Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
2024/2092 |
2.8.2024 |
DECIZIA (UE) 2024/2092 A COMISIEI
din 31 iulie 2024
de confirmare a participării Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului privind abordarea situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 4,
având în vedere faptul că Irlanda și-a notificat dorința de a accepta Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind abordarea situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului și de modificare a Regulamentului (UE) 2021/1147 (1) și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia,
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) 2024/1359 a fost adoptat la 14 mai 2024 și a intrat în vigoare la 11 iunie 2024. Dispozițiile acestuia urmează să se aplice de la 1 iulie 2026. |
(2) |
Prin scrisoarea din 27 iunie 2024, Irlanda și-a notificat dorința de a accepta Regulamentul (UE) 2024/1359 și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia. |
(3) |
Prin urmare, participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1359 ar trebui să fie confirmată. |
(4) |
Nu există condiții specifice referitoare la participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1359 și nu sunt necesare măsuri tranzitorii, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se confirmă participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1359.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 31 iulie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L, 2024/1359, 22.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1359/oj.
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2092/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)