|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/3121 |
17.12.2024 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/3121 AL COMISIEI
din 16 decembrie 2024
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1378 al Comisiei în ceea ce privește recunoașterea anumitor organisme de control, în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului, ca fiind competente să efectueze controale și să elibereze certificate ecologice în țări terțe în scopul importurilor de produse ecologice în Uniune
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (1), în special articolul 46 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1378 al Comisiei (2) a fost adoptată pentru a conține lista autorităților de control și a organismelor de control recunoscute în conformitate cu articolul 46 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/848 ca fiind competente să efectueze controale și să elibereze certificate ecologice în țări terțe în scopul importurilor de produse ecologice în Uniune, în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din regulamentul respectiv. |
|
(2) |
Articolul 46 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/848 stabilește criteriile pe care autoritățile de control și organismele de control trebuie să le îndeplinească pentru a fi recunoscute în conformitate cu articolul 46 alineatul (1) din regulamentul respectiv. Regulamentul delegat (UE) 2021/1698 al Comisiei (3) stabilește cerințele procedurale pe care trebuie să le îndeplinească respectivele autorități de control și organisme de control atunci când transmit Comisiei cererea de recunoaștere, care constă într-un dosar tehnic. |
|
(3) |
De la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1378, Comisia a primit cereri de recunoaștere, transmise în conformitate cu articolul 46 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/848, de la mai multe organisme de control. |
|
(4) |
Comisia a primit și a examinat, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2021/1698, cererile de recunoaștere din partea „Bașak Ekolojik Ürünler Kontrol ve Sertifikasyon Hizmetleri Ticaret Limited Șirketi”, „Bioagricert s.r.l. Unipersonale”, „DQS POLSKA SPÓŁKA Z OGRANICZONĄ ODPOWIEDZIALNOŚCIĄ”, „GCL International Ltd”, „Japan Organic and Natural Foods Association” și „Sertifikācijas un testēšanas centrs”. Pe baza informațiilor cuprinse în dosarele tehnice ale acestora, Comisia a concluzionat că se justifică recunoașterea, pe durată nedeterminată, a respectivelor organisme de control pentru anumite categorii de produse în anumite țări terțe. |
|
(5) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1378 trebuie modificat în consecință. |
|
(6) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1378 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 150, 14.6.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/848/oj.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1378 al Comisiei din 19 august 2021 de stabilire a anumitor norme privind certificatul eliberat operatorilor, grupurilor de operatori și exportatorilor din țări terțe implicați în importurile de produse ecologice și în conversie în Uniune și de stabilire a listei autorităților de control și a organismelor de control recunoscute în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 297, 20.8.2021, p. 24, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2021/1378/oj).
(3) Regulamentul delegat (UE) 2021/1698 al Comisiei din 13 iulie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului cu cerințe procedurale pentru recunoașterea autorităților de control și a organismelor de control care sunt competente să efectueze controale în ceea ce privește operatorii ecologici certificați, grupurile de operatori ecologici certificate și produsele ecologice din țări terțe, precum și cu norme privind supravegherea respectivelor autorități de control și organisme de control și controalele și alte acțiuni care trebuie efectuate de respectivele autorități de control și organisme de control (JO L 336, 23.9.2021, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2021/1698/oj).
ANEXĂ
Al treilea paragraf din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1378 se modifică după cum urmează:
|
1. |
După rubrica referitoare la Balkan Biocert Macedonia DOOEL Skopje, se introduce următoarea rubrică: „Bașak Ekolojik Ürünler Kontrol ve Sertifikasyon Hizmetleri Ticaret Limited Șirketi
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2. |
După rubrica referitoare la Beijing Continental Hengtong Certification Co., Ltd, se introduce următoarea rubrică: „Bioagricert s.r.l. Unipersonale
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3. |
Rubrica referitoare la DQS POLSKA SPÓŁKA Z OGRANICZONĄ ODPOWIEDZIALNOŚCIĄ se înlocuiește cu următorul text: „DQS POLSKA SPÓŁKA Z OGRANICZONĄ ODPOWIEDZIALNOŚCIĄ
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4. |
După rubrica referitoare la FOOD SAFETY S.A., se introduce următoarea rubrică: „GCL International Ltd
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
5. |
După rubrica referitoare la INDOCERT se introduce următoarea rubrică: „Japan Organic and Natural Foods Association
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6. |
Se introduce următoarea rubrică după rubrica referitoare la Organska Kontrola d.o.o. Sarajevo: „Sertifikācijas un testēšanas centrs
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/3121/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)