(1)

Regulamentul (UE) 2019/1009 stabilește norme privind punerea la dispoziție pe piață a produselor fertilizante UE. În conformitate cu cerințele pentru categoria de materii componente 9 din anexa II la regulamentul respectiv, produsele fertilizante UE pot conține polimeri pentru a controla eliberarea nutrienților („agenți de peliculizare”), pentru a crește capacitatea de retenție a apei sau capacitatea de înmuiere a produsului fertilizant UE („polimeri de retenție a apei”) sau ca lianți. Agenții de peliculizare sunt utilizați în special în producția de îngrășăminte cu eliberare controlată. Scopul lor este de a elibera treptat și în timp util nutrienți pentru plante și, prin urmare, de a reduce spălarea nutrienților. Utilizarea unor astfel de produse este foarte importantă pentru atingerea obiectivului stabilit în Comunicarea Comisiei privind Strategia „De la fermă la consumator” (2) de a reduce pierderile de nutrienți cu cel puțin 50 %, asigurându-se, în același timp, că nu există nicio deteriorare a fertilității solului. Polimerii de retenție a apei pot fi utilizați și în alte categorii de produse fertilizante UE, cum ar fi amelioratorii de sol și substraturile de cultură. Ei contribuie în mod direct, printre altele, la o utilizare durabilă a apei în agricultură. Lianții pe bază de polimeri pot fi utilizați în substraturile de cultură. Astfel de produse nu trebuie utilizate în contact cu solurile.

(2)

Fragmentele minuscule omniprezente de polimeri sintetici sau de polimeri naturali modificați chimic, care sunt insolubile în apă, se degradează foarte lent și pot fi ușor ingerate de organismele vii, generează preocupări cu privire la impactul lor general asupra mediului și, potențial, asupra sănătății umane. Acest lucru este valabil în special pentru polimerii adăugați intenționat în produsele fertilizante UE care sunt ulterior eliberați în mediu. Pentru a aborda această preocupare generală, Comisia a adoptat Regulamentul (UE) 2023/2055 (3), care introduce în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (4) o restricție generală privind introducerea pe piață a microparticulelor de polimeri sintetici. Anumite tipuri de polimeri (cum ar fi polimerii naturali nemodificați chimic) și polimerii care îndeplinesc anumite criterii de biodegradabilitate sau de solubilitate nu fac obiectul restricției generale și pot fi introduși în continuare pe piață.

Regulamentul (UE) 2019/1009 stabilește obligația Comisiei de a evalua, până la 16 iulie 2024, criteriile de biodegradabilitate pentru agenții de peliculizare și polimerii de retenție a apei utilizați ca materii componente în produsele fertilizante UE. Prin urmare, produsele fertilizante UE sunt excluse din domeniul de aplicare al restricției generale respective în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.

Comisia a evaluat, cu sprijinul unui studiu extern, criteriile de biodegradabilitate pentru agenții de peliculizare și polimerii de retenție a apei și metodele de testare pentru verificarea conformității cu criteriile respective („studiul”) (5).

(3)

Studiul a construit un instrument pentru a anticipa comportamentul de biodegradabilitate al polimerilor utilizând un model matematic și arătând corelația dintre biodegradabilitatea în condiții de testare și mediile naturale reprezentative pentru diferitele regiuni ale Uniunii. Astfel, studiul a evaluat diverși factori precum temperatura solului, pH-ul solului, conținutul de apă din sol, temperatura apei și alți factori legați de caracteristicile polimerului (structura chimică, cristalinitatea, suprafața și grosimea). Studiul a prezentat propuneri privind criteriile de biodegradabilitate în soluri și în apă.

(4)

Criteriile de biodegradabilitate ar trebui stabilite atât pentru sol (compartimentul principal, unde se aplică produsele), cât și pentru mediul acvatic (în caz de percolare sau altă prezență accidentală în corpurile de apă de suprafață).

În ceea ce privește biodegradarea în soluri, numai polimerii care pot atinge degradarea finală sau mineralizarea în termen de 48 de luni după perioada de funcționalitate ar trebui să fie autorizați ca materii componente. Pentru a reduce perioada de testare, ar trebui permisă o metodă de testare accelerată. Studiul a arătat o corelație adecvată între condițiile reale și temperaturile mai mari de 25 °C, adică temperatura utilizată în condițiile de testare. Testarea la o temperatură mai ridicată, cum ar fi 37 °C, accelerează biodegradarea, și este considerată în continuare acceptabilă din punctul de vedere al microbiologiei și al factorilor dependenți de mediu în condiții reale. Rezultatele obținute cu instrumentul pentru sol dezvoltat în cadrul studiului au arătat că perioada de testare ar putea fi redusă în cazuri specifice. Prin urmare, ar trebui introdusă o testare accelerată la 37 °C în condiții specifice ca opțiune alternativă pentru a demonstra degradarea finală sau mineralizarea de 90 %.

(5)

Criteriile de biodegradabilitate pentru mediile acvatice ar trebui să țină seama atât de funcția polimerului, cât și de metodele de testare disponibile. În ceea ce privește funcția polimerului, agenții de peliculizare sau polimerii de retenție a apei trebuie să elibereze nutrienți în soluri în mod lent sau să sporească retenția apei, în medie timp de 6-9 luni. Prin urmare, acești polimeri sunt concepuți să se degradeze lent atunci când sunt expuși la diverși factori din soluri, cum ar fi apa. Biodegradarea în sol care are loc inevitabil în această perioadă de funcționalitate ar trebui limitată, astfel încât polimerul să își poată îndeplini în continuare funcția. În ceea ce privește metodele de testare disponibile pentru biodegradabilitatea în apă, acestea sunt fiabile pe o perioadă de 12 luni. Astfel, criteriile stricte pentru mediul acvatic, prevăzute în Regulamentul (UE) 2023/2055 ar afecta în mod negativ funcția principală a agenților de peliculizare și a polimerilor de retenție a apei biodegradabili în sol. Prin urmare, biodegradabilitatea în mediul acvatic ar trebui stabilită la un nivel mai scăzut în timpul perioadei de testare, dar suficient de ridicat pentru a se asigura că nu va exista o acumulare de polimeri în mediul acvatic. Se presupune că procesul de biodegradare va continua după perioada de testare de 12 luni și va ajunge la 90 % în termen de 48 de luni după perioada de funcționalitate. Deși această degradare finală nu poate fi demonstrată prin metodele de testare existente, aceasta este totuși o ipoteză sigură, deoarece materialul a dovedit deja un potențial de biodegradare și va continua să fie expus la aceiași factori de mediu.

(6)

În condiții reale, agenții de peliculizare și polimerii de retenție a apei sunt conținuți în produsele fertilizante UE care urmează să fie aplicate pe sol. Ei nu ar trebui să ajungă în medii acvatice. Deși percolarea nu poate fi exclusă în totalitate, riscurile potențiale pentru mediul acvatic sunt reduse, deoarece polimerii în cauză ar ajunge în corpurile de apă numai după ce și-au început deja degradarea în sol. Pentru a limita și mai mult riscurile potențiale, ar trebui stabilită o cerință de etichetare, care să avertizeze utilizatorii finali să nu utilizeze produsul în apropierea corpurilor de apă de suprafață și să mențină zone tampon, în conformitate cu măsurile naționale privind utilizarea îngrășămintelor. În absența unor astfel de norme, ar trebui să se respecte o zonă tampon minimă de 3 m.

(7)

Pentru a asigura condiții egale de concurență și în conformitate cu cerințele pentru criteriile stabilite la articolul 42 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2019/1009, ar trebui enumerate metodele de testare pentru a dovedi conformitatea cu criteriile de biodegradabilitate. Astfel de metode de testare sunt stabilite în standarde europene sau internaționale și, prin urmare, sunt fiabile și reproductibile.

(8)

În ceea ce privește polimerii utilizați ca lianți, Comisia a primit informații cu privire la utilizarea polimerilor biodegradabili ca lianți. Dacă astfel de polimeri îndeplinesc condițiile stabilite pentru polimerii care fac parte din CMC 1, atunci aceștia nu ridică probleme de mediu, iar cerințele specifice de etichetare privind utilizarea și eliminarea produselor fertilizante UE care conțin astfel de polimeri nu sunt justificate și nu ar trebui să se aplice.

(9)

Regulamentul (UE) 2023/2055 urmează să se aplice produselor fertilizante naționale de la 17 octombrie 2028. Din motive de coerență și pentru a acorda suficient timp pentru adaptarea la cerințele introduse prin prezentul regulament referitoare la biodegradabilitatea polimerilor, trebuie să se aplice aceeași perioadă de tranziție,

1.

Anexa II se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

2.

Anexa III se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.