(1)

În vederea realizării obiectivelor menționate la articolul 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), articolul 175 al treilea paragraf din TFUE prevede posibilitatea de a adopta acțiuni specifice în afara fondurilor menționate la articolul 175 primul paragraf din TFUE. În plus, cooperarea teritorială contribuie la realizarea obiectivelor menționate la articolul 174 din TFUE. Prin urmare, este oportun să se adopte măsurile necesare de îmbunătățire a condițiilor pentru punerea în aplicare a acțiunilor de cooperare teritorială.

(2)

Articolul 174 al treilea paragraf din TFUE recunoaște că regiunile transfrontaliere se confruntă cu anumite provocări și prevede că Uniunea trebuie să acorde o atenție deosebită regiunilor respective atunci când dezvoltă și desfășoară acțiuni care conduc la consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale.

(3)

Comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2017 intitulată „Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile frontaliere ale UE” a recunoscut progresele înregistrate până în prezent în ceea ce privește transformarea acestor regiuni din zone predominant periferice în zone de creștere economică și oportunități, însă a evidențiat, totodată, obstacolele juridice și de altă natură care persistă în regiunile respective, în special obstacole legate de serviciile de sănătate, de reglementarea muncii, de fiscalitate, de dezvoltarea întreprinderilor și obstacole legate de diferențele dintre cadrele juridice naționale și culturile administrative. Nici finanțarea cooperării teritoriale europene, furnizată în special în contextul programelor „Interreg” instituite în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1059 al Parlamentului European și al Consiliului (4), și nici sprijinul instituțional pentru cooperare din partea grupărilor europene de cooperare teritorială („GECT”) constituite prin Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5) sau prin inițiativa „b-solutions” lansată în 2018 de Comisie nu sunt suficiente pentru a aborda soluționarea unora dintre obstacolele administrative și juridice care împiedică cooperarea eficace.

(4)

Regiunile transfrontaliere riscă să fie afectate în mod disproporționat în perioade de criză. În timpul pandemiei de COVID-19, impactul economic negativ asupra regiunilor transfrontaliere al măsurilor luate de statele membre în ceea ce privește frontierele a fost de peste două ori mai mare decât impactul mediu asupra tuturor regiunilor Uniunii în ceea ce privește pierderea la nivelul PIB. Experiența respectivă accentuează necesitatea de a oferi mijloace de soluționare a obstacolelor transfrontaliere.

(5)

Barierele și discrepanțele de natură juridică sau administrativă care apar la frontierele interne ale Uniunii și ar putea submina interacțiunea transfrontalieră și dezvoltarea regiunilor transfrontaliere sunt dificil de abordat de către statele membre în mod individual. În consecință, găsirea unei modalități de soluționare a acestor obstacole ar trebui să fie facilitată prin testarea unui cadru clar și cuprinzător la nivelul Uniunii, care să permită statelor membre să coopereze și să își coordoneze eforturile. Utilizarea de către statele membre a cadrului instituit în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie facultativă.

(6)

În cazul în care statele membre decid să recurgă la cadrul respectiv, acestea ar trebui să aibă obligația de a respecta standarde comune.

(7)

În evaluarea datelor din perioada 2014-2019, studiul relevant de evaluare a valorii adăugate europene realizat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European a constatat că soluționarea obstacolelor transfrontaliere ar aduce beneficii semnificative pentru regiunile frontaliere NUTS 3 și pentru întreaga economie a Uniunii. Mai precis, beneficiul în ceea ce privește valoarea adăugată brută (VAB) totală, rezultat în urma soluționării tuturor barierelor juridice și administrative, ar fi de aproximativ 457 de miliarde EUR anual, reprezentând 3,8 % din VAB totală la nivelul UE pentru 2019. Soluționarea a 20 % din obstacolele transfrontaliere pentru toate regiunile frontaliere ar aduce un beneficiu în ceea ce privește VAB totală de 123 de miliarde EUR anual, reprezentând aproximativ 1 % din VAB totală la nivelul UE pentru 2019, precum și un beneficiu în ceea ce privește ocuparea forței de muncă de un milion de locuri de muncă, reprezentând aproximativ 0,5 % din totalul locurilor de muncă la nivelul Uniunii.

(8)

Deși în anumite regiuni ale Uniunii există deja la nivel interguvernamental, național, regional și local mai multe instrumente juridice pentru soluționarea obstacolelor transfrontaliere, acestea nu acoperă toate regiunile frontaliere ale Uniunii și nici nu abordează neapărat aspecte legate de dezvoltarea și consolidarea coeziunii teritoriale într-un mod coerent. Prezentul regulament completează instrumentele existente prin intermediul unui cadru suplimentar instituit prin dreptul Uniunii, care include instrumentul de facilitare transfrontalieră.

(9)

Pentru a facilita gestionarea dosarelor privind obstacolele transfrontaliere, statele membre care au decis să aplice cadrul ar trebui să înființeze unul sau mai multe puncte de coordonare transfrontalieră vizând să acopere una sau mai multe regiuni frontaliere ale statelor membre respective. Astfel de puncte de coordonare transfrontalieră ar trebui să fie responsabile de primirea dosarelor transfrontaliere și de informarea inițiatorilor. Acestea ar trebui să colaboreze cu Comisia și să sprijine rolul său de coordonare. Statele membre ar trebui să decidă, în conformitate cu propriul lor cadru juridic, administrativ și instituțional, dacă punctului de coordonare transfrontalieră ar trebui să i se încredințeze atribuții suplimentare, precum evaluarea dosarelor transfrontaliere, sau dacă atribuțiile respective ar trebui să fie gestionate de o autoritate competentă.

(10)

În cazul în care un stat membru nu înființează un punct de coordonare transfrontalieră, acesta ar trebui să transmită Comisiei informații privind autoritatea relevantă. Ar trebui să fie posibil ca autoritatea relevantă respectivă să fie contactată și să primească informații de la un punct de coordonare transfrontalieră al unui stat membru învecinat care gestionează un dosar transfrontalier. În cazul în care o autoritate relevantă este contactată de un punct de coordonare transfrontalieră al unui stat membru învecinat care gestionează un dosar transfrontalier sau primește informații de la un astfel de punct de coordonare transfrontalieră, acest lucru nu ar trebui să dea naștere unei obligații în temeiul prezentului regulament ca autoritatea relevantă să soluționeze un obstacol transfrontalier. În special, autoritatea respectivă nu ar trebui să fie obligată să examineze dosarul sau să îi răspundă inițiatorului.

(11)

Pentru a sprijini înființarea punctelor de coordonare transfrontalieră, statele membre ar trebui să poată decide să aloce resurse din Fondul european de dezvoltare regională în cadrul programelor Interreg, în temeiul articolului 14 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/1059, și resurse din Fondul european de dezvoltare regională sau din Fondul de coeziune, după caz, în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”, în temeiul articolului 3 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(12)

Aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării dreptului intern sau a acordurilor internaționale dintre statele membre care prevăd proceduri echivalente.

(13)

În pofida faptului că regiunile frontaliere maritime sunt diferite prin natura lor de regiunile frontaliere terestre, din cauza posibilităților mai limitate de interacțiuni transfrontaliere, prezentul regulament ar trebui să se aplice și regiunilor frontaliere maritime. În cazul în care un stat membru are frontiere atât terestre, cât și maritime cu un alt stat membru și decide să înființeze unul sau mai multe puncte de coordonare transfrontalieră, statul membru respectiv nu ar trebui să fie obligat să înființeze un punct de coordonare transfrontalieră pentru o frontieră maritimă pe care o împarte cu un alt stat membru. Statele membre care au doar frontiere maritime cu alte state membre nu ar trebui să fie obligate să înființeze un punct de coordonare transfrontalieră și nici să transmită Comisiei informații privind autoritatea relevantă sau orice alte informații solicitate în anexă.

(14)

Deși prezentul regulament nu se aplică obstacolelor transfrontaliere din regiuni frontaliere dintre state membre și țări terțe, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a institui cadre procedurale echivalente în temeiul dreptului intern pentru a identifica și a soluționa obstacole transfrontaliere de natură juridică și administrativă în cooperarea lor cu țări terțe.

(15)

La nivelul Uniunii există mai multe instrumente extrajudiciare pentru monitorizarea și aplicarea dreptului Uniunii, inclusiv, în special, cele legate de piața unică, cum ar fi SOLVIT (7). Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere unor astfel de instrumente. Cadrul prevăzut de prezentul regulament ar trebui să se aplice numai obstacolelor transfrontaliere care decurg din dispoziții sau practici legislative sau administrative, inclusiv din dispoziții sau practici care aplică în mod corect, dar diferit dreptul Uniunii, și care au potențialul de a împiedica în mod neintenționat planificarea sau implementarea infrastructurii sau a serviciilor publice transfrontaliere. Cazurile care implică o posibilă încălcare a dreptului Uniunii de către o autoritate publică dintr-un stat membru nu ar trebui să fie gestionate în cadrul prevăzut de prezentul regulament. De asemenea, prezentul regulament nu aduce atingere mecanismelor de coordonare instituite în domeniul securității sociale sau în materie fiscală.

(16)

Pentru a identifica posibile obstacole transfrontaliere care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, este necesar să fie definite situațiile care se califică drept interacțiuni transfrontaliere. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice în cazul oricărei infrastructuri pentru activități transfrontaliere sau al serviciilor publice transfrontaliere. Infrastructura necesară pentru activități transfrontaliere poate fi afectată de obstacole transfrontaliere, de exemplu acolo unde există standarde tehnice diferite pentru clădiri sau vehicule, inclusiv pentru echipamentele conexe. Serviciile publice transfrontaliere sunt furnizate pe termen lung și urmăresc să genereze beneficii pentru publicul larg sau pentru un anumit grup-țintă din regiunea frontalieră în care este furnizat serviciul, îmbunătățind astfel condițiile de viață și coeziunea teritorială în regiunile respective.

(17)

Un dosar transfrontalier ar trebui să fie depus de un inițiator, o entitate care poate fi privată sau publică. Pentru a facilita gestionarea dosarelor transfrontaliere și a stabili o rețea de organisme naționale capabile să colaboreze între ele pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, statele membre ar trebui să poată înființa unul sau mai multe puncte de coordonare transfrontalieră la nivel național sau regional. De asemenea, două sau mai multe state membre învecinate ar trebui să aibă permisiunea de a înființa un punct comun de coordonare transfrontalieră care să fie competent pentru una sau mai multe dintre regiunile lor transfrontaliere.

(18)

Un stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a înființa un punct de coordonare transfrontalieră ca parte a unei autorități, a unui organism de drept public sau a unei entități permanente existente, indiferent dacă autoritatea, organismul sau entitatea respectivă are personalitate juridică, în special încredințându-i atribuțiile unui punct de coordonare transfrontalieră, ori ca autoritate, organism de drept public sau entitate permanentă de sine stătătoare. Astfel de autorități, organisme și entități ar putea fi, de exemplu, comitete sau comisii de cooperare transfrontalieră, înființate în cadrul cooperării bilaterale sau al tratatelor de prietenie; comisii interguvernamentale de cooperare transfrontalieră sau secretariatele acestora; consilii, secretariate sau secretariate generale, înființate în cadrul acordurilor multinaționale de cooperare; birouri naționale de coordonare, centre naționale sau puncte de contact ori structuri similare înființate în cadrul altor politici europene sectoriale și autorități responsabile de programele Interreg și GECT.

(19)

În vederea instituirii unui cadru pentru gestionarea dosarelor transfrontaliere, comun tuturor punctelor de coordonare transfrontalieră, este necesar să fie determinate atribuțiile pe care ar trebui să le exercite fiecare punct de coordonare transfrontalieră. Un punct de coordonare transfrontalieră ar trebui să aibă rolul de „ghișeu unic” pentru inițiatori și să fie singurul punct de contact pentru inițiator. Statele membre ar trebui să se asigure că datele de contact ale punctelor de coordonare transfrontalieră sunt disponibile publicului, vizibile și accesibile. Pentru a se permite luarea de măsuri ulterioare rezultatelor dosarelor transfrontaliere și pentru a spori transparența în ceea ce privește soluționarea obstacolelor transfrontaliere, punctele de coordonare transfrontalieră ar trebui, de asemenea, să fie responsabile de transmiterea de informații către Comisie. În plus, prezentul regulament ar trebui să stabilească obligații în ceea ce privește coordonarea, cooperarea și schimbul de informații între diferitele puncte de coordonare transfrontalieră dintr-un stat membru și între punctele de coordonare transfrontalieră ale statelor membre învecinate.

(20)

Un inițiator ar trebui să aibă posibilitatea de a depune un dosar transfrontalier numai dacă obstacolul se referă la o frontieră pentru care a fost înființat cel puțin un punct de coordonare transfrontalieră. Un dosar transfrontalier ar trebui să fie depus de către inițiator doar o singură dată. În cazul în care un alt inițiator dintr-un alt stat membru depune, de asemenea, un dosar transfrontalier legat de același obstacol transfrontalier, punctele de coordonare transfrontalieră ale statelor membre respective ar trebui să colaboreze între ele pentru a evita procedurile paralele privind același obstacol transfrontalier.

(21)

Complexitatea dreptului intern aplicabil ar putea îngreuna identificarea dispoziției specifice care constituie un obstacol transfrontalier. Pe baza experienței dobândite în cadrul inițiativei „b-solutions”, inițiatorul ar trebui, prin urmare, să descrie doar situația și problema de soluționat.

(22)

Pentru a institui un cadru procedural care să garanteze securitate juridică inițiatorului unui dosar transfrontalier, punctul de coordonare transfrontalieră ar trebui să evalueze dosarul transfrontalier și să răspundă inițiatorului într-un termen rezonabil, care, de regulă, ar trebui să fie cel stabilit în dreptul intern. În cazul în care dreptul intern nu prevede un termen standard pentru un răspuns la o cerere echivalentă, prezentul regulament ar trebui să prevadă termene adecvate. Termenele respective ar trebui să înceapă să curgă de la data primirii unui dosar transfrontalier sau a unui dosar transfrontalier revizuit, inclusiv în cazurile în care un dosar a fost primit în urma unui transfer de la un alt punct de coordonare transfrontalieră sau de la o altă autoritate competentă.

(23)

În urma analizei unui dosar transfrontalier s-ar putea concluziona că nu există niciun obstacol transfrontalier. Într-un astfel de caz, dosarul transfrontalier respectiv ar trebui să fie închis.

(24)

După confirmarea existenței unui obstacol transfrontalier, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a alege instrumentul adecvat pentru soluționarea obstacolului transfrontalier în regiunea transfrontalieră în cauză. În acest scop, statele membre ar trebui să se poată baza pe acordurile internaționale în vigoare sau pe alte proceduri existente în temeiul legislației statului membru în cauză. În cazul în care statul membru respectiv consideră că instrumentele disponibile nu îi permit să soluționeze obstacolul transfrontalier, ar trebui să i se permită să creeze mecanisme ad-hoc în acest scop. Acest lucru ar trebui să fie posibil fie individual, fie, dacă este necesar și convenit, împreună cu statul membru învecinat. Statele membre ar trebui să prezinte motivele care stau la baza măsurilor de evaluare luate și să indice posibile căi de atac, inclusiv în cazurile în care ajung la concluzia că presupusul obstacol identificat în dosarul transfrontalier nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(25)

În plus, punctul de coordonare transfrontalieră sau autoritatea competentă ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza instrumentul de facilitare transfrontalieră. Întrucât rezultatul procedurii ar putea fi ușor diferit în funcție de natura posibilului obstacol transfrontalier, administrativă sau legislativă, instrumentul de facilitare transfrontalieră ar trebui să țină cont de acest aspect. Dacă punctul de coordonare transfrontalieră sau autoritatea competentă decide să soluționeze obstacolul transfrontalier identificat prin aplicarea instrumentului de facilitare transfrontalieră, ar putea fi necesară coordonarea cu statul membru învecinat. Atunci când statul membru în cauză și statul membru învecinat sunt ambele dispuse să lanseze procedura legislativă necesară sau să își modifice dispozițiile ori practicile administrative, o astfel de coordonare poate lua forma unui comitet mixt compus din reprezentanți ai autorităților competente și ai punctelor de coordonare transfrontalieră ale statelor membre respective.

(26)

Pentru a asigura un cadru procedural eficace de gestionare a dosarelor transfrontaliere, prezentul regulament ar trebui să stabilească etapele procedurale esențiale, indiferent de natura obstacolului, administrativă sau legislativă. Ca urmare a existenței unor sisteme juridice diferite în state membre învecinate, un obstacol transfrontalier poate fi considerat o dispoziție sau o practică administrativă într-un stat membru, dar o dispoziție legislativă în celălalt. Prin urmare, fiecare stat membru ar trebui să aleagă să aplice procedura corespunzătoare propriului său sistem juridic. Statele membre învecinate ar trebui să își coordoneze procedurile respective cât mai mult posibil. În cazul în care se adoptă o poziție finală cu privire la un dosar, poziția respectivă, împreună cu motivele care stau la baza sa, ar trebui să fie comunicate inițiatorului.

(27)

Prezentul regulament nu implică nicio obligație din partea statelor membre de a soluționa un obstacol transfrontalier.

(28)

Comisiei ar trebui să i se încredințeze atribuții relevante pentru monitorizarea aplicării prezentului regulament la nivelul Uniunii și pentru acordarea de sprijin statelor membre, inclusiv pentru consolidarea capacităților. Comisia ar trebui, mai ales, să sprijine punctele de coordonare transfrontalieră prin promovarea schimbului de experiență între punctele de coordonare respective. Sprijinul respectiv ar trebui să poată consta, de asemenea, în instrumente bazate pe asistență tehnică, precum inițiativa „b-solutions”.

(29)

Pentru a permite elaborarea de politici bazate pe date concrete, Comisia ar trebui să reexamineze punerea în aplicare a prezentului regulament și să prezinte un raport Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social European. Pentru a asigura colectarea de date suficiente privind aplicarea prezentului regulament și a instrumentului de facilitare transfrontalieră, raportul respectiv ar trebui prezentat la cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

(30)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) și nu are niciun impact negativ asupra vreunuia dintre drepturile fundamentale respective. Întrucât regulamentul urmărește să soluționeze obstacole transfrontaliere, acesta poate promova dreptul de acces la servicii de interes economic general, astfel cum se prevede la articolul 36 din Cartă, și libertatea de a desfășura o activitate comercială, astfel cum se prevede la articolul 16 din Cartă. Gama largă de astfel de servicii poate stimula, de asemenea, accesul la îngrijiri medicale, după cum se prevede la articolul 35 din Cartă. La un nivel mai general, întrucât este foarte probabil ca serviciile de transport public transfrontalier să beneficieze în urma utilizării instrumentului de facilitare transfrontalieră, prezentul regulament poate avea un impact pozitiv asupra libertății de circulație și de ședere, astfel cum se prevede la articolul 45 din Cartă.

(31)

Experiența arată că statele membre au întreprins inițiative individuale, bilaterale sau chiar multilaterale pentru a soluționa obstacole juridice transfrontaliere. Instrumentele respective nu există însă în toate statele membre sau pentru toate frontierele unui anumit stat membru. În plus, întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere caracterul transfrontalier al obstacolelor, ele pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(32)

În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective. Utilizarea instrumentului de facilitare transfrontalieră în cadrul prezentului regulament este facultativă pentru fiecare stat membru. Un stat membru ar trebui să decidă, la o anumită frontieră cu unul sau mai multe state membre învecinate, să soluționeze obstacolele transfrontaliere prin intermediul instrumentelor existente pe care le-a instituit la nivel național sau împreună cu unul sau mai multe state membre învecinate. Prin urmare, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru a facilita cooperarea în regiunile transfrontaliere,