European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/1436

27.5.2024

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1436 AL COMISIEI

din 24 mai 2024

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 în ceea ce privește anumite plante aparținând speciilor Ligustrum ovalifolium și Ligustrum vulgare originare din Regatul Unit și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1213 în ceea ce privește măsurile fitosanitare pentru introducerea pe teritoriul Uniunii a respectivelor plante destinate plantării

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 42 alineatul (4) al treilea paragraf,

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (2) stabilește, pe baza unei evaluări preliminare a riscurilor, o listă cu plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat.

(2)

În urma unei evaluări preliminare, plante din 34 de genuri și dintr-o specie de plante, destinate plantării, originare din țări terțe, au fost incluse provizoriu în lista din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 ca plante cu risc ridicat. Lista respectivă include genul Ligustrum L.

(3)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 al Comisiei (3) stabilește măsurile fitosanitare pentru introducerea pe teritoriul Uniunii a anumitor plante, produse vegetale și a altor obiecte care au fost eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019, dar pentru care riscurile fitosanitare nu sunt încă evaluate integral. Acest lucru se datorează faptului că unul sau mai multe organisme dăunătoare găzduite de respectivele plante nu sunt încă incluse pe lista organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (4), dar ar putea îndeplini condițiile de includere pe lista respectivă în urma unei evaluări suplimentare complete a riscurilor.

(4)

La 31 martie 2023, Regatul Unit (5) a prezentat Comisiei o cerere de export către Uniune de plante nealtoite destinate plantării, în vârstă de până la 7 ani, de Ligustrum ovalifolium și Ligustrum vulgare, cu un diametru maxim de 40 mm la baza tulpinii, originare din Regatul Unit (denumite în continuare „plantele relevante”). Cererea respectivă a fost susținută de dosarele tehnice relevante.

(5)

La 1 februarie 2024, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a adoptat un aviz științific privind evaluarea riscurilor prezentate de plantele relevante (6). Autoritatea a identificat Bemisia tabaci (populații europene), Diaprepes abbreviatus și Scirtothrips dorsalis ca fiind organisme dăunătoare relevante pentru plantele respective, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosar și a estimat probabilitatea ca plantele relevante să fie indemne de organismele dăunătoare respective.

(6)

Pe baza avizului autorității, riscul fitosanitar care decurge din introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor relevante este considerat a fi redus până la un nivel acceptabil.

(7)

În consecință, plantele nealtoite destinate plantării, în vârstă de până la 7 ani, de Ligustrum ovalifolium și Ligustrum vulgare, cu un diametru maxim de 40 mm la baza tulpinii, originare din Regatul Unit, nu mai trebuie să fie considerate ca fiind plante cu risc ridicat. Prin urmare, acestea trebuie eliminate de pe lista plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte cu risc ridicat din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019.

(8)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 trebuie modificat în consecință.

(9)

Măsurile descrise de Regatul Unit în dosare sunt considerate suficiente pentru a reduce la un nivel acceptabil riscul care decurge din introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor relevante. Prin urmare, este necesar ca măsurile respective să fie adoptate ca cerințe fitosanitare la import, pentru a se asigura protecția fitosanitară a teritoriului Uniunii.

(10)

Bemisia tabaci (populații europene) este inclus ca organism dăunător de carantină pentru zone protejate în anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, în timp ce Scirtothrips dorsalis este inclus ca organism dăunător de carantină pentru Uniune în anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv.

(11)

Diaprepes abbreviatus nu este inclus încă pe lista organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune. Este necesară o evaluare completă a riscurilor legate de organismele dăunătoare, pentru a stabili dacă organismul dăunător trebuie inclus pe lista din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 și dacă, în consecință, plantele relevante originare din Regatul Unit împreună cu cerințele specifice relevante trebuie incluse pe lista din anexa VII la regulamentul respectiv.

(12)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 trebuie modificat în consecință.

(13)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 24 mai 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 317, 23.11.2016, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/2031/2019-12-14.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei din 18 decembrie 2018 de stabilire a unei liste provizorii cu plante, produse vegetale sau alte obiecte cu risc ridicat, în sensul articolului 42 din Regulamentul (UE) 2016/2031, și a unei liste cu plante pentru care nu sunt necesare certificate fitosanitare în vederea introducerii în Uniune, în sensul articolului 73 din același regulament (JO L 323, 19.12.2018, p. 10, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/2019/oj).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 al Comisiei din 21 august 2020 privind măsurile fitosanitare pentru introducerea în Uniune a anumitor plante, produse vegetale și a altor obiecte care au fost eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 (JO L 275, 24.8.2020, p. 5, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2020/1213/oj).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (JO L 319, 10.12.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/2072/oj).

(5)  În conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în special cu articolul 5 alineatul (4) din Cadrul Windsor (a se vedea Declarația comună nr. 1/2023 a Uniunii și a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt instituit prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO L 102, 17.4.2023, p. 87), coroborat cu anexa 2 la respectivul cadru, în sensul prezentului regulament, trimiterile la Regatul Unit nu includ Irlanda de Nord.

(6)   EFSA PLH Panel (EFSA Panel on Plant Health) [Comitetul PLH al EFSA (Comitetul EFSA pentru sănătatea plantelor)], 2024. „Scientific Opinion on the commodity risk assessment of Ligustrum ovalifolium and Ligustrum vulgare plants from the UK” (Aviz științific privind evaluarea riscurilor prezentate de plantele de Ligustrum ovalifolium și Ligustrum vulgare din Regatul Unit), https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024,8648.


ANEXA I

În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019, în tabelul de la punctul 1, în a doua coloană „Descriere”, rubrica „ Ligustrum L., cu excepția plantelor în vârstă de până la 20 de ani destinate plantării de Ligustrum delavayanum și Ligustrum japonicum în mediu de cultură, cu un diametru maxim de 18 cm la baza tulpinii, originare din UK” se înlocuiește cu următorul text:

Ligustrum L., cu excepția:

plantelor în vârstă de până la 20 de ani destinate plantării de Ligustrum delavayanum și Ligustrum japonicum în mediu de cultură, cu un diametru maxim de 18 cm la baza tulpinii, originare din Regatul Unit; și

a plantelor nealtoite destinate plantării, în vârstă de până la 7 ani, de Ligustrum ovalifolium și Ligustrum vulgare, cu un diametru maxim de 40 mm la baza tulpinii, originare din Regatul Unit.”


ANEXA II

În tabelul din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213, între rubrica „ Ligustrum delavayanum și Ligustrum japonicum, plante în vârstă de până la 20 de ani destinate plantării în mediu de cultură, cu un diametru maxim de 18 cm la baza tulpinii.” și rubrica „ Malus sylvestris, plante în vârstă de până la 7 ani destinate plantării, cu un diametru maxim de 40 mm la baza tulpinii” se introduce următoarea rubrică:

Plante, produse vegetale sau alte obiecte

Cod NC

Țări terțe de origine

Măsuri

Ligustrum ovalifolium și Ligustrum vulgare,

plante nealtoite cu vârsta de până la 7 ani destinate plantării, cu un diametru maxim de 40 mm la baza tulpinii.

ex 0602 90 45

ex 0602 90 46

ex 0602 90 48

Regatul Unit

(a)

Declarație oficială care atestă că:

(i)

plantele sunt indemne de Diaprepes abbreviatus;

(ii)

situl de producție a fost constatat ca fiind indemn de Diaprepes abbreviatus în timpul inspecțiilor oficiale efectuate în momente adecvate, de la începutul celui mai recent ciclu de vegetație; și

(iii)

imediat înainte de export, transporturile de plante au fost supuse unei inspecții oficiale pentru depistarea prezenței Diaprepes abbreviatus, dimensiunea eșantionului inspectat fiind astfel stabilită încât să permită detectarea unui nivel de infestare de cel puțin 1 % cu un nivel de încredere de 99 %;

(b)

certificatele fitosanitare pentru plantele respective includ, la rubrica «Declarație suplimentară»:

(i)

declarația următoare: «Transportul respectă dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1213 al Comisiei»; și

(ii)

specificarea siturilor de producție înregistrate.”


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1436/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)