European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/1408

21.5.2024

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2024/1408 AL COMISIEI

din 14 martie 2024

de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2023/1184 al Comisiei în ceea ce privește alinierea unui termen tehnic la Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (1), în special articolul 27 alineatul (6) al patrulea paragraf,

întrucât:

(1)

Directiva (UE) 2023/2413 a Parlamentului European și a Consiliului (2) a modificat Directiva (UE) 2018/2001 prin înlocuirea termenului „combustibili lichizi și gazoși de origine nebiologică produși din surse regenerabile și utilizați în transporturi” cu termenul „combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică” în întreaga directivă, modificând definiția acestuia. Modificările respective au extins domeniul de aplicare al termenului înlocuit din Directiva (UE) 2018/2001, care se referea anterior numai la combustibilii lichizi și gazoși utilizați în sectorul transporturilor, dar care, în urma modificării, se referă și la combustibilii lichizi și gazoși utilizați în sectorul energiei electrice, în scopuri neenergetice în sectorul industrial și în sectorul încălzirii și răcirii.

(2)

Regulamentul delegat (UE) 2023/1184 al Comisiei (3) trebuie modificat în consecință pentru a-l alinia la Directiva (UE) 2018/2001, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2023/2413. Prin urmare, termenul „combustibili lichizi și gazoși de origine nebiologică produși din surse regenerabile și utilizați în transporturi” trebuie înlocuit cu termenul „combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică” în respectivul regulament delegat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2023/1184

Regulamentul delegat (UE) 2023/1184 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Regulamentul delegat (UE) 2023/1184 al Comisiei din 10 februarie 2023 de completare a Directivei (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului prin instituirea unei metodologii a Uniunii de stabilire a unor norme detaliate pentru producția de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică”.

2.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament prevede norme detaliate pentru situațiile în care energia electrică utilizată pentru producția de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică poate fi considerată ca fiind în totalitate din surse regenerabile. Aceste norme se aplică producției de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică prin electroliză și, prin analogie, unor filiere de producție mai puțin obișnuite.

Ele se aplică indiferent dacă combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică este produs pe teritoriul Uniunii sau în afara acesteia.”

3.

La articolul 2, punctele 4 și 5 se înlocuiesc cu următorul text:

„4.

«producător de combustibil» înseamnă un operator economic care produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică;

5.

«intrare în funcțiune» înseamnă începerea producției de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică sau de energie electrică din surse regenerabile pentru prima dată sau în urma unei retehnologizări, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 10 din Directiva (UE) 2018/2001, care necesită investiții care depășesc 30 % din investițiile care ar fi necesare pentru construirea unei noi instalații similare;”.

4.

La articolul 3, literele (a), (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

instalațiile care produc energie electrică din surse regenerabile sunt racordate la instalația care produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică prin intermediul unei linii directe sau producția de energie electrică din surse regenerabile și de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică are loc în cadrul aceleiași instalații;

(b)

instalațiile care produc energie electrică din surse regenerabile au intrat în funcțiune nu mai devreme de 36 de luni înaintea instalației care produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică; în cazul în care se adaugă capacitate de producție suplimentară unei instalații existente care produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică, capacitatea adăugată este considerată ca făcând parte din instalația existentă, cu condiția ca respectiva capacitate să fie adăugată în același amplasament, iar adăugarea să aibă loc în termen de cel mult 36 de luni de la intrarea în funcțiune a instalației inițiale;

(c)

instalația care produce energie electrică nu este racordată la rețea sau instalația care produce energie electrică este racordată la rețea, dar un sistem de contorizare inteligentă care măsoară toate fluxurile de energie electrică din rețea arată că nu a fost prelevată energie electrică din rețea pentru a produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică.”

5.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) și teza introductivă de la alineatul (2) primul paragraf se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Producătorii de combustibili pot contabiliza energia electrică preluată din rețea ca fiind în întregime din surse regenerabile, dacă instalația care produce combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică este situată într-o zonă de ofertare în care proporția medie de energie electrică din surse regenerabile a depășit 90 % în anul calendaristic precedent, iar producția de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică nu depășește un număr maxim de ore stabilit în raport cu proporția de energie electrică din surse regenerabile în zona de ofertare.

Acest număr maxim de ore se calculează prin înmulțirea numărului total de ore din fiecare an calendaristic cu ponderea energiei electrice din surse regenerabile raportată pentru zona de ofertare în care este produs combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică. Ponderea medie a energiei electrice din surse regenerabile este raportul dintre consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile în zona de ofertare, calculat prin analogie în conformitate cu normele prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Directiva (UE) 2018/2001, și producția brută de energie electrică din toate sursele de energie, astfel cum sunt definite în anexa B la Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (*1) , cu excepția apei pompate anterior în amonte, plus importurile minus exporturile de energie electrică dinspre și către zona de ofertare. Dacă ponderea medie a energiei electrice din surse regenerabile depășește 90 % într-un an calendaristic, se consideră în continuare că aceasta este mai mare de 90 % pentru următorii cinci ani calendaristici.

(2)   În cazul în care condițiile prevăzute la alineatul (1) nu sunt îndeplinite, producătorii de combustibili pot contabiliza energia electrică preluată din rețea ca fiind în întregime din surse regenerabile dacă instalația care produce combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică este situată într-o zonă de ofertare în care intensitatea emisiilor generate de energia electrică este mai mică de 18 gCO2eq/MJ, cu condiția îndeplinirii următoarelor criterii:

(*1)  Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (JO L 304, 14.11.2008, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/1099/oj).”;"

(b)

la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Intensitatea emisiilor generate de energia electrică se determină în conformitate cu abordarea utilizată pentru calcularea intensității medii a carbonului pentru energia electrică din rețea în metodologia de determinare a reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră generate de combustibilii din surse regenerabile de origine nebiologică și de combustibilii pe bază de carbon reciclat prevăzută în actul delegat adoptat în temeiul articolului 28 alineatul (5) din Directiva (UE) 2018/2001, pe baza celor mai recente date disponibile.”;

(c)

alineatul (3) se modifică după cum urmează:

1.

teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Energia electrică preluată din rețea care este utilizată pentru a produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică poate fi, de asemenea, contabilizată ca fiind în întregime din surse regenerabile dacă energia electrică utilizată pentru a produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică este consumată în cursul unui interval de decontare a dezechilibrelor în cursul căruia producătorul de combustibil poate demonstra, pe baza dovezilor furnizate de operatorul național de transport și de sistem, că:”;

2.

litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

energia electrică consumată pentru producția de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică a redus necesitatea redispecerizării cu o cantitate corespunzătoare.”

6.

La articolul 5, literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

Instalația care produce energie electrică din surse regenerabile a intrat în funcțiune nu mai devreme de 36 de luni înaintea instalației care produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică.

În cazul în care o instalație care produce energie electrică din surse regenerabile a respectat cerințele prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat în temeiul unui contract de achiziție de energie electrică din surse regenerabile încheiat cu un producător de combustibili care a încetat, se consideră că aceasta a intrat în funcțiune în același timp cu instalația care produce combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică în temeiul unui nou contract de achiziție de energie electrică din surse regenerabile.

În cazul în care o instalație existentă care produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică primește un supliment de capacitate de producție, capacitatea adăugată este considerată a fi intrat în funcțiune în același timp cu instalația inițială, cu condiția ca respectiva capacitate să fie adăugată în același amplasament, iar adăugarea să aibă loc în termen de cel mult 36 de luni de la intrarea în funcțiune a instalației inițiale.

(b)

Instalația care produce energie electrică din surse regenerabile nu a primit sprijin sub formă de ajutoare de exploatare sau ajutoare pentru investiții, cu excepția sprijinului primit de instalații înainte de retehnologizare, sprijinului financiar pentru terenuri sau pentru racordarea la rețea, sprijinului care nu constituie sprijin net, cum ar fi sprijinul rambursat integral și sprijinul pentru instalațiile producătoare de energie electrică din surse regenerabile care aprovizionează instalații producătoare de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică, utilizat pentru cercetare, în scop de testare și demonstrare.”

7.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

Corelația temporală

Până la 31 decembrie 2029, condiția corelării temporale menționată la articolul 4 alineatele (2) și (4) se consideră îndeplinită dacă combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică este produs în aceeași lună a anului calendaristic ca și energia electrică din surse regenerabile produsă în temeiul contractului de achiziție de energie electrică din surse regenerabile sau dacă este produs din energie electrică din surse regenerabile care provine dintr-un nou activ de stocare care este situat în spatele aceluiași punct de racordare la rețea ca electrolizorul sau ca instalația care produce energie electrică din surse regenerabile, care a fost facturat în aceeași lună a anului calendaristic în care a fost produsă energia electrică în temeiul contractului de achiziție de energie electrică din surse regenerabile.

Începând cu 1 ianuarie 2030, condiția corelării temporale se consideră îndeplinită dacă combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică este produs în aceeași perioadă de o oră ca și energia electrică din surse regenerabile produsă în temeiul contractului de achiziție de energie electrică din surse regenerabile sau dacă este produs din energie electrică din surse regenerabile care provine dintr-un nou activ de stocare care este situat în spatele aceluiași punct de racordare la rețea ca electrolizorul sau ca instalația care produce energie electrică din surse regenerabile, care a fost facturat în aceeași perioadă de o oră în care a fost produsă energia electrică în temeiul contractului de achiziție de energie electrică din surse regenerabile În urma unei notificări adresate Comisiei, statele membre pot aplica normele prevăzute la prezentul alineat începând cu 1 iulie 2027 în cazul combustibilului din surse regenerabile de origine nebiologică produs pe teritoriul lor.

Condiția corelării temporale se consideră întotdeauna respectată dacă combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică este produs într-o perioadă de o oră, dacă prețul de închidere al energiei electrice care rezultă din cuplarea unică a piețelor pentru ziua următoare în zona de ofertare, astfel cum se menționează la articolul 39 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2015/1222 al Comisiei (*2) , este mai mic sau egal cu 20 EUR/MWh sau mai mic de 0,36 ori decât prețul unei cote pentru emiterea unei tone de dioxid de carbon echivalent în perioada relevantă în scopul îndeplinirii cerințelor Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*3) .

(*2)  Regulamentul (UE) 2015/1222 al Comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unor linii directoare privind alocarea capacităților și gestionarea congestiilor (JO L 197, 25.7.2015, p. 24, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2015/1222/oj)."

(*3)  Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2003/87/oj).” "

8.

La articolul 7 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

instalația care produce energie electrică din surse regenerabile este situată într-o zonă de ofertare interconectată, inclusiv în alt stat membru, iar prețurile energiei electrice în perioada de timp relevantă pe piața pentru ziua următoare menționată la articolul 6 în zona de ofertare interconectată sunt egale sau mai mari decât în zona de ofertare în care este produs combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică;”.

9.

Articolul 8 se modifică după cum urmează:

(a)

la litera (a), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„cantitatea de energie electrică utilizată pentru a produce combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică, detaliată după cum urmează:”;

(b)

literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:

„(b)

cantitatea de energie electrică din surse regenerabile generată de instalațiile care produc energie electrică din surse regenerabile, indiferent dacă acestea sunt racordate direct la un electrolizor și indiferent dacă energia electrică din surse regenerabile este utilizată pentru producerea combustibilului din surse regenerabile de origine nebiologică sau în alte scopuri;

(c)

cantitățile de combustibil din surse regenerabile și din surse neregenerabile de origine nebiologică produs de producătorul de combustibil.”

10.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

Certificarea conformității

Indiferent dacă combustibilul din surse regenerabile de origine nebiologică este produs pe teritoriul Uniunii sau în afara acesteia, pentru a demonstra conformitatea cu criteriile stabilite la articolele 3-7 din prezentul regulament, producătorii de combustibil pot utiliza sisteme voluntare naționale sau internaționale recunoscute de Comisie în temeiul articolului 30 alineatul (4) din Directiva (UE) 2018/2001, în conformitate cu articolul 8, după caz.

În cazul în care un producător de combustibil furnizează dovezi sau date obținute în conformitate cu un sistem care a făcut obiectul unei decizii în conformitate cu articolul 30 alineatul (4) din Directiva (UE) 2018/2001, în măsura în care o astfel de decizie se referă la demonstrarea conformității sistemului cu articolul 27 alineatul (3) al cincilea și al șaselea paragraf din directiva respectivă, un stat membru nu solicită furnizorilor de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică să furnizeze dovezi suplimentare ale conformității cu criteriile stabilite în prezentul regulament.”

11.

Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 11

Etapa de tranziție

Articolul 5 literele (a) și (b) nu se aplică până la 1 ianuarie 2038 instalațiilor producătoare de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică care intră în funcțiune înainte de 1 ianuarie 2028. Această derogare nu se aplică capacității adăugate după 1 ianuarie 2028 pentru producția de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 martie 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 328, 21.12.2018, p. 82, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2018/2001/oj.

(2)  Directiva (UE) 2023/2413 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 octombrie 2023 de modificare a Directivei (UE) 2018/2001, a Regulamentului (UE) 2018/1999 și a Directivei 98/70/CE în ceea ce privește promovarea energiei din surse regenerabile și de abrogare a Directivei (UE) 2015/652 a Consiliului (JO L, 2023/2413, 31.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2023/2413/oj).

(3)  Regulamentul delegat (UE) 2023/1184 al Comisiei din 10 februarie 2023 de completare a Directivei (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului prin instituirea unei metodologii a Uniunii de stabilire a unor norme detaliate pentru producția de combustibili lichizi și gazoși de origine nebiologică obținuți din surse regenerabile și utilizați în transporturi (JO L 157, 20.6.2023, p. 11, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/1184/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2024/1408/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)