|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/2501 |
12.12.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2501 AL COMISIEI
din 11 decembrie 2025
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1165 în ceea ce privește utilizarea anumitor produse și substanțe în producția ecologică
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (1), în special articolul 24 alineatul (9),
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/848, statele membre au transmis celorlalte state membre și Comisiei dosare referitoare la anumite substanțe, în vederea autorizării lor și a includerii lor în anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165 al Comisiei (2). Dosarele respective au fost examinate de Grupul de experți pentru consultanță tehnică în domeniul producției ecologice („EGTOP”) și de Comisie. |
|
(2) |
Pe baza recomandărilor EGTOP privind alimentele (3), proteina din mazăre și cartofi ar trebui să fie autorizată pentru utilizare ca adjuvant tehnologic pentru limpezirea sucurilor de fructe, a vinurilor din fructe și a hidromelului. |
|
(3) |
EGTOP a început, de asemenea, evaluarea substanțelor care urmează să fie autorizate pentru curățare și dezinfectare în producția ecologică în temeiul articolului 5 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165. Cu toate acestea, evaluarea necesită mai mult timp decât se anticipase la momentul adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1165. Având în vedere timpul de care are nevoie EGTOP pentru a-și finaliza evaluarea, precum și Comisia pentru a adopta listele de produse pentru curățare și dezinfectare pe baza evaluării respective, anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei (4) ar trebui să se aplice în continuare până la 31 decembrie 2027. Prin urmare, dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1165 referitoare la listele de produse pentru curățare și dezinfectare ar trebui să se aplice abia de la 1 ianuarie 2028. |
|
(4) |
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165 să fie modificat în consecință. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1165
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La articolul 11, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Cu toate acestea, anexa VII continuă să se aplice până la 31 decembrie 2027, iar anexa IX continuă să se aplice până la 31 decembrie 2023.” |
|
2. |
La articolul 12 alineatul (1), data de „31 decembrie 2025” se înlocuiește cu „31 decembrie 2027”. |
|
3. |
La articolul 13, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 alineatele (1), (2) și (3) se aplică de la 1 ianuarie 2028.” |
|
4. |
Anexa V se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament. |
Articolul 2
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 decembrie 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 150, 14.6.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/848/oj.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165 al Comisiei din 15 iulie 2021 de autorizare a anumitor produse și substanțe pentru utilizarea în producția ecologică și de stabilire a listelor acestora (JO L 253, 16.7.2021, p. 13, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2021/1165/oj).
(3) EGTOP, „ Final report on Food (X) and (XI) ” [Raport final privind alimentele (X) și (XI); 30 ianuarie 2025 și 14 octombrie 2025, https://agriculture.ec.europa.eu/document/download/c4cef8da-34a4-48f7-9f5d-2c97f86f2a15_en?filename=egtop-report-food-x_en.pdf.
(4) Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul (JO L 250, 18.9.2008, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/889/oj).
ANEXĂ
În partea A [Aditivi alimentari și adjuvanți tehnologici autorizați, astfel cum se menționează la articolul 24 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/848, inclusiv substanțele suport și alte substanțe utilizate în același mod și în același scop ca adjuvanții tehnologici] din anexa V, se adaugă următoarele rubrici după rubrica „fibră de lemn”:
|
|
„Proteine din mazăre |
|
utilizare pentru limpezirea sucurilor de fructe și a vinurilor din fructe (vinuri obținute din alte fructe decât strugurii, inclusiv cidru de mere și cidru de pere) și a hidromelului din producția ecologică, dacă este disponibilă |
|
|
Proteine din cartofi |
|
utilizare pentru limpezirea sucurilor de fructe și a vinurilor din fructe (vinuri obținute din alte fructe decât strugurii, inclusiv cidru de mere și cidru de pere) și a hidromelului din producția ecologică, dacă este disponibilă” |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2501/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)