(1)

în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și al articolului 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea se angajează să asigure un nivel înalt de protecție și de îmbunătățire a calității mediului. Mediul, în sens larg, ar trebui protejat astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (3) din TUE și la articolul 191 din TFUE, acoperind toate resursele naturale – care includ aerul, apa, solul, ecosistemele, inclusiv serviciile și funcțiile ecosistemice, și fauna și flora sălbatică, inclusiv habitatele – precum și serviciile furnizate de resursele naturale.

(2)

În temeiul articolului 191 alineatul (2) din TFUE, politica Uniunii în domeniul mediului urmărește un nivel ridicat de protecție, ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește”. Având în vedere că infracțiunile împotriva mediului afectează și drepturile fundamentale, combaterea infracțiunilor împotriva mediului la nivelul Uniunii este esențială pentru a asigura protecția drepturilor respective.

(3)

Creșterea numărului de infracțiuni împotriva mediului și a efectelor acestora, care subminează eficacitatea dreptului Uniunii privind mediul, reprezintă un motiv de preocupare continuă la nivelul Uniunii. Astfel de infracțiuni se extind din ce în ce mai mult în afara granițelor statelor membre pe teritoriul cărora sunt comise. Astfel de infracțiuni reprezintă o amenințare la adresa mediului și necesită prin urmare un răspuns adecvat și eficace, pentru care este necesară de multe ori o cooperare transfrontalieră eficace.

(4)

Normele existente privind sancțiunile în temeiul Directivei 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și în temeiul reglementărilor sectoriale de mediu la nivelul Uniunii nu au fost suficiente pentru a asigura respectarea dreptului Uniunii în ceea ce privește protecția mediului. O astfel de respectare ar trebui să fie consolidată prin prevederea de sancțiuni penale efective, proporționale și cu efect de descurajare, care corespund gravității infracțiunilor și care pot transmite o mai mare dezaprobare socială decât utilizarea sancțiunilor administrative. Complementaritatea dintre dreptul penal și cel administrativ este esențială pentru prevenirea și descurajarea faptelor contrare legii care cauzează daune mediului.

(5)

Lista infracțiunilor împotriva mediului prevăzute în Directiva 2008/99/CE ar trebui revizuită și ar trebui adăugate infracțiuni suplimentare bazate pe cele mai grave încălcări ale dreptului Uniunii privind mediul. Sancțiunile ar trebui înăsprite pentru a spori efectul de descurajare al acestora, iar eficacitatea depistării, investigării, urmăririi penale și judecării infracțiunilor împotriva mediului ar trebui să fie îmbunătățită.

(6)

Statele membre ar trebui să incrimineze anumite fapte contrare legii, să prevadă un grad mai ridicat de precizie în ceea ce privește definirea infracțiunilor relevante și să armonizeze tipurile și nivelurile sancțiunilor.

(7)

Nerespectarea unei obligații legale de a acționa poate avea același efect negativ asupra mediului și sănătății umane ca un comportament activ. Prin urmare, definiția infracțiunilor din prezenta directivă ar trebui să acopere atât acțiunile, cât și inacțiunile, după caz.

(8)

Statele membre ar trebui să prevadă în dreptul lor intern sancțiuni penale pentru încălcări grave ale dreptului Uniunii privind protecția mediului. În cadrul politicii comune în domeniul pescuitului, dreptul Uniunii prevede un set cuprinzător de norme de control și de asigurare a respectării legii în temeiul Regulamentelor Consiliului (CE) nr. 1224/2009 (4) și (CE) nr. 1005/2008 (5) în cazul încălcărilor grave, inclusiv cele care provoacă daune mediului marin. În cadrul acestui set de norme, statele membre pot alege să aplice sancțiuni administrative sau penale, ori ambele. În conformitate cu comunicările Comisiei din 11 decembrie 2019 privind „Pactul verde european” și din 20 mai 2020 privind „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre”, anumite fapte contrare legii săvârșite cu intenție care intră sub incidența Regulamentelor (CE) nr. 1224/2009 și (CE) nr. 1005/2008 ar trebui să constituie infracțiuni.

(9)

Pentru a constitui o infracțiune împotriva mediului în temeiul prezentei directive, fapta ar trebui să fie contrară legii. Pentru a fi contrară legii, fapta ar trebui să încalce dreptul Uniunii care contribuie la urmărirea unuia dintre obiectivele politicii Uniunii în domeniul mediului, astfel cum este prevăzut la articolul 191 alineatul (1) din TFUE, indiferent de temeiul juridic al dreptului Uniunii, care ar putea include, de exemplu, articolul 91, 114, 168 sau 192 din TFUE, sau ar trebui să încalce actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, sau deciziile luate de o autoritate competentă a unui stat membru care pun în aplicare dreptul Uniunii. Prezenta directivă ar trebui să precizeze care faptă contrară legii este de natură să constituie infracțiune și, după caz, ar trebui stabilit un prag cantitativ sau calitativ necesar pentru ca fapta să constituie infracțiune. Această faptă ar trebui să constituie infracțiune atunci când este săvârșită cu intenție și, în anumite cazuri, și atunci când este săvârșită cel puțin din neglijență gravă. În special, o faptă contrară legii care provoacă decesul persoanelor sau vătămarea gravă a persoanelor, daune semnificative sau un risc considerabil de daune semnificative pentru mediu sau care este considerată în alt mod a fi deosebit de dăunătoare pentru mediu ar trebui să constituie, de asemenea, o infracțiune atunci când este săvârșită cel puțin din neglijență gravă. Statele membre pot adopta sau menține norme mai stricte în materie de drept penal.

(10)

O faptă ar trebui să fie contrară legii chiar dacă este săvârșită în temeiul unei autorizații eliberate de o autoritate competentă a unui stat membru, dacă o astfel de autorizație a fost obținută în mod fraudulos sau prin corupție, extorcare sau constrângere. Deținerea unei astfel de autorizații nu ar trebui să împiedice tragerea la răspundere penală a titularului, în cazul în care autorizația încalcă în mod vădit cerințele legale de fond relevante. „Încălcarea vădită a cerințelor legale de fond relevante” ar trebui interpretată ca referindu-se la o încălcare vădită și substanțială a cerințelor legale de fond relevante și nu este menită să includă încălcări ale cerințelor procedurale sau elemente minore ale autorizației. Acest fapt nu transferă obligația de a se asigura că autorizațiile sunt legale de la autoritățile competente la operatori. În plus, în cazul în care este necesară o autorizație, faptul că autorizația este legală nu exclude proceduri penale împotriva titularului autorizației, atunci când titularul nu respectă toate obligațiile aferente autorizației sau alte obligații legale relevante care nu sunt cuprinse în autorizație.

(11)

În plus, este necesar ca operatorii să ia măsurile necesare pentru a respecta actele cu putere de lege și actele administrative privind protecția mediului aplicabile atunci când desfășoară activitatea respectivă, inclusiv prin respectarea obligațiilor care le revin, astfel cum sunt prevăzute în dreptul Uniunii și în dreptul intern aplicabile, în legătură cu procedurile pentru modificarea sau actualizarea autorizațiilor existente. Aceasta ar trebui să acopere, de asemenea, obligațiile titularului autorizației de a actualiza și reînnoi o astfel de autorizație.

(12)

În ceea ce privește infracțiunile și sancțiunile definite în prezenta directivă, noțiunea „persoanele juridice” ar trebui înțeleasă ca neincluzând statele sau organismele publice care exercită autoritate de stat sau organizațiile internaționale publice. Întrucât prezenta directivă stabilește norme minime, statele membre pot adopta norme mai stricte, inclusiv norme privind răspunderea penală a organismelor publice.

(13)

Unele infracțiuni definite în prezenta directivă includ un prag calitativ pentru ca fapta să constituie infracțiune, și anume ca o astfel de faptă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, apei sau solului ori unui ecosistem, animalelor sau plantelor. Pentru a proteja mediul în cea mai mare măsură posibilă, acest prag calitativ ar trebui înțeles în sens larg, incluzând, după caz, daune semnificative aduse faunei și florei, habitatelor, serviciilor furnizate de resursele naturale și de ecosisteme, precum și funcțiilor ecosistemice. Termenul „ecosistem” ar trebui înțeles ca fiind un complex dinamic de comunități de plante, animale, ciuperci și microorganisme și mediul lor abiotic, care interacționează într-o unitate funcțională, și ar trebui să includă tipuri de habitate, habitate ale speciilor și populații de specii. Un ecosistem ar trebui să includă, de asemenea, serviciile ecosistemice prin care un ecosistem contribuie în mod direct sau indirect la bunăstarea umană, precum și funcțiile ecosistemice, care se referă la procesele naturale dintr-un ecosistem. Unitățile mai mici, cum ar fi stupul, mușuroiul sau cioata, pot face parte dintr-un ecosistem, dar nu ar trebui să fie considerate a fi un ecosistem de sine stătător în sensul prezentei directive.

(14)

În sensul prezentei directive, termenul „vătămare” ar trebui înțeles în sens larg, și anume ca incluzând orice formă de vătămare fizică a unei persoane, inclusiv o modificare a funcției corpului sau a structurii celulare, cauzarea unei boli temporare, cronice sau mortale, o funcționare defectuoasă a organismului sau o altă deteriorare a sănătății fizice, dar excluzând sănătatea mintală.

(15)

Introducerea în mediu a unor diferite forme de energie, cum ar fi căldura, sursele de energie termică, zgomotul, inclusiv zgomotul subacvatic, și alte surse de energie acustică, vibrații, câmpuri electromagnetice, electricitate sau lumină, poate cauza daune semnificative calității aerului, apei sau solului sau daune semnificative unui ecosistem, animalelor sau plantelor sau decesul unei persoane sau vătămarea gravă a persoanelor. Diverse instrumente ale dreptului Uniunii privind mediul reglementează introducerea energiei în mediu, de exemplu în domeniul protecției apei, al mediului marin, al reducerii zgomotului, al gestionării deșeurilor și al emisiilor industriale. Având în vedere instrumentele respective, introducerea ilegală de energie în mediu ar trebui să constituie infracțiune în temeiul prezentei directive în cazul în care provoacă sau este susceptibilă să provoace daune semnificative mediului sau sănătății umane.

(16)

În cazul în care infracțiunile definite în prezenta directivă au în vedere fapte precum punerea la dispoziție sau introducerea pe piață, vânzarea, oferirea spre vânzare sau comercializarea, ar trebui incluse faptele săvârșite prin intermediul tehnologiilor informației și al comunicațiilor.

(17)

Prezenta directivă introduce infracțiunea de introducere pe piață, prin încălcarea unei interdicții sau a unei alte cerințe care vizează protecția mediului, a unui produs a cărui utilizare pe scară largă are ca rezultat deversarea, emiterea sau introducerea unei cantități de materii sau de substanțe, de energie sau de radiații ionizante în aer, sol sau apă, și care provoacă sau este susceptibilă să provoace daune semnificative mediului sau sănătății umane. În acest context, ar trebui prevăzută o interdicție, sau o altă cerință care vizează protecția mediului, în domeniul dreptului Uniunii care are printre obiectivele sale sau are ca scop protecția mediului, inclusiv conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, protecția sănătății umane, utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale sau combaterea schimbărilor climatice sau promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să abordeze problemele de mediu la nivel regional sau mondial. În schimb, în cazul în care o astfel de interdicție sau cerință este prevăzută în alte domenii ale dreptului Uniunii care au alte obiective, de exemplu protecția sănătății și a siguranței lucrătorilor, fapta nu ar trebui să intre în domeniul de aplicare al infracțiunii respective. În sensul prezentei directive, „utilizarea pe scară largă” se referă la efectul combinat al utilizării produsului de către mai mulți utilizatori, indiferent de numărul acestora, cu condiția ca fapta să provoace sau să fie susceptibilă să provoace daune mediului sau sănătății umane.

(18)

Colectarea, transportul și tratarea deșeurilor, efectuate contrar legii, precum și lipsa supravegherii acestor operațiuni și a întreținerii ulterioare a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse în calitate de comerciant sau broker, pot cauza efecte devastatoare asupra mediului și sănătății umane. Astfel de efecte pot fi cauzate de fapte contrare legii în legătură cu deșeuri nocive de produse farmaceutice, stupefiante, inclusiv componente pentru producerea de stupefiante, substanțe chimice, deșeuri care conțin acizi sau baze sau deșeuri care conțin toxine, metale grele, ulei, grăsimi, deșeuri electrice și electronice, vehicule scoase din uz sau deșeuri de plastic. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că gestionarea ilegală a deșeurilor constituie o infracțiune în cazul în care o astfel de faptă este în legătură cu deșeuri periculoase într-o cantitate care nu poate fi neglijată, sau în legătură cu alte deșeuri și acestea provoacă sau sunt susceptibile să provoace daune semnificative mediului sau sănătății umane.

(19)

În scopul infracțiunii introduse prin prezenta directivă în legătură cu reciclarea navelor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6), ar trebui remarcat faptul că, în temeiul dreptului Uniunii în vigoare, obligațiile prevăzute în regulamentul respectiv se aplică numai proprietarilor de nave, astfel cum sunt definiți în regulamentul respectiv.

(20)

În ceea ce privește evaluarea faptului că este neglijabilă cantitatea unui produs relevant sau a unui produs de bază relevant, asociată cu defrișarea sau degradarea pădurilor astfel cum este menționată în Regulamentul (UE) 2023/1115 al Parlamentului European și al Consiliului (7), statele membre ar putea lua în considerare, de exemplu, cantitatea de produs relevant exprimată în masa netă sau, după caz, în volum sau ca un număr de elemente, sau faptul că amploarea activității în cauză este neglijabilă în ceea ce privește cantitatea produsului relevant. Pentru o astfel de evaluare, statele membre ar putea, de asemenea, să ia în considerare, după caz, alte elemente enumerate în prezenta directivă pentru anumite infracțiuni, inclusiv stadiul de conservare a speciilor în cauză sau costul refacerii mediului.

(21)

Infracțiunile privind faptele săvârșite cu intenție enumerate în prezenta directivă pot duce la rezultate catastrofale, cum ar fi poluarea pe scară largă, accidentele industriale cu efecte grave asupra mediului sau incendiile forestiere la scară largă. În cazul în care astfel de infracțiuni provoacă distrugerea sau daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, unui ecosistem de dimensiuni considerabile sau cu o valoare ecologică considerabilă sau unui habitat din cadrul unui sit protejat, sau cauzează daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, calității aerului, solului sau apei, astfel de infracțiuni care cauzează astfel de rezultate catastrofale ar trebui să constituie infracțiuni calificate și, prin urmare, să fie pedepsite cu sancțiuni mai aspre decât cele aplicabile în cazul unor alte infracțiuni definite în prezenta directivă. Respectivele infracțiuni calificate pot include fapte comparabile cu „ecocidul”, care este deja prevăzut de dreptul intern al anumitor state membre și care fac obiectul discuțiilor în cadrul forurilor internaționale.

(22)

În cazul în care, în temeiul prezentei directive, o faptă constituie infracțiune doar dacă este săvârșită în legătură cu o cantitate care nu poate fi neglijată, având legătură cu depășirea pragului, valorii sau a unui alt parametru obligatoriu, pentru a evalua dacă a fost depășit pragul, valoarea sau alt parametru, ar trebui să se țină cont, printre altele, de gradul de periculozitate și toxicitate a materialului sau substanței deoarece, cu cât materialul sau substanța sunt mai periculoase sau mai toxice, cu atât mai devreme s-ar atinge pragul, valoarea sau parametrul respectiv și, în cazul substanțelor sau al materialelor deosebit de periculoase și toxice, chiar și o cantitate foarte mică poate cauza daune semnificative mediului sau sănătății umane.

(23)

Accelerarea schimbărilor climatice, declinul biodiversității și degradarea mediului, asociate cu exemple concrete ale efectelor devastatoare ale acestora, au condus la recunoașterea tranziției verzi ca obiectiv definitoriu al epocii noastre și ca o chestiune de echitate între generații. În cazul în care termenii utilizați în dreptul Uniunii privind mediul pentru a descrie o faptă contrară legii sunt menționați în prezenta directivă în scopul definirii infracțiunilor, acești termeni ar trebui înțeleși în înțelesul definițiilor corespunzătoare prevăzute în actele juridice relevante ale Uniunii care sunt acoperite de prezenta directivă. Prezenta directivă ar trebui să acopere, de asemenea, orice act al Uniunii de modificare a dispozițiilor sau a cerințelor relevante pentru descrierea faptelor contrare legii care intră în domeniul de aplicare al infracțiunilor definite în prezenta directivă. Atunci când sunt elaborate astfel de acte de modificare ale Uniunii, este oportun să fie inclusă o trimitere la prezenta directivă. Cu toate acestea, atunci când în dreptul Uniunii privind mediul sunt introduse noi tipuri de fapte contrare legii care nu intră încă în domeniul de aplicare al prezentei directive, ar trebui să se modifice prezenta directivă pentru a include astfel de noi tipuri de fapte contrare legii în domeniul său de aplicare.

(24)

Fără a aduce atingere naturii dinamice a prezentei directive, Comisia ar trebui să analizeze periodic dacă este necesară modificarea descrierii din prezenta directivă a faptelor susceptibile să constituie o infracțiune în temeiul prezentei directive. Comisia ar trebui, de asemenea, să analizeze dacă este necesar să se definească alte infracțiuni, atunci când în dreptul Uniunii privind mediul sunt introduse noi tipuri de fapte contrare legii care nu intră încă în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(25)

Prezenta directivă ar trebui să stabilească o listă neexhaustivă de elemente care ar trebui să fie luate în considerare, după caz, de către autoritățile competente pentru a evalua dacă au fost atinse pragurile calitative și cantitative utilizate pentru definirea infracțiunilor împotriva mediului. Furnizarea unei astfel de liste ar trebui să faciliteze aplicarea coerentă a prezentei directive și o combatere mai eficace a infracțiunilor împotriva mediului, precum și să asigure securitatea juridică. Cu toate acestea, astfel de elemente de evaluare sau aplicarea lor nu ar trebui să facă excesiv de dificilă depistarea, investigarea, urmărirea penală sau judecarea infracțiunilor.

(26)

În cazul în care prezenta directivă prevede că o faptă contrară legii constituie infracțiune numai dacă este săvârșită cu intenție și provoacă decesul unei persoane, noțiunea de „intenție” ar trebui interpretată în conformitate cu dreptul intern, ținând seama de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiție”). Prin urmare, în sensul prezentei directive, „intenția” ar putea fi înțeleasă ca fiind intenția de a cauza decesul unei persoane sau ar putea viza, de asemenea, o situație în care autorul infracțiunii, fără a dori să cauzeze decesului unei persoane, sau fiind conștient de posibilitatea cauzării decesului unei persoane, a acționat sau s-a abținut să acționeze, în mod voluntar și cu încălcarea unei anumite obligații, cauzând astfel decesul unei persoane. Aceeași înțelegere privind noțiunea de „intenție” ar trebui aplicată în cazul în care o faptă contrară legii descrisă în prezenta directivă, săvârșită cu intenție, provoacă vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, ori distrugerea unui ecosistem de dimensiuni considerabile sau cu o valoare ecologică considerabilă, ori unui habitat din cadrul unui sit protejat, sau cauzează daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, calității aerului, solului sau apei.

(27)

În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de prezenta directivă, noțiunea „neglijență gravă” ar trebui interpretată în conformitate cu dreptul intern, luând în considerare jurisprudența relevantă a Curții de Justiție. Prezenta directivă nu impune introducerea în dreptul intern a noțiunii de „neglijență gravă” pentru fiecare element constitutiv al infracțiunii, cum ar fi deținerea, vânzarea de sau oferirea spre vânzare, introducerea pe piață și alte elemente similare. În astfel de cazuri, statele membre au posibilitatea de a decide că noțiunea de „neglijență gravă” este relevantă pentru anumite elemente ale infracțiunii, cum ar fi statutul de protecție, „cantitatea neglijabilă” sau „probabilitatea” ca fapta să provoace daune semnificative.

(28)

În cadrul procedurilor penale și al proceselor, ar trebui să se țină seama în mod corespunzător de implicarea grupurilor infracționale organizate care acționează în moduri care au un impact negativ asupra mediului. Procedurile penale în legătură cu infracțiunile împotriva mediului ar trebui să țină cont de corupție, spălarea banilor, criminalitatea cibernetică și fraudarea documentelor și, în legătură cu activitățile comerciale, de intenția autorului infracțiunii de a maximiza profiturile sau de a economisi cheltuielile. Astfel de forme de infracțiuni sunt adesea interconectate cu formele grave de infracțiuni împotriva mediului și, prin urmare, nu ar trebui abordate în mod izolat. De asemenea, acestea au tendința, în special, să cauzeze daune semnificative mediului și sănătății umane, inclusiv efecte devastatoare asupra naturii și a comunităților locale. De asemenea, este deosebit de îngrijorător faptul că unele infracțiuni împotriva mediului sunt comise profitând de toleranța sau de sprijinul activ al administrațiilor competente sau al funcționarilor în exercițiul propriilor îndatoriri publice. În anumite cazuri, acest lucru poate lua chiar și forma corupției. Exemple de astfel de fapte sunt ignorarea sau păstrarea tăcerii cu privire la încălcarea dreptului mediului în urma inspecțiilor, omiterea deliberată a inspecțiilor sau a controalelor, cum ar fi cu privire la respectarea condițiilor unei autorizații de către titularul autorizației, sprijinirea rezoluțiilor sau voturile în favoarea acordării de licențe ilegale sau emiterea de rapoarte favorabile false sau inexacte.

(29)

Instigarea și complicitatea la comiterea cu intenție a unei infracțiuni ar trebui, de asemenea, să fie sancționate. Tentativa de a comite o infracțiune care provoacă sau este susceptibilă să provoace decesul unei persoane sau vătămarea gravă a unei persoane, sau care provoacă sau este susceptibilă să provoace daune semnificative mediului sau care este considerată în alt mod ca fiind deosebit de dăunătoare ar trebui, de asemenea, să constituie o infracțiune atunci când este săvârșită cu intenție. Noțiunea de „tentativă” este interpretată în conformitate cu dreptul intern. În ceea ce privește infracțiunea definită în prezenta directivă în legătură cu executarea unui proiect fără aprobarea de dezvoltare, dat fiind că execuția unui proiect ar trebui înțeleasă ca incluzând începerea implementării unui astfel de proiect, de exemplu, lucrările de pregătire a terenului pentru construcții sau alte lucrări cu impact asupra mediului, prezenta directivă nu enumeră respectiva infracțiune printre infracțiunile pentru care tentativa ar trebui să fie pedepsită ca infracțiune.

(30)

Sancțiunile pentru infracțiunile definite în prezenta directivă ar trebui să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare. În acest scop, ar trebui stabilite niveluri minime pentru durata maximă a pedepsei cu închisoarea pentru persoanele fizice. Limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea prevăzute în prezenta directivă pentru infracțiunile comise de persoane fizice ar trebui să se aplice cel puțin celor mai grave forme ale unor astfel de infracțiuni. Dreptul penal al tuturor statelor membre include dispoziții privind omorul, săvârșit fie cu intenție, fie din neglijență gravă. Statele membre ar trebui să poată recurge la aceste dispoziții generale, inclusiv la dispozițiile privind circumstanțele agravante, atunci când transpun dispozițiile prezentei directive referitoare la infracțiuni care cauzează decesul unei persoane, indiferent dacă au fost comise cu intenție sau din neglijență gravă.

(31)

Pedepsele sau măsurile complementare sunt adesea percepute ca fiind mai eficace decât sancțiunile financiare, în special în cazul persoanelor juridice. Prin urmare, în cadrul procedurilor relevante, ar trebui să fie posibilă impunerea de pedepse sau măsuri complementare. Respectivele pedepse sau măsuri ar putea include obligația de a reface mediul, excluderea de la accesul la finanțarea publică, inclusiv procedurile de achiziții publice, granturile și concesiunile, precum și retragerea permiselor și a autorizațiilor. Acest lucru nu aduce atingere puterii de apreciere a judecătorilor sau a instanțelor în cadrul procedurilor penale de a impune sancțiuni adecvate în cazuri individuale.

(32)

Fără a aduce atingere cerințelor din Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8), pedepsele sau măsurile complementare ar putea să includă o cerință de refacere a mediului în cazul în care daunele sunt reversibile și o cerință de a acorda despăgubiri în cazul în care daunele sunt ireversibile sau autorul infracțiunii nu are capacitatea de a efectua o astfel de refacere.

(33)

În cazul în care fapta care constituie o infracțiune împotriva mediului astfel cum este definită în prezenta directivă este imputabilă unor persoane juridice, respectivele persoane juridice ar trebui să răspundă pentru astfel de infracțiuni. Pentru a atinge obiectivele prezentei directive, statele membre al căror drept intern prevede răspunderea penală a persoanelor juridice ar trebui să se asigure că dreptul acestora prevede tipuri și niveluri de sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Pentru a atinge obiectivele prezentei directive, statele membre al căror drept intern nu prevede răspunderea penală a persoanelor juridice ar trebui să se asigure că dreptul acestora prevede tipuri și niveluri de sancțiuni fără caracter penal efective, proporționale și cu efect de descurajare, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Nivelurile maxime ale amenzilor prevăzute în prezenta directivă pentru infracțiunile definite de aceasta ar trebui să se aplice cel puțin pentru cele mai grave forme ale unor astfel de infracțiuni. Pentru a se asigura că sancțiunea impusă este efectivă, proporțională și cu efect de descurajare, ar trebui luate în considerare atât gravitatea faptei, cât și circumstanțele individuale, financiare și de altă natură ale persoanelor juridice în cauză. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să stabilească nivelurile maxime ale amenzilor ca un procent din cifra de afaceri totală la nivel mondial a persoanei juridice în cauză, fie în cuantumuri fixe. Atunci când transpun prezenta directivă, statele membre ar trebui să decidă pe care dintre cele două opțiuni o vor utiliza.

(34)

În cazul în care, la stabilirea amenzilor care urmează să fie aplicate persoanelor juridice, statele membre aleg să aplice criteriul cifrei de afaceri totale la nivel mondial a unei persoane juridice, ele ar trebui să decidă dacă să calculeze cifra de afaceri pe baza exercițiului financiar anterior celui în care a fost săvârșită infracțiunea sau pe baza exercițiului financiar care precedă decizia de impunere a amenzilor. Statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare să prevadă norme pentru cazurile în care nu este posibil să se stabilească cuantumul unei amenzi pe baza cifrei de afaceri totale înregistrate la nivel mondial de persoana juridică în exercițiul financiar anterior celui în care a fost săvârșită infracțiunea sau în exercițiul financiar anterior deciziei de impunere a amenzii. În astfel de cazuri, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să ia în considerare alte criterii, cum ar fi cifra de afaceri totală la nivel mondial dintr-un exercițiu financiar diferit. În cazul în care normele respective includ stabilirea de niveluri fixe ale amenzilor, nu ar trebui să fie necesar ca nivelul maxim al acestor cuantumuri să atingă nivelurile stabilite în prezenta directivă ca cerință minimă pentru nivelul maxim al amenzilor stabilite în cuantum fix.

(35)

În cazul în care statele membre optează pentru nivelurile maxime ale amenzilor stabilite în cuantumuri fixe, aceste niveluri ar trebui prevăzute în dreptul intern. Ar trebui să se aplice nivelurile maxime ale acestor amenzi pentru formele cele mai grave de infracțiuni definite în prezenta directivă săvârșite de persoane juridice cu putere financiară. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili metoda de calcul a acestor niveluri maxime ale amenzilor, inclusiv cu privire la condițiile specifice pentru acestea. Statele membre sunt invitate să revizuiască periodic nivelurile amenzilor stabilite în cuantumuri fixe având în vedere ratele inflației și de alte fluctuații ale valorii monetare, în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul lor intern. Statele membre a căror monedă nu este euro ar trebui să prevadă niveluri maxime ale amenzilor în moneda lor, care să corespundă nivelurilor stabilite în euro în prezenta directivă la data intrării sale în vigoare. Respectivele state membre sunt invitate să revizuiască periodic nivelurile amenzilor ținând seama și de evoluția cursului de schimb.

(36)

Stabilirea nivelului maxim al amenzilor nu aduce atingere puterii de apreciere a judecătorilor sau a instanțelor în cadrul procedurilor penale în ceea ce privește impunerea de sancțiuni adecvate fiecărui caz în parte. Întrucât prezenta directivă nu stabilește un nivel minim al amenzilor, judecătorii sau instanțele ar trebui, în orice caz, să impună sancțiuni adecvate, ținând seama de circumstanțele individuale, financiare și de altă natură ale persoanei juridice în cauză și de gravitatea faptei.

(37)

Statele membre ar trebui să se asigure că sancțiunile penale sau măsurile de altă natură aplicabile persoanelor juridice trase la răspundere pentru infracțiuni calificate definite în prezenta directivă sunt mai aspre decât cele aplicabile în cazul unor alte infracțiuni definite în prezenta directivă. În acest scop, statele membre ar trebui, în conformitate cu dreptul lor intern, să prevadă un nivel al amenzilor penale și de altă natură mai ridicat decât nivelul maxim al amenzilor stabilite în prezenta directivă sau să prevadă sancțiuni sau măsuri mai aspre în alt mod, inclusiv sancțiuni penale sau măsuri de altă natură, sau o combinație a acestora.

(38)

Faptul că persoanele juridice sunt trase la răspundere în temeiul prezentei directive nu ar trebui să împiedice inițierea unor proceduri penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori sau complici la infracțiunile definite în prezenta directivă. În cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, ar trebui să se înțeleagă că astfel de persoane fizice includ membrii consiliilor de administrație ale întreprinderilor.

(39)

Este necesar ca statele membre să ia în considerare introducerea de sancțiuni sau măsuri alternative la pedeapsa cu închisoarea pentru a contribui la refacerea mediului.

(40)

Nivelurile sancțiunilor impuse ar trebui apropiate în continuare, iar eficacitatea acestor niveluri ar trebui încurajată prin introducerea de circumstanțe agravante comune, care să reflecte gravitatea infracțiunii săvârșite. Noțiunea de „circumstanțe agravante” ar trebui înțeleasă fie ca fapte care permit judecătorului să aplice pedepse mai aspre decât cele pronunțate în mod normal pentru aceeași infracțiune în absența faptelor respective, fie ca posibilitatea de a reține mai multe infracțiuni în mod cumulativ pentru a crește nivelul sancțiunii. Prin urmare, statele membre nu sunt obligate să prevadă circumstanțe agravante specifice în cazul în care dreptul intern prevede deja infracțiuni separate care pot atrage sancțiuni mai aspre.

(41)

Statele membre ar trebui să se asigure că cel puțin una dintre circumstanțele agravante și atenuante prevăzute în prezenta directivă este stabilită ca o posibilă circumstanță agravantă sau atenuantă în conformitate cu normele aplicabile din sistemul lor juridic. În orice caz, decizia de a mări sau a reduce pedeapsa ar trebui să rămână la puterea de apreciere a judecătorului sau a instanței, ținând seama de toate circumstanțele specifice în fiecare caz în parte.

(42)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere normelor și principiilor generale ale dreptului penal intern privind condamnarea sau aplicarea și executarea pedepselor în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz în parte. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili cele mai adecvate pedepse sau măsuri complementare. În special, în cazul în care acestea prevăd în dreptul intern posibilitatea de a impune o obligație de refacere a mediului într-un anumit termen, cu condiția ca daunele să fie reversibile, prezenta directivă nu impune ca un judecător sau o instanță să fie, de asemenea, responsabilă de monitorizarea executării unei astfel de obligații. În mod similar, dacă retragerea permiselor și a autorizațiilor de exercitare a activităților care au condus la comiterea infracțiunii poate fi impusă ca sancțiune în temeiul dreptului intern, statele membre ar trebui să se asigure că judecătorii sau instanțele pot fie să impună ele însele o astfel de sancțiune, fie că o altă autoritate competentă este informată și poate acționa în conformitate cu normele procedurale naționale.

(43)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere răspunderii civile în temeiul dreptului intern sau obligației de a despăgubi, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern, prejudiciul sau daunele cauzate ca urmare a unei anumite infracțiuni definite în prezenta directivă.

(44)

Publicarea datelor cu caracter personal ale persoanelor condamnate conținute în hotărârile judecătorești ar trebui să fie posibilă numai în cazuri excepționale justificate în mod corespunzător, în urma unei evaluări de la caz la caz, punând în balanță interesul public cu dreptul la viață privată și dreptul la protecția datelor cu caracter personal ale persoanei condamnate, prevăzute la articolele 7 și, respectiv, 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”). Prin urmare, publicarea acestor date cu caracter personal ar trebui să fie posibilă numai în cazul infracțiunilor grave și în cazul în care sunt necesare efecte de descurajare puternice. Evaluarea de la caz la caz ar putea lua în considerare elemente precum gravitatea daunelor cauzate mediului, prejudiciul suferit de persoanele fizice, sau ambele, dacă infracțiunea a fost comisă în mod repetat în același sector al mediului, și dacă infracțiunea a fost comisă de o întreprindere mare care își desfășoară activitatea în mai multe state membre sau în beneficiul acesteia sau de un actor important de pe piață într-un sector specific al mediului. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în contextul prezentei directive ar trebui să respecte dreptul Uniunii și dreptul intern aplicabile privind protecția datelor, în special Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (10). Respectiva legislație privind protecția datelor include obligația statelor membre de a prevedea garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate atunci când se publică, integral sau parțial, hotărârea judecătorească referitoare la infracțiunea săvârșită și sancțiunile sau măsurile impuse. În plus, publicarea hotărârii de condamnare a persoanei juridice, prin care se impun sancțiuni sau măsuri, ar trebui să se realizeze fără a aduce atingere normelor naționale care reglementează anonimizarea hotărârilor judecătorești sau durata publicării.

(45)

Obligația care decurge din prezenta directivă de a prevedea sancțiuni penale nu ar trebui să scutească statele membre de obligația de a prevedea în dreptul intern sancțiuni administrative și alte măsuri pentru încălcările dreptului Uniunii privind mediul.

(46)

Statele membre ar trebui să definească în mod clar domeniul de aplicare al dreptului administrativ și al dreptului penal în ceea ce privește infracțiunile împotriva mediului, în conformitate cu dreptul lor intern. În aplicarea dreptului intern care transpune prezenta directivă, statele membre ar trebui să se asigure că impunerea de sancțiuni penale și administrative respectă principiile Cartei, inclusiv interzicerea procedurilor care nu respectă principiul ne bis in idem.

(47)

În plus, autoritățile judiciare și administrative din statele membre ar trebui să aibă la dispoziție o serie de sancțiuni penale și măsuri de altă natură, inclusiv măsuri de natură preventivă, pentru a aborda diferitele tipuri de comportament infracțional într-un mod adaptat, în timp util, proporțional și eficace.

(48)

În cazul în care infracțiunile au un caracter continuu, acestea ar trebui să înceteze cât mai curând posibil. Statele membre sunt încurajate să permită autorităților competente să dispună încetarea imediată a faptelor contrare legii sau să prevină astfel de fapte.

(49)

În cazul în care autorii infracțiunii au obținut câștiguri financiare, aceste câștiguri ar trebui confiscate. Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a permite ca produsele provenite din comiterea infracțiunilor și instrumentele folosite la comiterea infracțiunilor, înghețate și confiscate, să fie gestionate corespunzător, în funcție de natura lor. Statele membre ar trebui să aibă în vedere măsuri care să permită utilizarea bunurilor confiscate, acolo unde este posibil, pentru a finanța refacerea mediului sau repararea oricăror daune cauzate sau pentru a oferi despăgubiri pentru daunele aduse mediului, în conformitate cu dreptul intern.

(50)

Statele membre ar trebui să stabilească norme privind termenele de prescripție necesare pentru a combate în mod eficace infracțiunile împotriva mediului, fără a aduce atingere normelor naționale care nu stabilesc termene de prescripție pentru investigare, urmărire penală și executare. Ca regulă generală, termenul de prescripție curge de la momentul comiterii infracțiunii. Însă, întrucât prezenta directivă stabilește norme minime, statele membre pot prevedea ca termenul de prescripție să înceapă să curgă mai târziu, și anume din momentul în care infracțiunea a fost depistată, cu condiția ca momentul depistării să fie determinat în mod clar în conformitate cu dreptul intern. În temeiul prezentei directive, statelor membre li se permite să stabilească termene de prescripție mai scurte decât cele prevăzute în prezenta directivă, cu condiția ca în sistemele lor juridice să fie posibilă întreruperea sau suspendarea unor astfel de termene de prescripție mai scurte în cazul unor acte care pot fi specificate în conformitate cu dreptul intern.

(51)

Având în vedere, în special, mobilitatea autorilor infracțiunii, precum și caracterul transfrontalier al infracțiunilor prevăzute în prezenta directivă și posibilitatea desfășurării anchetelor transfrontaliere, statele membre ar trebui să își stabilească competența pentru a contracara în mod eficace aceste infracțiuni. Statele membre ar trebui să coopereze cu Eurojust, în special în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului (11), în cazurile în care pot apărea conflicte de jurisdicții. Statele membre ar trebui să își stabilească competența pentru infracțiunile săvârșite la bordul unei nave sau al unei aeronave înmatriculate în statul membru în cauză sau care arborează pavilionul acesteia, ținând cont de standardele aplicabile în temeiul convențiilor internaționale în domeniu. Statele membre nu ar trebui obligate prin prezenta directivă să stabilească o nouă astfel de competență asupra infracțiunilor care nu pot fi săvârșite, prin natura lor, la bordul unei nave sau al unei aeronave.

(52)

Statele membre ar trebui să își stabilească competența pentru infracțiunile definite în prezenta directivă atunci când daunele, ca elemente constitutiv ale infracțiunii, s-au produs pe teritoriul lor. În conformitate cu dreptul intern și cu principiul teritorialității, un stat membru ar putea să își stabilească competența asupra infracțiunilor săvârșite integral sau parțial pe teritoriul său.

(53)

Pentru a asigura reușita asigurării respectării legislației penale în domeniul mediului, statele membre ar trebui să pună la dispoziția autorităților competente instrumente eficace de investigare a infracțiunilor împotriva mediului, cum ar fi cele care există în dreptul lor intern pentru combaterea criminalității organizate sau a altor infracțiuni grave, dacă și în măsura în care utilizarea acestor instrumente este adecvată și proporțională cu natura și gravitatea infracțiunilor, astfel cum sunt prevăzute în dreptul intern. Astfel de instrumente ar putea să includă interceptarea comunicațiilor, supravegherea sub acoperire, inclusiv supravegherea electronică, controlul livrărilor, monitorizarea conturilor bancare și alte instrumente de investigații financiare. Aceste instrumente ar trebui utilizate în conformitate cu principiul proporționalității și cu respectarea deplină a Cartei. Dreptul la protecția datelor cu caracter personal trebuie să fie respectat cu strictețe.

(54)

Infracțiunile împotriva mediului dăunează naturii și societății. Persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii privind mediul prestează un serviciu de interes public și joacă un rol esențial în expunerea și prevenirea unor astfel de încălcări, protejând astfel mediul și bunăstarea societății. Persoanele care intră în contact cu o organizație în contextul activităților lor profesionale sunt adesea primele care cunosc amenințările sau prejudiciile aduse interesului public și mediului. Persoanele care raportează nereguli sunt cunoscute sub numele de avertizori de integritate. Potențialii avertizori de integritate sunt adesea descurajați să raporteze preocupările sau suspiciunile pe care le au de teama unor represalii. Avertizorii de integritate beneficiază de o protecție echilibrată și efectivă în temeiul Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului (12), care include în domeniul său de aplicare Directiva 2008/99/CE și Directiva 2009/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13). În urma înlocuirii Directivelor 2008/99/CE și 2009/123/CE prin prezenta directivă, persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii privind mediul ar trebui, în temeiul prezentei directive, să beneficieze în continuare de această protecție din partea statelor membre care au obligații în temeiul acesteia.

(55)

Și alte persoane decât cele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii în temeiul Directivei (UE) 2019/1937 ar putea să dețină informații valoroase cu privire la potențiale infracțiuni împotriva mediului. Acestea pot fi membri ale comunității afectate sau membri ai societății în general care participă activ la protecția mediului. Astfel de persoane care raportează infracțiuni împotriva mediului, precum și persoanele care cooperează în vederea asigurării sancționării acestor infracțiuni ar trebui să beneficieze de sprijinul și de asistența necesare în contextul procedurilor penale, astfel încât să nu fie dezavantajate ca urmare a cooperării lor, ci să beneficieze de sprijin și de asistență. Măsurile de sprijin și de asistență necesare ar trebui să fie puse la dispoziția persoanelor respective, în conformitate cu drepturile lor procesuale în temeiul dreptului intern și ar trebui să includă cel puțin toate măsurile de sprijin și de asistență aflate la dispoziția persoanelor cu drepturi procesuale corespunzătoare în cadrul procedurilor penale privind alte infracțiuni. Persoanele respective ar trebui, în conformitate cu drepturile lor procesuale din dreptul intern, să fie, de asemenea, protejate împotriva persecutării pentru raportarea infracțiunilor împotriva mediului sau pentru cooperarea lor în cadrul procedurilor penale. Conținutul măsurilor de sprijin și de asistență necesare nu este definit în prezenta directivă și ar trebui stabilit de statele membre. Statele membre nu au obligația de a pune măsurile de sprijin și de asistență la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate în contextul procedurilor penale în cauză.

(56)

Este important ca statele membre să evalueze necesitatea de a permite persoanelor să raporteze infracțiunile împotriva mediului în mod anonim, în cazul în care o astfel de posibilitate nu este încă prevăzută de dreptul intern.

(57)

Întrucât mediul nu se poate reprezenta ca victimă în cadrul procedurilor penale, în scopul asigurării efective a respectării legii, membrii publicului interesat ar trebui să aibă posibilitatea de a acționa în numele mediului ca bun public, în conformitate cu dreptul intern și sub rezerva normelor procedurale relevante.

(58)

Prezenta directivă nu impune statelor membre să introducă noi drepturi procesuale pentru membrii publicului interesat. Însă, atunci când într-un stat membru există astfel de drepturi procesuale ale membrilor publicului interesat în situații echivalente referitoare la infracțiuni, altele decât cele stabilite în temeiul prezentei directive, de exemplu dreptul de a participa în calitate de parte civilă, astfel de drepturi procesuale ar trebui să fie acordate membrilor publicului interesat și în cadrul procedurilor privind infracțiunile împotriva mediului definite în prezenta directivă. Drepturile membrilor publicului interesat nu aduc atingere drepturilor victimelor, astfel cum sunt stabilite în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului (14). Noțiunile de „membrii publicului interesat” și „victime” ar trebui să rămână distincte și statele membre nu ar trebui să aibă obligația de a aplica drepturile victimelor și în cazul membrilor publicului interesat. Prezenta directivă nu impune statelor membre să acorde membrilor publicului interesat drepturile procesuale din procedurile penale pe care le acordă altor categorii de persoane decât membrilor publicului în cauză.

(59)

Statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare, cum ar fi campanii de informare și de sensibilizare adresate tuturor părților interesate, atât din sectorul public, cât și din sectorul privat, precum și programe de cercetare și educare, care vizează reducerea în general a infracțiunilor împotriva mediului și a riscului infracționalității împotriva mediului. După caz, statele membre ar trebui să acționeze în cooperare cu respectivele părți interesate. În acest context, printre măsurile pentru îmbunătățirea prevenirii infracțiunilor împotriva mediului s-ar putea număra promovarea sistemelor de conformitate și de diligență necesară, încurajarea operatorilor să aibă coordonatori ai funcției de conformitate pentru a contribui la respectarea dreptului Uniunii privind mediul și promovarea transparenței pentru a consolida respectarea dreptului penal în materie de mediu. Totodată, printre pedepsele complementare impuse persoanelor juridice în temeiul prezentei directive s-ar putea număra obligația întreprinderilor de a institui sisteme de diligență necesară pentru a îmbunătăți respectarea standardelor de mediu, ceea ce contribuie și la prevenirea altor infracțiuni împotriva mediului. În plus, statele membre ar putea lua în considerare instituirea unui fond pentru sprijinirea măsurilor de prevenire în ceea ce privește combaterea infracțiunilor împotriva mediului și a consecințelor devastatoare ale acestora.

(60)

Lipsa resurselor și a competențelor de asigurare a respectării legii pentru autoritățile naționale care depistează, investighează, urmăresc penal sau judecă infracțiunile împotriva mediului creează obstacole în calea prevenirii și sancționării eficace a infracțiunilor respective. În special, deficitul de resurse este de natură să împiedice autoritățile să întreprindă acțiuni sau să limiteze acțiunile lor de asigurare a respectării legii, permițând autorilor infracțiunii să se sustragă de la răspundere sau să primească pedepse care nu corespund gravității infracțiunii. Prin urmare, ar trebui stabilite criterii minime privind resursele și competențele de asigurare a respectării legii.

(61)

Funcționarea eficace a lanțului de asigurare a respectării legii depinde de o serie de competențe specializate. Întrucât complexitatea provocărilor reprezentate de infracțiunile împotriva mediului și natura tehnică a unei astfel de infracțiuni necesită o abordare multidisciplinară, sunt necesare un nivel ridicat de cunoștințe juridice și expertiză tehnică, sprijin financiar, precum și un nivel ridicat de formare și specializare în cadrul tuturor autorităților competente relevante. Statele membre ar trebui să asigure o formare adecvată pentru funcția persoanelor responsabile cu depistarea, investigarea, urmărirea penală sau judecarea infracțiunilor împotriva mediului. După caz, ținând seama de tradițiile constituționale și de structura sistemului lor juridic, precum și de alte circumstanțe, de exemplu dimensiunea statului membru în cauză, statele membre evaluează dacă este necesară o mai mare specializare a autorităților respective în domeniul dreptului penal al mediului, în conformitate cu dreptul intern. Dacă statul membru în cauză are o dimensiune limitată și are doar un număr limitat de autorități competente, evaluarea ar putea concluziona că, având în vedere acest număr limitat, specializarea nu este posibilă sau recomandabilă. Îndeosebi, pentru a maximiza profesionalismul și eficacitatea lanțului de asigurare a respectării legii, statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare desemnarea unor unități de anchetă specializate, a unor procurori și a unor judecători în materie penală care să trateze cazurile penale în materie de mediu. Instanțele penale generale ar putea prevedea camere specializate de judecători. Expertiza tehnică ar trebui să fie pusă la dispoziția tuturor autorităților relevante de aplicare a legii.

(62)

Pentru a asigura un sistem eficace, integrat și coerent de asigurare a respectării legii, care să includă măsuri de drept administrativ, civil și penal, statele membre ar trebui să organizeze cooperarea internă și comunicarea între toate autorităților lor competente implicate în activitățile de asigurare a respectării legii administrative și penale, inclusiv toate autoritățile care exercită funcții de prevenire, punitive și corective.

(63)

În conformitate cu normele aplicabile, statele membre ar trebui să coopereze, de asemenea, prin intermediul agențiilor Uniunii, în special Eurojust și Europol, precum și cu organismele Uniunii, inclusiv cu Parchetul European și cu Oficiul European de Luptă Antifraudă, în domeniile lor respective de competență. Fără a aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră și asistența judiciară reciprocă în materie penală, ar trebui să se prevadă o astfel de cooperare pentru a asigura o acțiune eficace împotriva infracțiunilor definite în prezenta directivă, incluzând asistența tehnică și operațională acordată, după caz, de către Eurojust autorităților naționale competente, în funcție de nevoile autorităților respective, pentru a-și coordona investigațiile. Dacă este cazul, poate oferi asistență și Comisia. Asistența oferită nu ar trebui să însemne participarea Comisiei la procedurile de investigare sau urmărire penală a cazurilor penale individuale desfășurate de autoritățile naționale competente și nu ar trebui înțeleasă ca incluzând sprijin financiar sau orice alt angajament bugetar al Comisiei.

(64)

Statele membre ar trebui să se asigure că informațiile privind persoanele condamnate pentru infracțiunile definite în prezenta directivă fac obiectul unui schimb între autoritățile naționale competente în conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului (15).

(65)

Pentru a asigura o abordare coerentă a combaterii infracțiunilor împotriva mediului, statele membre ar trebui să adopte, să publice, să pună în aplicare și să revizuiască periodic o strategie națională privind combaterea infracțiunilor împotriva mediului, stabilind obiectivele, prioritățile și măsurile corespunzătoare, precum și resursele necesare. Strategia națională respectivă ar trebui să abordeze, mai ales, obiectivele și prioritățile politicii naționale în domeniul infracțiunilor împotriva mediului, metodele de coordonare și cooperare între autoritățile competente, procedurile și mecanismele de monitorizare și evaluare periodică a rezultatelor obținute, precum și asistența din partea rețelelor europene cu activități în domenii cu relevanță directă pentru combaterea infracțiunilor împotriva mediului și a încălcărilor conexe. Statele membre ar trebui să aibă competența de a decide cu privire la formatul adecvat al unei astfel de strategii, care poate ține seama de tradițiile lor constituționale în ceea ce privește separarea puterilor și a competențelor și poate fi concepută fie din perspectivă sectorială, fie ca parte integrantă dintr-un document strategic mai amplu. Indiferent dacă statele membre prevăd adoptarea uneia sau mai multor strategii, conținutul în ansamblu al acestora ar trebui să cuprindă teritoriul întregului stat membru.

(66)

Pentru a combate în mod efectiv infracțiunile de mediu definite în prezenta directivă, este necesar ca autoritățile competente din statele membre să colecteze date statistice exacte, coerente și comparabile privind respectivele infracțiuni. Statele membre ar trebui, prin urmare, să asigure un sistem adecvat pentru înregistrarea, producerea și transmiterea datelor statistice disponibile privind infracțiunile definite în prezenta directivă. Statisticile respective ar trebui utilizate de statele membre la planificarea strategică și operațională a activităților de asigurare a respectării legii, la analiza amplorii și tendințelor infracțiunilor împotriva mediului, precum și pentru a informa cetățenii. Statele membre ar trebui să transmită Comisiei datele statistice relevante privind procedurile în materie de infracțiuni împotriva mediului, extrase din datele deja disponibile la nivel centralizat sau descentralizat din cadrul întregului stat membru. Comisia ar trebui să evalueze și să publice periodic într-un raport rezultatele evaluării sale pe baza datelor statistice transmise de statele membre.

(67)

Datele statistice transmise în temeiul prezentei directive privind infracțiunile împotriva mediului ar trebui să fie comparabile între statele membre și colectate pe baza unor standarde minime comune. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a defini formatul standard pentru transmiterea datelor statistice. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (16).

(68)

Formatul standard pentru transmiterea către Comisie a datelor statistice privind tipurile și nivelurile sancțiunilor, inclusiv a informațiilor privind categoriile de infracțiuni conexe, în conformitate cu prezenta directivă, ar trebui stabilit în conformitate cu procedura comitetului prevăzută în prezenta directivă.

(69)

În conformitate cu articolele 1 și 2 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(70)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(71)

Prezenta directivă are ca scop modificarea și completarea dispozițiilor Directivei 2008/99/CE. Având în vedere că modificările care urmează a fi efectuate sunt semnificative atât prin numărul lor, cât și prin caracterul lor, este oportun, pentru mai multă claritate, să se înlocuiască Directiva 2008/99/CE în întregime în ceea ce privește statele membre pentru care prezenta directivă este obligatorie.

(72)

Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17) a fost completată prin Directiva 2009/123/CE cu dispoziții privind infracțiunile și sancțiunile pentru deversările de substanțe poluante de către nave. Aceste infracțiuni și sancțiuni ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentei directive. Prin urmare, pentru statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive, Directiva 2009/123/CE ar trebui înlocuită. Înlocuirea în cauză nu ar trebui să aducă atingere obligației statelor membre respective în ceea ce privește data transpunerii în dreptul intern a directivei menționate. În consecință, în ceea ce privește statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive, trimiterile la dispozițiile Directivei 2005/35/CE care au fost adăugate sau înlocuite prin Directiva 2009/123/CE ar trebui interpretate ca trimiteri la prezenta directivă. Directiva 2005/35/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/123/CE, ar trebui să rămână obligatorie pentru statele membre pentru care prezenta directivă nu este obligatorie.

(73)

Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume stabilirea unor definiții comune ale infracțiunilor împotriva mediului și introducerea de sancțiuni penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru infracțiunile grave, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere daunele asupra mediului ce pot fi cauzate la nivel transfrontalier de respectivele fapte contrare legii și având în vedere amploarea și efectele acțiunii necesare, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(74)

Obligațiile introduse de prezenta directivă nu aduc atingere dreptului Uniunii privind drepturile procesuale în procedurile penale, iar statele membre ar trebui să se asigure că drepturile procesuale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale sunt pe deplin respectate.

(75)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Cartă, inclusiv protecția datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, precum și dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori în cadrul procedurii penale pentru aceeași infracțiune. Prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a acestor drepturi și principii și trebuie pusă în aplicare în mod corespunzător,

(a)

infracțiunea a provocat distrugeri sau daune semnificative ireversibile sau de lungă durată unui ecosistem;

(b)

infracțiunea a fost comisă în cadrul unei organizații criminale în înțelesul Deciziei-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (40);

(c)

infracțiunea a implicat utilizarea, de către autorul infracțiunii, de documente false sau falsificate;

(d)

infracțiunea a fost comisă de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor sale;

(e)

autorul infracțiunii a fost condamnat anterior, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru infracțiuni de aceeași natură cu cele prevăzute la articolul 3 sau 4;

(f)

infracțiunea a generat, sau s-a preconizat că va genera, beneficii financiare substanțiale sau a avut ca rezultat evitarea unor cheltuieli substanțiale, direct sau indirect, în măsura în care pot fi determinate beneficiile sau cheltuielile respective;

(g)

autorul infracțiunii a distrus probe sau a intimidat martorii sau reclamanții;

(h)

infracțiunea a fost săvârșită în cadrul unei arii clasificate ca arie de protecție specială, în temeiul articolului 4 alineatul (1) sau (2) din Directiva 2009/147/CE, în cadrul unui sit desemnat ca arie specială de conservare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE, sau în cadrul unui sit inclus pe lista siturilor de importanță comunitară în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 92/43/CEE.

(a)

autorul infracțiunii readuce mediul la starea sa anterioară, în cazul în care această refacere nu constituie o obligație în temeiul Directivei 2004/35/CE, sau, înainte de începerea unei anchete penale, ia măsuri pentru a reduce la minimum impactul și amploarea daunelor sau pentru a repara daunele;

(b)

autorul infracțiunii transmite autorităților administrative sau judiciare informații pe care acestea nu le-ar fi putut obține altfel, care le ajută:

(a)

asigurarea priorităților comune și înțelegerea comună a relației dintre aplicarea penală și administrativă;

(b)

schimbul de informații în scopuri strategice și operaționale, în limitele stabilite în dreptul Uniunii și dreptul intern aplicabile;

(c)

consultarea în cadrul investigațiilor individuale, în limitele stabilite în dreptul Uniunii și dreptul intern aplicabile;

(d)

schimbul de bune practici;

(e)

acordarea unei asistențe rețelelor europene de practicieni care lucrează în domenii relevante pentru combaterea infracțiunilor împotriva mediului și a încălcărilor conexe.