|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/920 |
20.5.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/920 AL COMISIEI
din 19 mai 2025
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1998 în ceea ce privește anumite măsuri detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securității aviației civile și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 (1), în special articolul 4 alineatul (3),
întrucât:
|
(1) |
Experiența dobândită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 al Comisiei (2) a demonstrat necesitatea efectuării unor modificări ale măsurilor de implementare a anumitor standarde de bază comune în domeniul securității aviației. |
|
(2) |
Apendicele 3-B, 4-B și 5-A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 enumeră țările terțe recunoscute că aplică standarde de securitate echivalente cu standardele de bază comune în domeniul securității aviației. |
|
(3) |
Comisia a primit informații din partea Regatului Danemarcei cu privire la faptul că aeroportul din Kangerlussuaq, situat în Groenlanda, nu mai aplică standardele de bază comune prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 300/2008. În plus, în urma retragerii din Uniune a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, aeroporturile din Guernsey, Insula Man și Jersey nu mai sunt relevante pentru regimul de securitate unic al Uniunii. În cele din urmă, aeroportul Ben Gurion, Tel Aviv, situat în Statul Israel, nu mai îndeplinește criteriile stabilite în partea E din anexa la Regulamentul (CE) nr. 272/2009 al Comisiei (3) în ceea ce privește securitatea aeronavelor și controlul de securitate al pasagerilor și al bagajelor de mână. |
|
(4) |
Prin urmare, este necesar să se elimine aeroporturile din Kangerlussuaq, Guernsey, Insula Man și Jersey din listele din apendicele 3-B, 4-B și 5-A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 și aeroportul Ben Gurion, Tel Aviv din listele din apendicele 3-B și 4-B din anexa la regulamentul de punere în aplicare respectiv. |
|
(5) |
În plus, evoluția situației amenințărilor și a riscurilor în domeniul securității aviației civile necesită consolidarea urgentă a măsurilor detaliate pentru implementarea standardelor de bază comune în domeniul securității mărfurilor și poștei destinate transportului aerian, astfel încât să se sporească reziliența și să se asigure atenuarea adecvată a noilor amenințări. |
|
(6) |
Anumite măsuri detaliate de securitate a aviației în domeniul pregătirii, certificării și recertificării personalului de securitate, precum și al testării de rutină a echipamentelor de securitate trebuie clarificate, armonizate sau simplificate pentru a îmbunătăți claritatea juridică, pentru a standardiza interpretarea comună a dispozițiilor relevante și pentru a asigura în continuare cea mai bună implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației. |
|
(7) |
Întrucât unele dintre măsurile din domeniul certificării și recertificării personalului de securitate pot necesita anumite modificări minore ale cadrului național de către statele membre, aplicarea acestora trebuie amânată cu cel puțin 6 luni de la adoptarea prezentului regulament. |
|
(8) |
Pentru a se garanta punerea în aplicare cât mai rapidă a măsurilor detaliate în domeniul securității mărfurilor și poștei destinate transportului aerian, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
|
(9) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 trebuie modificat în consecință. |
|
(10) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 300/2008, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 se modifică în conformitate cu textul din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cu toate acestea, punctele 8, 10 și 11 din anexa la prezentul regulament se aplică începând cu 1 ianuarie 2026.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 mai 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 97, 9.4.2008, p. 72, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/300/oj.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 al Comisiei din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației (JO L 299, 14.11.2015, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2015/1998/oj).
(3) Regulamentul (CE) nr. 272/2009 al Comisiei din 2 aprilie 2009 de completare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației civile prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 91, 3.4.2009, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/272/oj).
ANEXĂ
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 se modifică după cum urmează:
|
1. |
În lista din apendicele 3-B, se elimină următoarele rubrici:
|
|
2. |
În lista din apendicele 4-B, se elimină următoarele rubrici:
|
|
3. |
În lista din apendicele 5-A, se elimină următoarele rubrici:
|
|
4. |
La capitolul 6, se adaugă punctele 6.0.7 și 6.0.8, după cum urmează:
|
|
5. |
La capitolul 6, punctele 6.3.2.1 și 6.3.2.2 se înlocuiesc cu următorul text:
|
|
6. |
La capitolul 6, punctul 6.8.3.2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
7. |
La capitolul 6, se adaugă următorul apendice 6-M: „APENDICELE 6-M LISTA DE VERIFICARE PENTRU VALIDAREA CÂINILOR DRESAȚI PENTRU DETECTAREA EXPLOZIBILILOR (EDD) DIN ȚĂRI TERȚE Note de completare și instrucțiuni Scopul validării este de a evalua dacă programul EDD aplicabil într-o țară terță și procesul de control de securitate aferent observat într-o locație a unui ACC3 sau RA3 sunt echivalente cu cerințele de reglementare ale UE, astfel cum se prevede la punctul 6.8.3.2 din prezenta anexă. Această listă de verificare se utilizează exclusiv pentru a analiza și a evalua, după caz, cerințele și operațiunile referitoare la EDD. Ea nu înlocuiește, ci completează obligația existentă a validatorului UE de a utiliza lista de verificare corespunzătoare 6-C2 sau 6-C3 atunci când efectuează validarea UE de securitate a aviației a unui agent RA3 sau, respectiv, ACC3. După caz, această listă de verificare trebuie, prin urmare, să facă parte integrantă din raportul de validare UE de securitate a aviației și să fie prezentată autorității competente. În timpul validării UE de securitate a aviației pentru RA3 sau ACC3 în cazul în care se utilizează EDD, pentru a răspunde la întrebările 5.7 și 5.8 din lista de verificare 6-C2 și la întrebările 7.7 și 7.8 din lista de verificare 6-C3, după caz, trebuie utilizată această listă de verificare. La completarea acestei liste de verificare, vă atragem atenția asupra faptului că, în cazul în care răspunsul la orice întrebare prezentată cu caractere aldine este NU, validarea TREBUIE evaluată ca EȘEC, cu excepția cazului în care întrebarea nu se aplică. PARTEA 1 Identificarea operatorului, a entității sau a autorității care utilizează EDD și a validatorului UE de securitate a aviației
PARTEA 2 Pregătirea inițială și certificarea sau aprobarea EDD și a conducătorilor
PARTEA 3 Materiale de instruire
PARTEA 4 Controlul calității
PARTEA 5 Pregătire permanentă (continuă)
PARTEA 6 Observarea procesului de control de securitate
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
8. |
La capitolul 11, punctul 11.0.2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
9. |
La capitolul 11, punctul 11.1.12 se elimină. |
|
10. |
La capitolul 11, punctele 11.3.2-11.3.5 se înlocuiesc cu următorul text:
|
|
11. |
La capitolul 11, se adaugă punctele 11.3.6-11.3.9, după cum urmează:
|
|
12. |
La capitolul 11, punctul 11.4.1, la sfârșitul celui de-al doilea paragraf, se adaugă următoarea frază: „Pregătirea și testarea trebuie, de preferință, să fie distribuite uniform în fiecare perioadă de 6 luni. Atunci când acest lucru nu este posibil, pregătirea și testarea trebuie să aibă loc la sfârșitul fiecărei perioade de 6 luni.” |
|
13. |
La capitolul 12, punctul 12.0.1.2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
14. |
La capitolul 12, punctele 12.4.2.3-12.4.2.5 se elimină. |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/920/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)