European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/1764

27.8.2025

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1764 A COMISIEI

din 25 august 2025

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1582 privind anumite măsuri de urgență referitoare la infecția cu virusul dermatozei nodulare contagioase din Italia

[notificată cu numărul C(2025) 5881]

(Numai textul în limba italiană este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 259 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Infecția cauzată de virusul dermatozei nodulare contagioase este o boală care afectează bovinele și care se transmite prin vectori. Apariția ei poate avea un impact sever asupra populației de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii animalelor, cauzând, în plus, perturbări ale circulației acestor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe.

(2)

În cazul apariției unui focar de infecții cauzate de virusul dermatozei nodulare contagioase la bovine există un risc mare de răspândire a bolii respective la alte unități de bovine, în special din cauza principalului ei mod de transmitere prin vectori.

(3)

Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează normele privind controlul bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429 și definite ca boli de categoria A, B și C în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (3). În particular, articolele 21 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd stabilirea unei zone de restricții în cazul apariției unui focar epidemic cauzat de o boală de categoria A, incluzând infecția cauzată de virusul dermatozei nodulare contagioase, precum și aplicarea anumitor măsuri în zona respectivă. În plus, articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricții trebuie să cuprindă cel puțin o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.

(4)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 a Comisiei (4) stabilește anumite măsuri de urgență referitoare la focarele de infecție cu virusul dermatozei nodulare contagioase din Italia. Articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 prevede stabilirea, în Italia, a unor zone de restricții, care cuprind zone de protecție, de supraveghere și suplimentare de restricții, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, precum și a unor zone de vaccinare în conformitate cu partea 1 din anexa IX la Regulamentul delegat (UE) 2023/361 al Comisiei (5). În plus, articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 prevede că aceste zone de protecție, de supraveghere și suplimentare de restricții, precum și zonele de vaccinare trebuie să cuprindă cel puțin arealele menționate în anexele I și III la decizia în cauză, iar măsurile care trebuie aplicate în acele zone se aplică cel puțin până la datele stabilite în anexele respective.

(5)

De la adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1582, Italia a notificat Comisiei apariția a 26 de focare suplimentare confirmate de infecție cu virusul dermatozei nodulare contagioase în unități care dețin bovine din provinciile Nuoro și Sassari din regiunea Sardinia, care au fost raportate între 25 iulie și 8 august 2025. În plus, Franța a notificat 22 de focare de infecție cu virusul dermatozei nodulare contagioase în unități care dețin bovine în zone aflate în apropierea regiunii Valle d’Aosta din Italia, în aceeași perioadă. Ca răspuns la aceste focare din Italia și Franța, Italia a stabilit zone de protecție și de supraveghere, precum și zone suplimentare de restricții, în provinciile Nuoro și Sassari din regiunea Sardinia, precum și o zonă de supraveghere în regiunea Valle d'Aosta, unde se aplică măsurile de control al bolii prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(6)

Prin urmare, pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar ca arealele indicate ca zone de protecție, de supraveghere și suplimentare de restricții în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 să fie actualizate prin prezenta decizie și să se stabilească durata măsurilor care urmează să fie aplicate în zonele respective.

(7)

Dimensiunea arealelor indicate ca zone de protecție, de supraveghere și suplimentare de restricții în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582, astfel cum a fost modificată prin prezenta decizie, precum și durata aplicării măsurilor în arealele respective sunt bazate pe criteriile prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, precum și pe normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687. Criteriile aplicate pentru alegerea dimensiunii zonei de protecție, de supraveghere și suplimentare de restricții, precum și a duratei măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, includ luarea în considerare nu numai a situației epidemiologice în ceea ce privește infecțiile cauzate de virusul dermatozei nodulare contagioase în arealele afectate de boala respectivă, ci și a altor factori epidemiologici, inclusiv a parametrilor geografici și a riscului de răspândire suplimentară a bolii având în vedere prezența insectelor-vector. Durata aleasă a măsurilor prevăzute în prezenta decizie a ținut seama inclusiv de standardele internaționale din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (6).

(8)

Articolul 3 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 prevede aplicarea măsurilor aplicabile zonelor suplimentare de restricții, precum și interzicerea circulației bovinelor dinspre arealele stabilite în anexa II către destinații din afara arealelor respective. Având în vedere persistența focarelor de infecție cu virusul dermatozei nodulare contagioase din regiunea Sardinia și pentru a preveni răspândirea în continuare a bolii, precum și pentru a evita perturbarea inutilă a comerțului în Uniune și barierele nejustificate din calea comerțului cu țări terțe, este necesar să se prelungească și aceste măsuri, iar anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 să fie modificată.

(9)

Prin urmare, anexele I și II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 trebuie modificate în consecință.

(10)

În plus, articolul 69 din Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că autoritatea competentă a unui stat membru poate să elaboreze un plan de vaccinare sau să instituie zone de vaccinare, dacă este necesar pentru controlul eficient al unei boli listate în cazul animalelor deținute. Articolul 6 din Regulamentul delegat (UE) 2023/361 stabilește norme detaliate pentru planurile oficiale de vaccinare. Regulamentul delegat respectiv prevede, de asemenea, la articolul 9, norme pentru punerea în aplicare a vaccinării profilactice de urgență. În anexa IX la regulamentul respectiv sunt stabilite condiții detaliate pentru punerea în aplicare a vaccinării profilactice de urgență împotriva dermatozei nodulare contagioase.

(11)

La 23 iulie 2025, Italia a furnizat Comisiei planul său oficial de vaccinare împotriva infecției cu dermatoza nodulară contagioasă pentru regiunea Sardinia, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2023/361, împreună cu date actualizate privind punerea în aplicare a planului respectiv. În plus, Italia a decis să pună în aplicare vaccinarea profilactică de urgență împotriva infecției cu dermatoza nodulară contagioasă în regiunea Valle d’Aosta, ca răspuns la focarele confirmate de Franța în apropierea frontierei italiene, și a transmis informațiile preliminare pentru planul său oficial de vaccinare pentru regiunea Valle d’Aosta în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) litera (a) din regulamentul delegat respectiv.

(12)

Pentru a asigura controlul coordonat al bolii și pentru a proteja schimburile comerciale în interiorul Uniunii și cu țările terțe, este necesar să se instituie zone de vaccinare împotriva infecției cu dermatoza nodulară contagioasă pentru Valle d’Aosta și să se ajusteze zonele de vaccinare prevăzute pentru Sardinia în anexa III la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582, la nivelul Uniunii.

(13)

Tipul, dimensiunea și durata zonelor de vaccinare I și II stabilite în anexa III la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 se bazează pe situația epidemiologică și pe evoluția campaniilor de vaccinare, în special ținând seama de nivelul de acoperire vaccinală atins, de planurile oficiale de vaccinare ale statului membru și de rapoartele intermediare prezentate în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul delegat (UE) 2023/361. În consecință, anexa III la prezenta decizie trebuie să indice, pentru fiecare areal vizat, datele între care urmează să se aplice zonele de vaccinare.

(14)

Prin urmare, anexa III la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 trebuie modificată în consecință.

(15)

Având în vedere situația epidemiologică, este necesar ca modificările aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1582 să se aplice cât mai curând posibil pentru a se preveni răspândirea în continuare a bolii în Italia, în alte state membre sau în țări terțe și pentru a se evita perturbări inutile ale comerțului din Uniune sau barierele nejustificate din calea comerțului cu țări terțe.

(16)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexele la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 se înlocuiesc cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.

Adoptată la Bruxelles, 25 august 2025.

Pentru Comisie

Olivér VÁRHELYI

Membru al Comisiei


(1)   JO L 84, 31.3.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/429/oj.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate (JO L 174, 3.6.2020, p. 64, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/687/oj).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei din 3 decembrie 2018 privind aplicarea anumitor norme de prevenire și control al bolilor în cazul categoriilor de boli listate și de stabilire a unei liste a speciilor și a grupurilor de specii care prezintă un risc considerabil de răspândire a bolilor listate respective (JO L 308, 4.12.2018, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/1882/oj).

(4)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1582 a Comisiei din 29 iulie 2025 privind anumite măsuri de urgență referitoare la infecția cu virusul dermatozei nodulare contagioase din Italia și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1318 (JO L, 2025/1582, 1.8.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1582/oj).

(5)  Regulamentul delegat (UE) 2023/361 al Comisiei din 28 noiembrie 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de utilizare a anumitor medicamente de uz veterinar în vederea prevenirii și controlului anumitor boli listate (JO L 52, 20.2.2023, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/361/oj).

(6)   https://www.woah.org/en/what-we-do/standards/codes-and-manuals/terrestrial-code-online-access/.


ANEXĂ

„ANEXA I

Partea A:   Zonele de protecție și de supraveghere stabilite în jurul focarelor confirmate

Arealul administrativ și numărul de referință ADIS al focarului

Arealele stabilite ca zone de protecție și de supraveghere, care fac parte din zona de restricții, menționate la articolul 1

Data până la care se aplică

Regiunea Sardinia

IT-LSD-2025-00001

IT-LSD-2025-00003

IT-LSD-2025-00004

IT-LSD-2025-00005

IT-LSD-2025-00006

IT-LSD-2025-00007

IT-LSD-2025-00008

IT-LSD-2025-00009

IT-LSD-2025-00010

IT-LSD-2025-00011

IT-LSD-2025-00012

IT-LSD-2025-00013

IT-LSD-2025-00014

IT-LSD-2025-00015

IT-LSD-2025-00016

IT-LSD-2025-00017

IT-LSD-2025-00018

IT-LSD-2025-00019

IT-LSD-2025-00020

IT-LSD-2025-00021

IT-LSD-2025-00022

IT-LSD-2025-00023

IT-LSD-2025-00024

IT-LSD-2025-00025

IT-LSD-2025-00026

IT-LSD-2025-00027

IT-LSD-2025-00028

IT-LSD-2025-00029

IT-LSD-2025-00030

IT-LSD-2025-00031

IT-LSD-2025-00032

IT-LSD-2025-00033

IT-LSD-2025-00034

IT-LSD-2025-00035

IT-LSD-2025-00036

IT-LSD-2025-00037

IT-LSD-2025-00038

IT-LSD-2025-00039

IT-LSD-2025-00040

IT-LSD-2025-00041

IT-LSD-2025-00042

IT-LSD-2025-00043

IT-LSD-2025-00044

IT-LSD-2025-00045

IT-LSD-2025-00046

IT-LSD-2025-00047

IT-LSD-2025-00048

IT-LSD-2025-00049

IT-LSD-2025-00050

IT-LSD-2025-00051

IT-LSD-2025-00052

IT-LSD -2025-00053

Protection zone:

Those parts of the region of Sardinia, contained within a circle of a radius of 20 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 40.30429, Long. 9.22154 (2025/1), Lat. 40.31139, Long. 9.09821 (2025/3), Lat. 40.24291, Long. 9.22451 (2025/4), Lat. 40.392626, Long. 9.018567 (2025/5), Lat. 40.2623, Long. 9.082244 (2025/6), Lat. 40.22246, Long. 9.19132 (2025/7), Lat. 40.335997, Long. 9.123835 (2025/8), Lat. 40.28903, 9.102816 Long. (2025/9), Lat. 40.209698, Long. 9.177213 (2025/10), Lat. 40.24404, Long. 9.13817 (2025/11), Lat. 40.33445, Long. 9.15608 (2025/12), Lat. 40.319967 Long. 9.100123 (2025/13), Lat. 40.3451 Long. 9.2594 (2025/14), Lat. 40.3121, Long. 9.2046 (2025/15), Lat. 40.34778, Long. 9.16083 (2025/16), Lat. 40.24096, Long. 9.093 (2025/17), Lat. 40.35071, Long. 9.132964 (2025/18), Lat. 40.3399, Long. 9.167 (2025/19), Lat. 40.725228, Long. 9.485748 (2025/20), Lat. 40.467998, Long. 9.151939 (2025/21), Lat. 40.28833, Long. 9.157329 (2025/22), Lat. 40.24569, Long. 9.20289 (2025/23), Lat. 40.260758, Long. 9.168392 (2025/24), Lat. 40.33221, Long. 9.08099 (2025/25), Lat. 40.280527, Long. 9.116003 (2025/26), Lat. 40.3192, Long. 9.1386 (2025/27), Lat. 40.34618, Long. 9.110074 (2025/28), Lat. 40.304711, Long. 9.068162 (2025/29), Lat. 40.25499, Long. 9.12552 (2025/30), Lat. 40.24738, Long. 9.12763 (2025/31), Lat. 40.28341, Long. 9.22293 (2025/32), Lat. 40.25851, Long. 9.20678 (2025/33), Lat. 40.306593, Long. 9.071998 (2025/34), Lat. 40.33359, Long. 9.16725 (2025/35), Lat. 40.3092, Long. 9.2079 (2025/36), Lat., 40.30125 Long. 9.04641 (2025/37), Lat. 40.25888, Long. 9.2727 (2025/38), Lat. 40.26065, Long. 9.27494 (2025/39), Lat. 40.397264, Long. 9.172869 (2025/40), Lat. 40.30794, Long. 9.07156 (2025/41), Lat. 40.29275, Long. 9.116667 (2025/42), Lat. 40.28273, Long. 9.26401 (2025/43), Lat. 40.284756, Long. 9.303752 (2025/44), Lat. 40.32509, Long. 9.133142 (2025/45), Lat. 40.20129, Long. 9.18471 (2025/46), Lat. 40.23263, Long. 9.15369 (2025/47), Lat. 40.27775, Long. 9.03683 (2025/48), Lat. 40.400795, Long. 9.171361 (2025/49), Lat. 40.38841, Long. 9.00316 (2025/50), Lat. 40.30071, Long. 9.15876 (2025/51), Lat. 40.315906, Long. 9.213706 (2025/52), Lat. 40.1822, Long. 8.5336 (2025/53).

31.11.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Sardinia, contained within a circle of a radius of 50 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 40.30429, Long. 9.22154 (2025/1), Lat. 40.30429, Long. 9.22154 (2025/1), Lat. 40.31139, Long. 9.09821 (2025/3), Lat. 40.24291, Long. 9.22451 (2025/4), Lat. 40.392626, Long. 9.018567 (2025/5), Lat. 40.2623, Long. 9.082244 (2025/6), Lat. 40.22246, Long. 9.19132 (2025/7), Lat. 40.335997, Long. 9.123835 (2025/8), Lat. 40.28903, Long. 9.102816 (2025/9), Lat. 40.209698 Long. 9.177213 (2025/10), Lat. 40.24404, Long. 9.13817 (2025/11), Lat. 40.33445, Long. 9.15608 (2025/12), Lat. 40.319967, Long. 9.100123 (2025/13), Lat. 40.3451, Long. 9.2594 (2025/14), Lat. 40.3121, Long. 9.2046 (2025/15), Lat. 40.34778, Long. 9.16083 (2025/16), Lat. 40.24096, Long. 9.093 (2025/17), Lat. 40.35071, Long. 9.132964 (2025/18), Lat. 40.3399, Long. 9.167 (2025/19), Lat. 40.725228 Long. 9.485748 (2025/20), Lat. 40.467998, Long. 9.151939 (2025/21), Lat. 40.28833, Long. 9.157329 (2025/22), Lat. 40.24569, Long. 9.20289 (2025/23), Lat. 40.260758, Long. 9.168392 (2025/24), Lat. 40.33221, Long. 9.08099 (2025/25), Lat. 40.280527, Long. 9.116003 (2025/26), Lat. 40.3192, Long. 9.1386 (2025/27), Lat. 40.34618, Long. 9.110074 (2025/28), Lat. 40.304711, Long. 9.068162 (2025/29), Lat. 40.25499, Long. 9.12552 (2025/30), Lat. 40.24738, Long. 9.12763 (2025/31), Lat. 40.28341, Long. 9.22293 (2025/32), Lat. 40.25851, Long. 9.20678 (2025/33), Lat. 40.306593, Long. 9.071998 (2025/34), Lat. 40.33359, Long. 9.16725 (2025/35), Lat. 40.3092, Long. 9.2079 (2025/36), Lat., 40.30125 Long. 9.04641 (2025/37), Lat. 40.25888, Long. 9.2727 (2025/38), Lat. 40.26065, Long. 9.27494 (2025/39), Lat. 40.397264, Long. 9.172869 (2025/40), Lat. 40.30794, Long. 9.07156 (2025/41), Lat. 40.29275, Long. 9.116667 (2025/42), Lat. 40.28273, Long. 9.26401 (2025/43), Lat. 40.284756, Long. 9.303752 (2025/44), Lat. 40.32509, Long. 9.133142 (2025/45), Lat. 40.20129, Long. 9.18471 (2025/46), Lat. 40.23263, Long. 9.15369 (2025/47), Lat. 40.27775, Long. 9.03683 (2025/48), Lat. 40.400795, Long. 9.171361 (2025/49), Lat. 40.38841, Long. 9.00316 (2025/50), Lat. 40.30071, Long. 9.15876 (2025/51), Lat. 40.315906, Long. 9.213706 (2025/52), Lat. 40.1822, Long. 8.5336 (2025/53).

1.12.2025-17.12.2025

Surveillance zone:

Those parts of the region of Sardinia, contained within a circle of a radius of 20 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 40.30429, Long. 9.22154 (2025/1), Lat. 40.30429, Long. 9.22154 (2025/1), Lat. 40.31139, Long. 9.09821 (2025/3), Lat. 40.24291, Long. 9.22451 (2025/4), Lat. 40.392626, Long. 9.018567 (2025/5), Lat. 40.2623, Long. 9.082244 (2025/6), Lat. 40.22246, Long. 9.19132 (2025/7), Lat. 40.335997, Long. 9.123835 (2025/8), Lat. 40.28903, Long. 9.102816 (2025/9), Lat. 40.209698, Long. 9.177213 (2025/10), Lat. 40.24404, Long. 9.13817 (2025/11), Lat. 40.33445, Long. 9.15608 (2025/12), Lat. 40.319967, Long. 9.100123 (2025/13), Lat. 40.3451, Long. 9.2594 (2025/14), Lat. 40.3121, Long. 9.2046 (2025/15), Lat. 40.34778, Long. 9.16083 (2025/16), Lat. 40.24096, Long. 9.093 (2025/17), Lat. 40.35071, Long. 9.132964 (2025/18), Lat. 40.3399, Long. 9.167 (2025/19), Lat. 40.725228, Long. 9.485748 (2025/20), Lat. 40.467998, Long. 9.151939 (2025/21), Lat. 40.28833, Long. 9.157329 (2025/22), Lat. 40.24569, Long. 9.20289 (2025/23), Lat. 40.260758, Long. 9.168392 (2025/24), Lat. 40.33221, Long. 9.08099 (2025/25), Lat. 40.280527, Long. 9.116003 (2025/26), Lat. 40.3192, Long. 9.1386 (2025/27), Lat. 40.34618, Long. 9.110074 (2025/28), Lat. 40.304711, Long. 9.068162 (2025/29), Lat. 40.25499, Long. 9.12552 (2025/30), Lat. 40.24738, Long. 9.12763 (2025/31), Lat. 40.28341, Long. 9.22293 (2025/32), Lat. 40.25851, Long. 9.20678 (2025/33), Lat. 40.306593, Long. 9.071998 (2025/34), Lat. 40.33359, Long. 9.16725 (2025/35), Lat. 40.3092, Long. 9.2079 (2025/36), Lat., 40.30125 Long. 9.04641 (2025/37), Lat. 40.25888, Long. 9.2727 (2025/38), Lat. 40.26065, Long. 9.27494 (2025/39), Lat. 40.397264, Long. 9.172869 (2025/40), Lat. 40.30794, Long. 9.07156 (2025/41), Lat. 40.29275, Long. 9.116667 (2025/42), Lat. 40.28273, Long. 9.26401 (2025/43), Lat. 40.284756, Long. 9.303752 (2025/44), Lat. 40.32509, Long. 9.133142 (2025/45), Lat. 40.20129, Long. 9.18471 (2025/46), Lat. 40.23263, Long. 9.15369 (2025/47), Lat. 40.27775, Long. 9.03683 (2025/48), Lat. 40.400795, Long. 9.171361 (2025/49), Lat. 40.38841, Long. 9.00316 (2025/50), Lat. 40.30071, Long. 9.15876 (2025/51), Lat. 40.315906, Long. 9.213706 (2025/52), Lat. 40.1822, Long. 8.5336 (2025/53), excluding the areas included in the protection zone.

17.12.2025

Regiunea Valle d’Aosta

FR-LSD-2025-00017

FR-LSD-2025-00018

FR-LSD-2025-00022

FR-LSD-2025-00026

FR-LSD-2025-00027

FR-LSD-2025-00028

FR-LSD-2025-00029

FR-LSD-2025-00030

FR-LSD-2025-00031

FR-LSD-2025-00032

FR-LSD-2025-00033

FR-LSD-2025-00034

FR-LSD-2025-00038

FR-LSD-2025-00048

FR-LSD-2025-00049

FR-LSD-2025-00051

FR-LSD-2025-00053

FR-LSD-2025-00054

FR-LSD-2025-00061

FR-LSD-2025-00064

FR-LSD-2025-00069

FR-LSD-2025-00073

FR-LSD-2025-00075

Surveillance zone:

Those parts of the region of Valle d’Aosta, contained within a circle of a radius of 50 kilometres, centred on UTM 30, ETRS89 coordinates Lat. 45.739081, Long 6.309311 (FR-LSD-2025-00017) Lat. 45.742, Long. 6.290 (FR-LSD-2025-00018), Lat. 45.788, Long. 6.204 (FR-LSD-2025-00022), Lat. 45.753, Long. 6.272 (FR-LSD-2025-00026), Lat. 45.747, Long. 6.284 (FR-LSD-2025-00027), Lat. 45.731, Long. 6.294 (FR-LSD-2025-00028), Lat. 45.748, Long. 6.294 (FR-LSD-2025-00029), Lat. 45.761, Long. 6.310 (FR-LSD-2025-00030), Lat. 45.762, Long. 6.309 (FR-LSD-2025-00031), Lat. 45.732, Long. 6.296 (FR-LSD-2025-00032), Lat. 45.748, Long. 6.294 (FR-LSD-2025-00033), Lat. 45.767, Long. 6.535 (FR-LSD-2025-00034), Lat. 45.728, Long. 6.269 (FR-LSD-2025-00038), Lat. 45.788, Long. 6.204 (FR-LSD-2025-00048), Lat. 45.741, Long. 6.306 (FR-LSD-2025-00049), Lat. 45.750, Long. 6.318 (FR-LSD-2025-00051), Lat. 45.773, Long. 6.254 (FR-LSD-2025-00053), Lat. 45.771, Long. 6.252 (FR-LSD-2025-00054), Lat. 45.749, Long. 6.317 (FR-LSD-2025-00061), Lat. 45.748, Long. 6.297 (FR-LSD-2025-00064), Lat. 45.729, Long. 6.267 (FR-LSD-2025-00069), Lat. 45.705, Long. 6.305 (FR-LSD-2025-00073), Lat. 45.728, Long. 6.262 (FR-LSD-2025-00075)

27.9.2025

Partea B:   Zonă suplimentară de restricții

Arealul administrativ

Arealele stabilite ca zonă suplimentară de restricții, care fac parte din zona de restricții, astfel cum se menționează la articolul 1

Data până la care se aplică

Regiunea Sardinia

The entire territory of the region of Sardinia, excluding the areas included in any protection or surveillance zone.

18.12.2025

ANEXA II

Arealele menționate la articolul 3

Arealul administrativ

Arealele menționate la articolul 3

Data până la care se aplică

Regiunea Sardinia

The entire territory of the region of Sardinia

19.12.2025-18.1.2026

ANEXA III

Partea A:   Zona de vaccinare II

Întregul teritoriu al

regiunii Sardinia până la 21.10.2025;

arealelor cuprinse în zona de supraveghere din regiunea Valle D’Aosta până la 30.9.2025.

Partea B:   Zona de vaccinare I

Întregul teritoriu al:

regiunii din Sardina începând de la 22.10.2025 până în ultima zi a perioadei de recuperare, astfel cum este aleasă de Italia, menționată în partea 4 din anexa IX la Regulamentul delegat (UE) 2023/361;

regiunii din Valle D’Aosta excluzând zona de supraveghere din regiunea respectivă până la 30.9.2025;

regiunii din Valle D’Aosta începând de la 1.10.2025 până în ultima zi a perioadei de recuperare, astfel cum este aleasă de Italia, menționată în partea 4 din anexa IX la Regulamentul delegat (UE) 2023/361.


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1764/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)