|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/143 |
22.1.2026 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/143 A COMISIEI
din 5 ianuarie 2026
privind cererea de înregistrare, în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului, a inițiativei cetățenești europene intitulate „Etică, transparență și integritate pentru partidele politice europene”
[notificată cu numărul C(2026) 11]
(Numai textul în limba italiană este autentic)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind Inițiativa cetățenească europeană (1), în special articolul 6 alineatul (3),
întrucât:
|
(1) |
La 5 decembrie 2025, Comisiei i-a fost prezentată o cerere de înregistrare a unei inițiative cetățenești europene intitulate „Etică, transparență și integritate pentru partidele politice europene”. |
|
(2) |
Această cerere urmează cererii de înregistrare a unei inițiative cetățenești europene intitulate „Etică și transparență pentru o guvernanță europeană responsabilă”, care i-a fost prezentată Comisiei la 7 noiembrie 2025. |
|
(3) |
Prin scrisoarea din 3 decembrie 2025 [C(2025) 8400 final], în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2019/788, Comisia a informat grupul de organizatori că, în ceea ce privește cererea de înregistrare depusă la 7 noiembrie 2025, cerințele de înregistrare prevăzute la articolul 6 alineatul (3) primul paragraf literele (a), (d) și (e) din regulamentul respectiv sunt îndeplinite și că articolul 6 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din regulamentul respectiv nu este aplicabil. Comisia a explicat însă și că inițiativa nu îndeplinește cerința stabilită la articolul 6 alineatul (3) primul paragraf litera (c) din Regulamentul (UE) 2019/788. În special, Comisia nu are competența de a prezenta o propunere de act juridic al Uniunii care să introducă standarde privind selecția candidaților pentru Parlamentul European. |
|
(4) |
Prin urmare, Comisia a informat organizatorii, în temeiul articolului 6 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2019/788, că ar putea fie să modifice inițiativa pentru a ține seama de evaluarea Comisiei, fie să mențină sau să retragă inițiativa inițială, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/788. |
|
(5) |
La 5 decembrie 2025, grupul de organizatori a transmis o inițiativă modificată. |
|
(6) |
Obiectivul inițiativei modificate, astfel cum a fost exprimat de organizatori, este „de a concepe un model european de guvernanță etică bazat pe transparență, integritate și responsabilitate comună”. În acest scop, organizatorii invită Comisia „să propună un act legislativ de modificare și de consolidare a Regulamentului (UE) nr. 1141/2014 privind partidele politice europene și fundațiile politice europene, introducând cerințe mai stricte privind: integritatea și evitarea conflictelor de interese; transparența internă și transparența proceselor decizionale; răspunderea etică a organelor de conducere; publicarea criteriilor și a procedurilor interne de selecție a propriilor reprezentanți; mecanisme etice pentru efectuarea de verificări periodice privind comportamentele neetice; condiționarea finanțării publice europene de respectarea verificabilă a acestor standarde.” O anexă la inițiativa modificată oferă detalii suplimentare cu privire la contextul, obiectul și obiectivele sale. |
|
(7) |
Comisia consideră că ar putea adopta o propunere de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (2), pentru a introduce cerințe mai stricte privind guvernanța partidelor politice europene. |
|
(8) |
Din acest motiv, Comisia consideră că niciuna dintre părțile inițiativei nu depășește în mod vădit competența Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor. |
|
(9) |
Această concluzie nu afectează evaluarea efectuată pentru a se stabili dacă în acest caz sunt îndeplinite condițiile concrete de fond necesare pentru o acțiune din partea Comisiei, inclusiv respectarea principiilor proporționalității și subsidiarității, precum și compatibilitatea cu drepturile fundamentale. |
|
(10) |
Grupul de organizatori a furnizat toate documentele necesare pentru a dovedi că îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2019/788 și a desemnat persoanele de contact în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul respectiv. |
|
(11) |
Inițiativa propusă nu este vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, sau drepturilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. |
|
(12) |
Prin urmare, inițiativa intitulată „Etică, transparență și integritate pentru partidele politice europene” ar trebui înregistrată. |
|
(13) |
Concluzia conform căreia sunt îndeplinite condițiile de înregistrare prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/788 nu implică confirmarea în vreun fel de către Comisie a faptului că, prin conținutul său, inițiativa prezintă cu exactitate situația de fapt, acest lucru fiind responsabilitatea exclusivă a grupului de organizatori ai inițiativei. Conținutul inițiativei exprimă doar punctele de vedere ale grupului de organizatori și nu se poate considera, în niciun caz, că reflectă punctele de vedere ale Comisiei, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se înregistrează inițiativa cetățenească europeană intitulată „Etică, transparență și integritate pentru partidele politice europene”.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează grupului de organizatori ai inițiativei cetățenești intitulate „Etică, transparență și integritate pentru partidele politice europene”, reprezentat de Gian Elio DE MARCO și Jean-Pierre SAULNIER, care acționează în calitate de persoane de contact.
Adoptată la Bruxelles, 5 ianuarie 2026.
Pentru Comisie
Maroš ŠEFČOVIČ
Membru al Comisiei
(1) JO L 130, 17.5.2019, p. 55, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/788/oj.
(2) Regulamentul (UE, Euratom) 2025/2445 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2025 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene abrogă Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014; data intrării în vigoare: 28 decembrie 2025.
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2026/143/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)