European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/1456

29.5.2024

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1456 A COMISIEI

din 27 mai 2024

de desemnare a unei instalații de testare a Uniunii pentru proiectarea ecologică și etichetarea energetică în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (1), în special articolul 21 alineatul (2) primul paragraf,

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1267 al Comisiei (2) prevede că instalațiile publice de testare ale statelor membre se desemnează ca instalații de testare ale Uniunii în urma unei cereri de exprimare a interesului.

(2)

Comisia a lansat cererea de exprimare a interesului GRO/IMA/23/2711/13161 pentru două categorii: produsele pentru construcții și proiectarea ecologică și etichetarea energetică.

(3)

HBLFA Francisco Josephinum și-a depus candidatura în contextul cererii de exprimare a interesului GRO/IMA/23/2711/13161 pentru selectarea ca instalație de testare a Uniunii pentru proiectarea ecologică și etichetarea energetică.

(4)

S-a efectuat o evaluare a candidaturii primite în conformitate cu normele aplicabile și pe baza condițiilor stabilite în cererea de exprimare a interesului.

(5)

Pe baza rezultatelor evaluării, HBLFA Francisco Josephinum trebuie să fie desemnată drept instalație de testare a Uniunii pentru proiectarea ecologică și etichetarea energetică,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Instalația de testare a Uniunii pentru proiectarea ecologică și etichetarea energetică

HBLFA Francisco Josephinum, Weinzierl 1, AT 3250 Wieselburg este desemnată ca instalație de testare a Uniunii pentru proiectarea ecologică și etichetarea energetică.

Articolul 2

Reexaminarea desemnării

Desemnarea ca instalație de testare a Uniunii menționată la articolul 1 din prezenta decizie se reexaminează în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1267 până la 18 iunie 2029 și, ulterior, o dată la 5 ani.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 27 mai 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 169, 25.6.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/1020/oj.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1267 al Comisiei din 20 iulie 2022 de specificare a procedurilor pentru desemnarea instalațiilor de testare ale Uniunii în scopul supravegherii pieței și al verificării conformității produselor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 192, 21.7.2022, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/1267/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/1456/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)