|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/2493 |
5.12.2025 |
DECIZIA (UE) 2025/2493 A CONSILIULUI
din 1 decembrie 2025
privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Prin Decizia (UE) 2023/2170 (1), Consiliul a autorizat Comisia să participe, în numele Uniunii, la negocierile cu privire la o Convenție a Consiliului Europei privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal de anulare și de înlocuire a Convenției din 1998 a Consiliului Europei privind protecția mediului prin dreptul penal. |
|
(2) |
Convenția Consiliului Europei privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (denumită în continuare „convenția”) a fost adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 14 mai 2025 și se preconizează că va fi deschisă spre semnare la 3 decembrie 2025. |
|
(3) |
Convenția este în conformitate cu obiectivul Uniunii de a asigura un nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a calității mediului, prevăzute la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și de combatere a infracțiunilor împotriva mediului, inclusiv prin intermediul dreptului penal. În plus, acțiunea Uniunii în combaterea infracțiunilor împotriva mediului vizează, de asemenea, protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor afectate de astfel de infracțiuni. |
|
(4) |
Convenția conține dispoziții referitoare la scopul și domeniul său de aplicare, terminologia și definițiile juridice, infracțiunile, răspunderea persoanelor juridice, sancțiuni și alte măsuri, circumstanțele agravante și atenuante, drepturile procedurale și cooperare, măsurile preventive și participarea societății civile în ceea ce privește infracțiunile împotriva mediului. |
|
(5) |
La 11 aprilie 2024, Parlamentul European și Consiliul au adoptat, în temeiul articolului 83 alineatul (2) din TFUE, Directiva (UE) 2024/1203 a Parlamentului European și a Consiliului (2) care se aliniază în mare măsură la convenție. |
|
(6) |
Comisia a participat la negocieri în numele Uniunii și a asigurat compatibilitatea convenției cu normele relevante ale Uniunii. |
|
(7) |
Pentru a asigura compatibilitatea deplină între convenție și Directiva (UE) 2024/1203, precum și aplicarea uniformă și efectivă a convenției, Uniunea ar trebui, în special, să se prevaleze de posibilitatea prevăzută la articolul 56 alineatul (3) din convenție de a preciza, prin intermediul unei rezerve, domeniul de aplicare al termenului „ilegal” și al anumitor noțiuni utilizate în scopul definirii infracțiunilor în cadrul convenției. |
|
(8) |
În temeiul articolului 53 din convenție, aceasta este deschisă pentru semnarea de către Uniune. Uniunea ar trebui să devină parte la convenție alături de statele sale membre, deoarece atât UE, cât și statele sale membre au competențe partajate în domeniile acoperite de convenție. În domeniile în care competențele sunt partajate, statele membre își păstrează competența în măsura în care convenția nu aduce atingere normelor comune sau nu modifică domeniul lor de aplicare. Prezenta decizie nu aduce atingere semnării convenției de către statele membre, în conformitate cu procedurile lor interne. |
|
(9) |
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. |
|
(10) |
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. |
|
(11) |
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a emis un aviz la 22 septembrie 2025 (4). |
|
(12) |
Prin urmare, convenția ar trebui să fie semnată, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se autorizează semnarea în numele Uniunii a Convenției Consiliului Europei privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, sub rezerva încheierii convenției menționate (5).
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 1 decembrie 2025.
Pentru Consiliu
Președintele
K. DYBVAD BEK
(1) Decizia (UE) 2023/2170 a Consiliului din 28 septembrie 2023 de autorizare a Comisiei Europene să participe, în numele Uniunii Europene, la negocierile cu privire la o Convenție a Consiliului Europei de anulare și de înlocuire a Convenției din 1998 privind protecția mediului prin dreptul penal (ETS nr. 172) (JO L, 2023/2170, 16.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2170/oj).
(2) Directiva (UE) 2024/1203 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 aprilie 2024 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal și de înlocuire a Directivelor 2008/99/CE și 2009/123/CE (JO L, 2024/1203, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1203/oj).
(3) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).
(4) Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
(5) Textul convenției se publică împreună cu decizia privind încheierea acesteia.
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/2493/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)