|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/1537 |
30.7.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1537 AL COMISIEI
din 29 iulie 2025
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470 în ceea ce privește condițiile de utilizare a alimentului nou „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)”
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1852/2001 al Comisiei (1), în special articolul 12,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (UE) 2015/2283 prevede că doar alimentele noi autorizate și incluse în lista cu alimente noi a Uniunii pot fi introduse pe piața Uniunii. |
|
(2) |
În temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2015/2283, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei (2) a stabilit o listă cu alimente noi a Uniunii. |
|
(3) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/52 al Comisiei (3) a autorizat introducerea pe piață a substanței „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)” pentru utilizare în formulele de început, formulele de continuare, preparatele pe bază de cereale pentru sugari și copii de vârstă mică, precum și în alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4), băuturile pe bază de lapte și produsele similare destinate copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale pentru sugari și copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, cu excepția alimentelor destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, și suplimentele alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5), destinate populației generale, cu excepția sugarilor și a copiilor de vârstă mică. |
|
(4) |
La 25 aprilie 2024, societatea Chr. Hansen A/S (denumit în continuare „solicitantul”) a transmis Comisiei, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, o cerere de modificare a condițiilor de utilizare a alimentului nou „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)”. Solicitantul a cerut creșterea nivelurilor maxime de utilizare autorizate pentru „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)” în formulele de început, formulele de continuare și alimentele destinate unor scopuri medicale speciale pentru sugari și copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, de la nivelurile actuale de 0,9 g/l 0,9 g/l și, respectiv, 1,2 g/l la 1,75 g/l pentru toate cele trei categorii de produse alimentare. Solicitantul a cerut, de asemenea, creșterea nivelului maxim autorizat de utilizare a alimentului „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)” în suplimentele alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE, destinate populației generale, cu excepția sugarilor și a copiilor de vârstă mică, de la nivelul autorizat în prezent de 3,0 g/zi la 4,0 g/zi. |
|
(5) |
În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) la 24 iunie 2024, solicitându-i să emită un aviz științific privind modificările condițiilor de utilizare pentru „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)” ca aliment nou. |
|
(6) |
La 24 martie 2025, autoritatea a adoptat avizul ei științific privind „siguranța extinderii utilizării 3-fucozil-lactozei (3-FL) ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283” (6) în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2015/2283. |
|
(7) |
În avizul său științific, autoritatea a concluzionat că modificarea propusă este sigură în condițiile de utilizare propuse și, prin urmare, este adecvat să se modifice condițiile de utilizare pentru „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)”. |
|
(8) |
Informațiile furnizate de solicitant și avizul autorității oferă suficiente motive pentru a stabili că modificările condițiilor de utilizare pentru „3-fucozil-lactoză produsă de o tulpină derivată de Escherichia coli BL21 (DE3)” sunt în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 12 din Regulamentul (UE) 2015/2283 și trebuie să fie aprobate. |
|
(9) |
Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 trebuie modificată în consecință. |
|
(10) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 iulie 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 327, 11.12.2015, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2015/2283/oj.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei din 20 decembrie 2017 de stabilire a listei cu alimente noi a Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului privind alimentele noi (JO L 351, 30.12.2017, p. 72, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/2470/oj).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/52 al Comisiei din 4 ianuarie 2023 de autorizare a introducerii pe piață a 3-fucozil-lactozei produse dintr-o tulpină derivată de Escherichia coli BL21(DE3) ca aliment nou și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470 (JO L 3, 5.1.2023, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/52/oj).
(4) Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și înlocuitorii totali ai dietei în scop de control al greutății și de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE și 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 și (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei (JO L 181, 29.6.2013, p. 35, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/609/oj).
(5) Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 referitoare la apropierea legislațiilor statelor membre privind suplimentele alimentare (JO L 183, 12.7.2002, p. 51, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2002/46/oj).
(6) EFSA Journal, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2025.9370.
ANEXĂ
În tabelul 1 (Alimente noi autorizate) din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470, rubrica referitoare la „3-fucozil-lactoză („3-FL”) [produsă de o tulpină derivată de E. coli BL21 (DE3)]” se înlocuiește cu următorul text:
|
Aliment nou autorizat |
Condițiile în care poate fi utilizat alimentul nou |
Cerințe specifice suplimentare privind etichetarea |
Alte cerințe |
Protecția datelor |
|||||
|
„3-fucozil-lactoză («3-FL») [produsă de o tulpină derivată de E. coli BL21 (DE3)] |
Categorie specifică de alimente |
Niveluri maxime |
Denumirea alimentului nou menționat pe eticheta produselor alimentare care îl conțin este «3-fucozil-lactoză». Etichetarea suplimentelor alimentare care conțin 3-fucozil-lactoză (3-FL) trebuie să conțină o mențiune care să indice că:
|
|
Autorizat la 25 ianuarie 2023. Această includere se bazează pe dovezi științifice și date științifice care fac obiectul unui drept de proprietate, protejate în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) 2015/2283. Solicitant: «Chr. Hansen A/S», Bøge Allé 10-12, 2970 Hørsholm, Danemarca. Pe perioada protecției datelor, alimentul nou 3-fucozil-lactoză este autorizat să fie introdus pe piață pe teritoriul Uniunii numai de către Chr. Hansen A/S, cu excepția cazului în care un solicitant ulterior obține autorizația pentru alimentul nou fără a face trimitere la dovezile științifice sau la datele științifice care fac obiectul unui drept de proprietate, protejate în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) 2015/2283, sau cu acordul «Chr. Hansen A/S». Data de încheiere a protecției datelor: 25 ianuarie 2028.” |
||||
|
Formule de început, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
1,75 g/l în produsul final gata de utilizare, comercializat ca atare sau reconstituit conform instrucțiunilor producătorului |
||||||||
|
Formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
1,75 g/l în produsul final gata de utilizare, comercializat ca atare sau reconstituit conform instrucțiunilor producătorului |
||||||||
|
Preparate pe bază de cereale pentru sugari și copii de vârstă mică și alimente pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
1,20 g/l sau 1,20 g/kg în produsul final gata de utilizare, comercializat ca atare sau reconstituit conform instrucțiunilor producătorului |
||||||||
|
Băuturi pe bază de lapte și produse similare destinate copiilor de vârstă mică |
1,20 g/l în produsul final gata de utilizare, comercializat ca atare sau reconstituit conform instrucțiunilor producătorului |
||||||||
|
Alimente destinate unor scopuri medicale speciale pentru sugari și copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
În conformitate cu cerințele nutriționale speciale ale sugarilor și copiilor de vârstă mică cărora le sunt destinate produsele, dar în orice caz nu mai mult de 1,75 g/l sau 1,75 g/kg în produsul final gata de utilizare, comercializat ca atare sau reconstituit conform instrucțiunilor producătorului. |
||||||||
|
Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, cu excepția produselor alimentare pentru sugari și copii de vârstă mică |
În conformitate cu necesitățile nutriționale specifice persoanelor cărora le sunt destinate produsele |
||||||||
|
Suplimente alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE, destinate populației generale, cu excepția sugarilor și copiilor de vârstă mică |
4 g/zi |
|
|
|
|||||
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1537/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)