|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/347 |
23.1.2024 |
REGULAMENTUL (UE) 2024/347 AL COMISIEI
din 22 ianuarie 2024
de modificare a anexelor II și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru fipronil din sau de pe anumite produse
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
|
(1) |
Pentru substanța activă fipronil, limitele maxime de reziduuri (LMR) au fost stabilite la limita de cuantificare relevantă (denumită în continuare „LOQ”) în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 prin Regulamentul (UE) 2019/1792 al Comisiei (2), după expirarea aprobării substanței active respective. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, a fost depusă o cerere pentru toleranțele la import pentru substanța fipronil utilizată pe trestia de zahăr în Brazilia și pe cartofi în Brazilia, Statele Unite și Ucraina. Solicitantul a susținut că utilizările substanței fipronil pe astfel de culturi care sunt autorizate în țările respective ar genera reziduuri care depășesc LMR-urile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că ar fi necesară stabilirea unor LMR-uri mai ridicate pentru a se evita barierele comerciale la importul culturilor respective. Întrucât trestia de zahăr și cartofii pot fi hrană pentru animale, solicitantul a propus, de asemenea, creșterea unora dintre LMR-urile existente pentru fipronil din produsele de origine animală. |
|
(3) |
În conformitate cu articolele 8 și 9 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, statul membru în cauză a evaluat cererea și a transmis raportul de evaluare Comisiei. În raportul de evaluare, statul membru a evaluat alimentația animalelor luând în considerare aportul de produse obținute din aceste culturi la animale și a propus creșterea unora dintre LMR-urile existente pentru fipronil din produsele de origine animală. |
|
(4) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a evaluat cererea și raportul de evaluare. Ea a examinat în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale și a emis un aviz motivat cu privire la LMR-urile propuse (3). Autoritatea a transmis avizul său motivat solicitantului, Comisiei și statelor membre și l-a pus la dispoziția publicului. |
|
(5) |
În avizul său motivat, autoritatea a concluzionat că datele prezentate de solicitant cu privire la fipronil din cartofi sunt insuficiente pentru a stabili o nouă LMR. În ceea ce privește modificarea LMR pentru fipronil din trestia de zahăr, grăsimea de bovine, grăsimea de ovine și grăsimea de caprine, cerută de solicitant, autoritatea a concluzionat că toate cerințele în materie de date au fost îndeplinite și că astfel de modificări sunt acceptabile în ceea ce privește siguranța consumatorilor pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. Autoritatea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanței. Nici expunerea pe toată durata vieții la această substanță prin intermediul consumului tuturor produselor alimentare care pot să o conțină, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produse relevante nu indică existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile sau a dozei acute de referință. |
|
(6) |
Pe baza avizului motivat al autorității și ținând seama de factorii relevanți menționați la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceasta a concluzionat că modificarea propusă a LMR este acceptabilă. |
|
(7) |
Anexele II și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui, prin urmare, modificate în consecință. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele II și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 ianuarie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(2) Regulamentul (UE) 2019/1792 al Comisiei din 17 octombrie 2019 de modificare a anexelor II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru amitrol, fipronil, flupirsulfuron-metil, imazosulfuron, isoproturon, ortosulfamuron și triasulfuron din sau de pe anumite produse (JO L 277, 29.10.2019, p. 66).
(3) „Reasoned opinion on the setting of import tolerances for fipronil in potatoes, sugar canes and commodities of animal origin” (Aviz motivat privind stabilirea unor toleranțe la import pentru fipronil din cartofi, trestie de zahăr și produse de origine animală). EFSA Journal 2023;21(4):7931.
ANEXĂ
Anexele II și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
|
1. |
În anexa II se adaugă coloana referitoare la fipronil: „Anexa II Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Fipronil [sumă de fipronil + metabolitul sulfonă (MB46136) exprimată ca fipronil] (F)
|
|
2. |
În anexa V se elimină coloana referitoare la fipronil. |
(*1) Indică limita inferioară de determinare analitică
(1) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR, vă rugăm să consultați anexa I
(+) Combinația pesticid-produs pentru care există o notă de subsol. Lista notelor de subsol este prezentată mai jos.
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/347/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)