|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/2562 |
16.12.2025 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2562 A COMISIEI
din 11 decembrie 2025
de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 privind măsuri de urgență referitoare la focarele de boală Newcastle din Polonia
[notificată cu numărul C(2025) 8819]
(Numai textul în limba polonă este autentic)
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 259 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
Boala de Newcastle (BN) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact mare asupra profitabilității aviculturii, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor în țări terțe. În cazul apariției unui focar de BN, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte unități de păsări de curte sau de păsări captive. |
|
(2) |
Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește cadrul legislativ pentru prevenirea și controlul bolilor care sunt transmisibile la animale sau la om. BN se încadrează în definiția unei boli listate din regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în acesta. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de control al anumitor boli listate, inclusiv al BN. În particular, articolele 21 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd că, în cazul apariției unui focar de boală de categoria A, inclusiv de BN, într-o unitate, autoritatea competentă trebuie să stabilească imediat o zonă de restricții și să aplice anumite măsuri în zona respectivă. Articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricții trebuie să cuprindă o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul zonelor de protecție și de supraveghere sau adiacente acestora. |
|
(3) |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 a Comisiei (3) a fost adoptată în baza Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență la nivelul Uniunii vizând focarele de BN din Polonia. În special, Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 prevede că zonele de protecție, zonele de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care trebuie să fie stabilite de Polonia în urma apariției focarelor de BN, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin arealele menționate ca zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă. Decizia prevede, în plus, că măsurile care trebuie aplicate în zonele respective, în conformitate cu regulamentul delegat menționat, trebuie menținute cel puțin până la datele stabilite în anexa respectivă. |
|
(4) |
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 a fost modificată recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2483 a Comisiei (4), ca urmare a apariției unor noi focare de BN în Polonia în unități de păsări de curte sau de păsări captive, care trebuiau să fie reflectate în anexa respectivă. |
|
(5) |
De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/2483, Polonia a notificat Comisiei apariția a trei noi focare de BN în unități de păsări de curte sau captive situate în voievodatele Lubus și Marea Polonie. |
|
(6) |
Ca urmare a apariției acestor trei noi focare, autoritatea competentă din Polonia a luat măsurile necesare de control al bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul focarelor în cauză. |
|
(7) |
Comisia a examinat măsurile de control al bolii luate de Polonia și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statul membru respectiv ca urmare a celor trei noi focare se află la o distanță suficientă de unitățile în care au fost confirmate focarele de BN. |
|
(8) |
Pentru a se preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a se evita orice perturbări nejustificate ale comerțului cu țări terțe, este necesar să se stabilească rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Polonia, zonele de protecție și de supraveghere stabilite de statul membru respectiv, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, ca urmare a apariției celor trei focare noi. |
|
(9) |
Prin urmare, este necesar ca de acum să fie menționate arealele în cauză ca zone de protecție și de supraveghere pentru Polonia în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256, pentru a se ține seama de limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statul membru respectiv în urma apariției celor trei noi focare de BN în statul membru în cauză, precum și durata măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687. |
|
(10) |
Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Polonia în ceea ce privește răspândirea BN și necesitatea de a se preveni răspândirea bolii de la unitățile afectate din Polonia la alte părți ale statului membru respectiv sau la alte state membre sau țări terțe, este necesar ca modificările care urmează să fie aduse anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil. |
|
(11) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Republicii Polone.
Adoptată la Bruxelles, 11 decembrie 2025.
Pentru Comisie
Olivér VÁRHELYI
Membru al Comisiei
(1) JO L 84, 31.3.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/429/oj.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate (JO L 174, 3.6.2020, p. 64, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/687/oj).
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 a Comisiei din 5 noiembrie 2025 privind măsuri de urgență referitoare la focarele de boală Newcastle din Polonia (JO L, 2025/2256, 10.11.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/2256/oj).
(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2483 a Comisiei din 4 decembrie 2025 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2256 privind măsuri de urgență vizând focarele epidemice de boală Newcastle din Polonia (JO L, 2025/2483, 8.12.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/2483/oj).
ANEXĂ
„ANEXĂ
Zonele de restricții stabilite în jurul focarelor confirmate:
|
Arealul administrativ și numărul de referință ADIS al focarului |
Arealele stabilite ca zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții, menționate la articolele 2, 3 și 4. |
Data până la care se aplică |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Lublin |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND.NON-P-2025-00052 |
Zonă de supraveghere: W województwie lubelskim:
|
7.12.2025-15.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie lubelskim:
|
15.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Lubus |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND.NON-P-2025-00070 |
Zonă de protecție: W województwie lubuskim:
|
25.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie lubuskim:
|
26.12.2025-3.1.2026 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie lubuskim:
|
3.1.2026 |

PL-ND.NON-P-2025-00073 |
Zonă de protecție: W województwie lubuskim:
|
27.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie lubuskim:
|
28.12.2025-5.1.2026 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie lubuskim:
|
5.1.2026 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Mica Polonie |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND.NON-P-2025-00053 PL-ND.NON-P-2025-00067 |
Zonă de protecție: W województwie małopolskim:
|
26.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie małopolskim:
|
27.12.2025-4.1.2026 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie małopolskim:
|
4.1.2026 |

PL-ND.NON-P-2025-00066 |
Zonă de protecție: W województwie małopolskim:
|
23.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie małopolskim:
|
24.12.2025-1.1.2026 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie małopolskim:
|
1.1.2026 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Opol |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND.NON-P-2025-00058 |
Zonă de supraveghere: W województwie opolskim, w powiecie strzeleckim, w gminie Strzelce Opolskie miejscowości:
|
8.12.2025-16.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie opolskim, w powiecie strzeleckim:
|
16.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND-2025-00072 |
Zonă de protecție: W województwie opolskim, w powiecie opolskim:
|
13.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie opolskim, w powiecie opolskim:
|
14.12.2025-22.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie opolskim, w powiecie opolskim:
W województwie opolskim, w powiecie Opole:
W województwie opolskim, w powiecie nyskim:
W województwie opolskim, w powiecie brzeskim:
|
22.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Carpații Inferiori |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND.NON-P-2025-00065 |
Zonă de protecție: W województwie podkarpackim:
|
18.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie podkarpackim:
|
19.12.2025-27.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie podkarpackim:
|
27.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Podlachia |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND-2025-00058 PL-ND-2025-00069 PL-ND-2025-00070 |
Zonă de supraveghere: W województwie podlaskim:
|
9.12.2025-17.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie podlaskim:
|
17.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Silezia |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND-2025-00071 |
Zonă de protecție: W województwie śląskim, w powiecie gliwickim:
W województwie opolskim, w powiecie strzeleckim: w gminie Strzelce Opolskie miejscowości:
|
13.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie śląskim, w powiecie gliwickim:
W województwie opolskim, w powiecie strzeleckim: w gminie Strzelce Opolskie miejscowości:
|
14.12.2025-22.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie śląskim, w powiecie gliwickim:
W województwie opolskim, w powiecie strzeleckim:
|
22.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatul Varmia-Mazuria |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND-2025-00076 |
Zonă de protecție: W województwie warmińsko-mazurskim:
|
17.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie warmińsko-mazurskim:
|
18.12.2025-26.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zonă de supraveghere: W województwie warmińsko-mazurskim:
|
26.12.2025 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Voievodatele Marea Polonie și Lubus |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND-2025-00059 PL-ND-2025-00064 PL-ND-2025-00066 PL-ND-2025-00074 PL-ND-2025-00075 PL-ND-2025-00077 |
Zonă de protecție: W województwie wielkopolskim: W powiecie wolsztyńskim:
|
23.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
Zonă de supraveghere: W województwie wielkopolskim:
|
24.12.2025-1.1.2026 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
Zonă de supraveghere: W województwie wielkopolskim:
W województwie lubuskim:
|
1.1.2026 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PL-ND-2025-00065 PL-ND-2025-00068 PL-ND-2025-00073 |
Zonă de protecție: W województwie wielkopolskim:
|
16.12.2025 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
Zonă de supraveghere: W województwie wielkopolskim:
|
17.12.2025-25.12.2025 |

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/2562/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)