European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/1960

15.7.2024

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1960 AL CONSILIULUI

din 15 iulie 2024

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1998 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2020/1998 al Consiliului din 7 decembrie 2020 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului (1), în special articolul 14 alineatul (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 7 decembrie 2020, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2020/1998.

(2)

La 8 decembrie 2020, în Declarația formulată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”), în numele Uniunii Europene, referitoare la regimul mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului, Uniunea și statele sale membre și-au reafirmat angajamentul ferm față de promovarea și apărarea drepturilor omului în întreaga lume. Regimul global de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului pune în evidență hotărârea Uniunii de a-și consolida rolul în cadrul eforturilor de combatere a încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva acestora la nivel mondial. Asigurarea exercitării efective a drepturilor omului de către fiecare individ reprezintă un obiectiv strategic al Uniunii. Respectarea demnității umane, a libertății, a democrației, a egalității, a statului de drept și a drepturilor omului reprezintă o valoare fundamentală a Uniunii și a politicii sale externe și de securitate comune.

(3)

În declarația sa din 16 decembrie 2023, Înaltul Reprezentant a subliniat preocuparea Uniunii cu privire la intensificarea violenței împotriva palestinienilor din partea coloniștilor extremiști din Cisiordania ocupată, care a atins niveluri fără precedent. Uniunea a continuat să își reitereze condamnarea fermă a violenței coloniștilor și a solicitat tragerea la răspundere a celor vinovați. Uniunea a solicitat, de asemenea, Israelului să prevină violența coloniștilor și să se asigure că autorii infracțiunilor sunt trași la răspundere. De la atacurile teroriste comise de Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie 2023, violența coloniștilor a crescut drastic.

(4)

În declarația lor comună din 20 mai 2024 referitoare la atacurile asupra infrastructurii medicale și civile din Gaza și Cisiordania, Înaltul Reprezentant și comisarul pentru gestionarea crizelor au afirmat că suferința populației civile din Gaza este o tragedie umană și au exprimat profunda îngrijorare a Uniunii. Aceștia și-au reiterat apelurile la încetarea imediată a focului, la eliberarea necondiționată a tuturor ostaticilor și la accesul umanitar deplin.

(5)

În acest context, cinci persoane și trei entități ar trebui să fie incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive, prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998.

(6)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2020/1998 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 iulie 2024.

Pentru Consiliu

Președintele

NAGY I.


(1)   JO L 410 I, 7.12.2020, p. 1.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998 se modifică după cum urmează:

1.

Pe lista persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor, la secțiunea „A. Persoane fizice” se adaugă următoarele rubrici:

 

Nume (transcriere cu caractere latine)

Nume

Informații de identificare

Motivele includerii pe listă

Data includerii pe listă

„110.

Moshe SHARVIT

משה שרביט

(ortografiere în limba ebraică)

Data nașterii: 13.11.1994

Cetățenia: israeliană

Sexul: masculin

Numărul documentului de identitate: 206223000

Adresă: Avanpostul de la Ferma din Valea Tirza, Cisiordania, teritoriile palestiniene ocupate

Entități asociate: Ferma lui Moshe

Moshe Sharvit este un colonist israelian în Valea Iordanului, care trăiește într-un avanpost situat în apropierea unui sat, denumit «Ferma din Valea Tirza» și cunoscut și sub denumirea de «Ferma lui Moshe».

Moshe Sharvit este implicat în acte de violență și amenințări la adresa rezidenților palestinieni din comunitățile de păstori din apropierea avanpostului său situat pe vârful unui deal din Cisiordania. Hărțuirea desfășurată de el împotriva respectivelor comunități s-a intensificat din octombrie 2023.

Moshe Sharvit a hărțuit frecvent palestinieni, verbal și fizic, cerându-le să își părăsească locuințele și proprietățile. În octombrie 2023, acest comportament a condus la fuga civililor palestinieni din satul lor Ein Shibli. El a folosit un limbaj amenințător împotriva bărbaților, femeilor și copiilor palestinieni și a atacat fizic o persoană în vârstă. Printre acțiunile sale se numără lovirea cu pietre a palestinienilor și a animalelor lor, conducerea intenționată de autovehicule în turme de animale și terenuri cultivate, atacuri cu câini asupra palestinienilor și a animalelor acestora și abuzuri fizice împotriva animalelor utilizând bâte și bice.

Prin urmare, Moshe Sharvit este responsabil de încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului, inclusiv de încălcarea dreptului oricărei persoane la cel mai înalt standard posibil de integritate fizică și mentală. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, un motiv serios de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024

111.

Zvi BAR YOSEF

alias Zvi BAR-YOSEF

 

Data nașterii: 20.9.1992

Cetățenia: israeliană

Sexul: masculin

Numărul documentului de identitate: 204377998

Entități asociate: Ferma lui Zvi

Zvi Bar Yosef a înființat avanpostul neautorizat cunoscut sub denumirea de «Ferma lui Zvi» în Cisiordania, la est de colonia Halamish. Avanpostul a preluat aproximativ 2 500 de dunami/620 de acri de teren care era cultivat de locuitorii din satele Jibya, Kaubar (Kobar) și Umm Safa.

În 2019, 2021 și 2023, Zvi Bar Yosef a comis în mod repetat atacuri și acte de violență împotriva palestinienilor din acele sate, cauzând vătămări grave unora dintre aceștia.

Prin urmare, Zvi Bar Yosef este responsabil de abuzuri grave și sistematice împotriva drepturilor omului, inclusiv abuzuri la adresa dreptului la integritatea fizică și psihică, a dreptului de proprietate și a dreptului la viața privată și de familie. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, un motiv serios de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024

112.

Isaschar MANNE

alias Issachar MANN

יששכר מן

(ortografiere în limba ebraică)

Data nașterii: 10.5.1983

Cetățenia: israeliană

Sex: masculin

Numărul documentului de identitate: 038826939

Isaschar Manne, care a înființat avanpostul neautorizat Ferma Manne în zona dealurilor de la sud de Hebron, a invadat în mod repetat terenuri private ale locuitorilor satului Ta’ala și i-a împiedicat pe palestinieni să se deplaseze liber, de exemplu împiedicând copiii palestinieni să ajungă la școala lor din Tuba, Masafer Yatta.

Începând din 2018, au existat relatări că Isaschar Manne a intrat în repetate rânduri inopinat în casele păstorilor și i-a amenințat și i-a hărțuit. Manne, care este adesea înarmat, a împiedicat păstorii palestinieni să aibă acces la pășunile lor, privându-i astfel de posibilitatea de a-și cultiva terenurile și de a subzista.

Prin urmare, Isaschar Manne este responsabil de abuzuri grave și sistematice împotriva drepturilor omului, inclusiv abuzuri la adresa dreptului de proprietate, a dreptului la viața privată și de familie și a dreptului la educație. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, un motiv serios de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024

113.

Baruch MARZEL

 

Funcție (funcții): membru al partidului Otzma Yehudit (Puterea Evreiască)

Data nașterii: 23.4.1959

Locul nașterii: Boston, SUA

Cetățenia: americană, israeliană

Sexul: masculin

Adresă: Colonia Tel Rumeida, Hebron, teritoriile palestiniene ocupate

Baruch Marzel este membru al partidului politic de extremă dreaptă «Otzma Yehudit» (Puterea Evreiască) care reprezintă una dintre cele mai extremiste ideologii ale Israelului și care face parte din mișcarea Kahane. În anii 1990, a fost liderul partidului Kahane până când acesta a fost interzis de autoritățile israeliene în 1994.

În 2019, Curtea Supremă israeliană i-a interzis lui Baruch Marzel să candideze la alegerile parlamentare, deoarece instanța a constatat că acesta a făcut numeroase remarci rasiste.

Baruch Marzel militează pentru crearea unui Mare Israel, în care să nu existe loc pentru palestinieni. El solicită în mod deschis o purificare etnică a palestinienilor și refuză dreptul palestinienilor de a deține propriile lor terenuri.

Prin urmare, Baruch Marzel este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, în special de promovarea sistematică a urii naționale, rasiale sau religioase, care constituie incitare la discriminare, ostilitate sau violență. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, motive serioase de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024

114.

Ben-Zion «Bentzi» GOPSTEIN

בן ציון גופשטיין

(ortografiere în limba ebraică)

Funcție: fondator și lider al organizației Lehava

Data nașterii: 10.9.1969

Cetățenia: israeliană

Sex: masculin

Numărul documentului de identitate: 024526394

Adresă: Givat HaAvot, Kiryat Arba, teritoriile palestiniene ocupate

Entități asociate: Lehava

Ben-Zion «Bentzi» Gopstein, care locuiește în colonia Kiryat Arba (Cisiordania), este fondatorul și liderul organizației extremiste «Lehava», o extensie a mișcării Kahan, cu scopul de «a combate asimilarea în Țara Sfântă».

Ben-Zion «Bentzi» Gopstein promovează o viziune care le neagă drepturile tuturor palestinienilor și cere încetarea prezenței palestiniene în Israel și în teritoriile palestiniene.

Ben-Zion «Bentzi» Gopstein a solicitat în mod deschis un război împotriva palestinienilor. I s-a interzis de către Curtea Supremă a Israelului să candideze la alegerile din Knesset din 2019, deoarece «incită în mod sistematic la rasism împotriva populației arabe».

Prin urmare, Ben-Zion «Bentzi» Gopstein este responsabil de încălcări sistematice și grave ale drepturilor omului, care constau în promovarea urii naționale, rasiale sau religioase, constituind incitare la discriminare, ostilitate sau violență. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, motive serioase de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024”

2.

Pe lista persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor, la secțiunea B. „Persoane juridice, entități sau organisme” se adaugă următoarele rubrici:

 

Nume (transcriere cu caractere latine)

Nume

Informații de identificare

Motivele includerii pe listă

Data includerii pe listă

„29.

Ferma lui Moshe

alias Avanpostul de la Ferma Valea Tirza

החווה של משה

(ortografiere în limba ebraică)

Adresă: Cisiordania, teritoriile palestiniene ocupate

Data înregistrării: 2021

Persoane fizice asociate: Moshe Sharvit

Ferma lui Moshe este deținută de colonistul israelian Moshe Sharvit și a fost înființată de acesta în 2020. Moshe Sharvit este implicat în violențele și amenințările comise de coloniști împotriva rezidenților palestinieni din comunitățile de păstori din apropierea avanpostului său situat pe vârful unui deal în Cisiordania.

Ferma lui Moshe este un avanpost ilegal situat la aproximativ 1,5 kilometri sud-est de colonia Hamra, în Cisiordania. Ferma lui Moshe s-a extins de la înființarea sa și include în prezent mai multe clădiri rezidențiale, o pensiune pentru călători și un centru de evenimente. Pensiunea pentru călători poate găzdui până la 100 de persoane și toate clădirile au fost construite fără autorizație și, prin urmare, sunt ilegale. De la înființarea Fermei lui Moshe, aceasta a reprezentat un centru de violență și hărțuire împotriva comunităților de păstori palestinieni și a fost baza de la care Moshe Sharvit și alți rezidenți ai fermei comit acte de violență și hărțuire împotriva palestinienilor.

Prin urmare, Ferma lui Moshe este o entitate asociată cu Moshe Sharvit, inclus pe listă pentru abuzuri grave și sistematice împotriva drepturilor omului, inclusiv pentru încălcarea dreptului oricărei persoane de a se bucura de cel mai înalt standard de integritate fizică și mentală. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, motive serioase de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024

30.

Ferma lui Zvi

החווה של צב

(ortografiere în limba ebraică)

Adresă: Halamish, Cisiordania, teritoriile palestiniene ocupate

Persoane fizice asociate: Zvi Bar Yosef

Ferma lui Zvi este un avanpost agricol ilegal și neautorizat situat pe teritoriul palestinian, aproape de Halamish, în Cisiordania.

Ferma lui Zvi este situată într-o porțiune din Cisiordania care se află sub control militar israelian deplin și unde locuiesc rezidenți palestinieni.

Ferma lui Zvi este exploatată de Zvi Bar Yosef, care utilizează avanpostul ca bază de la care comite acte de violență împotriva rezidenților palestinieni și împiedică fermierii palestinieni să-și acceseze și să-și utilizeze terenurile. Avanpostul a preluat aproximativ 2 500 de dunami/620 de acri de teren care era cultivat de locuitorii din satele Jibya, Kaubar (Kobar) și Umm Safa.

În 2019, 2021 și 2023, Zvi Bar Yosef a comis în mod repetat atacuri și acte de violență împotriva palestinienilor din acele sate, cauzând vătămări grave unora dintre aceștia.

Prin urmare, Ferma lui Zvi este o entitate asociată cu Zvi Bar Yosef, inclus pe listă pentru încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului, inclusiv abuzuri ale dreptului la integritate fizică și mentală, ale dreptului la proprietate și ale dreptului la viață privată și de familie. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, motive serioase de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024

31.

Tzav 9

alias Tsav 9; Ordinul 9

 

Site web: https://www.tzav9.co.il/faq

Tzav 9 este un grup israelian de activiști violenți, cofondat în ianuarie 2024 de Reut Ben Haim și Aviad Shlomo Sarid. Reut Ben Haim și Yossef (Sefi) Ben Haim conduc în prezent grupul.

Potrivit site-ului său web, cele două misiuni principale ale Tzav 9 sunt blocarea camioanelor de aprovizionare care furnizează ajutor umanitar, inclusiv alimente, apă și combustibil, în Gaza și subminarea legitimității Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat în Israel.

Din ianuarie 2024, Tzav 9 a blocat în mod regulat camioanele cu ajutoare umanitare. La 18 ianuarie 2024, grupul a efectuat primele blocaje ale livrărilor de ajutoare în Kerem Shalom. La 13 mai 2024 la punctul de control Tarqumiya, Tzav 9 a participat la un protest violent împotriva unui șofer de camion. La 16 mai 2024, la Binyamin, Tzav 9 a fost implicat într-un atac împotriva unui camion cu alimente. Alte incidente au avut loc, printre altele, în zonele Kerem Shalom și Nitzana. Acțiunile desfășurate includ proteste violente, atacuri împotriva camioanelor cu alimente și distrugerea alimentelor. Respectivele acțiuni au contribuit și mai mult la situația deja dezastruoasă a populației civile din Gaza.

Prin urmare, Tzav 9 este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv de încălcarea dreptului oricărei persoane la cel mai înalt standard posibil de integritate fizică și mentală. Respectivele abuzuri reprezintă, de asemenea, un motiv serios de îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

15.7.2024”.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1960/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)