European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/206

29.2.2024

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/206 AL COMISIEI

din 18 decembrie 2023

de stabilire a frecvenței și a formatului de raportare a neregulilor privind Fondul european de garantare agricolă și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1975 al Comisiei

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 (1), în special articolul 52 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Statele membre au obligația de a raporta neregulile privind Fondul european de garantare agricolă și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/2116 și în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2024/205 al Comisiei (2).

(2)

Interesele financiare ale Uniunii ar trebui protejate în același fel, indiferent de fondurile utilizate pentru realizarea obiectivelor pentru care au fost instituite. În acest scop, articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/2116 împuternicește Comisia să adopte norme de punere în aplicare privind procedurile referitoare la obligațiile de cooperare pe care statele membre trebuie să le respecte în executarea obligației de a raporta neregulile legate de finanțarea politicii agricole comune. Aceste norme ar trebui să fie echivalente cu normele detaliate privind raportarea neregulilor prevăzute în anexa XII la Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și în concordanță cu normele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/203 al Comisiei (4).

(3)

Pentru a asigura o analiză și o gestionare globală eficientă a cazurilor de nereguli în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (5) și a altor cazuri de nerespectare a condițiilor stabilite de statele membre în planurile strategice ale politicii agricole comune în acest context, statele membre ar trebui să transmită Comisiei, în mod regulat și în timp util, toate informațiile relevante privind neregulile care trebuie raportate în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/2116 și în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2024/205. Pentru a se proteja interesele financiare ale Uniunii, este necesar să se prevadă condiții uniforme pentru prezentarea informațiilor respective, în special cu privire la frecvența și formatul acestora.

(4)

Statele membre ar trebui să utilizeze Sistemul specific de gestionare a neregulilor (IMS) pentru notificarea neregulilor astfel încât să se obțină beneficii maxime din utilizarea mijloacelor electronice pentru schimbul de informații și să se asigure în același timp securitatea schimburilor.

(5)

Statele membre și Comisia ar trebui să se asigure că transferul de date prin IMS are loc în condiții de securitate, care garantează disponibilitatea, integritatea, autenticitatea și confidențialitatea informațiilor.

(6)

Pentru a se evita ca o neregulă să aibă repercusiuni în afara teritoriului statului membru care efectuează raportarea, statele membre ar trebui să comunice fără întârziere Comisiei eventualele nereguli de acest fel.

(7)

Pentru a se asigura comparabilitatea informațiilor raportate, este necesară utilizarea monedei euro ca monedă unică pentru raportarea neregulilor. În ceea ce privește statele membre care nu au adoptat moneda euro ca monedă națională, este necesar să se stabilească cursul de schimb care urmează să fie utilizat pentru a converti în euro sumele respective și cursul de schimb care urmează să fie utilizat pentru a converti cheltuielile care nu au fost înregistrate în conturile agenției de plăți.

(8)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1975 al Comisiei (6), care stabilește frecvența și formatul raportării neregulilor în perioada de programare 2014-2020, ar trebui abrogat. Cu toate acestea, regulamentul menționat ar trebui să se aplice în continuare pentru raportarea neregulilor în ceea ce privește asistența acordată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(9)

Întrucât s-au efectuat deja plăți pentru fonduri și ar putea apărea nereguli, prezentul regulament ar trebui să fie aplicabil imediat. Prin urmare, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(10)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în legătură cu prezentul regulament, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725.

(11)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru fondurile agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectul

Prezentul regulament stabilește frecvența și formatul raportării neregulilor de către statele membre în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/2116.

Articolul 2

Frecvența raportării neregulilor

(1)   În termen de două luni de la încheierea fiecărui trimestru, statele membre transmit Comisiei un raport inițial privind neregulile menționate la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2024/205.

Cu toate acestea, statul membru în cauză raportează fără întârziere Comisiei orice astfel de neregulă în cazul în care o astfel de neregulă este de natură să aibă repercusiuni suplimentare în afara teritoriului statului membru care efectuează raportarea.

(2)   Statele membre transmit Comisiei raportul subsecvent menționat la articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2024/205 fără întârziere după obținerea informațiilor corespunzătoare.

Articolul 3

Formatul raportării

Informațiile menționate la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2024/205 se transmit prin mijloace electronice, utilizând Sistemul de gestionare a neregulilor (IMS).

Articolul 4

Utilizarea monedei euro

(1)   Sumele raportate de statele membre sunt exprimate în euro.

(2)   Statele membre care nu au adoptat moneda euro ca monedă națională până la data depunerii raportului în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2024/205 convertesc sumele din moneda națională în euro, în conformitate cu articolul 94 din Regulamentul (UE) 2021/2116. În cazul în care cheltuielile nu au fost înregistrate în contabilitatea agenției de plăți, se utilizează cea mai recentă rată de schimb contabilă lunară, publicată electronic de către Comisie în momentul raportării inițiale.

Articolul 5

Abrogare și dispoziții tranzitorii

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1975 se abrogă.

Cu toate acestea, regulamentul menționat continuă să se aplice în ceea ce privește raportarea neregulilor legate de asistența acordată în perioada de programare 2014-2020 în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1306/2013.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 decembrie 2023.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 435, 6.12.2021, p. 187.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2024/205 al Comisiei din 18 decembrie 2023 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului cu dispoziții specifice privind raportarea neregulilor legate de Fondul european de garantare agricolă și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2015/1971 al Comisiei (JO L, xx.xx.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2024/205/oj).

(3)  Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/203 al Comisiei din 18 decembrie 2023 de stabilire a formatului care trebuie folosit pentru raportarea neregulilor privind Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG), în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/691 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L, xx.xx.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/203/oj).

(5)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1975 al Comisiei din 8 iulie 2015 de stabilire a frecvenței și a formatului de raportare a neregulilor privind Fondul european de garantare agricolă și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 293, 10.11.2015, p. 23).

(7)  Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/206/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)