|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/1730 |
21.6.2024 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1730 AL COMISIEI
din 20 iunie 2024
privind autorizarea acidului benzoic ca aditiv pentru hrana purceilor înțărcați și a porcilor pentru îngrășare (titularul autorizației: LANXESS Chemical B.V.)
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare pentru acidul benzoic ca aditiv furajer. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(3) |
Cererea se vizează autorizarea acidului benzoic ca aditiv pentru hrana purceilor înțărcați și a porcilor pentru îngrășare, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici”, în grupa funcțională „alți aditivi zootehnici”. |
|
(4) |
În avizul ei din 14 noiembrie 2023 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, acidul benzoic este sigur pentru purceii înțărcați și porcii pentru îngrășare, pentru consumatori și pentru mediu. Ea a concluzionat, în plus, că acidul benzoic determină un risc în caz de inhalare, este iritant pentru piele și coroziv pentru ochi, dar că, din cauza lipsei unor date relevante, nu se pot formula concluzii cu privire la sensibilizarea cutanată. Autoritatea a mai concluzionat că acidul benzoic este eficace ca aditiv zootehnic pentru hrana purceilor înțărcați de până la 25 kg și a porcilor pentru îngrășare. Ea a considerat că nu este necesar să fie prevăzute cerințe specifice de supraveghere ulterioară introducerii pe piață. |
|
(5) |
În conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (3), laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările rezultate în urma evaluării anterioare a aceleiași substanțe active (4) sunt valabile și aplicabile cererii actuale. |
|
(6) |
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că acidul benzoic îndeplinește condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea substanței respective să fie autorizată. Este necesar să se prevadă ca aditivul să nu fie utilizat cu alte surse de acid benzoic sau cu benzoați și să fie administrat la animale doar amestecat minuțios cu alte materii prime destinate hranei animalelor din hrana zilnică. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului. |
|
(7) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Autorizare
Substanța specificată în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „alți aditivi zootehnici”, se autorizează ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.
Articolul 2
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 iunie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 268, 18.10.2003, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.
(2) EFSA Journal. 2023;21:e8454. .
(3) Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei din 4 martie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind funcțiile și atribuțiile laboratorului comunitar de referință cu privire la cererile de autorizare a unor aditivi pentru hrana animalelor (JO L 59, 5.3.2005, p. 8, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/378/oj).
(4) Raport de evaluare disponibil pe platforma științifică a UE https://joint-research-centre.ec.europa.eu/publications/fad-2010-0029_en.
ANEXĂ
|
Numărul de identificare al aditivului pentru hrana animalelor |
Numele titularului autorizației |
Aditiv |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||||||
|
mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale cu un conținut de apă de 12 % |
|||||||||||||||||||
|
Categorie: aditivi zootehnici. Grupa funcțională: alți aditivi zootehnici (îmbunătățirea parametrilor de performanță: creștere în greutate sau indice de conversie a hranei pentru animale) |
|||||||||||||||||||
|
4d211 |
LANXESS Chemical B.V. |
Acid benzoic |
Compoziția aditivului Acid benzoic (≥ 99,9 %) formă solidă. Caracterizarea substanței active Acid benzoic (cunoscut și sub denumirea de acid benzencarboxilic și acid fenilcarboxilic) C7H6O2 Numărul CAS: 65-85-0 Nivelul maxim de impurități: Acid ftalic: ≤ 100 mg/kg Bifenil: ≤ 100 mg/kg Metodă analitică (1) Pentru determinarea acidului benzoic în aditivul destinat hranei animalelor, în preamestecuri și în hrana combinată pentru animale: cromatografie lichidă de înaltă performanță cu detecție de ultraviolete (HPLC-UV) – (EN 17298) |
Purcei înțărcați |
- |
5 000 |
5 000 |
|
11 iulie 2034 |
||||||||||
|
Categorie: aditivi zootehnici. Grupa funcțională: alți aditivi zootehnici (scăderea pH-ului urinar) |
|||||||||||||||||||
|
4d211 |
LANXESS Chemical B.V. |
Acid benzoic |
Compoziția aditivului Acid benzoic (≥ 99,9 %) formă solidă. Caracterizarea substanței active Acid benzoic (cunoscut și sub denumirea de acid benzencarboxilic și acid fenilcarboxilic) C7H6O2 Numărul CAS: 65-85-0 Nivelul maxim de impurități: Acid ftalic: ≤ 100 mg/kg Bifenil: ≤ 100 mg/kg Metodă analitică (1) Pentru determinarea acidului benzoic în aditivul destinat hranei animalelor, în preamestecuri și în hrana combinată pentru animale: cromatografie lichidă de înaltă performanță cu detecție de ultraviolete (HPLC-UV) – (EN 17298) |
Porci pentru îngrășare |
- |
5 000 |
10 000 |
|
11 iulie 2034 |
||||||||||
(1) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_ro
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1730/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)