European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/2362

20.11.2025

DECIZIA (UE) 2025/2362 A CONSILIULUI

din 13 noiembrie 2025

de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în ceea ce privește adoptarea unei decizii de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 50 alineatul (2),

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (1) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.

(2)

În temeiul articolului 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor (3), care face parte integrantă din Acordul de retragere, Comitetul mixt înființat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) este împuternicit să adopte decizii de modificare a anexelor relevante la Cadrul Windsor prin adăugarea unor acte ale Uniunii recent adoptate care intră în domeniul de aplicare al cadrului Windsor, dar care nu modifică și nici nu înlocuiesc actele Uniunii enumerate în anexele la Cadrul Windsor.

(3)

În timp ce articolul 51 din Regulamentul (UE) 2025/14 al Parlamentului European și al Consiliului (4) este aplicabil în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Cadrul Windsor, restul dispozițiilor regulamentului respectiv sunt dispoziții ale unui act al Uniunii recent adoptat care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor și care ar trebui adăugat în anexa 2 la Cadrul Windsor.

(4)

Cu ocazia următoarei sale reuniuni, Comitetul mixt ar trebui să adopte o decizie în temeiul articolului 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor de adăugare a acestui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor.

(5)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt în ceea ce privește adoptarea unei decizii de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înființat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare „Comitetul mixt”) este prevăzută în proiectul de decizie a Comitetului mixt atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 13 noiembrie 2025.

Pentru Consiliu

Președintele

S. LOSE


(1)   JO L 29, 31.1.2020, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/treaty/withd_2020/sign.

(2)  Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului din 30 ianuarie 2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO L 29, 31.1.2020, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2020/135/oj).

(3)  Declarația comună nr. 1/2023 a Uniunii Europene și a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 (JO L 102, 17.4.2023, p. 87).

(4)  Regulamentul (UE) 2025/14 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2024 privind omologarea și supravegherea pieței echipamentelor mobile fără destinație rutieră care circulă pe drumurile publice și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 (JO L, 2025/14, 8.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/14/oj).


PROIECT

DECIZIA NR. …/2025 A COMITETULUI MIXT ÎNFIINȚAT PRIN ACORDUL PRIVIND RETRAGEREA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI DIN COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE

din …

de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor

COMITETUL MIXT,

având în vedere Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (1) (denumit în continuare „Acordul de retragere”), în special articolul 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor (2),

întrucât:

(1)

Articolul 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor conferă Comitetului mixt înființat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din Acordul de retragere (denumit în continuare „Comitetul mixt”) competența de a adopta decizii de adăugare a actelor Uniunii care au fost recent adoptate și care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor în anexele relevante la Cadrul Windsor.

(2)

În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Regatul Unit. Uniunea și Regatul Unit trebuie să pună în aplicare astfel de decizii, care au același efect juridic ca și Acordul de retragere.

(3)

În timp ce articolul 51 din Regulamentul (UE) 2025/14 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2024 privind omologarea și supravegherea pieței echipamentelor mobile fără destinație rutieră care circulă pe drumurile publice și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 (3) este aplicabil în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Cadrul Windsor, restul dispozițiilor regulamentului respectiv sunt dispoziții ale unui act al Uniunii recent adoptat care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor și care ar trebui adăugate în anexa 2 la Cadrul Windsor,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Regulamentul (UE) 2025/14 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2024 privind omologarea și supravegherea pieței echipamentelor mobile fără destinație rutieră care circulă pe drumurile publice și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 se adăugă în anexa 2 la Cadrul Windsor, la punctul 14: „Produse pentru construcții, echipamente tehnice, instalații pe cablu, echipamente individuale de protecție”.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.

Adoptată la …, …

Pentru Comitetul mixt

Copreședinții


(1)   JO L 29, 31.1.2020, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/treaty/withd_2020/sign.

(2)  Declarația comună nr. 1/2023 a Uniunii Europene și a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 (JO L 102, 17.4.2023, p. 87).

(3)   JO UE L, 2025/14, 8.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/14/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/2362/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)