|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/3085 |
9.12.2024 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2024/3085 AL COMISIEI
din 30 septembrie 2024
de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2019/934 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește practicile oenologice autorizate
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 75 alineatul (2) și articolul 80 alineatul (4),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul delegat (UE) 2019/934 al Comisiei (2) stabilește norme de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește zonele viticole în care poate fi majorată tăria alcoolică, practicile oenologice autorizate și restricțiile aplicabile producerii și conservării produselor vitivinicole, procentajul minim de alcool al subproduselor și eliminarea acestora și publicarea fișelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). |
|
(2) |
Partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 stabilește lista practicilor oenologice autorizate și a restricțiilor aplicabile producerii și conservării produselor vitivinicole care intră în domeniul de aplicare al părții II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, menționate la articolul 80 alineatul (1) din regulamentul respectiv. Tabelul 1 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 prevede tratamentele oenologice autorizate și condițiile și limitele de utilizare a lor. Tabelul 2 din aceeași parte prevede compușii oenologici autorizați și condițiile și limitele de utilizare a lor. Tabelele 1 și 2 trebuie modificate pentru a se ține seama de progresul tehnic, în special în ceea ce privește rezoluțiile adoptate de OIV în 2022 și în 2023. În plus, unele dintre informațiile furnizate în tabelele 1 și 2 necesită clarificări suplimentare. |
|
(3) |
Rândul 2 din tabelul 1 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 prevede condițiile de utilizare a tratamentelor termice. A fost remarcat faptul că termenul „tratamente termice” din coloana 1 a rândului respectiv nu este clar, deoarece se poate referi la mai multe tratamente diferite. În scopul îmbunătățirii clarității, este necesar să se introducă o notă de subsol sub tabelul 1, pentru a se enumera categoriile generale de tratamente termice la care se referă fișele OIV menționate în coloana 2 a rândului 2. Aceeași problemă a fost evidențiată în ceea ce privește tratamentele la rece menționate în coloana 1 a rândului 2a din același tabel 1. La fel ca în cazul tratamentelor termice, este necesar să se introducă o notă de subsol sub tabelul 1, pentru a se preciza categoriile generale de tratamente la rece la care se referă fișele OIV menționate în coloana 2 a rândului 2a. |
|
(4) |
Rezoluția OIV-OENO 708-2022 a modificat prescripțiile din fișa OIV 2.1.14 privind flotația, eliminând referirea la dioxidul de carbon și adăugând referirea la argon. Prin urmare, coloana 2 a rândului 8 din tabelul 1 și coloana 3 a rândurilor 8.1, 8.2 și 8.3 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 trebuie modificate în consecință. |
|
(5) |
Punerea în aplicare a anumitor practici oenologice enumerate în partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 trebuie să fie supravegheată de un oenolog sau de un tehnician calificat sau specializat, având în vedere rolul important al acestuia în garantarea siguranței operatorilor, precum și a siguranței și calității alimentelor. Această obligație se referă la practicile menționate la rândurile 6, 10, 12-18 și 20 din tabelul 1 și la rândurile 6.5, 6.6, 6.9 și 6.12 din tabelul 2. În cazul unora dintre practicile respective, regulamentul delegat în cauză prevede în mod explicit supravegherea, în apendicele relevante la anexa I partea A. În cazul altor practici, supravegherea este prevăzută ca obligatorie în fișele relevante din Codul internațional al practicilor oenologice al OIV și, prin urmare, nu figurează explicit în respectivul regulament delegat. Totuși, ar fi de dorit ca această obligație să fie mai transparentă. Prin urmare, rândurile 13, 14, 15, 17, 18 și 20 din tabelul 1 și rândul 6.12 din tabelul 2 trebuie modificate în consecință. |
|
(6) |
În 2014, prin Rezoluția OIV-OENO 504-2014, OIV a permis tratarea vinurilor cu ajutorul unei tehnologii pe bază de membrană, combinate cu carbon activ, pentru a reduce 4-etilfenolul și 4-etilguaiacolul în exces. Tratamentul respectiv este reglementat la rândul 18 din tabelul 1 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 și în apendicele 10 la anexa menționată. În 2023, Rezoluția OIV-OENO 657-2023 a extins domeniul de aplicare al respectivului tratament, permițând utilizarea granulelor de stiren-divinilbenzen adsorbante, în plus față de carbonul activ, și acoperind toți fenolii volatili. Aceste modificări ar ajuta producătorii de vin din Uniune să corecteze și mai mult defectele organoleptice ale vinurilor lor. Prin urmare, este oportună introducerea lor în legislația Uniunii privind practicile oenologice. Prin urmare, rândul 18 din tabelul 1 din partea A a anexei I la regulamentul delegat menționat trebuie modificat în consecință. În plus, apendicele 10 la partea respectivă trebuie eliminat, deoarece domeniul său de aplicare a devenit mai limitat decât rândul 18 modificat din tabelul 1. Cu toate acestea, cerința ca membranele să respecte legislația Uniunii și legislația națională, prevăzută în apendicele respectiv, trebuie menținută și transferată în coloana 2 a rândului 18 din tabelul 1. |
|
(7) |
Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2019/934 prevede că specificațiile privind puritatea și identitatea substanțelor utilizate în cadrul practicilor oenologice sunt cele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (3). În cazurile în care nu există specificații stabilite în regulamentul respectiv, se aplică specificațiile din Codexul oenologic internațional al OIV menționate în coloana 4 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. Coloana 4 din tabelul 2 menționează în prezent fișele relevante din Codexul OIV pentru toate substanțele enumerate în tabelul respectiv, inclusiv pentru cele care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 231/2012, ceea ce ar putea crea confuzie. Prin urmare, pentru mai multă claritate, este oportun să se elimine din coloana 4 din tabelul 2 menționarea fișei din Codexul OIV în cazul substanțelor ale căror specificații trebuie să fie conforme cu cele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 231/2012. Este vorba despre rândurile 1.1-1.6, 1.10, 2.1-2.7, 4.1, 4.3, 5.10, 5.16, 5.17, 5.18, 6.1, 6.3, 6.5, 6.7, 6.8, 6.11, 6.13, 8.1-8.4 și 11.3. |
|
(8) |
În conformitate cu coloana 7 a rândului 2.6 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, acidul ascorbic poate fi utilizat într-o doză maximă de 250 mg/l per tratament, iar conținutul maxim al vinului tratat astfel și introdus pe piață trebuie să fie de 250 mg/l. Respectiva doză maximă corespunde dozei maxime recomandate în fișele OIV 1.11, 2.2.7 și 3.4.7, menționate în coloana 3 a respectivului rând 2.6. Conținutul maxim de acid ascorbic menționat în coloana 7 a rândului respectiv este, însă, diferit de cel recomandat în fișa OIV 3.4.7, care este de 300 mg/l. Deoarece acidul ascorbic poate fi prezent în mod natural în vin sau poate fi rezultatul unor reacții chimice, un tratament cu acid ascorbic în doză de 250 mg/l poate face ca vinul introdus pe piață să aibă un conținut de acid ascorbic de până la 300 mg/l. Prin urmare, este oportun să se prevadă un conținut maxim de acid ascorbic în vin de 300 mg/l, astfel cum prevede OIV. Prin urmare, trebuie eliminate condițiile de utilizare specificate în coloana 7 a rândului 2.6 din tabelul 2, astfel încât să se aplice prescripțiile din fișele OIV 1.11, 2.2.7 și 3.4.7. |
|
(9) |
Rezoluția OIV-OENO 684A-2022 a modificat prescripțiile din fișa OIV 3.4.20 în ceea ce privește utilizarea fibrelor vegetale selective în vin. Rezoluția OIV-OENO 684B-2022 a extins utilizarea acestora la must. Prin urmare, rândul 3.2 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 trebuie modificat în consecință. |
|
(10) |
Coloana 7 a rândului 4.1 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 prevede că specificațiile referitoare la celuloza microcristalină trebuie să respecte specificațiile prevăzute în anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012. Aceste condiții de utilizare sunt redundante în legătură cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2019/934. Prin urmare, este oportună eliminarea lor. |
|
(11) |
Fosfatul de diamoniu are numărul INS 342 în Sistemul internațional de numerotare pentru aditivii alimentari. Nu are un număr E corespunzător în legislația UE, deoarece nu a fost niciodată autorizat ca aditiv alimentar în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Numărul E 342 a fost inclus din greșeală în coloana 2 a rândului 4.2 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. Prin urmare, este oportună eliminarea sa. |
|
(12) |
Rezoluția OIV-OENO 633-2019 a adăugat așa-numita celuloză de uz alimentar la lista activatorilor de fermentație menționată în fișa OIV 2.3.2. Stabilind specificațiile pentru celuloza pulbere [E 460(ii)], Rezoluția OIV-OENO 681-2022 a precizat că celuloza pulbere și celuloza de uz alimentar sunt una și aceeași substanță. Dată fiind această precizare, este oportună adăugarea acestei substanțe în secțiunea privind activatorii de fermentație alcoolică și malolactică din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. |
|
(13) |
Rezoluțiile OIV-OENO 675A-2022, OIV-OENO 675B-2022, OIV-OENO 675C-2022 și OIV-OENO 675D-2022 au adoptat monografii specifice pentru subclasele taninurilor oenologice, și anume procianidine/prodelfinidine, elagitanine, galotanine și, respectiv, profisetinidine/prorobitenidine. Întrucât aceste monografii sunt relevante pentru taninurile menționate la rândurile 5.12 și 6.4 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, este oportună includerea lor în coloana 4 a rândurilor respective. Secțiunea 1 a respectivelor monografii este, însă, în prezent, în curs de revizuire în cadrul OIV. În așteptarea încheierii acestei revizuiri, este oportun ca numai secțiunea 2 a monografiilor respective să fie aplicabilă în Uniune. Prin urmare, coloana 7 a rândurilor 5.12 și 6.4 din tabelul 2 trebuie modificată în consecință. |
|
(14) |
Rezoluția OIV-OENO 689-2022 a modificat prescripțiile din fișa OIV 3.3.6 în ceea ce privește tratamentul cu gumă arabică. Rândul 6.8 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 trebuie modificat în consecință. |
|
(15) |
Condițiile și limitele de utilizare menționate în coloana 7 a rândurilor 7.2-7.12 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 sunt mai ample decât prescripțiile respectivelor fișe OIV indicate în coloana 3 a rândurilor menționate. Totuși, nu este justificat, din punct de vedere tehnic, să se permită condiții de utilizare a enzimelor mai ample în Uniune decât în cadrul OIV. Prin urmare, condițiile specifice de utilizare menționate în coloana 7 a rândurilor 7.2-7.12 trebuie eliminate, astfel încât să se aplice prescripțiile OIV. |
|
(16) |
Rândul 7.5 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 prevede că specificațiile care trebuie aplicate hemicelulazei sunt cele menționate în fișa COEI-1-ACTGHE din Codexul oenologic internațional al OIV. Rezoluția OIV-OENO 682-2021 a eliminat, însă, monografia COEI-1-ACTGHE din Codexul OIV. Prin urmare, trebuie eliminată menționarea respectivei monografii din coloana 4 a rândului 7.5 din tabelul 2. Singura enzimă cu activitate hemicelulazică autorizată în prezent de către OIV este xilanaza. Prin urmare, este oportună adaptarea rândului 7.5 din tabelul 2 prin introducerea referirilor corecte la xilanază, și anume denumirea acesteia, numărul CE și fișa relevantă din Codexul oenologic internațional al OIV. În același timp, este oportun să se precizeze, în coloana 1 din tabelul 2, că xilanaza este o hemicelulază, pentru a se face legătura cu fișele din Codul internațional al practicilor oenologice al OIV, care se referă doar la termenul general „hemicelulază”. |
|
(17) |
Specificațiile referitoare la betaglucanaza identificată prin numărul EC 3.2.1.58 sunt stabilite în fișele COEI-1-BGLUCA, COEI-1-PRENZY și COEI-1-ACTGLU din Codexul oenologic internațional al OIV. Fișa COEI-1-ACTGLU lipsește și, prin urmare, trebuie adăugată în coloana 4 a rândului 7.7 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. În plus, Codul internațional al practicilor oenologice al OIV permite utilizarea betaglucanazei atât în cazul musturilor, cât și în cazul vinurilor, pentru limpezirea, filtrarea și solubilizarea compușilor drojdiei. Coloana 3 a rândului 7.7 din tabelul 2 se referă, însă, numai la fișa OIV 3.2.10, care vizează doar îmbunătățirea solubilizării compușilor drojdiei în vin. Pentru ca legislația Uniunii să fie aliniată la recomandările OIV referitoare la betaglucanază, este oportună adăugarea fișelor OIV 2.1.4, 2.1.18, 3.2.8, 3.2.11 și 3.5.7 în coloana 3 a rândului 7.7. Prin urmare, și coloana 8 a rândului respectiv trebuie modificată în consecință. |
|
(18) |
În mai 2022, OIV a introdus modificări de redactare în fișa COEI-1-ACTGLU din codexul său oenologic internațional. Mai exact, OIV a eliminat referirea la glicozidază (EC 3.2.1.20), care este o glicozidază specifică ce nu este utilizată în vinificație. Prin urmare, trebuie eliminat rândul 7.8 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. |
|
(19) |
Codul internațional al practicilor oenologice al OIV permite utilizarea beta-glucanazei (β1-3, β1-6) atât în cazul musturilor, cât și în cazul vinurilor, pentru limpezirea, filtrarea și solubilizarea compușilor drojdiei. Coloana 3 a rândului 7.10 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 se referă, însă, numai la fișa OIV 3.5.7, care vizează doar îmbunătățirea limpezirii și filtrabilității vinului. Pentru ca legislația Uniunii să fie aliniată la recomandările OIV referitoare la beta-glucanază (β1-3, β1-6), este oportună adăugarea fișelor OIV 2.1.4, 2.1.18, 3.2.8, 3.2.10 și 3.2.11 în coloana 3 a rândului 7.10. Prin urmare, și coloana 8 a rândului respectiv trebuie modificată în consecință. |
|
(20) |
Rândul 11.3 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 autorizează utilizarea aditivilor E 150a, E 150b, E 150c și E 150d în producția de vinuri licoroase. Aditivii respectivi sunt identificați prin denumirea comună „caramel” în coloana 1 a rândului respectiv. Totuși, Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede o denumire individuală pentru fiecare versiune de E 150. E 150a este numit caramel simplu, E 150b caramel de sulfit caustic, E 150c caramel amoniacal și E 150d caramel de sulfit de amoniu. În vederea alinierii Regulamentului delegat (UE) 2019/934 la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, este oportun să se stabilească patru rânduri separate pentru aditivii E 150a, E 150b, E 150c și E 150d și să se desemneze acești aditivi ca în Regulamentul (CE) nr. 1333/2008. |
|
(21) |
În secțiunea A punctul 2 litera (c) a doua liniuță din partea B a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 sunt enumerate câteva vinuri albe din Franța care au dreptul de a purta o denumire de origine protejată în cazul căreia conținutul maxim de dioxid de sulf poate fi majorat la 300 mg/l. Vinurile cu denumirea de origine protejată „Corrèze” care au dreptul de a purta mențiunea tradițională „Vin de paille” au un conținut bogat în zaharuri reziduale, iar pentru conservarea lor este necesară utilizarea de dioxid de sulf în doză de până la 300 mg/l. Prin urmare, liniuța respectivă trebuie modificată în consecință. |
|
(22) |
În conformitate cu punctul 3 litera (a) din partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European și al Consiliului (5), vinurile licoroase supuse procesului de învechire pe parcursul unor perioade îndelungate pot avea, în mod excepțional, o tărie alcoolică dobândită de cel puțin 14 % vol., în loc de cel puțin 15 % vol. În conformitate cu dispoziția respectivă, Comisia este împuternicită să stabilească lista vinurilor licoroase care beneficiază de respectiva derogare. Spania a solicitat adăugarea mai multor vinuri licoroase spaniole la lista respectivă. Comisia a evaluat cererea respectivă și a concluzionat că, prin urmare, este oportun să se introducă un nou punct în secțiunea B a anexei III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 și să se adauge o nouă secțiune în apendicele 1 la anexa menționată, pentru a se răspunde cererii respective. |
|
(23) |
Pentru a fi introduse pe piață, vinurile licoroase trebuie să aibă, printre altele, o tărie alcoolică totală de cel puțin 17,5 % vol., cu excepția cazului în care beneficiază de derogarea menționată la punctul 3 litera (b) din partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și la punctul 5 litera (b) din secțiunea B a anexei III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, precum și în secțiunea B a apendicelui 2 la respectiva anexă III. În prezent, o astfel de derogare este posibilă numai în cazul în care legislația națională aplicabilă înainte de 1 ianuarie 1985 prevedea în mod expres acest lucru. Cu toate acestea, metodele de producție a vinurilor licoroase au evoluat de-a lungul timpului, iar din 1985 au fost înregistrate noi denumiri de origine protejate care ar putea beneficia de această derogare. În consecință, acea restricție temporală nu mai pare justificată. Prin urmare, este oportun să se elimine referirea la data de 1 ianuarie 1985 din dispozițiile relevante din anexa III la respectivul regulament delegat. |
|
(24) |
Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2024/217 (6) și (UE) 2023/2887 (7) ale Comisiei au aprobat modificări ale mențiunilor tradiționale „vino generoso” și, respectiv, „vino generoso de licor”. Astfel, punctele 8 și 10 din secțiunea B a anexei III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 au devenit caduce și, prin urmare, trebuie eliminate. În plus, punctul 9 din secțiunea B a anexei respective reia aceleași dispoziții care sunt prevăzute în rezumatul definiției/condiției de utilizare a mențiunii tradiționale „vinho generoso” din registrul mențiunilor tradiționale din UE, „eAmbrosia”. Pentru a se evita dublarea acestor dispoziții, este oportun să se elimine punctul în cauză. |
|
(25) |
Punctul 3 din partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 împuternicește Comisia să întocmească liste cu vinuri licoroase cu denumire de origine sau indicație geografică ce pot beneficia de derogările prevăzute la punctul respectiv. Totuși, Comisia nu este împuternicită să descrie mai în detaliu produsele care beneficiază de derogările respective. Informațiile respective trebuie, în schimb, să facă parte din caietele de sarcini ale denumirilor de origine sau ale indicațiilor geografice. Pe această bază, Spania a modificat caietele de sarcini ale denumirilor de origine relevante, pentru a clarifica ce produse pot beneficia de derogările menționate în secțiunea A a apendicelui 1 la anexa III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, la punctele 4, 5 și 6 din secțiunea B a apendicelui respectiv și în secțiunea B a apendicelui 2 la anexa III la respectivul regulament delegat. Prin urmare, coloana din dreapta a tabelelor aflate sub titlul „SPANIA” din apendicele respective a devenit caducă și ar trebui eliminată. În plus, tabelele în sine nu mai au niciun scop. Trebuie înlocuite cu liste de vinuri cu denumiri de origine protejate. |
|
(26) |
Spania a informat Comisia că producătorii vinurilor care poartă denumirea de origine protejată „Lebrija” au cerut să li se dea posibilitatea de a-și produce vinurile utilizând derogarea prevăzută la punctul 3 litera (f) subpunctul (ii) din partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și la punctul 2 din secțiunea B a anexei III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, precum și la punctul 1 din secțiunea B a apendicelui 1 la respectiva anexă III. Comisia a evaluat cererea respectivă și a concluzionat că este oportună adăugarea denumirii „Lebrija” în lista denumirilor de origine protejate din Spania, la punctul 1 din secțiunea B a apendicelui respectiv. |
|
(27) |
În plus, datorită procesului de producție, vinurile licoroase „Lebrija” au un conținut foarte scăzut de zaharuri reducătoare și cu greu pot ajunge la tăria alcoolică totală de minimum 17,5 % vol. necesară pentru vinurile licoroase. Pentru a fi comercializate, aceste vinuri ar trebui să beneficieze de derogarea menționată la punctul 3 litera (b) din partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și la punctul 5 litera (b) din secțiunea B a anexei III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, precum și în secțiunea B a apendicelui 2 la respectiva anexă III. Prin urmare, este necesară adăugarea denumirii „Lebrija” sub titlul „SPANIA” în secțiunea B a apendicelui 2 la anexa III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. |
|
(28) |
Caietul de sarcini al denumirii de origine protejate „Porto – Port” prevede că vinul licoros descris ca „branco leve seco” poate beneficia de derogarea prevăzută la punctul 3 litera (b) din partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și la punctul 5 litera (b) din secțiunea B a anexei III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, precum și în secțiunea B a apendicelui 2 la respectiva anexă III. Menționarea cuvintelor „branco leve seco” în tabelul aflat sub titlul „PORTUGALIA” din secțiunea respectivă este, prin urmare, o repetare a aceleiași dispoziții din caietul de sarcini al produsului. Pentru a se evita o astfel de repetare, este oportun ca tabelul respectiv să fie eliminat și înlocuit cu denumirea de origine protejată „Porto – Port”. |
|
(29) |
Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2019/934 trebuie modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului delegat (UE) 2019/934
Regulamentul delegat (UE) 2019/934 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. |
|
2. |
Anexa III se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament. |
Articolul 2
Dispoziții tranzitorii
Produsele vitivinicole produse înainte de data aplicării prezentului regulament în conformitate cu normele aflate în vigoare înaintea datei respective pot fi eliberate pentru consum uman până la epuizarea stocurilor.
Articolul 3
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 30 septembrie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 671, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1308/oj.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2019/934 al Comisiei din 12 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește zonele viticole în care poate fi majorată tăria alcoolică, practicile oenologice autorizate și restricțiile aplicabile producerii și conservării produselor vitivinicole, procentajul minim de alcool al subproduselor și eliminarea acestora și publicarea fișelor OIV (JO L 149, 7.6.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2019/934/oj).
(3) Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 83, 22.3.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/231/oj).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (JO L 354, 31.12.2008, p. 16, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/1333/oj).
(5) Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protejarea indicațiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate și a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (JO L 435, 6.12.2021, p. 262, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/2117/oj).
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/217 al Comisiei din 11 ianuarie 2024 de aprobare a unei modificări a unei mențiuni tradiționale din sectorul vitivinicol în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului – „Vino generoso” (JO L, 2024/217, 12.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/217/oj).
(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2887 al Comisiei din 20 decembrie 2023 de aprobare a unei modificări a unei mențiuni tradiționale din sectorul vitivinicol în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului – „Vino generoso de licor” (JO L, 2023/2887, 22.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2887/oj).
ANEXA I
Anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Partea A se modifică după cum urmează:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2. |
În partea B secțiunea A, la punctul 2 litera (c), a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text:
|
(1) Anul indicat între paranteze după referirea la o fișă a Codului internațional al practicilor oenologice al OIV precizează versiunea fișei autorizate de Uniune ca practică oenologică autorizată, sub rezerva condițiilor și limitelor de utilizare prevăzute în prezentul tabel.
(2) Dacă nu se aplică tuturor categoriilor de produse vinicole prevăzute în partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
(3) Tratamentele termice includ macerarea după încălzirea strugurilor, pasteurizarea, întreruperea fermentației la cald, macerarea la cald după fermentație, îmbutelierea la cald.
(4) Tratamentele la rece includ macerarea la rece prefermentativă, crioconcentrarea, întreruperea fermentației la rece, dezacidificarea la rece, stabilizarea la rece.
(5) Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de abrogare a Directivelor 80/590/CEE și 89/109/CEE (JO L 338, 13.11.2004, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/1935/oj).
(6) Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei din 14 ianuarie 2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare (JO L 12, 15.1.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/10/oj).
(7) Anul indicat între paranteze după referirea la o fișă a Codului internațional al practicilor oenologice al OIV precizează versiunea fișei autorizate de Uniune ca practică oenologică autorizată, sub rezerva condițiilor și limitelor de utilizare prevăzute în prezentul tabel.
(8) Substanțele utilizate ca adjuvanți tehnologici menționate la articolul 20 litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, 22.11.2011, p. 18, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/1169/oj).
(9) Compușii oenologici autorizați trebuie utilizați în conformitate cu dispozițiile conținute în fișele Codului internațional al practicilor oenologice al OIV menționate în coloana 3, cu excepția cazului în care se aplică eventuale condiții și limite de utilizare suplimentare stabilite în această coloană.
(10) Dacă nu se aplică tuturor categoriilor de produse vinicole prevăzute în partea II a anexei VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
(11) Pentru a doua fermentație a vinului spumant, pot fi utilizate, de asemenea, în combinație, sărurile de amoniu menționate la rândurile 4.2, 4.3 și 4.4, până la limita totală de 1 g/l sau 0,3 g/l. Totuși, sarea de amoniu menționată la rândul 4.4 nu poate depăși limita menționată la rândul 4.4.
(12) A se vedea, de asemenea, articolul 9 alineatul (2) din prezentul regulament.
(13) Când sunt utilizate ca aditivi în conformitate cu punctul 20 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (JO L 354, 31.12.2008, p. 16, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/1333/oj).”;
ANEXA II
Anexa III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Secțiunea B se modifică după cum urmează:
|
|
2. |
Apendicele 1 se modifică după cum urmează:
|
|
3. |
În apendicele 2, secțiunea B se modifică după cum urmează:
|
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2024/3085/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)