European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/817

28.4.2025

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/817 AL CONSILIULUI

din 25 aprilie 2025

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2023/888 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile de destabilizare a Republicii Moldova

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2023/888 al Consiliului din 28 aprilie 2023 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile de destabilizare a Republicii Moldova (1), în special articolul 13 alineatul (4),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 28 aprilie 2023, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2023/888.

(2)

Consiliul a reexaminat lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2023/888. Pe baza acestei reexaminări, informațiile din rubricile referitoare la șase persoane și o entitate ar trebui să fie modificate.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2023/888 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (UE) 2023/888 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 aprilie 2025.

Pentru Consiliu

Președintele

A. SZŁAPKA


(1)   JO L 114, 2.5.2023, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/888/oj.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (UE) 2023/888 se modifică după cum urmează:

1.

În secțiunea „A. Persoane fizice”, rubricile 1, 3, 8, 9, 14 și 16 se înlocuiesc cu următorul text:

 

Nume

Informații de identificare

Expunere de motive

Data includerii pe listă

„1.

Ilan Mironovich SHOR

alias Ilan Mironovici ȘOR

Funcția: om de afaceri, președinte al partidului politic «SHOR» («ȘOR»)

Data nașterii: 6.3.1987

Locul nașterii: Tel Aviv, Israel

Sexul: masculin

Cetățenia: Republicii Moldova, israeliană

Numărul de identificare de stat (IDNP): 0971007884125 (Republica Moldova)

Ilan Șor este un politician (președinte al partidului politic ȘOR) și om de afaceri din Republica Moldova, implicat în finanțarea ilegală a unor partide politice din Republica Moldova și în incitarea la violență împotriva opoziției politice. Înainte de a fi declarat neconstituțional în iunie 2023, partidul ȘOR, condus de Ilan Șor, a fost implicat în remunerarea și instruirea unor persoane care să provoace tulburarea ordinii publice și agitație în timpul protestelor din Republica Moldova.

Prin hotărârea sa din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe Ilan Șor pentru fraudă și spălare de bani în dosarul «Frauda bancară» la 15 ani de închisoare și la confiscarea unor active în valoare de 254 de milioane EUR. Fondurile obținute în urma acestei fraude bancare la scară largă și legăturile cu oligarhi corupți și cu entități având sediul la Moscova au fost și sunt încă utilizate, potrivit autorităților din Republica Moldova, pentru a crea în mod artificial tulburări politice în țară.

Printre acțiunile sale care vizează subminarea democrației în Republica Moldova se numără furnizarea de finanțare ilegală pentru sprijinirea activității politice pro-Kremlin în Republica Moldova. Un exemplu de utilizare a unor astfel de fonduri este organizarea de proteste violente și manifestații, în principal în capitala Chișinău, cu ajutorul protestatarilor plătiți de partidul ȘOR, în 2022 și 2023. După ce partidul ȘOR a fost declarat neconstituțional, Ilan Șor a continuat să faciliteze exercitarea influenței Rusiei pe scena politică a Republicii Moldova, finanțând ilegal alte partide și încercând să mituiască politicieni.

Prin intermediul asociației neguvernamentale Evrazia, cu sediul în Rusia, și al blocului politic «Victory» («Victorie»), Ilan Șor promovează discursuri ale propagandei ruse și coordonează activități de finanțare menite să influențeze situația politică din Republica Moldova.

Prin coordonarea și planificarea unor demonstrații violente, prin abaterile sale financiare grave cu privire la fondurile publice și prin exportul neautorizat de capital, precum și prin încercarea de a răsturna ordinea constituțională, Ilan Șor este răspunzător pentru acțiuni care subminează și amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea în Republica Moldova. În plus, este asociat cu Evrazia.

30.5.2023

3.

Marina TAUBER

Funcția: deputată în Parlamentul Republicii Moldova (din martie 2019)

Data nașterii: 1.5.1986

Locul nașterii: Chișinău, Republica Moldova

Sexul: feminin

Cetățenia: Republicii Moldova

Marina Tauber este vicepreședinta partidului ȘOR al lui Ilan Șor și deputată în Parlamentul Republicii Moldova. A fost acuzată în dosarul «Frauda bancară» și este anchetată în Republica Moldova în două cauze penale în legătură cu finanțarea ilegală a partidului ȘOR de către un grup infracțional organizat și de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a partidului ȘOR.

La 20 decembrie 2022, procurorii au efectuat mai multe percheziții în legătură cu cazul finanțării ilegale a partidului ȘOR. Autoritățile din Republica Moldova au identificat apoi bani care, potrivit procurorilor, urmau să fie utilizați pentru organizarea de proteste antiguvernamentale și pentru remunerarea participanților la aceste demonstrații.

În 2023, au fost confiscate cuțite, substanțe inflamabile și pumnale în urma protestelor organizate de Mișcarea pentru Popor, din care face parte și partidul ȘOR. Au fost înregistrate confruntări violente și altercații între poliție și demonstranți, în cadrul cărora au fost reținute 54 de persoane, inclusiv minori. Potrivit Inspectoratului General al Poliției al Republicii Moldova, Marina Tauber s-a numărat printre principalii organizatori ai protestelor partidului ȘOR și ale Mișcării pentru Popor.

Potrivit Procuraturii Anticorupție a Republicii Moldova, ea a utilizat instrumente de comunicare speciale pentru a da instrucțiuni directe președinților și vicepreședinților birourilor teritoriale din țară ale partidului ȘOR cu privire la modalitățile de a aduce oameni la demonstrații, de a organiza transportul și de a obține banii necesari pentru remunerarea participanților.

În plus, Marina Tauber coordonează activități de finanțare menite să influențeze situația politică din Republica Moldova.

Prin coordonarea și planificarea unor demonstrații violente, prin abaterile sale financiare grave cu privire la fondurile publice și prin exportul neautorizat de capital, precum și prin încercarea de a răsturna ordinea constituțională, Marina Tauber este răspunzătoare pentru acțiuni care subminează și amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea în Republica Moldova.

30.5.2023

8.

Arina Evgheni CORȘICOVA

Data nașterii: 28.12.1974

Sexul: feminin

Cetățenia: Republicii Moldova

Numărul de identificare de stat (IDNP): 0962011898118

Arina Corșicova conduce mai multe trusturi de comunicare media în Republica Moldova, dintre care unul deține două canale de televiziune, «Accent TV» și «Primul în Moldova», ale căror licențe de emisie au fost suspendate de Republica Moldova. Deși și-a pierdut licența de emisie TV, «Primul în Moldova» continuă să difuzeze, cu sprijinul lui Ilan Șor – inclus pe listă –, declarații false menite să destabilizeze ordinea constituțională din Republica Moldova.

În acest context, Arina Corșicova subminează procesul politic democratic din Republica Moldova.

Ea este o veche asociată a lui Ilan Șor, finanțându-i acestuia în trecut campaniile electorale și fiind acționară indirectă a «Băncii Sociale», entitate implicată în dosarul «Frauda bancară». «Accent TV» și «Primul în Moldova» au legături financiare cu Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

Prin subminarea procesului politic democratic și destabilizarea ordinii constituționale, Arina Corșicova sprijină acțiuni și politici care subminează și amenință democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea în Republica Moldova. În plus, ea este asociată cu Ilan Șor.

22.2.2024

9.

Dumitru CHITOROAGĂ

alias Dumitru CHITORAGA

Data nașterii: 23.12.1984

Sexul: masculin

Cetățenia: Republicii Moldova

Numărul de identificare de stat (IDNP): 2002003101445

Numărul pașaportului: AB1187605

Dumitru Chitoroagă este administratorul unui trust media care deține mai multe canale de comunicare media în Republica Moldova, fiind în același timp și director al acestor canale. Respectivele canale de comunicare media promovează frecvent mesaje menite să obstrucționeze și să submineze procesul politic democratic prin afirmații vădit false referitoare la guvernul Republicii Moldova. În plus, acestea își exprimă sprijinul fățiș pentru persoana inclusă pe listă Ilan Șor și pentru partidul politic al acestuia, «SHOR» («ȘOR»). Unele dintre aceste canale au fost deținute sau înființate de Ilan Șor prin intermediari.

Republica Moldova a suspendat legal licențele de emisie ale mai multor canale media, printre care și «TV6» și «ORHEI TV», aflate sub administrarea lui Dumitru Chitoroagă, pentru difuzarea de informații incorecte cu privire la evenimente politice actuale din Republica Moldova.

Prin urmare, prin obstrucționarea și subminarea procesului politic democratic, Dumitru Chitoroagă este răspunzător pentru acțiuni care subminează și amenință democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea în Republica Moldova. În plus, el este asociat cu Ilan Șor.

22.2.2024

14.

Nelli PARUTENCO

Funcția: fondatoare/directoare a Evrazia

Data nașterii: 21.3.1962

Sexul: feminin

Cetățenia: Republicii Moldova

Numărul de identificare de stat (IDNP): 0970403899047

Nelli Parutenco a fost trezoriera partidului politic al lui Ilan Șor, «ȘOR», până când acest partid a fost interzis. În contextul investigațiilor desfășurate cu privire la partidul ȘOR pentru finanțare ilegală, aceasta a fugit la Moscova în 2022.

În prezent, Nelli Parutenco este fondatoarea și directoarea asociației neguvernamentale Evrazia, cu sediul în Rusia, al cărei obiectiv este de a promova interesele Rusiei în fostele republici sovietice, inclusiv în Republica Moldova. Evrazia promovează discursuri ale propagandei ruse, inclusiv în rândul copiilor de vârstă mică din taberele pentru tineret pe care le organizează. Evrazia servește drept canal pentru furnizarea de finanțare de la o bancă rusă și de la Ilan Șor către cetățeni și proiecte de infrastructură din Găgăuzia, precum și drept canal pentru finanțarea unor acțiuni de formare organizate de Rusia și destinate unor cetățeni ai Republicii Moldova, în vederea declanșării unor proteste violente. Evrazia a direcționat fonduri de la Ilan Șor pentru a influența alegerile prezidențiale din 2024 și referendumul constituțional din 2024 privind aderarea la Uniune. Evrazia a colaborat îndeaproape cu blocul politic al lui Șor «Victorie», oferind susținere financiară și sprijin logistic pentru consolidarea influenței Rusiei în regiune.

Prin intermediul asociației Evrazia, Nelli Parutenco încearcă, prin urmare, să răstoarne ordinea constituțională, amenințând astfel suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, stabilitatea și securitatea în Republica Moldova.

Nelli Parutenco este asociată cu Evrazia. Mai mult, Nelli Parutenco este asociată cu Ilan Șor.

14.10.2024

16.

Mihail VLAH

Funcția: guvernator adjunct și consilier pentru relații cu mass-media al guvernatoarei Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia

Data nașterii: 4.2.1978

Sexul: masculin

Cetățenia: Republicii Moldova

Numărul pașaportului: 2000019014568

Mihail Vlah este adjunct al guvernatoarei (bașcanei) Găgăuziei, Evghenia Guțul. A fost numit de Evghenia Guțul, dar numirea sa nu a fost aprobată de Adunarea Populară a Găgăuziei. Mihail Vlah este, de asemenea, consilierul Evgheniei Guțul pentru relații cu mass-media. S-a întâlnit cu Ilan Șor în Israel pentru a discuta punerea în aplicare în Găgăuzia a planurilor electorale ale guvernatoarei Guțul. A planificat demonstrații împotriva autorităților Republicii Moldova, în sprijinul Evgheniei Guțul sau organizate de Ilan Șor ori de asociații acestuia, și a participat la aceste demonstrații. A sprijinit public acțiunile lui Ilan Șor sau ale Evgheniei Guțul. Prin urmare, Mihail Vlah este asociat cu Ilan Șor și cu Evghenia Guțul. În plus, a participat la o demonstrație violentă sau a incitat la violență împotriva guvernului Republicii Moldova și a încercat să destabilizeze ordinea constituțională susținând că Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia are dreptul de a deschide reprezentanțe diplomatice în străinătate.

14.10.2024”

2.

În secțiunea „B. Persoane juridice, entități și organisme”, rubrica 2 se înlocuiește cu următorul text:

 

Nume

Informații de identificare

Expunere de motive

Data includerii pe listă

„2.

Evrazia – Autonomous non-commercial organisation for the promotion of international cooperation (Evrazia – Organizație necomercială autonomă pentru promovarea cooperării internaționale)

Tip de entitate: organizație necomercială autonomă

Adresă: Moscow, 127006, Krasnoproletarskaya Street 7, office 4/P, Russian Federation (Moscova, Federația Rusă)

Numere de înregistrare:

OGRN: 1247700291200;

INN: 9707028663;

KPP: 770701001

Site web: https://evrazia.su/

Evrazia este o asociație neguvernamentală cu sediul în Rusia, înființată de Nelli Parutenco. Obiectivul său este de a promova interesele Rusiei în fostele republici sovietice, inclusiv în Republica Moldova. Evrazia promovează discursuri ale propagandei ruse, inclusiv în rândul copiilor de vârstă mică din taberele pentru tineret pe care le organizează. Evrazia servește drept canal pentru furnizarea de finanțare de la o bancă rusă și de la Ilan Șor către cetățeni și proiecte de infrastructură din Găgăuzia, precum și drept canal pentru finanțarea unor acțiuni de formare organizate de Rusia și destinate unor cetățeni ai Republicii Moldova, în vederea declanșării unor proteste violente. Evrazia a direcționat fonduri de la Ilan Șor pentru a influența alegerile prezidențiale din 2024 și referendumul constituțional din 2024 privind aderarea la Uniune. Evrazia a colaborat îndeaproape cu blocul politic al lui Șor «Victorie», oferind susținere financiară și sprijin logistic pentru consolidarea influenței Rusiei în regiune.

Evrazia încearcă, prin urmare, să răstoarne ordinea constituțională, amenințând astfel suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, stabilitatea și securitatea în Republica Moldova.

Evrazia este asociată cu Nelli Parutenco. Mai mult, Evrazia este asociată cu Ilan Șor.

14.10.2024”


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/817/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)