European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/591

21.2.2024

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/591 AL COMISIEI

din 20 februarie 2024

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2389 în ceea ce privește stabilirea ratelor frecvenței controalelor de identitate și fizice care vizează transporturile de plante, de produse vegetale și de alte mărfuri care intră în Uniune

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (1), în special articolul 54 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (c),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389 al Comisiei (2) stabilește norme pentru aplicarea uniformă a ratelor frecvenței controalelor de identitate și fizice care vizează transporturile de plante, de produse vegetale și de alte obiecte care intră în Uniune, menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625. Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389 stabilește lista plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte care sunt supuse unor controale de identitate și fizice și ratele frecvenței corespunzătoare.

(2)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389, ratele frecvenței stabilite în anexa I la respectivul regulament de punere în aplicare trebuie modificate în ceea ce privește criteriile stabilite la articolul 54 alineatul (3) litera (a) punctele (i), (ii), (iv), (v) și (vi) din Regulamentul (UE) 2017/625, criteriile stabilite în anexa II și, dacă este cazul, informațiile prevăzute în anexa III la respectivul regulament de punere în aplicare. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2), ratele frecvenței controalelor de identitate și fizice care vizează plante, produse vegetale și alte obiecte sau categorii ale acestora se revizuiesc cel puțin o dată pe an, pentru a se ține seama de noile informații colectate prin intermediul IMSOC sau furnizate de state membre, și se modifică în consecință.

(3)

Comisia a instituit un grup de lucru format din experți care au examinat situația importurilor din 2022 și 2023 de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625. Pe baza criteriilor menționate la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389, grupul de lucru a indicat ratele frecvenței minime a controalelor de identitate și fizice pe care le-a considerat adecvate pentru anumite plante, produse vegetale și alte obiecte din anumite țări terțe de origine.

(4)

A fost utilizată o metodă bazată pe riscuri și statistici, ținându-se seama de o serie de variabile, care includ: indicele de mobilitate estimat al organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune în etapa cea mai mobilă la care ar putea evolua pe plantele, produsele vegetale sau alte obiecte relevante sau categorii ale acestora; numărul de transporturi de plante, de produse vegetale și de alte obiecte sau categorii ale acestora, care au făcut obiectul unor controale de identitate și fizice în cursul anului precedent; numărul total și detaliile neconformităților cauzate de prezența organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune legate de transporturile importate în temeiul prezentului regulament; numărul total de transporturi de mărfuri în cauză notificate din alte motive decât prezența organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune și detaliile aferente; și orice alt factor relevant pentru determinarea riscului fitosanitar asociat comerțului în cauză.

(5)

În special, și mai ales datorită numărului mai scăzut al interceptărilor de transporturi afectate de organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune, trebuie micșorate ratele frecvenței minime a controalelor de identitate și fizice pentru florile tăiate de Dianthus din Turcia, de Rosa din Columbia, și pentru fructele de Persea americana din toate țările terțe, de Prunus și de Pyrus din țări terțe europene, de Prunus persica din Africa de Sud și de Vaccinium din Peru.

(6)

În plus, pentru a se asigura că se efectuează un număr minim de controale de identitate și fizice în toate cazurile, în ciuda unui număr mai mic de transporturi importate de fructe de Passiflora originare din Kenya și de Vaccinium din Argentina, trebuie majorate ratele frecvenței minime respective a controalelor de identitate și fizice.

(7)

Ratele frecvenței minime a controalelor de identitate și fizice trebuie majorate din cauza interceptărilor de transporturi afectate de organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune pentru florile tăiate de Rosa din Kenya și de Rosa din Etiopia, pentru fructele de Citrus din Egipt, pentru rădăcinile și tuberculii de Curcuma longa și de Zingiber officinale din Peru și pentru rădăcinile și tuberculii de Curcuma longa din Thailanda.

(8)

Din motive de claritate juridică, toate rândurile din anexa I în care este prevăzută în prezent o rată a frecvenței minime de 100 % trebuie eliminate, deoarece aceasta este rata standard pentru toate plantele, produsele vegetale și alte obiecte prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389.

(9)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că ratele frecvenței controalelor de identitate și fizice stabilite în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389 trebuie modificate.

(10)

Din motive de claritate, este oportun să se înlocuiască anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389.

(11)

Pentru a oferi autorităților competente suficient timp de adaptare la noile rate ale frecvenței, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 mai 2024.

(12)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2389

Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Intrare în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 mai 2024.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 februarie 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 95, 7.4.2017, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389 al Comisiei din 7 decembrie 2022 de stabilire a unor norme pentru aplicarea uniformă a ratelor frecvenței controalelor de identitate și fizice care vizează transporturile de plante, de produse vegetale și de alte mărfuri care intră în Uniune (JO L 316, 8.12.2022, p. 42).


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2389 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA I

Ratele frecvenței controalelor de identitate și fizice ale transporturilor de anumite plante, produse vegetale și alte obiecte sau categorii ale acestora, astfel cum se menționează la articolul 4 alineatul (3)

Plante, produse vegetale sau alte obiecte sau o categorie a acestora

Țara de origine

Rata frecvenței minime a controalelor de identitate și fizice (%)

Flori tăiate

Asteracee

Zimbabwe

75

Dianthus

Columbia

3

Dianthus

Ecuador

15

Dianthus

Kenya

5

Dianthus

Turcia

25

Gypsophila

Ecuador

5

Gypsophila

Kenya

10

Phoenix

Costa Rica

50

Rosa

Columbia

3

Rosa

Ecuador

1

Rosa

Etiopia

25

Rosa

Kenya

25

Rosa

Zambia

50

Fructe

Actinidia

Toate țările terțe

10

Carica papaya

Toate țările terțe

10

Fragaria

Toate țările terțe

5

Persea americana

Toate țările terțe

1

Rubus

Toate țările terțe

5

Vitis

Toate țările terțe

1

Malus

Țări terțe europene (1)

15

Prunus

Țări terțe europene (1)  (2)

5

Pyrus

Țări terțe europene (1)

50

Vaccinium

Țări terțe europene (1)

50

Citrus

Egipt

75

Citrus

Israel

35

Citrus

Mexic

25

Citrus

Maroc

3

Citrus

Peru

10

Citrus

Turcia

7

Citrus

SUA

50

Malus

Argentina

35

Malus

Chile

5

Malus

Noua Zeelandă

10

Malus

Africa de Sud

15

Mangifera

Brazilia

75

Passiflora

Columbia

5

Passiflora

Réunion

10

Passiflora

Africa de Sud

75

Passiflora

Vietnam

15

Prunus

Chile

10

Prunus

Africa de Sud

10

Prunus

Turcia

35

Pyrus

Argentina

25

Pyrus

Chile

15

Pyrus

Africa de Sud

10

Vaccinium

Argentina

50

Vaccinium

Chile

10

Vaccinium

Peru

5

Legume

Solanum lycopersicum

Insulele Canare

25

Solanum lycopersicum

Maroc

1

Legume rădăcinoase și cu tuberculi, cu excepția tuberculilor de Solanum tuberosum L. (3)  (4)

Toate țările terțe (5)

5

Curcuma longa

Thailanda

25

Mașini uzate

Mașinile și vehiculele care au fost utilizate în scopuri agricole sau silvicole

Toate țările terțe

10


(1)  Albania, Andorra, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Insulele Canare, Insulele Feroe, Georgia, Islanda, Liechtenstein, Moldova, Monaco, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia [numai următoarele părți: Districtul Federal Central (Tsentralny federalny okrug), Districtul Federal de Nord-Vest (Severo-Zapadny federalny okrug), Districtul Federal de Sud (Yuzhny federalny okrug), Districtul Federal al Caucazului de Nord (Severo-Kavkazsky federalny okrug) și Districtul Federal Volga (Privolzhsky federalny okrug)], San Marino, Serbia, Turcia, Ucraina și Regatul Unit.

(2)  Altele decât Turcia.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei, anexa VII, punctul 12 (JO L 319, 10.12.2019, p. 103).

(4)  Cu excepția Curcuma longa și Zingiber officinale din Peru, și Curcuma longa din Thailanda.

(5)  Altele decât Camerun.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/591/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)