(1)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), Uniunea cuprinde un spațiu de libertate, securitate și justiție fără controale la frontierele interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controalele la frontierele externe, azilul, imigrarea, precum și prevenirea și combaterea infracționalității.

(2)

Crearea unui spațiu în care este asigurată libera circulație a persoanelor dincolo de frontierele interne reprezintă una dintre principalele realizări ale Uniunii. Este important ca funcționarea normală și consolidarea unui astfel de spațiu, care se bazează pe încredere și solidaritate, să reprezinte un obiectiv comun al Uniunii și al statelor membre care au convenit să facă parte din acesta. În acest sens, reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne ar trebui să fie excepțională și utilizată numai în ultimă instanță, sub rezerva consultării și cooperării între statele membre în cauză și Comisie în calitate de gardian al tratatelor dacă este cazul.

(3)

Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (Codul frontierelor Schengen) (4) stabilește normele care reglementează circulația persoanelor către și din spațiul fără controale la frontierele interne (denumit în continuare „spațiul Schengen”), precum și între statele membre care fac parte din spațiul Schengen.

(4)

În ultimii ani, spațiul Schengen a făcut obiectul unor provocări fără precedent, care, prin natura lor, nu s-au limitat la teritoriul unui singur stat membru. Astfel de provocări au evidențiat faptul că menținerea ordinii și securității publice în spațiul Schengen este o responsabilitate comună, care necesită o acțiune comună și coordonată între statele membre și la nivelul Uniunii. Acestea au evidențiat, de asemenea, lacune în normele existente de reglementare a funcționării spațiului Schengen atât la frontierele externe, cât și la frontierele interne, precum și necesitatea de a crea un cadru mai solid și mai robust, care să permită un răspuns mai eficace la provocările cu care se confruntă spațiul Schengen, pentru a consolida încrederea reciprocă și solidaritatea și pentru a asigura absența oricăror controale asupra persoanelor, indiferent de cetățenia acestora, la trecerea frontierelor interne, permițând în același timp statelor membre să ofere un răspuns eficace la provocările cu care se confruntă.

(5)

Controalele la frontierele externe sunt nu numai în interesul statului membru la ale cărui frontiere externe se efectuează, ci și în interesul tuturor statelor membre care au eliminat controalele la frontierele lor interne și în interesul Uniunii în ansamblu. Statele membre au obligația de a asigura standarde ridicate în ceea ce privește gestionarea frontierelor lor externe, inclusiv printr-o cooperare consolidată între poliția de frontieră, poliție, autoritățile vamale și alte autorități relevante. Uniunea oferă în mod activ asistență prin furnizarea de sprijin financiar prin intermediul agențiilor relevante ale Uniunii și prin gestionarea mecanismului de evaluare și monitorizare Schengen stabilit prin Regulamentul (UE) 2022/922 al Consiliului (5). Este necesar ca normele aplicabile frontierelor externe să fie consolidate pentru a răspunde mai bine noilor provocări apărute recent la frontierele externe.

(6)

Gestionarea europeană integrată a frontierelor se bazează pe modelul de control al accesului pe patru niveluri prevăzut în Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Controalele la frontiere, inclusiv măsurile de facilitare a trecerii legale a frontierei, constituie o parte esențială a gestionării europene integrate a frontierelor. Pentru a preveni și a detecta criminalitatea transfrontalieră la frontierele externe, în special introducerea ilegală de migranți, traficul de persoane și terorismul, statele membre, împreună cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, instituită prin Regulamentul (UE) 2019/1896, ar trebui să pună în aplicare gestionarea europeană integrată a frontierelor, pe baza modelului de control al accesului pe patru niveluri.

(7)

Pandemia de COVID-19 a demonstrat că amenințările pentru sănătatea publică pot impune aplicarea unor norme uniforme privind restricțiile de călătorie către Uniune ale resortisanților țărilor terțe. Adoptarea unor măsuri inconsecvente și divergente la frontierele externe pentru a aborda astfel de amenințări afectează negativ funcționarea întregului spațiu Schengen și reduce predictibilitatea pentru călătorii resortisanți ai țărilor terțe și contactele cu persoane din țări terțe. În vederea pregătirii spațiului Schengen pentru provocări viitoare de o amploare comparabilă pandemiei de COVID-19, ar trebui instituit un nou mecanism care ar permite adoptarea și eliminarea în timp util a unor măsuri coordonate la nivelul Uniunii. Noul mecanism de la frontierele externe ar trebui aplicat în eventualitatea unei urgențe de sănătate publică de amploare ce ar reprezenta o amenințare transfrontalieră gravă pentru sănătate, recunoscută de Comisie la nivelul Uniunii fără a aduce atingere Regulamentului (UE) 2022/2371 al Parlamentului European și al Consiliului (7), luând în considerare informațiile primite de la autoritățile naționale competente.

(8)

În cazul unei urgențe de sănătate publică de amploare, mecanismul ar trebui să prevadă adoptarea unui regulament de punere în aplicare în care să se stabilească restricții temporare de călătorie, inclusiv restricții de intrare și restricții temporare minime legate de situația sanitară, precum și condițiile pentru eliminarea acestora. Având în vedere caracterul sensibil din punct de vedere politic al unor astfel de restricții care privesc dreptul de intrare pe teritoriul statelor membre, Consiliului ar trebui să i se confere competențe de executare pentru adoptarea unui astfel de regulament de punere în aplicare (denumit în continuare „regulamentul de punere în aplicare”), pe baza unei propuneri a Comisiei.

(9)

Este important să li se permită întotdeauna să intre în Uniune, în concordanță cu obligațiile aplicabile în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului internațional, cetățenilor Uniunii și resortisanților țărilor terțe care, în temeiul unor acorduri dintre Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și țările terțe respective, pe de altă parte, beneficiază de drepturi de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii, precum și membrilor de familie ai acestora. Rezidenților în Uniune ar trebui, de asemenea, să li se permită întotdeauna să se întoarcă în Uniune și, în special, în statul membru în care își au reședința legală. Regulamentul de punere în aplicare ar trebui să stabilească restricții temporare minime legate de situația sanitară care li s-ar putea aplica acestor persoane. În ceea ce privește resortisanții țărilor terțe cu ședere legală în Irlanda, statele membre ar trebui, pe bază de reciprocitate, să le permită rezidenților respectivi să se întoarcă în Irlanda tranzitând teritoriul statelor membre. Irlanda este invitată să își alinieze politicile naționale în ceea ce privește restricțiile de călătorie către Uniune. Regulamentul de punere în aplicare ar trebui să conțină toate elementele necesare pentru a se asigura că restricțiile de călătorie sunt eficace, punctuale, nediscriminatorii și proporționale cu evoluția situației epidemiologice. Acesta ar trebui să identifice, atunci când natura urgenței de sănătate publică de amploare impune acest lucru, categoriile de persoane care efectuează călătorii esențiale enumerate în anexa XI partea B care ar trebui să fie scutite de restricțiile de intrare și să stabilească condițiile în care ar trebui să fie posibil, în mod excepțional, ca restricțiile de călătorie să fie impuse călătorilor respectivi. În plus sau în mod alternativ, regulamentul de punere în aplicare ar trebui să stabilească eventualele zone geografice sau țări terțe din care ar trebui să fie posibilă aplicarea unor măsuri specifice călătoriei și să stabilească o procedură pentru reexaminarea periodică a situației și a restricțiilor de călătorie, pe baza unei metodologii obiective și a unor criterii obiective aplicabile respectivei proceduri, incluzând în special situația epidemiologică. Regulamentul de punere în aplicare ar putea preciza condițiile în care ar putea fi permisă călătoria, cum ar fi testarea, carantina, autoizolarea sau orice alte măsuri adecvate, precum cerința de a completa un formular de localizare a pasagerilor sau de a utiliza un alt instrument de depistare a contacților și având în vedere, în special, orice sisteme ale Uniunii dezvoltate pentru a facilita călătoriile în condiții de siguranță, cum ar fi sistemele de certificare digitală. După caz, regulamentul de punere în aplicare ar putea institui și un mecanism care să permită luarea de măsuri suplimentare în cazul în care situația epidemiologică se agravează dramatic într-una sau mai multe zone geografice.

(10)

Eficacitatea restricțiilor de călătorie către Uniune se bazează pe aplicarea unor norme uniforme țărilor terțe și resortisanților țărilor terțe. Aplicarea unor norme uniforme prin intermediul regulamentului de punere în aplicare ar trebui să asigure protecția sănătății publice și, astfel, să mențină funcționarea spațiului fără controale la frontierele interne. Statele membre ar putea adopta restricții temporare legate de situația sanitară și alte restricții conexe mai stricte decât cele prevăzute în regulamentul de punere în aplicare, cu condiția ca respectivele restricții să nu aibă un impact negativ asupra funcționării spațiului fără controale la frontierele interne. În plus, statele membre ar putea adopta restricții de călătorie în absența unui regulament de punere în aplicare. Regulamentul de punere în aplicare ar trebui să țină seama de situația specifică a țărilor sau teritoriilor de peste mări menționate la articolul 355 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și enumerate în anexa II la acesta.

(11)

Tranzitul în interiorul Uniunii pentru cetățenii Uniunii și membrii de familie ai acestora, precum și pentru anumite categorii de călători cu rol esențial nu ar trebui să facă obiectul unor restricții temporare de călătorie legate de situația sanitară în ceea ce privește călătoriile către destinația lor finală. Orice restricții temporare legate de situația sanitară care trebuie aplicate ar trebui să fie aplicate la sosirea la destinația finală.

(12)

De asemenea, este necesar să se consolideze normele și garanțiile din dreptul Uniunii în scopul de a permite statelor membre să acționeze rapid pentru a contracara situațiile de instrumentalizare. O astfel de instrumentalizare ar trebui înțeleasă în sensul articolului 1 alineatul (4) litera (b) prima teză din Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Situațiile în care actori nestatali ostili sunt implicați în criminalitatea organizată, în special în introducerea ilegală de migranți, nu ar trebui considerate drept instrumentalizare a migranților atunci când nu se urmărește destabilizarea Uniunii sau a unui stat membru. De asemenea, ajutorul umanitar nu ar trebui considerat drept instrumentalizare a migranților atunci când nu se urmărește destabilizarea Uniunii sau a unui stat membru.

(13)

În ceea ce privește Cipru, Regulamentul (CE) nr. 866/2004 al Consiliului (9) prevede norme specifice care se aplică liniei de demarcație dintre zonele din Republica Cipru în care Guvernul Republicii Cipru exercită un control efectiv și zonele în care acesta nu exercită un astfel de control. Deși respectiva linie de demarcație nu constituie o frontieră externă, o situație în care o țară terță sau un actor nestatal ostil încurajează sau facilitează circulația resortisanților țărilor terțe pentru a trece respectiva linie de demarcație este considerată drept instrumentalizare.

(14)

În special într-o situație de instrumentalizare, ar trebui ca, atunci când este necesar, statul membru în cauză să poată limita la minimum traficul de frontieră prin închiderea temporară a anumitor puncte de trecere a frontierei, garantând în același timp un acces real și efectiv la procedurile de protecție internațională. Orice astfel de decizie ar trebui să țină seama de recunoașterea de către Consiliul European a faptului că Uniunea sau unul ori mai multe dintre statele sale membre se confruntă cu o situație de instrumentalizare a migranților. În plus, orice astfel de limitări ar trebui să țină seama pe deplin de drepturile cetățenilor Uniunii, ale resortisanților țărilor terțe care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul unui acord internațional și ale resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii ori care dețin vize de lungă ședere, precum și ale membrilor de familie ai acestora. Astfel de limitări ar trebui, de asemenea, să fie aplicate într-un mod care să asigure respectarea obligațiilor legate de accesul la protecție internațională, în special a principiului nereturnării.

(15)

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă sprijină statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare a aspectelor operative ale gestionării frontierelor externe, inclusiv prin schimburi de informații, furnizarea de echipamente, consolidarea capacităților și formarea polițiștilor de frontieră de la nivel național, informații punctuale și analize de risc, trimiterea corpului permanent al Poliției de frontieră și al gărzii de coastă la nivel european, precum și asistența în operațiunile de căutare și de salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare care sunt lansate și efectuate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 656/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Noul mandat al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă oferă statelor membre posibilități considerabile de a primi asistență pentru sarcinile de control la frontiere, inclusiv, printre altele, în ceea ce privește operațiunile de screening și de returnare.

(16)

Mijloacele tehnice de prevenire a trecerii neautorizate a frontierei ar putea include tehnologii moderne, cum ar fi drone și senzori de mișcare, precum și unități mobile și, după caz, toate tipurile de infrastructură fixă și mobilă. Este necesar ca utilizarea unor astfel de mijloace tehnice, în special a tehnologiei capabile să colecteze date cu caracter personal, să se bazeze pe dispoziții de drept intern clar definite și să fie exercitată în conformitate cu acesta.

(17)

Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a completa Regulamentul (UE) 2016/399 în ceea ce privește adăugarea la anexa XI partea B a altor categorii de persoane care întreprind călătorii esențiale și în ceea ce privește măsurile suplimentare care reglementează supravegherea, inclusiv elaborarea unor standarde minime comune pentru supravegherea frontierelor. Respectivele standarde minime comune ar trebui să țină seama de tipul de frontiere, și anume frontiere terestre, maritime sau aeriene, de nivelul de impact atribuit fiecărei secțiuni de frontieră externă în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) 2019/1896 și de alți factori relevanți, cum ar fi particularitățile geografice. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (11). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(18)

Într-un spațiu fără controale la frontierele interne, persoanele, indiferent de naționalitate, ar trebui să poată circula liber și în condiții de securitate între statele membre. În acest sens, ar trebui clarificat faptul că interzicerea controalelor la frontierele interne nu afectează competența statelor membre de a efectua verificări pe teritoriul lor, inclusiv în zonele lor de frontieră, în alte scopuri decât controlul la frontiere. Ar trebui clarificat în special faptul că autoritățile naționale competente, inclusiv autoritățile din domeniul sănătății sau autoritățile de aplicare a legii, au, în principiu, în continuare dreptul să exercite prerogativele de autoritate publică în temeiul dreptului intern, cu condiția ca efectul acestor prerogative să nu fie echivalent cu verificările la frontiere.

(19)

Deși interzicerea controalelor la frontierele interne se extinde și la verificările cu efect echivalent, verificările efectuate de autoritățile competente ale statelor membre nu ar trebui să fie considerate echivalente cu verificările la frontiere atunci când nu au ca obiectiv controlul la frontiere, când se bazează pe informațiile generale și experiența poliției sau pe informații de sănătate publică cu privire la posibile amenințări la adresa siguranței publice, când vizează, în special, combaterea criminalității transfrontaliere, reducerea migrației ilegale sau limitarea răspândirii unei boli infecțioase cu potențial epidemic astfel cum este identificată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, când sunt concepute și executate într-un mod care este clar diferit de verificările sistematice asupra persoanelor la frontiere și când sunt efectuate în noduri de transport precum porturile, gările feroviare sau rutiere și aeroporturile, precum și terminalele de marfă, ori direct la bordul serviciilor de transport de persoane și când se bazează pe o evaluare a riscurilor.

(20)

Reducerea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere legate de aceasta, cum ar fi traficul de persoane, introducerea ilegală de migranți și frauda documentară, și a altor forme de criminalitate transfrontalieră ar putea include măsuri care să permită verificarea identității, a cetățeniei și a dreptului de ședere al persoanelor, cu condiția ca aceste verificări să nu fie sistematice și să fie efectuate pe baza unei evaluări a riscurilor.

(21)

Utilizarea tehnologiilor moderne de monitorizare a fluxurilor de trafic, în special pe autostrăzi și pe alte drumuri importante stabilite de statele membre, poate avea un rol important în combaterea amenințărilor la adresa ordinii publice sau a securității interne. Interzicerea controalelor la frontierele interne nu ar trebui înțeleasă ca împiedicând exercitarea legală a competențelor polițienești sau a altor prerogative de autoritate publică de a efectua verificări în zonele de frontieră internă. Sunt incluse, în acest sens, verificările care implică utilizarea tehnologiilor de monitorizare și supraveghere care sunt utilizate în general pe teritoriul respectiv sau care se bazează pe o evaluare a riscurilor în scopul protejării securității interne.

(22)

Pentru ca aceste tehnologii să fie eficace, ar trebui să fie posibilă aplicarea unor limite de viteză proporționale la punctele rutiere de trecere a frontierelor.

(23)

În exercitarea competențelor polițienești sau a altor competențe publice de către autoritățile competente ale statelor membre pe teritoriul lor, în special în zonele lor de frontieră, este important ca aceasta să nu aibă un impact disproporționat asupra fluidității circulației la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne, în special prin cauzarea unor perioade de așteptare excesive. Într-un spirit de dialog și de cooperare, este important ca statele membre să informeze statele membre învecinate cu privire la acțiunile lor, în special când se preconizează că aceste acțiuni vor avea un impact mai semnificativ asupra traficului transfrontalier.

(24)

Interzicerea controalelor la frontierele interne nu ar trebui să restricționeze efectuarea verificărilor prevăzute în temeiul dreptului Uniunii. Prin urmare, normele prevăzute în prezentul regulament nu aduc atingere normelor aplicabile referitoare la efectuarea de verificări ale datelor pasagerilor în bazele de date relevante înainte de sosire.

(25)

Este necesar să se asigure că verificările efectuate de statele membre în exercitarea competențelor naționale rămân conforme pe deplin cu un spațiu lipsit de controale la frontierele interne. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu cât există mai multe indicii că verificările efectuate de statele membre în zonele lor de frontieră au un efect echivalent cu controlul la frontiere, având în vedere obiectivul acestor verificări, domeniul lor de aplicare teritorială și posibilele diferențe față de verificările efectuate în restul teritoriului statului membru în cauză, cu atât este mai multă nevoie de norme și limitări stricte și detaliate care să prevadă condițiile pentru exercitarea, de către statele membre, a competențelor lor polițienești într-o zonă de frontieră.

(26)

Pentru a consolida funcționarea spațiului Schengen, statele membre ar trebui să poată lua măsuri suplimentare pentru a combate deplasările ilegale între statele membre. În cazul în care autoritățile naționale de aplicare a legii ale unui stat membru rețin resortisanți ai țărilor terțe fără drept de ședere în respectivul stat membru, în zone de frontieră, în cursul unor controale desfășurate de autoritățile competente în cadrul unei cooperări bilaterale, care ar putea include, în special, patrule de poliție comune, autoritățile respective ar trebui să aibă posibilitatea de a transfera resortisanții țărilor terțe în statul membru din care au intrat în statul membru care efectuează transferul, cu condiția ca resortisanții țărilor terțe să nu aibă drept de ședere în statul membru care efectuează transferul. Statul membru din care resortisanții țărilor terțe au sosit direct ar trebui, la rândul său, să aibă obligația de a primi resortisanții țărilor terțe reținuți.

(27)

Procedura de transfer nu ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe care sunt titulari de permise de lungă ședere în Uniune și membrilor de familie ai acestora în conformitate cu Directiva 2003/109/CE a Consiliului (12), resortisanților țărilor terțe care sunt membri de familie ai unor cetățeni ai Uniunii care beneficiază de dreptul la liberă circulație în conformitate cu Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13), resortisanților țărilor terțe care dețin o viză de lungă ședere valabilă și membrilor de familie ai acestora în conformitate cu dreptul intern, resortisanților țărilor terțe care dețin o viză de scurtă ședere valabilă, resortisanților țărilor terțe care au dreptul la călătorii fără viză în spațiul Schengen pentru o perioadă de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, în măsura în care nu au depășit acea perioadă de 90 de zile, solicitanților, astfel cum sunt definiți la articolul 3 punctul 13 din Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului (14), și beneficiarilor de protecție internațională, astfel cum sunt definiți la articolul 3 punctul 4 din Regulamentul (UE) 2024/1347 al Parlamentului European și al Consiliului (15). În ceea ce privește solicitanții reținuți în cadrul cooperării bilaterale, ar trebui să se aplice dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului (16).

(28)

Procedura prin care un stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a transfera resortisanți ai țărilor terțe reținuți și care nu au drept de ședere către un stat membru din care persoana a sosit direct ar trebui să aibă loc rapid, dar să facă obiectul unor garanții și să se desfășoare cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale și a principiului nediscriminării consacrat la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), pentru a împiedica stabilirea de profiluri rasiale. Autoritățile ar trebui să aibă posibilitatea de a efectua o verificare a informațiilor relevante aflate la dispoziția lor imediată cu privire la deplasările persoanelor în cauză. Astfel de informații ar putea include elemente obiective care ar permite autorităților să concluzioneze că persoana a călătorit recent dintr-un alt stat membru, cum ar fi deținerea de documente, inclusiv chitanțe sau facturi, care atestă o călătorie recentă dintr-un alt stat membru. Resortisanților țărilor terțe care fac obiectul procedurii de transfer ar trebui să li se furnizeze o decizie motivată în scris. Deși decizia ar trebui să fie executorie imediat, resortisantului țării terțe ar trebui să i se acorde posibilitatea de a exercita o cale de atac eficientă împotriva deciziei de transfer sau de a solicita reexaminarea acesteia. Calea de atac respectivă nu ar trebui să aibă efect suspensiv.

(29)

Procedura de transfer prevăzută în prezentul regulament este opțională și nu aduce atingere posibilității existente ca statele membre să returneze resortisanți ai țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în conformitate cu acordurile sau înțelegerile bilaterale menționate la articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17) (denumită în continuare „Directiva privind returnarea”), în cazul în care astfel de persoane sunt depistate în afara zonelor de frontieră.

(30)

Atunci când utilizează procedura de transfer prevăzută în prezentul regulament, statele membre ar trebui să stabilească aspectele practice în cadrul cooperării lor bilaterale, inclusiv pentru a evita, cu titlu de regulă, utilizarea procedurii de transfer respective, în special în secțiunile frontierelor interne în care au fost reintroduse temporar sau prelungite controalele la frontiere.

(31)

În cazul în care un resortisant al unei țări terțe care a făcut obiectul unei decizii de transfer este adus la frontieră de către un operator de transport, autoritatea competentă are posibilitatea, în conformitate cu dreptul intern, să convină cu operatorul de transport ca resortisantul țării terțe să fie transferat fără întârziere către statul membru de primire.

(32)

În contextul vizitelor neanunțate efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2022/922, este important să se acorde o atenție deosebită de către Comisie punerii în aplicare a procedurii de transfer.

(33)

Într-o zonă în care persoanele se pot deplasa în mod liber, fără frontiere interne, ceea ce constituie una dintre principalele realizări ale Uniunii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din TUE, reintroducerea controalelor la frontierele interne ar trebui să rămână o excepție și ar trebui să fie doar o măsură de ultimă instanță. Excepțiile și derogările de la principiul liberei circulații a persoanelor trebuie interpretate în mod strict. Pentru a nu compromite însuși principiul absenței controalelor la frontierele interne, astfel cum este consacrat la articolul 3 alineatul (2) din TUE și reiterat la articolul 67 alineatul (2) din TFUE, reintroducerea controalelor la frontierele interne din cauza aceleiași amenințări ar trebui limitată la perioade clar definite în conformitate cu prezentul regulament.

(34)

În cazuri excepționale, abordarea amenințărilor la adresa spațiului Schengen ar putea necesita, în ultimă instanță, adoptarea de către statele membre a unor măsuri la frontierele interne. Întrucât libera circulație a persoanelor este afectată de reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne, orice decizie de a reintroduce astfel de controale ar trebui să fie luată în conformitate cu criterii stabilite de comun acord și notificată în mod corespunzător Comisiei, Parlamentului și Consiliului sau ar trebui să fie recomandată de o instituție a Uniunii. Statele membre își păstrează competența de a stabili necesitatea reintroducerii temporare sau a prelungirii controalelor la frontiere. În normele existente, reintroducerea controalelor la frontierele interne este prevăzută în situațiile în care o amenințare gravă la adresa securității interne sau a ordinii publice se manifestă într-un singur stat membru pentru o perioadă limitată de timp. În special, terorismul și criminalitatea organizată, situațiile de urgență de sănătate publică de amploare sau evenimentele internaționale de proporții ori cu mare vizibilitate, cum ar fi evenimentele sportive, comerciale sau politice, pot constitui o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne.

(35)

În plus, o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne ar putea rezulta, de asemenea, din deplasări neautorizate, neașteptate și de amploare ale unor resortisanți ai țărilor terțe între statele membre, în cazul în care astfel de deplasări neautorizate de amploare creează o situație care pune presiune substanțială asupra resurselor și capacităților globale ale autorităților competente bine pregătite și este probabil să pună în pericol funcționarea generală a spațiului fără controale la frontierele interne și în cazul în care celelalte mijloace prevăzute în temeiul prezentului regulament nu sunt suficiente pentru a face față afluxurilor și deplasărilor respective. În acest context, statele membre ar trebui să se poată baza pe rapoarte obiective și cuantificate privind deplasările neautorizate, ori de câte ori acestea sunt disponibile, în special atunci când sunt întocmite în mod regulat de către agențiile relevante ale Uniunii în conformitate cu mandatele acestora.

(36)

Pandemia de COVID-19 a demonstrat necesitatea unui mecanism la nivelul Uniunii care să se aplice situațiilor în care, în spațiul Schengen, o urgență de sănătate publică de amploare afectează mai multe state membre în același timp, punând în pericol buna funcționare a spațiului Schengen. Noul mecanism de salvgardare a spațiului Schengen ar trebui să permită aplicarea unor soluții coordonate pentru protejarea intereselor persoanelor care au dreptul de a beneficia de acest spațiu fără controale la frontierele interne, prin maximizarea eficacității măsurilor luate și reducerea la minimum a efectelor secundare negative ale acestora.

(37)

Noul mecanism de salvgardare a spațiului Schengen ar trebui să permită Consiliului să adopte, la propunerea Comisiei, o decizie de autorizare a reintroducerii temporare sau a prelungirii controalelor la frontierele interne, în cazul în care a fost recunoscută la nivelul Uniunii o urgență de sănătate publică de amploare. Având în vedere caracterul sensibil din punct de vedere politic al unei astfel de decizii care reglementează posibilitatea reintroducerii sau a prelungirii, de către statele membre, în anumite circumstanțe, a controalelor la frontierele interne, ar trebui să i se confere competențe de executare Consiliului pentru adoptarea unei decizii, pe baza unei propuneri a Comisiei. Decizia respectivă ar trebui să includă orice măsuri de atenuare adecvate.

(38)

Instituirea noului mecanism de salvgardare a spațiului Schengen nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a recurge în prealabil la măsuri unilaterale în conformitate cu prezentul regulament, în cazul în care situația impune acest lucru. Cu toate acestea, odată adoptată, măsura la nivelul Uniunii ar trebui să devină temeiul unic pentru un răspuns coordonat la amenințarea identificată.

(39)

Pentru a asigura respectarea principiului proporționalității, decizia Consiliului ar trebui adoptată pentru o perioadă limitată de timp de până la șase luni, care să poată fi prelungită sub rezerva unei reexaminări periodice, la propunerea Comisiei, atât timp cât persistă urgența de sănătate publică de amploare. Decizia inițială ar trebui să includă o evaluare a impactului preconizat al măsurilor adoptate, inclusiv a efectelor secundare negative ale acestora, pentru a se stabili dacă controalele la frontierele interne sunt justificate sau dacă în locul acestora s-ar putea aplica, în mod eficace, măsuri mai puțin restrictive. Deciziile ulterioare ar trebui să țină seama de evoluția amenințării pentru sănătatea publică. Statele membre ar trebui să notifice imediat Parlamentului European, Comisiei și celorlalte state membre reintroducerea controalelor la frontierele interne în conformitate cu decizia Consiliului.

(40)

Reintroducerea controalelor la frontierele interne, fie pe baza unor decizii unilaterale ale statelor membre, fie la nivelul Uniunii, are implicații grave pentru funcționarea spațiului Schengen și pentru dreptul la liberă circulație. Pentru a se asigura faptul că orice decizie de reintroducere a controalelor la frontiere este luată numai atunci când este necesar, ca măsură de ultimă instanță, decizia privind reintroducerea temporară sau prelungirea controalelor la frontiere ar trebui să se bazeze pe criterii comune și să fie strict necesară și proporțională.

(41)

În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, o derogare de la principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor trebuie interpretată în mod strict, iar conceptul de ordine publică presupune existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave, care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societății.

(42)

În primul rând, statele membre ar trebui să evalueze oportunitatea controalelor temporare la frontierele interne, având în vedere natura amenințării grave identificate, precum și caracterul adecvat al măsurilor alternative care urmăresc aceleași obiective urmărite de controalele la frontierele interne, cum ar fi verificările proporționale efectuate în exercitarea competențelor polițienești sau a altor prerogative de autoritate publică sau prin forme de cooperare polițienească, astfel cum se prevede în dreptul Uniunii, inclusiv posibilitatea de a utiliza procedura de transfer, sau măsurile comune legate de restricțiile temporare de călătorie. În acest context, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită controalelor la frontierele interne asupra circulației persoanelor în spațiul fără controale la frontierele interne și asupra funcționării regiunilor transfrontaliere și să evalueze impactul probabil al acestora. Această evaluare ar trebui să facă parte din notificarea pe care statele membre au obligația să o transmită Comisiei, Parlamentului și Consiliului. În cazul prelungirii controalelor la frontierele interne pentru evenimente previzibile peste o perioadă inițială de șase luni, statul membru ar trebui să efectueze, de asemenea, o evaluare a riscurilor. Respectiva evaluare a riscurilor ar trebui să includă detalii privind amploarea și evoluția anticipată a amenințării grave identificate, informații privind durata preconizată a persistenței amenințării grave și secțiunile frontierelor interne care sunt afectate, informații privind măsurile de coordonare cu alte state membre afectate de astfel de măsuri și măsurile pe care statul membru în cauză le-a luat și intenționează să le ia pentru a atenua amenințarea gravă identificată, în vederea eliminării controalelor la frontierele interne în scopul menținerii principiului liberei circulații.

(43)

Pentru a limita consecințele negative care rezultă din reintroducerea controalelor la frontierele interne, orice decizie de reintroducere a acestor controale ar trebui să fie însoțită de măsuri de atenuare. Printre acestea ar trebui să se numere măsuri care să asigure desfășurarea fără sincope a tranzitului mărfurilor, al personalului din sectorul transporturilor și al personalului navigant maritim prin stabilirea unor „culoare verzi”. În plus, pentru a ține seama de necesitatea de a asigura circulația persoanelor ale căror activități pot fi esențiale pentru menținerea lanțului de aprovizionare sau pentru furnizarea serviciilor esențiale, statele membre ar putea să aplice și orientările existente privind lucrătorii transfrontalieri prevăzute în Comunicarea Comisiei din 30 martie 2020 intitulată „Orientări privind exercitarea liberei circulații a lucrătorilor pe perioada epidemiei de COVID-19”. Normele pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ar trebui să țină seama, prin urmare, de orientările și recomandările adoptate în cursul pandemiei de COVID-19 care servesc drept plasă de siguranță solidă pentru piața unică, pentru a se asigura faptul că acestea sunt aplicate de statele membre ca măsuri de atenuare în timpul reintroducerii controalelor la frontierele interne. Ar trebui să se identifice în special măsuri care să asigure funcționarea neîntreruptă a pieței unice și să protejeze interesele regiunilor transfrontaliere și ale „orașelor înfrățite”, inclusiv, de exemplu, autorizații sau derogări pentru locuitorii regiunilor transfrontaliere.

(44)

Notificarea care urmează să fie furnizată de statele membre ar trebui să fie hotărâtoare în vederea evaluării conformității cu criteriile și condițiile pentru o reintroducere temporară a controalelor la frontierele interne. Pentru a se asigura monitorizarea adecvată a controalelor la frontierele interne care au fost reintroduse și pentru a îmbunătăți calitatea informațiilor pe care le primește, Comisia ar trebui să adopte un act de punere în aplicare care să stabilească un model pentru notificarea reintroducerii controalelor la frontierele interne. În cazuri justificate din motive de siguranță publică, ținând cont de confidențialitatea anchetelor în curs, statele membre nu ar trebui să fie obligate să furnizeze toate informațiile. Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a clasifica integral sau parțial informațiile furnizate în notificare, fără a aduce atingere funcționării canalelor adecvate și sigure.

(45)

Pentru a se asigura cu adevărat natura de măsură de ultimă instanță, aplicată numai atât timp cât este necesar, a controalelor la frontierele interne și pentru a permite evaluarea necesității și a proporționalității controalelor la frontierele interne în vederea abordării amenințărilor previzibile și pentru a permite Comisiei să evalueze că aceste controale constituie o măsură excepțională, statele membre ar trebui să pregătească o evaluare a riscurilor care să fie prezentată Comisiei atunci când controalele la frontierele interne sunt prelungite mai mult de o perioadă inițială de șase luni ca răspuns la amenințări previzibile. Statele membre trebuie să explice în special amploarea și evoluția amenințării grave identificate, inclusiv cât timp se preconizează că aceasta va persista și ce secțiuni ale frontierelor interne pot fi afectate, motivele pentru care măsurile alternative nu vor rezolva amenințarea identificată, precum și măsurile lor de coordonare cu celelalte state membre care sunt afectate sau care este probabil să fie afectate de controale la frontierele interne.

(46)

Comisia ar trebui să aibă dreptul de a solicita informații suplimentare pe baza notificării primite, inclusiv cu privire la evaluarea riscurilor sau la măsurile de cooperare și coordonare cu statele membre afectate de prelungirea planificată a controlului la frontierele interne. Dacă notificarea nu respectă cerințele minime, Comisia ar trebui să discute notificarea cu statul membru în cauză și să solicite informații suplimentare sau să solicite respectivului stat membru să își completeze notificarea inițială.

(47)

Cel puțin o dată pe an, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului împreună un raport privind funcționarea spațiului fără controale la frontierele interne (denumit în continuare „raportul privind starea spațiului Schengen”). Comisia ar trebui, de asemenea, să poată discuta raportul separat cu Parlamentul European și cu Consiliul. Raportul ar trebui să conțină o listă a tuturor deciziilor de reintroducere a controalelor la frontierele interne adoptate în decursul anului respectiv, precum și a tuturor măsurilor luate de Comisie privind reintroducerea controalelor la frontierele interne. Raportul ar trebui să acorde o atenție deosebită controalelor la frontiere care se aplică de mai mult de 12 luni. De asemenea, raportul ar trebui să conțină o evaluare a necesității și proporționalității reintroducerii și prelungirii controalelor la frontierele interne în perioada vizată de raportul respectiv, precum și informații privind tendințele din spațiul fără controale la frontierele interne în ceea ce privește deplasările neautorizate ale resortisanților țărilor terțe, ținând seama de informațiile disponibile din partea agențiilor competente ale Uniunii și de analiza datelor din sistemele de informații corespunzătoare. Raportul privind starea spațiului Schengen ar trebui să acopere, de asemenea, obligațiile de raportare care decurg din articolul 20 al Regulamentului privind mecanismul de evaluare și monitorizare Schengen.

(48)

Raportul privind starea spațiului Schengen ar trebui să fie însoțit de raportul prevăzut la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2022/922.

(49)

Mecanismul de reintroducere temporară a controalelor la frontierele interne în situații de urgență sau pentru a răspunde unor amenințări previzibile ar trebui să prevadă posibilitatea pentru Comisie să organizeze consultări între statele membre. Comisia ar trebui să organizeze o consultare în cazul în care un stat membru direct afectat solicită acest lucru. Agențiile relevante ale Uniunii ar trebui să fie implicate în acest proces pentru a-și împărtăși cunoștințele de specialitate, după caz. În cadrul acestor consultări ar trebui să se analizeze posibilitatea aplicării unor măsuri alternative și, dacă este necesar, aspectele practice ale efectuării controalelor la frontierele interne și durata acestora. În cazul în care Comisia sau un stat membru emite un aviz în care sunt exprimate preocupări cu privire la reintroducerea controalelor la frontiere, astfel de consultări ar trebui să fie obligatorii.

(50)

Comisia și statele membre ar trebui să aibă în continuare posibilitatea de a-și exprima orice preocupare cu privire la necesitatea și proporționalitatea unei decizii a unui stat membru de a reintroduce controalele la frontierele interne din motive de urgență sau pentru a răspunde unei amenințări previzibile. În cazul în care controalele la frontierele interne sunt reintroduse și prelungite, din cauza unor amenințări previzibile, pentru perioade care depășesc în total 12 luni, Comisia ar trebui să emită un aviz în care să evalueze necesitatea și proporționalitatea unui astfel de controale la frontierele interne. În cazul în care un stat membru consideră că există o situație excepțională majoră care justifică continuarea controalelor la frontierele interne pentru o perioadă mai lungă de doi ani, ar trebui stabilite garanții suplimentare în ceea ce privește evaluarea riscurilor. Notificarea de către statul membru în cauză ar trebui să includă măsurile pe care intenționează să le adopte, în cooperare cu alte state membre, dacă este cazul, pentru a răspunde la amenințare, precum și o prezentare a mijloacelor, acțiunilor, condițiilor și calendarului avute în vedere pentru eliminarea controalelor la frontierele interne cât mai curând cu putință, pentru a se menține principiul liberei circulații. Într-un astfel de caz, Comisia ar trebui să emită un aviz nou. Avizul respectiv nu aduce atingere măsurilor de asigurare a respectării legii, inclusiv acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, pe care Comisia, în calitate de gardian al tratatelor, ar trebui să fie în măsură să le ia în orice moment împotriva oricărui stat membru pentru nerespectarea obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului Uniunii. În cazul în care se emite un aviz, Comisia ar trebui să inițieze consultări cu statele membre în cauză. Deși în spațiul fără controale la frontierele interne o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne a unui stat membru nu este neapărat limitată în timp, pentru a menține principiul liberei circulații este necesar să se limiteze durata maximă a controalelor la frontierele interne care au fost introduse din cauza aceleiași amenințări grave, care nu ar trebui să depășească doi ani. În situații excepționale și în anumite condiții, statele membre ar trebui să poată prelungi controalele la frontierele interne cu încă două perioade de șase luni. În orice caz, controalele la frontierele interne justificate de aceeași amenințare gravă nu ar trebui să depășească în total trei ani.

(51)

În plus, pentru a permite o analiză ex-post a deciziei privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne, statele membre ar trebui să aibă în continuare obligația de a prezenta Parlamentului European, Consiliului și Comisiei un raport privind reintroducerea controalelor la frontierele interne, după eliminarea controalelor respective. În cazul în care controalele sunt menținute pentru perioade îndelungate de timp, încă un astfel de raport ar trebui să fie prezentat după alte 12 luni și, ulterior, din nou, după alte 12 luni, în cazul în care sunt menținute în mod excepțional controalele. Raportul ar trebui să prezinte, în special, evaluarea inițială și subsecventă a necesității controalelor la frontierele interne și respectarea criteriilor pentru reintroducerea controalelor respective la frontierele interne. Comisia ar trebui să adopte un act de punere în aplicare care să stabilească un model pentru astfel de rapoarte și să pună la dispoziție modelul online.

(52)

Atunci când pun în aplicare prezentul regulament, statele membre nu pot să discrimineze persoanele pe motive legate de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credință, opinii politice sau orice alt gen de opinii, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală.

(53)

Autoritățile competente menționate în prezentul regulament ar trebui să respecte pe deplin, în toate activitățile pe care le desfășoară în temeiul prezentului regulament, inclusiv atunci când își exercită competențele de a efectua verificări normele privind protecția datelor prevăzute de dreptul Uniunii. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (18) sau Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (19) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile naționale competente în sensul prezentului regulament, în domeniul lor de aplicare.

(54)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume îmbunătățirea funcționării spațiului Schengen, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, deoarece este necesară modificarea normelor comune stabilite la nivelul Uniunii, dar acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(55)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament dacă îl va pune în aplicare în dreptul său intern.

(56)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (20); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(57)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (21), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (22).

(58)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (23), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (24).

(59)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (25), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (26).

(60)

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Directivei 2004/38/CE.

(61)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de cartă.

(62)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2016/399 ar trebui să fie modificat în consecință,

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2.

La articolul 5, la alineatul (3) se introduce următorul paragraf:

„Statele membre pot lua măsurile necesare pentru a menține securitatea și ordinea publică în cazul în care un număr mare de migranți încearcă să treacă frontierele lor externe în mod neautorizat, în masă și utilizând forța.”

3.

La articolul 5 se adaugă următorul alineat:

(*1)  Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind abordarea situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului și de modificare a Regulamentului (UE) 2021/1147 (JO L, 2024/1359, 22.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1359/oj)."

(*2)  Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung (JO L 16, 23.1.2004, p. 44).” "

4.

Articolul 13 se înlocuiește cu următorul text:

(*3)  Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2019 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 și (UE) 2016/1624 (JO L 295, 14.11.2019, p. 1).” "

5.

Capitolul V se redenumește după cum urmează: „Măsuri specifice referitoare la frontierele externe”.

6.

Se introduce următorul articol:

7.

Articolul 23 se înlocuiește cu următorul text:

8.

Se introduce următorul articol:

(*4)  Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 de stabilire a unei proceduri comune în materie de protecție internațională în Uniune și de abrogare a Directivei 2013/32/UE (JO L, 2024/1348, 22.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1348/oj)."

(*5)  Regulamentul (UE) 2024/1347 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate, de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului și de abrogare a Directivei 2011/95/UE (JO L, 2024/1347, 22.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/2024/1347/oj).” "

9.

La articolul 24, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre elimină orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne, în special limitările de viteză care nu se bazează exclusiv pe considerente de siguranță rutieră sau care nu sunt necesare pentru utilizarea tehnologiilor menționate la articolul 23 litera (a).”

10.

Articolul 25 se înlocuiește cu următorul text:

11.

Se introduce următorul articol:

12.

Articolul 26 se înlocuiește cu următorul text:

13.

Articolul 27 se înlocuiește cu următorul text:

14.

Se introduce următorul articol:

15.

Articolul 28 se înlocuiește cu următorul text:

16.

Articolul 33 se înlocuiește cu următorul text:

17.

Articolul 36 se înlocuiește cu următorul text:

18.

Se introduce următorul articol:

19.

La articolul 39 alineatul (1) se adaugă următoarea literă:

20.

Se introduce următorul articol:

21.

Textul prevăzut în anexa la prezentul regulament se adaugă drept anexele XI și XII la Regulamentul (UE) 2016/399.