|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/822 |
28.4.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/822 AL CONSILIULUI
din 25 aprilie 2025
privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 401/2013 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Myanmar/Birmania
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 401/2013 al Consiliului din 2 mai 2013 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Myanmar/Birmania și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 194/2008 (1), în special articolul 4i,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 2 mai 2013, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 401/2013. |
|
(2) |
Consiliul a reexaminat lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive care figurează în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 401/2013. Pe baza reexaminării respective, rubricile referitoare la 14 persoane ar trebui să fie modificate. |
|
(3) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 401/2013 ar trebui să fie modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 401/2013 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 25 aprilie 2025.
Pentru Consiliu
Președintele
A. SZŁAPKA
(1) JO L 121, 3.5.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/401/oj.
ANEXĂ
În anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 401/2013, rubricile referitoare la următoarele 14 persoane care figurează pe lista din secțiunea „A. Lista persoanelor fizice menționate la articolul 4a” se înlocuiesc cu următorul text:
|
|
Nume |
Informații de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
|
„18. |
Sein Win |
Data nașterii: 24.7.1956; Locul nașterii: Pyin Oo Lwin, Myanmar/Birmania; Cetățenia: Myanmar/Birmania; Genul: masculin |
General-locotenentul Sein Win este membru al Tatmadaw și fost ministru al apărării (între 24 august 2015 și 1 februarie 2021). Începând din februarie 2021, a fost președintele Organizației Veteranilor de Război din Myanmar/Birmania. La 1 februarie 2021, a participat la o reuniune a Consiliului național de apărare și securitate (CNAS), alături de alți membri ai Tatmadaw. Reuniunea CNAS a fost neconstituțională, întrucât nu i-a inclus pe membrii civili ai Tatmadaw. În timpul respectivei reuniuni, Myint Swe a fost declarat președinte în exercițiu. Apoi, Myint Swe a declarat stare de urgență și a transferat competențele legislative, executive și judiciare ale statului către comandantul suprem al serviciilor de apărare, Min Aung Hlaing. A fost încălcată procedura de declarare a stării de urgență întrucât, conform Constituției, numai președintele are dreptul de a declara starea de urgență. Prin participarea sa la reuniunea CNAS în cadrul căreia s-a decis declararea stării de urgență și transferarea competențelor legislative, executive și judiciare ale statului către comandantul suprem al serviciilor de apărare, Sein Win a contribuit la declararea rezultatelor alegerilor desfășurate la 8 noiembrie 2020 ca fiind nevalide și la răsturnarea guvernului ales în mod democratic. Prin urmare, este răspunzător de subminarea democrației și a statului de drept în Myanmar/Birmania. În 2018, ONU și organizații internaționale ale societății civile au raportat încălcări flagrante ale drepturilor omului și încălcări grave ale dreptului internațional umanitar săvârșite începând din 2011 în statele Kachin, Rakhine și Shan împotriva populației Rohingya de către forțele militare și polițienești și au ajuns la concluzia că multe dintre respectivele încălcări se numără printre cele mai grave crime conform dreptului internațional. În calitate de ministru al apărării între 24 august 2015 și 1 februarie 2021, Sein Win este răspunzător de încălcările grave și abuzurile grave respective împotriva populației Rohingya. |
22.3.2021 |
|
20. |
Mya Tun Oo |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Data nașterii: 4.5.1961 sau 5.5.1961; Genul: masculin |
Generalul Mya Tun Oo este membru al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw). A fost ministru al apărării în perioada 1 februarie 2021-3 august 2023 și este membru al Consiliului administrativ al statului (CAS). La 1 februarie 2023, a fost numit, de asemenea, viceprim-ministru. Începând de la 1 august 2023, și-a asumat și rolul de ministru unional al transporturilor și comunicațiilor. Totodată, el are în subordine alte organisme de supraveghere controlate de juntă în domeniul investițiilor străine și al comerțului. La 1 februarie 2021, forțele armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw), conduse de comandantul suprem Min Aung Hlaing, au organizat o lovitură de stat în Myanmar/Birmania, declarând invalide rezultatele alegerilor desfășurate la 8 noiembrie 2020 și răsturnând guvernul ales în mod democratic. În cadrul loviturii de stat, vicepreședintele Myint Swe, acționând ca președinte interimar, a declarat starea de urgență la 1 februarie 2021 și a transferat competențele legislative, executive și judiciare ale statului comandantului suprem al serviciilor de apărare, generalisimul Min Aung Hlaing. La 2 februarie 2021, a fost constituit CAS pentru a exercita competențele respective, împiedicând guvernul ales în mod democratic să își îndeplinească mandatul. Mya Tun Oo a participat la reuniunea Consiliului național de apărare și securitate (CNAS) din 31 ianuarie 2022, care a prelungit starea de urgență până la 31 iulie 2022. În calitate de membru al CNAS și al CAS, generalul Mya Tun Oo a fost direct implicat în luarea deciziilor privind funcții de stat și este răspunzător de aceste decizii și, prin urmare, este răspunzător de subminarea democrației și a statului de drept în Myanmar/Birmania. De asemenea, CAS a adoptat decizii de limitare a drepturilor la libertatea de exprimare, inclusiv accesul la informații, și de întrunire pașnică. Forțele militare și autoritățile care funcționează sub controlul CAS au săvârșit încălcări grave ale drepturilor omului începând de la 1 februarie 2021, omorând civili și protestatari neînarmați, limitând libertatea de întrunire și de exprimare, inclusiv prin restricționarea accesului la internet, și efectuând arestări arbitrare și plasând în detenție lideri ai opoziției și opozanți ai loviturii de stat. În calitate de membru al CAS, generalul Mya Tun Oo este direct răspunzător de deciziile represive respective și de încălcări grave ale drepturilor omului. De asemenea, în calitate de fost ministru al apărării, Mya Tun Oo este răspunzător de atacurile prin care forțele militare au ucis, în statul Kayah, la 25 decembrie 2021, peste 30 de persoane, inclusiv copii și personal umanitar, precum și de uciderea în masă și torturarea civililor pe întreg teritoriul Myanmarului/Birmaniei. În precedenta sa calitate de ministru al apărării, generalul Mya Tun Oo a fost, de asemenea, răspunzător de bombardamentele, raidurile aeriene și alte violențe la scară largă comise de forțele armate din Myanmar/Birmania în cursul anului 2022. Prin urmare, el este răspunzător de încălcări grave ale drepturilor omului în Myanmar/Birmania. În 2018, Organizația Națiunilor Unite și organizații internaționale ale societății civile au raportat încălcări flagrante ale drepturilor omului și încălcări grave ale dreptului internațional umanitar săvârșite în statele Kachin, Rakhine și Shan împotriva populației Rohingya de către forțele militare și de poliție începând din 2011 și au ajuns la concluzia că multe dintre respectivele încălcări se numără printre cele mai grave crime conform dreptului internațional. Mya Tun Oo a fost adjunct al șefului Statului-Major General al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw), a treia cea mai importantă funcție din cadrul Tatmadaw, din august 2016 până când a fost numit ministru al apărării. În această calitate, el a supravegheat operațiile militare desfășurate în statul Rakhine și a coordonat diferitele forțe armate, inclusiv forțele terestre, cele navale și cele aeriene, precum și utilizarea artileriei. Prin urmare, este responsabil pentru respectivele încălcări grave și abuzuri grave împotriva populației Rohingya. |
22.3.2021 |
|
24. |
Moe Myint Tun |
Data nașterii: 24.5.1968; Cetățenia: Myanmar/Birmania; Genul: masculin |
General-locotenentul Moe Myint Tun a fost membru al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw) și membru al Consiliului administrativ al statului (CAS). La 1 februarie 2021, forțele armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw), conduse de comandantul suprem Min Aung Hlaing, au executat o lovitură de stat în Myanmar/Birmania, declarând invalide rezultatele alegerilor desfășurate la 8 noiembrie 2020 și răsturnând guvernul ales în mod democratic. Ca parte a loviturii de stat, vicepreședintele Myint Swe, în calitatea sa de președinte în exercițiu, a declarat starea de urgență la 1 februarie și a transferat competențele legislative, executive și judiciare ale statului comandantului suprem al serviciilor de apărare, generalisimul Min Aung Hlaing. La 2 februarie, a fost constituit CAS pentru a exercita competențele respective, împiedicând guvernul ales în mod democratic să își îndeplinească mandatul. În calitatea sa de membru al CAS, general-locotenentul Moe Myint Tun a fost direct implicat în luarea deciziilor în ceea ce privește funcții de stat și responsabil pentru aceste decizii și este, prin urmare, responsabil pentru subminarea democrației și a statului de drept în Myanmar/Birmania. De asemenea, CAS a adoptat decizii de limitare a drepturilor la libertatea de exprimare, inclusiv accesul la informații, și de întrunire pașnică. Forțele militare și autoritățile care funcționează sub controlul CAS au săvârșit încălcări grave ale drepturilor omului începând de la 1 februarie 2021, omorând civili și protestatari neînarmați, limitând libertatea de întrunire și de exprimare, inclusiv prin restricționarea accesului la internet, și efectuând arestări arbitrare și plasând în detenție lideri ai opoziției și opozanți ai loviturii de stat. Influența sa continuă în regimul juntei este exemplificată prin faptul că membrii familiei sale primesc contracte substanțiale în domeniul construcțiilor, care, de regulă, sunt acordate numai pe baza legăturilor cu înalți funcționari. În calitatea sa de fost membru al CAS, general-locotenentul Moe Myint Tun este direct responsabil pentru deciziile represive respective și pentru încălcări grave ale drepturilor omului. În 2018, ONU și organizații internaționale ale societății civile au raportat încălcări flagrante ale drepturilor omului și încălcări grave ale dreptului internațional umanitar săvârșite în statele Kachin, Rakhine și Shan împotriva populației Rohingya de către forțele militare și polițienești începând din 2011 și au ajuns la concluzia că multe dintre respectivele încălcări se numără printre cele mai grave crime conform dreptului internațional. General-locotenentul Moe Myint Tun a fost șeful Biroului de operațiuni speciale nr. 6 (BSO 6) și șef al Statului-Major General (forțele terestre) din cadrul forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw) până în 2019. În această calitate, el a supravegheat operații în statul Rakhine. Prin urmare, este responsabil pentru respectivele încălcări grave și abuzuri grave împotriva populației Rohingya. |
22.3.2021 |
|
25. |
Than Hlaing |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Data nașterii: 1965; Genul: masculin |
General-locotenentul Than Hlaing este membru al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw). A fost numit ministru adjunct al afacerilor interne și șef al poliției la 2 februarie 2021 și a demisionat din respectivele funcții la 5 mai 2022. În prezent, face parte din forțele de rezervă. La 1 februarie 2021, forțele armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw), conduse de comandantul suprem Min Aung Hlaing, au organizat o lovitură de stat în Myanmar/Birmania, declarând invalide rezultatele alegerilor desfășurate la 8 noiembrie 2020 și răsturnând guvernul ales în mod democratic. În cadrul loviturii de stat, vicepreședintele Myint Swe, acționând ca președinte interimar, a declarat starea de urgență la 1 februarie 2021 și a transferat competențele legislative, executive și judiciare ale statului comandantului suprem al serviciilor de apărare, generalisimul Min Aung Hlaing. La 2 februarie 2021, a fost constituit CAS pentru a exercita competențele respective, împiedicând guvernul ales în mod democratic să își îndeplinească mandatul. Numit de CAS, general-locotenentul Than Hlaing a fost implicat în acțiuni și politici care subminează democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania, precum și în acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în Myanmar/Birmania. De asemenea, forțele de poliție care acționau sub autoritatea general-locotenentului Than Hlaing au săvârșit încălcări grave ale drepturilor omului începând din 1 februarie 2021, omorând civili și protestatari neînarmați și limitând libertatea de întrunire și de exprimare, efectuând arestări arbitrare și plasând în detenție lideri ai opoziției și opozanți ai loviturii de stat. În precedenta sa calitate de ministru adjunct al afacerilor interne și șef al poliției, general-locotenentul Than Hlaing a fost direct răspunzător de luarea deciziilor privind politicile represive și acțiunile violente ale poliției împotriva demonstranților pașnici și este, prin urmare răspunzător de încălcări grave ale drepturilor omului în Myanmar/Birmania. |
22.3.2021 |
|
32. |
Sai Long Hseng |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Data nașterii: 18.4.1947; Locul nașterii: Kengtung, Myanmar/Birmania; Genul: masculin; Permis de confirmare a cetățeniei: Katana (Naing) 0052495; Număr național de identificare: 13/KATANA (N)-005249; Funcția: fost membru al Consiliului administrativ al statului |
Sai Long Hseng a fost membru al Consiliului administrativ al statului (CAS) și al organului său consultativ central. La 1 februarie 2021, forțele armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw), conduse de comandantul suprem Min Aung Hlaing, au organizat o lovitură de stat în Myanmar/Birmania, declarând invalide rezultatele alegerilor desfășurate la 8 noiembrie 2020 și răsturnând guvernul ales în mod democratic. În cadrul loviturii de stat, vicepreședintele Myint Swe, acționând ca președinte interimar, a declarat starea de urgență la 1 februarie 2021 și a transferat competențele legislative, executive și judiciare ale statului comandantului suprem al serviciilor de apărare, generalisimul Min Aung Hlaing. La 2 februarie 2021, a fost constituit CAS pentru a exercita competențele respective, împiedicând guvernul ales în mod democratic să își îndeplinească mandatul. În calitate de membru al CAS și al organului său consultativ central, Sai Long Hseng a fost direct implicat în luarea deciziilor privind funcții de stat și este răspunzător de aceste decizii și, prin urmare, este răspunzător de subminarea democrației și a statului de drept în Myanmar/Birmania. De asemenea, CAS a adoptat decizii de limitare a drepturilor la libertatea de exprimare, inclusiv accesul la informații, și de întrunire pașnică. Forțele militare și autoritățile care funcționează sub controlul CAS au săvârșit încălcări grave ale drepturilor omului începând de la 1 februarie 2021, omorând civili și protestatari neînarmați, limitând libertatea de întrunire și de exprimare, inclusiv prin restricționarea accesului la internet, și efectuând arestări arbitrare și plasând în detenție lideri ai opoziției și opozanți ai loviturii de stat. De asemenea, CAS a impus legea marțială în unele părți ale țării, acordând armatei autoritate totală asupra zonelor desemnate, inclusiv în ceea ce privește funcțiile administrativă, judiciară și de asigurare a respectării legii. În zonele care intră sub incidența legii marțiale, civilii, inclusiv jurnaliști și protestatari pașnici, sunt anchetați de curțile militare, ceea ce îi lipsește, în fapt, de dreptul la respectarea garanțiilor procedurale, inclusiv de dreptul la o cale de atac. Acțiunile violente ale forțelor militare și de poliție s-au intensificat în mod simțitor în zonele în care a fost declarată legea marțială, amenințând pacea, securitatea și stabilitatea. În calitate de membru al CAS și al organului său consultativ central, Sai Long Hseng este direct răspunzător de deciziile represive respective și de încălcări grave ale drepturilor omului. |
19.4.2021 |
|
40. |
Tin Aung San |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Data nașterii: 16.10.1960; Genul: masculin; Numărul cărții de identitate naționale: 12/La Ma Na (N) 89 489 |
Amiralul Tin Aung San este comandantul suprem al forțelor navale din Myanmar/Birmania, membru al Consiliului administrativ al statului (CAS) și ministru în cadrul cabinetului prim-ministrului. Anterior, a deținut funcția de ministru al transporturilor și comunicațiilor și de ministru al apărării. La 1 februarie 2021, forțele armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw), conduse de comandantul suprem Min Aung Hlaing, au organizat o lovitură de stat în Myanmar/Birmania, declarând invalide rezultatele alegerilor desfășurate la 8 noiembrie 2020 și răsturnând guvernul ales în mod democratic. În cadrul loviturii de stat, vicepreședintele Myint Swe, acționând ca președinte interimar, a declarat starea de urgență la 1 februarie 2021 și a transferat competențele legislative, executive și judiciare ale statului comandantului suprem al serviciilor de apărare, generalisimul Min Aung Hlaing. La 2 februarie 2021, a fost constituit CAS pentru a exercita competențele respective, împiedicând guvernul ales în mod democratic să își îndeplinească mandatul. În calitate de ministru al transporturilor și comunicațiilor, Tin Aung San a fost responsabil de comunicații și de rețele și, prin urmare, a luat decizii și a pus în aplicare politici care au definit libertatea de acces la date online. În perioada în care el a ocupat această funcție, au existat numeroase întreruperi și încetiniri deliberate ale internetului, precum și ordine adresate furnizorilor de a împiedica accesul online la Facebook, Twitter și Instagram. În ianuarie 2022, a fost difuzat un nou proiect de lege privind securitatea cibernetică, care permite utilizarea abuzivă a tehnologiei de supraveghere pentru a monitoriza și a viza persoanele fizice și, astfel, pentru a le suprima libertatea de exprimare, precum și accesul la informații. Prin urmare, el este direct răspunzător de limitarea libertății presei și a accesului la informații online, precum și de încălcarea dreptului la viață privată al populației din Myanmar/Birmania. Astfel, el a subminat democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania. În calitate de membru al CAS, viceprim-ministru și fost ministru al apărării, Tin Aung San a fost direct implicat în luarea deciziilor privind funcții de stat și este răspunzător de aceste decizii și, prin urmare, este răspunzător de subminarea democrației și a statului de drept în Myanmar/Birmania. De asemenea, el este direct răspunzător de deciziile represive luate de CAS, inclusiv de legislația care încalcă drepturile omului și limitează libertățile cetățenilor din Myanmar/Birmania, precum și de încălcările grave ale drepturilor omului comise de forțele de securitate din Myanmar/Birmania. |
21.6.2021 |
|
44. |
Aung Naing Oo |
Data nașterii: 13.10.1962 sau 9.6.1969; Cetățenia: Myanmar/Birmania; Locul nașterii: Kyaukse, Mandalay, Myanmar/Birmania; Genul: masculin; Adresa: L 103, Kenyeikthar Lane 6, FMI city, Yangon, Myanmar/Birmania; Numărul pașaportului: DM002656; Numărul cărții de identitate naționale: 5/SaKaNa (Naing) 017289 |
Aung Naing Oo este fost ministru al comerțului. A fost ministrul investițiilor și relațiilor economice externe între 2 februarie 2021 și 18 august 2022. A fost numit de Consiliul administrativ al statului (CAS), condus de comandantul suprem Min Aung Hlaing, organism care a preluat puterile legislativă, executivă și judiciară ale statului la 2 februarie 2021. În calitate de fost ministru în guvern, face parte din regimul militar care a preluat puterea în cursul unei lovituri de stat militare și a înlăturat liderii aleși în mod legitim în Myanmar/Birmania. În calitate de ministru al investițiilor și al relațiilor economice externe, a fost responsabil de facilitarea afacerilor și a investițiilor în Myanmar/Birmania și, prin urmare, contribuie la asigurarea finanțării necesare regimului militar. În declarațiile și actele sale, a sprijinit public lovitura de stat și regimul militar, inclusiv afirmând că mass-media internațională a exagerat criza și insistând, de asemenea, asupra faptului că mișcarea de nesupunere civilă se apropie de sfârșit. De asemenea, a interzis cadrelor de conducere ale firmelor străine de telecomunicații să părăsească țara fără permisiune și, în februarie 2021, a demis din minister funcționari publici care protestaseră. Prin urmare, acțiunile, politicile și activitățile sale subminează democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania, iar persoana este angajată în acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea Myanmarului/Birmaniei. |
21.2.2022 |
|
64. |
Ni Lin Aung |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Genul: masculin |
General-maiorul Ni Lin Aung lucrează în cadrul Comandamentului central de est din august 2022. Este fostul comandant al Comandamentului de est al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw). O parte a jurisdicției Comandamentului de est cuprinde statul Kayah. Într-un atac care a avut loc la 24 decembrie 2021 în apropierea satului Moso din orașul Phruso, statul Karenni (Kayah), cel puțin 35 de persoane au fost ucise, printre care civili, copii și doi lucrători umanitari din cadrul ONG-ului Salvați Copiii. Forțele armate (Tatmadaw) sunt considerate responsabile pentru atac. În funcția sa de comandant al Comandamentului de est, general-maiorul (fost general de brigadă) Ni Lin Aung a comandat direct unitățile din statul Kayah, inclusiv pe cele responsabile de masacrul respectiv. La 21 iulie 2023, general-maiorul Ni Lin Aung a fost numit ministru adjunct al afacerilor interne și a primit responsabilitatea comună de șef al poliției, iar la 3 august 2024 s-a întors în funcția sa militară anterioară. În calitate de fost ministru adjunct și membru al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw), el face parte din regimul militar care a preluat puterea printr-o lovitură de stat militară și a înlăturat liderii aleși în mod legitim în Myanmar/Birmania. General-maiorul Ni Lin Aung este, prin urmare, răspunzător de subminarea democrației și a statului de drept în Myanmar/Birmania și de încălcări grave ale drepturilor omului și se implică în acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în Myanmar/Birmania. |
21.2.2022 |
|
75. |
Phone Myat |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Genul: masculin |
General-locotenentul Phone Myat a fost comandantul Biroului de operații speciale nr. 5 (BSO 5) din ianuarie 2025 și a fost comandantul Biroului de operații speciale nr. 3 (BSO 3) al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw) din aprilie 2021 până în ianuarie 2025. Anterior, a ocupat funcția de ministru adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din iulie 2020 până în aprilie 2021 și a fost comandantul Comandamentului de vest din mai 2019 până în iulie 2020. În calitate de comandant al BSO 5, Phone Myat comandă și controlează forțele militare din regiunea Yangon. În calitate de comandant al BSO 3, Phone Myat a comandat și a controlat forțele militare ale Comandamentului de sud-vest (Ayeyarwaddy), ale Comandamentului de sud (Bago și Magway) și ale Comandamentului de vest (Rakhine și Chin). Forțele militare aflate sub comanda sa au comis încălcări grave ale drepturilor omului, infracțiuni și atrocități, inclusiv asasinate, atacuri terestre și aeriene împotriva civililor și masacre în regiunea Magway, statul Chin, și în regiunea Bago. În calitatea sa de comandant al BSO 5 și fost comandant al BSO 3, Phone Myat este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, de activități care subminează democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania, precum și de acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în Myanmar/Birmania. |
8.11.2022 |
|
77. |
Thet Pon |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Genul: masculin |
General-locotenentul Thet Pon este comandantul Biroului de operații speciale nr. 6 (BSO 6) din ianuarie 2025 și a fost comandantul Biroului de operații speciale nr. 5 (BSO 5) al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw) din iunie 2020 până în ianuarie 2025. Anterior, a fost comandant al Comandamentului de nord-vest, până în 2017, și comandant regional al regiunii Yangon, între 2017 și iunie 2020. În calitate de comandant al BSO 6, Thet Pon comandă și controlează forțele militare din regiunea Nay Pyi Taw. În calitate de comandant al BSO 5, Thet Pon a comandat și a controlat forțele militare și tribunalele militare din regiunea Yangon. În martie 2021, Consiliul administrativ al statului a introdus legea marțială în Myanmar/Birmania, transferând puterea executivă și judiciară șefului comandamentelor militare regionale relevante. Până în iulie 2022, tribunalele militare din regiunea Yangon au condamnat la moarte 119 persoane, multe dintre acestea din motive politice, inclusiv patru membri ai opoziției democratice care au fost executați în regiunea Yangon. În plus, forțele militare din regiunea Yangon au comis acte de violență și asasinate împotriva protestatarilor pașnici, cum s-a întâmplat în timpul protestelor împotriva juntei din municipalitatea Hlaing Tharyar din Yangon, pe 14 martie 2021, când s-a folosit forța letală. În calitatea sa de comandant al BSO 6 și fost comandant al BSO 5, Thet Pon este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, de activități care subminează democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania, precum și de acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în Myanmar/Birmania. |
8.11.2022 |
|
78. |
Htein Win |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Genul: masculin |
Amiralul Htein Win este comandantul suprem al forțelor navale, precum și fost șef al instruirii forțelor armate și fost comandant al Comandamentului de sud al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw). În calitate de comandant regional, a comandat și a controlat forțele militare din regiunile Bago și Magway. Forțele militare din aceste regiuni au comis atacuri aeriene, raiduri, incendieri, numeroase asasinate și au utilizat scuturi umane. Regiunea Magway este un focar special pentru operațiunile brutale împotriva opoziției desfășurate de armată, care recurge la strategia «Kill All, Burn All, Loot All» (Ucide tot, arde tot, pustiește tot) în regiunea Magway. În calitatea sa de comandant suprem al forțelor navale, fost șef al instruirii forțelor armate și fost comandant al Comandamentului de sud, Htein Win este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, de activități care subminează democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania, precum și de acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în Myanmar/Birmania. |
8.11.2022 |
|
81. |
Nyunt Win Swe |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Genul: masculin |
General-locotenentul Nyunt Win Swe a fost comandantul Biroului de operații speciale nr. 4 (BSO 4) începând din 2023. În respectiva calitate, acesta comandă și controlează forțele militare din regiunea Yangon. A fost comandantul comandamentului regiunii Yangon al forțelor armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw) din iunie 2020 până la începutul anului 2023. În respectiva calitate, Nyunt Win Swe a comandat și a controlat forțele militare din regiunea Yangon și a supravegheat tribunalele militare pentru regiunea Yangon. În martie 2021, Consiliul administrativ al statului a introdus legea marțială în Myanmar/Birmania, transferând puterea executivă și judiciară șefului comandamentelor militare regionale relevante. Până în iulie 2022, tribunalele militare din regiunea Yangon au condamnat la moarte 119 persoane, multe dintre acestea din motive politice, inclusiv patru membri ai opoziției democratice care au fost executați în regiunea Yangon. În plus, forțele militare din regiunea Yangon au comis acte de violență și asasinate împotriva protestatarilor pașnici, cum s-a întâmplat în timpul protestelor împotriva juntei din municipalitatea Hlaing Tharyar din Yangon, la 14 martie 2021, când s-a folosit forța letală. În aceste calități, Nyunt Win Swe este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, de activități care subminează democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania, precum și de acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în Myanmar/Birmania. |
8.11.2022 |
|
89. |
Maung Maung Aye |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Locul nașterii: Myanmar/Birmania; Genul: masculin; Gradul: general |
Generalul Maung Maung Aye a fost șeful Statului-Major General al armatei, marinei și forțelor aeriene din Myanmar/Birmania până în decembrie 2024. În decembrie 2024, a fost numit ministru al apărării. În respectivele funcții, Maung Maung Aye face parte din regim, care a preluat puterea și a înlăturat liderii aleși în mod legitim în Myanmar/Birmania în februarie 2021. Participă activ la achiziționarea de arme din Rusia. În plus, acesta contribuie, de asemenea, la consolidarea poziționării internaționale a forțelor armate din Myanmar/Birmania prin reuniuni cu omologi din alte țări. Prin urmare, este o persoană fizică ale cărei acțiuni, politici sau activități subminează democrația sau statul de drept în Myanmar/Birmania și care participă la acțiuni care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Myanmar/Birmania ori oferă sprijin acestor acțiuni. Este, de asemenea, responsabil de numeroase încălcări ale drepturilor omului. |
20.2.2023 |
|
95. |
Kyaw Swar Lin (alias Kyaw Swar Linn) |
Cetățenia: Myanmar/Birmania; Locul nașterii: Myanmar/Birmania; Genul: masculin; Funcția: șef al Statului-Major General; fost șef al Statului-Major al armatei și fost intendent general al forțelor armate din Myanmar |
General-locotenentul Kyaw Swar Lin a fost intendent general din mai 2020 până în decembrie 2024, când a fost avansat în funcția de șef al Statului-Major General al armatei, marinei și forțelor aeriene din Myanmar/Birmania, o funcție de rang înalt în armata din Myanmar/Birmania. Din octombrie 2023 până în decembrie 2024, a fost și șeful Statului-Major al Armatei. În plus, Kyaw Swar Lin conduce Myanmar/Birmania Economic Corporation (MEC), care este unul dintre cele două conglomerate și holdinguri majore exploatate de armată, generând venituri pentru forțele armate din Myanmar/Birmania (Tatmadaw). În calitate de șef al Statului-Major General, fost șef al Statului-Major al armatei și fost intendent general, face parte din regimul militar care a preluat puterea printr-o lovitură de stat militară și a înlăturat liderii aleși în mod legitim în Myanmar/Birmania. Prin urmare, Kyaw Swar Lin este o persoană fizică ale cărei politici și activități subminează democrația și statul de drept în Myanmar/Birmania și care furnizează sprijin pentru acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în Myanmar/Birmania. |
20.7.2023” |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/822/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)