|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/2971 |
28.11.2024 |
DECIZIA (UE) 2024/2971 A CONSILIULUI
din 5 noiembrie 2024
de autorizare a începerii negocierilor cu Republica Singapore în vederea unui acord privind principiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii și privind asocierea Republicii Singapore la Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027) – Orizont Europa
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 186 și 212, coroborate cu articolul 218 alineatele (3) și (4),
având în vedere recomandarea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Ar trebui să înceapă negocierile în vederea încheierii unui acord privind principiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii și privind asocierea Republicii Singapore la Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027) – Orizont Europa. |
|
(2) |
Republica Singapore îndeplinește criteriile de asociere la programul Orizont Europa prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului (1), |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) Comisia este autorizată să înceapă negocierile cu Republica Singapore în vederea unui acord privind principiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii și privind asocierea Republicii Singapore la Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027) – Orizont Europa.
(2) Negocierile se desfășoară pe baza directivelor de negociere ale Consiliului prevăzute în addendumul la prezenta decizie.
Articolul 2
Negocierile se desfășoară cu consultarea Grupului de lucru pentru Asia și Oceania, în ceea ce privește aspectele privind condițiile generale de participare a Republicii Singapore la programele Uniunii, și a Grupului de lucru pentru cercetare, în ceea ce privește aspectele privind condițiile specifice de participare a Republicii Singapore la programul Orizont Europa.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Adoptată la Bruxelles, 5 noiembrie 2024.
Pentru Consiliu
Președintele
VARGA M.
(1) Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013 (JO L 170, 12.5.2021, p. 1).
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2971/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)