European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/256

18.1.2024

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/256 AL COMISIEI

din 17 ianuarie 2024

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1158 privind condițiile de import al produselor alimentare și al hranei pentru animale originare din țările terțe în urma accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobîl

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (1), în special articolul 53 alineatul (1) litera (b) punctul (ii),

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (2), în special articolul 54 alineatul (4) primul paragraf litera (b) și articolul 90 primul paragraf literele (a), (c) și (f),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 al Comisiei (3) impune condiții la importul produselor alimentare și al hranei pentru animale originare din anumite țări terțe în urma accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobîl.

(2)

În Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158, nota de subsol care definește modul în care trebuie aplicat nivelul maxim produselor concentrate sau uscate a fost omisă în mod eronat și, prin urmare, trebuie introdusă din nou.

(3)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 al Comisiei (4) privind modelele de certificate oficiale pentru anumite animale și mărfuri a fost abrogat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei (5), iar tabelul de corespondență din anexa VI la acest din urmă regulament conține erori în ceea ce privește trimiterile la articolele corespunzătoare din cele două acte. Aceste erori de corelare se referă la articolele din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 și, prin urmare, trimiterea la articolele din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 trebuie înlocuită cu trimiterea corectă la articolele din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235.

(4)

Articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 prevede că fiecare transport de produse enumerate în anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv, cu referire la codul NC relevant din Nomenclatura combinată, provenind din țările terțe enumerate în anexa I la același regulament, trebuie să fie însoțit de certificatul oficial relevant și identificat prin intermediul unui cod de identificare indicat în certificatul oficial și pe documentul sanitar comun de intrare.

(5)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1832 al Comisiei (6), care se aplică din ianuarie 2022, a introdus noi coduri NC pentru ciupercile din genul Cantharellus (NC 0709 53) și Boletus (NC 0709 52), Shiitake (NC 0709 54, NC 0712 34), Matsutake (NC 0709 55) și trufe (NC 0709 56, NC 0710 80 95, NC 2001 90 97). Aceste ciuperci se încadrau la codul NC 0709 59 înainte de această modificare a nomenclaturii vamale. Din motive de securitate juridică și de claritate, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 trebuie actualizat pentru a reflecta aceste modificări ale codurilor NC.

(6)

Pentru a se asigura o aplicare armonizată în întreaga Uniune a condițiilor care reglementează importurile de produse alimentare și de hrană pentru animale originare din țări terțe și pentru a se asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, este important să se clarifice faptul că condițiile de intrare în Uniune se aplică tuturor produselor care conțin sau sunt derivate din ciuperci sălbatice și fructe sălbatice din genul Vaccinium și să se evite orice insecuritate juridică în acest sens. Prin urmare, trebuie adăugate noi rubrici.

(7)

Este necesar ca în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 să fie adăugate anumite produse în cazul cărora condițiile care reglementau importurile de produse alimentare și de hrană pentru animale originare din țări terțe nu erau aplicabile anterior. Este vorba, în special, de amestecurile de fructe cu coajă și de fructe uscate, de dulcețuri, de jeleuri, de marmelade, de pastele și piureurile de fructe, de amestecurile de sucuri, de apele aromatizate și de anumite produse alimentare constând în mai multe ingrediente care conțin ciupercile și fructele enumerate. Includerea acestor produse ar asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și ar permite să se evite orice îndoială cu privire la faptul că condițiile de intrare în Uniune se aplică tuturor produselor care conțin sau sunt derivate din ciupercile și din fructele sălbatice enumerate.

(8)

În plus, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158, controalele fizice asupra produselor enumerate în anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv, care fac obiectul unor controale la posturile de inspecție la frontieră, trebuie efectuate la posturile de inspecție la frontieră sau la punctele de control desemnate.

(9)

Având în vedere că anumite produse alimentare care conțin ciuperci sălbatice sau bace sălbatice ar putea conține și ingrediente de origine animală, controalele fizice asupra acestor produse alimentare trebuie efectuate numai la posturile de inspecție la frontieră.

(10)

Pentru a permite operatorilor economici să ia măsurile necesare în vederea respectării cerințelor în materie de eșantionare, de analiză și de certificare pentru produsele vizate de această măsură și pentru a permite o tranziție fără probleme către noile norme, este oportun să se prevadă o perioadă de tranziție în cursul căreia transporturile încadrate la codurile NC ex 0813 50, ex 2007, ex 2008 97, ex 2009 90, ex 2202 10, ex 2202 99, ex 1704 90, ex 1806 și ex 1905 să nu trebuiască să fie însoțite de un certificat oficial, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158.

(11)

Pentru anumite ciuperci sălbatice încadrate anterior la codul NC ex 0709 59, au fost stabilite noi coduri NC începând din 2020, și anume ex 0709 52 00, ex 0709 53 00, ex 0709 54 00, ex 0709 55 00, ex 0709 56 00 și ex 0712 34 00. În plus, trufele sălbatice prelucrate încadrate anterior la codurile NC ex 0710 80 69 și ex 2001 90 50 sunt comercializate sub codurile NC ex 7108095 și ex 2001 90 97. Prin urmare, nu este necesar să se prevadă măsuri tranzitorii pentru aceste produse, întrucât articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 le este deja aplicabil.

(12)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 trebuie modificat în consecință.

(13)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1158

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Produsele trebuie să respecte următoarele niveluri maxime permise cumulate de contaminare radioactivă stabilite pentru cesiu-137 (*1):

(a)

370 Bq/kg pentru lapte și produse lactate și pentru produsele alimentare destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică în sensul articolului 2 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 609/2013;

(b)

600 Bq/kg pentru toate celelalte produse vizate.

(*1)  Nivelul aplicabil produselor concentrate sau uscate se calculează pe baza produsului reconstituit, gata pentru consum.” "

2.

La articolul 4, alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(3)   Certificatul oficial care nu este prezentat în Sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) de către autoritatea competentă din țara terță emitentă trebuie să îndeplinească, de asemenea, cerințele aplicabile modelelor de certificate oficiale care nu sunt transmise în IMSOC, prevăzute la articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235.

(4)   Autoritățile competente pot elibera un certificat oficial de înlocuire numai în conformitate cu normele stabilite la articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235.”

3.

La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Transporturile de produse de origine neanimală menționate la articolul 3 alineatul (3) trebuie să facă obiectul controalelor oficiale la intrarea lor în Uniune la posturile de inspecție la frontieră și/sau la punctele de control desemnate.

Transporturile de produse menționate la articolul 3 alineatul (3) care conțin unul sau mai multe ingrediente de origine animală trebuie să facă obiectul controalelor oficiale la intrarea lor în Uniune la posturile de inspecție la frontieră.”

4.

Anexa II se înlocuiește cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Măsură tranzitorie

Transporturile de produse încadrate la codurile NC ex 0813 50, ex 2007, ex 2008 97, ex 2009 90, ex 2202 10, ex 2202 99, ex 1704 90, ex 1806 și ex 1905, care au fost expediate către Uniune dintr-o țară terță enumerată în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, pot intra în Uniune până la 7 martie 2024 fără a fi însoțite de certificatul oficial prevăzut la articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare respectiv, cu condiția să respecte toate celelalte cerințe ale dreptului Uniunii care le sunt aplicabile.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 ianuarie 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(2)   JO L 95, 7.4.2017, p. 1.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1158 al Comisiei din 5 august 2020 privind condițiile de import al produselor alimentare și al hranei pentru animale originare din țările terțe în urma accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobîl (JO L 257, 6.8.2020, p. 1).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 al Comisiei din 8 aprilie 2019 privind modelele de certificate oficiale pentru anumite animale și mărfuri și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/759 cu privire la aceste modele de certificate (JO L 131, 17.5.2019, p. 101).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei din 16 decembrie 2020 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) 2016/429 și (UE) 2017/625 ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește modelele de certificate de sănătate animală, modelele de certificate oficiale și modelele de certificate de sănătate animală/oficiale pentru intrarea în Uniune și circulația în interiorul Uniunii a transporturilor de anumite categorii de animale și mărfuri, certificarea oficială privind astfel de certificate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 599/2004, a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 636/2014 și (UE) 2019/628, a Directivei 98/68/CE și a Deciziilor 2000/572/CE, 2003/779/CE și 2007/240/CE (JO L 442, 30.12.2020, p. 1).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1832 al Comisiei din 12 octombrie 2021 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 385, 29.10.2021, p. 1).


ANEXĂ

„ANEXA II

Lista produselor cărora li se aplică condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (3)

Codul NC

Descriere

 

Produsele alimentare enumerate în continuare ca amestecuri se referă la amestecurile care conțin ciuperci sălbatice și/sau fructe sălbatice din genul Vaccinium în cantitate de peste 20 % fie pentru un singur produs, fie pentru suma ciupercilor sălbatice și a fructelor sălbatice din genul Vaccinium.

ex 0709 51 00

ciuperci din genul Agaricus în stare proaspătă sau refrigerată, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Agaricus, în stare proaspătă sau refrigerată

ex 0709 52 00

ciuperci din genul Boletus în stare proaspătă sau refrigerată, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Boletus, în stare proaspătă sau refrigerată

ex 0709 53 00

ciuperci din genul Cantharellus în stare proaspătă sau refrigerată, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Cantharellus, în stare proaspătă sau refrigerată

ex 0709 54 00

shiitake (Lentinus edodes), în stare proaspătă sau refrigerată, altele decât cele de cultură;

amestecuri de shiitake (Lentinus edodes) de cultură și sălbatice, în stare proaspătă sau refrigerată

ex 0709 55 00

matsutake (Tricholoma matsutake, Tricholoma magnivelare, Tricholoma anatolicum, Tricholoma dulciolens, Tricholoma caligatum), în stare proaspătă sau refrigerată, altele decât cele de cultură;

amestecuri de matsutake (Tricholoma matsutake, Tricholoma magnivelare, Tricholoma anatolicum, Tricholoma dulciolens, Tricholoma caligatum) de cultură și sălbatice, în stare proaspătă sau refrigerată

ex 0709 56 00

trufe (Tuber spp.), în stare proaspătă sau refrigerată, altele decât cele de cultură;

amestecuri de trufe (Tuber spp.) de cultură și sălbatice, în stare proaspătă sau refrigerată

ex 0709 59 00

alte ciuperci în stare proaspătă sau refrigerată, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de alte ciuperci de cultură și sălbatice, în stare proaspătă sau refrigerată

ex 0710 80 61

ciuperci din genul Agaricus (nefierte sau fierte în apă sau în abur), congelate, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Agaricus (nefierte sau fierte în apă sau în abur), congelate

ex 0710 80 69

alte ciuperci (nefierte sau fierte în apă sau în abur), congelate, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de alte ciuperci de cultură și sălbatice (nefierte sau fierte în apă sau în abur), congelate

ex 0710 80 95

trufe (Tuber spp.) (nefierte sau fierte în apă sau în abur), congelate, altele decât cele de cultură;

amestecuri de trufe de cultură și sălbatice (nefierte sau fierte în apă sau în abur), congelate

ex 0711 51 00

ciuperci din genul Agaricus conservate provizoriu, dar improprii consumului alimentar în această stare, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Agaricus, conservate provizoriu, dar improprii consumului alimentar în această stare

ex 0711 59 00

alte ciuperci și trufe conservate provizoriu, dar improprii consumului alimentar în această stare, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de alte ciuperci și trufe de cultură și sălbatice, conservate provizoriu, dar improprii consumului alimentar în această stare

ex 0712 31 00

ciuperci din genul Agaricus uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Agaricus, uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior

ex 0712 32 00

ciuperci din genul Auricularia spp. uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Auricularia spp., uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior

ex 0712 33 00

ciuperci din genul Tremella spp. uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice din genul Tremella spp., uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior

ex 0712 34 00

shiitake (Lentinus edodes), uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de shiitake (Lentinus edodes) de cultură și sălbatice, uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior

ex 0712 39 00

alte ciuperci și trufe, uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de alte ciuperci și trufe de cultură și sălbatice, uscate, întregi, tăiate, feliate, bucăți sau pulbere, dar nepreparate ulterior

ex 2001 90 50

ciuperci preparate sau conservate în oțet sau acid acetic, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci de cultură și sălbatice, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

ex 2001 90 97

trufe (Tuber spp.) preparate sau conservate în oțet sau acid acetic, altele decât cele de cultură;

amestecuri de trufe (Tuber spp.) de cultură și sălbatice, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

ex 2003

ciuperci și trufe, preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic, altele decât ciupercile de cultură;

amestecuri de ciuperci și trufe de cultură și sălbatice, preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic

ex 0810 40

merișoare sălbatice, afine sălbatice și alte fructe sălbatice din genul Vaccinium, proaspete;

amestecuri de merișoare, afine și alte fructe sălbatice și de cultură din genul Vaccinium, proaspete

ex 0811 90 50

fructe sălbatice din specia Vaccinium myrtillus, nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori;

amestecuri de fructe sălbatice și de cultură din specia Vaccinium myrtillus, nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori

ex 0811 90 70

fructe sălbatice din specia Vaccinium myrtilloides și Vaccinium angustifolium, nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori;

amestecuri de fructe sălbatice și de cultură din specia Vaccinium myrtilloides și Vaccinium angustifolium, nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori

ex 0811 90 95

fructe sălbatice din alte specii din genul Vaccinium, nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori;

amestecuri de fructe sălbatice și de cultură din alte specii din genul Vaccinium, nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori

ex 0812 90 40

fructe sălbatice din specia Vaccinium myrtillus, conservate provizoriu, dar improprii consumului alimentar în această stare;

amestecuri de fructe sălbatice și de cultură din specia Vaccinium myrtillus, conservate provizoriu, dar improprii consumului alimentar în această stare

ex 0813 40 95

fructe sălbatice, uscate, din genul Vaccinium

ex 0813 50 15

ex 0813 50 19

ex 0813 50 91

ex 0813 50 99

amestec de fructe uscate sau de fructe cu coajă și de fructe uscate care conțin fructe sălbatice din genul Vaccinium

ex 2007

dulcețuri, jeleuri, marmelade, paste și piureuri de fructe, obținute prin fierbere, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori, preparate din și/sau conținând fructe sălbatice din genul Vaccinium sau produse prelucrate din acestea

ex 2008 93

merișoare (Vaccinium macrocarpon, Vaccinium oxycoccos) și merișoare de munte (Vaccinium vitis-idaea) sălbatice, altfel preparate sau conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori sau de alcool, nedenumite și necuprinse în altă parte;

amestecuri de merișoare (Vaccinium macrocarpon, Vaccinium oxycoccos) și de merișoare de munte (Vaccinium vitis-idaea) sălbatice și de cultură, altfel preparate sau conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori sau de alcool, nedenumite și necuprinse în altă parte

ex 2008 97

amestecuri de fructe, de fructe cu coajă și de alte părți comestibile de plante, altfel preparate sau conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori sau de alcool, nedenumite și necuprinse în altă parte, care conțin fructe sălbatice din genul Vaccinium

ex 2008 99 28

ex 2008 99 34

ex 2008 99 37

ex 2008 99 40

ex 2008 99 49

ex 2008 99 67

ex 2008 99 99

alte fructe sălbatice din genul Vaccinium, altfel preparate sau conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori sau de alcool, nedenumite și necuprinse în altă parte;

amestecuri de alte fructe sălbatice și de cultură din genul Vaccinium, altfel preparate sau conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori sau de alcool, nedenumite și necuprinse în altă parte

ex 2009 81

suc de merișoare (Vaccinium macrocarpon, Vaccinium oxycoccos) și suc de merișoare de munte (Vaccinium vitis-idaea) sălbatice, nefermentat și fără adaos de alcool, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori;

suc de merișoare (Vaccinium macrocarpon, Vaccinium oxycoccos) și suc de merișoare de munte (Vaccinium vitis-idaea) obținut dintr-un amestec de fructe sălbatice și de cultură, nefermentat și fără adaos de alcool, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori

ex 2009 89 35

ex 2009 89 38

ex 2009 89 79

ex 2009 89 86

ex 2009 89 89

ex 2009 89 99

alte sucuri de fructe sălbatice din genul Vaccinium, nefermentate și fără adaos de alcool, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori

ex 2009 90 21

ex 2009 90 29

ex 2009 90 51

ex 2009 90 59

ex 2009 90 94

ex 2009 90 96

ex 2009 90 98

amestec de sucuri obținute din și/sau conținând fructe sălbatice din genul Vaccinium sau produse prelucrate din acestea

ex 2202 10

ape, inclusiv ape minerale și ape gazeificate, care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, care conțin suc sau alte produse prelucrate obținute din fructe sălbatice din genul Vaccinium

ex 2202 99

ape, inclusiv ape minerale și ape gazeificate, care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate și alte băuturi nealcoolice, care conțin suc sau alte produse prelucrate obținute din fructe sălbatice din genul Vaccinium

 

Din cauza riscului de contaminare radioactivă, produsele alimentare enumerate în continuare se referă la produsele alimentare care constau din două sau mai multe ingrediente și care conțin oricare dintre produsele individuale menționate mai sus în cantitate de peste 20 % fie pentru un singur produs, fie pentru suma produselor enumerate

ex 1704 90

Produse zaharoase fără cacao (inclusiv ciocolată albă), altele decât guma de mestecat, chiar glasate cu zahăr

ex 1806

Ciocolată și alte preparate alimentare care conțin cacao

ex 1905

Produse de brutărie, de patiserie și biscuiți, chiar cu adaos de cacao, ostii, cașete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon sau din fecule în foi și produse similare


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/256/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)