|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/146 |
30.1.2025 |
REGULAMENTUL (UE) 2025/146 AL COMISIEI
din 29 ianuarie 2025
de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime pentru reziduurile de zoxamid din sau de pe anumite produse
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind limitele maxime de reziduuri de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 49 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru substanța activă zoxamid au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
|
(2) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a emis un aviz motivat privind reexaminarea LMR-urilor existente pentru zoxamid în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și privind stabilirea unei toleranțe la import pentru ceapă, usturoi și ceapă eșalotă (2). |
|
(3) |
În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 a fost transmisă o cerere de stabilire a unei toleranțe la import pentru substanța zoxamid din ceapă, usturoi și ceapă eșalotă. |
|
(4) |
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cererea a fost evaluată de către statul membru în cauză, iar raportul de evaluare a fost înaintat Comisiei în conformitate cu articolul 9 din regulamentul menționat. |
|
(5) |
Autoritatea a evaluat cererea și raportul de evaluare, examinând în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale, a transmis avizul său motivat solicitantului, Comisiei și statelor membre și l-a pus la dispoziția publicului. |
|
(6) |
Autoritatea a concluzionat că toate cerințele în materie de date au fost îndeplinite și că modificarea LMR-urilor cerută de solicitant este acceptabilă pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor care arată că este puțin probabil ca aportul pe termen scurt și pe termen lung de reziduuri rezultate din utilizarea substanței zoxamid în conformitate cu practicile agricole la ceapă, usturoi și ceapă eșalotă să prezinte un risc pentru sănătatea consumatorilor. |
|
(7) |
Autoritatea a recomandat stabilirea de LMR-uri pentru cartofi, tomate, castraveți, cornișon, dovlecei, pepeni galbeni, dovleci și pepeni verzi, pentru care au fost prezentate și evaluate suficiente date justificative privind bunele practici agricole. Deoarece nu există niciun risc pentru consumatori, este adecvată stabilirea LMR-urilor pentru aceste produse în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul identificat de către autoritate. |
|
(8) |
Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru vinete, unele informații nu erau disponibile și era necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Deoarece nu există riscuri pentru consumatori, LMR-urile pentru acest produs trebuie menținute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi reexaminate; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în următorii doi ani de la data publicării prezentului regulament. |
|
(9) |
Pentru toate celelalte produse, este adecvat să se stabilească LMR-urile la LOQ specifică produsului în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 17 din regulamentul respectiv. |
|
(10) |
Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de zoxamid cu privire la necesitatea de a adapta anumite LOQ. Laboratoarele respective au propus LOQ specifice produsului care sunt realizabile din punct de vedere analitic pentru toate produsele. |
|
(11) |
Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare. |
|
(12) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie modificat în consecință. |
|
(13) |
Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumarea în condiții de normalitate în cazul produselor respective, este necesar ca prezentul regulament să nu se aplice produselor care au fost produse și introduse pe piață înainte ca noile LMR-uri pentru zoxamid să devină aplicabile și pentru care se menține un nivel înalt de protecție a consumatorilor. Această abordare este valabilă pentru toate produsele. |
|
(14) |
Înainte ca LMR-urile noi să devină aplicabile, trebuie acordat un termen rezonabil pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din sectorul alimentar să se adapteze pentru îndeplinirea cerințelor care rezultă din modificarea LMR-urilor. |
|
(15) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost introduse pe piață în Uniune înainte de 19 august 2025.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 19 august 2025.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 ianuarie 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 70, 16.3.2005, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/396/oj.
(2) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Review of the existing maximum residue levels for zoxamide according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 and setting of an import tolerance for onions, garlic and shallots (Revizuirea limitelor maxime de reziduuri existente pentru zoxamid în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și stabilirea unei toleranțe la import pentru ceapă, usturoi și ceapă eșalotă); EFSA Journal 2023;21(12):e8427. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2023.8427.
ANEXĂ
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
|
1. |
În anexa II, coloana referitoare la zoxamid se înlocuiește cu următorul text: „ Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2. |
În partea A din anexa III, coloana referitoare la zoxamid se elimină. |
(*1) Indică limita inferioară de detectare analitică
(1) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR, vă rugăm să consultați anexa I
((+)) Combinație pesticid-produs pentru care există o notă de subsol. Lista notelor de subsol este prezentată mai jos.
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/146/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)