|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/1939 |
25.9.2025 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1939 A COMISIEI
din 24 septembrie 2025
de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/1402 în ceea ce privește standardele armonizate pentru contoarele de energie termică elaborate în sprijinul Directivei 2014/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), în special articolul 10 alineatul (6),
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 14 din Directiva 2014/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului, (2) mijloacele de măsurare care sunt conforme cu standarde armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale, prevăzute în anexa I la directiva respectivă și în anexele relevante specifice mijloacelor de măsurare la directiva respectivă, vizate de standardele în cauză sau de părțile respective ale acestora. |
|
(2) |
Prin Decizia de punere în aplicare C(2015) 8558 a Comisiei (3), Comisia a adresat Comitetului European de Standardizare (CEN), Comitetului European pentru Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) și Institutului European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI) o cerere privind elaborarea, revizuirea și completarea activității legate de standardele armonizate în sprijinul Directivei 2014/32/UE pentru anumite mijloace de măsurare (denumită în continuare „cererea”). |
|
(3) |
Pe baza cererii, CEN a elaborat următoarele standarde armonizate privind contoarele de energie termică: EN 1434-1:2022 Contoare de energie termică. Partea 1: Cerințe generale, EN 1434-2:2022 Contoare de energie termică. Partea 2: Cerințe constructive, EN 1434-4:2022 Contoare de energie termică. Partea 4: Încercări în vederea aprobării de model, EN 1434-5:2022 Contoare de energie termică. Partea 5: Încercări de verificare inițială și EN 1434-6:2022 Contoare de energie termică. Partea 6: Instalare, punere în funcțiune, supravegherea funcționării și mentenanță. |
|
(4) |
Comisia, împreună cu CEN, a evaluat dacă standardele EN 1434-1:2022, EN 1434-2:2022, EN 1434-4:2022, EN 1434-5:2022 și EN 1434-6:2022 sunt în conformitate cu cererea. |
|
(5) |
Standardele armonizate EN 1434-1:2022, EN 1434-2:2022, EN 1434-4:2022, EN 1434-5:2022 și EN 1434-6:2022 îndeplinesc cerințele esențiale pe care urmăresc să le acopere și care sunt stabilite în Directiva 2014/32/UE. Prin urmare, este oportun să se publice referințele acestor standarde în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
|
(6) |
Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1402 a Comisiei (4) conține referințele standardelor armonizate care conferă o prezumție de conformitate cu Directiva 2014/32/UE. Pentru a se asigura că referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2014/32/UE sunt enumerate într-un singur act, referințele standardelor armonizate EN 1434-1:2022, EN 1434-2:2022, EN 1434-4:2022, EN 1434-5:2022 și EN 1434-6:2022 trebuie incluse în anexa respectivă. |
|
(7) |
Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1402 trebuie modificată în consecință. |
|
(8) |
Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1402 se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 24 septembrie 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 316, 14.11.2012, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/1025/oj.
(2) Directiva 2014/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a mijloacelor de măsurare (JO L 96, 29.3.2014, p. 149, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2014/32/oj).
(3) Decizia de punere în aplicare C(2015) 8558 final a Comisiei din 15 decembrie 2015 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare, Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică și Institutului European de Standardizare în Telecomunicații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anumite mijloace de măsurare.
(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1402 a Comisiei din 25 august 2021 privind standardele armonizate pentru contoarele de gaz și alte mijloace de măsurare elaborate în sprijinul Directivei 2014/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 302, 26.8.2021, p. 11, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2021/1402/oj).
ANEXĂ
În anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1402 se adaugă următoarele rânduri:
|
„9. |
|
||||
|
10. |
|
||||
|
11. |
|
||||
|
12. |
|
||||
|
13. |
|
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1939/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)