,3

0,2

0,0

 

 

34

0,4

 

 

0,1

 

 

 

0,9

0,6

1,7

 

4,3

0,2

0,1

 

 

35

0,1

 

 

1,5

 

 

 

0,2

0,2

1,9

 

3,4

0,1

2,0

 

 

36

0,1

 

 

1,5

 

 

 

0,1

0,5

2,2

 

3,0

0,2

0,5

 

 

37

0,2

 

 

0,1

 

 

 

0,3

0,5

1,8

 

6,5

0,2

5,2

 

 

38

0,4

 

 

0,1

 

 

 

1,9

3,0

4,1

 

5,0

0,1

0,3

 

 

39

0,5

 

 

0,1

 

 

 

6,4

0,8

1,9

 

2,5

0,3

0,0

 

 

40

0,5

 

 

0,1

 

 

 

0,2

5,5

0,5

 

1,2

0,2

0,0

 

 

41

1,0

 

 

0,1

 

 

 

0,1

0,2

1,1

 

5,9

0,1

1,0

 

 

42

2,4

 

 

0,1

 

 

 

0,2

0,3

1,3

 

6,1

0,2

1,3

 

 

43

1,8

 

 

0,1

 

 

 

0,3

0,2

1,0

 

6,0

0,1

0,9

 

 

44

1,7

 

 

0,1

 

 

 

1,6

0,5

0,6

 

5,1

0,1

0,1

 

 

45

1,1

 

 

0,1

 

 

 

0,1

0,1

0,5

 

5,5

0,1

0,0

 

 

46

1,8

 

 

0,1

 

 

 

0,1

0,1

0,6

 

2,3

0,3

2,2

 

 

47

1,0

 

 

0,1

 

 

 

5,8

0,1

0,6

 

3,6

0,1

2,0

 

 

48

2,0

 

 

7,6

 

 

 

2,1

0,2

0,6

 

6,4

0,1

 

 

 

49

1,4

 

 

8,8

 

 

 

8,1

0,5

0,5

 

6,4

0,1

 

 

 

50

1,8

 

 

10,5

 

 

 

3,4

0,4

0,6

 

5,5

0,8

 

 

 

51

1,2

 

 

11,0

 

 

 

0,2

0,1

0,4

 

6,3

0,4

 

 

 

52

3,1

 

 

10,5

 

 

 

1,9

0,1

1,0

 

4,2

0,5

 

 

 

53

1,7

 

 

11,3

 

 

 

2,0

0,2

0,7

 

3,2

0,1

 

 

 

54

3,4

 

 

9,5

 

 

 

0,2

0,1

1,1

 

5,9

0,5

 

 

 

55

1,4

 

 

0,1

 

 

 

0,1

0,1

0,9

 

5,1

1,3

 

 

 

56

0,9

 

 

0,1

 

 

 

0,1

0,3

1,0

 

4,2

0,9

 

 

 

57

0,4

 

 

0,1

 

 

 

2,2

0,1

0,6

 

3,0

0,6

 

 

 

58

0,7

 

 

0,1

 

 

 

1,4

0,1

1,0

 

1,9

0,3

 

 

 

59

1,1

 

 

6,6

 

 

 

1,1

1,8

0,6

 

6,7

0,7

 

 

 

60

1,0

 

 

 

 

 

 

2,0

0,1

3,1

 

5,3

2,9

 

 

 

61

0,3

 

 

 

 

 

 

2,2

0,2

3,1

 

5,0

1,4

 

 

 

62

0,3

 

 

 

 

 

 

0,1

0,9

2,5

 

5,7

3,1

 

 

 

63

0,6

 

 

 

 

 

 

2,5

0,4

2,6

 

6,0

1,9

 

 

 

64

2,2

 

 

 

 

 

 

2,7

16,5

2,5

 

5,9

1,9

 

 

 

65

1,1

 

 

 

 

 

 

2,0

23,4

0,9

 

5,4

1,3

 

 

 

66

0,8

 

 

 

 

 

 

3,1

13,5

1,5

 

3,7

1,4

 

 

 

67

0,2

 

 

 

 

 

 

3,4

5,0

2,6

 

10,9

4,6

 

 

 

68

0,7

 

 

 

 

 

 

6,4

10,4

0,9

 

1,4

1,2

 

 

 

69

0,7

 

 

 

 

 

 

2,3

0,5

1,2

 

5,5

1,3

 

 

 

70

0,5

 

 

 

 

 

 

1,7

0,8

2,3

 

0,5

0,2

 

 

 

71

0,6

 

 

 

 

 

 

2,8

0,4

 

 

1,0

0,3

 

 

 

72

0,6

 

 

 

 

 

 

5,0

0,3

 

 

1,4

0,1

 

 

 

73

0,9

 

 

 

 

 

 

6,1

4,5

 

 

3,1

0,1

 

 

 

74

1,6

 

 

 

 

 

 

3,4

7,2

 

 

3,7

0,3

 

 

 

75

1,2

 

 

 

 

 

 

7,1

0,2

 

 

3,1

0,8

 

 

 

76

1,0

 

 

 

 

 

 

0,2

0,1

 

 

7,0

1,0

 

 

 

77

0,8

 

 

 

 

 

 

0,2

0,1

 

 

6,3

1,4

 

 

 

78

 

 

 

 

 

 

 

1,1

0,1

 

 

2,8

2,1

 

 

 

79

 

 

 

 

 

 

 

2,3

0,7

 

 

5,3

1,7

 

 

 

80

 

 

 

 

 

 

 

0,2

0,1

 

 

6,6

 

 

 

 

81

 

 

 

 

 

 

 

0,4

0,2

 

 

9,1

 

 

 

 

82

 

 

 

 

 

 

 

0,7

0,1

 

 

7,9

 

 

 

 

83

 

 

 

 

 

 

 

4,0

0,5

 

 

10,5

 

 

 

 

84

 

 

 

 

 

 

 

3,6

3,5

 

 

6,3

 

 

 

 

85

 

 

 

 

 

 

 

2,2

0,6

 

 

2,5

 

 

 

 

86

 

 

 

 

 

 

 

0,1

0,7

 

 

2,1

 

 

 

 

87

 

 

 

 

 

 

 

0,1

0,2

 

 

3,6

 

 

 

 

88

 

 

 

 

 

 

 

0,2

0,5

 

 

5,3

 

 

 

 

89

 

 

 

 

 

 

 

0,2

0,1

 

 

8,4

 

 

 

 

90

 

 

 

 

 

 

 

0,1

4,1

 

 

7,7

 

 

 

 

91

 

 

 

 

 

 

 

0,4

0,1

 

 

6,3

 

 

 

 

92

 

 

 

 

 

 

 

0,2

0,2

 

 

10,1

 

 

 

 

93

 

 

 

 

 

 

 

0,1

0,1

 

 

 

 

 

 

 

94

 

 

 

 

 

 

 

0,3

0,2

 

 

 

 

 

 

 

95

 

 

 

 

 

 

 

0,3

0,1

 

 

 

 

 

 

 

Ponderi de risc pentru riscul de inundații

Zonă/

regiune

AT

BE

BG

CH

CZ

DE

FR

IT

HU

PL

RO

SI

SK

UK

1

0,1

0,3

1,3

2,0

0,6

1,5

1,9

8,0

0,6

0,4

1,8

1,3

1,5

1,3

2

0,1

1,0

2,8

1,8

1,6

0,8

1,1

2,4

4,2

0,1

0,9

1,2

1,0

0,5

3

0,5

0,5

0,0

1,8

0,5

0,5

1,1

1,2

4,9

0,1

0,9

0,8

0,8

1,5

4

0,0

3,5

2,6

1,8

0,4

1,5

0,5

0,8

0,5

1,7

1,2

2,7

3,8

7,8

5

0,9

3,8

0,2

1,8

0,9

2,5

0,3

1,6

0,3

0,8

1,1

0,6

0,2

10,5

6

4,0

0,5

0,1

3,3

1,5

1,3

0,2

2,0

0,1

0,7

0,4

1,1

0,3

5,8

7

0,4

0,5

0,1

1,3

1,4

0,5

0,7

4,8

0,3

2,4

1,7

1,8

1,5

1,3

8

0,2

1,0

0,5

1,3

1,6

0,3

1,3

0,0

1,0

1,0

3,3

1,5

1,5

3,3

9

0,5

2,8

0,3

4,2

1,7

1,0

0,6

0,0

1,2

0,8

0,7

0,9

1,5

1,3

10

1,0

 

0,8

3,0

0,5

1,3

1,3

0,0

3,4

2,5

1,3

0,1

0,0

2,3

11

0,2

 

0,1

3,0

1,1

1,8

1,4

4,8

0,8

1,0

0,7

1,7

0,0

6,0

12

0,3

 

0,7

3,0

1,6

2,0

0,4

0,0

0,1

2,0

2,0

 

0,0

0,0

13

0,3

 

0,4

1,5

1,6

0,8

6,1

2,4

0,2

2,6

4,6

 

0,5

4,3

14

0,5

 

0,2

3,8

1,5

0,8

1,1

0,4

1,4

2,2

3,3

 

0,0

2,8

15

0,9

 

0,2

4,5

2,7

0,3

0,3

2,0

3,2

1,2

0,7

 

0,2

7,0

16

0,4

 

0,0

1,3

2,5

0,3

1,1

2,4

2,3

0,0

2,0

 

2,1

2,0

17

1,4

 

0,1

2,8

4,5

1,3

2,2

0,0

0,4

1,8

4,0

 

1,1

1,5

18

2,6

 

2,5

1,8

1,1

2,3

1,3

0,8

0,6

1,3

1,3

 

1,3

1,5

19

3,6

 

0,8

2,5

1,8

4,5

0,4

0,8

4,9

1,4

2,0

 

0,9

2,0

20

2,2

 

0,9

2,0

2,3

2,0

0,0

0,0

4,8

1,8

2,0

 

0,3

2,8

21

0,5

 

7,5

2,0

1,7

0,8

1,6

3,2

3,1

0,0

2,0

 

2,8

3,0

22

1,6

 

4,2

5,0

1,5

0,3

0,3

0,0

2,8

1,3

3,3

 

2,7

2,5

23

1,0

 

0,8

1,5

1,6

0,5

0,3

1,6

0,3

0,7

2,0

 

0,1

3,3

24

3,6

 

0,8

3,3

2,1

2,0

1,0

1,6

4,0

1,4

2,0

 

0,0

1,3

25

1,8

 

7,5

1,5

2,0

2,3

0,7

3,2

 

3,1

0,7

 

 

4,0

26

0,8

 

5,8

1,8

2,2

2,5

1,1

1,6

 

0,2

3,3

 

 

5,5

27

2,0

 

3,3

 

3,1

4,3

1,2

3,2

 

0,8

2,6

 

 

8,5

28

2,4

 

2,5

 

1,1

2,8

0,5

3,2

 

3,6

3,3

 

 

3,0

29

0,7

 

 

 

2,9

2,3

0,3

0,0

 

5,9

0,7

 

 

1,3

30

4,4

 

 

 

1,7

0,8

3,0

0,8

 

0,8

1,3

 

 

1,3

31

2,0

 

 

 

1,3

0,3

1,6

4,8

 

0,6

1,3

 

 

2,0

32

3,3

 

 

 

1,1

1,8

1,3

4,8

 

0,1

0,7

 

 

2,5

33

0,9

 

 

 

2,0

1,0

2,8

1,6

 

5,9

1,3

 

 

0,3

34

4,6

 

 

 

2,2

0,3

1,7

2,4

 

9,8

1,3

 

 

3,5

35

1,5

 

 

 

1,4

3,0

0,7

0,0

 

7,3

2,6

 

 

3,0

36

0,3

 

 

 

1,8

2,3

0,7

2,4

 

0,5

2,0

 

 

2,8

37

0,4

 

 

 

2,6

2,5

2,0

1,2

 

2,2

2,6

 

 

2,8

38

4,4

 

 

 

2,6

3,3

1,4

6,4

 

7,3

2,0

 

 

3,3

39

1,2

 

 

 

0,8

1,0

1,7

2,4

 

10,6

0,7

 

 

3,5

40

0,4

 

 

 

1,0

0,8

1,7

1,2

 

5,4

1,3

 

 

1,8

41

0,2

 

 

 

3,9

0,3

1,4

6,4

 

0,0

2,0

 

 

2,5

42

0,3

 

 

 

4,2

0,3

0,7

1,2

 

0,7

4,0

 

 

0,0

43

0,1

 

 

 

1,2

2,0

0,4

0,8

 

1,7

11,9

 

 

3,0

44

0,2

 

 

 

1,5

3,8

1,9

0,8

 

3,1

7,9

 

 

7,5

45

0,6

 

 

 

0,8

3,5

1,7

1,6

 

0,3

2,0

 

 

2,8

46

0,1

 

 

 

1,1

2,0

0,8

4,8

 

2,8

3,3

 

 

1,0

47

0,1

 

 

 

0,7

4,5

2,3

3,2

 

1,1

4,6

 

 

19,5

48

1,5

 

 

 

3,6

2,5

0,2

0,4

 

5,6

 

 

 

0,5

49

0,1

 

 

 

2,1

0,3

2,5

1,6

 

2,2

 

 

 

3,0

50

2,4

 

 

 

1,9

3,3

0,9

3,6

 

3,0

 

 

 

5,8

51

2,8

 

 

 

1,0

2,0

1,1

0,8

 

1,1

 

 

 

3,3

52

0,4

 

 

 

2,2

4,3

0,6

3,2

 

2,1

 

 

 

0,0

53

0,3

 

 

 

1,2

6,0

0,4

0,4

 

0,3

 

 

 

2,0

54

0,0

 

 

 

2,8

0,3

1,0

0,0

 

0,1

 

 

 

2,5

55

0,1

 

 

 

3,5

1,0

1,2

0,8

 

0,2

 

 

 

0,0

56

0,1

 

 

 

1,9

0,8

0,7

4,8

 

4,9

 

 

 

4,0

57

0,1

 

 

 

4,8

1,5

1,0

0,0

 

4,9

 

 

 

3,8

58

0,3

 

 

 

3,3

0,3

1,3

0,0

 

2,3

 

 

 

1,0

59

0,9

 

 

 

2,4

3,8

0,9

0,8

 

4,6

 

 

 

1,8

60

0,1

 

 

 

 

1,3

1,0

0,0

 

7,0

 

 

 

2,0

61

0,1

 

 

 

 

3,3

0,5

0,4

 

0,1

 

 

 

10,0

62

0,1

 

 

 

 

2,3

0,8

0,8

 

0,9

 

 

 

13,3

63

0,1

 

 

 

 

4,0

0,7

0,0

 

0,9

 

 

 

2,8

64

0,4

 

 

 

 

3,0

0,9

0,8

 

1,7

 

 

 

2,8

65

1,1

 

 

 

 

1,5

1,2

4,0

 

3,0

 

 

 

0,8

66

0,5

 

 

 

 

0,5

0,8

1,6

 

0,1

 

 

 

8,5

67

0,9

 

 

 

 

0,3

4,3

2,4

 

2,9

 

 

 

1,0

68

0,0

 

 

 

 

1,5

2,9

3,2

 

4,6

 

 

 

6,0

69

0,0

 

 

 

 

0,5

1,6

1,2

 

4,6

 

 

 

4,3

70

0,0

 

 

 

 

1,3

1,5

0,8

 

8,8

 

 

 

3,3

71

0,0

 

 

 

 

0,8

1,9

0,0

 

1,9

 

 

 

2,0

72

0,0

 

 

 

 

3,5

1,4

1,6

 

1,2

 

 

 

2,0

73

0,0

 

 

 

 

1,0

0,9

1,2

 

2,2

 

 

 

2,0

74

0,0

 

 

 

 

0,5

0,5

3,2

 

1,6

 

 

 

6,8

75

0,0

 

 

 

 

1,0

6,2

6,4

 

8,8

 

 

 

1,5

76

0,0

 

 

 

 

0,8

1,1

1,2

 

0,1

 

 

 

4,5

77

0,1

 

 

 

 

0,5

1,3

2,4

 

0,3

 

 

 

1,3

78

 

 

 

 

 

1,0

1,2

1,6

 

0,6

 

 

 

2,0

79

 

 

 

 

 

3,0

0,7

1,6

 

1,6

 

 

 

3,8

80

 

 

 

 

 

2,3

0,8

0,8

 

1,5

 

 

 

2,5

81

 

 

 

 

 

2,3

0,5

1,2

 

0,1

 

 

 

2,8

82

 

 

 

 

 

3,0

2,5

0,0

 

12,6

 

 

 

2,0

83

 

 

 

 

 

1,3

0,7

0,0

 

3,9

 

 

 

5,5

84

 

 

 

 

 

0,5

2,7

3,2

 

0,1

 

 

 

0,8

85

 

 

 

 

 

1,3

2,0

0,0

 

0,8

 

 

 

1,3

86

 

 

 

 

 

0,3

0,8

0,8

 

2,1

 

 

 

2,5

87

 

 

 

 

 

1,0

0,3

1,2

 

0,9

 

 

 

2,0

88

 

 

 

 

 

0,8

0,6

0,8

 

2,4

 

 

 

2,8

89

 

 

 

 

 

1,5

0,9

1,6

 

1,9

 

 

 

1,5

90

 

 

 

 

 

2,3

0,8

0,0

 

0,1

 

 

 

4,5

91

 

 

 

 

 

0,5

1,0

0,0

 

0,2

 

 

 

6,5

92

 

 

 

 

 

2,5

6,1

1,2

 

0,1

 

 

 

1,5

93

 

 

 

 

 

5,0

1,4

 

 

0,2

 

 

 

1,5

94

 

 

 

 

 

0,8

5,0

 

 

0,1

 

 

 

3,5

95

 

 

 

 

 

2,0

1,1

 

 

1,2

 

 

 

2,8

96

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

 

 

 

1,0

97

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

 

 

 

2,5

98

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,3

 

 

 

1,8

99

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2,1

 

 

 

2,0

100

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,0

101

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,5

102

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,0

103

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,5

104

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3,5

105

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3,0

106

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13,3

107

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,0

108

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3,0

109

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3,8

110

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,8

111

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3,8

112

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2,8

113

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,5

114

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,3

115

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6,8

116

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

117

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

118

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5,0

119

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3,8

120

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3,5

121

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2,0

122

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2,3

123

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2,3

124

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5


Zonă/regiune

IE

DK

FI

SE

NL

NO

1

1,9

1,4

0,5

1,4

2,10

3,2

2

2,6

1,7

0,7

1,0

1,57

1,2

3

1,5

1,7

7,7

2,6

2,40

1,2

4

2,1

1

1,5

1,7

1,67

4,6

5

3,2

1,6

1,3

1,1

4,21

1,1

6

1,4

1,9

0,9

1,0

2,31

6,6

7

0,5

1,6

5,9

0,7

1,02

1,1

8

1,5

0,7

1,9

0,6

2,57

4,6

9

3,2

2,3

2,8

0,9

3,75

1,4

10

4,1

2

2

0,8

2,14

1,4

11

0,4

2,2

5,5

0,6

2,14

1,0

12

1,3

 

2,4

2,7

0,98

1,8

13

2,9

 

3,5

3,1

1,31

2,7

14

0,8

 

1,9

2,1

3,11

0,8

15

0,8

 

2,5

1,8

2,07

1,5

16

1,0

 

1,9

3,3

2,04

1,1

17

1,5

 

2,7

1,9

1,73

0,9

18

0,7

 

8,9

1,5

1,46

0,9

19

1,4

 

0,3

0,7

1,84

1,8

20

0,6

 

 

1,5

0,71

 

21

0,2

 

 

1,7

1,77

 

22

1,9

 

 

 

1,52

 

23

0,9

 

 

 

1,33

 

24

0,2

 

 

 

1,51

 

25

1,9

 

 

 

1,26

 

26

1,3

 

 

 

1,74

 

27

 

 

 

 

6,90

 

28

 

 

 

 

1,05

 

29

 

 

 

 

1,10

 

30

 

 

 

 

1,27

 

31

 

 

 

 

0,93

 

32

 

 

 

 

1,42

 

33

 

 

 

 

2,05

 

34

 

 

 

 

2,07

 

35

 

 

 

 

1,44

 

36

 

 

 

 

1,85

 

37

 

 

 

 

2,16

 

38

 

 

 

 

2,07

 

39

 

 

 

 

1,22

 

40

 

 

 

 

1,61

 

41

 

 

 

 

0,90

 

42

 

 

 

 

1,13

 

43

 

 

 

 

1,35

 

44

 

 

 

 

1,27

 

45

 

 

 

 

0,93

 

46

 

 

 

 

0,87

 

47

 

 

 

 

1,04

 

48

 

 

 

 

0,97

 

49

 

 

 

 

1,59

 

50

 

 

 

 

1,76

 

51

 

 

 

 

1,57

 

52

 

 

 

 

4,47

 

53

 

 

 

 

3,86

 

54

 

 

 

 

4,03

 

55

 

 

 

 

2,97

 

56

 

 

 

 

1,95

 

57

 

 

 

 

1,15

 

58

 

 

 

 

1,53

 

59

 

 

 

 

1,36

 

60

 

 

 

 

1,45

 

61

 

 

 

 

1,20

 

62

 

 

 

 

0,85

 

63

 

 

 

 

1,15

 

64

 

 

 

 

1,36

 

65

 

 

 

 

1,05

 

66

 

 

 

 

1,05

 

67

 

 

 

 

0,74

 

68

 

 

 

 

0,86

 

69

 

 

 

 

0,98

 

70

 

 

 

 

0,77

 

71

 

 

 

 

1,39

 

72

 

 

 

 

0,99

 

73

 

 

 

 

0,85

 

74

 

 

 

 

0,64

 

75

 

 

 

 

0,81

 

76

 

 

 

 

2,13

 

77

 

 

 

 

2,54

 

78

 

 

 

 

1,29

 

79

 

 

 

 

0,98

 

80

 

 

 

 

1,01

 

81

 

 

 

 

1,41

 

82

 

 

 

 

0,72

 

83

 

 

 

 

0,54

 

84

 

 

 

 

0,69

 

85

 

 

 

 

0,64

 

86

 

 

 

 

0,57

 

87

 

 

 

 

4,83

 

88

 

 

 

 

2,20

 

89

 

 

 

 

3,95

 

90

 

 

 

 

1,38

 

91

 

 

 

 

 

 

92

 

 

 

 

 

 

93

 

 

 

 

 

 

94

 

 

 

 

 

 

95

 

 

 

 

 

 

96

 

 

 

 

 

 

97

 

 

 

 

 

 

98

 

 

 

 

 

 

99

 

 

 

 

 

 

100

 

 

 

 

 

 

101

 

 

 

 

 

 

102

 

 

 

 

 

 

103

 

 

 

 

 

 

104

 

 

 

 

 

 

105

 

 

 

 

 

 

106

 

 

 

 

 

 

107

 

 

 

 

 

 

108

 

 

 

 

 

 

109

 

 

 

 

 

 

110

 

 

 

 

 

 

111

 

 

 

 

 

 

112

 

 

 

 

 

 

113

 

 

 

 

 

 

114

 

 

 

 

 

 

115

 

 

 

 

 

 

116

 

 

 

 

 

 

117

 

 

 

 

 

 

118

 

 

 

 

 

 

119

 

 

 

 

 

 

120

 

 

 

 

 

 

121

 

 

 

 

 

 

122

 

 

 

 

 

 

123

 

 

 

 

 

 

124

 

 

 

 

 

 

Ponderi de risc pentru riscul de grindină

Zonă/regiune

AT

BE

CH

CZ

ES

DE

FR

IT

NL

SI

PL

1

3,1

2,8

2,8

4,1

7,5

0,5

12,6

3,7

4,0

3,7

1,6

2

3,4

2,7

1,6

4,7

1,7

0,0

1,9

3,7

5,8

2,7

1,6

3

1,8

2,0

0,3

5,1

6,7

0,0

5,7

3,7

5,3

2,1

1,7

4

23,6

3,1

2,1

5,7

0,0

0,8

8,7

0,0

1,4

3,6

1,8

5

0,2

2,0

6,7

4,6

1,7

0,4

5,4

0,0

6,6

2,8

1,7

6

1,9

3,9

4,0

4,5

3,3

2,7

3,9

0,8

0,1

2,1

1,2

7

8,3

2,0

0,1

5,1

16,7

0,4

12,3

0,8

0,3

3,5

1,7

8

0,3

2,8

0,2

5,2

2,5

0,8

2,7

0,0

2,9

3,0

1,5

9

1,4

2,4

1,5

5,0

1,7

0,2

27,6

0,0

9,6

3,6

1,4

10

0,8

 

0,3

3,8

0,0

0,1

1,7

0,0

0,1

3,1

1,2

11

3,1

 

6,1

2,7

7,5

0,9

6,8

10,8

6,1

2,6

0,9

12

2,8

 

3,0

3,2

0,0

0,1

8,7

10,8

2,8

 

1,1

13

1,0

 

0,1

3,0

0,0

0,0

2,8

10,8

2,0

 

1,7

14

17,4

 

2,7

2,7

6,7

0,1

0,3

10,8

0,6

 

1,5

15

0,2

 

4,4

4,1

1,7

0,0

3,7

10,8

0,2

 

1,3

16

0,9

 

0,3

4,5

10,0

0,0

8,5

10,8

2,0

 

0,8

17

1,7

 

1,4

4,3

5,0

0,2

0,6

10,8

0,1

 

1,2

18

1,4

 

1,9

4,9

2,5

0,0

7,2

10,8

0,1

 

1,5

19

0,3

 

5,9

3,0

10,0

0,1

12,4

10,8

3,4

 

1,9

20

0,3

 

0,5

2,8

0,0

0,0

2,5

10,8

1,5

 

1,4

21

0,4

 

1,3

3,4

3,3

0,0

8,1

7,5

5,6

 

1,5

22

1,1

 

1,3

4,2

3,3

0,0

0,1

7,5

0,5

 

1,4

23

0,2

 

1,4

2,7

3,3

0,0

10,2

7,5

0,5

 

1,4

24

5,3

 

1,2

2,3

6,7

5,5

2,0

7,5

4,2

 

2,0

25

15,9

 

1,3

2,6

5,0

0,5

8,3

7,5

1,4

 

1,8

26

5,8

 

4,9

3,2

3,3

0,1

25,3

7,5

11,6

 

2,6

27

1,6

 

 

2,9

8,4

0,1

1,0

7,5

12,0

 

1,3

28

3,8

 

 

3,2

0,0

3,3

4,7

7,5

1,3

 

2,0

29

5,4

 

 

4,6

5,0

1,7

0,0

10,8

4,3

 

1,5

30

7,9

 

 

3,4

6,7

3,1

3,6

7,5

2,6

 

2,7

31

16,5

 

 

3,9

3,3

17,4

14,0

3,3

0,4

 

2,8

32

5,6

 

 

2,8

6,7

1,8

7,7

3,3

13,4

 

3,0

33

5,9

 

 

3,2

2,5

2,0

5,8

3,3

12,0

 

1,6

34

2,4

 

 

2,8

6,7

1,7

0,3

3,3

0,3

 

2,0

35

2,7

 

 

2,8

1,7

2,1

0,2

3,3

3,2

 

2,1

36

14,1

 

 

4,3

10,0

2,2

1,3

3,3

0,2

 

2,3

37

0,4

 

 

2,9

2,5

6,1

7,6

3,3

10,6

 

2,2

38

3,5

 

 

4,1

0,0

19,7

10,6

3,3

3,4

 

1,6

39

6,1

 

 

3,0

2,5

5,4

11,6

3,3

3,1

 

2,1

40

3,1

 

 

3,7

7,5

7,9

2,8

3,3

0,2

 

2,1

41

10,4

 

 

4,8

2,5

3,7

2,3

7,5

5,9

 

1,7

42

5,4

 

 

4,6

3,3

3,5

10,4

7,5

7,2

 

1,9

43

1,1

 

 

4,2

6,7

3,0

4,8

7,5

3,8

 

1,8

44

5,9

 

 

3,8

3,3

9,8

0,1

7,5

3,5

 

2,0

45

11,3

 

 

5,0

12,5

3,4

3,4

7,5

3,9

 

2,0

46

4,5

 

 

3,2

1,7

2,7

12,2

3,3

3,2

 

1,6

47

0,3

 

 

2,3

6,7

13,2

18,1

7,5

1,2

 

1,9

48

3,3

 

 

2,8

0,1

11,9

13,7

7,5

2,5

 

2,1

49

1,3

 

 

2,7

0,5

8,7

2,1

7,5

0,6

 

2,3

50

2,1

 

 

4,0

1,2

13,9

1,9

3,7

4,7

 

2,6

51

11,4

 

 

4,5

 

11,2

6,4

3,7

2,9

 

2,0

52

2,7

 

 

5,0

 

2,1

10,9

3,7

4,6

 

2,1

53

0,2

 

 

3,0

 

6,0

4,7

3,7

0,3

 

2,1

54

0,4

 

 

3,2

 

5,0

2,0

3,7

2,4

 

1,8

55

7,9

 

 

3,0

 

3,3

0,8

3,7

5,8

 

2,5

56

0,4

 

 

3,0

 

11,2

0,1

3,7

2,4

 

1,3

57

0,2

 

 

4,1

 

0,3

2,7

3,7

5,2

 

2,0

58

8,2

 

 

2,8

 

4,3

19,9

3,7

2,1

 

2,6

59

3,6

 

 

2,7

 

2,4

1,9

3,7

8,5

 

2,1

60

4,7

 

 

 

 

3,0

1,9

0,8

9,7

 

1,4

61

1,5

 

 

 

 

0,7

16,1

0,8

8,9

 

1,7

62

3,9

 

 

 

 

18,2

1,4

0,8

0,1

 

1,6

63

2,6

 

 

 

 

5,3

2,6

0,8

0,1

 

1,1

64

2,4

 

 

 

 

4,9

15,3

0,8

7,4

 

1,5

65

4,8

 

 

 

 

0,3

20,0

0,8

4,1

 

1,2

66

0,8

 

 

 

 

8,0

2,0

0,8

0,8

 

1,1

67

1,2

 

 

 

 

15,3

4,6

0,8

0,3

 

1,6

68

0,4

 

 

 

 

11,7

12,1

0,0

3,2

 

2,3

69

10,7

 

 

 

 

7,7

17,1

0,0

1,5

 

2,1

70

1,3

 

 

 

 

1,7

13,6

0,0

1,6

 

2,3

71

4,5

 

 

 

 

6,4

12,1

0,0

2,9

 

0,7

72

15,0

 

 

 

 

5,6

0,7

0,0

7,1

 

0,9

73

0,3

 

 

 

 

5,0

15,3

0,0

4,1

 

1,2

74

1,2

 

 

 

 

7,8

9,5

0,0

1,6

 

1,6

75

1,3

 

 

 

 

8,0

6,2

0,0

1,4

 

1,7

76

0,2

 

 

 

 

55,9

0,7

0,0

0,1

 

0,4

77

4,2

 

 

 

 

41,6

1,9

0,0

0,4

 

1,2

78

 

 

 

 

 

7,9

1,7

0,0

0,3

 

1,4

79

 

 

 

 

 

10,7

1,1

0,0

0,0

 

1,6

80

 

 

 

 

 

8,7

4,6

0,8

5,1

 

0,9

81

 

 

 

 

 

7,8

3,7

0,0

0,7

 

0,9

82

 

 

 

 

 

15,8

20,4

0,0

0,3

 

1,3

83

 

 

 

 

 

5,2

0,6

0,0

1,0

 

1,0

84

 

 

 

 

 

3,2

0,6

0,0

1,1

 

1,1

85

 

 

 

 

 

12,4

1,3

0,0

5,1

 

1,0

86

 

 

 

 

 

9,1

1,3

0,0

2,5

 

1,6

87

 

 

 

 

 

4,2

1,7

0,0

1,8

 

1,2

88

 

 

 

 

 

8,5

3,2

0,0

0,3

 

1,6

89

 

 

 

 

 

3,9

3,3

0,0

4,4

 

1,6

90

 

 

 

 

 

6,4

6,0

0,0

3,0

 

0,3

91

 

 

 

 

 

2,7

2,3

0,0

 

 

1,0

92

 

 

 

 

 

3,0

1,0

0,0

 

 

2,1

93

 

 

 

 

 

2,5

4,0

 

 

 

1,9

94

 

 

 

 

 

2,5

0,7

 

 

 

1,2

95

 

 

 

 

 

1,4

2,3

 

 

 

1,9

96

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,9

97

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,3

98

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,7

99

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1,9

Ponderi de risc pentru riscul de surpare de terenuri

Zonă

FR

BE

Zonă

FR

BE

Zonă

FR

BE

Zonă

FR

BE

Zonă

FR

BE

1

0,5

0,4

20

0,3

 

39

0,5

 

58

0,3

 

77

2,5

 

2

0,3

0,6

21

0,5

 

40

0,3

 

59

6,0

 

78

2,0

 

3

0,5

1,7

22

0,3

 

41

0,5

 

60

0,3

 

79

0,8

 

4

0,3

0,9

23

0,3

 

42

0,3

 

61

0,3

 

80

0,3

 

5

0,3

1,1

24

1,8

 

43

0,3

 

62

1,0

 

81

0,8

 

6

0,5

0,9

25

0,3

 

44

0,5

 

63

0,8

 

82

0,8

 

7

0,3

1,5

26

0,3

 

45

1,5

 

64

0,5

 

83

0,5

 

8

0,3

1,8

27

0,3

 

46

0,3

 

65

0,5

 

84

0,5

 

9

0,3

1,2

28

0,5

 

47

1,0

 

66

0,3

 

85

0,5

 

10

0,3

 

29

0,3

 

48

0,3

 

67

0,3

 

86

1,0

 

11

0,5

 

30

0,3

 

49

1,3

 

68

0,3

 

87

0,3

 

12

0,3

 

31

6,3

 

50

0,3

 

69

0,5

 

88

0,3

 

13

2,5

 

32

1,0

 

51

0,3

 

70

0,3

 

89

0,5

 

14

0,3

 

33

4,8

 

52

0,3

 

71

0,5

 

90

0,3

 

15

0,3

 

34

0,5

 

53

0,3

 

72

0,8

 

91

1,5

 

16

0,5

 

35

0,3

 

54

0,5

 

73

0,3

 

92

0,5

 

17

2,3

 

36

0,5

 

55

0,3

 

74

0,3

 

93

0,8

 

18

0,5

 

37

1,5

 

56

0,3

 

75

0,3

 

94

1,0

 

19

0,3

 

38

0,3

 

57

1,0

 

76

0,3

 

95

0,8

 


ANEXA IX

(Nu privește versiunea în limba română.)


ANEXA X

Anexa XVI la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

(Nu privește versiunea în limba română).

2.

(Nu privește versiunea în limba română).


ANEXA XI

„ANEXA XIX

FACTORI DE RISC PRIVIND CERINȚA DE CAPITAL MINIM ȘI OBLIGAȚIILE DE ASIGURARE SAU REASIGURARE DE SĂNĂTATE

 

Segment

Linii de activitate, prevăzute în anexa I, din care este compus segmentul

Factor pentru rezervele tehnice ale segmentului s (αs )

Factor pentru primele subscrise pentru segmentul s (βs )

1

Asigurare pentru cheltuieli medicale

1 și 13

5,4 %

4,7 %

2

Asigurare de protecție a veniturilor

2 și 14

13,1 %

8,0 %

3

Asigurare de accidente de muncă și boli profesionale

3 și 15

10,3 %

9,0 %

4

Asigurare și reasigurare proporțională de răspundere civilă auto

4 și 16

8,5 %

9,4 %

5

Alte asigurări și reasigurări proporționale auto

5 și 17

7,5 %

7,5 %

6

Asigurare și reasigurare proporțională maritimă, de aviație și de transport

6 și 18

10,3 %

14 %

7

Asigurare și reasigurare proporțională de incendiu și alte asigurări și reasigurări proporționale de bunuri

7 și 19

9,4 %

7,5 %

8

Asigurare și reasigurare proporțională de răspundere civilă generală

8 și 20

10,3 %

13,1 %

9

Asigurare și reasigurare proporțională de credite și de garanții

9 și 21

16,0 %

17,7 %

10

Asigurare și reasigurare proporțională de protecție juridică

10 și 22

5,2 %

7,8 %

11

Asigurare și reasigurare proporțională de asistență

11 și 23

20,3 %

6,0 %

12

Asigurare și reasigurare proporțională de pierderi financiare diverse

12 și 24

18,6 %

12,2 %

13

Reasigurare neproporțională de accident

26

18,6 %

15,9 %

14

Reasigurare neproporțională maritimă, de aviație și de transport

27

18,6 %

15,9 %

15

Reasigurare neproporțională de bunuri

28

18,6 %

15,9 %

16

Reasigurare neproporțională de sănătate

25

15,9 %

15,9 %


ANEXA XII

„ANEXA XX

STRUCTURA RAPORTULUI PRIVIND SOLVABILITATEA ȘI SITUAȚIA FINANCIARĂ ȘI A RAPORTULUI PERIODIC DE SUPRAVEGHERE

A.   Structura raportului privind solvabilitatea și situația financiară

1.   Structura părții destinate deținătorilor de polițe și beneficiarilor

A.

Limbi în care este disponibilă această parte

B.

Activitatea și performanța

C.

Gestionarea capitalului și profilul de risc

D.

Alte informații

2.   Structura părții destinate profesioniștilor de pe piață

A.

Activitatea și performanța

A.1

Activitatea

A.2

Performanța de subscriere

A.3

Performanța investițiilor

A.4

Performanța altor activități

A.5

Orice alte informații

B.

Sistemul de guvernanță

B.1

Informații generale privind sistemul de guvernanță

B.2

Externalizarea

B.3

Orice alte informații

C.

Evaluarea din punctul de vedere al solvabilității

C.1

Active

C.2

Rezerve tehnice

C.3

Alte pasive

C.4

Metode alternative de evaluare

C.5

Orice alte informații

D.

Gestionarea capitalului și profilul de risc

D.1

Fonduri proprii

D.2

Cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim

D.3

Utilizarea submodulului „risc al acțiunilor în funcție de durată” și a dispoziției privind investițiile pe termen lung în acțiuni la calcularea cerinței de capital de solvabilitate

D.4

Diferențe între formula standard și eventualele modele interne utilizate

D.5

Riscuri de lichiditate semnificative și concentrări de riscuri semnificative

D.6

Tehnici de diminuare a riscurilor

D.7

Riscuri semnificative care nu sunt incluse în cerința de capital de solvabilitate

D.8

Necesitățile generale de solvabilitate

D.9

Neconformitatea cu cerința de capital minim și neconformitatea cu cerința de capital de solvabilitate

D.10

Orice alte informații

E.

Informații referitoare la durabilitate

B.   Structura raportului periodic de supraveghere

A.

Activitatea și performanța

A.1

Activitatea

A.2

Performanța de subscriere

A.3

Performanța investițiilor

A.4

Performanța altor activități

A.5

Orice alte informații

B.

Sistemul de guvernanță

B.1

Informații generale privind sistemul de guvernanță

B.2

Cerințe de competență și onorabilitate

B.3

Sistemul de gestionare a riscurilor, inclusiv evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității

B.4

Sistemul de control intern

B.5

Funcția de audit intern

B.6

Funcția actuarială

B.7

Externalizarea

B.8

Orice alte informații

C.

Evaluarea din punctul de vedere al solvabilității

C.1

Active

C.2

Rezerve tehnice

C.3

Alte pasive

C.4

Metode alternative de evaluare

C.5

Orice alte informații

D.

Gestionarea capitalului și profilul de risc

D.1

Fonduri proprii

D.2

Cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim

D.3

Utilizarea submodulului „risc al acțiunilor în funcție de durată” și a dispoziției privind investițiile pe termen lung în acțiuni la calcularea cerinței de capital de solvabilitate

D.4

Riscuri de lichiditate semnificative și concentrări de riscuri semnificative

D.5

Expuneri extrabilanțiere

D.6

Tehnici de diminuare a riscurilor

D.7

Riscuri semnificative care nu sunt incluse în cerința de capital de solvabilitate

D.8

Senzitivități la risc

D.9

Neconformitatea cu cerința de capital minim și neconformitatea cu cerința de capital de solvabilitate

D.10

Orice alte informații


ANEXA XIII

În anexa XXI la Regulamentul delegat (UE) 2015/35, partea B se modifică după cum urmează:

1.

Se adaugă următoarele puncte:

„(20)

numărul de întreprinderi clasificate ca fiind mici și cu un grad redus de complexitate, numărul celor dintre acestea cărora li s-a solicitat să nu mai aplice una sau mai multe dintre măsurile de proporționalitate în conformitate cu articolul 29c alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE;

(21)

numărul de întreprinderi autorizate să aplice una sau mai multe măsuri de proporționalitate în conformitate cu articolul 29d din Directiva 2009/138/CE, precum și cu articolul 327g din prezentul regulament, defalcat pe măsuri de proporționalitate;

(22)

numărul de grupuri clasificate ca fiind mici și cu un grad redus de complexitate, numărul celor dintre acestea cărora li s-a solicitat să nu mai aplice una sau mai multe dintre măsurile de proporționalitate în conformitate cu articolul 29c alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE;

(23)

numărul de grupuri autorizate să aplice una sau mai multe măsuri de proporționalitate în conformitate cu articolul 29d din Directiva 2009/138/CE, precum și cu articolul 327g din prezentul regulament, defalcat pe măsuri de proporționalitate;

(24)

numărul de grupuri pentru care supravegherea la nivel de grup nu se aplică, pe baza unei decizii de a nu include una sau mai multe întreprinderi în supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 214 din Directiva 2009/138/CE, precum și numărul de grupuri pentru care supravegherea la nivel de grup se aplică numai la nivelul unei întreprinderi participative intermediare, pe baza unei decizii de a nu include una sau mai multe întreprinderi în supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 214 din directiva respectivă.”

2.

Ultima teză din partea B se înlocuiește cu următorul text:

„Informațiile de la punctele (2)-(24) se referă la ultimul an calendaristic.”


ANEXA XIV

Anexa XXII la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

(Nu privește versiunea în limba română).

2.

(Nu privește versiunea în limba română).


ANEXA XV

Anexa XXIII la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

(Nu privește versiunea în limba română).

2.

Secțiunea „Coeficienți de corelație pentru riscul de cutremur în România” se înlocuiește cu următorul text:

Coeficienți de corelație pentru riscul de cutremur în România

i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

10

11

12

13

14

20

21

22

01

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

02

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

03

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

04

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

05

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

06

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

07

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

08

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,50

0,25

10

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,25

0,00

11

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

12

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

1,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,00

13

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,25

14

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,25

20

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

1,00

0,75

0,50

21

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

22

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,75

1,00


i/j

23

24

30

31

32

33

40

41

42

43

44

45

50

51

52

53

01

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

02

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

03

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

04

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

05

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

06

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

07

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

08

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

10

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,75

0,50

11

0,75

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

12

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

13

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

0,50

14

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

20

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

21

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

22

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50


i/j

54

55

60

61

62

70

71

72

73

80

81

82

90

91

92

01

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

02

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

03

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

04

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

05

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

06

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

07

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

08

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

10

0,00

0,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,50

0,75

11

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

12

0,25

0,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,75

13

0,25

0,25

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,50

0,50

14

0,50

0,25

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

20

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,50

0,25

0,50

21

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

22

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25


i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

10

11

12

13

14

20

21

22

23

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

24

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

31

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

32

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

33

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

40

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

41

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

42

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

43

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

44

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

45

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

51

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

52

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

53

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50


i/j

23

24

30

31

32

33

40

41

42

43

44

45

50

51

52

53

23

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

24

0,75

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

30

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

31

0,00

0,00

0,25

1,00

0,25

0,50

0,75

0,25

0,75

0,50

0,25

0,50

0,00

0,50

0,00

0,50

32

0,00

0,00

0,00

0,25

1,00

0,50

0,50

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

0,00

0,50

0,00

0,25

33

0,50

0,00

0,00

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

40

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

1,00

0,50

1,00

0,50

0,75

41

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,75

1,00

0,75

0,50

0,25

0,75

0,00

0,75

0,00

0,50

42

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

1,00

0,50

1,00

0,25

0,75

43

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,25

0,75

0,25

0,50

44

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,25

45

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

1,00

0,25

1,00

0,25

0,75

50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,50

0,75

51

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

1,00

0,50

1,00

0,25

0,75

52

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,75

53

0,75

0,75

0,00

0,50

0,25

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,25

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00


i/j

54

55

60

61

62

70

71

72

73

80

81

82

90

91

92

23

0,50

0,25

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

24

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

30

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

31

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

32

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

33

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

40

1,00

0,75

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

41

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

42

1,00

0,75

0,25

0,50

0,00

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,50

43

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

44

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

45

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

51

1,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

52

0,25

0,25

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

53

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50


i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

10

11

12

13

14

20

21

22

54

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

55

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

60

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

61

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

62

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,50

0,25

0,00

70

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

71

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

72

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

73

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

80

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

81

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

82

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

90

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

91

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

92

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25


i/j

23

24

30

31

32

33

40

41

42

43

44

45

50

51

52

53

54

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

0,25

0,75

55

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,75

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

0,25

0,50

60

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

1,00

0,50

61

0,75

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,75

62

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

1,00

0,50

70

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,75

71

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

72

0,75

0,75

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

0,50

0,75

0,50

0,75

73

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,75

80

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

0,50

81

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

82

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,75

0,25

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

90

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

0,75

0,25

0,75

91

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

92

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50


i/j

54

55

60

61

62

70

71

72

73

80

81

82

90

91

92

54

1,00

0,75

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,50

55

0,75

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

60

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,00

0,25

0,25

61

0,50

0,25

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,25

0,25

0,50

62

0,25

0,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,50

0,00

0,25

0,25

70

0,50

0,25

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,25

0,25

0,50

71

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

72

0,50

0,25

0,75

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

73

0,50

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,50

80

0,25

0,25

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,50

81

0,25

0,25

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

82

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,50

90

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

91

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

1,00

0,75

92

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00 ”


ANEXA XVI

Anexa XXIV la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

(Nu privește versiunea în limba română).

2.

Secțiunea „Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în România” se înlocuiește cu următorul text:

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în România

i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

10

11

12

13

14

20

21

22

01

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

02

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

03

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

04

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

05

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

06

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

07

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

08

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

1,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

13

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

14

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

0,25

20

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

1,00

0,50

0,50

21

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,00

22

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

1,00


i/j

23

24

30

31

32

33

40

41

42

43

44

45

50

51

52

53

01

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

03

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

04

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

05

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

06

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

07

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

08

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

13

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

14

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

20

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

21

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

22

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25


i/j

54

55

60

61

62

70

71

72

73

80

81

82

90

91

92

01

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

02

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

03

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

04

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

05

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

06

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

07

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

08

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

11

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

13

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

14

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

20

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

21

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

22

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00


i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

10

11

12

13

14

20

21

22

23

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,25

24

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

31

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

32

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

33

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

40

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

41

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

42

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

43

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

44

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

45

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

51

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

52

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

53

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25


i/j

23

24

30

31

32

33

40

41

42

43

44

45

50

51

52

53

23

1,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

24

0,50

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

30

0,00

0,00

1,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

31

0,25

0,00

0,25

1,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

32

0,25

0,00

0,50

0,25

1,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

33

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

40

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

41

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

42

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

43

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

44

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

45

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,50

0,25

51

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

52

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

1,00

0,50

53

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00


i/j

54

55

60

61

62

70

71

72

73

80

81

82

90

91

92

23

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

24

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

31

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

32

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

33

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

40

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

41

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

42

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

43

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

44

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

45

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

50

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

51

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

52

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

53

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25


i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

10

11

12

13

14

20

21

22

54

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

55

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

60

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

61

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

62

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

70

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

71

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

72

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

73

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

80

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

81

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

82

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

90

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

91

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

92

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00


i/j

23

24

30

31

32

33

40

41

42

43

44

45

50

51

52

53

54

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

55

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

60

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

61

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

62

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

70

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

71

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

72

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

73

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

80

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

81

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

82

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

90

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

91

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

92

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25


i/j

54

55

60

61

62

70

71

72

73

80

81

82

90

91

92

54

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

55

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

60

0,00

0,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

61

0,00

0,00

0,50

1,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

62

0,00

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

70

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

71

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

72

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,75

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

73

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

80

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

81

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,50

82

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,25

0,25

90

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

91

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

92

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00 ”

3.

Se adaugă următoarele secțiuni:

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în Irlanda

i/j

CE

CK

CN

CW

DL

DN

GY

KE

KK

KY

LD

LH

LK

LM

CE

1,00

0,00

0,75

0,50

0,25

0,00

1,00

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

CK

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,50

0,00

CN

0,75

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

CW

0,50

0,25

0,25

1,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,75

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

DL

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

DN

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

1,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

GY

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

1,00

0,50

KE

0,75

0,25

0,25

0,75

0,25

0,75

0,50

1,00

0,75

0,25

0,00

0,50

1,00

0,00

KK

0,50

0,25

0,00

0,75

0,00

0,25

0,25

0,75

1,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

KY

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

1,00

0,25

LD

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

LH

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

1,00

0,50

0,25

LK

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

0,25

0,50

1,00

0,75

LM

0,75

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

1,00


i/j

LS

MH

MN

MO

OY

RN

SO

TY

WD

WH

WW

WX

WX

CE

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

CK

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

CN

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

CW

0,75

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,50

0,75

0,75

DL

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

DN

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

GY

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

KE

0,75

0,75

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,75

0,25

0,50

0,75

0,50

0,50

KK

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,75

0,75

KY

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

LD

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

LH

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

LK

0,75

0,75

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

LM

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00


i/j

CE

CK

CN

CW

DL

DN

GY

KE

KK

KY

LD

LH

LK

LM

LS

0,50

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,25

0,75

0,50

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

MH

0,75

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

0,50

0,75

0,25

MN

0,75

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

MO

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

OY

0,75

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

0,25

RN

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

0,50

SO

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

TY

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,00

0,50

0,25

1,00

0,25

WD

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

WH

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,50

0,50

0,50

0,25

WW

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

0,50

0,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

WX

0,50

0,25

0,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,50

0,75

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00


i/j

LS

MH

MN

MO

OY

RN

SO

TY

WD

WH

WW

WX

WX

LS

1,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,75

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

MH

0,25

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

MN

0,25

0,25

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

MO

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

OY

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

RN

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

SO

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

TY

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

WD

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,50

0,50

WH

0,50

0,75

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

WW

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

0,50

0,50

WX

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în Regatul Danemarcei

i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

01

1,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

0,00

1,00

0,00

1,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

03

0,75

0,00

1,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

04

0,00

1,00

0,25

1,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

05

0,00

0,50

0,00

0,75

1,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

06

0,50

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

07

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

1,00

0,50

0,75

1,00

0,00

08

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

0,75

0,00

09

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

1,00

1,00

0,00

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

1,00

0,75

1,00

1,00

0,00

11

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în Republica Finlanda

i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

01

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

0,00

1,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

03

0,00

0,25

1,00

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

04

0,00

0,00

0,75

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

1,00

0,50

0,75

0,00

0,00

0,25

05

0,00

0,25

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,00

0,00

0,25

06

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,00

07

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,75

0,50

0,00

08

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

1,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,75

0,75

0,00

09

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,00

10

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,50

0,75

0,50

0,75

1,00

0,00

0,75

0,50

0,00

0,00

0,50

0,50

0,50

0,00

11

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,00

13

0,00

0,25

1,00

0,75

0,75

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,00

0,00

0,50

14

0,00

0,00

0,75

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,00

0,00

0,00

15

0,00

0,00

1,00

0,50

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,00

0,00

0,25

16

0,00

0,25

1,00

0,75

1,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,00

0,00

0,50

17

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

18

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

1,00

0,00

19

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

1,00

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în Regatul Suediei

i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

01

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

02

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

03

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

04

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,00

0,50

0,75

0,00

0,75

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

05

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

06

0,50

0,50

0,75

0,75

0,25

1,00

1,00

0,75

0,50

0,00

0,75

0,75

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

07

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,00

0,75

0,50

0,00

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

08

0,75

0,75

1,00

1,00

0,25

0,75

0,75

1,00

0,00

0,25

0,50

0,50

0,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

09

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,00

1,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

12

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,00

0,75

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

13

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,25

0,75

0,75

0,75

0,25

0,50

14

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

15

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

16

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

17

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,75

1,00

0,50

0,75

0,00

0,00

18

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,25

0,50

1,00

0,75

0,00

0,50

19

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,25

0,75

0,75

1,00

0,00

0,25

20

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

21

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în Regatul Țărilor de Jos

i/j

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

10

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

0,25

0,00

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

11

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,50

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

12

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

0,00

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,00

13

0,50

1,00

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

14

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

1,00

1,00

0,25

0,50

0,50

1,00

0,75

1,00

1,00

15

0,25

1,00

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,25

16

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

17

0,75

0,50

0,25

0,00

1,00

0,75

0,50

1,00

0,75

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

18

0,50

0,75

0,75

0,25

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

19

0,50

1,00

0,50

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

1,00

0,00

20

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,00

21

1,00

0,75

0,25

0,50

0,50

0,75

0,25

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

22

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

1,00

0,25

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

23

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

0,75

0,25

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

24

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

25

0,50

1,00

0,00

0,25

1,00

0,25

0,00

0,75

0,75

0,00

0,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00


i/j

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

10

0,25

1,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

11

0,50

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,00

12

0,00

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

13

0,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

14

0,25

0,75

1,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,25

0,50

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,00

15

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

1,00

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,00

16

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

17

0,25

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

18

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

0,50

0,75

0,25

0,50

0,00

19

0,00

0,50

0,75

0,75

0,00

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

20

0,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

21

0,25

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

22

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

23

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

0,75

24

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00


i/j

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

10

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

12

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

13

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

14

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

1,00

0,00

1,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

15

0,25

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

16

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

17

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,75

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

18

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

19

0,50

1,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

20

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

21

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,50

22

0,50

1,00

0,50

0,00

0,25

0,75

0,50

0,50

1,00

0,75

0,75

0,75

0,25

0,25

0,50

23

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

1,00

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

24

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,00

0,75

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00


i/j

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11

1,00

0,50

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

12

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

13

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

14

0,50

0,75

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

15

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

16

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

17

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

18

0,75

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

19

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

20

0,75

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

21

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

22

0,75

0,75

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

23

0,75

0,50

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

24

1,00

1,00

0,25

0,75

1,00

1,00

1,00

0,25

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

0,50

25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00


i/j

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,00

0,75

0,75

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,50

0,75

13

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

14

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,00

1,00

0,50

15

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,75

1,00

16

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

1,00

17

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

0,00

0,00

1,00

0,75

18

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,00

0,00

0,50

0,50

19

0,00

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

1,00

0,25

0,00

1,00

1,00

20

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,75

21

0,00

0,50

0,25

0,75

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

22

0,00

0,00

0,25

0,50

0,75

0,50

0,50

0,00

0,00

0,50

0,75

0,25

0,00

1,00

1,00

23

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

0,00

0,00

1,00

0,50

24

0,00

0,00

0,50

1,00

1,00

0,75

0,50

0,00

0,00

1,00

1,00

0,00

0,00

1,00

1,00

25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00


i/j

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,00

1,00

11

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

1,00

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

13

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

1,00

14

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

1,00

15

0,25

0,75

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,25

1,00

16

0,50

0,75

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

17

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

1,00

18

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

1,00

19

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

20

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

21

0,75

1,00

0,00

0,75

0,50

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,75

1,00

22

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,25

1,00

23

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

1,00

24

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,75

1,00

25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

1,00


i/j

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,75

1,00

0,50

27

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,25

0,75

1,00

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

28

1,00

0,75

0,50

0,50

1,00

0,50

0,25

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

29

0,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

30

0,25

0,75

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

31

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

1,00

1,00

0,50

32

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

1,00

0,75

0,75

1,00

0,25

33

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,50

0,25

0,75

0,75

0,75

1,00

0,25

34

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

35

0,50

1,00

0,25

0,25

1,00

0,75

0,00

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

1,00

0,25

36

0,25

0,75

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

37

0,25

1,00

0,75

0,50

1,00

0,75

0,50

0,25

0,75

0,50

0,25

0,75

0,50

0,50

1,00

0,00

38

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,00

39

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

1,00

0,00

40

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,00


i/j

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

26

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

27

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,25

1,00

0,25

0,50

0,50

28

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,25

0,75

0,50

0,50

0,00

29

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,25

0,00

0,75

0,50

0,25

0,00

30

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

31

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

32

0,50

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

0,50

0,75

0,25

0,00

0,75

0,25

0,50

0,50

33

0,25

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

34

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,25

1,00

0,50

1,00

0,00

35

0,25

1,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,75

0,25

0,50

0,25

36

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

1,00

0,25

0,00

0,25

0,00

37

0,25

1,00

0,75

0,75

0,00

0,25

0,75

0,25

1,00

0,75

0,25

1,00

0,75

0,50

0,75

38

0,00

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,75

1,00

0,25

0,25

39

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

1,00

0,50

0,25

0,50

0,25

1,00

0,75

40

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,75

0,25

0,75

1,00


i/j

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

26

0,25

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

27

0,50

1,00

0,75

0,25

0,50

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

28

0,50

1,00

0,50

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

29

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

30

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

31

0,25

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

32

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,50

33

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

34

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,75

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

35

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

36

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

37

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

38

0,25

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

39

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

40

0,75

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

1,00

0,50

0,25


i/j

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

26

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

27

1,00

1,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,75

0,25

0,50

0,50

0,75

0,25

28

1,00

0,75

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

29

0,75

1,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

31

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

32

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

33

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

34

1,00

1,00

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,50

0,75

0,75

0,25

35

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

36

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

37

0,75

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

38

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

39

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

40

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,75

0,00

0,25

0,25


i/j

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

26

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

27

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

28

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

29

0,00

0,50

0,25

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,75

0,25

0,00

1,00

1,00

30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

31

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

32

0,00

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

1,00

1,00

33

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,75

0,75

34

0,00

0,00

0,50

1,00

0,75

0,75

0,50

0,00

0,00

0,75

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

35

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

36

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,75

0,25

37

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

1,00

1,00

38

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,75

0,75

0,25

0,75

0,75

39

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,75

0,75

40

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,75

0,75


i/j

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

26

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

1,00

27

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,50

1,00

1,00

28

0,50

1,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,25

0,75

29

0,75

1,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

30

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

1,00

31

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

32

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

1,00

33

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

34

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,75

1,00

35

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,00

1,00

36

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

1,00

37

0,75

1,00

0,00

0,50

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

1,00

1,00

38

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

39

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

40

0,25

1,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50


i/j

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

41

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

1,00

0,25

42

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,25

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

43

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

1,00

0,00

44

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,50

0,00

45

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,75

0,00

46

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,75

0,25

1,00

0,50

47

0,75

0,25

0,25

0,25

1,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

48

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

1,00

0,00

49

0,25

0,50

0,25

0,75

1,00

0,75

0,25

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

50

0,00

0,75

0,50

0,50

0,25

0,50

0,00

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

1,00

0,00

51

1,00

0,50

0,25

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

52

0,00

0,75

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,25

1,00

0,00

53

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

0,00

54

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,00

55

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

1,00

0,00


i/j

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,00

0,75

0,25

0,50

0,75

42

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

43

0,25

0,75

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

44

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

45

0,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

46

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

47

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

48

0,25

0,50

0,25

0,75

0,00

0,25

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

49

0,50

0,75

0,50

1,00

0,50

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

50

0,25

1,00

0,75

0,75

0,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,50

0,25

0,75

0,50

0,25

0,00

51

0,25

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,75

0,50

1,00

0,50

0,25

1,00

0,50

0,50

0,50

52

0,25

1,00

1,00

0,75

0,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,25

0,75

0,25

0,50

0,25

53

0,25

0,50

0,25

0,75

0,00

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

54

0,00

0,75

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

55

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

0,00

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25


i/j

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

41

1,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,75

0,50

0,50

0,75

0,75

0,25

0,25

42

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

43

0,25

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

0,50

44

0,25

0,50

0,75

1,00

1,00

0,50

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

45

0,25

0,50

0,75

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

46

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

0,75

47

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

0,25

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

48

0,25

1,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

49

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

50

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

51

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

52

0,75

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

53

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,50

54

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

55

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,75

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00


i/j

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

41

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

42

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

43

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

44

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

45

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

46

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

47

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

48

0,75

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

49

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

50

1,00

0,75

0,25

0,50

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

51

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

52

0,75

0,75

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

53

0,50

0,75

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

54

0,75

1,00

0,75

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

55

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25


i/j

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

41

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

42

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

43

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

44

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

45

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

46

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

47

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

48

0,75

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

49

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

50

1,00

0,75

0,25

0,50

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

51

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

52

0,75

0,75

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

53

0,50

0,75

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,50

0,25

0,25

54

0,75

1,00

0,75

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

55

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25


i/j

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

41

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,75

1,00

42

0,00

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,75

0,25

0,00

1,00

1,00

43

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

44

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,50

0,75

45

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,75

1,00

46

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

47

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,75

0,75

48

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

49

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,75

1,00

50

0,00

0,25

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,00

0,00

0,50

0,75

0,00

0,00

1,00

1,00

51

0,00

0,50

0,50

0,75

0,50

0,75

0,50

0,50

0,25

0,50

0,75

0,25

0,00

1,00

1,00

52

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,00

1,00

1,00

53

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

1,00

1,00

54

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,00

0,25

1,00

0,25

0,00

1,00

1,00

55

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,75

1,00


i/j

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

41

0,50

1,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,50

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

42

0,75

1,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,75

1,00

43

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

44

0,50

1,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

45

0,50

0,75

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

46

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,50

1,00

47

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,75

48

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

49

0,50

1,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,50

0,50

0,75

50

0,25

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,75

1,00

51

0,75

1,00

0,00

0,75

0,50

0,00

0,50

0,00

0,50

0,00

1,00

0,25

0,50

1,00

52

0,50

1,00

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

53

0,50

1,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

1,00

54

0,50

1,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

55

0,50

1,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50


i/j

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

56

0,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,00

0,50

0,75

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,00

57

0,00

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

1,00

0,25

58

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

59

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

60

0,00

0,50

0,00

0,25

1,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

61

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

0,00

62

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

1,00

0,00

63

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

64

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,00

65

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

1,00

0,00

66

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,00

67

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

68

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,75

0,00

69

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,50

0,50

0,00

0,75

0,00

70

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00


i/j

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

56

0,25

1,00

1,00

0,75

0,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

0,50

0,25

57

0,25

1,00

0,75

1,00

0,00

0,25

0,75

0,25

1,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,50

0,25

58

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

59

0,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

60

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

61

0,00

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

62

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

63

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

64

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

65

0,00

0,75

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

66

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

1,00

67

0,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

0,75

68

0,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

0,00

69

0,00

0,75

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

70

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25


i/j

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

56

0,25

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00

57

0,25

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

58

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,25

0,25

0,75

0,50

59

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

60

0,25

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

61

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,75

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

62

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

63

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

64

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

65

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

66

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

0,25

67

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

68

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

69

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

70

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25


i/j

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

56

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

57

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

58

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

59

0,75

0,75

0,50

1,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

60

1,00

0,75

0,25

0,50

1,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

61

0,25

0,50

0,00

0,00

0,50

1,00

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

62

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

1,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

63

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

64

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

65

0,75

0,75

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

66

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,75

0,75

0,50

0,25

67

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

68

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

0,50

1,00

0,75

0,25

69

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

1,00

0,50

70

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00


i/j

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

56

0,00

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,00

0,25

0,75

0,75

0,50

0,25

1,00

1,00

57

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

0,25

0,25

0,00

0,50

1,00

0,25

0,00

1,00

1,00

58

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,75

1,00

59

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

1,00

1,00

60

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

61

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

62

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

63

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

64

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

65

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,50

0,75

66

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,75

1,00

67

0,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,75

1,00

68

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

69

0,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,75

1,00

70

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

1,00


i/j

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

56

0,75

0,75

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,75

1,00

57

0,75

1,00

0,00

1,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

1,00

1,00

58

0,50

1,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

59

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,75

60

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,25

1,00

61

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

62

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,75

63

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

64

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

65

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

1,00

66

0,50

1,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

67

0,50

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

68

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,75

69

0,50

0,75

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

70

0,25

0,75

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50


i/j

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

71

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

72

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

73

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

74

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

0,25

1,00

0,00

75

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

1,00

0,00

76

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,75

0,50

0,00

0,75

0,00

77

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

78

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

79

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

80

0,75

0,50

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

1,00

0,00

81

0,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

1,00

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

0,00

82

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

83

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

84

0,00

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

0,50

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

85

0,00

0,75

0,75

1,00

0,50

1,00

1,00

0,75

0,50

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

1,00

0,00


i/j

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

71

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

72

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

73

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,25

74

0,00

0,75

0,50

0,75

0,00

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

75

0,25

0,50

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

76

0,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,00

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

77

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

78

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

79

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

80

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

81

0,25

0,50

0,25

0,75

0,00

0,00

0,75

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,50

82

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

83

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

84

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

1,00

0,75

1,00

0,50

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

85

0,50

1,00

1,00

1,00

0,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

1,00

0,75

0,75

0,75


i/j

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

71

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

72

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

73

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

74

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

75

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,75

0,50

0,75

0,25

0,50

0,25

76

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

77

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

78

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

79

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

80

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

81

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

82

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

83

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

84

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

85

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00


i/j

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

71

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

72

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

73

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

74

0,75

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

76

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

77

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

78

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

79

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

80

0,75

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

81

0,75

1,00

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

82

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

83

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

84

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

0,75

0,50

85

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00


i/j

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

71

1,00

0,75

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,75

0,00

0,25

0,75

0,75

72

0,75

1,00

0,50

0,75

0,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,75

1,00

73

0,00

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,75

1,00

74

0,50

0,75

0,50

1,00

0,50

0,75

0,75

0,00

0,25

0,50

1,00

0,00

0,00

1,00

1,00

75

0,25

0,00

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

76

0,50

0,75

0,50

0,75

0,25

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

1,00

1,00

77

0,50

0,75

0,50

0,75

0,25

0,75

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

1,00

0,75

78

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

1,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,75

0,75

79

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

80

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

81

0,75

0,75

0,50

1,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,25

1,00

1,00

0,75

0,25

0,75

1,00

82

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

1,00

0,50

0,75

1,00

83

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,75

84

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

85

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00


i/j

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

71

0,50

1,00

0,00

1,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

72

0,50

1,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

73

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

74

0,50

0,75

0,00

0,50

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,75

1,00

75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

76

0,75

1,00

0,00

0,75

0,75

0,50

0,50

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

1,00

77

0,25

0,75

0,25

0,75

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,75

78

0,50

0,75

0,25

0,75

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,25

0,50

79

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

80

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,75

81

0,25

0,75

0,25

0,75

0,25

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

82

0,25

0,75

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

83

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

84

1,00

1,00

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,75

0,00

1,00

0,75

0,75

1,00

85

1,00

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

0,25

0,75

0,00

0,50

0,50

1,00

1,00


i/j

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

86

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

0,25

0,00

0,75

0,00

87

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,75

0,00

0,50

0,75

0,25

1,00

0,25

0,25

0,50

0,25

88

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

89

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

90

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

91

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

92

0,00

0,25

0,50

0,75

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,00

1,00

0,00

93

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

94

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

95

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

96

1,00

1,00

0,25

0,50

1,00

0,75

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

97

1,00

0,25

0,00

0,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

1,00

0,25

98

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,75

0,00

99

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00


i/j

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

86

0,00

0,50

0,50

0,75

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,75

0,00

0,25

0,25

87

0,00

1,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,50

0,00

0,25

1,00

0,25

0,25

1,00

88

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

89

0,00

0,50

0,50

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,50

90

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

91

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

92

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,75

0,00

0,00

1,00

0,50

0,50

0,50

93

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

94

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

95

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

96

0,50

1,00

1,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,50

1,00

0,75

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

97

0,00

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

98

0,00

1,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

1,00

0,25

0,25

0,00

99

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50


i/j

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

86

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

87

1,00

1,00

0,50

1,00

0,75

0,50

0,25

0,25

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

88

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

89

0,50

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,75

0,00

0,75

0,50

0,50

90

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

91

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

92

0,50

0,25

0,75

0,25

0,25

0,75

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

93

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

94

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

95

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

96

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

1,00

0,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

97

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

98

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

99

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50


i/j

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

86

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

87

0,75

1,00

1,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,75

88

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

89

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

90

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

91

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

92

1,00

0,25

0,25

0,75

0,75

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

93

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

94

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

95

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

96

0,50

0,50

0,00

0,00

1,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

97

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

98

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

99

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50


i/j

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

86

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,75

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

1,00

87

1,00

1,00

0,50

0,75

0,00

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

88

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

89

1,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,75

0,50

0,25

1,00

1,00

90

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

1,00

91

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,50

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,75

1,00

92

0,50

0,50

0,25

0,75

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

93

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

94

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,75

0,75

95

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

96

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

1,00

0,50

97

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,50

98

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,75

1,00

99

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,25

0,75

0,50

0,50

0,25

1,00

1,00


i/j

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

86

1,00

1,00

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

1,00

87

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

1,00

1,00

88

0,50

1,00

1,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

89

1,00

1,00

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,75

0,75

90

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

0,50

91

0,50

1,00

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,75

0,75

92

0,50

1,00

0,25

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,75

93

0,00

1,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,00

0,75

0,25

0,50

94

0,25

0,75

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,00

1,00

0,25

0,75

95

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

96

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,50

1,00

97

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,25

1,00

0,50

1,00

98

1,00

1,00

0,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

1,00

1,00

99

1,00

1,00

0,25

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,75

0,00

1,00

1,00

1,00

1,00

Coeficienți de corelație pentru riscul de inundații în Regatul Norvegiei

i/j

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

01

1,00

0,00

0,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

02

0,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

03

0,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

04

1,00

0,00

0,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

05

0,75

0,00

0,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

06

1,00

0,25

0,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

07

1,00

0,50

0,50

1,00

0,75

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

08

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

09

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

10

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

13

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

14

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

15

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,00

0,25

16

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,75

1,00

0,50

0,00

0,50

17

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,50

0,75

18

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,25

19

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,75

0,25

1,00 ”


ANEXA XVII

În anexa XXV la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se adaugă următoarea secțiune:

Coeficienți de corelație pentru riscul de grindină în Republica Polonă

i/j

00

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,00

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,00

0,00

0,50

01

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,00

0,00

0,50

02

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,00

0,25

0,25

0,50

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

03

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

04

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

05

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

06

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

07

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

08

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

09

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

10

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

11

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

12

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,75

0,50

1,00

0,75

0,50

0,75

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

13

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,75

1,00

0,75

1,00

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

14

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

15

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

0,50

1,00

16

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

1,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

17

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

1,00

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

18

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

1,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

19

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,50

20

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,25

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

1,00

21

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

1,00

0,25

0,00

0,25

22

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

23

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

1,00

0,25

24

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00


i/j

25

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

01

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

02

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

03

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

04

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

05

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

06

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

07

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

08

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

09

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

10

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00

0,50

0,75

0,50

0,50

11

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

12

0,50

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

13

0,75

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

14

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

15

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,50

16

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

17

0,50

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

18

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

19

0,75

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

20

1,00

0,75

0,50

0,50

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,25

0,25

21

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

22

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

23

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

24

0,75

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25


i/j

50

51

52

53

54

55

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

71

72

73

74

00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,00

0,00

01

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

0,50

0,00

0,00

02

1,00

0,75

0,50

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

03

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

1,00

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

04

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

05

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,50

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

06

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

07

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

08

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,00

09

1,00

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

10

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,50

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

11

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

12

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,50

0,75

1,00

0,75

0,25

0,50

0,50

13

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,50

0,50

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

14

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,25

15

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

16

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

17

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

18

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

19

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,50

0,75

1,00

0,75

0,25

0,50

0,25

20

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,50

0,75

0,25

0,50

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

21

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,50

0,25

0,00

0,00

22

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

23

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

24

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25


i/j

75

76

77

78

80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

00

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

01

1,00

0,25

0,00

0,25

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

02

0,75

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

03

1,00

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

04

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

05

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

06

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

07

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

08

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

09

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

10

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

11

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

12

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

13

1,00

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

14

1,00

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

15

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

16

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

17

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

1,00

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

18

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

19

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

20

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

21

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

22

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

23

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

24

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50


i/j

00

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

1,00

0,75

0,25

0,50

1,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

0,50

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

26

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

27

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,50

28

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

29

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,75

0,75

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

30

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

31

0,75

0,75

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

32

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

33

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

34

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

35

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

36

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

37

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

38

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

39

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

40

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,00

0,00

0,50

41

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

42

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

43

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

44

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,25

45

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,75

0,50

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,75

46

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

47

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

48

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

49

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25


i/j

25

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

26

1,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

27

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

28

0,50

0,25

0,25

1,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

29

0,50

0,25

0,25

0,50

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

30

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,50

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

31

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

32

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

33

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

34

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

35

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,50

0,25

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

36

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

37

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

38

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

39

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

40

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

41

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

42

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

43

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

1,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

44

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,75

0,00

0,50

0,25

0,00

45

1,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,75

0,50

0,50

46

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

47

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

1,00

0,50

0,00

48

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

0,25

49

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,25

1,00


i/j

50

51

52

53

54

55

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

71

72

73

74

25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,50

0,25

1,00

0,50

0,75

0,50

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

26

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

27

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

28

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,50

0,25

0,00

0,00

29

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,50

1,00

1,00

0,75

0,25

0,75

0,50

30

1,00

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

31

1,00

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,00

0,00

0,00

32

0,75

0,50

0,25

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,00

0,00

0,00

33

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,50

0,25

0,00

0,00

34

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,00

0,00

0,00

35

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

36

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

37

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

38

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

39

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

40

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,25

0,00

0,00

41

1,00

0,75

0,50

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,75

0,75

0,25

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

42

0,75

0,50

0,50

1,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

43

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

44

1,00

0,75

0,50

1,00

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,00

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

45

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

0,50

0,25

46

0,50

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

47

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

48

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

49

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25


i/j

75

76

77

78

80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

25

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

26

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

27

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

28

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

29

1,00

0,50

0,50

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,50

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

30

1,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

31

0,75

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

32

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

33

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

34

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

35

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

36

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

37

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

38

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

39

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

40

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,50

41

0,75

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

42

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

43

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

44

1,00

0,00

0,00

0,00

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

45

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,75

46

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

47

1,00

0,25

0,00

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

48

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

49

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25


i/j

00

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,25

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,25

0,25

0,75

51

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

52

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

53

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

54

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

55

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

56

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

57

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

58

0,50

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

59

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

60

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,50

61

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,25

0,50

0,25

0,75

1,00

0,50

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,00

0,00

0,50

62

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

63

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

64

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

65

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

66

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

67

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

68

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

69

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,50

0,75

0,75

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

70

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

71

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

72

0,50

0,50

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

73

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,75

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

74

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25


i/j

25

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,25

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

0,25

51

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

52

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,75

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

53

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

54

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

55

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

56

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

57

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

58

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

59

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

60

1,00

0,50

0,25

0,25

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,75

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

61

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

0,75

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,00

62

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

63

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

64

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

65

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

66

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

67

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

68

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

69

0,75

0,00

0,25

0,25

1,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

70

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

71

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,75

0,50

0,50

72

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

73

0,50

0,00

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

74

0,50

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25


i/j

50

51

52

53

54

55

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

71

72

73

74

50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

0,50

0,75

0,25

0,50

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

51

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,75

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

52

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

53

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

1,00

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

54

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,75

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

55

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,50

0,25

0,00

0,00

56

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

57

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

1,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

58

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,75

0,00

0,00

0,00

59

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

1,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,75

0,00

0,25

0,25

0,00

1,00

0,50

0,25

0,00

0,00

60

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,00

0,00

61

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,00

0,00

62

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,00

0,00

0,00

63

0,75

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

1,00

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

64

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

65

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

66

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

1,00

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,00

0,00

67

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

1,00

0,50

0,25

1,00

1,00

0,25

0,25

0,25

68

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,25

0,50

1,00

0,50

0,75

0,75

0,25

0,50

0,25

69

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

70

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

71

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,50

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

72

0,75

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

73

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,50

0,75

1,00

0,75

0,50

1,00

0,50

74

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,50

0,75

0,75

0,25

0,50

1,00


i/j

75

76

77

78

80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

50

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

51

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

52

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

53

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

54

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

55

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

56

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

57

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

58

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

59

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

60

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

61

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

62

0,50

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

1,00

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

63

1,00

0,00

0,00

0,00

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

64

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,00

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

65

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

66

1,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

67

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

1,00

0,25

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

68

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,75

1,00

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

69

1,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,50

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

70

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

71

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

72

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

73

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

74

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25


i/j

00

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

76

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

77

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,50

0,50

0,50

0,75

0,25

0,50

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

78

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,25

80

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,25

1,00

0,50

0,25

0,25

0,75

81

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

82

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

83

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,00

0,50

84

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

85

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,25

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,25

0,25

0,75

86

0,75

0,75

0,25

0,50

0,75

0,00

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

87

0,75

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

88

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

89

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

90

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

91

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

92

1,00

1,00

0,25

0,75

1,00

0,25

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

93

1,00

1,00

0,50

0,75

1,00

0,25

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,75

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

94

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

95

0,75

0,75

0,50

0,50

0,75

0,25

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

96

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

97

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

98

0,50

0,50

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,00

0,00

0,25

99

0,50

0,50

0,00

0,25

0,75

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,50

0,25

0,50

0,50

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50


i/j

25

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

76

0,50

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

77

0,50

0,00

0,25

0,25

0,50

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

78

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

80

1,00

0,75

0,50

0,25

0,00

1,00

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

81

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,50

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,50

82

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

83

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

84

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

85

1,00

0,75

0,50

0,50

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

0,50

0,75

0,25

0,25

86

0,75

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

87

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,00

0,25

0,00

0,00

88

0,75

0,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

89

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

90

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

91

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

92

1,00

0,50

0,75

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,50

0,25

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

93

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,25

0,50

1,00

0,50

0,75

0,50

0,50

94

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,75

0,50

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,75

0,50

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

95

1,00

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

96

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

97

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

98

0,50

0,25

0,25

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,50

0,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,00

0,00

99

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,25

0,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,00

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25


i/j

50

51

52

53

54

55

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70

71

72

73

74

75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

76

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,50

0,25

77

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,50

0,75

1,00

0,75

0,25

0,50

0,25

78

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,00

0,25

0,00

0,00

0,00

0,25

0,25

0,00

0,00

0,00

1,00

0,00

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

80

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

0,50

0,75

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

81

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

1,00

0,50

0,75

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

82

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

83

1,00

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,25

0,25

0,00

84

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

85

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

1,00

0,50

0,75

0,25

0,50

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

86

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

87

0,75

0,75

0,75

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

88

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

89

0,50

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,00

0,00

0,50

0,25

0,00

0,00

0,25

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

90

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

91

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

92

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,50

1,00

1,00

0,25

0,50

0,50

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

93

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,50

0,75

0,50

0,75

1,00

1,00

0,75

0,50

0,50

94

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

95

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

96

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

97

0,75

0,50

0,75

0,75

0,50

0,25

0,00

0,25

0,25

0,00

0,50

0,50

0,00

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,00

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

98

0,75

0,50

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,00

1,00

0,00

0,25

0,00

0,25

1,00

0,75

0,25

0,00

0,00

99

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,00

0,25

0,25

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25


i/j

75

76

77

78

80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

76

1,00

1,00

0,50

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

77

1,00

0,50

1,00

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,00

0,25

0,50

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,25

0,25

0,00

0,25

0,25

78

1,00

0,25

0,25

1,00

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

0,25

80

1,00

0,50

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

81

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

1,00

1,00

82

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

1,00

1,00

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

83

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

1,00

0,50

1,00

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

84

1,00

0,50

0,50

0,25

0,75

1,00

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

85

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,75

86

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,25

0,50

0,50

87

1,00

0,25

0,00

0,25

1,00

1,00

0,25

0,50

0,25

0,75

0,50

1,00

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

88

1,00

0,25

0,25

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,50

0,75

0,50

0,25

1,00

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

0,25

0,25

0,50

89

1,00

0,25

0,50

0,25

0,50

0,75

0,25

0,25

0,25

0,50

0,50

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

0,25

90

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

91

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

92

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

93

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

1,00

94

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,75

1,00

95

1,00

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

1,00

0,75

0,50

0,50

0,50

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

96

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

1,00

0,25

0,25

0,50

97

1,00

0,25

0,00

0,25

0,75

0,75

0,25

0,25

0,25

0,75

0,25

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

1,00

0,75

1,00

0,50

0,25

1,00

0,25

0,25

98

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

0,50

0,25

0,25

0,25

1,00

1,00

0,75

0,75

0,75

0,50

0,25

0,25

1,00

0,50

99

1,00

0,25

0,25

0,25

0,75

1,00

0,50

0,50

0,50

0,75

0,50

0,25

0,50

0,25

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

0,75

0,50

0,25

0,50

1,00 ”


ANEXA XVIII

Anexa XXVI la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 se modifică după cum urmează:

1.

Prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Parametrul de corelație Corr(subsidence,i,j) menționat la articolul 125 alineatul (2) pentru regiunea r este egal cu elementul prezent pe rândul i și în coloana j din următoarele matrice de corelare.”

2.

Se adaugă următoarea secțiune:

Coeficienți de corelație pentru riscul de surpare de terenuri în Regatul Belgiei

i/j

1

2

3

4

5

6

7

8

9

1

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

2

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

3

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

4

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

5

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

6

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

7

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

8

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

9

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00

1,00 ”


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2026/269/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)