European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/1751

13.8.2025

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1751 AL COMISIEI

din 12 august 2025

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului din 7 iulie 2003 privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2465/96 (1), în special articolul 11 litera (b),

întrucât:

(1)

Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 cuprinde lista persoanelor fizice și juridice și a organismelor sau entităților asociate regimului fostului președinte Saddam Hussein cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice și interdicția de a pune la dispoziție fonduri sau resurse economice.

(2)

La 5 august 2025, Comitetul de sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să modifice o mențiune de pe lista persoanelor și a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice.

(3)

Prin urmare, anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 august 2025.

Pentru Comisie,

Pentru Președintă,

Director general

Direcția Generală Stabilitate Financiară,

Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital


(1)   JO L 169, 8.7.2003, p. 6, http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1210/oj.


ANEXĂ

Datele de identificare pentru următoarea mențiune din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifică după cum urmează:

„90.

Bashar Sabawi Ibrahim Hasan Al-Tikriti [alias (a) Bashar Sab'awi Ibrahim Hasan Al-Tikriti, (b) Bashir Sab'awi Ibrahim Al-Hasan Al-Tikriti, (c) Bashir Sabawi Ibrahim Al-Hassan Al-Tikriti, (d) Bashar Sabawi Ibrahim Hasan Al-Bayjat, (e) Ali Zafir Abdullah]. Data nașterii: 17.7.1970. Locul nașterii: Bagdad, Irak. Cetățenie: irakiană. Adrese: (a) Fuad Dawod Farm, Az Zabadani, Damasc, Siria, (b) Beirut, Liban. Alte informații: fiul lui Sabawi Ibrahim Hasan Al-Tikriti, fost consilier prezidențial al lui Saddam Hussein.”

se înlocuiește cu următorul text:

„90.

Bashar Sabawi Ibrahim Hasan Al-Tikriti [alias (a) Bashar Sab'awi Ibrahim Hasan Al-Tikriti, (b) Bashir Sab'awi Ibrahim Al-Hasan Al-Tikriti, (c) Bashir Sabawi Ibrahim Al-Hassan Al-Tikriti, (d) Bashar Sabawi Ibrahim Hasan Al-Bayjat, (e) Ali Zafir Abdullah, (f) Bashar Al-Nasiri]. Data nașterii: 17.7.1970. Locul nașterii: Bagdad, Irak. Cetățenie: irakiană. Adrese: (a) Fuad Dawod Farm, Az Zabadani, Damasc, Siria, (b) Beirut, Liban. Alte informații: fiul lui Sabawi Ibrahim Hasan Al-Tikriti, fost consilier prezidențial al lui Saddam Hussein.”

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1751/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)