European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/605

7.3.2024

RECOMANDAREA (UE) 2024/605 A COMISIEI

din 18 decembrie 2023

privind coerența măsurilor Letoniei cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică și cu asigurarea progreselor în materie de adaptare

(Numai textul în limba letonă este autentic)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292,

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 (1), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În temeiul Regulamentului (UE) 2021/1119 (Legea europeană a climei), Comisia trebuie să evalueze coerența măsurilor naționale cu obiectivul neutralității climatice și cu asigurarea progreselor în materie de adaptare. Comisia a evaluat coerența măsurilor Letoniei cu aceste obiective (2). Recomandările de mai jos se bazează pe evaluarea respectivă. Letonia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de prezentele recomandări și să le dea curs în conformitate cu Legea europeană a climei.

(2)

Deși emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii [inclusiv cele generate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF) și excluzând transportul internațional] prezintă, în general, o tendință descendentă constantă, în concordanță, în linii mari, cu traiectoria liniară de atingere a obiectivului climatic al Uniunii de – 55 % pentru 2030 și cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică până în 2050, ritmul reducerii emisiilor trebuie accelerat, iar acțiunea statelor membre este esențială. Progresele înregistrate în statele membre au fost atenuate de o serie de provocări și deficiențe sectoriale care trebuie remediate fără întârziere. Evaluarea, pe baza informațiilor disponibile, arată că progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivului Uniunii de neutralitate climatică par a fi în mare măsură insuficiente pentru Letonia. Strategiile fiabile pe termen lung reprezintă piatra de temelie pentru realizarea transformării economice necesare în scopul atingerii obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică.

(3)

Prima etapă a sporirii ambiției privind adaptarea ar trebui să constea în adoptarea unui cadru juridic adecvat pentru politica națională în domeniul climei care să stabilească obiective de adaptare obligatorii și actualizate prin care să se măsoare progresele generale înregistrate în ceea ce privește consolidarea rezilienței. Politicile de adaptare ar trebui să se concentreze pe domenii sau sectoare deosebit de vulnerabile la schimbările climatice sau ale căror activități sunt esențiale pentru reziliența altor sectoare ori care au o importanță semnificativă pentru economia națională sau pentru sănătatea publică. Este necesar un răspuns prioritar cu privire la impacturile și riscurile care se preconizează că vor afecta infrastructura sau sistemele critice cu o durată de viață lungă sau care se estimează că vor afecta sistemele în mod ireversibil, ținând seama de interacțiunea cu dezvoltarea socioeconomică sau cu alți factori neclimatici. Monitorizarea și evaluarea eforturilor de adaptare sunt necesare pentru menținerea responsabilității și îmbunătățirea politicii de adaptare.

(4)

Părțile interesate din sectorul privat sunt agenți ai schimbării prin furnizarea de informații, resurse, capacități și finanțare. Nivelul local are competențe care pot avea un impact mai larg asupra rezilienței la schimbările climatice. Pregătirea și punerea în aplicare a politicilor de adaptare la nivel subnațional au o importanță deosebită,

RECOMANDĂ CA LETONIA SĂ IA MĂSURI PENTRU:

Coerența măsurilor naționale cu obiectivul neutralității climatice

1.

Intensificarea eforturilor de atenuare a schimbărilor climatice, prin realizarea de progrese concrete în ceea ce privește politicile existente și planificate și luarea în considerare a unor măsuri suplimentare urgente pentru a alinia reducerile și previziunile preconizate ale emisiilor de gaze cu efect de seră la obiectivul neutralității climatice.

2.

În special, eforturile ar trebui direcționate către inversarea tendințelor recente din sectorul LULUCF.

3.

Actualizarea și sporirea nivelului de ambiție și al calității în ceea ce privește strategia națională pe termen lung, inclusiv prin justificarea obiectivelor Letoniei de reducere a emisiilor și de îmbunătățire a absorbțiilor în sectoarele individuale prin politici și măsuri credibile.

Coerența măsurilor naționale cu asigurarea progreselor în materie de adaptare

4.

Finalizarea instituirii unui cadru juridic adecvat pentru politica și acțiunile de adaptare la schimbările climatice. Asigurarea faptului că prioritățile, strategiile, politicile, planurile și eforturile de adaptare sunt proporționale cu viitoarele vulnerabilități și riscuri climatice preconizate, pe baza celor mai bune cunoștințe științifice disponibile și a instrumentelor disponibile de previzionare climatică și de alertă timpurie. Asigurarea faptului că politicile de adaptare sunt monitorizate și evaluate în mod sistematic și regulat și că rezultatele se reflectă în elaborarea și punerea în aplicare revizuite a politicilor aferente. Evaluarea vulnerabilităților și a riscurilor relevante legate de creșterea nivelului mării.

5.

Implicarea partenerilor sociali și a părților interesate din sectorul privat în elaborarea, punerea în aplicare a politicilor și investiții. Documentarea proceselor și a rezultatelor consultărilor relevante. Instituirea de mecanisme pentru a se asigura că politicile subnaționale sunt pregătite și că acestea sunt revizuite și actualizate periodic.

Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 2023.

Pentru Comisie

Wopke HOEKSTRA

Membru al Comisiei


(1)   JO L 243, 9.7.2021, p. 1.

(2)  Raportul intermediar din 2023 privind acțiunile climatice ale UE [COM (2023) 653 final] și documentul de lucru al serviciilor Comisiei – Evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice în fiecare stat membru în conformitate cu Legea europeană a climei [SWD (2023) 932].


ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2024/605/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)