European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/904

26.3.2024

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/904 AL COMISIEI

din 25 martie 2024

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 32/2000 al Consiliului în ceea ce privește prelungirea contingentelor tarifare ale Uniunii pentru produsele din fir de iută și de nucă de cocos

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 32/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind deschiderea și modul de administrare a contingentelor tarifare comunitare consolidate în cadrul GATT și a altor câteva contingente tarifare comunitare, de stabilire a normelor de modificare sau de adaptare a contingentelor menționate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1808/95 al Consiliului (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță,

întrucât:

(1)

De la introducerea unor contingente tarifare autonome ale Uniunii cu zero taxe vamale pentru anumite cantități de produse din fir de iută și de nucă de cocos prin Regulamentul (CE) nr. 32/2000, ca urmare a intrării în vigoare a sistemului generalizat de preferințe (SGP) în 1995, contingentele tarifare au fost prelungite în mod repetat. Ultima prelungire a expirat la 31 decembrie 2023.

(2)

Deoarece perioada de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2) se prelungește după 31 decembrie 2023 în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2663 al Parlamentului European și al Consiliului (3), regimul contingentelor tarifare pentru produsele din fir de iută și de nucă de cocos trebuie prelungit în consecință.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 32/2000 trebuie modificat în consecință.

(4)

Din motive de securitate juridică și pentru a asigura utilizarea continuă a contingentelor tarifare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și să se aplice de la 1 ianuarie 2024.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

A cincea coloană („Perioadă contingentară”) din tabelul din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 32/2000 se modifică după cum urmează:

1.

textul pentru numărul de ordine 09.0107 se înlocuiește cu următorul text:

„de la 1 ianuarie la 31 decembrie în fiecare an, până la 31 decembrie 2027 ”;

2.

textul pentru numărul de ordine 09.0109 se înlocuiește cu următorul text:

„de la 1 ianuarie la 31 decembrie în fiecare an, până la 31 decembrie 2027 ”;

3.

textul pentru numărul de ordine 09.0111 se înlocuiește cu următorul text:

„de la 1 ianuarie la 31 decembrie în fiecare an, până la 31 decembrie 2027 ”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2024.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 martie 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 5, 8.1.2000, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2000/32/oj.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului (JO L 303, 31.10.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/978/oj).

(3)  Regulamentul (UE) 2023/2663 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 noiembrie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 978/2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare (JO L, 2023/2663, 27.11.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2663/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/904/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)