|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/1957 |
18.7.2024 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1957 AL COMISIEI
din 17 iulie 2024
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1941 în ceea ce privește interzicerea introducerii, circulației, deținerii, multiplicării sau eliberării anumitor organisme dăunătoare
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 30 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 al Comisiei (2) enumeră organismele dăunătoare în cazul cărora, în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, sunt interzise temporar introducerea, circulația sau deținerea, multiplicarea sau eliberarea pe teritoriul Uniunii. |
|
(2) |
În perioada iunie 2021-decembrie 2023, mai multe state membre au notificat Comisiei prezența confirmată oficial, în transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte originare din țări terțe, a unor organisme dăunătoare care nu sunt enumerate ca organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune, ca organisme dăunătoare de carantină pentru zone protejate sau ca organisme dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (3) și care nu sunt reglementate în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031. |
|
(3) |
Homona magnanima se numără printre organismele dăunătoare pentru care Germania a luat măsuri în temeiul articolului 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031. Acest organism dăunător a fost interceptat de câteva ori la frontierele Uniunii și nu este cunoscut ca fiind prezent pe teritoriul Uniunii. |
|
(4) |
Germania a efectuat o evaluare preliminară a riscurilor pe care le prezintă Homona magnanima (4) pentru teritoriul Uniunii. Evaluarea respectivă concluzionează că organismul dăunător îndeplinește criteriile pentru dăunătorii de carantină pentru Uniune prevăzute în secțiunea 3 subsecțiunea 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/2031 și, prin urmare, ar trebui să facă obiectul unor măsuri temporare în conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031. Întrucât plantele-gazdă ale respectivului organism dăunător continuă să fie importate din țări în care este cunoscut ca fiind prezent, acesta prezintă un risc fitosanitar pentru teritoriul Uniunii. Cu toate acestea, este necesară o evaluare suplimentară a riscurilor pentru a stabili dacă Homona magnanima se califică drept organism dăunător de carantină pentru Uniune și trebuie inclus în lista din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072. Prin urmare, este oportun să se interzică temporar introducerea, circulația și deținerea, multiplicarea și eliberarea acestuia pe teritoriul Uniunii, până la efectuarea unei analize complete a riscurilor. |
|
(5) |
În plus, organismul dăunător Leucinodes orbonalis a fost inclus inițial în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941, pe baza unei clasificări a dăunătorilor efectuată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”). În 2024, autoritatea a emis un aviz științific cu privire la o evaluare completă a riscului prezentat de Leucinodes orbonalis (5). Autoritatea a concluzionat că probabilitatea de stabilire și impactul preconizat al organismului dăunător în Uniune erau foarte scăzute. Având în vedere avizul autorității, este adecvat să se concluzioneze că organismul dăunător Leucinodes orbonalis nu prezintă un risc fitosanitar inacceptabil pentru teritoriul Uniunii și, prin urmare, nu îndeplinește criteriile pentru organismele dăunătoare de carantină pentru Uniune prevăzute în secțiunea 1 sau în secțiunea 3 subsecțiunea 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/2031 în ceea ce privește teritoriul Uniunii. Prin urmare, organismul dăunător respectiv nu ar trebui să mai facă obiectul măsurilor temporare adoptate în temeiul articolului 30 din Regulamentul (UE) 2016/2031. |
|
(6) |
Prin urmare, este necesar ca anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 să fie modificată în consecință. |
|
(7) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 iulie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 317, 23.11.2016, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/2031/2019-12-14.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 al Comisiei din 13 octombrie 2022 privind interzicerea introducerii, circulației, deținerii, multiplicării sau eliberării anumitor organisme dăunătoare în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 268, 14.10.2022, p. 13, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/1941/oj).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (JO L 319, 10.12.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/2072/oj).
(4) Homona magnanima Express PRA notification (julius-kuehn.de)
(5) Grupul pentru sănătatea plantelor din cadrul EFSA, 2024. Scientific Opinion on Pest risk assessment of Leucinodes orbonalis for the European Union (Aviz științific privind evaluarea riscurilor prezentate de organismul dăunător Leucinodes orbonalis pentru Uniunea Europeană) https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024.8498
ANEXĂ
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 se înlocuiește cu următorul text:
„ANEXĂ
Lista organismelor dăunătoare și codurile acestora atribuite de Organizația Europeană și Mediteraneeană pentru Protecția Plantelor
|
1. |
Chloridea virescens Fabricius [HELIVI] |
|
2. |
Homona magnanima Dyakonov [HOMOMA] |
|
3. |
Leucinodes pseudorbonalis Mally et al. [LEUIPS] |
|
4. |
Resseliella citrifrugis Jiang [RESSCI] |
|
5. |
Spodoptera ornithogalli Guenée [PRODOR] |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1957/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)