(1)

Ca răspuns la criza financiară mondială din 2008-2009, Uniunea a întreprins o amplă reformă a cadrului prudențial pentru instituții, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) cu scopul de a spori reziliența sectorului bancar din Uniune. Unul dintre principalele elemente ale reformei a constat în punerea în aplicare a standardelor internaționale convenite în 2010 de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS), în mod specific așa numita „reformă Basel III” și standardele Basel III rezultate din aceasta. Datorită acestei reforme, la declanșarea crizei provocate de pandemia de COVID-19, sectorul bancar din Uniune avea o poziție rezilientă. Însă, deși în prezent nivelul global de capital al instituțiilor din Uniune este considerat în general satisfăcător, unele dintre problemele identificate în urma crizei financiare mondiale nu au fost încă soluționate.

(2)

Pentru a aborda aceste probleme, a oferi securitate juridică și a semnala angajamentul Uniunii față de partenerii săi internaționali din cadrul G20, este extrem de important să se pună fidel în aplicare în dreptul Uniunii elementele restante ale reformei Basel III convenite în 2017 (denumite în continuare „cadrul Basel III finalizat”). În același timp, punerea în aplicare ar trebui să evite o creștere semnificativă a cerințelor globale de capital pentru sistemul bancar din Uniune în ansamblul său și să țină seama de particularitățile economiei Uniunii. Acolo unde este posibil, ar trebui să se aplice cu titlu tranzitoriu ajustări ale standardelor internaționale. Punerea în aplicare ar trebui să contribuie la evitarea situației în care instituțiile din Uniune s-ar afla într-un dezavantaj concurențial, în special în ceea ce privește activitățile de tranzacționare, domeniu în care instituțiile respective concurează direct cu omologii lor internaționali. În plus, odată cu punerea în aplicare a cadrului Basel III finalizat, Uniunea încheie un proces de reforme care a durat un deceniu. În acest context, Uniunea ar trebui să efectueze o evaluare globală a sistemului său bancar, ținând seama de toate dimensiunile relevante. Comisia ar trebui să fie mandatată să efectueze o revizuire integrală a cadrului privind cerințele prudențiale și de supraveghere. Revizuirea respectivă ar trebui să ia în considerare diferitele tipuri de forme, structuri și modele de afaceri ale societăților comerciale din întreaga Uniune. De asemenea, revizuirea ar trebui să țină seama de punerea în aplicare a pragului minim privind cerințele de capital („output floor”) ca parte a normelor prudențiale privind capitalul și lichiditatea, precum și de nivelul său de aplicare. Revizuirea ar trebui să evalueze dacă pragul minim privind cerințele de capital și nivelul său de aplicare asigură un nivel adecvat de protecție a deponenților și garantează stabilitatea financiară în Uniune, ținând seama de evoluțiile de la nivelul Uniunii, precum și de evoluțiile uniunii bancare în toate dimensiunile sale. În acest sens, Comisia ia în considerare în mod adecvat declarațiile și concluziile corespunzătoare privind uniunea bancară formulate atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul European.

(3)

La 27 iunie 2023, Comisia s-a angajat să efectueze o evaluare integrală, echitabilă și echilibrată a situației sistemului bancar și a cadrelor de reglementare și de supraveghere aplicabile pe piața unică. În realizarea acestei evaluări, va ține seama de impactul modificărilor aduse Regulamentului (UE) nr. 575/2013 prin prezentul regulament, precum și de situația uniunii bancare în toate dimensiunile sale. Printre aspectele care trebuie analizate, Comisia va examina punerea în aplicare a pragului minim privind cerințele de capital, inclusiv nivelul său de aplicare. Comisia va efectua evaluarea respectivă pe baza contribuțiilor din partea autorității europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (ABE) instituite prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5), a Băncii Centrale Europene și a mecanismului unic de supraveghere și se va consulta cu părțile interesate pentru a se asigura că diferitele perspective sunt luate în considerare în mod corespunzător. Dacă este cazul, Comisia va prezenta, pe baza raportului respectiv, o propunere legislativă.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 permite instituțiilor să își calculeze cerințele de fonduri proprii fie prin utilizarea abordărilor standardizate, fie prin utilizarea abordărilor bazate pe modele interne. Abordările standardizate impun instituțiilor să calculeze cerințele de fonduri proprii utilizând parametri ficși, care sunt bazați pe ipoteze relativ prudente și sunt prevăzuți în Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Abordările bazate pe modele interne, care trebuie aprobate de autoritățile competente, permit instituțiilor să estimeze singure majoritatea sau totalitatea parametrilor necesari pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii. BCBS a decis în decembrie 2017 să introducă un prag agregat minim privind cerințele de capital. Respectiva decizie s-a bazat pe o analiză efectuată în urma crizei financiare mondiale din 2008-2009, care a evidențiat că modelele interne tind să subestimeze riscurile la care sunt expuse instituțiile, în special pentru anumite tipuri de expuneri și riscuri și, prin urmare, tind să ducă la calcularea unor cerințe de fonduri proprii insuficiente. În comparație cu cerințele de fonduri proprii calculate utilizând abordările standardizate, modelele interne produc, în medie, cerințe de fonduri proprii mai mici pentru aceleași expuneri.

(5)

Pragul minim privind cerințele de capital al modelelor interne reprezintă una dintre măsurile-cheie ale reformei Basel III. Scopul său este de a limita variabilitatea nejustificată a cerințelor de fonduri proprii produsă de modelele interne și reducerea excesivă a capitalului pe care o poate obține o instituție care utilizează modele interne în raport cu o instituție care utilizează abordările standardizate. Prin stabilirea unei limite mai joase a cerințelor de fonduri proprii determinate prin utilizarea de modele interne ale instituțiilor de 72,5 % din cerințele de fonduri proprii care s-ar aplica în cazul în care instituțiile respective ar utiliza abordări standardizate, pragul minim privind cerințele de capital limitează riscul unor reduceri excesive ale capitalului. În acest scop, instituțiile care utilizează modele interne ar trebui să calculeze două seturi de cerințe de fonduri proprii totale, fiecare set agregând toate cerințele de fonduri proprii fără o dublă contabilizare. Implementarea fidelă a pragului minim privind cerințele de capital ar urma să sporească comparabilitatea ratelor fondurilor proprii ale instituțiilor, să restabilească credibilitatea modelelor interne și să asigure condiții de concurență echitabile între instituțiile care utilizează abordări diferite pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii.

(6)

În vederea asigurării faptului că fondurile proprii sunt distribuite în mod corespunzător și sunt disponibile pentru a proteja economiile acolo unde este necesar, pragul minim privind cerințele de capital ar trebui să se aplice la toate nivelurile de consolidare, cu excepția cazului în care un stat membru consideră că acest obiectiv se poate realiza cu eficacitate în alt mod, în special în ceea ce privește grupurile, precum grupurile cooperatiste cu un organism central și instituțiile afiliate stabilite în statul membru respectiv. În astfel de cazuri, un stat membru ar trebui să poată decide, pe bază individuală sau subconsolidată, să nu aplice pragul minim privind cerințele de capital instituțiilor din statul membru respectiv, cu condiția ca, la cel mai înalt nivel de consolidare din statul membru în cauză, instituția-mamă a instituțiilor respective din statul membru menționat să respecte pragul minim privind cerințele de capital pe baza situației sale consolidate.

(7)

BCBS a constatat că, în mai multe domenii, abordarea standardizată utilizată în prezent pentru riscul de credit (SA-CR) nu este suficient de sensibilă la riscuri, ceea ce conduce la evaluări inexacte sau inadecvate – fie prea ridicate, fie prea scăzute – ale riscului de credit și, așadar, ale cerințelor de fonduri proprii. Dispozițiile referitoare la SA-CR ar trebui, prin urmare, revizuite pentru a asigura o mai mare sensibilitate la risc a acestei abordări din perspectiva mai multor aspecte-cheie.

(8)

Pentru expunerile față de alte instituții care beneficiază de un rating, unele dintre ponderile de risc ar trebui recalibrate în conformitate cu standardele Basel III. În plus, tratamentul din punctul de vedere al ponderii de risc pentru expunerile față de instituții care nu beneficiază de un rating ar trebui să devină mai granular și să fie decuplat de ponderea de risc aplicabilă administrației centrale a statului membru în care este stabilită instituția debitoare, deoarece nu ar trebui să se mai presupună că se acordă sprijin public implicit pentru astfel de instituții.

(9)

Pentru expunerile din titluri de datorie subordonate și asimilate prudențial, precum și pentru expunerile din titluri de capital, este necesar să se aplice un tratament mai granular și mai riguros al ponderii de risc pentru a reflecta riscul mai ridicat de pierdere asociat expunerilor din titluri de datorie subordonate și din titluri de capital în comparație cu expunerile din titluri de datorie și pentru a preveni arbitrajul de reglementare între portofoliul bancar și portofoliul de tranzacționare. Instituțiile din Uniune dețin investiții în titluri de capital strategice și de lungă durată în societăți financiare și nefinanciare. Întrucât ponderea de risc standard pentru expunerile din titluri de capital crește în cursul unei perioade de tranziție de cinci ani, deținerile de capital strategice existente în societăți și în anumite întreprinderi de asigurare supuse controlului sau unei influențe semnificative din partea instituției în cauză ar trebui să beneficieze de păstrarea drepturilor obținute pentru a se evita efectele perturbatoare și pentru a se apăra rolul instituțiilor din Uniune ca investitori strategici de lungă durată în titluri de capital. Având în vedere garanțiile prudențiale și mecanismul de supraveghere menite să stimuleze integrarea sectorului financiar, ar trebui menținut regimul actual pentru deținerile de capital din alte instituții care aparțin aceluiași grup sau care fac obiectul aceluiași sistem instituțional de protecție. În plus, pentru a consolida inițiativele private și publice de a furniza titluri de capital pe termen lung societăților din Uniune necotate la bursă, investițiile întreprinse direct sau indirect, de exemplu prin intermediul unor societăți cu capital de risc, nu ar trebui să fie considerate speculative dacă sunt realizate cu intenția fermă a conducerii superioare de a le deține timp de cel puțin trei ani.

(10)

Pentru a stimula anumite sectoare ale economiei, standardele Basel III prevăd o putere discreționară a autorităților competente în efectuarea sarcinilor lor în materie de supraveghere, care le permite instituțiilor să aplice, în anumite limite, un tratament preferențial deținerilor de capital obținute în baza unor programe legislative care implică subvenții semnificative pentru investiții, supraveghere guvernamentală și restricții privind investițiile în titluri de capital. Aplicarea acestei puteri discreționare în dreptul Uniunii ar trebui de asemenea să contribuie la stimularea investițiilor în titluri de capital pe termen lung.

(11)

Împrumuturile acordate societăților în Uniune sunt furnizate în principal de instituții care utilizează, pentru a-și calcula cerințele de fonduri proprii, abordarea bazată pe modele interne de rating (denumită în continuare „abordarea IRB”) pentru riscul de credit. Odată cu implementarea pragului minim privind cerințele de capital, aceste instituții vor trebui să aplice și SA-CR, care se bazează, pentru a stabili calitatea creditului societății debitoare, pe evaluări ale creditului furnizate de instituții externe de evaluare a creditului (ECAI) desemnate. Punerea în corespondență a ratingurilor externe cu ponderile de risc aplicabile societăților care beneficiază de un rating ar trebui să fie mai granulară, astfel încât această punere în corespondență să se alinieze la standardele internaționale în materie.

(12)

Cu toate acestea, majoritatea societăților din Uniune nu încearcă să obțină ratinguri de credit externe. Pentru a se evita un impact perturbator asupra împrumuturilor bancare acordate societăților care nu beneficiază de un rating și pentru a se oferi suficient timp pentru lansarea unor inițiative publice sau private menite să sporească acoperirea ratingurilor de credit externe, este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție. În cursul respectivei perioade de tranziție, instituțiile care utilizează abordarea IRB ar trebui să poată aplica un tratament favorabil la calcularea pragului lor minim privind cerințele de capital pentru expunerile din categoria „investment grade” față de societăți care nu beneficiază de un rating și ar trebui totodată lansate inițiative de încurajare a unei utilizări pe scară largă a ratingurilor de credit. Orice prelungire a perioadei de tranziție ar trebui justificată și limitată la maximum patru ani.

(13)

După perioada de tranziție, instituțiile ar trebui să poată să utilizeze evaluările de credit efectuate de ECAI desemnate pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru o parte semnificativă a expunerilor lor față de societăți. ABE, autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale) (EIOPA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (6), și autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) (ESMA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (7) (denumite în continuare împreună „autoritățile europene de supraveghere”) ar trebui să monitorizeze utilizarea regimului tranzitoriu și ar trebui să ia în considerare evoluțiile și tendințele relevante de pe piața ECAI, obstacolele din calea disponibilității evaluărilor de credit efectuate de ECAI desemnate, în special pentru întreprinderi, și posibilele măsuri de depășire a obstacolelor respective. Perioada de tranziție ar trebui folosită pentru a se extinde în mod semnificativ disponibilitatea ratingurilor pentru societățile din Uniune. În acest scop, ar trebui concepute soluții în materie de rating care să depășească cadrul de rating existent în prezent în vederea stimulării, în special, a obținerii unui rating extern de către societățile mai mari din Uniune. Pe lângă externalitățile pozitive generate de procesul de rating, o acoperire mai largă a ratingurilor va promova, printre altele, uniunea piețelor de capital. Pentru atingerea acestui obiectiv, este necesar să fie luate în considerare cerințele legate de evaluările externe ale creditelor sau se aibă în vedere înființarea unor instituții suplimentare care să furnizeze astfel de evaluări, ceea ce ar putea implica eforturi substanțiale de punere în aplicare. Statele membre, în strânsă cooperare cu băncile lor centrale, ar trebui să evalueze dacă o cerere de recunoaștere a băncii lor centrale ca ECAI în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și furnizarea de către banca centrală de ratinguri ale societăților comerciale în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 ar fi elemente dezirabile în vederea creșterii gradului de acoperire a ratingurilor externe.

(14)

Pentru expunerile garantate cu bunuri imobile locative și expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale, BCBS a elaborat abordări mai sensibile la risc pentru a reflecta mai bine diferitele modele de finanțare și diferitele etape ale procesului de construcție.

(15)

Criza financiară mondială din 2008-2009 a scos la iveală o serie de deficiențe ale tratamentului actual în cadrul abordării standardizate a expunerilor garantate cu bunuri imobile locative și a expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale. Aceste deficiențe au fost abordate în standardele Basel III. Standardele Basel III fac o distincție între expunerile în cazul cărora rambursarea depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de bunul imobil și expunerile în cazul în care acest lucru nu este valabil. Prima categorie de expuneri ar trebui să facă obiectul unui tratament specific de ponderare a riscului pentru a reflecta cu mai multă acuratețe riscul asociat expunerilor respective, dar și pentru a îmbunătăți coerența cu tratamentul bunurilor imobile generatoare de venituri din cadrul abordării IRB.

(16)

Pentru expunerile garantate cu bunuri imobile locative și expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale, ar trebui menținută abordarea constând în defalcarea împrumuturilor, deoarece această abordare ia în considerare tipul de debitor și reflectă efectele de atenuare a riscurilor pe care le au garanțiile reale sub forma bunurilor imobile asupra ponderilor de risc aplicabile, chiar și în cazul expunerilor care prezintă raporturi ridicate între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului. Cu toate acestea, abordarea constând în defalcarea împrumuturilor ar trebui ajustată în conformitate cu standardele Basel III, deoarece s-a constatat că este prea conservatoare pentru anumite ipoteci cu un raport foarte scăzut între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului.

(17)

Pentru a se asigura că impactul pragului minim privind cerințele de capital asupra creditelor ipotecare rezidențiale cu risc scăzut acordate de către instituțiile care utilizează abordarea IRB este repartizat pe o perioadă suficient de lungă și, prin urmare, pentru a se evita perturbările asupra acestui tip de credite care ar putea fi cauzate de creșteri bruște ale cerințelor de fonduri proprii, este necesar să se prevadă un regim tranzitoriu specific. Pe durata perioadei de tranziție, atunci când calculează pragul minim privind cerințele de capital, instituțiile care utilizează abordarea IRB ar trebui să poată aplica o pondere de risc mai mică părții din expunerile lor garantate cu o ipotecă asupra unor bunuri imobile locative pe baza SA-CR. Pentru a se asigura faptul că regimul tranzitoriu este disponibil numai pentru expunerile garantate cu ipoteci cu risc scăzut, ar trebui stabilite criterii de eligibilitate adecvate, bazate pe concepte consacrate utilizate în cadrul SA-CR. Respectarea acestor criterii ar trebui verificată de autoritățile competente. Deoarece piețele imobiliare locative pot diferi de la un stat membru la altul, decizia privind activarea regimului tranzitoriu ar trebui lăsată la latitudinea fiecărui stat membru în parte. Utilizarea regimului tranzitoriu ar trebui monitorizată de ABE. Orice prelungire a perioadei de tranziție ar trebui justificată și limitată la maximum patru ani.

(18)

Din cauza lipsei de claritate și de sensibilitate la risc a tratamentului actual al finanțării speculative a bunurilor imobile, cerințele de fonduri proprii pentru expunerile respective sunt adesea considerate ca fiind prea ridicate sau prea scăzute. Prin urmare, tratamentul respectiv ar trebui înlocuit cu un tratament specific pentru expunerile aferente achizițiilor de terenuri, dezvoltării și construcțiilor, care să cuprindă împrumuturile acordate societăților sau entităților cu scop special care finanțează orice achiziție de terenuri în scopuri de dezvoltare și construcție sau dezvoltarea și construirea oricăror bunuri imobile locative sau bunuri imobile comerciale.

(19)

Este important să se reducă impactul efectelor ciclice asupra evaluării bunurilor imobile cu care sunt garantate împrumuturile și să se asigure o mai mare stabilitate a cerințelor de fonduri proprii pentru ipoteci. În cazul unei reevaluări care depășește valoarea de la momentul acordării împrumutului, cu condiția să existe suficiente date, valoarea bunului imobil recunoscută în scopuri prudențiale nu ar trebui, prin urmare, să depășească valoarea medie a unui bun imobil comparabil, măsurată pe o perioadă suficient de lungă, cu excepția cazului în care modificările aduse bunului imobil respectiv îi sporesc fără echivoc valoarea. Pentru a se evita consecințele nedorite asupra funcționării piețelor obligațiunilor garantate, autoritățile competente ar trebui să poată permite instituțiilor să reevalueze bunurile imobile în mod regulat, fără a aplica aceste limite creșterilor de valoare. Modificările care îmbunătățesc performanța energetică sau reziliența, protecția și adaptarea la riscurile fizice ale clădirilor și ale unităților locative ar putea fi considerate drept o creștere a valorii bunurilor imobile.

(20)

Activitatea finanțărilor specializate se desfășoară cu entități cu scop special care servesc de obicei drept entități debitoare și pentru care randamentul investiției este principala sursă de rambursare a finanțării obținute. Acordul contractual al modelului de finanțare specializată oferă creditorului un grad substanțial de control asupra activelor care sunt finanțate, în timp ce sursa principală de rambursare a obligației este venitul generat de activele respective. Pentru a asigura o reflectare mai fidelă a riscului asociat, forma respectivă de împrumut ar trebui, prin urmare, să facă obiectul unor cerințe de fonduri proprii specifice pentru riscul de credit. În conformitate cu standardele Basel III privind atribuirea de ponderi de risc expunerilor provenind din finanțări specializate, în cadrul SA-CR ar trebui introdusă o clasă specifică de expuneri provenind din finanțări specializate, îmbunătățindu-se astfel coerența cu tratamentul specific aplicat deja expunerilor provenind din finanțări specializate în cadrul abordării IRB. Ar trebui introdus un tratament specific pentru expunerile provenind din finanțări specializate, prin care să se facă o distincție între „finanțarea proiectelor”, „finanțarea obiectelor” și „finanțarea mărfurilor”, pentru a se reflecta mai bine riscurile inerente acestor subclase ale clasei de expuneri provenind din finanțări specializate.

(21)

Cu toate că noul tratament din cadrul abordării standardizate prevăzut în standardele Basel III pentru expunerile provenind din finanțări specializate care nu beneficiază de un rating este mai granular decât actualul tratament standardizat al expunerilor față de societăți, primul nu este suficient de sensibil la riscuri pentru a putea reflecta efectele pachetelor cuprinzătoare de titluri de valoare și ale gajurilor asociate de obicei cu respectivele expuneri în Uniune, ceea ce le permite creditorilor să controleze viitoarele fluxuri de numerar care urmează să fie generate pe durata de viață a proiectului sau a activului. Din cauza lipsei de acoperire a ratingurilor de credit externe pentru expunerile provenind din finanțări specializate în Uniune, respectivul tratament nou ar putea, de asemenea, să stimuleze instituțiile să nu mai acorde finanțare anumitor proiecte sau să își asume riscuri mai mari în cazul unor expuneri care altfel sunt tratate în mod similar și care au profiluri de risc diferite. În timp ce expunerile provenind din finanțări specializate sunt finanțate în cea mai mare parte de instituții care utilizează abordarea IRB și care dispun de modele interne pentru expunerile respective, impactul ar putea fi deosebit de semnificativ în cazul expunerilor din finanțarea obiectelor, care ar putea fi supuse riscului de întrerupere a activităților, în contextul special al aplicării pragului minim privind cerințele de capital. Pentru a se evita consecințele nedorite ale lipsei de sensibilitate la risc a standardelor Basel III pentru expunerile din finanțarea obiectelor care nu beneficiază de un rating, expunerile din finanțarea obiectelor care respectă un set de criterii capabile să le reducă profilul de risc la standarde de înaltă calitate compatibile cu gestionarea prudentă și conservatoare a riscurilor financiare ar trebui să beneficieze de o pondere de risc redusă cu titlu tranzitoriu. Acest regim tranzitoriu ar trebui să fie evaluat într-un raport elaborat de ABE.

(22)

Clasificarea expunerilor de tip retail în cadrul SA-CR și a abordării IRB ar trebui aliniată și mai mult, astfel încât să se asigure o aplicare consecventă a ponderilor de risc corespunzătoare pentru același set de expuneri. În conformitate cu standardele Basel III, ar trebui stabilite norme pentru un tratament diferențiat al expunerilor de tip retail reînnoibile care îndeplinesc un set de condiții de rambursare sau de utilizare capabile să le reducă profilul de risc. Aceste expuneri ar trebui să fie definite ca expuneri față de tranzactori. Expunerilor față de una sau mai multe persoane fizice care nu îndeplinesc toate condițiile pentru a fi considerate expuneri de tip retail ar trebui să li se atribuie o pondere de risc de 100 % în cadrul SA-CR.

(23)

Standardele Basel III introduc un factor de conversie a creditului de 10 % pentru angajamentele revocabile necondiționat în cadrul SA-CR. Acest lucru va avea probabil ca rezultat un impact semnificativ asupra debitorilor care se bazează pe caracterul flexibil al angajamentelor revocabile necondiționat pentru a-și finanța activitățile atunci când se confruntă cu fluctuații sezoniere ale activităților lor sau atunci când gestionează modificări neprevăzute pe termen scurt ale nevoilor de capital de lucru, în special în timpul redresării în urma pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este oportun să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia instituțiile ar trebui să poată aplica în continuare un factor de conversie a creditului mai scăzut pentru angajamentele lor revocabile necondiționat și, ulterior, să se evalueze dacă se justifică o potențială creștere treptată a factorilor de conversie a creditului aplicabili, pentru a permite instituțiilor să își ajusteze practicile operaționale și produsele fără a împiedica accesul la credite al debitorilor instituțiilor.

(24)

Instituțiile ar trebui să joace un rol esențial în ceea ce privește contribuția la redresarea în urma pandemiei de COVID-19 și prin extinderea măsurilor proactive de restructurare a datoriei la debitorii solvabili care se confruntă sau sunt pe cale să se confrunte cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor lor financiare. În acest sens, instituțiile nu ar trebui să fie descurajate de la a extinde concesii semnificative și debitorilor atunci când acest lucru este considerat adecvat ca urmare a unei clasificări potențiale și nejustificate a contrapărților ca fiind în stare de nerambursare, în cazul în care astfel de concesii ar putea restabili probabilitatea ca respectivii debitori să își plătească restul datoriilor. La elaborarea orientărilor privind definiția conceptului de stare de nerambursare a unui debitor sau a unei facilități de credit, ABE ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător necesitatea de a furniza instituțiilor o flexibilitate adecvată.

(25)

Criza financiară mondială din 2008-2009 a arătat că, în unele cazuri, instituțiile au utilizat, de asemenea, abordarea IRB pe portofolii considerate nepotrivite pentru a face obiectul modelării din cauza insuficienței datelor, ceea ce a avut consecințe negative asupra fiabilității rezultatelor. Prin urmare, este oportun să nu se impună instituțiilor obligația de a utiliza abordarea IRB pentru toate expunerile lor și de a aplica cerința privind implementarea la nivelul claselor de expuneri. De asemenea, este oportun să se restricționeze utilizarea abordării IRB pentru clasele de expuneri în cazul cărora realizarea unei modelări robuste este mai dificilă, pentru a spori comparabilitatea și soliditatea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit pe baza abordării IRB.

(26)

Expunerile instituțiilor față de alte instituții, alte entități din sectorul financiar și societăți mari se caracterizează, de regulă, printr-un nivel scăzut de nerambursare. Pentru astfel de portofolii cu o frecvență de nerambursare scăzută, este dificil pentru instituții să obțină estimări fiabile ale pierderii în caz de nerambursare (LGD), din cauza numărului insuficient de cazuri de nerambursare observate în cadrul portofoliilor respective. Această dificultate a condus la un nivel nedorit de dispersie între instituții în ceea ce privește nivelul de risc estimat. Prin urmare, pentru aceste portofolii cu o frecvență de nerambursare scăzută, instituțiile ar trebui să utilizeze mai curând valorile reglementate ale LGD decât estimările interne ale LGD.

(27)

Instituțiile care utilizează modele interne pentru a estima cerințele de fonduri proprii pentru riscul de credit în ceea ce privește expunerile din titluri de capital își bazează, în general, evaluarea riscurilor pe datele liber accesibile publicului, la care se poate presupune că au acces identic toate instituțiile. În aceste condiții, diferențele în materie de cerințe de fonduri proprii nu pot fi justificate. În plus, expunerile din titlurile de capital deținute în afara portofoliului de tranzacționare constituie o componentă foarte redusă a bilanțurilor instituțiilor. Prin urmare, pentru a spori comparabilitatea cerințelor de fonduri proprii ale instituțiilor și pentru a simplifica cadrul de reglementare, instituțiile ar trebui să își calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscul de credit în ceea ce privește expunerile din titluri de capital utilizând SA-CR, iar abordarea IRB nu ar trebui să fie autorizată în acest scop.

(28)

Ar trebui să se asigure faptul că estimările probabilității de nerambursare, ale LGD și ale factorilor de conversie a creditului pentru expunerile individuale ale instituțiilor cărora li se permite să utilizeze modele interne pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit nu ating niveluri inadecvat de scăzute. Prin urmare, este oportun să se introducă valori minime pentru estimările proprii și să se impună instituțiilor obligația de a utiliza valoarea cea mai mare dintre estimările proprii ale parametrilor de risc și valorile minime pentru respectivele estimări proprii. Astfel de valori minime pentru parametrii de risc („praguri minime privind parametrii de risc” – „input floors”) ar trebui să constituie o garanție că cerințele de fonduri proprii nu scad sub un nivel prudent. În plus, astfel de praguri minime privind parametrii de risc ar trebui să atenueze riscul de model cauzat de factori precum specificarea incorectă a modelului, eroarea de evaluare și limitările datelor. Pragurile minime privind parametrii de risc ar trebui să îmbunătățească, de asemenea, comparabilitatea ratelor fondurilor proprii între instituții. Pentru a obține aceste rezultate, pragurile minime privind parametrii de risc ar trebui calibrate într-un mod suficient de prudent.

(29)

Pragurile minime privind parametrii de risc care sunt calibrate într-un mod prea prudent ar putea descuraja instituțiile să adopte abordarea IRB și standardele asociate de gestionare a riscurilor. Instituțiile ar putea fi de asemenea stimulate să își reorienteze portofoliile către expuneri cu risc mai mare pentru a evita constrângerile impuse de pragurile minime privind parametrii de risc. Pentru a se evita astfel de consecințe nedorite, pragurile minime privind parametrii de risc ar trebui să reflecte în mod corespunzător anumite caracteristici de risc ale expunerilor-suport, în special prin adoptarea unor valori diferite pentru tipuri de expuneri diferite, după caz.

(30)

Expunerile provenind din finanțări specializate au caracteristici de risc care diferă de cele ale expunerilor generale față de societăți. Prin urmare, este oportun să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia să se reducă pragul minim al LGD aplicabil expunerilor provenind din finanțări specializate. Orice prelungire a perioadei de tranziție ar trebui justificată și limitată la maximum patru ani.

(31)

În conformitate cu standardele Basel III, abordarea IRB pentru clasa de expuneri suverane ar trebui să rămână în mare măsură neschimbată, având în vedere natura specială și riscurile legate de debitorii aferenți obligației-suport. În special, expunerile suverane nu ar trebui să facă obiectul unor praguri minime privind parametrii de risc.

(32)

Pentru a asigura o abordare coerentă pentru toate expunerile față de administrații regionale, autorități locale și entități din sectorul public, ar trebui create două noi clase de expuneri față de administrații regionale, autorități locale și entități din sectorul public, independente atât de clasele de expuneri suverane, cât și de clasele de expuneri ale instituțiilor. Tratamentul expunerilor asimilate față de administrații regionale, autorități locale și entități din sectorul public, care, în cadrul SA-CR, s-ar califica pentru un tratament ca expuneri față de administrații centrale și bănci centrale nu ar trebui atribuit respectivelor noi clase de expuneri în cadrul abordării IRB și nu ar trebui să facă obiectul pragurilor minime privind parametrii de risc. În plus, ar trebui calibrate praguri minime specifice mai scăzute privind parametrii de risc în cadrul abordării IRB pentru expunerile față de administrații regionale, autorități locale și entități din sectorul public care nu sunt asimilate, pentru a se reflecta în mod corespunzător profilul lor de risc în comparație cu expunerile față de societăți.

(33)

Ar trebui clarificat modul în care efectul unei garanții ar trebui recunoscut pentru o expunere garantată tratată conform abordării IRB utilizându-se propriile estimări ale LGD în situațiile în care garantul aparține unui tip de expuneri tratate conform abordării IRB, dar fără utilizarea propriilor estimări ale LGD. În special, utilizarea abordării bazate pe înlocuire, prin care parametrii de risc legați de expunerea-suport sunt înlocuiți cu cei ai garantului, sau a unei metode prin care probabilitatea nerambursării sau LGD a debitorului aferent obligației suport este ajustată utilizându-se o abordare specifică de modelare pentru a se ține seama de efectul garanției nu ar trebui să conducă la o pondere de risc ajustată mai mică decât ponderea de risc aplicabilă unei expuneri directe față de garant, comparabile. În consecință, în cazul în care garantul este tratat pe baza abordării SA-CR, recunoașterea garanției pe baza abordării IRB ar trebui în general să conducă la situația în care ponderea de risc a garantului conform SA-CR se atribuie expunerii garantate.

(34)

Cadrul Basel III finalizat nu mai impune unei instituții care a adoptat abordarea IRB pentru o clasă de expuneri obligația de a adopta această abordare pentru toate expunerile sale din afara portofoliului de tranzacționare. În vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile între instituțiile care tratează în prezent anumite expuneri conform abordării IRB și cele care nu fac acest lucru, un regim tranzitoriu ar trebui să permită instituțiilor să revină la abordări mai puțin sofisticate în cadrul unei proceduri simplificate. Procedura respectivă ar trebui să permită autorităților competente să se opună cererilor de a se reveni la o abordare mai puțin sofisticată care sunt făcute pentru a se iniția un arbitraj de reglementare. În scopul procedurii menționate, simplul fapt că revenirea la o abordare mai puțin sofisticată conduce la o reducere a cerințelor de fonduri proprii determinate pentru expunerile respective nu ar trebui să fie considerat un motiv suficient pentru o opunere față de o cerere pe motive de arbitraj de reglementare.

(35)

În contextul eliminării variabilității nejustificate a cerințelor de fonduri proprii, normele existente în materie de actualizare aplicate fluxurilor de numerar artificiale ar trebui revizuite pentru a se elimina orice consecințe nedorite. ABE ar trebui să fie mandatată să își revizuiască ghidurile privind revenirea la stadiul de a nu se afla în stare de nerambursare.

(36)

Introducerea pragului minim privind cerințele de capital ar putea avea un impact semnificativ asupra cerințelor de fonduri proprii pentru pozițiile din securitizare deținute de instituțiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele interne de rating sau abordarea bazată pe evaluări interne. Deși astfel de poziții sunt în general mici în raport cu alte expuneri, introducerea pragului minim privind cerințele de capital ar putea afecta viabilitatea economică a operațiunii de securitizare din cauza unui avantaj prudențial insuficient al transferului riscului. Acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul în care dezvoltarea pieței securitizărilor ar face parte din Planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital prevăzut în comunicarea Comisiei din 24 septembrie 2020 intitulată „O uniune a piețelor de capital pentru cetățeni și întreprinderi – un nou plan de acțiune” (denumit în continuare „Planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital”) și, de asemenea, în cazul în care instituțiile inițiatoare ar fi nevoite să utilizeze securitizarea pe scară mai largă pentru a-și gestiona mai activ portofoliile dacă vor intra sub incidența pragului minim privind cerințele de capital. Pe parcursul unei perioade de tranziție, instituțiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele interne de rating ar trebui să poată aplica un tratament favorabil în scopul calculării pragului lor minim privind cerințele de capital pentru pozițiile lor de securitizare care sunt ponderate la risc prin utilizarea oricăreia dintre abordări. ABE ar trebui să raporteze Comisiei cu privire la necesitatea unei eventuale revizuiri a tratamentului prudențial al tranzacțiilor de securitizare în vederea creșterii sensibilității la risc a tratamentului prudențial.

(37)

Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului (9) a modificat Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru a pune în aplicare standardele Basel III privind revizuirea fundamentală a portofoliului de tranzacționare finalizat de BCBS în 2019 (denumite în continuare „standardele finale FRTB”) numai în scopuri de raportare. Introducerea unor cerințe de fonduri proprii obligatorii bazate pe standardele respective urma să fie realizată prin intermediul unei propuneri legislative separate, în urma evaluării impactului acestora asupra instituțiilor din Uniune.

(38)

Standardele finale FRTB în ceea ce privește limita dintre portofoliul de tranzacționare și portofoliul bancar ar trebui să fie puse în aplicare în dreptul Uniunii deoarece au un impact semnificativ asupra calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață. În conformitate cu standardele Basel III, punerea în aplicare a cerințelor privind limita ar trebui să includă listele de instrumente care urmează să fie atribuite portofoliului de tranzacționare sau portofoliului bancar, precum și derogarea care permite instituțiilor să atribuie, sub rezerva aprobării de către autoritatea competentă, anumite instrumente deținute de obicei în portofoliul de tranzacționare, inclusiv titluri de capital cotate, în portofoliul bancar, în cazul în care pozițiile pe instrumentele respective nu sunt deținute cu intenția tranzacționării sau nu acoperă pozițiile deținute cu intenția tranzacționării.

(39)

Pentru a se evita o sarcină operațională semnificativă pentru instituțiile din Uniune, toate cerințele de punere în aplicare a standardelor finale FRTB în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață ar trebui să aibă aceeași dată de aplicare. Prin urmare, data aplicării unui număr limitat de cerințe FRTB care au fost deja introduse prin Regulamentul (UE) 2019/876 ar trebui să fie aliniată la data aplicării prezentului regulament. La 27 februarie 2023, ABE a emis un aviz conform căruia, în cazul în care dispozițiile menționate la articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2019/876 au intrat în vigoare, iar cadrul juridic aplicabil nu prevede încă aplicarea abordărilor inspirate de FRTB în scopul calculării capitalului, autoritățile competente menționate în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 nu ar trebui să acorde prioritate niciunei măsuri de supraveghere sau de asigurare a respectării normelor în legătură cu cerințele respective până la punerea în aplicare deplină a FRTB, care se preconizează că va avea loc începând cu 1 ianuarie 2025.

(40)

Pentru a finaliza agenda de reforme introdusă după criza financiară mondială din 2008-2009 și pentru a remedia deficiențele actualului cadru privind riscul de piață, în dreptul Uniunii ar trebui introduse cerințe de fonduri proprii obligatorii pentru riscul de piață bazate pe standardele finale FRTB. Estimările recente ale impactului standardelor finale FRTB asupra instituțiilor din Uniune au arătat că punerea în aplicare a standardelor respective în Uniune va conduce la o creștere semnificativă a cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață pentru anumite activități de tranzacționare și de formare a pieței care sunt importante pentru economia Uniunii. Pentru a atenua acest impact și pentru a menține buna funcționare a piețelor financiare din Uniune, ar trebui introduse ajustări specifice în ceea ce privește punerea în aplicare a standardelor finale FRTB în dreptul Uniunii.

(41)

Activitățile de tranzacționare ale instituțiilor pe piețele wholesale pot fi desfășurate cu ușurință la nivel transfrontalier, inclusiv între statele membre și țările terțe. Prin urmare, punerea în aplicare a standardelor finale FRTB ar trebui să conveargă cât mai mult posibil între jurisdicții, atât în ceea ce privește conținutul, cât și calendarul. În caz contrar, ar fi imposibil să se asigure condiții de concurență echitabile la nivel internațional pentru activitățile respective. Prin urmare, Comisia ar trebui să monitorizeze punerea în aplicare a standardelor finale FRTB în alte jurisdicții membre ale BCBS. Pentru a se aborda, acolo unde este necesar, eventualele perturbări intervenite în punerea în aplicare a standardelor finale FRTB, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui delegată Comisiei. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (10). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate. Măsurile introduse prin intermediul actelor delegate ar trebui să rămână temporare. În cazul în care este oportun ca astfel de măsuri să se aplice în mod permanent, Comisia ar trebui să prezinte o propunere legislativă Parlamentului European și Consiliului.

(42)

Comisia ar trebui să țină seama de principiul proporționalității la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață pentru instituțiile cu un portofoliu de tranzacționare de dimensiuni medii și să calibreze aceste cerințe în consecință. Prin urmare, instituțiilor cu activități încadrându-se într-un portofoliu de tranzacționare de dimensiuni medii ar trebui să li se permită să utilizeze o abordare standardizată simplificată pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață, în conformitate cu standardele convenite la nivel internațional. În plus, criteriile de eligibilitate pentru identificarea instituțiilor cu activități încadrându-se într-un portofoliu de tranzacționare de dimensiuni medii ar trebui să rămână aliniate la criteriile de exceptare a acestor instituții de la cerințele de raportare FRTB prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/876.

(43)

Având în vedere structura actualizată a pieței certificatelor de emisii de carbon a Uniunii, stabilitatea acesteia din ultimii ani și volatilitatea limitată a prețurilor creditelor de emisii de carbon, în cadrul abordării standardizate alternative ar trebui introdusă o pondere de risc specifică pentru expunerile la comercializarea certificatelor de emisii de carbon din cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).

(44)

Conform abordării standardizate alternative, expunerile la instrumente care prezintă riscuri reziduale fac obiectul unei majorări pentru riscul rezidual pentru a se ține seama de riscurile care nu sunt acoperite de metoda bazată pe sensibilități. În conformitate cu standardele Basel III, un instrument și acoperirea acestuia pot fi compensate în scopul respectivei taxe numai dacă compensarea se realizează în mod perfect. Cu toate acestea, instituțiile sunt în măsură să acopere pe piață, în mare măsură, riscul rezidual al unora dintre instrumentele care intră în domeniul de aplicare al majorării pentru riscul rezidual, reducând astfel riscul global al portofoliilor lor, chiar dacă aceste acoperiri ar putea să nu compenseze perfect riscul poziției inițiale. Pentru a permite instituțiilor să continue acoperirea fără măsuri de descurajare nejustificate și ca recunoaștere a argumentelor economice în favoarea reducerii riscului global, implementarea majorării pentru riscul rezidual ar trebui să permită cu titlu temporar, în condiții stricte și cu aprobarea autorităților de supraveghere, ca acoperirile instrumentelor care pot fi acoperite pe piață să fie excluse din majorarea pentru riscul rezidual.

(45)

BCBS a revizuit standardul internațional privind riscul operațional pentru a remedia deficiențele scoase la lumină de criza financiară mondială din 2008-2009. Pe lângă lipsa sensibilității la risc a abordărilor standardizate, în cadrul abordării avansate de evaluare a fost identificată o lipsă de comparabilitate generată de gama largă de practici de modelare internă. Prin urmare, pentru simplificarea cadrului privind riscul operațional, toate abordările existente pentru estimarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul operațional au fost înlocuite cu o metodă unică, care nu se bazează pe modele, și anume noua abordare standardizată pentru riscul operațional. Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui aliniat la cadrul Basel III finalizat pentru a contribui la condiții de concurență echitabile la nivel internațional pentru instituțiile stabilite în Uniune, dar care își desfășoară activitatea și în afara Uniunii, și pentru a asigura eficacitatea în continuare a cadrului privind riscul operațional la nivelul Uniunii.

(46)

Noua abordare standardizată pentru riscul operațional introdusă de BCBS combină un indicator care se bazează pe dimensiunea activității unei instituții cu un indicator care ia în considerare istoricul pierderilor instituției respective. Cadrul Basel III finalizat prevede un nivel de putere discreționară cu privire la modul în care poate fi implementat indicatorul care ia în considerare istoricul pierderilor unei instituții. Jurisdicțiile pot să nu ia în considerare pierderile istorice la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul operațional pentru toate instituțiile relevante sau pot lua în considerare datele istorice privind pierderile chiar și pentru instituțiile ale căror dimensiuni sunt sub un anumit prag. Pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile în cadrul Uniunii și pentru simplificarea calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul operațional, această putere discreționară ar trebui exercitată în mod armonizat pentru cerințele minime de fonduri proprii, prin ignorarea datelor istorice privind pierderile operaționale pentru toate instituțiile.

(47)

La calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul operațional, utilizarea polițelor de asigurare ar putea fi autorizată pe viitor ca tehnică eficace de diminuare a riscurilor. În acest scop, ABE ar trebui să raporteze Comisiei cu privire la oportunitatea recunoașterii polițelor de asigurare ca tehnică eficace de diminuare a riscurilor și cu privire la condițiile, criteriile și formula-standard care trebuie aplicate în astfel de cazuri.

(48)

Ritmul extraordinar și fără precedent al înăspririi politicii monetare în urma pandemiei de COVID-19 ar putea duce la niveluri semnificative de volatilitate pe piețele financiare. Împreună cu o creștere a incertitudinii care duce la o creștere a randamentelor pentru datoria publică, acest lucru ar putea, la rândul său, să genereze pierderi nerealizate în ceea ce privește deținerile de datorie publică ale anumitor instituții. Pentru a atenua impactul negativ considerabil al volatilității de pe piețele datoriilor administrației centrale asupra fondurilor proprii ale instituțiilor și, prin urmare, asupra capacității instituțiilor de a acorda împrumuturi, ar trebui reintrodus un filtru prudențial temporar care să neutralizeze parțial acest impact.

(49)

Finanțarea publică prin emiterea de obligațiuni de stat denominate în moneda națională a unui alt stat membru ar putea fi necesară în continuare pentru a sprijini măsurile publice de combatere a consecințelor gravului șoc economic dublu, cauzat de pandemia de COVID-19 și de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Pentru a se evita crearea unor constrângeri pentru instituțiile care investesc în astfel de obligațiuni, este oportun să se reintroducă regimul tranzitoriu pentru expunerile față de administrații centrale sau bănci centrale, în cazul în care expunerile respective sunt denominate în moneda națională a unui alt stat membru în scopul tratării unor astfel de expuneri conform cadrului privind riscul de credit.

(50)

Regulamentul (UE) 2019/630 al Parlamentului European și al Consiliului (11) a introdus o cerință privind acoperirea minimă a pierderilor pentru expunerile neperformante (NPE), așa-numitul mecanism de protecție prudențial. Măsura a urmărit să evite reconstituirea expunerilor neperformante deținute de instituții, promovând, în același timp, gestionarea proactivă a NPE prin îmbunătățirea eficienței procedurilor instituțiilor de restructurare sau de asigurare a respectării normelor. În acest context, NPE garantate de agenții de creditare a exportului sau de garanți publici ar trebui să li se aplice unele modificări specifice. În plus, anumite instituții care îndeplinesc condiții stricte și sunt specializate în achiziționarea de NPE ar trebui excluse de la aplicarea mecanismului de protecție prudențial.

(51)

Instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate și alte instituții cotate la bursă ar trebui să publice, de asemenea, informații privind valoarea și calitatea expunerilor performante, neperformante și restructurate în urma dificultăților financiare, precum și o analiză a expunerilor restante în funcție de vechimea lor în contabilitate. Această obligație de publicare nu creează o sarcină suplimentară pentru instituțiile menționate, deoarece publicarea unui astfel de set limitat de informații a fost deja pusă în aplicare de ABE pe baza Planului de acțiune al Consiliului din 2017 privind creditele neperformante în Europa, care a invitat ABE să consolideze cerințele de publicare a informațiilor privind calitatea activelor și creditele neperformante pentru toate instituțiile. Obligația de publicare respectivă este de asemenea pe deplin coerentă cu comunicarea Comisiei din 16 decembrie 2020 intitulată „Abordarea problemei creditelor neperformante în urma pandemiei de COVID-19”.

(52)

Este necesar să se reducă sarcina de asigurare a conformității în scopul publicării de informații și să se îmbunătățească comparabilitatea informațiilor. Prin urmare, ABE ar trebui să creeze o platformă online centralizată care să permită publicarea informațiilor și a datelor transmise de instituții. Respectiva platformă online centralizată ar trebui să servească drept punct unic de acces pentru informațiile publicate de instituții, în timp ce proprietatea asupra informațiilor și datelor și responsabilitatea pentru acuratețea acestora ar trebui să revină în continuare instituțiilor care le produc. Centralizarea publicării informațiilor ar trebui să fie în deplină conformitate cu Planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital. În plus, respectiva platformă online centralizată ar trebui să fie interoperabilă cu punctul unic de acces european.

(53)

Pentru a permite o mai bună integrare a raportării de supraveghere și a publicărilor de informații în scopuri de supraveghere, ABE ar trebui să publice informațiile transmise de instituții în mod centralizat, respectând în același timp dreptul tuturor instituțiilor de a publica ele însele date și informații. Astfel de publicări centralizate ar trebui să permită ABE să facă publice informațiile transmise de instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate, pe baza informațiilor raportate de instituțiile respective autorităților competente și, prin urmare, ar trebui să reducă în mod semnificativ sarcina administrativă la care sunt supuse instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate. În același timp, centralizarea publicărilor de informații nu ar trebui să aibă niciun impact asupra costurilor altor instituții și ar trebui să sporească transparența și să reducă costurile accesului la informații prudențiale pentru participanții la piață. O astfel de transparență sporită ar trebui să faciliteze comparabilitatea datelor între instituții și să promoveze disciplina pieței.

(54)

Realizarea ambițiilor în materie de mediu și climă ale Pactului verde european prevăzut în comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 și contribuția la Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă necesită canalizarea unor volume mari de investiții ale sectorului privat către investiții durabile în Uniune. Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui să reflecte importanța factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG) și o înțelegere deplină a riscurilor aferente expunerilor la activități care sunt legate de obiectivele globale în materie de durabilitate sau ESG. Pentru a asigura convergența în întreaga Uniune și o înțelegere uniformă a factorilor și a riscurilor ESG, ar trebui stabilite definiții generale. Factorii ESG pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra performanței financiare sau a solvabilității unei entități, a unui suveran sau a unei persoane. Printre exemplele comune de factori ESG se numără emisiile de gaze cu efect de seră, biodiversitatea și utilizarea apei și consumul de apă în domeniul mediului, drepturile omului și considerente legate de ocuparea forței de muncă și de forța de muncă în domeniul social, precum și drepturile și responsabilitățile personalului de conducere și remunerația în domeniul guvernanței. Activele sau activitățile asupra cărora se reflectă impactul factorilor de mediu sau sociali ar trebui definite în raport cu ambiția Uniunii de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și într-un regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind refacerea naturii și de modificare a Regulamentului (UE) 2022/869, precum și în obiectivele relevante în materie de durabilitate ale Uniunii. Criteriile tehnice de examinare în legătură cu principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ”, adoptate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului (13), precum și cu acte juridice specifice ale Uniunii vizând prevenirea schimbărilor climatice, a degradării mediului și a pierderii biodiversității ar trebui utilizate pentru a se identifica active sau expuneri în scopul evaluării tratamentelor prudențiale specifice și a diferențelor de risc.

(55)

Expunerile la riscurile ESG nu sunt neapărat proporționale cu dimensiunea și complexitatea unei instituții. Nivelurile expunerilor la riscurile ESG de pe întreg teritoriul Uniunii sunt, de asemenea, destul de eterogene, în unele state membre fiind observabil un potențial impact al tranziției cu intensitate moderată, în timp ce, în altele, impactul potențial al tranziției asupra expunerilor legate de activități care au un impact negativ semnificativ, în special asupra mediului, fiind ridicat. Cerințele de transparență pe care trebuie să le îndeplinească instituțiile și cerințele de publicare a informațiilor în materie de durabilitate prevăzute în alte acte legislative existente ale Uniunii vor oferi date mai granulare în câțiva ani. Însă, pentru a evalua în mod corespunzător riscurile ESG cu care s-ar putea confrunta instituțiile, este imperativ ca piețele și autoritățile competente să obțină date adecvate de la toate entitățile expuse riscurilor respective. Instituțiile ar trebui să fie în măsură să identifice în mod sistematic expunerile lor la activități despre care se consideră că prejudiciază semnificativ unul dintre obiectivele de mediu în sensul Regulamentului (UE) 2020/852 și să asigure o transparență adecvată în această privință. Pentru a se asigura că autoritățile competente au la dispoziție date care sunt granulare, cuprinzătoare și comparabile în scopul unei supravegheri eficace, informațiile privind expunerile la riscurile ESG ar trebui incluse în raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor. Pentru a garanta o transparență cuprinzătoare în ceea ce privește piețele, publicarea de informații privind riscurile ESG ar trebui, de asemenea, extinsă la toate instituțiile. Granularitatea informațiilor respective ar trebui să fie conformă cu principiul proporționalității, ținându-se cont de dimensiunea și complexitatea instituției în cauză și de pragul de semnificație al expunerilor sale la riscurile ESG. Atunci când revizuiește standardele tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește publicarea riscurilor ESG, ABE ar trebui să ia în considerare mijloace de îmbunătățire a publicării riscurilor ESG ale portofoliilor de acoperire ale obligațiunilor garantate și să analizeze dacă informațiile privind expunerile relevante ale portofoliilor de împrumuturi care stau la baza obligațiunilor garantate emise de instituții, fie direct, fie prin transferul de împrumuturi către o entitate cu scop special, ar trebui incluse fie în standardele tehnice de punere în aplicare revizuite, fie în cadrul de reglementare și de publicare pentru obligațiunile garantate.

(56)

Pe măsură ce se intensifică tranziția economiei Uniunii către un model economic durabil, riscurile legate de durabilitate capătă un profil mai proeminent și ar putea necesita o reflecție suplimentară. O evaluare adecvată a disponibilității și a accesibilității unor date fiabile și consecvente privind ESG ar trebui să constituie baza pentru stabilirea unei legături complete între determinanții de risc ESG și categoriile tradiționale de riscuri financiare și seturi de expuneri. ESMA ar trebui de asemenea să contribuie la colectarea respectivă de dovezi raportând dacă riscurile ESG sunt reflectate în mod corespunzător în ratingurile de risc de credit ale contrapărților expunerile pe care le-ar putea avea instituțiile. În contextul unor evoluții rapide și continue în ceea ce privește identificarea și cuantificarea riscurilor ESG atât de către instituții, cât și de către autoritățile de supraveghere, este de asemenea necesar să se devanseze, până la data intrării în vigoare a prezentului regulament, o parte din mandatul încredințat ABE de a evalua dacă se justifică un tratament prudențial specific al expunerilor legate de activele sau activitățile asociate în mod substanțial cu obiective de mediu sau sociale și de a prezenta un raport în acest sens. Având în vedere durata și complexitatea activității de evaluare care trebuie desfășurată, mandatul ABE existent ar trebui să fie împărțit într-o serie de rapoarte. Prin urmare, până la sfârșitul anului 2024 și, respectiv, 2025, ar trebui elaborate două rapoarte de monitorizare anuale succesive ale ABE. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei, pentru a se atinge obiectivul neutralității emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, nu pot avea loc noi explorări și extinderi ale combustibililor fosili. Aceasta înseamnă că expunerile la combustibilii fosili sunt predispuse să reprezinte un risc mai ridicat, atât la nivel micro, întrucât valoarea acestor active urmează să scadă în timp, cât și la nivel macro, întrucât finanțarea activităților legate de combustibilii fosili pune în pericol obiectivul de limitare a creșterii temperaturii globale la 1,5 oC peste nivelurile preindustriale și, în consecință, amenință stabilitatea financiară. Prin urmare, autoritățile competente și participanții la piață ar trebui să beneficieze de o transparență sporită din partea instituțiilor cu privire la expunerile lor față de entitățile din sectorul combustibililor fosili, inclusiv cu privire la activitatea lor în ceea ce privește sursele regenerabile de energie.

(57)

Pentru a se asigura că nicio ajustare pentru expunerile la infrastructură nu subminează ambițiile climatice ale Uniunii, noile expuneri ar beneficia de reducerea ponderii de risc numai în cazul în care activele finanțate contribuie pozitiv la unul sau mai multe dintre obiectivele de mediu prevăzute în Regulamentul (UE) 2020/852 și nu prejudiciază în mod semnificativ celelalte obiective prevăzute în regulamentul respectiv sau în care activele finanțate nu prejudiciază în mod semnificativ niciunul dintre obiectivele de mediu prevăzute în regulamentul respectiv.

(58)

Este esențial ca autoritățile de supraveghere să dispună de competențele necesare pentru a evalua și a măsura în mod cuprinzător riscurile la care este expus un grup bancar la nivel consolidat, precum și de flexibilitatea de a-și adapta abordările în materie de supraveghere la noile surse de riscuri. Este important să se evite lacunele dintre consolidarea prudențială și cea contabilă, care ar putea conduce la tranzacții prin care unele active ar fi scoase din sfera consolidării prudențiale, chiar dacă riscurile persistă în cadrul grupului bancar. Lipsa de coerență în definirea termenilor de „întreprindere-mamă”, „filială” și „control”, precum și lipsa de claritate în ceea ce privește definiția „întreprinderii prestatoare de servicii auxiliare”, a „societății financiare holding” și a „instituției financiare” îngreunează aplicarea consecventă a normelor aplicabile în Uniune și detectarea și abordarea corespunzătoare a riscurilor la nivel consolidat de către autoritățile de supraveghere. Prin urmare, definițiile respective ar trebui modificate și clarificate suplimentar. În plus, se consideră oportun ca ABE să investigheze în continuare dacă ar fi posibil ca aceste competențe încredințate autorităților de supraveghere să fie restrânse în mod neintenționat de eventualele discrepanțe sau lacune rămase în dispozițiile de reglementare sau ca efect al interacțiunii lor cu cadrul contabil aplicabil.

(59)

Piețele criptoactivelor au crescut rapid în ultimii ani. Pentru a aborda riscurile potențiale pentru instituții cauzate de expunerile lor la criptoactive care nu sunt acoperite suficient de cadrul prudențial existent, BCBS a publicat în decembrie 2022 un standard cuprinzător pentru tratamentul prudențial al expunerilor la criptoactive. Data recomandată de aplicare a standardului respectiv este 1 ianuarie 2025, dar unele elemente tehnice ale standardului au continuat să fie dezvoltate la nivelul BCBS în cursul anilor 2023 și 2024. Având în vedere evoluțiile actuale de pe piețele criptoactivelor și recunoscând importanța punerii în aplicare depline a standardului Basel privind expunerile instituțiilor la criptoactive în dreptul Uniunii, Comisia ar trebui să prezinte o propunere legislativă până la 30 iunie 2025 pentru a pune în aplicare standardul respectiv și ar trebui să specifice tratamentul prudențial aplicabil expunerilor respective în cursul perioadei de tranziție până la punerea în aplicare a respectivului standard. Tratamentul prudențial tranzitoriu ar trebui să țină seama de cadrul juridic introdus prin Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului (14) pentru emitenții de criptoactive și să specifice un tratament prudențial al criptoactivelor respective. Prin urmare, în cursul perioadei de tranziție, activele tradiționale tokenizate, inclusiv tokenurile de monedă electronică, ar trebui să fie recunoscute ca prezentând riscuri similare cu activele tradiționale și criptoactivele conforme cu regulamentul respectiv, iar raportarea la activele tradiționale, altele decât o monedă fiduciară unică, ar trebui să beneficieze de un tratament prudențial în conformitate cu cerințele regulamentului menționat. Expunerile față de alte criptoactive, inclusiv instrumente financiare derivate tokenizate pe criptoactive diferite de cele care se califică pentru tratamentul mai favorabil în materie de capital, ar trebui să primească o pondere de risc de 1 250 %.

(60)

Lipsa de claritate a anumitor aspecte ale cadrului privind pragurile marjelor minime de ajustare pentru operațiunile de finanțare prin instrumente financiare, elaborat de BCBS ca parte a cadrului Basel III finalizat, precum și rezervele cu privire la justificarea economică a aplicării acestuia la anumite tipuri de operațiuni de finanțare prin instrumente financiare au ridicat întrebarea dacă obiectivele prudențiale ale acestui cadru pot fi atinse fără a se crea consecințe nedorite. Prin urmare, Comisia ar trebui să reevalueze punerea în aplicare în dreptul Uniunii a cadrului privind pragurile marjelor minime de ajustare pentru operațiunile de finanțare prin instrumente financiare. Pentru a furniza Comisiei suficiente dovezi în acest sens, ABE, în strânsă cooperare cu ESMA, ar trebui să raporteze Comisiei cu privire la impactul cadrului respectiv și la abordarea cea mai adecvată pentru punerea sa în aplicare în dreptul Uniunii.

(61)

În cadrul Basel III finalizat, s-ar putea ca natura pe termen foarte scurt a operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare să nu fie bine reflectată în SA-CR, ceea ce ar conduce la cerințe de fonduri proprii calculate conform acestei abordări care ar putea fi excesiv de mari comparativ cu cerințele de fonduri proprii calculate conform abordării IRB. Prin urmare și având în vedere, de asemenea, introducerea pragului minim privind cerințele de capital, cerințele de fonduri proprii calculate pentru expunerile respective ar putea crește în mod semnificativ, afectând lichiditatea piețelor datoriilor și titlurilor de valoare, inclusiv a piețelor datoriilor suverane. În consecință, ABE ar trebui să raporteze cu privire la caracterul adecvat și impactul standardelor privind riscul de credit pentru operațiunile de finanțare prin instrumente financiare și, în special, dacă ar fi justificată o ajustare a SA-CR pentru expunerile respective pentru a reflecta natura lor pe termen scurt.

(62)

Comisia ar trebui să pună în aplicare în dreptul Uniunii standardele Basel III revizuite privind cerințele de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului (CVA), publicate de BCBS în iulie 2020, deoarece respectivele standarde îmbunătățesc, în general, calculul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul CVA prin abordarea mai multor probleme observate anterior, în special faptul că actualul cadru privind cerințele de fondu proprii pentru riscul CVA nu reușește să surprindă în mod corespunzător riscul CVA.

(63)

La punerea în aplicare a standardelor Basel III inițiale privind tratamentul riscului CVA în dreptul Uniunii, anumite tranzacții au făcut obiectul unor derogări de la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul CVA. Respectivele derogări au fost convenite pentru a preveni o creștere potențial excesivă a costului anumitor tranzacții cu instrumente financiare derivate, declanșată de introducerea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul CVA, în special atunci când instituțiile nu ar reuși să atenueze riscul CVA al anumitor clienți care nu au putut face schimb de garanții. În conformitate cu impactul estimat calculat de ABE, cerințele de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu standardele Basel III revizuite ar rămâne nejustificat de ridicate pentru tranzacțiile care fac obiectul derogărilor cu clienții respectivi. Pentru a se asigura faptul că clienții respectivi continuă să își acopere riscurile financiare prin tranzacții cu instrumente financiare derivate, derogările ar trebui menținute în momentul punerii în aplicare a standardelor Basel III revizuite.

(64)

Cu toate acestea, riscul CVA efectiv al tranzacțiilor care fac obiectul derogărilor ar putea fi o sursă de risc semnificativ pentru instituțiile care aplică derogările respective. Dacă respectivele riscuri se materializează, instituțiile în cauză ar putea suferi pierderi semnificative. Astfel cum a subliniat ABE în raportul său privind CVA din 25 februarie 2015, riscul CVA al tranzacțiilor care fac obiectul derogărilor ridică probleme de natură prudențială care nu sunt abordate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru a ajuta autoritățile de supraveghere să monitorizeze riscul CVA care decurge din tranzacțiile care fac obiectul derogărilor, instituțiile ar trebui să raporteze calculul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul CVA al tranzacțiilor care fac obiectul derogărilor care ar fi necesare dacă tranzacțiile respective nu ar face obiectul derogărilor. În plus, ABE ar trebui să elaboreze ghiduri pentru a ajuta autoritățile de supraveghere să identifice riscul CVA excesiv și pentru a îmbunătăți armonizarea acțiunilor de supraveghere în respectivul domeniu în întreaga Uniune.

(65)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare elaborate de ABE în ceea ce privește indicatorii pentru determinarea circumstanțelor extraordinare pentru ajustările de valoare suplimentare; metoda prin care se specifică principalul determinant de risc pentru o poziție și dacă este vorba despre o poziție lungă sau scurtă; procesul de calculare și monitorizare a pozițiilor scurte nete de credit sau scurte nete pe titluri de capital din afara portofoliului de tranzacționare; tratamentul acoperirilor împotriva riscului valutar ale ratelor fondurilor proprii; criteriile pe care instituțiile trebuie să le utilizeze pentru a atribui elemente extrabilanțiere; criteriile pentru expunerile provenite din finanțarea de proiecte de înaltă calitate și pentru expunerile din finanțarea de obiecte de înaltă calitate în contextul finanțărilor specializate pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit direct aplicabilă; tipurile de factori care trebuie luați în considerare pentru evaluarea caracterului adecvat al ponderilor de risc; termenul „mecanism juridic echivalent pentru asigurarea finalizării bunului imobil aflat în construcție într-un termen rezonabil”; condițiile de evaluare a importanței utilizării unui sistem de rating existent; metodologia de evaluare a conformității cu cerințele de utilizare a abordării IRB; clasificarea finanțării proiectelor, a finanțării obiectelor și a finanțării mărfurilor; detalierea claselor de expuneri conform abordării IRB; factorii pentru finanțări specializate; calculul cuantumului ponderat la risc al expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate; evaluarea integrității procesului de atribuire; metodologia utilizată de o instituție pentru estimarea probabilității de nerambursare; bunul imobil comparabil; delta reglementat pentru opțiunile call și put; componentele indicatorului de activitate; ajustarea indicatorului de activitate; definiția unui efort excesiv în contextul calculului pierderilor anuale din riscul operațional; taxonomia de risc a riscului operațional; evaluarea de către autoritățile competente a calculului pierderilor anuale din riscul operațional; ajustările datelor privind pierderile; gestionarea riscului operațional; calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață aferent pozițiilor din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau un risc de marfă; metodologia de evaluare pentru autoritățile competente pentru abordarea standardizată alternativă; portofoliile de tranzacționare ale organismelor de plasament colectiv; criteriile pentru derogarea privind majorarea pentru riscul rezidual; condițiile și indicatorii utilizați pentru a stabili dacă au avut loc circumstanțe extraordinare; criteriile de utilizare a datelor de intrare în modelul de măsurare a riscurilor; criteriile de evaluare a caracterului modelabil al factorilor de risc; condițiile și criteriile conform cărora unei instituții i se poate permite să nu contabilizeze o depășire; criteriile care precizează dacă modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare sunt fie apropiate, fie suficient de apropiate de modificările ipotetice; condițiile și criteriile de evaluare a riscului CVA care decurge din operațiunile de finanțare prin instrumente financiare evaluate la valoarea justă; marjele aproximative; evaluarea extinderilor și a modificărilor aduse abordării standardizate pentru riscul CVA; și elementele tehnice necesare pentru ca instituțiile să își calculeze cerințele de fonduri proprii în legătură cu anumite criptoactive. Comisia ar trebui să adopte respectivele standarde tehnice de reglementare prin acte delegate, în temeiul articolului 290 din TFUE și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(66)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE în ceea ce privește procesul de adoptare a deciziei comune pentru abordarea IRB prezentate de instituțiile-mamă din UE, de societățile financiare holding-mamă din UE și de societățile financiare holding mixte mamă din UE; elementele indicatorului de activitate prin punerea în corespondență a elementelor respective cu celulele de raportare în cauză; formatele uniforme de publicare, instrucțiunile asociate, informațiile privind politica de retransmitere și soluțiile informatice pentru publicarea informațiilor; și publicarea de informații privind ESG. Comisia ar trebui să adopte respectivele standarde tehnice de punere în aplicare prin intermediul unor acte de punere în aplicare în temeiul articolului 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(67)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume asigurarea unor cerințe prudențiale uniforme care să se aplice instituțiilor din întreaga Uniune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(68)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui să fie modificat în consecință,

1.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

2.

Articolul 5 se modifică după cum urmează:

3.

Se introduce următorul articol:

(*8)  Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind piețele criptoactivelor și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 1095/2010 și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/1937 (JO L 150, 9.6.2023, p. 40)."

(*9)  Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO L 173, 12.6.2014, p. 149)."

(*10)  Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP) (JO L 354, 23.12.2016, p. 37)."

(*11)  Regulamentul (UE) 2019/1238 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP) (JO L 198, 25.7.2019, p. 1)."

(*12)  Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, 30.4.2004, p. 1)."

(*13)  Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 284, 30.10.2009, p. 1).” "

4.

Articolul 10a se înlocuiește cu următorul text:

5.

La articolul 13 alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Filialele mari ale instituțiilor-mamă din UE publică informațiile specificate la articolele 437, 438, 440, 442, 449a, 449b, 450, 451, 451a și 453 pe bază individuală sau, după caz, în conformitate cu prezentul regulament și cu Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.”

6.

Articolul 18 se modifică după cum urmează:

7.

Articolul 19 se modifică după cum urmează:

8.

Articolul 20 se modifică după cum urmează:

9.

Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text:

10.

La articolul 27 alineatul (1) litera (a), punctul (v) se elimină.

11.

Articolul 34 se înlocuiește cu următorul text:

12.

Articolul 36 se modifică după cum urmează:

13.

La articolul 46 alineatul (1) litera (a), punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

14.

Articolul 47c se modifică după cum urmează:

15.

La articolul 48, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

16.

La articolul 49, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

17.

La articolul 60 alineatul (1) litera (a), punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

18.

La articolul 62 primul paragraf, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

19.

La articolul 70 alineatul (1) litera (a), punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

20.

La articolul 72b alineatul (3) primul paragraf, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În plus față de datoriile menționate la alineatul (2) de la prezentul articol, autoritatea de rezoluție poate permite ca datoriile să fie considerate drept instrumente de pasive eligibile până la un cuantum agregat care nu depășește 3,5 % din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3), cu condiția ca:”.

21.

La articolul 72i alineatul (1) litera (a), punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:

22.

Articolul 74 se înlocuiește cu următorul text:

23.

Articolul 84 se modifică după cum urmează:

24.

La articolul 85, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

25.

La articolul 87, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

26.

Se introduce următorul articol:

27.

Articolul 89 se modifică după cum urmează:

28.

Articolul 92 se modifică după cum urmează:

29.

La articolul 92a alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

30.

Articolul 94 se modifică după cum urmează:

31.

La articolul 95 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

32.

La articolul 96 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

33.

La articolul 102, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

34.

Articolul 104 se înlocuiește cu următorul text:

35.

Articolul 104a se modifică după cum urmează:

36.

Articolul 104b se modifică după cum urmează:

37.

Se introduce următorul articol:

38.

Articolul 106 se modifică după cum urmează:

39.

La articolul 107, alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

40.

Articolul 108 se înlocuiește cu următorul text:

41.

Se introduce următorul articol:

42.

Articolul 111 se înlocuiește cu următorul text:

43.

Articolul 112 se modifică după cum urmează:

44.

Articolul 113 se modifică după cum urmează:

45.

Articolul 115 se modifică după cum urmează:

46.

Articolul 116 se modifică după cum urmează:

47.

La articolul 117 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Expunerile față de bănci multilaterale de dezvoltare care nu sunt menționate la alineatul (2) și pentru care este disponibilă o evaluare de credit emisă de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1. Ponderea de risc pentru expunerile față de bănci multilaterale de dezvoltare care nu sunt menționate la alineatul (2) pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit emisă de o ECAI desemnată este de 50 %.

Tabelul 1

48.

La articolul 119, alineatele (2) și (3) se elimină.

49.

La articolul 120, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

50.

Articolul 121 se înlocuiește cu următorul text:

51.

Articolul 122 se modifică după cum urmează:

52.

Se introduce următorul articol:

53.

Articolul 123 se înlocuiește cu următorul text:

54.

Se introduce următorul articol:

55.

Articolele 124, 125 și 126 se înlocuiesc cu următorul text:

56.

Se introduce următorul articol:

57.

Articolul 127 se modifică după cum urmează:

58.

Articolul 128 se înlocuiește cu următorul text:

59.

Articolul 129 se modifică după cum urmează:

60.

La articolul 132a alineatul (3), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Prin derogare de la articolul 92 alineatul (4) litera (e), instituțiile care calculează cuantumul expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot calcula cerința de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate ale respectivului OPC ca un cuantum egal cu 50 % din cerința de fonduri proprii pentru expunerile din instrumentele financiare derivate respective, calculată în conformitate cu capitolul 6 secțiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu, după caz.”

61.

La articolul 132b, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:.

62.

La articolul 132c alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Instituțiile calculează valoarea expunerii unui angajament de valoare minimă care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3) de la prezentul articol ca fiind valoarea actualizată curentă a cuantumului garantat utilizând un factor de actualizare care este derivat dintr-o rată fără risc în temeiul articolului 325l alineatul (2) sau (3), după caz. Instituțiile pot reduce valoarea expunerii a angajamentului de valoare minimă pentru orice pierdere recunoscută în raport cu angajamentul de valoare minimă în conformitate cu standardul contabil aplicabil.”

63.

Articolul 133 se înlocuiește cu următorul text:

64.

La articolul 134, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

65.

La articolul 135 se adaugă următorul alineat:

66.

Articolul 138 se modifică după cum urmează:

67.

La articolul 139 alineatul (2), literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

68.

Articolul 141 se înlocuiește cu următorul text:

69.

La articolul 142, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

70.

Articolul 143 se modifică după cum urmează:

71.

Articolul 144 se modifică după cum urmează: